sâmbătă, 16 ianuarie 2010

REÎNVIEREA LUI EMINESCU, EDIȚIA A DOUA

Pe data de 15 ianuarie 2010, s-au sărbătorit 160 de ani de la nașterea marelui nostru poet Mihai Eminescu. Cu acest prilej, ASTRADROM- subfiliala Beius , a organizat la sala mare a primăriei municipiului Beiuș a doua ediție a concursului REÎNVIEREA LUI EMINESCU.

În deschidere, președinta Astradrom, Ancuța Avram a vorbit despre marele Eminescu :

,, Eminescu este viu în conștiința poporului nostru, este studiat, interpretat, omagia , învățat cu plăcere sau defăimat și toate acestea la un loc dovedesc rolul pe care-l joacă Eminescu în cultura și în conștiința românilor. Pe Eminescu nimeni nu-l poate uita, nu-l poate tăgădui. Atâta timp cât pe aceste pamânturi vor trăi români iubitori de codru , de mare , de tei , de plopi , iubitori de dreptate și adevar, doritori de bine pentru țară Eminescu ne va fi simbol si ideal . Ne aducem aminte de strămoși, învățăm să-i cinstim și să înțelegem că " patria " nu e un cuvânt deșert . Privind în jur la România de azi, ne dăm seama cât de contemporan este Eminescu . Geniul neînțeles și neapreciat trăieste și astăzi în sărăcie, fiecare se zbate pentru bucata de pâine, mersul înainte este șovăielnic, valorile pleacă să-și împlinească destinul în alte părți “ La concurs au participat elevii ai Colegiului Tehnic Ioan Ciordaș și ai Colegiului Național Samuil Vulcan, ambele din Beiuș. Participanții au fost bine pregătiți și au demonstrat cât de bine cunosc viața și opera marelui nostru poet național.
Din juriu au făcut parte : Ancuța Avram – președinte Astradrom, doamna profesoară Eleonora Grigoraș - Colegiul Tehnic Ioan Ciordaș, domnul director și profesor Traian Stanciu – Colegiul Național Samuil Vulcan, doamna profesoară Maria Horge - Școala cu cls. I-VIII Nicolae Popoviciu și Anca Budău – secretar Astradrom.

În urma întrebărilor de baraj, cîștigători au fost următorii :
Premiul I : Roiti Raul – C.N.S.V.
Premiul II: Pustan Emanuela - C.N.S.V.
Premiul III – Duma Mădălina – C.T.I.C.


În timpul concursului a avut loc şi un recital deosebit de cântece şi poezii eminesciene susţinut de copii de la şcoala Nicolae Popoviciu îndrumaţi de profesoara și cântăreaţa de muzică populară Daniela Rada și de doamna profesoară Maria Horge.

,, Este binevenită organizarea unor astfel de concursuri tematice precum cel de azi. Tinerii au nevoie de Eminescu pentru a-și cunoaște mai bine limba, cultura, tradiția și istoria strămoșească. Avem nevoie de Eminescu” spune domnul director și profesor Traian Stanciu.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.