Film pentru folosul sufletelor : Prin ce sunt vii oamenii

Sergiu Nicolaescu - păgân sau creștin?

Incinerarea e o practica pagana provenita din religii idolatre. Crestinismul, conform Sfintei Scripturi, ne invata ca omul a fost creat din pamant si in pamant trebuie sa se intoarca.

Practica incinerarii este mult mediatizata si incurajata de catre masonerie folosindu-se pretexte ca: ecologie, libertatea de a alege, dimensiunea spatiului ocupat etc.

Pornind de la subiectul incinerarii actorului Sergiu Nicolaescu, o parte a mass-mediei romanesti a acuzat Biserica Ortodoxa pentru refuzul de a-i face slujba inmormantarii. In canoanele Bisericii Ortodoxe se mentioneaza ca sinucigasii si paganii nu pot fi inmormantati cu preot. Incinerarea este cu mult mai grava din punct de vedere crestinesc deoarece aceasta nu da voie raposatului posibilitatea de a fi inmormantat. In felul acesta trupul sau nu mai poate reveni in tarana din care a fost creat. In slujba inmormantarii se spune: ,,tarana ai fost si in tarana te vei intoarce". In concluzie, cei care doresc sa fie incinerati nu au nici o legatura cu crestinismul si nu vor ajunge la Judecata de Apoi, semnandu-si inca din viata sentinta: iadul.
Avem toata consideratia fata de intreaga cariera cinematografica a artistului vis-a-vis de sentimentele patriotice promovate prin filmele sale, dar acest lucru nu da dreptul nimanui sa calomnieze Biserica Ortodoxa pentru ca a refuzat sa faca un compromis. Nu suntem impotriva deciziei lui Sergiu Nicolaescu, a fost dreptul lui de a alege, vrem doar sa aducem in cele ce urmeaza un raspuns la acuzele de ce Biserica ortodoxa nu a vrut sa ii faca slujba inmormantarii. Daca vre-un preot a facut slujba inmormantarii la un incinerat a facut-o pe cont propriu, pe raspundere personala nu cu acordul Bisericii.

 Incinerarea este un obicei paganesc provenit din idolatrie (Deuteronom 12:31) şi o parte rămâne încă şi astăzi. Ea este o urâciune pentru Dumnezeu, cum ne arată şi Amos 2:1. Desigur, Dumnezeu Însuşi, în anumite cazuri ale unor greşeli deosebit de grave în Israel, poruncise ca cel vinovat să fie ars (Levitic 20:14 ; 2:9), dar aceasta nu face decât să sublinieze caracterul deosebit şi solemn al incinerării, şi aceasta arată că era o ruşine şi o pedeapsă de a fi îndepărtat în acest mod din mijlocul poporului. În afara acestor cazuri, îngroparea [sau: înmormântarea] este forma potrivit lui Dumnezeu a înhumării, cum găsim peste tot în Vechiul Testament, ca şi în Noul.

După cădere, Dumnezeu spusese omului: „ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce” (Genesa 3:19). „A te întoarce în ţărână” bineînţeles nu vrea să spună „a fi ars”.

Patriarhii şi-au înmormântat soţiile şi au fost ei înşişi înmormântaţi de fiii lor. Dumnezeu îi spusese lui Avraam că el va merge în pace la părinţii lui şi că va fi ars? Imposibil! - ci mai degrabă înmormântat la o bună bătrâneţe (Genesa 15:15). A nu fi înmormântat era o judecată a lui Dumnezeu şi o dezonoare în Israel (1. Împăraţi 14:13; Ieremia 16:4,6). Iosia, acest împărat evlavios, a fost ultimul dintre împăraţii lui Iuda care a avut un mormânt adevărat (2. Cronici 35:24). 

