Paganismul dacic si legea crestină pe teritoriul fostei Dacii.

Sf. Andrei - increstinatorul dacilor

      De la Zalmoxe la Hristos – De ce au acceptat dacii crestinismul cu usurinta. De ce dacii au renuntat la Zalmoxis. Românii au adoptat legea crestina ca pe o porunca divina, morală si civică.

      Despre religia dacilor si legea lui Iisus Hristos ca element important în formarea poporului român. Despre acestea părintele Marius Ghidarcea din Deva relatează în articolul ce urmează:

Spiritul dac, element favorabil procesului de creştinare a strămoşilor noştri

Factor de bază al formării poporului român, creştinismul reprezintă, de aproape două milenii, o permanenţă în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Fiind cei mai vechi creştini din această parte a Europei, românii au îmbrăţişat “religia iubirii” din însăşi etapa formării lor ca popor[1].

Indiferent dacă mărturisim cu convingere faptul că “suntem urmaşii lui Traian” ori suntem adepţi ai tezei lui Napoleon Săvescu şi a altor mulţi istorici ce susţin că noi nu suntem urmaşii Romei, cu siguranţă suntem urmaşii dacilor, iar spiritualitatea lor a favorizat şi influenţat apariţia şi răspândirea creştinismului pe teritoriul ţării noastre.

Spiritualitatea dacilor trebuie înţeleasă într-un cadru mai larg. Astfel, trebuie spus faptul că nu există mărturii scrise ale dacilor despre viaţa lor religioasă, tot ceea ce se cunoaşte astăzi provenind din scrierile celor de alt neam[2]. Nu trebuie să fim miraţi deci

Dacismul si afacerea “spirituala” a lui Vasile Titu la locurile “sacre” dacice. Povestile cu Zalmoxis si fantezia unor inselati de diavol practicanti ai ezoterismului.

     Lideri religiosi din mediile ezoterice, pentru a avea adepti din randul romanilor inventeaza povesti cu daci[1] si legende cu Zalmoxis. Aceasta pentru ca senzationalul este cautat in mediile religioase mistice asiatice. Membrii acestora sunt considerati clienti fideli atat pentru organizatorii de trasee turistice cat si pentru pensiunile interesate.

Aurel - zis Vasile Titu

Lavinia Mateescu

     Turistii care merg in Muntii Orastiei au ocazia sa intalneasca un cetatean care sa le ofere povestile senzationale de care patronii pensiunilor au nevoie pentru a-si atrage clienti. Acesta este Vasile Titu, cunoscut de localnici cu numele de Aurel Titu. S-a nascut in satul Grid, jud. Hunedoara, si in prezent locuieste in Bucuresti. Ajutat de prietena sa Lavinia Mateescu, administreaza pagina de facebook “Initieri Zalmoxiene”. Pe aceasta pagina gasim pe langa aberatiile cu iz zalmoxian[2] si asa-zisa “spiritualitate” dacica contemporana si traseele turistice (pelerinaje) pe care Vasile Țițu le organizeaza in „locurile sacre ale stramosilor nostri dacii”.

     Pentru a atrage cat mai multi clienti in pelerinajele[3] sale, Vasile inventeaza povesti cu iz “spiritual” dacic. Povesteste turistilor ca la varsta de 10 ani l-a intalnit pe Zalmoxe intr-o aratare (vedenie) fiind in satul natal, iar la 17 ani i s-a mai aratat inca o data transmitandu-i anumite mesaje. Pe langa aceste anormalitati, Vasile face pe ghidul colaborand cu pensiunea Cotiso, din Costesti, fiind trimis sa insoteasca turistii care doresc sa viziteze cetatile dacice. Vasile nu are specializare de ghid[4] sau de istoric, iar clientilor sai le spune povesti pline de senzational, dar care, in mare masura, nu au nici o legatura cu realitatea. Ii duce pe turisti la Sarmizegetusa si Fețele Albe din Gradistea de Munte, Cetatuie si Blidaru din Costesti, Piatra Rosie etc. La fiecare cetate Vasile are o poveste aparte, dar nu intotdeauna aceasi, de cele mai multe ori, in functie si de inspiratia momentului. Stie Vasile Titu si patronii pensiunilor pentru care lucreaza care este pedeapsa prevazuta de Codul Penal pentru sarlatanie?

