marți, 1 mai 2012

„Minunea” de pe Piatra Petranilor: crucea furată a apărut în mod "miraculos".

Scrisoarea publicată de ASTRADROM prin care secretarul asociaţiei „Vârf de piatră seacă”, Dacian Bradea, se adresa PS Sofronie înstiinţându-l de un furt de cele sfinte a avut un rezultat, cel putin parţial. Faptaşii au adus crucea furată, dar nu au adus si antimisul. Sperăm ca o vor face. Cei care au abuzat de funcţiile eclesiaste, participand la această faptă, au fost înaintaţi justiţiei. Crucea dispărută din dulap, în urma „vizitei pastorale”, a apărut în mod miraculos într-o noapte pe iarba de lângă chilia părintelui Visarion. Era învelită într-un celofan.

Deoarece făptaşii nu recunosc prezenţa lor la această „misiune pastorală”, Dacian Bradea recurge la imaginile (si inregistrarile) făcute în ziua cu pricina (pe care deocamdata nu le-a facut publice). Înregistrarea e o dovadă clară a faptelor ascunse săvârşite de mai marii ierarhici bihoreni, prin care se poate dovedi minciuna si impostura de care dau dovadă. Cu siguranţă că dacă PS Sofronie ar fi acceptat dialogul cu clericii nemulţumiţi din cadrul eparhiei, nu s-ar fi ajuns la astfel de „dezbateri” publice. Se pare că, pentru cei cărora nu li se permit discuţii „ca în familie”, ultima şansă de a fi auziţi de mai marii Episcopiei Oradiei, este o astfel de „discuţie publică”. Nu doreşte nimeni să se ajungă aici, dar sperăm că, dacă nu din motive de conştiinţă, măcar de consecinţele „neascunderii” faptelor să se facă dreptate, cu atât mai mult cu cât sunt multe altele ce s-ar putea să iasă la iveală... şi poate cât de curând, nu?

Apropiaţii stareţului Mihail Bujor Tărău, de la manastirea Izbuc, susţin că totul e o minciună inventată de unele surse de informare, în timp ce faptele dovedesc contrariul. Aceştia mai susţin că „din smerenie” chipurile, nu se intenţionează să se dea un răspuns acestei situaţii. Ne întrebăm oare tot din smerenie cuvioşii făptaşi se justifică spunând în cercurile apropiate că „nu suntem vinovaţi, cineva are ceva cu noi”? Am aşteptat, şi încă mai aşteptăm o declaraţie responsabilă (oficială) a stareţului Mihail sau a superiorilor săi ierarhici. Menţionăm că vorbele „pe la colţuri” nu sunt o dovadă a nevinovăţiei, ci dimpotrivă dovedesc o lipsă de responsabilitate şi neasumare corectă a propriilor fapte.

În cele ce urmează vom relata o a doua scrisoare a secretarului asociaţiei „Vârf de piatră seacă”, proprietara terenului unde s-au petrecut evenimentele. la sfarsitul scrisorii se poate vizualiza inregistrarea reconstituirii. Dacian Bradea se adresează, din nou, public PS Sofronie:

Prea Sfinţite Părinte Episcop,

Având în faţa ochilor crucea părintelui Visarion suntem convinşi de eficacitatea rugăciunilor PS voastre. Ne unim umila rugăciune cu ele şi aşteptăm ca şi antimisul dispărut să apară în acelaşi mod miraculos. Dacă cumva nu ştiţi, vă aducem la cunoştinţă că părintele Visarion şi-a găsit crucea pe câmp, învelită într-o bucată de celofan. Lipsind în continuare acel antimis şi neprimind nicio explicaţie pentru abuzul săvârşit de oamenii PS voastre, am optat pentru soluţionarea acestei probleme în justiţie. În continuare însă, ne arătăm disponibilitatea de-a accepta ca întregul conflict să fie mediat de PS voastră.

La trei săptămâni de la precedenta scrisoare, oamenii se coagulează în grupuri adverse, fie crezând că totul e doar o calomnie, fie aducându-ne mărturia unor fapte de-o gravitate asemănătoare. Deasupra oricăror opinii însă, antimisul încă lipseşte, există acte care atestă drepturile asociaţiei noastre asupra acelui spaţiu şi e cert că subalternii PS voastre au fost acolo. Aceşti oameni şi-au lăsat amprenta vocii în pereţii camerei şi-n aparatul de înregistrat şi au zâmbit când au fost fotografiaţi. De aceea îmi iau libertatea de-a vă sugera cine este vinovatul, cel puţin moral, al celor petrecute la data de 3 aprilie pe Piatra Petranilor.