A înmormânta mortul corespunde de fapt gândurilor lui Dumnezeu: aceasta mai este confirmat de faptul că Dumnezeu a înmormântat El Însuşi pe slujitorul Său Moise, şi numeni nu ştie mormântul lui până astăzi (Deuteronom 34:6). Şi ce să spunem când ne gândim că, „după Scripturi”, Iisus Hristos nu numai a murit, ci a fost înmormântat (1. Corinteni 15:3,4 )? „El a fost cu cel bogat în moartea Lui” (Isaia 53:9), şi anume în mormântul lui Iosif din Arimateea.

Anania şi Safira au fost luaţi sub ochii apostolului Petru pentru a fi înmormântaţi (Fapte 5:6,10), şi când Ştefan a fost lapidat, bărbaţi evlavioşi - evident evrei - au venit şi l-au înmormântat (Fapte 8:2). Aceste indicaţii ale Scripturii sfinte nu ar trebui să fie de ajuns pentru a ne feri de orice alt mod de a acţiona?

Un alt gând important se impune: Creatura are dreptul de a mutila, anume de a arde, trupul creat de Dumnezeu? Şi în ce ne priveşte pe noi, credincioşii, trupul nostru nu este pe lângă aceasta templul Duhului Sfânt (1. Corinteni 6:19)? Nu suntem ai noştri, ci am fost cumpăraţi cu un preţ. Aceasta priveşte şi trupul nostru. Dacă este voia Lui ca unul sau altul dintre noi să trebuiască să-L glorifice trecând prin moarte (deşi noi aşteptăm venirea Domnului pentru a fi luaţi), atunci trupul credinciosului (nu cenuşa lui) este pus în pământ ca o sămânţă de înviere, pentru a fi înviat la întoarcerea Mântuitorului nostru (1. Corinteni 15:35 şi urm.). (vezi comori.org)

Timpul necesar pentru a incinera un corp uman este de 14 minute. La inceput focul trebuie sa arda la temperatura mai scazuta pentru a se inmuia pielea, apoi pielea se rupe de corp si dupa ce devine neagra, se ridica temperatura pana la 1600 de grade celsius in functie de greutatea corporala a decedatului. Dupa ce  trec cele 14 minute, ramasitele  se scot din cuptor, se pun intr-un malaxor pana cand devin cenusa. La cererea clientilor extravanganti care vor sa ramana o amintire pretioasa la propriu pentru cei dragi, angajatii crematoriului pot transforma cenusa in diamante aplicate pe bijuterii. Pretul incepe de la 5000 de euro. Pentru cei care toata viata au visat sa ajunga printre stele, exista varianta ca cenusa lor sa fie pusa intr- o capsula care va ajunge in spatiu. Pretul este pe masura, 50 000 euro. In SUA  o incinerare costa 700 dolari.

Vedeti si: http://apologeticum.wordpress.com/2013/01/04/sergiu-nicolaescu-un-prigonitor-al-legionarilor-a-ales-sa-plece-de-pe-acest-pamant-ca-un-pagan/

Botezul Domnului

Lupta cu tine însuți: terapia de a învinge propriile surse de tulburare lăuntrică

Între chinul de a fi mare și fericirea de a fi mic sau: de ce omul modern nu are liniște sufletească!

Ascultarea - un dușman al omului modern, greu de învins într-o lume fără Dumnezeu. Duhul omului modern născut în lumea "civilizată" aduce sufletului o falsă liniște bazată pe traiul decent, dar fără o viețuire duhovnicească aceasta se spulberă la primul impas.

Omul modern manifestă respingere față de ceea ce înseamnă ascultare sau ține de ascultare. Aceasta deoarece dorește să fie liber, iar concepția sa privitoare la libertate exclude dimensiunea ascultării. Libertatea lui – lăuntrică sau exterioară – este, în viziunea lui, subminată de supunerea față de cineva mai mare decât el sau care a fost așezat deasupra lui.  Omul simte un război lăuntric pentru a îndepărta “jugul abuziv” al celuilalt așezat în jurul grumazului sufletului său. “Jos tirania!” strigă sau simte el. În această stare aflându-se, zilele îi sunt păgubite și somnul este neliniștit. Ar dori să zboare, dar are sentimentul că aripile-i sunt frânte, legate de superiorul lui. Și nu își găsește liniștea până nu zdrobește lanțul care-l sufocă. Însă această liniște este numai aparentă sau închipuită, pentru că atitudinea de răzvrătire, de nesupunere și de neascultare nu poate să-i ofere adevărata liniște sufletească.