     Localnicii il cunosc pe Vasile ca fiind un bun consumator de bauturi alcolice, ceea ce pe adeptii sectei sale nu ii deranjeaza. Gruparea sa face parte din categoria organizatiilor sectare de tip ezoteric din Romania. Desi Biserica Ortodoxa nu este de acord cu ezoterismul, multe astfel de grupari se folosesc de numele unor clerici ortodocsi precum al parintelui Arsenie Boca. Pentru a da impresia ca actiunile “spirituale” pe care le initiaza sunt firesti, Vasile include in traseele sale si mormantul parintelui Arsenie Boca sau vreo manastire ortodoxa. Vezi si: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2014/06/parintele-arsenie-boca-maestru.html

      Reinvierea cultului lui Zalmoxis in Romania face parte dintr-o campanie New-Age-ista la nivel mondial de revenire la religiile pagane printr-un sincretism religios. Campania dacista din Romania, mult mediatizata in mass-media romaneasca este promovata in mod deosebit de catre mediile ezoterice. Unul dintre “istoricii” promovati in aceste medii este Dan Oltean care a scos doua carti “Regii dacilor si razboaiele cu romanii” si “Religia dacilor” prezentate de catre ezoteristii Daniel Roxin si Oreste Teodorescu in presa si emisiuni televizate. Pentru a vedea cateva caracteristici ale zeului Zalmoxis si spiritualitatea pagana de la daci vom oferi cateva fragmente din cartea “Religia dacilor”, editia a-II-a, Deva 2014, - fundatia “La Fantana”.

- In religia dacilor jertfele puteau fi in grane, animale si chiar umane. De obicei jertfele umane erau din randul prizonierilor, iar in caz ca vreme de 5 ani nu murea nici un razboinic pe campul de lupta, trebuia sacrificati din randul dacilor o persoana care sa fie fara prihana. Dan Oltean mentioneaza ca “In ritualurile instituite de Zalmoxis ii determina pe slujitorii directi ai zeului razboiului sa fie gata oricand sa se sacrifice aruncandu-se in sulite... Zeul putea sa isi paraseasca supusii atunci cand acestia nu-i trimitea jertfele si se ducea acolo unde luptatorii erau mai darnici cu vietile lor. Ca acest ritual in care erau implicate vieti umane nu era destinat lui Zalmoxis, o dovedesc si mentiunile lui Iordanes asupra felului cum ii aduceau getii sacrificii lui Marte. In secolul 5 i.d. Hr. Herodot scria ca mesagerul era aruncat in sulite, iar gotul Iordanes, referindu-se la perioada regilor din Muntii Orastiei, spune ca sacrificatul dedicat lui Marte era agatat de copaci si provenea din randul prizonierilor de razboi” (vezi la pag 167-168).

- Intre Zalmoxe si Deceneu a fost o perioada de sase secole. In perioada lui Deceneu se mai pastreaza inca practicile sangeroase: “Preotii lui Deceneus monopolizeaza in templele lor medierea in raport cu divinul, dar si practica sacrificiilor” (vezi la pag. 171).

- La pagina 173 Dan Oltean spune ca pe columna lui Traian sunt reprezentate multe sculpturi reprezentand jertfele dacilor, printre care cel al capetelor romanilor taiate si asezate in varful unor pari si cel al preoteselor dace care ard cu torte prizonierii. Acestea fiind jertfe aduse divinitatii triadei.

- Despre felul in care dacii aduceau sacrificii zeilor Dan Oltean spune: “Dupa ce era ucis, prizonierul de razboi urma sa fie prins de un trunchi de copac pentru ca zeul razboiului sa-l poata devora in voie. Poate lupii, care erau incarnarea animala a zeului, contribuiau si ei la acest proces” (vezi la pag. 174).

- Despre sadismul dacic Dan Oltean mai spune: “in comparatie cu mesajul scenei 43 (de pe columna -n.n.) unde prizonierii romanilor, dacii si sarmatii, sunt tinuti intr-un castru, atitudinea dacilor de a-i tortura si ucide prin ardere pe romani este nemiloasa” (vezi la pag. 179)

- Un ultim citat al istoricului Dan Oltean, pe care il oferim, in care acesta spune: “Cuceritorii aduc cu ei pax romana (pacea romana -n.n.), singura in masura sa opreasca «cruzimea» si «furia» dacilor” (vezi la pag. 178).

