Artă LGBT-istă finanțată de Guvernul României. Globaliștii spun că aceasta se numește o evoluție a societății..

Artă și blasfemie

O artă care distruge cugetul românesc.
 Cine are acest scop?

Guvernanții au finanțat cu 400.000 dolari un spectacol LGBT-ist, în timp ce se plâng că nu au bani pentru tablete si laptopuri destinate folosintei scolarizării on-line. Unii ierarhi au adunat fonduri pentru tablete astfel încât guvernul a avut o "rezervă" de finanțare pentru aceste spectacole. 

În concluzie, Biserica a sprijinit statul cu bani, ca statul, la rândul său, să poată finanța acțiuni anticreștine.

Progreșiștii pretind că aceasta este arta pe care o caută românii. Oare chiar așa o fi?

Dupa scandalul de la MNAC unde doi asa zisi artisti imbracati in rochii propavaduiau pe niste ritmuri numai de ei intelese mesaje de a darama Catedrala Neamului in aplauzele vicepresedintelui PNL Raluca Turcan si Ministrului Culturii care la final s-a scuzat ca nu a putut decat sa le dea 400.000 euro pentru arta lor denigratoare la adresa crediintei poporului roman, a mai aparut ceva asemanator la Oradea, se pare ca nu este ceva singular ci o adevarata ofensiva de arta sifilitica asupra romanilor sponsorizata generos de Ministerul Culturii al Guvernului Orban, care nu gaseste fonduri pentru cetatenii Romaniei afectati grav de criza sanitara dar pentru asemenea acte pe care ei le numesc cultura fac rost !!

„Artistul ca act de resuscitare pentru planeta în derivă” - În fundul gol şi în miros de cadavru.

Uniunea Artiștilor Plastici din România, Filiala Oradea a organizat, la sfârşitul săptămânii trecute, vernisajul unei expoziții de instalaţii. Au expus artişti locali, dar şi câţiva omologi invitaţi din Cluj şi Timişoara. Până aici, nimic deosebit...

Locul faptei

Muzeul Cetăţii şi al oraşului Oradea a găzduit vineri vernisajul expoziţiei ,,Boche a bouche - artistul ca act de resuscitare pentru planeta în derivă”. Câteva săli, câteva exponate interesante. A vorbit cu aplomb şi degajat, în deschiderea evenimentului, criticul de artă dr. Gabriel Kelemen din Timişoara. Un expozeu interesant. Apoi Vioara Bara a invitat publicul prezent să urmărească „performance-ul” a doi tineri artişti din Timişoara. Lumea se îndreaptă agale spre încăperea în care urma să se petreacă actul de cultură: trei panouri de pânză, pe stative, un televizor la care rulau cântece religioase americane, folie pe jos, câteva găleţi de vopsea, într-una un fel de vopsea lavabilă roşie. După un panou, cei doi tineri artişti se pregătesc de zor.

Actul „artistic”

În spatele panourilor se văd doar gleznele şi tălpile goale ale celor doi tineri. Se învârt pe loc, freamătă, apoi îşi fac apariţia din spatele panourilor... în cucul gol! Câteva doamne mai să-şi scape paharele din mâini, o mămică îşi trage repede fetiţa afară din încăpere. Totuşi, la timp, greul abia acum începe. Cei doi tineri poartă pe faţă o mască din cele folosite de vopsitorii auto, cu filtre nazale imense. Agale, în curul gol, traversează încăperea printre spectatori şi ies afară, în curtea din spate, de unde aduc în braţe un frigider mic, din soiul celor folosite în hoteluri. În urma lor se degajă un miros de hoit insuportabil, care îmbâcseşte încăperea în câteva secunde. Unul dintre tineri se aşază pe o găleată întoarsă cu fundul în sus şi începe să toarne cu palmele făcute căuş, vopseaua roşie ca sângele într-un lighean. Celălalt, aşază televizorul pe frigiderul împuţit şi scoate apoi bucăţi de carne sângerânde dintr-un sac, le freacă tacticos cu o perie de sârmă, le aruncă în lighean. Deschide frigiderul larg, unde zac bucăţi de carne, negre, în putrefacţie. Duhoarea de cadavru alungă rapid mulţi spectatori. Cei doi încep să desfacă carnea putrezită de pe oase şi o depun în lighean, oasele le aruncă grămadă, în faţa lor. La un moment dat, unul dintre tineri începe să urineze în lighean, apoi se năclăiesc din cap până în picoare unul pe celălalt cu chestia din găleată!

Concluzia?

Dacă nu aş fi fost martor ocular la acest „act artistic”, cu greu aş fi crezut că aşa ceva s-a petrecut în realitate, sub acoperirea unui vernisaj patronat de o organizaţie serioasă. Am rezistat exact atât cât am relatat, apoi am plecat, întrebându-mă dacă astfel de momente chiar reprezintă un act artistic sau nu mă pricep eu defel. Chiar orice poate fi botezată artă? Unde se sfârşeşte obscenitatea şi unde începe actul creator? Unde se regăseşte extravaganţa creatoare şi mesajul întipărit pe retină - în fluidele dezgustătoare transformate în veşmânt de cei doi tineri? Asta înseamnă „Artistul ca act de resuscitare pentru planeta în derivă”?

Concluzia vă rog să o trageţi singuri...

https://www.crisana.ro/
by Doboșeru Petru

Sursa: https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=973227423134834&id=213672452423672&sfnsn=mo