Numai Harul lui Dumnezeu curăță mintea, îmbogățește sufletul și dăruiește adevărata și deplina cunoaștere. Sufletul, mintea, inima omului nu pot trăi cu adevărat fără hrana duhovnicească, după cum trupul nu poate supraviețui fără mâncare. Iar hrana duhovnicească este: rugăciunea particulară și rugăciunea euharistică, răbdarea necazurilor, ascultarea cu smerenie, fericirea de a fi mic.

Cuvânt despre ascultare al IPS Teofan, Mitropoliotul Moldovei si Bucovinei

din: “Cuvinte către tineri” nr. V/2012, pg. 30.

Sf. Apostolul, Intaiul Mc si Arhid. Stefan

Sfantul Stefan, primul diacon si martir al Bisericii                        

Sfantul Stefan este praznuit pe 27 decembrie, in a treia zi dupa Nasterea Domnului. Parintele Nicolae Steinhardt, facand diferenta intre cele doua verbe vecine, dar nu identice, "a sedea" si "a sta", ne descopera de ce Sfantul Stefan este sarbatorit dupa Nasterea Domnului si Soborul Maicii Sale. "A sedea", spune parintele, inseamna in limba romana a se afla asezat pe ceva (un scaun, o banca, o lavita ... ), iar "a sta" inseamna a se tine in picioare, vertical. In textul de la Fapte, 55-56 se spune: "A vazut slava lui Dumnezeu si pe Iisus stand de-a dreapta lui Dumnezeu. Si a zis: Iata vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stand de-a dreapta lui Dumnezeu". Observam ca in textul Noului Testament este prezent verbul a sta, adica a se afla in picioare, si nu a sedea. In iconografie, Hristos e mereu reprezentat sezand, de-a dreapta Tatalui, pe tronul Sau ceresc, iar in textele liturgice se face referire la Iisus sezand in slava, niciodata stand. Parintele Nicolae Steinhardt explica de ce s-a folosit verbul "a sta": "Pentru a primi jertfa primului mucenic al Sau, Domnul S-a ridicat in picioare. Din respect pentru Arhidiaconul Stefan si spre a-i aduce osebita cinstire". Din acest motiv, Sfintii Parinti au randuit ca Sfantul Stefan sa fie cinstit in a treia zi de Craciun.

Sfantul Stefan - primul diacon

Marindu-se numarul crestinilor dupa intemeierea Bisericii, a crescut si numarul cererilor pentru diverse slujiri ale apostolilor. Astfel, au fost alesi din cadrul comunitatii, sapte barbati "plini de Duh Sfant si de intelepciune" care sa slujeasca atat in cadrul slujbelor religioase cat si sa supravegheze buna oranduiala la mesele comune. Primul dintre acestia a fost Stefan, iar ceilalti sase sunt: Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena si Nicolae.  Rolul lor in Biserica primara depasea cu mult rolul pe care il iau diaconii in zilele noastre. Ei predicau cuvantul Evangheliei, botezau si ajutau la desfasurarea cultului apartinand organelor de conducere ale Bisericii din Ierusalim.