Despre jertfele sangeroase ale dacilor si cruzimea cu care se infaptuiau, mai multe detalii se pot gasi in cartea lui Dan Oltean: “Religia Dacilor”, editia 2014.

     Referitor la curentele neopagane din Romania, tanarul licentiat in teologie ortodoxa, Nicolae V. Dogaru, din Bucuresti spune: “Acesta este unul dintre zeii pe care ezoteristii il promoveaza in propaganda pro-dacista. Astfel de zeu ofera ezoterismul spiritualitatii contemporane? Desigur orice zeu nascocit de oameni e binevenit pentru ei, doar unul sa nu fie: Adevaratul Dumnezeu care a facut cerul si pamantul. Ezoteristii prefera dumnezei facuti de oameni nu pe Dumnezeu Cel care l-a facut pe om, care este Iisus Hristos. Pentru a da impresia ca sunt in regula, uneori intra si prin biserici ortodoxe dar nu respecta invatatura ortodoxa. Nu au o doctrina stabila, aceasta fiind schimbata in functie de situatie si orientarile grupariilor cu pricina. Ei spun ca ezoterismul e o «stiinta», dar asta e un fals. Daca au zei nu putem spune ca e o stiinta deoarece a crede in ceva este clar ca e religie. Despre acesti zei, Sfanta Scriptura (Biblia -n.n.) spune ca sunt demoni. Asta e idolatrie in toata regula(…). Pentru sensibilitatile sentimentale ale unei categorii din randul poporului nostru, acest zeu dacic prinde bine ca, vorba aceea, e «zeul stramosilor nostri»”.  Vezi si http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2015/07/ezoterismul-stiinta-sau-religie.html

Obs. Ezoterism – conform DEX – “ce se initiaza”, “ce trebuie initiat”, iar practicantii ezoterismului se numesc ezoterici si/sau ezoteristi.

Nicolae Dragomir

Vedeti si emisiunea despre New Age si dacism in Romania:  
http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2013/07/new-age-si-dacismul-in-romania.html

---

[1] Majoritatea “istoricilor” autodenumiti dacologi, trag concluzii fanteziste, bazandu-se pe dovezi, scrieri, marturii istorice pe care le interpreteaza in sensul dorit de ei. Astfel, acestia sustin ca dacii au fost o “megacivilizatie” de la care a pornit totul in lumea aceasta. In opinia lor, dacii au fost “buricul pamantului” si marile conspiratii mondiale, care de fapt le da apa la moara, ar interzice cunoasterea adevarului. Folosind aceasta metoda a spalarii creierului, in fata adeptilor par a fi oameni care lupta pentru adevar.

[2] Dupa unii scriitori/istorici se scrie Zalmoxe, Zalmoxis, iar dupa altii Zamolxe.

[3] Vasile organizeaza “pelerinaje” in mai multe locuri din tara. Aceste pelerinaje sunt publicate pe pagina sa de pe internet si, comparativ cu “preturile pietei” sunt destul de piperate. De obicei isi alege locuri in care povestile despre daci aduc clienti fideli “misiunilor” sale.

[4] Sunt cativa apropiati care sustin ca cercurile interesate in promovarea curentului neopagan din Romania i-a “rezolvat” un document prin care sa poata avea si activitatea de ghid. Chiar el spunea ca “de cand ma invart intre oameni bogati am reusit sa imi fac si atestat”. Acest atestat se poate sa fi existat, dar noua nu ni l-a aratat. Cert este ca din practica sa de ghid nu reiese acest lucru.

Apostolul Andrei și primii creștini de pe teritoriul țării noastre

Subiectul încreștinării poporului român a devenit un subiect tot mai polemizat între susținătorii continuității noastre de la daci și adepții influiențelor “culturii” romane aduse în urma cotropirii lui Traian.

În perioada ocupației romane, capitala imperiului Roman era un înverșunat centru politic si cultural anticrestin. Anticreștinismul latinilor din perioada ocupației Daciei reiese și din prigoanele împotriva creștinilor care porneau din acest mare centru politico-religios idolatru al Romei lui Traian și al predecesorilor săi.

