„Minunea” de pe Piatra Petranilor: crucea furată a apărut în mod "miraculos".

Scrisoarea publicată de ASTRADROM prin care secretarul asociaţiei „Vârf de piatră seacă”, Dacian Bradea, se adresa PS Sofronie înstiinţându-l de un furt de cele sfinte a avut un rezultat, cel putin parţial. Faptaşii au adus crucea furată, dar nu au adus si antimisul. Sperăm ca o vor face. Cei care au abuzat de funcţiile eclesiaste, participand la această faptă, au fost înaintaţi justiţiei. Crucea dispărută din dulap, în urma „vizitei pastorale”, a apărut în mod miraculos într-o noapte pe iarba de lângă chilia părintelui Visarion. Era învelită într-un celofan.

Deoarece făptaşii nu recunosc prezenţa lor la această „misiune pastorală”, Dacian Bradea recurge la imaginile (si inregistrarile) făcute în ziua cu pricina (pe care deocamdata nu le-a facut publice). Înregistrarea e o dovadă clară a faptelor ascunse săvârşite de mai marii ierarhici bihoreni, prin care se poate dovedi minciuna si impostura de care dau dovadă. Cu siguranţă că dacă PS Sofronie ar fi acceptat dialogul cu clericii nemulţumiţi din cadrul eparhiei, nu s-ar fi ajuns la astfel de „dezbateri” publice. Se pare că, pentru cei cărora nu li se permit discuţii „ca în familie”, ultima şansă de a fi auziţi de mai marii Episcopiei Oradiei, este o astfel de „discuţie publică”. Nu doreşte nimeni să se ajungă aici, dar sperăm că, dacă nu din motive de conştiinţă, măcar de consecinţele „neascunderii” faptelor să se facă dreptate, cu atât mai mult cu cât sunt multe altele ce s-ar putea să iasă la iveală... şi poate cât de curând, nu?

Apropiaţii stareţului Mihail Bujor Tărău, de la manastirea Izbuc, susţin că totul e o minciună inventată de unele surse de informare, în timp ce faptele dovedesc contrariul. Aceştia mai susţin că „din smerenie” chipurile, nu se intenţionează să se dea un răspuns acestei situaţii. Ne întrebăm oare tot din smerenie cuvioşii făptaşi se justifică spunând în cercurile apropiate că „nu suntem vinovaţi, cineva are ceva cu noi”? Am aşteptat, şi încă mai aşteptăm o declaraţie responsabilă (oficială) a stareţului Mihail sau a superiorilor săi ierarhici. Menţionăm că vorbele „pe la colţuri” nu sunt o dovadă a nevinovăţiei, ci dimpotrivă dovedesc o lipsă de responsabilitate şi neasumare corectă a propriilor fapte.

În cele ce urmează vom relata o a doua scrisoare a secretarului asociaţiei „Vârf de piatră seacă”, proprietara terenului unde s-au petrecut evenimentele. la sfarsitul scrisorii se poate vizualiza inregistrarea reconstituirii. Dacian Bradea se adresează, din nou, public PS Sofronie:

Prea Sfinţite Părinte Episcop,

Având în faţa ochilor crucea părintelui Visarion suntem convinşi de eficacitatea rugăciunilor PS voastre. Ne unim umila rugăciune cu ele şi aşteptăm ca şi antimisul dispărut să apară în acelaşi mod miraculos. Dacă cumva nu ştiţi, vă aducem la cunoştinţă că părintele Visarion şi-a găsit crucea pe câmp, învelită într-o bucată de celofan. Lipsind în continuare acel antimis şi neprimind nicio explicaţie pentru abuzul săvârşit de oamenii PS voastre, am optat pentru soluţionarea acestei probleme în justiţie. În continuare însă, ne arătăm disponibilitatea de-a accepta ca întregul conflict să fie mediat de PS voastră.

La trei săptămâni de la precedenta scrisoare, oamenii se coagulează în grupuri adverse, fie crezând că totul e doar o calomnie, fie aducându-ne mărturia unor fapte de-o gravitate asemănătoare. Deasupra oricăror opinii însă, antimisul încă lipseşte, există acte care atestă drepturile asociaţiei noastre asupra acelui spaţiu şi e cert că subalternii PS voastre au fost acolo. Aceşti oameni şi-au lăsat amprenta vocii în pereţii camerei şi-n aparatul de înregistrat şi au zâmbit când au fost fotografiaţi. De aceea îmi iau libertatea de-a vă sugera cine este vinovatul, cel puţin moral, al celor petrecute la data de 3 aprilie pe Piatra Petranilor.

Mai bine de o săptămână de la vizita părintelui exarh, am încercat să fac o legătură între sărutul frăţesc pe care mi l-a dat la plecare şi dispariţia acelor obiecte. Neînţelegerea m-a făcut să-mi focalizez gândurile asupra persoanei sale şi asupra acelui biblic sărut. Aşa am ajuns să vă scriu despre nuntă. Nu despre nunta din Cana Galileii, ci despre nunta părintelui stareţ, arhimandrit şi exarh Marcel-Bujor Tărău. Neavând onoarea să particip, am luat cunoştinţă despre cele întâmplate de la naşul mare, Moise Nica, protopopul de Ineu, cu care am purtat o discuţie cu reportofonul pe masă. Pentru a da mai multă veridicitate acelor afirmaţii, m-am deplasat şi la Seleuş, unde nuntaşii de acum 17 ani mai povestesc încă despre circul de pe lume. Las amintirile să vorbească, dar dacă vă veţi arăta interesat, vă pot pune la dispoziţie înregistrări audio ale acestor discuţii.

