YOGA SI MEDITATIA = ASCEZA ORTODOXA SI RUGACIUNEA MINTII?

YOGA SI MEDITATIA

Referat prezentat la Congresul organizat de Mitropolia Nevrocopia din Bulgaria, avand ca tema metodele de infruntare a ere­ziilor si sectelor (30.05-02.06.1998). A fost publicat pentru prima data in periodicul „Dialog”, editat de „Asociatia Ortodoxa a Parintilor”, nr. 22, (Octombrie-Decembrie 2000).

Epoca noastra este epoca unei mari confuzii spirituale si indepartari de voia lui Dumnezeu. Pricinuitorul acestei situatii este diavolul, care folo­seste oameni pe care ii atrage in inselare pentru a-si indeplini planul sau ucigator de oameni. Aceasta confuzie o produc mai ales gruparile asa-numitei Noua Era a Varsatorului. Invatatura lor de baza spune ca toate religiile sunt la fel. Toate sunt drumuri care duc la acelasi scop. Insa Insusi Domnul nostru Iisus Hristos ii dezminte, spunand in Evanghelie: Eu sunt Calea si Adevarul si Viata[1].  Asadar nu exista mai multe cai de mantuire, ci una singura, care este Hristos si Biserica Sa. Propovaduitorii confuziei identifica rugaciunea cres­tina cu yoga si cu meditatia, care sunt tehnici ale religiilor orientale si ale ocultismului. Cu cele pe care le vom spune in continuare am nadejdea ca vom imprastia aceasta confuzie.

Asceza crestina
Asceza a fost legiferata de Insusi Domnul nostru in Sfanta Sa Evanghelie. Asceza este mijlocul prin care cineva poate ajunge la scopul vietii crestine, care este izbavi­rea de patimi si unirea cu Dumnezeu (indumnezeirea dupa har). Chipuri de asceza sunt postul, privegherea, rugaciunea, pocainta sincera, spovedania, smerenia, straduinta de a ne taia voia facand ascultare de voia lui Dumnezeu, neincrederea in puterile noastre slabe, si increderea in puterea lui Dumnezeu, atribuirea lui Dumnezeu a tuturor faptelor bune si a oricarei sporiri facute pe calea virtutii, luand asupra noastra raspunderea pentru pacatele noastre. La acestea trebuie sa adaugam cercetarea cuvantului lui Dumnezeu si parti­ciparea constienta la Tainele Bisericii noastre, mai ales la Taina Spovedaniei si la Taina Sfintei Euharistii. Asceza nu este numai pentru monahi si clerici, ci pen­tru toti crestinii, asa cum se vede limpede din Sfanta Evanghelie si din Vietile Sfintilor. Pe acest drum al ascezei au pasit milioanele de Sfinti ai Bisericii noastre. Asceza, in esenta, inseamna depunerea vointei din partea omului si a puterii din partea lui Dumnezeu Cel atotputernic.
Si astfel, incet-incet, omul se tamaduieste de boala pacatului. Aceasta tamaduire se face numai in spitalul duhovnicesc, care este Biserica. Pentru a reusi insa aceasta vindecare este absolut necesara asceza.
Asceza in Traditia Ortodoxa nu este o tehnica, nu este un ansamblu de practici, ci, dimpotriva, este ras­punsul nostru marinimos la dragostea lui Dumnezeu. Adica a face omeneste tot ce se poate pentru a curati omul launtric, astfel incat sa vina si sa se salasluiasca in noi harul lui Dumnezeu. De altfel Dumnezeu face primul pas pentru a-l intalni pe om, iar nu omul pen­tru a-L gasi pe Dumnezeu.

Presupusele asemanari
Intre asceza ortodoxa si asceza din spatiul neortodox exista unele asemanari care, desigur, pot face impresie celui care ramane la asemanarea aparenta a copacilor, data de frunzele lor, si nu vede diferentele ce privesc trunchiul, radacinile si mai ales roadele.