Dacii, pe de altă parte, erau tot păgâni. Religia lor era tot idolatră aducând și ei jertfe sângeroase zeului lor Zalmoxis. Unii conducători daci au avut împotriviri activității de încreștinare a Apostolului Andrei (numit si apostolul lupilor – de la emblema dacilor cu capul de lup), dar nu cu atâta înverșunare precum romanii.

Latinii sustin ca ne tragem de la Roma fiind continuatori al Romei lui Traian în timp ce dacologii susțin că romanii se trag din pelasgii care sunt strămoșii dacilor. Articolul de mai jos, scris de un preot ortodox, aduce câteva mărturii legate de misiunea Sfântului Apostol Andrei, pe teritoriul Daciei, unde a întâlnit si încreștinat daci liberi.

În cele ce urmează vom publica un articol apărut în revista protopopiatului ortodox Beiuș “Buna Vestire” din noiembrie 2010:

Sfântul Andrei, Apostolul românilor

„Trece-mă şi Dunarea, ca să afle Dacia, că s-a născut Mesia”

(baladă populară dobrogeană)

Sfântul Apostol Andrei s-a născut în localitatea Betsaida, în hotarul Zabulonului, pe malul lacului Ghenizaret. La fel ca tatăl său Iona, și ca fratele său Simon, Sfântul Apostol Andrei, era pescar. Localitatea Betsaida era o localitate ce avea la bază pescuitul, ca multe alte localităţi de pe ţărmul Mării Galileii, însuşi numele localității „Bet-saida” înseamnă „Casa peştilor” sau „Casa pescuitului”.

Pe lângă faptul că era pescar, Andrei dorea să descopere pe Dumnezeu, dorea să-l afle pe Mesia, Cel propovăduit de atâtea secole. Astfel devine ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul, ultimul profet care a pregătit calea Domnului, vorbind şi el despre venirea Trimisului divin. Sfântul Ioan Botezătorul propovăduia „botezul pocăinţei, spre iertarea păcatelor” (Luca III, 3), el boteza oamenii în apa Iordanului, pregătindu-i pentru botezul lui Mesia, Cel care „va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc” (Luca III, 16 ).

Ca ucenic al Sfântul Profet Ioan, Andrei l-a auzit pe Botezătorul mărturisind despre Iisus, când l-a văzut trecând, următoarele: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii. Acesta este despre Care eu am zis: După mine vine un bărbat, Care a fost înainte de mine, fiindcă mai înainte de mine era, şi eu nu-L ştiam; dar ca să fie arătat lui Izrael, de aceea am venit eu, botezând cu apă” (Ioan I, 29 - 31) şi probabil că a fost şi martor la teofania ce s-a petrecuse la botezul lui Iisus, când cerurile s-au deschis şi Duhul Sfânt s-a pogorât peste Hristos sub chipul unui porumbel, iar vocea Tatălui s-a auzit spunând din ceruri: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit” (Matei III, 17). Cert este că a doua zi după venirea lui Iisus din pustiul Qarantaniei şi imediat după mărturisirea Sfântului Ioan Botezătorul, doi dintre ucenicii săi, Andrei şi Ioan, din proprie inițiativă s-au dus după Iisus, iar Acesta, văzându-i că-L urmează, i-a întrebat ce caută. Cei doi ucenici, respectându-L şi recunoscându-I poziţia de învăţător al poporului, Îl numesc „Rabi”, întrebându-L unde locuieşte, iar Iisus le-a răspuns: „Veniţi şi veţi vedea” (Ioan I, 37 - 39). Prin acest răspuns al Mântuitorului, Sfântul Ioan Gură de Aur este de părere că Hristos le dă celor doi de înţeles că i-a primit ca şi ucenici ai Săi.

A doua zi, după ce a stat în casa Mântuitorului, Andrei merge și îi spune fratelui său Simon: „am găsit pe Mesia, care se tâlcuiește Hristos” (Ioan I, 41). Este interesant de observat credința lui Andrei, care de la început crede (cu siguranță) că Iisus este Mesia cel profețit de mii de ani de proorocii Vechiului Testament, fără să aibă vreun dubiu, căci altfel probabil i-ar fi spus fratelui său că a aflat un Mesia, nu „pe Mesia”, știut fiind faptul că-n acele vremuri și alte persoane și-au însușit titlul de Mesia, pentru a trece drept învățați și a fi respectați de popor.

