Marturia istoricului Marian Bejan despre Concordatul Vaticanului cu Romania - 1929

 Prof. dr. Marian Bejan, intr-o discutie cu un grup de oradeni, membrii ASTRADROM, a facut urmatoarea marturisire:

Rolul iezuiţilor în Biserica Greco-Catolică

Iezuiţii aveau menirea de a conduce destinele Bisericii Greco-Catolice prin controlul pe care îl aveau asupra ierarhilor uniţi

Prozelitism iezuit în ţările ortodoxe

După trecerea la reformă a unui foarte mare număr de catolici, Biserica Romei se foloseşte de ordinul călugărilor iezuiţi pentru a recupera pe orice căi numărul de credincioşi pierduţi prin reformă. Acest ordin călugăresc a fost înfiinţat în anul 1540 de ofiţerul spaniol Ignaţiu de Loyola care contribuie foarte mult la convertirea unor ortodocşi mai ales prin şcoală şi implicaţii diplomatice. Iezuiţii au lucrat intens la convertirea în masă a ortodocşilor, mai ales acolo unde situaţia politică şi economică îi avantaja.

La început nu s-a recurs la o catolicizare totală a credincioşilor ci s-a folosit o soluţie de compromis. S-au modificat doar unele părţi mai nesesizabile de către populaţie dar s-a păstrat cultul şi ritul ortodox iar treptat au început să se schimbe dogmele şi toate celelalte, scopul final fiind asimilarea în catolicism.

Manastirea Bixad rezista in fata tavalugului retrocedarilor. Osenii sunt hotarati sa isi apere biserica amenintata de Episcopia Greco-Catolica de Maramures, cu demersuri in justitie. Catolicii ameninta ca vor continua lupta pentru aceasta manastire, chiar daca va trebui sa apeleze la forurile internationale europene si americane.

Se pare ca istoria de la 1700 se repeta pentru ardeleni. Daca in urma cu 300 de ani ortodocsii erau scosi din biserici cu armatele imperiului habsburgic conduse de generalul A. Bukov, astazi acelasi lucru se incearca cu ajutorul jandarmilor - salariati ai Statului Român. Daca atunci legile tarii se dictau de la Viena, astazi se dicteaza din SUA si UE. Daca in urma cu trei secole se foloseau tunurile si sabia, astazi se foloseste, cu acelasi succes, Justitia română. Atunci, dar si azi, Vaticanul si-a urmarit aceleasi interese: PROZELITISMUL in tarile ortodoxe. 

Prin tavalugul retrocedarilor trece si una din cele mai importante asezaminte monahale din nord-vestul Romaniei: Manastirea ortodoxa de la Bixad (SM), reprezentativa pentru ortodocsii din zona. Joi, 7 noiembrie, anul 2013, aceasta manastire a trecut printr-o situatie aproape similara cu cea din perioada ocupatiei Imperiului Habsburgic, cand manastirea a fost luata cu forta de la ortodocsi si data catolicilor. 

 
In urma unei sentinte judecatoresti, Episcopia Greco-Catolica de Maramures a castigat o parte din curtea manastirii ortodoxe din Bixad si cateva cladiri. Decizia judecatoreasca nu a fost pusa in aplicare din doua motive: datorita opozitiei localnicilor si a unor chestiuni legate de procedura juridica. Episcopia Greco-Catolica a actionat in instanta doar Manastirea Ortodoxa Bixad. O parte din cladirile revendicate nu apartineau manastirii ortodoxe, ci Consiliului Judetean Satu Mare care nu facea parte din proces. 

Sentina judecatoreasca a starnit tulburari in popor

Aflandu-se in popor despre existenta unei sentinte judecatoresti care punea in pericol linistea asezamantului monahal de la Bixad, spiritele au inceput sa se incinga. Pe de o parte preotii greco-catolici din zona se laudau ca in curand vor sluji in biserica manastirii: “A venit momentul sa scapam de ortodocsi. De acum Bixadul va fi din nou greco-catolic”, iar pe de alta parte localnicii nemultumiti au amenintat ca daca vor veni cu jandarmi sa ii scoata pe ortodocsi din manastire, va iesi revolta in popor. De la localnici am aflat ca in comuna Bixad sunt doar cateva familii greco-catolice, ceea ce reprezinta un procent foarte mic comparativ cu numarul mare (de ordinul miilor) al ortodocsilor din comuna. Reprezentantii episcopului greco-catolic, Vasile Bizau, care au participat la eveniment spuneau ca “dupa calculele noastre, chiar daca neoficiale, in zona Bixadului ar fi cateva mii de greco-catolici si nu doar cateva familii cum spuneau localnicii”.

Pentru a evita tulburari in popor, autoritatile locale au chemat la o consfatuire toate partile implicate: Episcopia Ortodoxa, Episcopia Greco-Catolica, reprezentanti ai Consiliului Judetean si ai primariei Bixad etc. Dintre toti cei invitati la dialog, singurii care au lipsit au fost reprezentantii Episcopiei Greco-Catolice de Maramures, justificand ca o decizie judecatoreasca nu se mai discuta ci trebuie aplicata numaidecat: “Nu mai avem ce negocia cu partea ortodoxa, am avut deja destule intalniri in instanta. Acum nu au decat sa respecte legea! Maine vom merge cu executorul sa aplicam sentinta”. In urma discutiilor avute la aceasta intrunire Episcopia Greco-Catolica a fost anuntata ca o parte a terenului si cateva cladiri sunt in proprietatea Consiliului Judetean si nu a manastirii ortodoxe. In aceasta situatie, Episcopia Greco-Catolica poate primi de la ortodocsi doar o mica suprafata care constituie o portiune de la intrare, ce cuprinde si un paraclis de vara ridicat de ortodocsi dupa 1989.

“Nu acceptam alta varianta”

In dimineata zilei de 7 noiembrie un insemnat efectiv de jandarmi dotat cu scuturi, bastoane si gaze lacrimogene, au insotit executorul judecatoresc si cativa preoti greco-catolici necunoscuti de localnici in vederea punerii in practica a sentintei. Episcopia Greco-Catolica nu a vrut sa renunte cu nimic in favoarea ortodocsilor: “Vrem ca aici sa facem o manastire greco-catolica. Vom aduce cativa parinti franciscani care se vor ruga pentru binele neamului romanesc” spun reprezentantii episcopului unit Vasile Bizau.

