MAREA TRĂDARE NAŢIONALĂ. Prof. dr. IOAN SABĂU POP – “Statul român a restituit păduri, terenuri agricole şi clădiri în valoare de aproximativ 60 de miliarde de euro!”

Legea proprietatii - modelul european de ocupare a teritoriilor romanesti de catre fostii cotropitori din secolele XVII-XIX

Un reputat specialist în drept privat, avocatul Ioan Sabău Pop, profesor la Universitatea “Petru Maior” din Târgu Mureş, membru al Curţii Interna­ţio­nale de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Industrie şi Comerţ a României, ne oferă un tablou terifiant al actualităţii.

“Legea nr. 247 este o lege de trădare naţională asumată de Guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu”

- Aţi vorbit recent despre “complicităţi şi trădări”, cu referire la retrocedările de proprietăţi din Transil­vania şi nu numai de acolo. Cât de grele sunt aceste vinovăţii şi cui le datorăm de fapt?

- Am spus, poate, până la obsesie, că, în principal, tot ce ni se întâmplă ni se întâmplă din cauza noastră. După anul 1990, nu mai putem să ne lamentăm că sun­tem prinşi în păienjenişul jocurilor de interese din lu­mea contemporană, fără să ştim. Nu, toate se în­tâmplă cu participarea noastră efectivă şi angelic de incon­şti­entă. Ce facem acum nu mai putem schimba.
Sunt o per­soană cu predispoziţie spre ordinea legală, în care autorităţile să intervină cu reacţii limpezi şi de efect. Vedem însă o totală lipsă de reacţie a celor pe care-i plă­tim ca să ne reprezinte; ele, autorităţile, la toate ni­ve­­lele şi rangurile, par a fi intimidate, sufocate, chiar depăşite de evenimente, într-o tranziţie nesfârşită. Este şi instituţia proprietăţii sub aceste nereguli.

Pri­vind cu capul plecat la scenarii care se fac în altă parte, auto­ri­tăţile noastre trăiesc într-un compromis sinonim cu prostia. Începând cu anul 1990, s-au promulgat legi de restituire a proprietăţii, care de care mai stufoasă, s-a intrat într-un mecanism de interpre­tare şi aplicare ab­solut aberant, cu portiţe deschise pentru a sufoca omul obişnuit, micul proprietar, care a avut un plug, o căruţă şi o suprafaţă mică de pământ.

În detrimentul lui, s-au dat satisfacţii exagerate foştilor mari proprie­tari, unora pe bază de documentaţii contrafăcute inge­nios, în labo­ratoare de specialitate. Numesc cazul marilor proprie­tăţi latifundiare istorice, ce au aparţinut grofilor şi conţilor unguri, plecaţi pe alte meleaguri, care au mai fost o dată rezolvate, prin anii 1920. Statul român a în­chis, în acei ani, contenciosul cu aceşti grofi şi conţi, plă­tind în coroane de aur, în 1928, echivalentul a 3,2 tone de aur, prin Fondul agrar de la Bâle – Fran­ţa.

Au trecut deceniile şi, în anul de graţie 2005, a fost votată Legea nr. 247, care este o lege de trădare na­ţională, asu­mată de Guvernul condus de Călin Popescu Tări­ceanu. Este o lege care nu ţine seamă de lucrurile şi realităţile din România, deoarece a dat “liber la peşte”, a dezăgăzuit totul, fără oprelişti. Redeschizând răni istorice, ne-a întors la structura proprietăţii din secolele al XVII-lea – al XVIII-lea, dinainte de Răscoala lui Ho­rea, readucând şi reaşezând rânduieli feudale, din care românii erau excluşi!

Fruntaşii noştri, în special parla­mentarii care, în majoritatea lor, sunt amatori şi ig­no­ranţi, precum şi guvernanţii, cu toţii spun mereu că “nu avem legislaţie”… Dimpotrivă, avem chiar prea multă legislaţie, dar incoerentă, discriminatorie, cu proceduri complicate şi descurajatoare pentru cei de bun simţ şi fără bani.

- Ce s-a întâmplat, concret, în privinţa retro­ce­dărilor, în România ultimilor 23 de ani?

- În România post-revoluţionară s-a pornit in­ten­ţionat cu stângul, începând cu guvernul lui Petre Ro­man. Prima lege a fondului funciar şi Legea Privatizării nr. 58/1991 au făcut posibilă regruparea samurailor autohtoni. Aceste legi au reprezentat începutul răului. A urmat Legea nr. 1/2000, supranumită “Legea Lupu”. Aplicarea aces­tei legi a dus la distrugerea pădurilor, la dezechi­libre majore de mediu. Amintesc şi Legea nr. 10/2001, care a pus capac la toate; cu asta am terminat cu imo­bilele din România, vorbesc de cele repre­zen­tative.

