Ezoterismul si misterele de la Sarmizegetusa Regia (2)

 Femeia însărcinată, învățăturile lui guru și sfaturile unui sătean

 

 

Problemele oamenilor au devenit o sursă de venit pentru maeștrii ezoterici, dar nu numai... Oameni cu diferite sensibilități, cu dureri greu de spus altora, ajung să discute cu misionari ai curentelor religioase asiatice, care își fac venituri considerabile de pe urma lor. Omul apăsat de durere și necaz, nu Îl mai caută pe Dumnezeu, căci lumea modernă consideră creștinismul învechit, dar Îl trimit la psihologi sau la  maeștri spirituali care  dau explicații senzaționale și  ghidează spre practici bizare. Așa este și cazul de față, prezentat de  Vladimir Brilinsky, în cartea sa "Îndăcitul":

   Primăvara era pe sfărșite la Sarmizegetusa. Diminețile erau încă răcoroase dar plăcute iar în jur verdele crud începea  a se îmbina cu cel matur, de vară, care se pregătea de luptă cu arșița verii. Pregăteam deschiderea sezonului de vară iar la întâi mai era programată o festivitate gugumană. Era  comandată de la Deva și, obligatoriu să se încheie cu un ceaun pentru invitații unui vice impostor care prinsese gustul festivităților câmpenești pe care le ordona de parcă era stăpân pe plantație. Băieții de sus, munceau de zor, fiecare acolo unde îl pusesem. Era nevoie de apă pentru veceuri iar apa o aduceam de jos de la izvorul Fețelor Albe. Era mai ușor de umplut bidoanele, cu ajutorul unui șipot făcut de noi și înfipt în cursul unui izvor bogat cu o apă rece și cristalină. Am coborât singur de data asta la izvor cu bidoanele de plastic și rând pe rând le umpleam, încărcându-le în bena mașinii.

    Îmi plăcea să privesc scurgerea tumultoasă a izvorului și să aud zgomotul liniștitor al șuvoiului ce șerpuia printre pietre. Cu ochii ațintiți într-un punct fix al curgerii, vorbeam cu mine în gând, de bunele și relele care mă cotropiseră într-un mod agresiv și nu-mi dădeau voie să-mi trăiesc propria mea viață. În tot acel zgomot de prăvălire a izvorului, era, totuși, liniște și la un moment dat, închizând ochii m-am trezit într-o altă lume, în care toate se învălmășeau. Semidoctul de vice cu prostiile lui, băieții de sus care se hârâiau între ei din te miri ce, arheologii care produceau mai multă dezordine decât cercetare îmi fulgerau mintea într-o succesiune rapidă care mă împiedica să trag vreo concluzie  și liniștea zgomotoasă din jur. Deodată toate gândurile o luară la goană din mintea mea, când o atingere violentă se prăbuși pe spatele meu. O spaimă cumplită îmi strînse instantaneu stomacul într-un spasm dureros iar inima mea cea peticită,  se opri pentru moment. –Ursul mi-am spus, și primul gând fu acela să sar în apa ce se prelingea sub mine. Întorc brusc capul și în fața mea, în loc de un bot blănos și fioros, cu dinți ascuțiți și limbă roșie, în loc de un urlet fioros al unei fiare însetate de sânge, văd un chip angelic. Păr lung și castaniu, o față plăcută, netedă și zâmbitoare și niște ochi migdalați exotic cu lacrimi în ei. Sperietura mea o sperie și pe cea cu chipul ei angelic. Se dă doi pași în spate cu mâna la gură cu ochii holbați a mirare și spaimă.

     -Vai, vă rog să mă scuzați. N-am vrut să vă sperii. Iertați-mă vă rog frumos.

Instinctiv duc mâna la turul pantalonilor. Am impresia că am făcut pe mine de spaimă. Simt inima cum o ia din loc după momentul sperieturii. O privesc pe cea din fața mea și văd o femeie frumoasă cu un corp parcă pictat, nu prea înaltă, cu forme evidente și apetisante și cu niște încălțări Lacoste. 

   – Da, bună ziua, ce s-a întâmplat, mă fac eu că nimic nu m-a tulburat, mai ales că am simțit pantalonii uscați.

   – Vai nu vă supărați pe mine, vă rog ajutați-mă, am rămas cu mașina suspendată și era să cad în râu. Vă rog, nu-mi purtați pică și nu mă lăsați aici. 