Preotul ortodox Marcel Malanca, prezent alaturi de credinciosi la Bixad spune ca nu vede nici o solutie constructiva in intentia Episcopiei Unite: “Mi se pare absurd sa faci o manastire catolica in curtea unei manastiri ortodoxe. In situatia aceasta mereu pot aparea disensiuni intre credinciosi”. Pentru a calma populatia nemultumita, primaria comunei Bixad a oferit alternativa unui schimb de teren in alta parte, oriunde si-ar fi ales greco-catolicii. Episcopia Greco-Catolica de Maramures a refuzat categoric orice alta variant,dorind cu orice pret sa devina  proprietara in incinta manastirii ortodoxe: “Acolo e dreptul nostru oferit de Justitie. Legea e lege si trebuie respectata”.

“Noi suntem victime”

La putin timp dupa tulburarea din 7 noiembrie de la Bixad, Episcopia Greco-Catolica a emis un comunicat de presa in care se victimiza acuzand administratia locala si Biserica Ortodoxa de nerespectarea deciziilor judecatoresti si “implicare activa prin Institutiile sale in epurarea culturala si religioasa a comunitatii greco-catolice minoritare incepute de regimul communist”. In acelasi context, in dimineata zilei de 7 noiembrie, cu putin inainte de a se deplasa la Bixad, protopopul greco-catolic, pr. Feher Iacob, sustinea ca Biserica Greco-Catolica a facut puscarie pentru ca azi sa se poata bucura de aceste clipe: “doar cei care au trait in puscarii pot intelege bucuria zilei de azi. Am suferit atat de mult in puscarii datorita ortodocsilor si acum sa renuntam?!”.

Fostul detinut politic, monahul ortodox Teodor Stanescu de la manastirea Petru Voda, jud. Neamt, spune: “catolicii cat si protestantii si ortodocsii au facut puscarie din aceleasi motive, pentru ca au crezut in altceva decat in materie. Credeau in existenta lui Dumnezeu. Pe langa acest motiv greco-catolicii au facut inchisoare si din motivul ca refuzau categoric sa iasa de sub influienta unor interese politice occidentale. Erau sub ascultare directa de Vatican, motiv pentru care au fost cei mai aprigi opozanti ai desfiintarii concordatului[1]. Suferinta noastra din inchisori nu are nici o legatura cu scandalurile de retrocedari de azi. Stim cu totii destul de bine cum au fost date legile retrocedarilor”. 

“Vrem pace. Suntem biserici surori”

Pentru a impiedica punerea in executie a sentintei, cateva sute de credinciosi impreuna cu cativa preoti ortodocsi din zona s-au asezat in poarta manastirii cantand pricesne. La aparitia executorului judecatoresc si a reprezentantilor episcopului unit Vasile Bizau, populatia nemultumita a scandat: “Suntem ortodocsi!”, “Nu vrem catolici!”, “Lasati-ne in legea noastra!”, “Plecati cu tarusii[2] vostrii de aici” etc. Protopopul greco-catolic, pr. Feher Iacob, facaea mereu apel la pace spunand ca “suntem biserici surori, toti suntem români, si intre noi nu ar fi trebuit sa existe injurii si amenintari. Noi avem ganduri bune si nu am venit aici sa ne certam”.

Reprezentantii ierarhului unit Vasile Bizau, aflati la fata locului se disculpau spunand ca “tensiunile au aparut datorita preotilor ortodocsi care instiga la ura interconfesionala si epurare etnica”, mentionand printre altele: “cand a inceput acest proces preasfintitul nostru nu era instalat ca episcop si nu si-a dorit acest proces dar sustine dorinta credinciosilor pe care ii pastoreste. Daca credinciosii ne-au rugat sa le fim alaturi, nu puteam sa ii refuzam. La cererea lor vom continua demersurile necesare pentru a obtine ceea ce ne ofera legea”. Episcopia Greco-Catolica de Maramures are mai multe procese intentate impotriva unor lacasuri de cult ortodoxe: manastiri si parohii. Reprezentantii Episcopiei Unite de Maramures spun ca toate acestea au fost intentate la cererea credinciosilor greco-catolici.

Un alt proces

Ambitia unitilor a fost stopata, cel putin temporar, de o ordonanta de urgenta. Consiliul Judetean Satu Mare a cerut sa fie implicat ca parte in proces deoarece patrimoniul castigat in acea sentinta nu e al manastirii ortodoxe, ci se afla in proprietatea sa. Greco-catolicii spun ca aceasta e o chestiune de termen scurt si, in final, vor obtine sentinta de care vor avea nevoie, bazandu-se pe ajutor din afara granitelor Romaniei: SUA si UE. Reprezentantii episcopului greco-catolic Vasile Bizau spun ca aceasta amanare nu va dura mult: “Veti vedea ca nu peste mult timp vom sluji la manastirea greco-catolica din Bixad. Daca va fi cazul vom apela si la instantele internationale”. 

Fals istoric de tip iezuit

In comunicatul de presa al Episcopiei Greco-Catolice de Maramures este redactat si un istoric al manastirii Bixad in care se spune ca asezamantul monahal a fost ctitorit de catolici la 1700 invocand numele calugarului bazilitan Isaia. In “istoricul” fabricat de Episcopia Greco-Catolica nu se mentioneaza nimic de existenta unui lacas ortodox inainte de 1700 la Bixad, ci doar de faptul ca ea a fost luata de la uniti in 1948 de catre comunisti.

Profesorul de istorie Nicolae Muresan spune ca istoria manastirii prezentata de Episcopia Greco-Catolica de Maramures e falsa, deoarece sunt atestari ale locasului monahal cu mult timp inainte de cucerirea Ardealului de catre habsburgi: “Inainte de impunerea uniatismului in Ardeal, la anul 1614 se stia de schitul de la Bixad ca apartinea manastirii ortodoxe Vetis, iar in 1648 se stie ca aici a exixtat preotul ortodox Popa Ilies. La infiintare avea hramul sfintilor apostoli Petru si Pavel. Aceasta manastire avea un important rol misionar deoarece de aici se distribuiau in mai multe locuri din zona carti ortodoxe”. Referitor la calugarul catolic Isaia mentionat in comunicatul Episcopiei Unite de Maramures, istoricul N. Muresan ne spune ca era venit din Muntele Athos: “A fost trimis de catre patriarhul de Constantinopol sa cerceteze situatia catolicizarii prin uniatism din Rusia si Ucraina. Fiind prins a fost dus la Roma unde pentru a scapa cu viata a acceptat sa treaca la catolicism. Cand Isaia a fost trimis de Biserica Romei ca misionar in Ardeal a ajuns si la manastirea de pe dealul Bixadului care, ulterior, a fost luata fortat de la ortodocsi si data catolicilor”.

