Sfantul Ierarh Nicolae

Vietile Sfintilor

Sfantul Ierarh Nicolae s-a nascut pe la anul 270, in orasul Patara, din vestita provincie a Asiei Mici, Licia. Parintii sai, Teofan si Nona, se bucurau de o aleasa faima inaintea intregului tinut, prin bogatia lor, dar mai ales prin credinta lor crestina si ravna de a ajuta pe saraci. Pe acesti buni crestini, Dumnezeu ii rasplati cu binecuvantarea Sa, implinindu-le dorinta de a avea si ei un copil, caruia prin botez i-au dat numele de Nicolae, care talmacit pe romaneste aceasta inseamna, biruitor de popoare. 

Haghiograful Sfantului Nicolae ne spune ca acest copil a fost crescut in chip minunat de parintii sai, indrumat fiind pe urmele trase de ei. El traia in familie ca si intr-o scoala a credintei, in care invata, mai presus de toate, sa slujeasca lui Dumnezeu si sa traiasca in frica de El, caci aceasta este si inceputul intelepciunii, ne spune Sf. Carte.
 

Tineretea si-o trai intr-o alta minunata gradina duhovniceasca, fiind ucenic al vestitului episcop de Patara, Metodie. Acest vladica, precum ne spun istoricii, “stralucea - in ochii tuturor - printr-o indoita aureola de sfintenie si stiinta, la care, in cele din urma, s-a adaugat si aceea de martir, care si incununa viata sa. Metodie, prin tot traiul sau, era o oglinda de sfintenie pentru poporul sau: cuvantul sau era lumina credinciosilor; tezaurul credintei sale, invatatura pentru ei si biruinta contra paganilor; mila sa, refugiul saracilor, si intreaga sa persoana, imagine vie a unui tata si a unui doctor plin de grija pentru mantuirea tuturor. (Saint Nicolas, E. Marin, p.51).
 

Si asa crescu Sfantul Nicolae, in scoala unor astfel de parinti, dar mai ales a unui astfel de ierarh, intr-o atmosfera cereasca de credinta Dumnezeiasca, pentru ca mai apoi sa ajunga si el placut lui Dumnezeu si oamenilor. Invatatura Bisericii patrundea in mintea sa si-i incalzea inima, iar virtutile crestine ii luminau intreaga sa viata. De aceea, ajungand sa fie ca un batran intelept inca din tinerete, el nu avea decat dorul de a dobandi margaritarul stiintei, iar pe toate celelalte: petrecerile, moda, jocurile de noroc si alte usuratati, le vantura ca si pe o pleava cu lopata intelepciunii sale...
 

Dar si cu faptele milosteniei, tanarul preot Nicolae stralucea cu deosebire, caci pilda buna avea pe parintele sau duhovnicesc. Si iata, din cele multe ale lui milostenii, voi pomeni una, ca sa fie si pentru noi o pilda de lumina, de chipul cum trebuie sa facem milostenia. In acest oras Patara, era un om ce avea trei fete si care, din pricini nestiute de noi, ajunsese din bogat un om foarte sarac. Incoltit de nevoi, el se gandea sa le dea pe ele desfranarii ca astfel si ele si el sa poata trai. Dar iata ca Dumnezeu, ca unul ce voieste ca toti sa se mantuiasca, descoperi toate acestea aceluia ce stia ca are iubire de oameni, Sfantului Nicolae. Acesta, fara sa-l fi mustrat pe acel om pentru gandul lui necurat, se hotari ca pe ascuns sa-l ajute, iar nu la aratare, pentru ca asa spune Mantuitorul: “Sa nu faceti milostenia voastra inaintea oamenilor”. Iar in al doilea rand, mai gandi el, sa faca asa si pentru ca sa nu rusineze pe acela ce odinioara a fost bogat, iar acuma era sarac. Si asa, luand o punga cu galbeni, in toiul noptii, nevazut de nimeni, se duse si o arunca pe o fereastra dosnica in casa celui sarman. Cu acest ajutor, nestiut de la cine, acel parinte isi marita fata cea mare. Vazand Sf. Nicolae ca chibzuit om este acel tata, nu mult dupa aceea, arunca o a doua punga la fel, dar cand dorea sa o arunce si pe a treia, pentru ca sa se marite si ultima fata, acel om ce statea la panda de saptamani si luni de zile, l-a vazut pe marele lui binefacator, care era Sf. Nicolae. Si cu lacrami multumindu-i, el nu primi de la sfant decat rugarea ca nimanui sa nu spuna acestea.

Episcopul Metodie, fericit de a avea un astfel de ucenic, dorea sa-l aiba totdeauna langa el si la vreme sa-l aiba urmas la pastorire, iar pana atuncea sa-i fie toiag al batranetelor sale. Dar Sf. Nicolae era calauzit, mai presus de voia oamenilor, de mana lui Dumnezeu... Si iata, voind el sa se inchine la Sf. Mormant, pleca la Ierusalim pe mare. Si pe cand calatorea, starnindu-se o mare furtuna pe care tanarul preot Nicolae o prevesti, aceasta nu se potoli decat prin rugaciunea acestui pelerin, pentru care toti au cunoscut ca el este un om ales al lui Dumnezeu. Dupa ce cu multa evlavie a umblat prin Locurile Sfinte, intorcandu-se inapoi in patria sa Licia, se opri in orasul Mira, pentru a trai intr-o manastire de acolo, care se numea Sinai. Dar iata ca tocmai atuncea episcopii intregului tinut erau adunati sa aleaga mitropolit pentru Mira, in locul celui care de curand murise. Si rugandu-se ei, ca Dumnezeu sa le descopere pe cine sa aleaga mitropolit al Mirei, Dumnezeu a facut cunoscuta voia Sa printr-o viziune de noapte, celui mai batran dintre episcopi.