Mai bine de o săptămână de la vizita părintelui exarh, am încercat să fac o legătură între sărutul frăţesc pe care mi l-a dat la plecare şi dispariţia acelor obiecte. Neînţelegerea m-a făcut să-mi focalizez gândurile asupra persoanei sale şi asupra acelui biblic sărut. Aşa am ajuns să vă scriu despre nuntă. Nu despre nunta din Cana Galileii, ci despre nunta părintelui stareţ, arhimandrit şi exarh Marcel-Bujor Tărău. Neavând onoarea să particip, am luat cunoştinţă despre cele întâmplate de la naşul mare, Moise Nica, protopopul de Ineu, cu care am purtat o discuţie cu reportofonul pe masă. Pentru a da mai multă veridicitate acelor afirmaţii, m-am deplasat şi la Seleuş, unde nuntaşii de acum 17 ani mai povestesc încă despre circul de pe lume. Las amintirile să vorbească, dar dacă vă veţi arăta interesat, vă pot pune la dispoziţie înregistrări audio ale acestor discuţii.

La miezul nopţii s-a făcut strigare mare şi tânărul mire Bujor a părăsit petrecerea, urmat de toţi invitaţii săi. Nu s-a mai făcut nici cinstea, mireasa la rându-i plecând cu invitaţii ei. Firesc, după câteva luni de zile, s-a produs şi divorţul. Trecând însă peste aceste fapte de un grotesc pe care nici pana lui Damian Stănoiu nu-l poate egala, am reţinut o frază definitorie pentru persoana părintelui Tărău: Nu i-o mai dat nici la fătuţa asta, nici poze, nici… absolut nimic, nimic, nimic. Nici cum s-or luat la biserică, nimic, nimic… El o luat tot”.

Am observat că presa s-a grăbit să eticheteze drept furt ceea ce s-a întâmplat pe 3 aprilie. Cred că este o afirmaţie injustă – furtul este un act conştient – părintele Tărău a luat doar ceea ce consideră că i se cuvine. În această categorie intră pozele de la nuntă sau antimisul şi crucea unui călugăr subordonat ierarhic. Astfel de acte însă, chiar spălate prin taina spovedaniei, descalifică un om pentru tot restul vieţii şi cu atât mai puţin îl recomandă pentru ascensiunea monahală. Nu cred să fie pe lumea aceasta tată care să-şi dorească un asemenea ginere şi mă îndoiesc de siguranţa sufletelor încredinţate grijii sale.

Luther spunea că minciuna este asemenea unui bulgăre de zăpadă, care creşte cu cât se rostogoleşte mai mult. Opriţi bulgărele, Prea Sfinţite, înainte de-a se preschimba în avalanşă! Legile omeneşti se schimbă mereu, dar Legea lui Dumnezeu rămâne aceeaşi. În acest moment, menţinerea pe această funcţie a părintelui Tărău presupune încălcarea canoanelor bisericeşti. Recitiţi, dacă timpul vă permite, canoanele apostolice 25, 61 şi 62, canoanele 9 şi 10 de la cel dintâi Sinod ecumenic, canoanele 1, 2, 3, 9, 12 Ancira, canoanele 9 şi 10 Neocezareea, canoanele 73 şi 89 ale Sfântului Vasile ce Mare…

Peste câteva zile veţi sfinţi biserica din Petrani alături de alţi cinci ierarhi. Oricare dintre aceştia sau oricare din credincioşii prezenţi i-ar putea spune părintelui Tărău: Prietene, cum de ai intrat aici fără să ai haină de nuntă? (Mt XXII, 12). Căutaţi o soluţie şi readuceţi ordinea canonică în eparhie! Însuşi părintele Tărău a afirmat în nenumărate rânduri, în discuţia din 3 aprilie, că trebuie să ne supunem canoanelor. Sunt sigur că o va face cu bucurie, conştient că altfel s-ar face pricină de sminteală tuturor celorlalţi preoţi şi credincioşi, cât şi numeroşilor internauţi care au luat cu asalt site-urile spre a se pune chezaşi sănătăţii morale din eparhie. Figura angelică şi delicateţea aproape feminină care-l caracterizează pe părintele Tărău, ar face însă cinste oricărei strane din mănăstirile eparhiei. Cred că doar oportunitatea unei ascensiuni monahale de care nu este vrednic întunecă viaţa duhovnicească profundă cu care şi-ar putea alina sufletul. Mă simt obligat şi să precizez că taina nunţii nu exclude viaţa monahală. Râmânând în rândurile din spate, orice creştin poate alege această cale, în orice moment al vieţii sale. Ascensiunea însă poate interveni doar dacă cei doi soţi au căzut de-acord să urmeze viaţa monahală, evident în mănăstiri diferite, sau în caz de deces a unuia dintre ei – Cuvioasa Teodora de la Sihla şi ÎPS Streza de la Sibiu ilustrează în mod admirabil aceste două variante.