Pen­tru fiecare dintre aceste palate răsare câte un stă­pân, dacă nu, îl inventăm noi şi, cu scuzele de ri­goare, îl rugăm să ne ierte că-l facem fericit; luăm de la el lec­ţii de jovialitate, cum s-a întâmplat în cazul Cas­te­lu­lui Bran. Ce mândri erau românii cărora le-a strâns mâna cu îmbărbătare, proprietarul regăsit pe alt conti­nent! S-au înghesuit, în frunte cu un ministru al Cul­turii, Iorgulescu, să-i atingă mâna (bine că nu i-au să­ru­tat-o) acestui nou proprietar, care nu înţelegea bine ce i se întâmplă… Ce i-a păsat domnului ministru? Doar nu a dat ce era al lui…

Ca să rezum, atunci când s-au iniţiat legi sau alte reglementări, în mintea “gân­ditorilor” erau avute în vedere situaţii particulare, adi­că ce anume concret va rezolva legea, pe cine va fa­vo­riza. O inepţie, o lege este abstractă, impersonală, are în vedere o generalitate instituţională. Efectul în lanţ s-a produs după promulgare, cel vizat avea pui, avea acoliţi, iar instituţia proprietăţii s-a dărâmat ca un castel de nisip, sub care am fost prinşi noi, ceilalţi.

“În Ungaria vecină şi prietenă sunt peste 200.000 de proprietăţi aparţinând românilor, din care nu s-a retrocedat nici măcar un centimetru pătrat”

- Cum au rezolvat celelalte ţări foste comuniste problema retrocedărilor? Bucureştiul a invocat me­reu presiunile UE, retrocedările fiind considerate o condiţie a aderării.

- În Ungaria vecină şi prietenă, sunt peste 200.000 de proprietăţi aparţinând românilor: statului român, cultelor religioase (în special bisericii greco-catoli­ce), depozite bancare îngheţate în ambele războaie mon­diale, persoanelor fizice şi familiilor, şcolilor con­fesionale. Cel mai relevant exemplu este averea imen­să, evaluată acum la 7 miliarde de euro (cuprinzând chi­riile şi uzufructele), care a aparţinut şi aparţine Fun­daţiei “Emanoil Gojdu”. S-a întreprins ceva? Ni­mic! S-a restituit ceva? Nici măcar un centimetru pă­trat!

Ar trebui să se implice efectiv şi să facă ceva gu­vernul României şi cultele religioase, în special pentru Fun­da­ţia “Gojdu”. Ca să fim sinceri până la capăt, un gest a existat, dar unul de imensă trădare, o acţiune tip “su­veică”, cum spunem noi, juriştii. Anume, fai­mo­sul mi­nistru de Externe din 2007, Mihai Răzvan Un­gureanu (MRU), a emis o ordonanţă de creare a unei noi fun­daţii maghiaro-române “Emanoil Gojdu”, în­căl­când flagrant dispoziţiile de ultimă voinţă ale gene­rosului fondator, în privinţa averii sale private.

Dom­nul MRU a făcut o naţionalizare indirectă, în favoarea Ungariei. No­roc că planul nu a putut fi dus până la capăt. Aceas­ta ar fi însemnat pierderea patrimo­niu­lui fun­daţiei, printr-o schemă de funcţionare ridicolă.

A fost rolul presei cinstite, care a pus presiunea evenimentului pe parlamentarii ca­re au respins ordonanţa. Alături de personalităţi eru­dite, am avut şi eu o modestă şi discre­tă contribuţie. Si­tua­ţia retrocedărilor este la fel şi în alte ţări; bu­nă­oară, Cehoslovacia avea problema sude­ţilor (ger­mani), Po­lo­nia, problema germanilor alungaţi din Sile­zia Su­pe­rioară până la Danzig (azi Gdansk), Slovacia, după desprindere, problema comunităţii un­gurilor (peste 30%, în zona Kosice şi Bratislava).

Toa­te aceste ţări au rezolvat problema rezonabil, s-au restituit su­pra­feţe de pă­mânt şi de pădure puse sub regim juridic exi­gent, s-au plătit despăgubiri parţiale, s-au oferit opţiuni pentru ale­gerea unui imo­bil, dacă erau mai multe. La fel în Bulgaria, unde au fost con­di­ţii restric­tive şi foarte raţional organizate; chiar şi Re­publica Moldova are o legislaţie mai bună ca a noas­tră. Ni­ciuna dintre aceste ţări nu şi-a negat trecutul în mod ni­hilist; s-a întâmplat, face parte din istorie, timpul nu poate fi dat înapoi.

“Se fac retro­ce­dări în proporţii incredibile”

- Ce suprafeţe agricole, ce clădiri, ce păduri au fost retrocedate în Harghita şi Covasna şi de ce este ilegal tot ce s-a întâmplat?

- În Harghita, Covasna şi Mureş, dar şi în nordul Mol­dovei şi în alte judeţe transilvane,se fac retro­ce­dări în proporţii incredibile. Este vorba de sute de mii de hectare care, pe la autorităţi administrative şi ins­tanţe sunt tratate ca fapte banale, ca şi cum ar fi câteva cutii de chibrituri. Se retrocedează tot ce se cere de anumite categorii de “revendicatori”.