Asemanarile exterioare ale asa-numitei metode psiho-somatice ale rugaciunii mintii cu tehnicile medi­tatiei au constituit motivul ce a determinat, in ultimii ani, scrierea multor carti. Sa nu uitam ca falsul imita totdeauna originalul. Diavolul se poate preschimba chiar si in inger de lumina pentru a insela mai usor.
Ce este rugaciunea? Rugaciunea este convorbirea sufletului cu Dumnezeu. Foarte cunoscuta in traditia monahala este asa-numita rugaciune a mintii (Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma!), pe care au cultivat-o nu numai monahii, ci si toate sufletele iubitoare de Dumnezeu.
Dar in ce consta, in linii generale, metoda psiho­somatica a rugaciunii mintii? In urmatoarele: in a sta asezat pe un scaunel cu capul plecat, astfel incat sa priveasca spre piept, putin mai jos de inima, straduindu-se sa lege Rugaciunea lui Iisus de respiratie, incercand sa-si concentreze mintea la cuvintele ruga­ciunii si sa-si incalzeasca inima. Aceasta metoda insa nu este o reteta recomandata de toti dascalii ruga­ciunii si nici nu este pentru toti cei care se ocupa cu rugaciunea. Nu trebuie sa uitam ca ea, desi poate ajuta, nu este insa un scop in sine.

Meditatia, pe de alta parte, este considerata de catre gurul hindus Satya Sai Baba ca o metoda prin care mintea invata sa se concentreze[2].

Incercarea de a gasi o legatura intre rugaciunea mintii si meditatie este cu totul nepotrivita. In acest mod  unii vor sa dovedeasca ca avem de-a face, chipurile, cu doua cai diferite, dar inrudite in pro­funzime, care duc la acelasi scop; cu alte cuvinte am avea doua traditii diferite, care descriu insa aceeasi experienta. Din nefericire, chiar si unii profesori de la Facultatile Ortodoxe de Teologie, ca de pilda profe­sorul Sava Aguridis, sustin acest punct de vedere[3]. Este vrednic de insemnat faptul ca domnul Aguridis este, din pacate, unul dintre stalpii de baza ai Bise­ricii Unificarii a falsului mesia, coreeanul Sun Myung Moon, asa cum a fost deja demascat[4].
Desigur, tot acest efort de a crea confuzie se inscrie in cadrul sincretist prin prisma caruia asa numita Noua Era a Varsatorului vede lucrurile. Dupa cum am precizat si la inceput, adeptii ei spun ca toate sunt identice, cu scopul de a insela si a atrage la ei pe cei neintariti in credinta. Dar in profunzime nici ei nu cred aceasta, deoarece sunt convinsi ca religia lor apartine Noii Ere si, prin urmare, se afla pe un nivel evolutiv mai inalt decat noi, crestinii, care am ramas, asa cum zic ei, alipiti de vechea era, Era Pestilor, adica era Crestinismului.
Am fi putut spune multe referitor la conceptia despre Dumnezeu, om si lume pe care se bazeaza rugaciunea ortodoxa.  Pe de alta parte am fi putut spune la fel de multe referitor si la conceptia despre Dumnezeu, om si lume pe care se sprijina yoga si meditatia. Aceste doua conceptii sunt cu totul potriv­nice si incompatibile. Pentru noi, crestinii, Dumnezeu este Persoana. El a creat din dragoste pe om, care este de asemenea persoana. Tot din dragoste Dumnezeu a creat si lumea si se ingrijeste de ea. Daca Dumnezeu poarta grija de toata creatia Sa, cu atat mai mult va purta grija de om. Potrivit insa cu invatatura religiilor orientale si cea a Noii Ere, Dumnezeu este o supraconstiinta impersonala care se identifica cu universul. Asadar este vorba despre panteism. De asemenea, ei spun ca omul este o pica­tura care se contopeste in oceanul impersonalului dumnezeu-univers. Potrivit conceptiei Noii Ere nu exista libertate si nici responsabilitate, ci toate sunt randuite de legea oarba a karmei si a reincarnarii, care nu este o lege, bineinteles, ci o credinta a reli­giilor orientale si a ocultismului. Aceasta invatatura mincinoasa sustine ca sufletul, dupa moartea trupu­lui, intra intr-un alt trup, de om sau de animal. Se poate sa intre chiar si intr-o piatra sau planta, de vreme ce toate sunt in esenta acelasi lucru, dupa cum spun ei.