Alți doi viitori ucenici și apostoli ai Domnului mărturisesc de la început originea sa divină, Filip și Natanael. Filip îi mărturisește lui Natanael că l-a aflat „pe Acela despre Care au scris Moise în Lege și proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret” (Ioan I, 45), iar Natanael mărturisește însuși Domnului credința sa, zicându-I: „Rabi, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești regele lui Israel” (Ioan I, 49).

Mai târziu, în Capernaum, unde probabil s-au mutat cei doi frați, Andrei și Simon, pe care Mântuitorul îl numește Chefa – Petru, Iisus se va întâlni cu ei pe malul lacului Ghenizaret, acum fiind momentul în care îi cheamă la apostolat, zicându-le: „Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni. Iar ei îndată lăsând mrejele, au mers după El.” (Matei IV, 19 - 20).

În legătură cu chemarea la apostolie a Sfântului Apostol Andrei tradiția bizantină timpurie îl numește pe Andrei „protokletos”, adică „primul chemat”.

Acum probabil că unii se vor întreba de ce Andrei este socotit primul chemat și nu Petru, că doar pe amândoi îi chemase Mântuitorul, dar să nu uităm că Andrei este cel care îl cunoaște pe Iisus înaintea lui Petru, el este cel care îi vestește fratelui său că l-a aflat „pe Mesia”, ducându-l să-L cunoască. Și totuși cred că ar mai fi o întrebare la care se gândesc alții, și anume că împreună cu Andrei era și Ioan când Iisus le-a spus: „Veniţi şi veţi vedea”. Însă dacă vom citi cu atenție Sfânta Scriptură, lesne putem observa că abia după ce îl cheamă pe Andrei, Iisus se întâlnește cu Ioan și fratele său Iacov, chemându-i și pe aceștia la apostolat: „mergând mai departe, a văzut alți doi frați, pe Iacov al lui Zevedeu și pe Ioan fratele lui, …și i-a chemat” (Matei IV, 21), așadar Biblia ne arată clar că Sfântul Apostol Andrei este numit, pe bună dreptate, „cel dintâi chemat”.

Sfântul Apostol Andrei rămâne alături de Mântuitorul pe toată durata activității Sale pământești. După Înălțarea Domnului la Cer și după Pogorârea Duhului Sfânt și a înființării comunității creștine de la Ierusalim, Sfinții Apostoli se răspândesc în lume pentru a propovădui neamurilor Evanghelia Mântuitorului Hristos. Trăgând la sorți care unde să meargă, Sfântului Apostol Andrei îi revine „Bitinia, părţile Pontului Euxin şi ale Propontidei, cu cetăţile Calcedon şi Bizant, Macedonia, Tracia şi regiunile care se întind până la Dunăre, Tesalia, Elada, Ahaia și cetățile Aminsos, Trapezunt, Heracleea (Pontului) şi Amastris” (Sinaxarul Bisericii din Constantinopol secolul X).

În secolul XIV istoricul bizantin Nichifor Calist afirma că Sfântul Apostol Andrei a străbătut și „cetățile Pontului stâng locuit de greci, romani și geto-daci”; așadar putem spune că poporul român s-a născut creștin; dacă alte popoare s-au încreștinat la o dată fixă, la poporul român nu se poate vorbi de așa ceva și aceasta mulțumită Sfântului Apostol Andrei, care a propovăduit Evanghelia lui Hristos pe țărmul Pontului Euxin (Marea Neagră) și poate și dincoace de Dobrogea de azi, în interiorul țării locuite de daco-geți.