Narcis Savescu

Sanda Roxana Baciu

Un scurt istoric al manastirii Bixad: http://www.negresti-oas.ro/turism/manastiri-din-zona/manastirea-bixad/

Cum au impus habsburgii greco-catolicismul in Maramures, vedeti aici: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2013/11/biserica-greco-catolica-din-maramures.html

Retrocedarile si prozelitismul catolic in rasaritul Europei: http://acasa.bisericaortodoxapetrani.ro/?p=2701

Asteptarea executorului:

Sosirea executorului si a reprezentantilor episcopului greco-catolic:

Preotii catolici cu tarusii:

Protestatari scandand lozinci:

---

[1] Concordatul este un act politic incheiat in timpul guvernarii lui Iuliu Maniu intre Statul Vatican si Statul Român. Prin acest act se favoriza cultul catolic in defavoarea Statului Român deoarece catolicismul devenise stat in stat condus de la Vatican prin ierarhii catolici fara dreptul ca autoritatile romane sa intervina, conform anumitor articole prevazute in document. Guvernul lui Petru Groza a anulat valabilitatea acestui concordat.

Detalii despre concordat, vezi aici:   

Concordatul Vaticanului cu România (I)   http://acasa.bisericaortodoxapetrani.ro/?p=2495
Concordatul Vaticanului cu România (II)   http://acasa.bisericaortodoxapetrani.ro/?p=2499
Concordatul Vaticanului cu România (III)  http://acasa.biseric...cu-romania-iii/
Concordatul Vaticanului cu România (IV) http://acasa.bisericaortodoxapetrani.ro/?p=2509
Concordatul Vaticanului cu România (V)  http://acasa.bisericaortodoxapetrani.ro/?p=2512
  Ce sunt concordatele?  http://acasa.bisericaortodoxapetrani.ro/?p=2199
  VALERIU ANANIA - PRO MEMORIA. ACŢIUNEA CATOLICISMULUI ÎN ROMÂNIA INTERBELICA:
  http://foaienational...pro_memoria.pdf

[2] Se refereau la tarusii adusi de preotii uniti sa delimiteze terenul ce trebuia pus in posesie.

Fotografiile atasate la acest articol au fost preluate de pe pagina de facebook a lui Remus Tiplea: https://www.facebook.com/tiplea.remus?fref=ts

Biserica Greco-Catolica din Maramures infiintata in perioada ocupatiei Imperiului Habsburgic a lasat amprenta distrugatoare pe vecie dezbinandu-i pe românii din Ardeal

foto: Manastirea Bixad (sursa internet)

Uniaţia în Maramureş de la ultimul episcop ortodox încoace

  Românii maramureşeni rămaşi încă statornici în credinţa lor ortodoxă, au reuşit să-şi mai aleagă episcopi până în anul 1739. O însemnare din acest an pomeneşte pe „episcopul Gavriil din Bârsana”. El şi-a avut reşedinţa la mănăstirea Bârsana, pe valea Izei. S-a opus cu acelaşi curaj propagandei şi silniciilor catolice, în acele condiţii vitrege şi este ultimul episcop ortodox al Maramureşului, până la reînfiinţarea din secolul XX. În anul 1740 episcopia fu definitiv desfiinţată, apoi majoritatea românilor maramureşeni au fost trecuţi cu forţa la Uniaţie de către stăpânirea habsburgică[1]. 

Cei care au rămas ortodocşi, au păstrat legătura cu marile centre ortodoxe din Muntenia şi Moldova, de unde primeau încurajări, cărţi de cult, dar şi preoţi.

Episcopii ruteni de aici (după 1740) vor menţine în Maramureş doar reprezentanţi vicari pentru mai bine de 100 de ani. Abia pe la 1853 românii de aici au fost afiliaţi diecezei unite de Gherla, iar rutenii celei de Muncaci.

În vara anului 1740 era vicar protopopul unit Vasile din Giuleşti. Toate parohiile româneşti din Maramureş şi Sătmar au fost puse sub oblăduirea episcopiei de Muncaci. Aceasta păstorea românii şi rutenii din Maramureş, Bereg, Sătmar, Ugocea, Ung, Sabolci şi Zemplen, cu 44 protopopiate, 376 parohii, 1065 filii şi 742 preoţi. Din clerul superior, opt aveau titlurile vechilor biserici şi mănăstiri maramureşene, titluri luate, bineînţeles, abuziv şi ilegal: Sf. Fecioară Maria din Uglea, Sf. Mihail din Peri, Sf. Nicolae din Bocicoiu, Sf. Dimitrie şi Mihail din Bedeu, Sf. Mihail din Horneţ, Sf. Maria din Crişăneşti, Sf. Petru şi Pavel din Ariniş şi Sf. Ştefan din Remeţi. Limba oficială în administraţia eparhiei şi în seminarul teologic era maghiara. Limba latină a fost înlocuită din registrele parohiale cu cea maghiară, iar vicarul Petru Anderco se intitula începând cu anul 1835, „Anderko Péter”. Preoţii români, apoi sate întregi s-au rutenizat. După rutenizare a început maghiarizarea lentă a românilor, în special a celor din judeţele Sabolci şi Hajdu, care au ajuns în 1837 sub păstorirea episcopiei maghiare din Hajdudorog. Viaţa mănăstirească a fost sistată în aceste ţinuturi în anul 1787, de împăratul Iosif al II-lea. Mănăstirile formau o arhimandrie sub conducerea celui de la Uglea[2].

Datorită acestor episcopi, unii dintre ei maghiarizaţi, ca Andrei Bacinski – parohiile româneşti au fost declarate unite, iar în unele parohii rutene şi în câteva româneşti din Sătmar, s-a ajuns la oficierea unor slujbe în limba maghiară. Se urmărea astfel maghiarizarea românilor şi a rutenilor. Parohiile din Sătmar, cu un grad mare de maghiarizare, au fost ataşate abia în 1824 episcopiei Oradiei (unite). Se urmărea întărirea puterii habsburgice prin curmarea legăturii sufleteşti dintre românii de aici şi cei de peste munţi, de aceeaşi credinţă.

Unirea cu catolicii le-a paralizat instinctul de viaţă proprie, pregătindu-i pentru asimilarea lor de către unguri, astfel că viaţa românească a ajuns într-o stare de letargie şi somnolenţă, întreruptă o singură dată, când românii de aici s-au solidarizat cu fraţii lor din Ardeal: în anii 1760-1761, „când flăcările revoluţiei lui Sofronie treziră şi aici instinctul de viaţă românească”[3] (Silviu Dragomir).