Sfantul Stefan - primul martir

Sfantul Stefan s-a aratat un aparator al credintei adevarate cu privire la persoana lui Hristos, marturisind ca El este Fiul lui Dumnezeu, care S-a nascut, a murit, a inviat si S-a inaltat la ceruri pentru mantuirea noastra. A fost acuzat ca a adus blasfemie lui Moise si lui Dumnezeu. Atunci cand Caiafa a intrebat daca cele ce se marturisesc despre El sunt adevarate, Sfantul Stefan a rostit o lunga cuvantare in care a aratat  ca Iisus Hristos este Mesia, cel prezis de profeti si ca iudeii sunt vinovati pentru uciderea Lui. Furiosi, evreii au cerut uciderea lui cu pietre. Dupa ce L-a vazut pe Mantuitorul Hristos in chip minunat in slava, stand de-a dreapta lui Dumnezeu, s-a rugat pentru sine si pentru cei care il omorau: "Doamne nu le socoti lor pacatul acesta" (Faptele Apostolilor VII, 59-60). Locul uciderii Sfantului Stefan a fost in valea lui Iosafat. Avand in vedere ca in vremea aceea cei care erau ucisi cu pietre nu puteau fi inmormantati in cavoul familiei, se presupune ca trupul Sfantului Stefan a fost pus in mormantul unui crestin. Moastele sale au fost descoperite in anul 415, atunci cand preotul Luchian din Kefar-Gamala a avut o intreita viziune. Cand i s-au descoperit moastele, pe mormantul sau scria "chiliel", care in limba ebraica inseamna "cununa", pentru ca intr-adevar el a luat, cel dintai dintre crestini, cununa muceniciei.

Semnificatia numelui Stefan

Numele este de origine greceasca - Stephanos - si inseamna "coroana", "ghirlanda", "cununa" (cu care erau incununati invingatorii). La noi, formele curente au fost si sunt Stefan si Stefan(i)a, diminutivate mai ales Fane, Fanel, Fanica, Fanita, Fana, Fanica, iar uneori - sub influenta straina - Fanny. Destul de des se folosesc si diminutivele Stefanel sau Stefanita, mai rar Stef(i). Mai recent a aparut si forma feminina Stefanela (ce pare sa fi prins mai bine decat vechea Stefanida - numele unei mucenite trecute in calendar).

sursa : www.crestinortodox.ro

Politica românească și democratia UE sau de ce am ajuns de râsul lumii

Ce a câștigat România în urma noilor norme democratice? Nimic bun pentru că noi luăm de la Europa doar impozitele mari și taxele exagerate fără să tinem seama că și salariile europenilor au și ele anumite standarde. Salariile nu trebuie să se integreze Europei? Din păcate taxele ce trebuiesc achitate de cetățean sunt mai mari decât veniturile, nu mă refer la politicieni sau la patroni ci la omul de rând din românia care a ajuns să fie mână ieftină de muncă și  un "fidel" consumator al producătorilor occidentali . Pe lânga asta, parcă cineva are interesul să prezinte România o țară de infractori și netrebnici. Cel puțin asta dă impresia massmedia din România. Cu siguranță România nu e așa cum o prezintă televiziunile, avem în țara noastră locuri și oameni cu care ne putem mândri, dar cei ce ar fi trebuit să le promoveze le țin ascunse că "nu se cer". Prezentăm în cele ce urmează o realistă prezentare a situației exprimată de un profesor din com. Tinca, jud. Bihor (Marius Pop):

Am stat mult în cumpănă până să mă hotărăsc să scriu aceste rânduri către Crişana. Aveam multe de spus şi nu mă puteam decide cu ce să încep. Te loveşte amocul, vorba unui prieten, când vezi ce se întâmplă în jurul tău. Stai şi te întrebi pe urmă: "Cine este responsabil pentru tot răul petrecut în societate?"