Este cazul fos­te­lor familii de grofi, conţi, baroni, husari, csendori etc., pe care poporul român ar fi trebuit să îi uite, după ce şi-a pomenit morţii ucişi de aceşti criminali şi şi-a şters lacrimile. După datele pe care le am de la prefec­turi, sunt în jur de 200.000 – 230.000 ha de pă­du­re care se revendică, numai din judeţele Mureş şi Har­ghi­ta.

As­ta, fără să cuprindem Haţegul, Sălajul, Munţii Apu­seni, Bihorul, unde sunt revendicate, de asemenea, zeci de mii de hectare. Dacă luăm în calcul şi restitui­rile ave­­rilor bisericeşti, statul român a restituit păduri, te­renuri agricole şi clădiri de importanţă majoră, cu o va­loare de aproximativ 60 de miliarde de euro! Este re­vol­tător că documentaţiile sunt discutabile şi con­tra­fă­cute.

Se inventează moştenitori şi cesionari, se întoc­mesc ingenios arbori genealogici de la Arpad încoace, dar mai ales se ignoră faptul că problematica acestor proprietăţi a fost rezolvată de statul român între anii 1923-1927, în litigii internaţionale, unde statul ro­mân a fost apărat de Nicolae Titulescu. Practic, urma­şii de azi ai grofilor primesc încă o dată ceea ce statul român a despăgubit după primul război mondial, prin anii 1923-1927, 1931-1933.

Din nefericire, arhivele Transil­vaniei, cu cărţile funciare, pe care Ungaria a refuzat să le predea României, încălcându-şi propriile an­ga­ja­men­te, sunt la discreţia lor, fiind în Ungaria şi la Tribu­nalul de mare instanţă din Paris. Dar e dureros că niciun reprezentant român nu întoarce măcar o filă, zac acolo sute de dosare.

“Îşi poate cineva imagina, în Europa anului 2013, că în judeţul Mureş, este pe cale să fie restituit (procedurile sunt avansate) satul Idicel, cu tot cu casele şi locuitorii săi, aşa cum a fost în anul 1700?”

- Care este pericolul real al acestor retrocedări?

- Acţiunea de retrocedare este nedreaptă şi ipote­chează total viitorul economic al României; instaurăm prin legi, pe care le aplicăm de bună voie, inechităţi is­torice pe care le facem perpetue. Practic, ne întoarcem în epoca feudală, de astă dată cu acte în regulă şi ho­tărâri judecătoreşti obţinute cu generozitate de cei care nici măcar nu se aşteptau. Îşi poate cineva imagina, în Europa anului 2013, că, în judeţul Mureş, este pe cale să fie restituit (procedurile sunt avansate) satul Idicel cu tot cu casele şi locuitorii săi, aşa cum a fost în anul 1700, ca şi versanţii Jârca şi Sălard, în pre­zent devenite aşezări umane?!

În Retezat se urmăreşte restituirea unei suprafeţe de peste 10.000 de hec­tare care, din anul 1926, aparţine Academiei Române, ca areal de cercetare. În Cluj, Mureş, Arad, Oradea, im­por­tante clădiri publice, care au fost ale statului şi sunt spitale, şcoli cu tradiţie, instituţii administrative, sunt restituite, apoi închiriate tot de statul român. De exem­plu, Liceul “Bolyai Farkas” din Târgu Mureş, pre­luat în 1918 de România, de la statul ungar, pentru că a fost colegiu reformat, s-a restituit Bisericii Refor­mate, care nu l-a avut niciodată în posesie!

În plus, sta­tul român plă­teşte chirie pentru elevii din liceu, ex­clusiv ma­ghiari, aşa cum s-a cerut, suma de 20.000 eu­ro lunar! Aşadar, în timp ce elevii maghiari sunt ţinuţi cu chirie de statul român într-o clădire a Bisericii Re­for­mate ma­ghiare, elevii din şcolile româneşti restituite sunt mutaţi în zone marginale, în construcţii din PFL. Pentru ei, statul nu-şi permite să achite chiria aferentă…

- Un adevărat coşmar! Din vina cui plăteşte statul chirie pentru o clădire preluată legal, de acelaşi stat, în 1918?

- După Diktatul de la Viena, din 1940, Horthy dă două ordonanţe guvernamentale prin care: Anulează împroprietăririle şi efectele Reformei Statului Român din 1921. Anulează tranzacţiile şi convenţiile de pro­prie­tate care au avut loc pentru proprietăţile ce au apar­ţinut foştilor mari latifundiari.

După război, România dă Legea nr. 260/1944, privind refacerea actelor şi arhivelor şi îndreptarea abuzurilor, dar care nu este pusă în aplicare din cauza ruşilor şi, mai târziu, a regimului comunist. Multe din actele de arhivă lipsesc, fiind duse de armata lui Horthy în retragere. Aşadar, în mod para­do­xal, statul român de azi restituie pro­prie­tăţile după ordonanţele lui Horthy, potrivnice, bineîn­ţe­les, Statului Ro­mân! Nimeni, după 1990, nu s-a gân­dit să le anu­leze…

Sursa: Financiarul, preluare dupa Formula As

In Ucraina- romanii trebuie sa moara pentru interesele altora

Traian Basescu apara interesele Ucrainei in timp ce, 
Statul Ucrainean vrea sa se scape de romani.

