luni, 27 septembrie 2010

Minunea de la Delani - icoanele izvorăsc mir într-un sat din Bihor


Când anul acesta la Schitul Huta se împlinea un an de la lăcrimarea icoanei Maicii Domnului, într-un sat în apropiere de schit, la Delani, o altă icoana a Maicii Domnului a izvorât mir. Atât Schitul Huta cât şi parohia Delani au multe lucruri asemănătoare în ce priveşte activitatea misionară în zona Beiuşului şi ambele au hramul sfântului Ioan Botezătorul.


In data de 29 august 2010 la Delani a inceput sa izvorasca mir din icoana Maicii Domnului pictata de ierodiaconul Siluan de la Manastirea Nicula. Icoana de la Delani este o copie fidela dupa icoana originala de la Nicula care, in urma cu trei veacuri, cand generalul Bukov a intrat in Ardeal, a lacrimat trei saptamani fara oprire. Icoana originala de la Nicula a plans cand peste 200 de biserici si manastiri din Ardeal au fost arse sau demolate de armatele imperiului Habsburgic conduse de generalul Adolf Bukov. Atunci Imparateasa Maria Tereza a impus cu sila, in zonele de sub ocupatie habsburgica, o noua religie: greco-catolicismul.
In parohia Delani prozelitismul uniat a fost stopat cu curaj si fermitate de catre preotul Ionel Tota si credinciosii din sat cu toate ca presiunile au fost foarte mari atat din punct de vedere a administratiei locale, politic, cat si din partea Episcopiei Greco-Catolice de Oradea.
Primele semne ale minunii au aparut din ajun, cand, dupa savarsirea vecerniei cu litie si inaltarea de rugaciuni sfantului Ioan Botezatorul, din piciorul stang al Mantuitorului din icoana a izvorat mir. Primul care a vazut minunea a fost un tanar participant la slujba. Credinciosii prezenti au inmarmurit "Nu pot explica in cuvinte ce am simtit atunci, Ce stare de bucurie duhovniceasca am simtit" spune o credincioasa din satul Delani care a vazut cele petrecute.
In ziua cand Biserica Ortodoxa praznuieste Nasterea Maicii Domnului (8 septembrie) icoana a izvorat iarasi mir in prezenta a peste 100 crediciosi. Asemenea si in ziua praznuirii Sfintei Cruci icoana a izvorat mir din nou. La putin timp au inceput sa izvorasca picaturi de mir si din alte icoane din biserica.
Credinciosii din zona au facut fotografii si au filmat cateva din momentele in care s-a petrecut minunea, copii dupa aceste inregistrari aflandu-se la casa parohiala din Delani.
Preotul paroh Ionel Tota spune ca e un semn al Maicii Domnului pentru mangaierea credinciosilor si intarirea in dreapta credinta.


Tot in 29 august, cu un an inainte, la Schitul Huta. a lacrimat o copie a icoanei Maicii Domnului din Kazan (Ukraina) ocrotitoare impotriva ereziilor si ajutatoare in vremuri de prigoana. Despre minunile ce au avut loc in eparhia Bihorului ieromonahul Eftimie Mitra de la Huta spune ca "Orice minune trebuie marturisita cu tarie dar si cu atentie, fara a cadea in alte ispite sau capcane ce ni le poate intinde diavolul incercand sa discrediteze lucrarea lui Dumnezeu. Noi ca oameni nu am contribuit cu nimic la aceste minuni. Ne punem totusi intrebarea: De ce ambele minuni s-au petrecut tocmai in Bihor si cu icoane care au legaturi cu lupta de rezistenta a ortodoxiei? De ce la sarbatorile sfantului Ioan Botezatorul a carui cap a fost taiat deoarece s-a impotrivit dezmatului si luxului exagerat? Cred ca Maica Domnului si sfintii vorbesc intr-un mod aparte dar nu toti putem sa ii intelegem intocmai. Cine are urechi de auzit sa auda".
Credinciosii din zona Beiusului au vizitat biserica din Delani pentru a vedea minunea cu ochii lor si au participat la slujbele oficiate de preotul paroh Ionel Tota. S-au savarsit si slujbe de pomenire a martirilor neamului si taina slujbei de Maslu la care au participat preoti din imprejurimi.
Atat biserica de la Delani cat si cea de la Huta au hramul Sfantului Ioan Botezatorul iar minunile s-au petrecut in ziua cand in Biserica Ortodoxa se sarbatorea Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul, la un an diferenta una de alta.
Episcopia Ortodoxa a Oradiei si protopopiatul ortodox Beius refuza sa faca vre-un comentariu legat de acest subiect. Daca mai marii Bisericii tac, vorbesc icoanele. Si nu oriunde!