Pozitia ortodoxa
Pozitia ortodoxa fata de aceasta in­selare, care sustine ca meditatia si rugaciunea sunt acelasi lucru, este exprimata in mod succint de catre episcopul Diokleii, Kallistos Ware, profesor la Universitatea din Oxford, in cartea sa. Puterea Numelui: Pe langa asemanari exista, de asemenea, si diferente. Toate tablourile au rame si toate ramele tablourilor au unele caracte­ristici comune. Cu toate acestea se poate ca tablo­urile cuprinse in aceste rame sa fie total diferite. Dar ceea ce ne intereseaza este icoana, iar nu rama. In savarsirea Rugaciunii lui Iisus tehnicile corporale con­stituie intr-un oarecare fel aceasta incadrare in rama, in vreme ce chemarea numelui lui Hristos este icoa­na, imaginea din interiorul ramei. „Rama” Rugaciunii lui Iisus se aseamana desigur cu diferitele „rame” necrestine, dar aceasta nu trebuie sa ne distraga aten­tia de la unicitatea icoanei care e data de continutul caracteristic al rugaciunii. Punctul esential in Rugaciu­nea lui Iisus nu-l constituie repetarea in sine, nici pozitia trupului sau felul in care respiram, ci Persoana careia ne adresam: Mantuitorul Iisus Hristos, Fiui lui Dumnezeu si Fiui Fecioarei Maria.

Si continua P.S. Kallistos:

Rugaciunea lui Iisus sau rugaciunea mintii este invocarea Persoanei lui Dumnezeu Care S-a facut om, Iisus Hristos. Mantuitorul si Izbavitorul lumii. Asadar Rugaciunea lui Iisus este mai mult decat o metoda sau tehnica. Ea poate fi traita numai intr-un anumit context; separata de acest context, rugaciunea lui Iisus isi pierde sensul. Con­textul Rugaciunii lui Iisus este inainte de toate un context de credinta. Invocarea numelui lui Iisus presupune ca cel care se roaga sa creada in Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu si Mantuitor. Dincolo de repetarea cuvintelor rugaciunii trebuie sa existe cre­dinta vie in Domnul Iisus – in ceea ce El este si in ceea ce a facut pentru mantuirea noastra. Contextul Rugaciunii lui Iisus este in al doilea rand un context de comuniune. Nu invocam numele lui Iisus ca indivizi separati, sprijinindu-ne numai pe pu­terile noastre launtrice, ci ca madulare ale plinatatii Bisericii… (Sfintii nostri Parinti) niciodata nu au consi­derat practicarea Rugaciunii lui Iisus ca un inlocuitor al Sfintelor Taine, ci il sfatuiau pe cel care se indeletnicea cu ea sa fie un membru practicant al Bisericii[5].

Scopul nostru in rugaciune este sa intram in co­muniune cu Persoana Domnului nostru Iisus Hristos si sa ne unim cu El (aceasta unire insa nu anuleaza identitatea personala), in timp ce in meditatie scopul este ca eul personal sa se dizolve ca o picatura in oceanul supraconstiintei universale, care nu este per­soana. In meditatie, cel care o practica nu se adreseaza unei persoane concrete, de care este legat prin dra­goste, ci se adreseaza sinelui sau, crezand ca in esen­ta el este Dumnezeu. Desigur, aceasta este o inselare demonica, iar pentru a o sustine rastalmacesc cuvin­tele lui Hristos
   Imparatia lui Dumnezeu este inlauntrul vostru[6].