     -Unde e mașina suspendată ?  Deși simt încă un nod în gât sunt calm și stăpân pe situație. Inima bate, pantalonii sunt uscați, femeia din fața mea e frumoasă, de ce aș băga în seamă o sperietură ?

   -Acolo și-mi arătă cu degetul, cam la zece metri mai sus pe drum, o mașină cu roata din față, dreapta căzută într-o groapă iar roțile din spate stăteau în aer ca într-o poziție de balet.

   Nu-mi vine să cred, Mașina trecuse pe lîngă mine la mai puțin de un metru, cu motorul ambalat pentru pantă, căzuse în surpătură, evident cu zgomot, coborâse femeia din mașină și portierea se trântise cu zgomot și eu nu am auzit nimic. Spaima reveni brusc în mine. Cum se poate așa ceva, să nu fi auzit nimic. Ceva nu e în regulă. Doar nu dormeam în picioare și totuși ceva se întâmplase. Nu știu ce.  Nu spun nimic, pentru că simt că aș spune ceva fără sens și mă îndrept către mașină. Mă uit pe sub ea și îmi dau seama că nu am cu să o ajut singur și fără o chingă măcar.

   - Vă rog mult să mă ajutați scâncea femeia cu Lacoste în picioare. Trebuia să ajung la Fețele Albe și am văzut târziu indicatorul. Da eu vă cunosc pe dumneavoastră, nu știu de unde dar vă cunosc. Nu mă lăsați aici, vă rog din suflet, vă plătesc oricât.

  - Doamnă, pe mine nu aveți de unde să mă cunoașteți. Sigur că vă ajut dar nu pot singur, trebuie să chem ajutoare cu o chingă și cu un cric. Haideți cu mine până jos la doi kilometri să sunăm după ajutoare.

 Ne suim în mașină și coborâm la expoziție, acolo unde era stația de emisie cu care speram să-i anunț pe cei de sus să coboare pentru o mână de ajutor.

   -De unde vă cunosc, oare, încearcă femeia un dialog.

   - Nu aveți de unde să mă cunoașteți, v-am mai spus, îi retez pofta de vorbă. Nu cred că ne-am mai întâlnit, dar, apropo, lămuriți-mă, ce caută o femeie din București, frumoasă, singură și încălțată în sandale, să urce la Fețele Albe ?

    - Păi eu sunt elevă la un curs al domnului Pricolici, la pensiunea Cotiso și...

    -  Gata, vă rog nu-mi mai spuneți nimic și simt cum mi se urcă sângele în cap de enervare, nu mă mai interesează, m-am lămurit. Mă fac preocupat de condus schimbând aiurea vitezele și privesc cu coada ochiului la femeia cu Lacoste.  Cu mâna la gură, ochii i se umplu din nou de lacrimi și mă fixează cu uimire. Știu acum cine sunteți îngaimă ea deznădăjduită.

 - Da, eu sunt ăla. Ăla de care vă învață maestrul că sunt satana și diavolul și răul acestui loc, nu-i așa ? La pagina trei din curs, nu? spun zâmbind superior.

  - Da, sunteți domnul Brilinsky, acum îmi dau seama, dar vă rog mult nu mă lăsați și ajutați-mă cu mașina.  Vă spun clar de ce sunt aici. Eu și soțul meu suntem împreună de 4 ani și nu reușim să facem un copil. Am fost pe la doctori, peste tot și nu au găsit nimic anormal, că știți, la noi nu se pune problema de bani și pe dumneavoastră vă răsplătesc pentru ajutor.

  - Nu-i nevoie doamnă, nu vă faceți griji,  o rezolvăm, da ce are copilul care nu vine cu Fețele Albe? 

 - Păi am eu o prietenă bună, la Slatina și mi-a zis că domnul ăsta poate rezolva orice problemă, citind în stele. Că ea a fost aici de câteva ori și avea mari probleme de sănătate și domnul i le-a pus la rând. Și am venit și eu. M-am înscris on line la cursul ăsta, că era mare aglomerație și abia m-a primit, că i-am zis că la noi banii nu sunt o problemă și m-a luat în seria asta.

  - Și câți bani i-ați plătit la nemernicul ăsta ?

   - 500 de euro că și taxa de urgență am plătit-o că m-a luat peste rând.

    - Așa și cum vă tratează el, ce v-a zis ?