În anii 1759-1761 s-a desfăşurat o adevărată răscoală religioasă antiunionistă condusă de ieromonahul Sofronie de la Cioara. Mişcarea s-a extins până în Sătmar şi Maramureş unde circulau scrisori de la Sofronie. S-au ţinut mai mule adunări (soboare) în care preoţii şi credincioşii declarau că revin la Ortodoxie (Santău, Dorolţ, Corni, Gherdani, Dengheleg – Satu Mare, Budeşti – Maramureş). Dar comitele Sătmarului a luat măsuri energice pentru oprirea mişcării de revenire. A ordonat să fie închisă graniţa spre Transilvania, aducând unităţi militare de-a lungul ei. Numeroşi credincioşi au fost arestaţi şi întemniţaţi, iar preoţii uniţi alungaţi din parohiile lor de credincioşii reveniţi, au fost chemaţi înapoi, dându-li-se iarăşi bisericile.

         În mai 1761 a venit în Satu Mare episcopul de la Muncaci, Manuil Olszavski, pentru a face o vizită canonică şi pentru a impune din nou îmbrăţişarea uniaţiei, ajutat de autorităţile de stat. La 21 mai 1761 a convocat la Carei pe toţi preoţii, primarii şi curatorii satelor româneşti din Sătmar şi Maramureş, apoi, însoţit de comite, a cercetat toate satele sătmărene, silind pe credincioşi să semneze o declaraţie de respectare a unirii cu Roma.

         În Satu Mare propaganda catolică a înregistrat succese după ce legăturile cu vlădicii ortodocşi din Maramureş au fost desfăcute. Sătmărenii au fost declaraţi „convertiţi în bloc”, dar propaganda iezuită nu reuşi aceasta decât după moartea ultimului episcop ortodox şi desfiinţarea eparhiei Maramureşului (1740).

Victoria catolicismului coincide cu suprimarea revoluţiei racoţiene antihabsburgice şi anticatolice (prin pacea de la Satu Mare), în care românii de aici au dat cel mai mare număr de recruţi. Lipsiţi de conducători bisericeşti şi naţionali, răscoala sau revoluţia lui Sofronie a fost „o reînviere a vechii conştiinţe religioase”, „un gest de solidarizare cu sufletul întregului popor românesc de dincoace de Carpaţi” (S. Dragomir)[4].

Dintre preoţii ortodocşi care s-au distins, cunoaştem pe popa Gavrilă din Csoge şi viceprotopopul  Buteanu din Bixad. 

Proporţiile uriaşe ale mişcării au umplut de groază autorităţile locale, ceea ce a făcut ca în patru luni să se restabilească situaţia de mai înainte, prin măsuri drastice. Toate temniţele s-au umplut de români, iar aceştia obligaţi să ia parte la slujbele săvârşite de preoţii uniţi. Prin silnicii şi violenţe demne de epoca persecuţiilor primare, s-a făcut înăbuşirea revoltei şi s-a restabilit „sfânta Unire”, cu concursul „apostolilor” ruteni de la Muncaci care au lăsat „o pată de ruşine în istoria Bisericii lui Hristos” (S. Dragomir).

Cei care au refuzat, au fost trataţi în consecinţă, cum o recunoaşte însuşi episcopul  Olszavski: „am rugat pe comitele suprem din Maramureş că deoarece nu am alt mijloc de a constrânge populaţia temerară din Maramureş să se îngrijească a aresta cu ajutorul forţei judecătoreşti atât pe mirenii revoltaţi, cât şi pe preoţii sfinţiţi aiurea care seduc poporul, a-i lega, şi întocmai cum s-a făcut în judeţul Satu Mare a-i înfunda în temniţe şi a-i chinui cu sete şi cu foame”[5].

         Uniaţia a fost impusă astfel în districtele Carei, Satu Mare şi Borleşti, în afară, se pare, de opt comune care au refuzat să se prezinte la adunări. În districtele Baia Mare şi Oaş, unirea s-a făcut condiţionat, cu anumite rezerve – de a-şi păstra ritul răsăritean: „iscălim că, precum am fost până acum, sub puterea şi ascultarea unui episcop de Muncaci, în unitatea credinţei cu românii, dar nu uniţi în rit, tot asemenea stăruim şi acum, şi vom stărui şi pe viitor, în unitatea credinţei, dar nu a ritului şi ne-om păstra până la moarte ritul bisericii răsăritene”[6].

După alte convulsii care au mai ţinut încă pe Valea Şomcutei, la 13 iulie1761 se raporta că şi ultimele sate s-au întors la unire. Se pare că în toamnă un singur sat  mai stătea încă neclintit în vechea credinţă: Tiream. Deci nu toate satele, iar înăuntrul lor nu toţi locuitorii au aderat la unire, după cum arată şi statistica românilor din Transilvania făcută de generalul Bukow, între anii 1760-1762 din care lipsesc Maramureşul şi Satu Mare (Transilvania fără Partium) dar în satele districtului vecin, Solnocul de Mijloc, sunt trecute sate aflate (astăzi) în Satu Mare.

Dintre cele 21 de sate, doar unul singur (Săuca), era în întregime unit la 1761, un altul (Tămăşeşti, maghiarizat), era în majoritate unit, iar restul erau în majoritate covârşitoare ortodocşi. La fel stăteau lucrurile şi cu un alt district vecin, Chioar: 1005 familii unite, cu 89 de preoţi şi 3607 de familii neunite cu 90 de preoţi[7].

Tot referitor la Satu Mare, gradul de maghiarizare a crescut vertiginos, în acelaşi secol, prin intermediul preoţilor români (sau nu) rutenizaţi şi maghiarizaţi. Cercetând arhivele parohiale ale bisericilor, s-a constatat o matricolă (registre cu botezaţi, cununaţi şi morţi) veche de la 1772 şi alta nouă de  la 1777 încoace. Cea veche era scrisă cu litere chirilice, iar cea nouă cu litere latine.

Cât timp matricola a fost scrisă în chirilică toate numele au fost respectate şi s-a scris româneşte cu o fonetică desăvârşită. De la 1777, însă, totul s-a schimbat  şi introducerea limbii latine a avut un rezultat paradoxal: în timp ce scrierea slavonă ne-a respectat şi conservat numele româneşti, literele latine au început maghiarizarea lor[8].

Revenind la revoluţia lui Sofronie: în vara anului 1761 au fost prinşi în Maramureş zece ţărani români refugiaţi din Ardeal, iar Curtea stăruia pe lângă comitele suprem să le facă o cercetare amănunţită pentru a constata dacă sunt schismatici. Declaraţia acestuia este surprinzătoare: „mărturisesc sincer măritului consiliu locotenenţial că n-aş îndrăzni să formulez o asemenea întrebare pentru valahii şi rutenii mei, căci e sigur că toţi orientalii urăsc mai rău numele unirii decât al şarpelui”[9].

 De altfel, maramureşenii au păstrat neîntrerupt legături cu Moldova de unde veneau adeseori candidaţii lor hirotoniţi. La 13 mai 1761 se arăta că au fost prinse nişte scrisori ale protopopului ortodox din Bixad către vicarul unit din Maramureş care se declara adept al lui Sofronie.