Aceste cuvinte insa nu arata ca omul este din fire dumnezeu, asa dupa cum, rataciti fiind si rata­cind pe altii, cred si propovaduiesc new age-istii, ci ele vor sa spuna ca cei care sunt botezati au inlauntrul lor harul dumnezeiesc necreat, adica pe Duhul Sfant. Iar cel care are inlauntrul sau harul dumnezeiesc traieste inca de pe acum Imparatia lui Dumnezeu.
Meditatia, asadar, nu este o iesire din sine, o mis­care de eliberare din egoism, adica o miscare facuta din dragoste, ci este un scurt-circuit egocentric.
In invatatura despre meditatie se vorbeste despre obiectul meditat, asa cum il numesc ei. Iar aceasta ar putea fi, potrivit adeptilor meditatiei, chipul lui Buda, flacara unei lumanari sau orice altceva (si, am adauga noi, de ce nu si chipul lui Lucifer, de vreme ce acesta il „insufleteste” si il „ajuta” pe cel care mediteaza).

Cei care practica meditatia, atunci cand se adre­seaza crestinilor ca sa-i atraga de partea lor, le spun ca in timpul meditatiei pot sa-si concentreze atentia la Iisus Hristos. Si astfel creeaza confuzie, deoarece dau cuvantului Hristos alt inteles. Pentru acestia Iisus Hristos nu este ca si pentru noi Dumnezeu desavarsit si Om desavarsit, ci unul dintre marii dascali, la fel ca multi altii. Dar El este, asa cum spun ei, mai ales o stare inlauntrul nostru; cu totii suntem din fire Hristosi. Insa noi, ortodocsii, nu credem in minciuna diavoleasca care ne spune ca suntem din fire dumnezei, ci ne nevoim cu ajutorul lui Dumnezeu sa ne asemanam lui Hristos si, prin urmare, sa devenim dumnezei dupa har, asa cum sunt sfintii. Diferenta este uriasa, in cazul meditatiei se aplica minciuna luciferica a mantuirii prin sine, pe cand in cel al rugaciunii omul se sfinteste prin comuniunea dragostei si a ascultarii cu singurul Dumnezeu Cel in Treime.

Practicantii meditatiei vorbesc si despre depasirea obiectului meditat. Insa presupusa depasire a obiec­tului meditat este cu totul straina si incompatibila cu rugaciunea ortodoxa. Iisus Hristos nu este pentru noi un obiect meditat, nici nu avem ca scop a-L depasi, ajungand la o stare de constiinta curatita sau o cu­noastere mai deplina a sinelui[7].

Un alt punct pe care trebuie sa-l accentuam este faptul ca prin tehnicile de meditatie poate ajunge cineva pe culmile mandriei, in timp ce prin rugaciune omul se smereste, nu dispretuieste pe nimeni si, desigur, avand cunoastere de sine, atunci cand tra­ieste stari ale harului dumnezeiesc se considera pe sine mai rau decat toti, chiar si decat animalele necu­vantatoare. Mai prejos decat toata zidirea, asa cum citim in Pateric. Cel care practica meditatia si crede ca in esenta sa el este Dumnezeu nu poate sa spuna miluieste-ma, doua cuvinte care sunt cheia rugaciunii mintii. Cu alte cuvinte, adeptul doctrinei vreau si pot a cugetarii pozitive new age-iste nu poate sa se smereasca. Pe de alta parte meditatia, in ultima analiza, il con­duce pe cel care mediteaza la o stare de autohipnoza. Cautarea unirii cu obiectul meditat, care este scopul principal al meditatiei, se savarseste cu ajutorul ima­ginatiei, care, potrivit cu invatatura ascetica ortodoxa, trebuie inlaturata. Miscarea aceasta in spatiul imagi­natiei – mai degraba in spatiul unde realul si imagina­rul se confunda – poate ajunge pana la stari care sunt de competenta psihiatriei; ca de pilda cazul acelui adept al cugetarii pozitive care a incercat cu „puterea mintii” sa opreasca un tren, dar care a sfarsit prin a fi zdrobit de acesta. Cazuri asemanatoare de dementa sunt nenumarate. Cu siguranta elementul demonic este cel care a ajutat la dobandirea unor astfel de stari.

