Idei de predici ale PS Ioan Mihălţan al Oradiei

Duminica a patra după Rusalii

Ev. Matei VIII,5-14

1.Puţini sunt aceia ce înţeleg  marea şi importanta valoare a smereniei.

2.Cei ce s-au ridicat la înălţimi duhovniceşti deosebite, ca un Antonie cel Mare, au trăit  şi au înţeles valoarea smereniei. A apreciat-o în  mod deosebit Domnul nostru Iisus Hristos. A fost providenţială această  întâlnire a sutaşului cu Mântuitorul. Omul cu dreaptă judecată nu poate ieşi din adâncul smereniei. Fie că-şi dă seama de fărădelegile şi slăbiciunile sale, în cazul acesta o smerenie cu adâncă părere de rău, fie că se ridică spre Marele şi Sfântul Dumnezeu, şi-n acest caz smerenia admiraţiei măririlor dumnezeieşti. Deci toată viaţa unui om cuminte se desfăşoară între aceste două realităţi spirituale: smerenia părerii de rău şi a admiraţiei.

3.De ce oare chiar un militar şi nu o altă persoană? De ce admiraţia Mantuitorului faţă de o sinceră smerenie a unui militar? S-ar părea o contradicţie între militar şi smerenie. Cu toate acestea am avut şi sfinţi militari. Ce l-a impresionat pe Mântuitorul aşa de mult de a adus laudă militarului? Era de neaşteptat această atitudine a militarului. Este de neaşteptat din partea noastră a oamenilor ca un militar să aibă aşa atitudine faţă de sluga sa. Întru-câtva s-a asemănat cu Mântuitorul ce a spălat picioarele ucenicilor Săi.

4.Răsplata smereniei sutaşului a fost mare: vindecarea slugii sale.

5.În ce a constat smerenia lui? În aceea că s-a socotiti nevrednic să intre Mântuitorul în casa lui. Dar avea admiraţie faţă de puterea dumnezeiască a Mântuitorului.

6.Dacă ar fi să ne întrebăm de ce a apreciat Mantuitorul smerenia şi de ce i-a lăudat pe cei ce au întrupat-o, cum a fost cazul femeii păcătoase ce i-a uns picioarele, vameşul, tâlharul de pe cruce. Socotim că aprecia Mântuitorul această realitate a smereniei pentru folosul ei în toate zilele în familie, societate, etc.

7.Care folos? Cele mai multe certuri, neînţelegeri în famile şi societate sunt pricinuite de lipsa smereniei. Deci lipsa de smerenie este cauza tuturor neînţelegerilor, a vrajbei dintre oameni precum şi a războaielor. Smerenia stă la baza bunei înţelegeri, atât în familie cât şi în societate, la baza frăţietăţii dintre oameni, la baza comuniunii noastre cu Dumnezeu.

9.Avea toate motivele să fie apreciată de Dumnezeu.

10.Ne mai putem întreba : dacă Dumnezeu S-a smerit pe sine până a moarte cum să mă înalţ eu în sinea mea? Socotim că acest fel de a fi este o lipsă de judecată a omului.  Dacă ar evea dreapta judecată n-are pentru ce se înălţa. Dacă ar avea dreapta judecată n-are pentru ce se înălţa. Dacă ar cugeta la cele dinlăuntru său, deasemenea. Cu toate acestea e greu de a înţelege smerenia şi mai greu de a o întrupa. De ce ? pentru că această nejudecată a slavei deşarte este alimentată în duhul  primului înger ce s-a împotrivit lui Dumnezeu în întunecimea minţii sale. Mântuitorul mereu ne atenţionează: când faceţi tot ce trebuiţi spuneţi că sunteţi oameni netrebnici. Sf. Apostol Pavel ne rămâne un exemplu viu grăitor când afirmă: dacă toţi oamenii sunt păcătoşi, cel dintâi sunt eu. De asemenea tâlharul, într-un adânc de smerenie, striga: “Pomeneşte-mă, Doamne  când vei veni întru împărăţia Ta!”

11.Însăşi evreii aveau pretenţia de a moşteni împărăţia cerurilor. Mântuitorul vrea să-i facă să înţeleagă că neamuri întregi, străine, vor avea parte de împărăţia lui Dumnezeu.

12.Împărăţia lui Dumnezeu nu este garantată pentru că faci parte dintr-o etnie sau chiar confesiune dacă nu plineşti ceea ce este voia lui Dumnezeu că şi Iuda a fost apostol şi a ajuns la osânda veşnică, iar tâlharul a ajuns în împărăţia lui Dumnezeu.

13.Dacă smerenia e greu de înţeles atunci şi suferinţa veşnică e greu de înţeles, cu toate că în unele momente o trăim.

14.Evanghelia vrea să redea apăsarea acestei suferinţe în expresia “scrâşnirea dinţilor”.

15.Dacă iubirea-i mai presus de minte şi de cuvânt, unele frămânări lăuntrice şi secăciunea lor, prin pustiul lor lăuntric, prin întristarea ce o produc, prin descurajare, prin lipsa de nădejde, sau chiar prin deznădejde, sunt mai presus de minte şi de cuvânt.

16.Tocmai prin aceste mari diferenţieri ale acestor două realităţi s-ar cădea să ardem mai mult de dorul după Împărăţia lui Dumnezeu şi grija de a ne păzi de nefericirea veşnică ca să ne vindecăm de aceste chinuri sufleteşti cum s-a vindecat sluga sutaşului.

Text preluat din PS Ioan Mihălţan, episcopul Oradiei  „Idei din Sfintele Evanghelii pentru predicile duminicilor şi sărbătorilor de peste an”, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, 1999, p.59-62