Tot acum se recunoştea că cea mai mare parte a românilor şi rutenilor consimte şi corespondează (menţin legătura) cu conducătorii mişcării. De asemenea, că majoritatea populaţiei era formată din români şi ruteni, iar situaţia a devenit „nu ca o chestiune religioasă ci ca o tulburare a ordinii şi liniştii publice şi că cei care dovedesc că ţin cu ei sau cultivă corespondenţă şi îi proteguesc [protejează] vor fi consideraţi ca vinovaţi de înaltă trădare şi în consecinţă vor fi pedepsiţi cu moarte şi cu confiscarea averii”[10]. Cei mai îndârjiţi erau locuitorii satelor Săpânţa şi Rodna de Jos (care erau ortodoxe şi la începutul sec. al XIX-lea!) pe care episcopul rutean recomanda comitelui să-i trateze ca şi colegul său din Satu Mare (vezi citatul de mai sus). Lupta împotriva ortodocşilor maramureşeni a ţinut vreme îndelungată. În 1765 se arată că delegaţi din Dorog au fost la Carlovitz cerând preot ortodox, iar femeile din aceeaşi localitate mergeau pentru mărturisire la preotul ortodox din Tokay[11].

În urma acţiunilor de reprimare, în 1769 aşa numita „universitate nobilă” din Maramureş putea declara că aici nu mai existau ortodocşi, ci numai catolici şi calvini. Afirmaţia nu este adevărată, căci lupta pentru Ortodoxie a existat şi a continuat în tot cursul secolului al XVIII-lea, deşi fără sorţi de izbândă. Despre satul menţionat, Săpânţa, istoricul rutean Dulişcovici spunea la începutul secolului următor, că nu s-a reuşit convertirea locuitorilor la unire.

         Mişcarea lui Sofronie a ajuns până în părţile Homonei sau Zemplenului, la frontiera de nord cu Ungaria, unde oamenii au lăudat opera acestuia  şi se constată că în rândul rutenilor a izbucnit chiar o revoltă, înăbuşită similar celei din Satu Mare[12].

Fabian Seiche

 Vedeti si:

http://eresulcatolic.50webs.com/decenubenevol.html

http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=6&ved=0CFgQFjAF&url=http%3A%2F%2Fwww.unibuc.ro%2Fprof%2Fmoldoveanu_i%2Fdocs%2Fres%2F2012ianAtitudinea_fata_de_uniatism.doc&ei=i697UvagG8rBtQaKtICgCg&usg=AFQjCNGwWAFI46dMVfvIdyML5GhZvSppSw&sig2=gv26YYT3q93cyoZITrLTAg&bvm=bv.56146854,d.Yms

---

[1] Pr. Vasile Augustin, Episcopia Ortodoxă a Maramureşului de la 1391 la 1740, în rev. Ortodoxia maramureşeană, nr. 3/1998, p. 170 ş.u.

[2] Al. Filipaşcu, Istoria Maramureşului, Ed. Universul, Bucureşti, 1940, p.161-165; Tit Bud, Disertaţiune  despre episcopii şi vicarii români din Maramuresiu, Gherla, 1891, p.28 ş.u., mai pe larg despre vicarii ruteni. Aici se arată că Petru Anderco, fiind român din comitatul Satu Mare, românii şi-au pus mari speranţe, l-au iubit foarte mult şi a avut o mare autoritate printre ei, dar şi printre ruteni. Românii îl priveau ca pe „părintele şi patriarhul său”. Care a fost „recunoştinţa” sa? În 1853 când s-a înfiinţat episcopia unită de Gherla, au fost adăugate şi parohiile româneşti din Maramureş. Anderco a rămas la Muncaci împreună cu Sighetul pe care a refuzat să-l predea românilor. Sighetul deci, a rămas în afara episcopiei de Gherla, iar primul episcop de aici, Ioan Alexi (1854-1865) a ales ca vicar pe Mihail Pavel, viitorul episcop de Gherla (1872-1879) şi Oradea (1879-1902). Această urmare tristă a adus rutenizarea şi maghiarizarea unor renegaţi ca P. Anderco.

[3] Silviu Dragomir, Istoria deszrobirii religioase a românilor din Ardeal…, vol. 2, Ed. Dacia, Cluj, p.193; şi la S. Reli, Biserica-Ortodoxă Română din Maramureş în vremurile trecute, Cernăuţi, 1938, p.181.

[4] Istoria dezrobirii…, p.194; despre impactul mişcării lui Sofronie, v. şi la Pr. Prof.dr. M. Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 2, p. 386, 539; idem, Istoria Bisericii româneşti din Transilvania, p.255; idem, Uniaţia din Transilvania în trecut şi astăzi, Sibiu, 1994, p.26; Gheorghe Moisescu, Ş. Lupşa, Al. Filipaşcu, Istoria Bisericii Române, vol. 2, Buc, 1958, p. 236-237; S. Reli, op.cit., p.178 ş.u.

[5] La S. Dragomir, op.cit., p.201.

[6] Ibidem, p.202.

[7] Virgil Ciobanu, Statistica românilor din Ardeal, Cluj, 1926 şi la S. Orha, Monografia comunei Sânmiclăuş, jud. Satu-Mare, Oradea, 2004, p.184.

[8] Dariu Pop, Mărturii strămoşeşti, Satu Mare, 1938, p.122.

[9] La S. Dragomir, op.cit., p.204.

[10] Ibidem, p.205.

[11] I. Ruşdea, Biserica Ortodoxă din Maramureş. Continuitatea episcopilor maramureşeni şi reînfiinţarea episcopiei, Teză de Licenţă în Teologie, Cluj, 1951, p.38. Aici se arată că lupta românilor s-a alimentat din: dragostea pentru ortodoxie, slujbele frumoase, groaza de iobăgie, pentru că preotul ortodox trăia alături de credincioşii săi iobagi, în sărăcie şi necazuri, pe când cel unit trăia din ce în ce mai mult, odată cu trecerea timpului, ca un domn, cu porţiunea canonică, (eclejia sau averea parohială) mai mult decât preocuparea pentru cele spirituale; de altfel stoalele sau dările erau foarte mari în Maramureş, în raport cu alte părţi. Pe de altă parte, preoţii uniţi doreau să-şi câştige merite în direcţia maghiarizării pentru care primeau recompense. Au mers până acolo încât au cerut schimbarea limbii liturgice, în 1848 oficiindu-se şi Liturghia în ungureşte. Iar episcopul maghiarizat de la Muncaci, Andrei Bacinski (1772-1809), a tradus cărţi de slujbă în ungureşte. Nici chiar intervenţia Papei Pius al IX-lea  (1846-1878), de a nu se mai întrebuinţa aici limba maghiară în cult, n-a fost ascultată; cf. şi la Pr. Prof. dr. M. Păcurariu, Istoria Bisericii româneşti din Transilvania…, p.325.