Pocainta si smerenie
Faptul ca asceza nu este o tehnica se poate vedea si din comparatia facuta intre rugaciunea mintii si meditatie. Ea nu este ceva cu care putem sa silim libertatea lui Dumnezeu. Asceza, in traditie ortodoxa, nu este un scop in sine, ci este un mijloc. Scopul nostru este ca prin asceza sa omoram patimile, iar nu sa vatamam trupul. Noi nu ne-am invatat sa fim omoratori de trupuri, ci de patimi, Spune Avva Pimen in Pateric.

Deoarece asceza nu este un scop in sine, asa cum am accentuat mai sus, de aceea si ortodoxul nu cauta sa vada lumini sau vedenii, sa aiba experiente sau sa faca minuni. Acolo unde vom intalni dorinta de a avea vedenii sau de a face minuni, trebuie sa stim ca acestea sunt abateri de la cugetarea orto­doxa. Ortodoxul se leapada de „experientele” pe care diavolul este gata sa i le ofere „acum si aici”, chiar si fara sa-i fie cerute, daramite atunci cand i se cer.

Exista o mare prapastie intre un prooroc adevarat, adica un sfant ortodox, si un ocultist, fachir, „facator de minuni”, medium.

Principalele diferente dintre cei doi sunt:

1. Proorocul, sfantul, nu este de sine chemat, ci de Dumnezeu chemat.
2. Proorocul adevarat are constiinta nimicniciei sale, in timp ce vrajitorul sau „facatorul de minuni” sunt plini de mandrie diavoleasca.
3. Proorocul adevarat nu deschide „societate de prestari servicii”, nici nu este chemat de oameni, ci el merge la ei, trimis fiind de Dumnezeu.
4. Adevaratul cuvant profetic este de obicei nedo­rit de catre cei carora li se adreseaza, deoarece ii provoaca, nu ii linguseste.
5. Continutul mesajului adevaratului prooroc nu este nou, ci unul vechi care a fost uitat[8].

Desigur, harul lui Dumnezeu poate sa-i cerceteze pe cei curati si vrednici, in felul in care voieste si atunci cand el considera folositor pentru acestia sau pentru zidirea Trupului lui Hristos, adica a Bisericii, insa harul lui Dumnezeu nu poate fi silit si nici expe­rientele acestuia nu sunt un scop in sine.
Sfintii ne sfatuiesc sa cerem pocainta, care si aceasta este un dar al lui Dumnezeu si care, asa cum spune Sfantul Isaac Sirul, este mai presus decat toate virtutile:
Caci lucrarea ei nu se poate sfarsi niciodata. Ea se cuvine deopotriva tuturor,  totdeauna, dreptilor si pacatosilor care vor sa se mantuiasca[9].
Asadar, sa cerem pocainta, iar nu harisma de a face minuni, lucru care poate,  daca nu avem smerenie, sa ne vatame sau chiar sa ne distruga.
Ceea ce ii ajuta pe Sfinti sa se izbaveasca de dorinta de a avea astfel de „experiente” este cuge­tarea smerita.
In viata fericitului Staret Paisie Aghioritul se poves­teste urmatoarea intamplare:
Intr-o noapte, in timp ce priveghea rostind Ruga­ciunea lui Iisus, i s-a parut ca s-a desfacut tavanul chiliei si a aparut Hristos binecuvantandu-l. Dumnezeul meu, cine sunt eu ca sa ma invrednicesc sa Te vad?,a fost gandul smerit pe care l-a avut si fulgerator vedenia, pe care diavolul i-o pregatise, a disparut.