La miezul nopţii s-a făcut strigare mare şi tânărul mire Bujor a părăsit petrecerea, urmat de toţi invitaţii săi. Nu s-a mai făcut nici cinstea, mireasa la rându-i plecând cu invitaţii ei. Firesc, după câteva luni de zile, s-a produs şi divorţul. Trecând însă peste aceste fapte de un grotesc pe care nici pana lui Damian Stănoiu nu-l poate egala, am reţinut o frază definitorie pentru persoana părintelui Tărău: Nu i-o mai dat nici la fătuţa asta, nici poze, nici… absolut nimic, nimic, nimic. Nici cum s-or luat la biserică, nimic, nimic… El o luat tot”.

Am observat că presa s-a grăbit să eticheteze drept furt ceea ce s-a întâmplat pe 3 aprilie. Cred că este o afirmaţie injustă – furtul este un act conştient – părintele Tărău a luat doar ceea ce consideră că i se cuvine. În această categorie intră pozele de la nuntă sau antimisul şi crucea unui călugăr subordonat ierarhic. Astfel de acte însă, chiar spălate prin taina spovedaniei, descalifică un om pentru tot restul vieţii şi cu atât mai puţin îl recomandă pentru ascensiunea monahală. Nu cred să fie pe lumea aceasta tată care să-şi dorească un asemenea ginere şi mă îndoiesc de siguranţa sufletelor încredinţate grijii sale.

Luther spunea că minciuna este asemenea unui bulgăre de zăpadă, care creşte cu cât se rostogoleşte mai mult. Opriţi bulgărele, Prea Sfinţite, înainte de-a se preschimba în avalanşă! Legile omeneşti se schimbă mereu, dar Legea lui Dumnezeu rămâne aceeaşi. În acest moment, menţinerea pe această funcţie a părintelui Tărău presupune încălcarea canoanelor bisericeşti. Recitiţi, dacă timpul vă permite, canoanele apostolice 25, 61 şi 62, canoanele 9 şi 10 de la cel dintâi Sinod ecumenic, canoanele 1, 2, 3, 9, 12 Ancira, canoanele 9 şi 10 Neocezareea, canoanele 73 şi 89 ale Sfântului Vasile ce Mare…

Peste câteva zile veţi sfinţi biserica din Petrani alături de alţi cinci ierarhi. Oricare dintre aceştia sau oricare din credincioşii prezenţi i-ar putea spune părintelui Tărău: Prietene, cum de ai intrat aici fără să ai haină de nuntă? (Mt XXII, 12). Căutaţi o soluţie şi readuceţi ordinea canonică în eparhie! Însuşi părintele Tărău a afirmat în nenumărate rânduri, în discuţia din 3 aprilie, că trebuie să ne supunem canoanelor. Sunt sigur că o va face cu bucurie, conştient că altfel s-ar face pricină de sminteală tuturor celorlalţi preoţi şi credincioşi, cât şi numeroşilor internauţi care au luat cu asalt site-urile spre a se pune chezaşi sănătăţii morale din eparhie. Figura angelică şi delicateţea aproape feminină care-l caracterizează pe părintele Tărău, ar face însă cinste oricărei strane din mănăstirile eparhiei. Cred că doar oportunitatea unei ascensiuni monahale de care nu este vrednic întunecă viaţa duhovnicească profundă cu care şi-ar putea alina sufletul. Mă simt obligat şi să precizez că taina nunţii nu exclude viaţa monahală. Râmânând în rândurile din spate, orice creştin poate alege această cale, în orice moment al vieţii sale. Ascensiunea însă poate interveni doar dacă cei doi soţi au căzut de-acord să urmeze viaţa monahală, evident în mănăstiri diferite, sau în caz de deces a unuia dintre ei – Cuvioasa Teodora de la Sihla şi ÎPS Streza de la Sibiu ilustrează în mod admirabil aceste două variante.

Înţelepţii lumii afirmă că exercitarea puterii dă măsura unui om. Dar vina pentru eventualele excese o poartă cei care i-au încredinţat-o. Călugării care au acţionat asemeni unui organ de represiune dintr-un stat totalitar se aflau pe o proprietate care nu aparţine Bisericii, având girul exarhului, prezent şi el. Exarhul acţionează sub ascultarea episcopului, aşa că aştept încă să aflu dacă aţi ştiut sau nu de cele ce urmau să se întâmple. Într-un articol publicat în Realitatea bihoreană pe 2 aprilie 2007 eram entuziasmat de hotărârea PS voastre de-a face auzit glasul Bisericii în afara zidurilor sale. Nu s-a întâmplat mare lucru, dar la cinci ani de la acele declaraţii, am simţit bocancul Bisericii strivindu-ne sufletele. Într-o clipă ni s-au deschis urechile spre murmurele preoţilor din eparhie. Sunt mulţi, PS voastră poate le ştie numărul şi contează pe resemnarea lor, dar celor care spun că nu s-a auzit de episcop depus de Sfântul Sinod, le pot replica că cele care sunt cu neputinţă la Sfântul Sinod sunt cu putinţă la Sfântul Dumnezeu.

Dacian Bradea

OBS.

Bradea Dacian a înregistrat convorbirea cu pr Visarion, în care relateaza cum a gasit crucea furata din interiorul clădirii. Pr. Visarion mentionează că antimisul, primit în dar de la Patriarhul României Nicodim Munteanu, nu a apărut. Crucea furată era o cruce de arhimandrit si in cazul în care nu era readusă putea fi purtată doar de cineva cu acelasi rang, tot de un arhimandrit. Menţionăm că reconstituirea a fost înregistrată cu telefonul (format MP4). Poate fi urmărită aici:

Prima scrisoare poate fi găsită aici: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2012/04/scrisoare-deschisa.html