[12] S. Dragomir, op.cit., p. 206.

Unde s-a ajuns cu retrocedările, cine si de ce se luptă cu atâta înverșunare să retrocedeze pământurile la catolici si maghiari în Ardeal

Politica Statului Român de dupa 1989 se dovedeste a fi dusa pe o pozitie de supunere fata de marile puteri ale lumii. Vaticanul si Budapesta conlucreaza, ca in urma cu sute de ani, pentru a "recuprea" ceea ce au "pierdut" in Ardeal odata cu eliberarea de sub austro-ungari si ulterior, prin anularea Concordatului de catre comunisti.

Redam mentionarea lui Gheorghe Funar preluata de pe NapocaNews:

Ungaria naţionalizează clădirile istorice, pădurile şi terenurile agricole din Ardeal!

---

Aceasta este realitatea incredibilă, dar adevărată, care se desfășoară cu concursul autorităților Statului Român și împotriva Poporului Român, cu consecințe foarte apropiate vizând integritatea teritorială a României !

Este necesar ca tot românul să se întrebe și să afle: de ce s-a ajuns la actuala situație și ce se urmărește ?

Se știe că, de aproape 95 de ani, după Marea Unire de la Alba-Iulia de la 1 Decembrie 1918, niciodată Ungaria și organizațiile etnicilor unguri din țara noastră nu au recunoscut România Mare și au acționat împreună împotriva Statului național unitar român și Poporului Român ! Ungaria și ungurii revendică sfântul pământ românesc al Ardealului, moștenit de Poporul Român de la geto-daci. După ce a falsificat Istoria Poporului Român, a Daciei și a României, Ungaria pretinde și acționează pentru anexarea Ardealului, Cetatea sau Grădina Domnului, la geto-daci, sub pretextul că l-a stăpânit timp de un mileniu…de 51 de ani, între anii 1867-1918, în vremea Imperiului habsburgic.

Ungaria a încercat să ocupe Ardealul în anul 1919, cu sprijinul Rusiei sovietice, dar Armata Română a câștigat războiul, a ocupat inclusiv Budapesta și la 4 august 1919 au fost puse opincile românești pe Parlamentul ungar.

După Tratatul de la Trianon, din 4 iunie 1920, Ungaria a reușit în urma “Procesului optanților” să obțină uriașe despăgubiri din partea României pentru imobilele din Ardeal care au intrat în proprietatea Statului Român. Mai târziu, cu sprijinul Germaniei hitleriste și al Italiei fasciste, în urma Diktatului de la Viena, din 30 august 1940, Ungaria a dobândit o mare parte din Ardeal, până la 25 octombrie 1944 când Armata Română, împreună cu trupele sovietice, a eliberat sfântul pământ românesc de sub teroarea ungară.

După lovitura de stat din decembrie 1989, la care autoritățile de la Budapesta au avut o contribuție însemnată în declanșarea ei și la numărul morților, Ungaria împreună cu bisericile maghiare și organizațiile etnicilor unguri din România au pus în aplicare un plan diabolic vizând anexarea Ardealului printr-un nou Diktat pregătit pentru anul 2014 la Bruxelles. Argumentele principale ale Ungariei pentru obținerea acestui Diktat sunt următoarele:

1) Numărul cetățenilor români, majoritatea din Ardeal, care au solicitat și obținut cetățenia Ungariei să fie de cel puțin 4,5 – 5 milioane. Până în prezent, Ungaria a acordat dubla cetăţenie la peste trei milioane de cetăţeni români. Zilnic, în 920 de localităţi din Ungaria se acordă gratuit cetăţenia ungară la mii de români get-beget, care astfel intră în Spaţiul Schengen, iar Comisia Europeană se face că nu vede nici nu aude. Peste puţină vreme Comisia Europeană şi Parlamentul European vor afla şi constata că românii au intrat în Spaţiul Schengen fără ca România să beneficieze de acelaş statut ca şi celelalte ţări membre ale Uniunii Europene.

2) Obţinerea pe toate căile, ilegale şi legale, a peste 50% din proprietăţile imobiliare din Ardeal de către Ungaria. Până în prezent, Ungaria prin numeroase persoane juridice și persoane fizice ungare a reușit să obțină 30%-40% din proprietățile imobiliare din Ardeal, iar prin aplicarea ultimei Legi de retrocedare a Guvernului Ponta II se va ajunge în anul 2014 ca peste 50% din aceste proprietăți să nu mai aparțină Statului Român, urmând să fie naţionalizate de către Ungaria sau dobândite ilegal, inclusiv prin furtul pios.

După îndeplinirea acestor două mari obiective, Ungaria va cere Comisiei Europene și Parlamentului European aplicarea principiului autodeterminării popoarelor ! Autoritățile de la Budapesta speră ca prin Diktatul de la Bruxelles, din anul 2014, Ardealul să devină autonom și apoi să fie anexat la Ungaria.

Principala cale folosită pentru dobândirea ilegală de imobile din Ardeal o constituie așa-zisele retrocedări în natură, de fapt naționalizarea mascată de către Ungaria a mii de clădiri și milioane de hectare de păduri și terenuri agricole din proprietatea Poporului Român și Statului Român !

ADEVĂRUL ISTORIC cunoscut foarte bine de Ungaria și de unguri, dar trecut sub o condamnabilă tăcere de autoritățile de la București și partidele politice parlamentare, este următorul:

