miercuri, 4 octombrie 2017

VIDEO: Protestul naţionaliştilor ucrainieni la consulatul român de la Cernăuţi.

Naţionaliştii ucrainieni au încercat sa facă presiuni
asupra consulatului româniei de la Cernăuţi (Ucraina).
Autorităţile ucrainiene se fac că plouă

Deşi preşedintele Ucrainei spunea că prin legea educaţiei nu se urmăreşte ucrainizarea minorităţilor, se pare că realitatea este cu totul alta. Unele grupări extremiste naţionaliste sunt protejate de autorităţile statului când e cazul asaltării ambasadelor sau consulatelor pe motive de probleme etnice.

Gruparea naţionalistă ucraineană "Svoboda" a asaltat consulatul român de la Cernăuţi sub pretextul nemulţumirii faţă de stabilirea, de către Senatul României, a datei de 28 noiembrie drept «Ziua Bucovinei».

O umbră asupra statului ucrainean apare datorită protejării unor astfel de evenimente, dar şi asupra atitudinii şovine oficiale pe care a dovedit-o promulgând legea educaţiei prin care se încearcă scoaterea limbii române din scoli, alături de alte limbi ale minorităţilor locuitoare pe teritoriul Ucrainei.

Mai multe detalii vedeţi mai jos:


3 comentarii:

  1. Ce le trebuie si acestor ucrainieni?
    De cand exista statul sau poporul ucrainien in istorie?
    Acum fac doar scandaluri si tulburari asemenea ungurilor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cică ,,vai de noi cu-a noastre oi”, adică vai de noi cu-a noști conducători (politicieni) - trădători de Neam și Țară, care dau minoritarilor averea și sufletul românilor, vrând a distruge Națiunea Română Eternă, la ordin evreiesc. Nu am nimic cu ucrainienii. Am și neamuri ucrainieni, dar eu sunt cu Națiunea mea - Națiunea Română. Huo tuturor politicienilor!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Permite-mi sa te parafrazez:
      "Vai de noi si de oile noastre cu ai nostri pastori"

      Ștergere

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.