    - Păi mi-a zis că dacă urc de 4 ori singură la Fețele Albe și mă rog acolo și aprind de fiecare dată 4 lumânări și să nu vorbesc cu nimeni, voi rămâne însărcinată.

  - Și cui trebuie să vă rugați și  de ce acolo ?

  - Păi lui Dumnezeu, cui altcuiva, că de aia, că acolo s-au refugiat preotesele lui Decebal de frica lui, că le hărțuia și l-au vândut la romani și au primit un sac de aur și cu el au urcat la Fețele Albe și au tras în urma lor trei barieire energetice de care nici acum nu poți trece dacă nu ai sufletul curat și plin de credință. Și că aici e un loc  din care Dumnezu aude mai bine rugămințile noastre, pe vremea când o stea, am uitat cum îi zice se află deasupra unui brad de acolo de la pensiune. Și că dacă merg acolo de patru ori o să se îndeplinească dorința noastră.

  - Și de mine ce vă zice la curs, forțez eu nota.

   - Vai mi rușine să vă zic, da mai bine nu vă zic decât să vă supărați pe mine și să nu mă mai ajutați cu mașina.

  Oprim la remiză, anunț pe băieți să vină pregătiți să tractăm o mașină și pornim înapoi către poalele Fețelor Albe.

      - Și dacă tot trebuie să te rogi, eu nu înțeleg de ce între tine și Dumnezeu trebuie să alegi un intermediar care nici nu este înzestrat cu har?  Așa a zis și bărbatu-mio că arunc cu banii pe geam că ăla nu are cum să ne ajute și că e un șarlatan, da io încerc și varianta asta că am ajuns la disperare. Nu mai știu ce să mă fac. Mi-e frică să nu mă lase, că tot așa mă amenință.

 La locul faptei, băieții desfășurau chinga și studiau de unde să lege mașina și încotro să o tragă. Când o văzură pe tânăra ce coborî din mașina mea privirile lor deveniseră la fel ca ale lupului lacom care își adulmecă prada. Mașina a ieșit ușor din groapa care se căscase sub roată și odată pusă pe toate roțile ne-am retras la izvor să povestim un pic. Femeia scoase 200 de lei și mă îndemna să le dau băieților care refuzau cu o politețe mascată.

-          Doamna voia să urce la Fețe să se roage că așa i-a spus profesorul ei că va putea avea copii, spun eu cu un tot cât se poate de serios. Acum gata, nu mai urcă pentru că Dumnezeu a dat un semn cu roata în groapă și ne-a găsit pe noi. O conducem noi prin Sarmizegetusa și poate îi povestești tu, Vasile cum se pot face copii. Toți izbugniră în râs.

-              - Mă, stați un pic. Nu-i de râs, vorbesc foarte serios. Nu știți teoria lui Vasile care ne-a povestit-o în iarnă ? Aia cum a sfătuit-o și pe Ionela din Gerosu să facă și Ionela a rămas însărcinată. Îi drept sau nu ?

   Femeia, puțin jenată, privește în pământ și eu, ca să risipesc orice urmă de glumă, continui.

     – Vorbesc foarte serios, dacă vă interesează părerea lui, întrebați-l. E om de la munte care glumește mult, dar care  are în buzunar înțelepciunea țărănească în starea ei încă pură, încerc eu o formulare aproape științifică. Niciodată leacurile băbești nu vor pleca din locurile astea, cât timp vor exista oameni ca Vasile.

     – La doamna nu o să-i placă, păi dânsa-i Ionela ?

   Marius era un om tare hâtru, glumeț până în măduva oaselor, dar sobru și profund când era vorba de lucruri serioase. Om de la munte, cu tenacitatea singuraticului și puterea ursului, Marius fermeca pe oricine cu umorul său spontan și vorba lui în cel mai pur accent muntenesc.

   -Ba ziceți, nu contează că nu-mi place, multe nu-mi plac în viața asta. Vreau să aud ce ziceți, ce trebuie să fac. Poate învăț și eu ceva care să-mi facă bine.

    - Apăi nu aici vorbim, merem sus la cetate și vă zâc acolo. Îi mult de zâs, mustăci Marius.

   – Nu, aici, arată-mi aici, de față cu toți, că nu ai glumit. Dacă vorbești serios spune că sunt ochi și urechi.

   Marius își dădu șapca pe ceafă, semn că ceva nu-i convenea.