 

“Mergeti”, a spus El, “la biserica, si pe acel pe care-l veti gasi ajungand cel dintai si care se numeste Nicolae, luati-l si-l asezati pe tronul arhiepiscopal”. In acea dimineata, ca de obicei, Sf. Nicolae se duse cel dintai la biserica. Dar in pridvor, intampinandu-l batranul episcop, il intreba: “Fiul meu, cum te numesti?” - “Eu ma numesc Nicolae, smeritul slujitor al Domnului”. Si luandu-l si infatisandu-l soborului de episcopi si multimii credinciosilor, zise: “Acesta este ales de Domnul pentru a fi arhiepiscop al Mirelor”. Zadarnic se opuse Sfantul Nicolae, caci in cele din urma trebui sa ia loc pe tronul arhiepiscopal.

Ca pastor de suflete, Sfantul Nicolae a avut de indurat rautatea toata de la paganii imparati Diocletian si Maximian: schingiuiri si inchisoare. Atuncea a murit si parintele sau sufletesc, episcopul Metodie, iar el prin minune Dumnezeiasca a fost pastrat sa duca si alte lupte cu ereticii. Caci tocmai atunci se ivi erezia lui Arie, care spunea ca Domnul nostru Iisus Hristos nu este Dumnezeu deplin, ci e o faptura a Parintelui din ceruri.

Cu venirea ca imparat a Sfantului Constantin cel Mare, Sfantul Nicolae fiind eliberat cu toti crestinii din temnita, incepu lupta cea sfanta, nu numai contra paganestii credinte, dar si cu acea erezie a lui Arie. Prin predici, prin discutii publice si prin sfat parintesc de la om la om, el lupta contra celui ce primejduia insesi temeliile crestinatatii, tagaduind Dumnezeirea Domnului Hristos. Si numai datorita Sfantului Nicolae, metropola Mira Lichiei nu a avut nicio legatura cu erezia ariana, pe care el ca pe un venin stiu sa o arunce departe de granitele eparhiei sale. Parca si acuma rasuna in urechile noastre ecoul marilor lupte ce le-a dus Sfantul Nicolae! Si acuma vibreaza sufletul lui apostolic, cu toate ca au trecut 1600 de ani de atunci!...

Dar la Sf. Sinod din Niceea, cat s-a zbuciumat Sf. Ierarh Nicolae, sa lumineze pe ereticul Arie, si cu toti cei 318 parinti la un loc, sa hotarasca drept si sfant, crezul credintei ortodoxe! Caci atuncea s-a alcatuit Crezul, cea mai sfanta marturisire de credinta cu privire la Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos. “Cred si intr-unul Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, unul nascut, care din Tatal s-a nascut mai inainte de toti vecii; Lumina din lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut iar nu facut; Cel de o fiinta cu Tatal prin carele toate s-au facut”...

In focul acestor aprinse discutii, pe cand lamurea pe Arie, Sfantul Ierarh Nicolae a lovit peste obraz pe acest intunecat tagaduitor al celor mai limpezi crezuri de credinta. Si ne spun istoricii ca Parintii Sinodului, mahnindu-se de aceasta asprime, i-au luat de la dansul semnele cele arhieresti: Omoforul si Sf. Evanghelie. Iar Domnul nostru Iisus Hristos si Maica Sa, privind din inaltimea cea cereasca in adancul inimii acestui parinte, s-au coborat in inchisoare si i-au dat ei insisi semnele arhieriei: Mantuitorul ii dadu Sf. Evanghelie, iar Fecioara Maria ii aseza pe umerii sai, Omoforul. Si aceasta aratandu-se in vedenii si altor episcopi, cu totii au vazut ca Dumnezeu e cu mai mare mila pentru acei care cu inima curata marturisesc si lupta pentru adevarul cel vesnic.

 Nenumarate sunt minunile Sfantului Nicolae prin care tuturor bine le facea si din primejdii ii scapa, pentru care i se si spune: “Sf. Ierarh Nicolae, facatorul de minuni”. Astfel, el ascultand rugaciunile celor invaluiti de furtuni pe mare, potolea mania valurilor, pentru care el este socotit patronul marinarilor. Iar pe cei napastuiti pe nedrept el ii apara, mustrand prin vedenie pe prigonitorii lor. La fel pe cei infometati ii ajuta, trimitand indemn negustorilor sa vina in patria cu lipsa. De aceea si noi astazi, praznuindu-l, sa ne rugam lui, graind unele ca acestea: “Pastorii si invatatorii pre pastorul cel intocmai ravnitor Pastorului celui bun, adunandu-ne sa-l laudam. Cei din boale pre doctorul, si cei din primejdii pre izbavitorul; pacatosii pre folositorul, saracii vistieria, cei din necazuri pre mangaietorul; calatorii pre cel impreuna calator, cei ce sunt pre mare pre carmuitorul, toti pre cel ce pretutindenea intampina cu caldura, pre Marele Ierarh, laudandu-l asa, sa zicem: “Prea Sfinte Nicolae, grabeste si ne scoate pre noi din nevoile noastre acestea de acum; si mantuieste turma credintei crestine cu rugaciunile tale”. (Slava de la laude).


sursa : www.crestinortodox.ro