prof. Viorel Marculescu
- Oradea, 27 septembrie 2010


7 comentarii:

  1. Eu am vazut pe 01.09.2010 icoana Maicii Domnului adusa de la Manastirea Nicula si chiar sub ochii mei s-a umezit. Picaturi de mir ieseau din piciorusul Mantuitorului si mirosea dumnezeieste in toata biserica.
    Era foarte frumoasa icoana si raspandea in jurul ei nu doar miros de mir ci si binecuvantare. Cel putin eu asta am simtit. Si multa, multa liniste in suflet mi s-a revarsat.
    Langa ea era o alta icoana a Maicii Domnului - Poceaevita si aceasta raspandea un miros deosebit pentru ca dintr-un coltisor al ei rasareau discret picaturi de mir.
    Parintele Ionel a inceput sa-i cante Maicii Domnului … parca eram in rai … pozele pe care le-am facut stau marturie vie a minunilor petrecute intr-o zi care-mi va ramane in suflet pentru totdeauna.
    Ioana

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Putem vedea si noi fotografiile facute de tine, la o rezolutie buna?
      Unde le vei posta...

      Multumesc!

      Ștergere
    2. Fotografii se pot gasi la preotul paroh. Va recomandam sa il contactati pentru a va oferii personal detalii.

      Ștergere
    3. daca doar preotul poate vedea minunea de care vorbeste - si azi, atunci o fi vreun sfant, iar noi mult prea pacatosi... totusi e mult prea suspect, de ce nu sunt mai multi crestini ai bisericii care sa vada minunea in continuare?
      Oare cu totii sunt atat de pacatosi?
      Cat despre fotografii...daca numai preotul are acces la ele, atunci nu au nici o valoare... inseamna ca adevarul e manipulat!

      Ștergere
    4. Pentru Anonim din 31 iulie 2023

      Ori ai inteles gresit ori esti rau intentionat.
      Minunea a fost vazuta si de alte persoane, nu dor de catre preot.
      Chestia cu pacatosii despre care vorbesti este o inventie de a ta, se pare ca din rautate. La ce iti foloseste rautatea asta?

      Ștergere
  2. Era o prorocie?
    Iata ce spunea (in articol) pr Eftimie la acel moment: “Orice minune trebuie marturisita cu tarie dar si cu atentie, fara a cadea in alte ispite sau capcane ce ni le poate intinde diavolul incercand sa discrediteze lucrarea lui Dumnezeu. Noi ca oameni nu am contribuit cu nimic la aceste minuni.”
    Nu contestam minunea dar atitudinea preotului de la Delani ne pune pe ganduri. Parohul spune ca icoana sa izvoraste mir si azi, ceea ce ne da de gandit deoarece noi nu vedem acest lucru. Doar preotul si anumiti apropiati ai sai le vad, simt miresme etc. I-am recomanda preotului paroh sa citeasca cu atentie cartea “Despre inselare” a sf. Ignatie Briancianinov.
    A izvorat atunci dar acum totul e ca la inceput, icoanele nu mai izvorasc nimic. Din pacate parohul incearca sa transforme minunea in “pelerinaje la icoana” si alte “actiuni duhovnicesti” prin care se urmareste reclama…
    Ii recomandam preotului paroh sa mai citeasca din Sfintii Parinti, in mod deosebit capitolele despre smerenie si sa lase minunea “sa vorbeasca singura”.

    RăspundețiȘtergere
  3. Hristos a Inviat! Iti recomand Dorina, cu toata caldura, sa vorbesti fata catre fata cu parintele nostru, sa i spui ca este un inselat, sa i arati calea smereniei la fata locului, in fata Sfintei icoane a Maicii Domnului. Asteptam cartea “Despre inselare” a sf. Ignatie Briancianinov si prezenta ta. Florentina 25 aprilie 2012.

    RăspundețiȘtergere

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.