Autorităţile din Kiev au fost acuzate de un parlamentar din Bucureşti că au găsit “soluţia exterminării românilor” din regiunea Cernăuţi prin trimiterea lor în prima linie a frontului din războiul contra separatiştilor pro-ruşi din estul ţării.

“Ucraina face un joc periculos încercând să diminueze numărul românilor din regiunea Cernăuţi prin transformarea lor în carne de tun în zona de conflict din estul ţării. În timp ce tinerii ucraineni sunt retrași din zona fierbinte și li se acordă statut de refugiaţi, tinerii români au primit ordin de recrutare în masă”, susţine parlamentarul Bogdan Diaconu prin intermediul unui comunicat de presă primit la redacţie.

“Românii nu au obligaţia să apere statul ucrainean care le-a închis școlile și a făcut tot posibilul să-i asimileze, negându-le drepturile și identitatea, pentru ca acum să descopere că românii sunt totuși buni pentru ceva: pentru a fi uciși într-un război care nu le aparţine. Faptul că etnicii români din Ucraina sunt singurii care au primit ordin de încorporare, în timp ce alte minorităţi sunt protejate, arată că statul ucrainean are și alte scopuri decât cel de a umple frontul: acela de a sparge majoritatea românească din regiunea Cernăuţi și a continua astfel mai ușor ulterior opera de asimilare și de negare a identităţii românești. Prin acest procedeu, Kievul egalează Rusia în cruzime și dovedește că nu e cu nimic mai bună decât Moscova”, a mai spus deputatul PSD, membru al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării.

Acesta a mai cerut intervenţia imediată şi fermă a României, “pe canale diplomatică”, pentru stoparea “exterminării românilor”.

“Prin acest comportament, Kievul ne arată că nu merită sprijinit în eforturile sale de a-și conserva integritatea teritorială. România a avut toată bunăvoinţa faţă de problemele prin care trece statul ucrainean, în ciuda experienţelor negative anterioare cu acest stat, și și-a oferit sprijinul în acest sens, dar, ca întotdeauna în relaţiile cu ţările vecine, nu este tratată cu aceeași monedă. România nu va sta cu mâinile în sân în timp ce se pregătește exterminarea etnicilor români sub pretextul războiului și de aceea relaţia cu Ucraina trebuie să sufere o modificare radicală”, concluzionează parlamentarul român.

sursa: APOLOGETICUM


Vedeti si reactia mamelor si sotiilor romance din Ucraina: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2014/07/sa-moara-romanii-stapanii-ucrainei.html

INTERNETUL SI… BUNUL DUMNEZEU

Tineretea a fost si este o stare de gratie, o varsta a efervescentei, a emulatiei , a cautarilor. Paradoxal insa tineretul isi indreapta atentia mai mult spre pseudovalori, spre zonele unde superficialul si chiar frivolitatea cocheteaza dezinvolt! Nihilismul a ajuns si la noi! Astfel se face ca multi dintre tineri, uita de adevaratele valori, valorile morale in primul rand.

“Fara reperele morale si religioase totul este posibil” - spune Bauman. Tineretul, omul contemporan, resimte nevoia imperioasa a  unor repere axiologice, a unei scari a valorilor. Le va putea gasi in afara lui Dumnezeu ?

Postmodernismul exacerbeaza hedonismul antic, relativizand valori si uitand de suflet. Nu mai exista cunoastere al carei prieten (“philos”) ne-am dori sa devenim. Nu ne mai trece prin cap ca am putea sa iubim ceea ce stim, ci doar ne punem intrebarea - cum sa facem sa putem convietui cu aceasta stiinta -  fara sa ne pietrificam! - spunea Peter Slaterding in “Critica ratiunii civice”(pag.5)… Stiinta  vesela  a lui  Nietzche s-a transformat in vid existential! – Omul, istoria Sa nu poate exista in afara lui Dumnezeu. ”Lumea traieste ca si cand Hristos n-ar fi venit, ca si cand n-ar avea nici o semnificatie pentru noi!” (Alexander Schmemann,  “Postul cel Mare“).

Lumea s-a nascut prin Verbul Divin si nu poate exista in afara divinului, a Cuvantului Sau! Nu demult Biserica noastra l-a sarbatorit pe Sf.Prooroc  Ilie (20 iul). A fost unul din marii sfinti ai Vechiului Testament  care  a  luptat  impotriva  idolatriei! Un parinte al Bisericii noastre(PS Sebastian Ilfoveanul) enumera printre formele  de  idolatrie   ale  postmodernitatii:  egolatria , consumerismul arghilofilic , astrolatria,  sexolatria,  sclavia mass-media. Suntem intr-un timp  in care informatia circula nestingherita. Nu putem trai in afara timpului nostru, dar oare sa devenim ”dependenti”, ahtiati dupa  mass-media? Televizorul a ajuns stapanul casei. Internetul, telefonul mobil, “zeii” tutelari  ai tineretului? Unde L-am lasat pe Dumnezeu? Tinerii accesand internetul, pot face conexiuni  intre valori si norme morale? In acest urias sistem informational, binele, frumosul si adevarul nu se acceseaza foarte usor. Putem si trebuie sa-L gasim pe Dumnezeu si pe internet! Citind recent o publicatie literara “Fereastra”(nr.20 din mai 2006, pag 3) am gasit un articol cu un titlu frapant care circula pe internet: ”Interviu cu Dumnezeu”- atribuit lui Octavian  Paler si a carui  paternitate acesta nu o revendica  .