Înţelepţii lumii afirmă că exercitarea puterii dă măsura unui om. Dar vina pentru eventualele excese o poartă cei care i-au încredinţat-o. Călugării care au acţionat asemeni unui organ de represiune dintr-un stat totalitar se aflau pe o proprietate care nu aparţine Bisericii, având girul exarhului, prezent şi el. Exarhul acţionează sub ascultarea episcopului, aşa că aştept încă să aflu dacă aţi ştiut sau nu de cele ce urmau să se întâmple. Într-un articol publicat în Realitatea bihoreană pe 2 aprilie 2007 eram entuziasmat de hotărârea PS voastre de-a face auzit glasul Bisericii în afara zidurilor sale. Nu s-a întâmplat mare lucru, dar la cinci ani de la acele declaraţii, am simţit bocancul Bisericii strivindu-ne sufletele. Într-o clipă ni s-au deschis urechile spre murmurele preoţilor din eparhie. Sunt mulţi, PS voastră poate le ştie numărul şi contează pe resemnarea lor, dar celor care spun că nu s-a auzit de episcop depus de Sfântul Sinod, le pot replica că cele care sunt cu neputinţă la Sfântul Sinod sunt cu putinţă la Sfântul Dumnezeu.

Dacian Bradea

OBS.

Bradea Dacian a înregistrat convorbirea cu pr Visarion, în care relateaza cum a gasit crucea furata din interiorul clădirii. Pr. Visarion mentionează că antimisul, primit în dar de la Patriarhul României Nicodim Munteanu, nu a apărut. Crucea furată era o cruce de arhimandrit si in cazul în care nu era readusă putea fi purtată doar de cineva cu acelasi rang, tot de un arhimandrit. Menţionăm că reconstituirea a fost înregistrată cu telefonul (format MP4). Poate fi urmărită aici:


Prima scrisoare poate fi găsită aici: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2012/04/scrisoare-deschisa.html



12 comentarii:

  1. Era gata sa cred cele relatate in acest aricol,insa felul in care ati descris nunta lui Mihail Tarau ma face sa ma indoiesc si de veridicitatea celorlalte afirmatii ale dumneavoastra.Nu stiu ce sa cred ,doar Dumnezeu Sfantul stie ,eu n-am fost la Piatra Pietranilor cu cei trei calugari sa vad ce au facut ,insa am fost la nunta lui Tarau Bujor daca despre el este vorba, si-mi aduc aminte aproape ca si astazi ce s-a intampat.In primul rand n-a fost nimic grotesc.Nu s-a facut nici strigare mare si nici mirele n-a plecat acasa cu invitatii sai care erau majoritari la nunta.Au plecat doar parintii miresei cu invitatii lor ,care erau toti la aceiasi masa ,deci nu foarte multi ,fara sa cinsteasca nici unul dintre ei.Daca a fost vreun circ ,acela s-a purtat in culise ,lumea n-a sezizat nimic ,doar ca masa unde erau cei de la Seleus ramasese goala nunta desfasurandu-se in continoare la fel si cinstea despre care afirmati ca nu s-a mai facut.La plecare ,soacra mica s-a intors si a luat tortul propopului Nica Moise ,nas la acea nunta .Se poate sa nu-i fi dat nimic fostei sotii,dar acest lucru s-ar putea sa se datoreze faptului ca invitatii miresei n-au cinstit cu nimic iar nunta a fost facuta la Oradea de catre familia Tarau. Imi aduc aminte ca Bujor nici macar n-a vrut sa danseze sau sa joace la nunta ,avea niste principii la care tinea foarte mult,de aceea parca nu-mi vine sa cred ca ar fi in stare sa faca asemenea lucruri de care este acuzat.Nu acuz si nu contrazic pe nimeni insa nu am putut sa trec cu vederea peste niste afirmatii,legate de acea nunta despre care eu insumi stiu ca nu sunt adevarate.Dumnezeu sa ne ierte pe toti, sa ne ajute si sa ne lumineze la tot lucrul bun !