Despre venirea și activitatea sa pe aceste meleaguri, documentele sunt sărace, însă tradiția poporului român este o istorie vie, ce s-a păstrat și s-a transmis din generație în generație care, cum spunea și regretatul ieromonah Gheorghe Ghelasie de la Mănăstirea Frăsinei: „memorii ce nu se șterg, care reapar tocmai când se consideră că s-au pierdut”. O astfel de memorie este și cea de la care aflăm cine erau conducătorii dacilor pe timpul venirii Apostolului Andrei pe aceste meleaguri dobrogene, și anume este vorba despre dregătorii Cutusone și Dura (sau Duras). Despre cei doi conducători daco-geţi, cum că ar fi fost contemporani cu Sfântul Apostol Andrei, tradiția este susținută azi de dovezi, vorbesc aici despre descoperirea făcută în 1875, cu ocazia construirii Castelului Peleș la Sinaia, când s-au descoperit aproximativ 40 de tăblițe din aur, scrise în relief în limba daco-getă. Din păcate azi se mai păstrează doar copiile lor făcute pe plăci de plumb. Pe una dintre aceste tăblițe apare numele regelui dac Dura cu titulatura de „rege” alături de cel al guvernatorului roman al provinciei Moesia, Fonteius Agrippa, despre care se știe că a murit în anul 69 în urma unui atac daco-get la sud de Dunăre. Așadar în anul 69 Dura(s) încă era conducătorul şi regele dacilor (dacii liberi -n.n.), la doar câțiva ani de la moartea Sfântului Apostol Andrei, care se pare că ar fi murit pe timpul prigoanei lui Nero, prin anii 64 – 67. Despre Cutusone ne vorbeşte şi ne confirmă o altă plăcuţă, pe care stă scris faptul că el era un „prinţ viteaz” care locuia într-una dintre cetăţile dobrogene, din timpul lui Duras. Aşadar Cutusone era unul dintre principii şi prietenii care s-au supus conducerii lui Duras, regele cel mare, asemeni lui Burebista, care domnea într-una dintre cetăţile din munţii Carpaţi. Probabil că Cutusone, fiind dobrogean, l-a cunoscut în persoană pe Sfântul Apostol Andrei care venise în pământul său ca să vestească o învăţătură nouă şi totuşi apropiată de cea a strămoşilor noştri!

Despre locul unde a poposit Apostolul pe meleagurile dobrogene se spune că a fost într-o pădure, lângă o peşteră în apropierea căreia se aflau nouă izvoare sfinţitoare, adică un loc sacru pentru daci, unde se afla un centru religios al cultului lui Zalmoxis, mai ales că în jurul ei se află multe grote ce prezintă semne că au fost locuite, la început de preoţii cultului lui Zalmoxe iar mai apoi de cei încreştinaţi de Sfântul Andrei. Această peşteră, grotele, precum şi izvoarele, mai există şi aastazi, ele se gasesc în apropierea comunei Ion Corvin din judeţul Constanţa. Peştera este numită „Peştera Sfântului Andrei” şi este amenajată azi ca şi biserică. În baladele dobrogene se vorbeşte despre această peşteră ca şi casă a Sfântului Andrei, loc unde a locuit pe timpul şederii sale în Scythia Mică, cum se numea în acea vreme Dobrogea de azi. În susţinerea acestei tradiţii vine descoperirea unei nişe în pronaosul bisericii, în care se află scobit în piatră un fel de pat, vizibil şi azi, patul Sfântului Apostol. Şi astăzi cei care ajung la peştera Sfântului Andrei se odihnesc pe acest pat, unii câteva clipe, alţii câteva zile şi nopţi.

Tradiţia ne vorbeşte şi despre ucenicii pe care Apostolul şi i-a făcut dintre daci, unii oameni simpli, alţii poate chiar preoţi zalmoxieni, pe care i-a încreştinat şi i-a sfinţit ca şi episcopi şi preoţi ai lui Hristos. Probabil că încreştinarea preoţilor daci a făcut ca învăţătura creştină să fie răspândită şi primită mai uşor de marea masă a daco-geţilor, aceasta înţelegându-se şi din faptul că nu s-au înregistrat împotriviri ce să ducă la martiraje printre ei. Astfel sunt amintiţi cu numele trei dintre ucenicii Sfântului Apostol: Innas, Rhimas și Pinas, despre care se știe că au fost lucrători de pământ și care au murit ca și martiri, fiind ținuți ca să înghețe în timpul iernii. Sunt amintiți într-o ediție a „Viețile Sfinților” din 1910, precum și în scrierea „Sfinții Traciei și ai Moesiei” a savantului belgian Hippolyte Delehaye. Din păcate nu s-au păstrat mai multe date despre ei, izvoarele istorice din acea perioadă fiind sărace, ori distruse cu bună intenție mai târziu.