      Dincolo de acest titlu frapant, putem gasi notele unei  meditatii profunde. Iata textul:

             "-Ai vrea sa-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu .

             -Daca ai timp… i-am raspuns. Dumnezeu a zambit.

             - Timpul meu este eternitatea… Ce intrebari ai vrea sa-mi pui ?

             -Ce te surprinde cel mai mult la oameni ?

          Dumnezeu  mi-a raspuns  :

           -Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca… iar apoi tanjesc iar sa fie copii; ca isi pierd  sanatatea pentru a  face  bani... iar apoi isi pierd banii  pentru  a-si recapata sanatatea. Faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul,  iar astfel  nu traiesc nici prezentul, nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.

    Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp, apoi am intrebat :

               -Ca parinte, care ar fi cateva dintre lectiile de viata pe care ai dori sa le invete copii tai ?

          -Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care ii iubesc… si ca dureaza mai multi ani ca acestea sa se vindece; sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa invete ca sunt oameni care ii iubesc, dar pur si simplu nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa invete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa il vada in mod diferit; sa invete  ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti, ca trebuie sa se ierte si pe ei  insisi .

              -Multumesc pentru timpul acordat, am  zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii sa stie?

      Dumnezeu m-a privit zambind si a spus  :

              -Doar faptul ca sunt aici, intotdeauna."

     P.S.   Ce bine ar fi ca tineretul sa acceseze pe internet - mai ales - frumosul, binele si adevarul, sa faca deosebirea dintre comunicarea si comuniunea adevarata! Si in acest spatiu virtual Dumnezeu asteapta sa fie “accesat”si gasit de catre fii Lui!

Preot Nicolae Petrut,

Protopopiatul Beius

Razboiul din Gaza: Statul American intarzie sa faca pace in fasia Gaza - La televiziunile din Romania e un subiect prea putin discutat

ATAC “CHIRURGICAL” in GAZA: Spitalul central facut morman de moloz si cadavre.

Daca mai era vreun dubiu ca Israelul actioneaza ca un popor barbar, acum s-a risipit si acel dubiu. Armata a bombardat spitalul central din Gaza, acolo unde erau internati femei si copii care se aflau deja in stare grava din cauza razboiului.

Oameni buni care credeti ce va spune presa generala, ca Israelul bombardeaza scolile, spitalele, moschee, casele oamenilor, datorita faptului ca acolo sunt ascunse rachete. Ganditi-vava  rog un pic, in primul rand rachetele cu raza scurta si medie de actiune, de orice tip ar fi, sunt foarte, foarte scumpe, la ordinul sutelor de mii de euro, una singura, oamenii de acolo sunt in asa hal de saraci ca nici dupa ce sa bea apa nu au, de unde isi permit ei sa procure aceste rachete??? Mai ales ca nici nu au produs vreo paguba in Israel, aceste asa zise rachete ale gruparii Hamas, nu au ranit pe nimeni, sau sa fi distrus vreo cladire. In al doilea rand, aceste rachete sunt foarte mari ca dimensiuni, sunt transportate pe masini speciale, cum se pooate sa credeti ca ele pot fi ascunse in apartamente sau scoli sau spitale??? Nu e pic de logica. 
Pana acum in Gaza au fost omorati peste 800 oameni dintre care majoritatea civili.
 Iar rachetele trase de Israel de la cine provin??? Nu de la americani??? Ii considera cineva pe ei vinovati de atat de multe crime cu premediatare???

Trezirea dragii mei!!!

Mai jos aveti o serie de imagini de-a dreptul socante de la spitalul distrus:

sursa: vremuritulburi.wordpress.com

SA MOARA ROMANII: Stapanii Ucrainei mobilizeaza tinerii romani ca sa lupte impotriva pro rusilor. Mamele romance blocheaza circulatia in incercarea disperata de a nu-si vedea fii morti “intr-un razboi pentru ei strain”

BRAVO LOR, femei hotarate. Iata mame, surori, neveste dand foc ordinelor de mobilizare chiar în mijlocul strazii:

Rog pe cei ce cunosc rusa sa ne zica si noua cam ce se vorbeste acolo.
   Iata ce putem citi la Românii din Herța vor pace, nu război: proteste în masă împotriva mobilizării:

Dangătul clopotului din sfintele lăcașe care a răsunat în această dimineață în unele localități românești din raionul Herța, a fost ca un semn de deșteptare și de îndemn de a se împotrivi chemărilor de a trimite feciorii satelor Bucovinei să moară în regiunile Donețk și Lugansk.
În fiecare localitate din acest ținut oamenii au ieșit în stradă. Au început locuitorii comunei Horbova, urmați de cei din satele Banceni, Godinești, Buda-Mică, Buda-Mare, Pasat, Mogoșești, Mihoreni, Țureni și alte localități. Oamenii vor să trăiască în liniște și pace. Nu vor ca feciorii lor, să fie duși la război, iar tinerii din Estul Ucrainei să fie considerați ca refugiați, odihnindu-se în regiunea Cernăuți, și-n alte zone din vestul țării…  „Este un neadevăr, de ce tinerii români trebuie să moară în Donbas, pe când bărbați tineri din est se odihnesc în ținutul nostru, fiind refugiați”, scandau locuitorii Ținutului Herța.
Șeful Administrației Raionale de Stat  Herța, domnul Viorel Iastremschi  a declarat că speră în găsirea unei soluții pașnice, fără mobilizare obligatorie. Speranțele și promisiunile conducerii raionale, dar mai ales a comisarilor militari, nu au fost suficiente pentru calmarea situației.
„Aici vom sta zi și noapte, în mijlocul drumului și nu vom permite nimănui să ne ia copiii de acasă și să-i ducă la război”, spunea doamna Gherman din satul Horbova.
BucPress
   Iata ce si putem citi la Românii şi ucrainenii din nordul Bucovinei nemulţumiţi de mobilizarea tinerilor au paralizat circulaţia pe drumul E86:
Părinţii tinerilor bucovineni sunt disperaţi şi gata oricând să-şi apere odraslele lor de şansa nefericită de a ajunge în „gura morţii” pe câmpurile de luptă în Estul Ucrainei. „Nu pentru moarte am născut şi am crescut feciorul şi nici pentru război”, ne-a spus doamna Verginia Moscalu din ţinutul Herţa. „Eu voi face puşcărie, dar n-am să le permit autorităţilor să ne smulgă din sânul familiei unicul fecior pe care-l avem”, a declarat tatăl tânărului Ilie din oraşul Cernăuţi. „Chiar dacă voi fi luat la închisoare, sunt sigur că voi reuşi să scap cu viaţă, însă, de la război puţini se întorc acasă! Oare care părinte este de acord să-şi trimită copiii la moarte?”.
În aceste zile fierb satele noastre de teama mobilizării. Sute de tineri români şi ucraineni din regiunea Cernăuţi sunt chemaţi la comisariatele militare pentru a fi mobilizaţi. Unele sate, au rămas pustii. Tinerii sunt plecaţi la muncă peste hotare sau prin regiunile ţării, alţii se ascund prin păduri, speriaţi de ceea ce văd la televizor, ca nu cumva să fie găsiţi şi trimişi cu forţa la „război”.
În seara zilei de 24 iulie locuitorii din raionale Hliboca şi Noua Suliţă au blocat drumul european 86, ieşirea din oraşul Cernăuţi spre satele româneşti din regiune, astfel paralizând circulaţia mijloacelor de transport spre România, Republica Moldova şi capitala Ucrainei. Tineri şi bătrâni, mame şi soţii, copii mici au ieşit în stradă scandând „Nu vrem război!”, „Lăsaţi-ne copiii acasă!”
Numai rugăciunile noastre către bunul Dumnezeu şi lacrimile amare ale mamelor ieşite în stradă pentru a atrage atenţia opiniei publice internaţionale sunt în stare să readucă liniştea şi pace în Ucraina. Să ne rugăm împreună pentru ca războiul să nu ne lase satele pustii şi să nu distrugă floarea Bucovinei multinaţionale.
BucPress 
Comentariu saccsiv:
Ce au de zis marionetele de la Bucuresti ce joaca rolul de presedinte, guvern, parlament? Dar analistii lui peste prajit ce tot balmajesc pe la tv?
Si ce vor zice daca la un moment dat romanii din Ucraina vor dori sa se uneasca cu Romania? Eu sunt sigur ce vor zice. Voi va mai faceti iluzii?

sursa: saccsiv.wordpress.com

Minune: Fotografiile de la mormântul Părintelui Justin Pârvu au izvorât mir. La fel s-a întâmplat şi cu moaştele de la Aiud aflate în biserică

Duminică, 27 iulie 2014, de ziua Sfântului Mucenic Pantelimon, am ajuns la Mănăstirea Petru Vodă împreună cu un grup de 14 persoane din Maramureş. După ce am intrat în curtea mănăstirii m-am oprit pentru puţin timp pentru a face o fotografie la mormântul Părintelui Justin Pârvu, iar apoi m-am îndreptat spre acesta.

Ajuns acolo am sărutat fotografia cu Părintele Justin aflată pe crucea mormântului, moment în care am simţit o puternică mireasmă de mir. M-am uitat mai atent şi am văzut că deja cursese mir din zona capului. Apoi au văzut şi celelalte persoane din grup şi s-au minunat. Mai mult, nu doar fotografia din faţa crucii a izvorât mir, ci şi cea din spatele ei, fapt care m-a impresionat. Adaug şi faptul că în timp ce fotografiile izvorau mir am atins una din ele cu metanierul, care continuă să miroasă la fel de puternic şi la momentul scrierii articolului.