Mă uit şi eu seara la programele de ştiri de pe diferite posturi TV şi ce văd? Pe toate posturile, să-mi fie cu iertare, nu vezi decât hoţi, curve şi ţigani, politicieni care îşi expun bogăţia şi nesimţirea obţinute prin furt şi pe nenorocirea populaţiei de rând, politicieni care, dacă o să-i întrebaţi despre platforma program a partidului pe care îl reprezintă, habar nu au ce este aceasta. De unde să ştie ei, "săracii", aceste probleme, când majoritatea sunt semianalfabeţi?! La fel se întâmplă şi în medicină, unde această nobilă meserie o practică indivizi care nu ştiu să pună un diagnostic, nu ştiu să facă o injecţie intravenoasă sau să trateze o simplă migrenă. S-au făcut doctori numai ca să se îmbogăţească. Unde sunt oare sfinţii medici Cosma şi Damian, medici fără arginţi? În sistemul de învăţământ nu mai vorbesc: dascăli bolnavi psihic, care au ajuns să predea la catedră, sau cu diplome cumpărate pe bani, cu examene luate la care nici nu s-au prezentat. Este dureros, deoarece aceşti oameni distrug generaţii întregi de copii. S-a luat hotărârea de a se înfiinţa şcolile de meserii în sistemul de învăţământ. Când au pus în aplicare această hotărâre, ministrul Învăţământului trebuia să ia legătura cu ministrul Muncii, pentru a asigura locuri de muncă pentru aceşti absolvenţi. La fel şi facultăţilor din toată ţara ar trebui să li se impună ce către Ministerul Învăţământului un anumit număr de locuri în facultăţi în funcţie de necesarul de specialişti din domeniu. Azi însă, toţi tinerii fac o facultate şi după absolvire se pomenesc că nu au unde lucra, îngroşând rândurile şomerilor. Dar şi aceşti bani acordaţi ca ajutor de şomaj sunt tot din bugetul statului. Mai vedem pe urmă pe toate posturile o mulţime de copii abandonaţi, ori în spitale imediat după naştere, ori cerşind pe lângă gări, biserici, supermarketuri etc. Mii de cupluri disperate că nu pot avea copii depun cereri de adopţii, dar tot acei semianalfabeţi de politicieni au făcut legea adopţiei în aşa fel încât copilul poate ajunge la maturitate până să fie adoptat. O altă mare durere este inflaţia. Preţurile continuă să crească şi nimeni nu face nimic pentru a le stabiliza. Apar pe ecran fel şi fel de personaje dubioase, care urlă din toţi bojocii: "Trebuie să luăm măsuri", dar, din păcate, nu se ia nicio măsură, totul fiind doar campanie electorală. Ei îşi permit aceste scumpiri la salariile pe care şi le alocă cu nesimţire în detrimentul omului de rând. Cât despre locurile de muncă, avem iar o mare incertitudine. Dacă un român vrea să deschidă o afacere, o întreprindere, pentru a asigura locuri de muncă, plăteşte impozit la stat din momentul în care a depus cererea pentru aceasta. În schimb, dacă vine un străin care deschide o "afacere" este scutit de impozit 5 ani. După 5 ani declară faliment, lasă oamenii pe drumuri şi peste un an deschide altă firmă, îmbogăţindu-se astfel pe seama, durerea şi neputinţa românilor. Asta este democraţia pe care au înţeles-o „politicienii" noştri. Nu se uită şi ei la unguri, bulgari şi la celelalte ţări care au aderat odată cu noi la UE, cum de au reuşit ei să asigure prosperitatea poporului lor fără a merge cu căciula în mână la toate porţile străine pentru a-şi plânge neputinţa. Apropo de înţelesul democraţiei. Eram cu câţiva ani în urmă într-un tramvai în Oradea şi un aşa-zis democrat de vreo 20 de ani îşi aprinde ţigara în tramvai. Bineînţeles că lumea a fost revoltată: "Domnule, nu ai voie să fumezi în mijloacele de transport în comun", zice o bunică. "Este democraţie, fac ce vreau", îi răspunde europeanul nostru. În acel moment se ridică un om "sănătos" din spatele lui şi îi trase o palmă de-l băgă sub scaun. "De ce dai, mă?" l-a întrebat şmecherul. "E democraţie, fac ce vreau", zise liniştit omul. Aşa că, fiecare înţelege democraţia în felul lui. Eu cred că ar trebui ca în spatele fiecărui "democrat" de la conducerea acestei ţări să stea câte un domn hotărât şi liniştit ca cel din tramvai, pentru a le aminti din când în când ce înseamnă democraţia.