1) După Tratatul de la Trianon, din 4 iunie 1920, Ungaria a acționat și a reușit să obțină despăgubiri din partea Statului Român pentru toate imobilele pe care le-a avut în proprietate Statul ungar în Ardeal, până la 1 Decembrie 1918, precum și pentru optanții unguri. Sub această denumire de optanți sunt cunoscuți acei cetățeni români de etnie ungară care, după Tratatul de la Trianon, au optat pentru cetățenia Ungariei și au părăsit România. În total au fost 367 optanți. Optanții unguri împreună cu Ungaria au depus numeroase reclamații la Societatea Națiunilor și au deschis foarte multe procese cerând despăgubiri pentru imobilele lor care au intrat în proprietatea Statului Român. La propunerea Consiliului Societății Națiunilor s-a format Tribunalul Arbitral româno-ungar de la Paris, unde a avut loc procesul optanților unguri, în perioada 1923-1930. Diferendul dintre Ungaria și România a fost bine analizat și prezentat de către Nicolae Titulescu, ministrul de Externe al României, în expunerea ținută în Consiliul Societății Națiunilor, în ziua de 5 iulie 1923. Acum 90 de ani, Nicolae Titulescu a subliniat că Ungaria pretinde “plata în aur a despăgubirilor”, iar optanții unguri puteau să-și păstreze bunurile imobile în cadrul legilor românești, dar nu au făcut-o, acceptând să fie despăgubiţi. În urma negocierilor purtate între delegația României condusă de ministrul de Externe, Nicolae Titulescu și delegația Ungariei condusă de contele Albert Appony și a Convențiilor de la Haga (din 20 ianuarie 1930) și Paris (21 aprilie 1930) s-a decis că plata despăgubirilor stabilite de Tribunalul Arbitral de la Paris se face din Fondul Agrar deschis în Elveția, la o bancă din Basel, de către Statul Român. Din acest fond au fost plătite despăgubiri uriașe către Ungaria și optanții unguri. Începând cu anul 1931 sumele destinate despăgubirilor către Ungaria și optanții unguri au fost evidențiate în Bugetul de venituri și cheltuieli al României. După unele surse, suma despăgubirilor s-a ridicat la echivalentul a peste 100 tone aur pur (de 24 carate), iar după alți cercetători la circa 600 tone aur pur. După mai bine de 80 de ani de la plata despăgubirilor către Ungaria și optanții unguri, precum și după deschiderea arhivelor pe această temă, guvernatorul Băncii Naționale a României, președinții și premierii României, miniștrii de Finanțe și directorii S.R.I. și S.I.E., precum și mulți academicieni și istorici cunosc suma totală a plăților făcute de Poporul Român și Statul Român pentru imobilele care au aparținut Ungariei și ungurilor până în anul 1918 în Ardeal. În mod inexplicabil, cu toții o păstrează la secret ! De ce ? Pentru ca Poporul Român și Parchetul să nu afle că retrocedările post-decembriste către bisericile maghiare și numeroase alte persoane juridice și fizice ungare sunt ilegale și în fapt reprezintă naționalizarea de către Ungaria a mii de clădiri istorice și a milioane de hectare de pădure și terenuri agricole din România, mai ales din Ardeal. Este cert că exproprierea imobilelor din Ardeal, care au aparținut Ungariei, optanților unguri și bisericilor maghiare s-a făcut prin acordarea de despăgubiri din partea Statului Român ! Există documente oficiale referitoare la clădirile, terenurile agricole și pădurile expropriate.

2) În perioada 1940-1944, după Diktatul de la Viena, autoritățile Statului ungar au falsificat toate cărțile funciare din Ardealul ocupat și au înscris, din nou, în proprietatea celor care au fost despăgubiți din Fondul Agrar toate imobilele pe care le-au avut în timpul Imperiul habsburgic.

3) După 6 martie 1945 comuniștii evrei și unguri din România nu au confiscat sau naționalizat bunurile imobile și mobile ale bisericilor maghiare, nici ale evreilor și ungurilor, ci pe cele ale românilor și Bisericilor Ortodoxă și Greco-Catolică.

4) Atât în perioada interbelică, dar mai ales în timpul socialismului nu s-au actualizat cele mai multe cărți funciare din Ardeal, nefiind înscrise modificările intervenite în privința proprietarilor.

5) Prin Legea nr.260 din 4 aprilie 1945, toate înscrisurile în cărțile funciare efectuate în perioada 1940-1944 au fost declarate nule de drept ! În foarte multe cărți funciare nu au fost operate radierile corespunzătoare.

6) În vara și toamna anului 1944 o mare parte din arhivele localităților din Ardeal au fost duse în Ungaria, iar cele rămase în România se încearcă de către U.D.M.R. să fie luate de la Arhivele Statului Român și trecute la bisericile maghiare pentru a nu se descoperi lanțul de infracțiuni prin care Ungaria și alte persoane juridice și fizice maghiare au naționalizat sau au fost împroprietărite cu peste 30% din clădirile, terenurile agricole și pădurile din Ardeal. Un exemplu edificator, aflat în atenția opiniei publice din România, este cel al retrocedării, de fapt al împroprietăririi Bisericii Reformate din Sfântul Gheorghe cu clădirea Colegiului “Szekely Miko”. În decembrie 2010, D.N.A. Brașov i-a trimis în judecată pe Attila Gabor Marko (se pare, fratele lui Marko Bela, fost președinte al U.D.M.R. și fost vicepremier al României), fost subsecretar de stat la Oficiul Regional pentru Relații Interetnice din cadrul Ministerului Informațiilor Publice, Tamas Marosan, reprezentantul Eparhiei Reformate din Ardeal și Silviu Clim, fost consilier juridic în cadrul Ministerului Justiției. Ei au fost acuzați de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecințe deosebit de grave. Acuzații au întocmit, în 14 mai 2002, documente false din care rezultă că imobilul a fost în proprietatea Bisericii Reformate din Sfântul Gheorghe și au acționat pentru ca el să fie restituit Eparhiei Reformate din Ardeal.

În aprilie 2002, Ministerul Administrației Publice a precizat că imobilul respectiv nu poate fi retrocedat în baza O.U.G. nr.83/1999. Retrocedarea s-a făcut în baza unui extras fals de carte funciară. Procurorii au stabilit că inculpații au prejudiciat Statul Român cu 1.300.000 euro. Judecătoria Buzău i-a condamnat, în iulie 2012, pe inculpați la trei ani de închisoare, din care pe Attila Gabor Marko și Tamas Marosan cu executare, iar Silviu Clim cu suspendarea executării pedepsei.

După ce Attila Gabor Marko a fost ales deputat din partea U.D.M.R., dosarul a fost trimis spre judecată la Înalta Curte de Casație și Justiție. La dosarul respectiv este depusă o adresă a Ministerului Justiției care solicită Instanței Supreme să constate că sentința de condamnare pronunțată de Judectoria Buzău este nelegală și că în acest caz nu există prejudiciu adus Statului Român ! Incredibil ! De asemenea, Ministerul Justiției a subliniat că Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe nu s-a constituit parte civilă, fiind condusă de reprezentanții U.D.M.R. La termenul din 27 iunie a.c., Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât să amâne procesul pentru data de 10 octombrie a.c.

7) După 23 august 1944 și în baza art.8 din Convenția de armistițiu semnată la Moscova, în 12 septembrie 1944, bunurile reprezentând proprietatea Ungariei și Germaniei de pe teritoriul României au fost sechestrate și, în baza Legii nr.91 din 9 februarie 1945 au fost puse sub supravegherea Casei de Administrare și Supraveghere a Bunurilor Inamice (C.A.S.B.I.). Aceste bunuri nu au fost confiscate de regimul comunist și, ca urmare, nu pot face obiectul retrocedărilor către Ungaria și Germania.