După ce ne-am închinat la mormântul cel plin de viaţă al Părintelui am plecat în biserică unde am sărutat icoanele şi racla cu părticele din sfintele moaşte de la Aiud puse la închinare acolo. Am rămas şi aici impresionat deoarece sticla era umedă şi mirosea foarte puternic a mir.

Am ieşit apoi din nou afară pentru a vedea dacă mai curge mir din fotografiile Părintelui, dar am constatat că acesta s-a oprit. Totuşi, fotografia din faţă mirosea foarte puternic a mir.

Consider această minune ca o binecuvântare aparte a Părintelui Justin Pârvu pentru grupul nostru, mai ales că majoritatea din noi nu mai fusesem la sfinţia sa cât încă mai trăia şi nici la mormântul său.

Trebuie să mai precizez că după terminarea Sfintei Liturghii de la mănăstirea de maici, Paltin, am ţinut să mă mai închin o dată la icoanele din biserică. Şi aici, icoana mare cu Maica Domnului şi Pruncul, din stânga altarului, a dat bună mireasmă. I-am spus uneia dintre persoanele cu care am fost la mănăstire şi la fel a simţit şi ea. 

"Pe voievodul Ortodoxiei şi păstorul cel adevărat, pe cel ce în smerenia muceniciei cununa desăvârşirii a luat, veniţi toţi credincioşii să-l lăudăm şi să-i cântăm biruinţa asupra firii: Bucură-te, prea-cuvioase părinte Iustine, mult pătimitor şi dascăl al Iubirii!" (Condacul Părintelui Justin, glasul 8, podobie “Apărătoarei Doamne”)

Hristos în mijlocul nostru! 

Vlad Herman

sursa: vladherman.blogspot.ro

22 iulie, a avut loc Parastasul de 31 de ani al Părintelui Ilie Lăcătușu, găsit NEPUTREZIT și BINEMIROSITOR în Giulești

Mulți dintre cei ce au fost „să vadă minunea” mărturisesc că mâinile părintelui sunt, uneori calde, ba chiar că ar clipi sau și-ar mișca ușor buzele. Imaginația lor sau nu, cert este că acest preot a fost descoperit, în 1998, în cimitirul din Giulești al Capitalei, întreg, neputrezit și binemirositor, întocmai ca un sfânt. Deși necanonizat încă, părintele Ilie Lăcătușu aduce sute de pelerini în capela cimitirului din Giulești, unde este așezat.
Începând de ieri, credincioși din toată țara au ajuns în București pentru a se ruga sfântului găsit întreg în Giulești, cu ocazia Parastasului de 31 de ani ce va avea loc la orele 11.30. Este vorba despre părintele Ilie Lăcătușu, despre care atât credincioșii, cât și cei mai sceptici, dar care au avut curiozitatea să meargă să-l vadă, mărturisesc că face minuni.

În anul 1983, aflat în spital, părintele le-a spus celor de lângă el că, dacă va trăi până după 22 iulie, va mai trăi încă doi ani. Şi-a exprimat şi rugămintea ca, dacă soţia îi va muri peste 15 ani, să fie îngropată lângă el. A murit chiar pe 22 iulie, iar peste 15 ani, în 1998, avea să moară şi soţia sa, Ecaterina. La înmormântarea soţiei părintelui, pe 29 septembrie 1998, cei prezenţi s-au aflat în faţa unui fapt neaşteptat: trupul părintelui era neputrezit, întreg, binemirositor. Pentru a se convinge că trupul părintelui nu a rămas neputrezit din motive biologice, membrii familiei au lăsat trupul în contact cu aerul. Dar, după nouă săptămâni, trupul era intact și cu miros plăcut, conform redacției Vestitorul Ortodoxiei.

La data de 22 iulie 2014, cavoul părintelui Ilie Lăcătușu din Cimitirul Giulești va fi deschis toată ziua, iar la orele 11:30 va fi oficiată slujba Parastasului.

Viața și activitatea părintelui Ilie Lăcătușu

S-a născut pe 6 decembrie 1909, în satul Crăpăturile din judeţul Vâlcea, din părinţi apropiaţi de Biserică, Marin şi Maria Lăcătuşu. Tatăl său a fost cântăreţ bisericesc. Copilăria la ţară, farmecul universului ţărănesc i-au deschis inima spre Dumnezeu, pe care şi-a dorit să Îl slujească cu toată fiinţa.

Între anii 1922 şi 1930, a urmat Seminarul Sf. Nicolae din Vâlcea, unde s-a evidenţiat prin însuşirile sale deosebite. Între 1930 şi 1934 a frecventat Facultatea de Teologie din Bucureşti, ai cărei profesori erau personalităţi marcante ale vieţii religioase de atunci. În martie 1931 s-a căsătorit cu învăţătoarea Ecaterina Popescu, născută în Cordeşti, Gorj – n.ed.]