prof. Sorin Drăgan 

sursa: CRISANA

Vezi și: http://www.schimbarea.info/2012/10/08/u-e-un-proiect-politic-aproape-esuat/

Viaţa şi minunile Sfântului Dionisie de Zakynthos

Sfântul Dionisie de Zakynthos s-a născut în 1547 în satul Aigialos de pe Insula Zakynthos din Marea Ionică. El provenea din faimoasa familie Sigouros şi numele său de mirean era Gradenigos sau Draganigos Sigouros. Când strămoşii săi au ajuns pe insulă, conducătorul acesteia le-a dat pământ în sud-vestul insulei pe care l-au cultivat şi unde au trăit în pace.

Părinţii Sfântului Dionisie se numeau Mokios Sigouros şi Pavlina Valvi. Ei au avut 3 copii: Draganigos, Constantin şi Sigoura, care au fost crescuţi în credinţa, principiile şi învăţătura ortodoxă.

 Sfântul Ierarh Dionisie de Zakynthos

 Printr-un contract din 27 octombrie 1557, aflat în Arhivele istorice ale Insulei Zakynthos, însă care din nefericire a fost distrus în 1953 de un incendiu, tatăl sfântului l-a angajat pe profesorul învăţat Kairophylas să-l înveţe pe băiatul de 10 ani ,,alfabetul Bisericii, adică cântările, slujbele de rugăciune, Psaltirea, Epistolele şi Sfânta Scriptură”. Această educaţie elementară a fost urmată ulterior de studii mai profunde, sub călăuzirea unor profesori evlavioşi şi învăţaţi. Sfântul nu a plecat departe de insula sa natală. Poate că el a stat la picioarele distinşilor teologi care călătoreau prin Europa şi se opreau la Zakynthos. Oricum ar fi, el a învăţat greaca veche, latina şi chiar italiana, deşi studiile sale principale cuprindeau Sfânta Scriptură, Părinţii Bisericii şi teologie clasică. Se pare că el a scris comentarii la scrierile Sfântului Grigorie Teologul.

Retragerea din lume

Pe măsură ce a crescut, el s-a depărtat de lume, neatrăgându-l nici nobleţea naşterii, nici marile bogăţii sau slava şi cinstea. La 21 de ani, s-a retras în Mânăstirea Schimbarea la Faţă a Domnului, un aşezământ foarte vechi de pe Insula Strofades, situată la sud de Zakynthos. Se pare că părinţii lui muriseră deja şi din acest motiv el a încredinţat toată averea fratelui său Constantin, lăsându-i şi responsabilitatea asigurării unei zestre surorii lor Sigoura.

După intrarea în mânăstire, el s-a dedicat postului, privegherii şi rugăciunii. Studia Scripturile şi vieţile sfinţilor zi şi noapte. El a devenit foarte curând un părinte duhovnicesc cu viaţă îmbunătăţită, mulţi monahi mai bătrâni ca el străduindu-se să-l urmeze în nevoinţele sale. În scurt timp a fost tuns în monahism, primind numele de Daniil. Vestea despre iscusinţa sa duhovnicească s-a răspândit în toată insula şi, ca urmare, comunitatea de credincioşi din Zakynthos l-a rugat să păstorească Mânăstirea Panagia Anafonitria. Sfântul a reorganizat acest lăcaş monahal şi l-a transformat într-un loc însemnat de vieţuire şi instruire monahală.