      -Io vă zic da nu la urmă că am zîs pornoșaguri,  or să mă faceți nesâmțât. 

     - Nu zic, promit, sunt ochi și urechi zice femeia care prinsese curaj între patru bărbați care nu mai păreau așa fioroși și nici nu semănau cu descrierea din cursurile gurului.

    - Păi doamnă, ui cum stă treaba. Faină ești, mă gândesc că și soțul matale îi tătașe. Și dacă v-aț luat din dragoste și nu mere cu sămânța bine, aia nu-i bai să te năcăjești. Ui cum tră să faci. Cu o săptămână înainte de a veni perioada aia în care prinde sămânța, știi dumneta care și când îi vremea, nu-l mai lași să te atingă nici în ruptul capului. Nici pupături măcar damite altceva. Da nici să nu să slobozască în altă parte să nu-i dai voie. Pă la alte muieri, mă înțăleji.

 Băieții chicoteau cu mâna la gură și Marius se întoarce fioros către ei. Mă proștii dracului și continuă către femeie pe același ton cu care vorbise înainte de a-i mustra pe colegi.  – No și când i vremea îi dai dimineața înainte de masă, un ceai de năpraznic, ia ca ăsta ni și Marius se apleacă și smulge o tufă cu flori violete, de pe marginea drumului. Și la amiaz, îi mai dai unu. Și sara faceți ce trabă. Da numa odată să să sloboadă nu de mai multe ori. A doua zi mai faceți odată, tăt așe, cu ceaiuri și atunci mere și de mai multe ori, dacă vă țin balamalele. Și ar trebui să margă, încheie Marius molcom, retrăgându-se către colegii care deveniseră serioși.

   Femeia, cu ochii cât cepele, privi la tufa de năpraznic din mâna lui Marius. Vă mulțumesc mult. Așa ceva n-am mai auzit. Vă promit că o să încercăm.

  Da faceți așa cum v-am zîs, fără abatere spune Marius îndepărtându-se către mașină și mai dați-i dracului pă toți șnapanii ăștia care vă păcălesc și numa vă iau banii. Da apropo, pot să vă întreb și io ceva ? Da, cum să nu. Dumneavoastră ce meserie aveți, une lucrați ? – Păi sunt director la institutul de fizică nucleară de la Măgurele. Eu am făcut cu colegi de-ai mei măsurători pe brățările de aur de aici de la voi, alea furate de hoți și recuperate.

   - Șapă doamnă, cum dumneta cu atâta școală și pregătire caști gura la toți hoții și șarlatanii. Ăștia îs numa imajinea din biblie care zâce că "mulți falși profeți se vor arăta", își întărește Marius lecția. Dacă vrei să te rogi, mergi în biserică sau în chilia ta, nu în văzul lumii și la bătaia de joc a șarlatanilor.

   Un amestec de rușine și vinovăție o stăpâni pe femeia cu Lacoste. Într-o mână avea două sute de lei iar în alta, tremurândă,  tufa de năpraznic a lui  Marius.

     – Mulțumesc frumos, îmi spune, chiar nu vreți să luați banii, o bere pentru băieți, vă rog, insist.

     – Nu mulțumesc. Nu trebuie. Numai bine vă doresc și să ajute și să vă lumineze Dumnezeu. La revedere.

    Pe la mijlocul lui octombrie, cănd arborii Sarmizegetusei  plâng de obicei  a toamnă, și liniștea punea tot mai mult stăpânire pe locurile lui Decebal, căci forfota turiștilor se mai domolise,  un telefon ne anunță că vai, nu știu cum să vă răsplătim,  visul nostru se va îndeplini curând, în martie voi naște, N-a fost greu de loc, doar că n-am găsit năpraznic de ăla de acolo cu flori frumoase și am luat de la magazin naturist și e băiat, astăzi l-am văzut și ne-am gândit la voi cei de acolo. Patrik  o să-i punem numele, să ne amintească de momentele acelea.

– Patrik ? No bine.

 

Preluat din: https://newshd.ro/index.php/2022/06/11/cartea-saptamanii-indacitul-vladimir-brilinsky/?fbclid=IwAR2Q9aoPyoDAkZWE5tSkoXF3p_tgtpTDUadoVUmRAoNKBzwtuQsXsAPmFSU

 

Nota: Fotografia preluată de pe internet