Un lucru este sigur și anume faptul că Sfântul Apostol Andrei a propovăduit credința creștină printre daci, mărturie stând tradiția, baladele și multele locuri care-i păstrează numele său și astăzi; deci poate fi numit pe bună dreptate Apostolul românilor, cel care l-a făcut cunoscut pe Hristos strămoșilor noștri.

Ca o ultimă mărturie a încreștinării timpurii a dacilor de către Sfântul Apostol Andrei stă și Columna lui Traian ridicată în 113, în amintirea bătăliilor dintre romani şi daci, de către Apolodor din Damansc, cu cele 125 de scene ale sale. Arhitectul Cristofi Cerchez studiază această columnă a lui Traian, pe care descoperă, în unele scene, multe însemne creștine, mai ales pe scuturile dacilor, precum și pe zidurile cetăților lor, semne precum cruci și monograme cu numele lui Hristos - Biruitorul, precum și multe cruci în formă de „X”, crucea Sfântului Andrei. De asemena în unele scene apare, undeva deasupra bătăliilor, un bărbat cu barbă, cu plete lungi până la umăr și cu chip frumos, înconjurat de un nimb, o aureolă; în alte scene se distinge o cruce imaginară de pe care se dă jos un bărbat – Iisus Hrisos – pe deasupra dacilor. Toate acestea se află în broșura ilustrată a lui Cerchez, „Cea de ’ntâi Icoană Creștină”, publicată în 1928. Eu vin și întreb: ce l-o fi apucat pe Apolodor să redea semnele creștine tocmai pe Columna lui Traian, un împărat păgân convins? Oare n-a dorit cumva să arate adevărul, starea de fapt a acelor vremuri? Adică faptul că la momentul în care legiunile barbare al Imperiului Roman au cotropit o parte din Dacia lui Decebal, aceasta era creştină! Încă o mărturie a încreştinării dacilor, încă de timpuriu, de către Sfântul Apostol Andrei, simbolizat prin crucile în formă de „X” puse doar pe lângă reprezentările bărbaţilor şi a femeilor daco-gete, cruce pe care a fost răstignit Apostolul în oraşul Patras, din Ahaia. Decebal şi daco-geţii săi erau creştini, o columnă de piatră mărturiseşte acest adevăr, Dacii erau creştini! Uitaţi cum se adevereşte cuvântul Mântuitorului care zice: „Dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga” (Luca XIX, 40).

Ca şi români, urmaşi ai dacilor, putem afirma că ne-am născut creştini!, şi nu am devenit creştini, asemenea altor popoare de mai târziu!

Multe ar mai fi de spus despre Sfântul Apostol Andrei şi despre strămoşii noştri daci, cărora le-a adus lumina Evangheliei lui Hristos!

În încheiere doresc să mai precizez faptul că în anul 1995 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca numele Sfântului Apostol Andrei să fie trecut în calendarul bisericesc cu cruce roşie, iar în 1997 a fost proclamat „ocrotitorul României”. În anul 2001, tot Sfântul Sinod, a hotărât ca ziua de 30 noiembrie, zi de pomenire a Sfântului Apostol Andrei, să fie proclamată sărbătoare bisericească naţională. Astfel România are două zile naţionale: cea a Sfântului Andrei şi ziua următoare, 1 decembrie, Ziua Unirii României Mari!

„O, preaminunate sfinte şi mărite Apostole Andrei, cu plângere alergăm la sprijinul tău, ca să ne izbăveşti pe noi cu rugăciunile tale de chinul cel de veci, prealaudate, şi să ne învredniceşti de bucuria Raiului; ca împreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!” (Condacul 13 – Acatistul Sfântului Apostol Andrei).

pr. prof. Gabriel – Karol Iakab

Subiectul rămâne deschis.

Orice noi informatii legate de subiect pot aduce noi argumente sau contraargumente. Acestea vor fi binevenite pentru o cunoastere cat mai amanuntita a adevarului istoric al neamului nostru.

Vom reveni cu detalii si alte articole legate de acest subiect.