Pentru ca asceza ortodoxa sa fie autentica trebuie sa se faca cu marime de suflet (asupra careia fericitul Staret Paisie accentua in mod  deosebit) si dragoste, cu smerenie si discernamant  si, desigur, sa nu fie facuta din voie proprie. Adica  sa se faca cu binecu­vantare si, bineinteles, cu bucurie, pentru a ne aminti si de un alt mare sfant contemporan, staretul Porfirie. Se poate ca cineva sa faca cu multa usurinta cinci sute de metanii urmand voii, parerii si judecatii sale, avand incredere in sine. Dar ca sa faca de ascultare o suta de metanii este mai greu, deoarece in acest caz diavolul pune piedici si il razboieste, pe cand in pri­mul caz il intareste.

Deosebirea dintre asceza ortodoxa si „asceza” de­monica este aratata in urmatoarea povestire din Pate­ricul egiptean: Trecand odata de la lunca la chilia sa, avva Macarie ducea smicele de finic. Pe cale l-a intampinat dia­volul cu secera si vrand sa-l loveasca nu a putut. Si i-a zis lui: „Multa sila am de la tine, Macarie, caci nu pot nimic asupra ta. Iata orice faci tu, si eu fac. Tu pos­testi, dar eu nicidecum nu mananc. Priveghezi, dar eu nicidecum nu dorm. Numai una este cu care ma biruiesti”. Atunci avva Macarie l-a intrebat: „Care este aceasta?” Iar acela a raspuns: „Smerenia ta si de aceea nu pot nimic asupra ta”[10].

Din cele cate s-au spus pana acum s-a vadit faptul ca asceza ortodoxa si mai ales rugaciunea nu are in esenta nici o asemanare sau inrudire cu yoga si cu meditatia pe care le practica religiile orientale si dis­cipolii asa-numitei Noii Ere a Varsatorului. Toti cei care spun cele contrare fie ca ii inseala pe oameni, imprastiind confuzia new age-ista a eresurilor, fie devin victime ale acestei confuzii.
Singurul mod sigur prin care cineva se poate pazi de a nu cadea victima eresurilor este acela de a face parte constient si organic din Biserica Ortodoxa, care este singura corabie in care se poate mantui omul, si care a pastrat nealterate Evanghelia si Traditia pe care ni le-a lasat mostenire Sfantul Duh prin Sfintii Apostoli si urmasii lor. Numai atunci omul este acoperit de harul dumnezeiesc, luminat de Duhul Sfant si povatuit cu siguranta catre mantuire.

---

[1] Ioan 14, 6.

[2] Shri Satya Sai Baba, Meditatia, Editura Shri Satya Sai, Atena, 1984, p. 8, apud Parintele Antonie Alevizopulos, Meditatie sau rugaciune? – Studiu ortodox. Atena, 1993, p. 56.

[3] Vezi articolul sau intitulat Experienta luminii dumnezeiesti la isihastii ortodocsi si iluminarea in budismul Zen (comunicare sustinuta la Conference on God and God’s Equivalents, organizata de The Council on the Worid’s Religions, Assisi – Italia, 1-6 mai 1990).

[4] Vezi periodicul Dialog, nr.  3  (1995),  nr. 5 (1995) si nr. 8 (1996).

[5] Kallistos Ware, Puterea numelui, p. 66-68.

[6] Lc. 17, 21.

[7] Vezi tratarea mai pe larg a acestui subiect in cartea Parintelui Antonie Alevizopulos, Meditatie sau rugaciune?, p. 86.

[8] Parintele Antonie Alevizopulos, Ocultism, Guruism, Noua Era, p. 282-286.

[9] Sfantul Isaac Sirul, Cuvinte ascetice, cap. 55.

[10] Avva Macarie, Patericul egiptean, cap. 11

(Din: Parintele Arsenie Vliangoftis, Ereziile contemporane, o adevarata amenintare, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2006)

 sursa:  www.razbointrucuvant.ro