8) La toate retrocedările din Ardeal către Ungaria și numeroase persoane juridice și persoane fizice ungare sunt prezentate, la instanțele judecătorești și la comisiile constituite în acest scop, copii ale cărților funciare sau extrase din acestea. Cele mai multe sunt falsificate sau incomplete. Dar, cărțile funciare nu au valoarea de înscrisuri constitutive de drepturi reale, ele fiind de fapt o evidență a imobilelor. Drepturile reale trebuie dovedite cu documentele originale care atestă titlul de proprietate. Pentru a grăbi retrocedările ilegale de imobile către Ungaria și bisericile maghiare s-a ajuns la o situație de neimaginat: cei care revendică ilegal imobile în Ardeal au depus și depun plângeri penale împotriva angajaților din primării care trebuie săptămânal să meargă la Parchet, unde sunt citați, pentru a da declarații în legătură cu refuzul retrocedării ilegale de clădiri și terenuri. Vicepremierul României, Liviu Dragnea, cunoaște situația retrocedărilor ilegale de imobile din Ardeal, inclusiv teroarea la care sunt supuși mulți angajați ai primăriilor, dar…tace şi nu acționează. Îi este frică de subiect și mai ales de consecințe.

9) Restituirile în natură către Ungaria, bisericile maghiare și alte persoane juridice și persoane fizice ungare, în temeiul legislației bogate în domeniul retrocedărilor de imobile, dar având la bază acte false și ignorând despăgubirile uriașe plătite de Statul Român, au drept consecințe anularea Reformei agrare din anul 1921 și a efectelor unor tratate internaționale, precum și revenirea la situația proprietarilor de păduri dinainte de 17/29 decembrie 1863.

10) Împroprietărirea ilegală a Ungariei, bisericilor maghiare și a altor persoane juridice și persoane fizice ungare cu mii de clădiri istorice și milioane de hectare de terenuri agricole și păduri are drept consecință transformarea instiutuțiilor Statului Român în chiriași în România și plata nelegală de chirii anuale cu mult peste 10 milioane euro. De pildă, la Timișoara pentru clădirile istorice retrocedate bisericilor maghiare ( în care funcționează nouă licee și două spitale), Consiliul local plătește chirie de peste 1 milion euro pe an.

Pentru a stopa furturile la examenele de admitere în licee și la bacalaureat, Ministerul Educației a solicitat cetățenilor să comunice toate neregulile constatate, iar S.R.I. a ajutat la începerea cercetării penale a cadrelor didactice de la un liceu din Bucureşti, implicate în fraudarea examenului de bacalaureat. La Liceul „Dimitrie Bolintineanu” din Bucureşti, S.R.I. a monitorizat şi supravegheat, timp de o lună, toate cadrele didactice, iar în ziua de 1 iulie a.c., la sfârşitul primei probe de examen, toţi supraveghetorii au fost duşi la Poliţie pentru cercetări penale. Întâmplarea este foarte mult mediatizată, mai ales la televiziuni. În schimb, pentru imobilele naţionalizate de Ungaria şi cele retrocedate ilegal în Ardeal, după anul 1989, S.R.I. i-a monitorizat în ultimii 20 de ani pe majoritatea beneficiarilor dar nu sunt valorificate informaţiile. S.R.I. şi S.I.E au monitorizat şi cunosc toate retrocedările ilegale din Ardeal în favoarea Ungariei, bisericilor maghiare, altor persoane juridice şi fizice ungare, precum şi împroprietărirea acestora cu imobilele expropriate de Statul Român după Tratatul de la Trianon, pentru care Poporul Român a plătit despăgubiri de peste 100 tone aur de 24 carate. De ce nu le comunică S.R.I. şi S.I.E aceste informaţii Parchetului şi D.N.A.? Ce şi până când aşteaptă ? Sunt întrebări pe care Comisia Specială de Control a Parlamentului evită să le pună. Aceiaşi Comisie, precum şi Comisia pentru Administraţie Publică şi Comisia juridică din Senat şi Camera Deputaţilor refuză să analizeze şi să decidă în urma retrocedărilor ilegale de imobile ale Statului Român către Ungaria, bisericile maghiare şi alte persoane juridice şi fizice ungare.

Din multe clădiri de locuit naţionalizate de către Ungaria sau retrocedate ilegal bisericilor maghiare şi altor persoane juridice şi fizice ungare au fost evacuaţi ori sunt în curs de evacuare locatarii români, proprietari ai locuinţelor respective în baza Legii nr.112/1995. S-a ajuns în România post-decembristă ca hoţii şi samsarii de imobile ale Statului Român să-i evacueze pe români din locuinţele cumpărate în mod legal.

În fapt, autorităţile Statului Român au donat ilegal şi se pregătesc să doneze Ungariei şi etnicilor unguri din Ardeal numeroase proprietăţi imobiliare ale Poporului Român. Un asemenea jaf imobiliar nu a existat în nicio ţară din Europa. Este necesar ca Parchetul şi D.N.A. să acţioneze pentru redobândirea în proprietatea publică a Statului Român a imobilelor donate şi retrocedate ilegal, precum şi pentru recuperarea uriaşelor chirii plătite nelegal din banii publici !

Pentru a afla adevărul și mai ales pentru a opri politica diabolică a Ungariei și U.D.M.R. vizând naționalizarea imobilelor din România, Guvernul Ponta II ar trebui să facă următoarele:

1. Să suspende, pe timp de cel puțin trei ani, aplicarea tuturor actelor normative referitoare la retrocedări.

2.Să solicite Parchetului și Direcției Naționale Anticorupție să cerceteze penal toate persoanele implicate în retrocedările ilegale referitoare la imobilele pentru care Statul Român a plătit despăgubirile din Fondul Agrar. O atenţie specială trebuie acordată fiecărui dosar de retrocedare depus la Bucureşti, la Comisia specială de restituire a imobilelor revendicate de cultele religioase, precum şi pentru fiecare decizie dată de această Comisie, mai ales cu referire la imobilele din Ardeal revendicate de bisericile maghiare.

3.Să informeze Parlamentul, convocat în sesiune extraordinară, în legătură cu politica Ungariei susținută de bisericile maghiare din România vizând retrocedările/naționalizările de clădiri, terenuri agricole și păduri din Ardeal, ca suport și argument pentru Diktatul de la Bruxelles din anul 2014.

4. Să apeleze la cetățenii români pentru a obține informații în legătură cu dobândirea ilegală de către Ungaria și persoane juridice și persoane fizice ungare a numeroase imobile pe teritoriul României.

“O viață avem români…Și-o cinste ! Deșteptați-vă că am dormit destul !” (Mihai Viteazul).

Dr Gheorghe Funar