 Preot şi episcop

După un an de zile, Episcopul Filoteu de Kefallonia şi Zakynthos l-a hirotonit preot, în ciuda împotrivirii sale. În 1557, sfântul a dorit să meargă în pelerinaj în Ţara Sfântă. În drumul său, a trecut prin Atena, unde a mers la Arhiepiscopul Nicanor al Atenei pentru a-i cere binecuvântarea.

Discutând cu el, arhiepiscopul Nicanor a cunoscut înălţimea duhovnicească a tânărului şi i-a oferit scaunul episcopal al Eghinei, aflat în jurisdicţia Atenei. În cele din urmă l-a convins să accepte, iar Patriarhul Ieremia al Constantinopolului a fost bucuros să-şi dea acordul pentru hirotonie. Astfel, ieromonahul Daniil a fost hirotonit episcop de Eghina şi a luat numele de Dionisie, în cinstea Sfântului Dionisie Areopagitul.

Noul episcop a fost primit cu bucurie de credincioşi împreună cu clerul Eghinei. El a început imediat lucrarea sa de înnoire. Neobosit în a-şi împlini îndatoririle păstoreşti, sfântul lucra zi şi noapte pentru întărirea turmei. Oriunde era o problemă, o greutate, sărăcie, sfântul era prezent. El era apărătorul credincioşilor din Eghina şi un mărturisitor al Ortodoxiei. Sărmanii şi nevoiaşii veneau la el, orfanii şi văduvele se îndreptau către el şi chiar bogaţii şi armatorii îi căutau compania pentru a asculta sfaturile şi vorbele sale înţelepte. La rândul lui, el se bucura alături de cei care se bucurau, şi plângea alături de cei care sufereau.

În vechea catedrală aflată la câţiva kilometri în afara localităţii Perachora, se păstrează până astăzi un scaun de piatră care este numit de locuitori ,,tronul sfântului”. Şezând pe el, sfântul propovăduia şi povăţuia turma cu simplitate apostolică. Treptat, vestea despre sfinţenia sa s-a răspândit nu numai în insulele dimprejur, ci mult mai departe. Veneau oameni din Atena, Megara, Salamis, Poros şi alte locuri, dorind să-l vadă şi să-l asculte şi să se înţelepţească din cuvintele lui.

 Retragerea din scaunul episcopal

În 1579, Sfântul Dionisie a renunţat la demnitatea sa de episcop al Eghinei şi a revenit în Zakynthos. El se temea ca nu cumva laudele oamenilor, care-l ridicaseră la asemenea înălţimi, să sfârşească prin a-l pogorî în abisul mândriei. Această teamă l-a făcut să renunţe la scaunul episcopal, spre mâhnirea credincioşilor din Eghina, care şi-au pierdut părintele duhovnicesc. Sfântul i-a liniştit şi a avut grijă să găsească un urmaş care să-i călăuzească.

Credincioşii din Zakynthos au fost bucuroşi de întoarcerea sa. Patriarhul Ieremia al Constantinopolului l-a numit episcop sufragant de Zakynthos şi preşedinte al comunităţii. Sfântul a pornit şi aici lucrarea sa duhovnicească. El a hirotonit clerici, a slujit la praznice, înmormântări, s-a îngrijit cu dragoste părintească de credincioşi. Atraşi de felul cald şi apropiat în care îşi trata fiii duhovniceşti, credincioşii din jurisdicţia episcopului de Kefallonia au venit către el, cerându-i diverse slujbe, spre supărarea episcopului lor. Unii dintre apropiaţii acestuia au mers la Veneţia şi s-au plâns dogelui, susţinând că sfântul intra în jurisdicţia altuia.

Aflând acestea, în 1581, dogele Veneţiei, Nicholas Daponte, a trimis ordin conducătorului Insulei Zakynthos, potrivit căruia ,,preacuviosul Dionisie Sigouros trebuie să se abţină de a săvârşi orice lucrare ecleziastică care intră în jurisdicţia de Kefallonia şi Zakynthos”.