După ce, în septembrie 1934, a fost hirotonit preot al parohiei Osica de Jos, în judeţul Olt, părintele a fost mutat mai târziu la Buiceşti, în Mehedinţi. Ani de zile viaţa părintelui a fost liniştită, ocupându-se cu râvnă de misiunea sa, având şi grija familiei, binecuvântată de Dumnezeu cu cinci copii.

[Din vara anului 1942 până în primăvara anului 1943, părintele a fost trimis de Misiunea Ortodoxă Română să propovăduiască peste Prut, la Odessa, şi apoi în parohia Serseniţa din Transnistria. – n.ed.]

În 1952, odată cu unul din valurile de arestări din rândurile preoţilor, părintele Ilie a ajuns la colonia de muncă Galeşu, la Canal. De aici a fost mutat apoi la Colonia Peninsula, Constanţa. (…) [Din septembrie 1953 până în aprilie 1954, părintele a fost mutat la formaţiunea de muncă 0680 din Oneşti. – n.ed.] În 1954, autorităţile comuniste au îndulcit puţin persecuţia şi părintele a fost eliberat. Dar în 1959, prigoana s-a înăsprit şi a fost condamnat din nou la muncă silnică, în Deltă, la Periprava. Regimul aspru de acolo i-a cauzat urmări serioase sănătăţii.
Din 6 mai 1964, părintele a avut domiciliu forţat la Bolintin. Apoi, din 20 decembrie 1964 până pe 1 august 1970, a slujit în Parohia Gârdeşti. Apoi a fost mutat la parohia Cucuruzu, în comuna Răsuceni, de unde s a pensionat la începutul anului 1978.

O posibilă canonizare

În ziua de 21 iunie 1999, câteva asociaţii (Frăţia Ortodoxă Română, Liga Studenţilor, Asociaţia Română a Foştilor Deţinuţi Politici şi Luptători Anticomunişti, Grupul Scara – Asociaţia Română de Antropologie Audiovizuală, Asociaţia Christiana, Fundaţia Anastasia, Liga Tineretului Ortodox Român, Asociaţia Studenţilor Creştin Ortodocşi Români) au semnat un memoriu pentru deschiderea dosarului de canonizare al părintelui Ilie Lăcătuşu.

„Urmaşii Părintelui au solicitat preoţilor şi ierarhilor din ţară şi de peste hotare să facă slujbe de dezlegare. Din 1 mai 1999, la Mănăstirea Frăsinei s-au făcut timp de 40 de zile, slujbe de dezlegare, după Sfânta Liturghie. Cu ocazia parastasului de un an de la deshumare, Prea Sfinţitul Teodosie Snagoveanul i-a citit o rugăciune arhierească de dezlegare pentru eventualele păcate mari sau anateme care ar împiedica trupul preotului să putrezească. La 6 februarie 2000, Mitropolitul Serafim Joantă, al Europei Centrale şi de Nord, a oficiat o slujbă însoţită de rugăciunile de dezlegare. Trupul a rămas în continuare neputrezit şi, ca urmare, Patriarhia a constituit dosarul de canonizare al Părintelui Ilie Lăcătuşu”, conform unui articol apărut la data de 23 iulie 2008, pe site-ul Hotnews.

Oficial, nu a apărut nicio dezminţire legată de această ştire privitoare la deschiderea dosarului de canonizare. Dimpotrivă, ştirea a fost confirmată ulterior de către părintele Costel Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, care a declarat: „Părintele este pe o posibilă listă de canonizare. Doar că, în practica ortodoxă, nu există grabă, deci acest lucru (canonizarea – n.n.) nu ştim când se va întâmpla” (sursa: http://parinteleilielacatusu.blogspot.ro/)

„Toate semnele pledează pentru sfinţenia părintelui Ilie, venerarea populară şi pietatea pe care moaştele lui le trezesc în popor lucrează continuarea predicării sfinte pe care el a făcut-o, şi în viaţă fiind; ele lucrează sporind credinţa oamenilor şi slăvind, prin ea, pe Dumnezeu cu o putere înmiită faţă de cum s-a petrecut pe când sfântul trăia. Sunt atâţia preoţi buni care, în viaţa lor, au lucrat sfinţenia în enoriaşii lor, mulţi dintre ei suferind sau murind în închisori. Cine îşi aminteşte de ei? Doar familiile şi prietenii rămaşi în viaţă. În părintele Ilie Lăcătuşu, Dumnezeu a pus ceva mai mult: neputrezirea, mireasma sfântă şi, mai ales, puterea predicării Cuvântului şi după moarte, prin minunea pe care a făcut-o cu trupul lui”. (Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa)

Mai multe despre părintele Ilie Lăcătușu, inclusiv mărturii despre minunile pe care părintele le-a înfăptuit celor ce i-au închinat rugăciuni, pot fi citite pe blogul dedicat lui sau pe blogul scriitorului Ciprian Voicilă, autorul cărții intitulate Sfinții de lângă noi.

sursa: activenews.ro