    RăspundețiȘtergere
  2. Dacian Bradea a dat in vileag caracterul acestui staret de la Izbuc. Il felicit. A plecat in toiul nuntii ranind pe mireasa si familia ei, a furat pozele si dovezile care dovedeau ca a fost casatorit, primind preotia in mod viclean (fara sa declare ierarhului care l-a hirotonit ca a fost casatorit). De ce a facut aceasta daca a fost un om sincer?
    Pe langa acestea mai sunt si chestiunile de ordin canonic cu privire la acest personaj dubios din eparhia Oradiei. Halal ce om, si mai vrea sa devina episcop? Pentru asta s-a calugarit?...

    RăspundețiȘtergere
  3. o rudenie a miresei5 mai 2012 la 13:57

    Am fost si eu la acea nunta care, sincer va spun, nu a fost deloc o binecuvantare. Sincer, nu a dansat pentru ca s-a certat cu mireasa. A jicnit-o urat si a facut-o de rusine fata de cei prezenti.

    RăspundețiȘtergere
  4. Marturia referitoare la comportamentul staretului Mihail la nunta ii apartine protopopului de Ineu. Citeste cu atentie textul scrisorii. Dacian Bradea doar a transmis mai departe marturia acelui protopop care le-a fost si nas de cununie. Interesant ca preacuviosul Mihail a ascuns ca a fost casatorit si chiar a incercat sa faca disparute imaginile video si foto de la nunta... Asta ne da de gandit. De ce a recurs la asa ceva?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din pacate marturia este la pachet.Trebuiau marturiile redate separat.Altfel de unde sa ne dam seama ce a declarat protopopul si ce au declarat cei de la Seleus ,care rude fiind cu mireasa este si firesc sa fie de partea ei.Eu zic ca era de ajuns marturia protopopului ,dansul nefiind ruda cu niciunul dintre ei nu avea nici un interes sa spuna decat adevarul ,fiind si om al lui Dumnezeu.De ce pentru a se da veridicitate marturiei sale a fost nevoie de intarirea celor de la Seleus ,care de la sine inteles sunt de partea fostei sotii.Sa fie nevoie de marturia unor oameni pentru a da crezare unei fete bisericesti?Sa cantareaca mai mult afirmatiile lor decat a unui protopop?Sau de ce n-au fost intrebati si cei de la Oradea despre cele relatate de dansul?Imi cer scuze dar eu nu pot crede ca protopopul a spus ca mirele si invitatii sai au plecat de la nunta pt ca nu a fost asa si dansul nu avea de ce sa spuna ca a fost altfel.De ce nu le-a dat poze?Nu stiu sa fi facut poze la minut sa fie gata cand au plecat rudele miresei de la nunta,la fel si inregistrarile video ,despre care cu totii stim ca trebuiesc prelucrate .

      Ștergere
    2. Pricop, te rog citeste cu atentie ce a spus Mioara si ce scrie in scrisoare. Marturia e a protopopului nu a neamurilor din Seleus. Citeste te rog cu atentie.

      Ștergere
    3. Autorul articolului spune ca a luat cunostinta de la parintele Nica Moise ,dar pentru confirmare s-a dus si la Seleus ca si cum cuvantul protopopului n-ar fi fost de ajuns.Se vede ca nici Domnul Bradea n-a prea avut incredere in dansul daca nu i-a fost de ajuns marturia domniei sale.Daca dansul ca preot si slujitor al Domnului a afirmat ca mirele si invitatii sai a parasit nunta la miezul noptii,atunci nici eu nu il mai cred.Adica ei oradeni fiind au parasit nunta pe care ei au facut-o lasandu-i pe cei de la Seleus in sala?Afirmatia aceasta nici macar nu este logica.Au plecat gazdele si au ramas invitatii?Atunci inseamna ca ei au luat tot ,caci ei au ramas mai depare la nunta nu?
      Hai sa citim cu atentia afirmatia sa zicem a protopopului .Dansul spune ca cinstea nu s-a mai tinut nu-i asa?Atunci ce sa-i dea Tarau fostei sotii daca la nunta nu s-a adunat nimic?Iar daca cinstea s-a facut dupa plecarea mirelui atunci se pare ca banii adunati i-au luat parintii miresei el si invitatii lui fiind plecati.Probabil de aceea se vorbeste mai mult de poze caci altceva de unde daca n-a cinstit nimeni cu nimic?Atunci de unde ,,a luat el tot".Nu vedeti cata contradictie este in cele afirmate?Cand nu s-a mai tinut cinstea ,cand el a luat tot .Intreb din nou:care tot parinte protopop ,desi eu ma indoiesc ca domnia voastra ati afirmat asa ceva si iubiti cititori ai acestui articol?Ce sa imparti dupa o nunta unde nimeni n-a dat nici un ban asa cum spuneti ?