Deşi fusese numit de patriarh, sfântul a renunţat la poziţia sa evitând astfel scandalul şi cearta. Oricum, iubirea şi evlavia credincioşilor din Zakynthos faţă de el erau atât de mari, încât în anul următor el a fost ales paroh al Bisericii Sfântul Nicolae.

Adormirea sfântului

Zilele şi anii au trecut, iar sfântul a continuat neobosit lucrarea sa pentru mântuirea oamenilor. Dumnezeu i-a descoperit că i se apropie sfârşitul. Împăcat şi liniştit, el şi-a dat sufletul în mâinile Domnului pe 17 decembrie 1622, la vârsta de 75 de ani. Ultima sa dorinţă a fost să fie înmormântat în Biserica Sfântul Gheorghe de pe Insula Strofades, unde a fost tuns în monahism.

După 3 ani, rămăşiţele sale au fost dezgropate şi găsite neputrede şi răspândind o mireasmă deosebită de flori şi tămâie. Credincioşii au luat trupul său şi l-au aşezat întâi într-o raclă, apoi chiar pe scaunul episcopal. Istoricul perioadei, Ferrari, nota: ,,Am văzut sfintele moaşte pe scaunul episcopal, intacte cu excepţia dinţilor şi a vârfului nasului”.

Deşi nu fusese canonizat oficial de Biserică, credincioşii îl cinsteau ca pe un sfânt datorită minunilor săvârşite zilnic la cererea celor care-l rugau cu credinţă. Nenumăratele sale minuni au dus la canonizarea sa în 1703 de Biserica Ortodoxă printr-un document semnat de 10 episcopi ai Patriarhiei Ecumenice. Sfântul Dionisie de Zakynthos are ca zi de prăznuire data adormirii sale, 17 decembrie, iar pe 22 august Biserica cinsteşte mutarea moaştelor sale.

În 1717, pentru a apăra sfintele moaşte de invaziile continue şi distrugătoare ale piraţilor şi turcilor, monahii din Mânăstirea Strofades le-au mutat la metohul mânăstirii din Kalliteros. În timpul invaziei turcilor din 1717, au fost tăiate mâinile sfântului, însă printr-o minune moaştele nu au fost complet distruse.

Ulterior, în zona Ammos a fost construită în cinstea sa o biserică care a devenit rapid mânăstire. În 1764, biserica mânăstirii a fost reconstruită, dar în 1893, mânăstirea a fost distrusă de un cutremur puternic. Moaştele sfântului vor fi mutate într-un paraclis temporar până în 1925, când se va pune temelia pentru o biserică mai rezistentă.

În 1953, când un alt cutremur puternic a lovit insula, biserica a rămas neatinsă şi a fost folosită ca refugiu pentru cei rămaşi fără case. În 1957, a fost construită o nouă mânăstire numită chiar din acea vreme Mânăstirea Strofadelor şi a Sfântului Dionisie, unde se află şi în prezent moaştele Sfântului Dionisie.

Tropar, glasul 1

Mlădiţă a Zakynthos-ului şi episcop al Eghinei, apărător al Mânăstirii Strofades, Sfântul Dionisie cel dreptslăvitor, acum toţi credincioşii să-l cinstim şi să strigăm către el: prin rugăciunile tale fierbinţi mântuieşte-ne pe noi, cei care prăznuim pomenirea ta şi strigăm: slavă Celui ce te-a preamărit pe tine, slavă Celui ce te-a încununat pe tine, slavă Celui ce te-a dat nouă mijlocitor neobosit.

Condac, glasul 3

Astăzi Zakynthos-ul îi cheamă pe toţi credincioşii laolaltă, îndemnându-i să aducă laude în cântări şi imne de mulţumire apărătorului nostru mare şi fierbinte în nevoi şi mâhniri, care-i salvează pe cei aflaţi în primejdii. Şi tot Zakynthos-ul îl cinsteşte, strigând: Bucură-te, Dionisie, lauda credincioşilor !