      Ștergere
    4. Ce scrie in articol e adevarat. Spun asta ca am fost acolo si nimeni nu ma poate convinge ca a fost altfel. Dupa nunta "Sfantul" Mihail de la Izbuc s-a mai intalnit cu fosta sotie si a luat banii de la ea. Sa ii fie rusine. Nici nu ma mira ca nu are curajul sa dea ochii cu noi.
      Pricop vorbeste in necunostinta de cauza.
      Verificarea informatiei e o dovada a profesionalismului publicistic. Spun aceasta ca sunt invatator si avem si noi articole de facut pentru diferite reviste.

      Ștergere
    5. Afirmatia referitoare la verificarea informatiei este adevarata.
      Daca sunteti invatator ,veti gasi usor contradictiile din cele relatate de catre hai sa zicem protopupul Nica Moise.
      El zice ca Mihail a luat tot si nu i-a dat fostei sotii nimic .Eu insa intreb: Care tot daca tot domnia s-a spune ca cinstea nu s-a mai facut?Sa se refere oare la toate pozele?Dar uite ca am aflat o noutate .Dumneavoastra domnule invatator veniti si-l contraziceti pe parintele protopop care zice ca nu i-a dat nimic ,,la fatuca" si spuneti ca dupa nunta Mihail s-a mai intalnit cu fosta sotie si cu una dintre ocazii ,,a luat banii de la ea"Apoi va spun drept caci eu nu mai inteleg nimic si nici nu stiu cine mai spune adevarul.Daca ar fi sa-i dau crezare protopopului cand spune ca nu s-a mai facut cinstea 'l-as contrazice pe dumnealui cand spune ca Mihail a luat tot ,fara sa aiba ce ,daca nimeni n-a cinstit nimic si nici de unde da, de asemenea.Dupa dumneavoastra inteleg ca cinstea s-a facut , iar banii i-a luat nevasta de la care i-a luat Mihail cand s-a mai intalnit cu ea.Va intreb insa domnule invatator:Cum putea sa-i ia Mihail banii ,banuiesc ca ea locuia cu parintii?L-ar fi primit ei in casa ?Si-ar fi lasat casa pe mana lui sa poata fura la discretie avand in vedere ,,circul de pe lume"pe care l-a facut la nunta?Daca s-a mai intalnit cu ea, cum spuneti dumneavoastra si ,,a luat banii de la ea",sa inteleg ca ea purta banii la sine in buzunar sau in poseta si cu ocazia uneia dintre intalniri,Mihail i-a furat?Greu de crezut ,totusi .Un lucru este usor de observat pentru oricine.Atat afirmatia protopopului cat si a dumneavoastra sunt pline de contradictii ,ba va si contraziceti unul pe altul ,mai ales dumneavoastra cand spuneti ca Mihil a luat banii de la ea cu ocazia uneia dintre intalniri.Daca insa nu va referiti la banii de la nunta ci la cei de buzunar ,este greu de crezut ca Mihail a batut drumul pana la Seleus ,dar ca sa-si mai buzunareasca fosta sotie .Nu de alta dar ar fi cheltuit mai mult pe drum.

      Ștergere
    6. Pricop, de ce schimbi subiectul? Nu a spus nimeni ca banii pe care staretul Mihail i-a luat au fost cei de la nunta. Nuntasul a spus ca "a luat banii". Esti sigur ca s-a referit la bani primiti la nunta? Le cam fortezi in directia in care vrei tu, nu ti se pare ca esti cam tendentios?.

      Ștergere
  5. Acest staret Mihail e un om bland si finut la vorba. Vorbeste foarte delicat cu oamenii care vin la manastire. Totusi vad ca are si parti ascunse. Regretabil ca Episcopia Oradiei nu a gasit un om corect in tot judetul acesta. Din Vascau merg multi la manastire pentru ca alta mai aproape nu avem.

    RăspundețiȘtergere
  6. Imi pare rau sa vad tot felul de comentarii despre Staretul Mihail Tarau. Sunt din zona si merg destul de des la Manastirea Izbuc iar despre Parintele Staret am o parere foarte buna.In ultimii ani s-au facut foarte multe lucruri bune la manastire iar numarul credinciosilor care se duc acolo este din ce in ce mai mare si in mare parte datorita Parintelui Staret.Este intr-adevar bland la vorba dar ne da fiecaruia incredere si putere sa mergem mai departe.Dumnezeu sa ii ajute sa faca in continuare cat mai multe lucruri bune iar celor care vorbesc urat la adresa d-lui sa se gandeasca mai bine la ceea ce spun.

    RăspundețiȘtergere

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.