vineri, 28 ianuarie 2011

Icoana Maicii Domnului de la Huta s-a mutat la Oradea

Icoana Maicii Domnului Kazanskaia care a lăcrimat în 29 august 2009 la Schitul Huta va fi dusă pentru o perioadă mai lungă la biserica Acoperământul Maicii Domnului din Oradea.Părintele Eftimie Mitra, propietarul icoanei, a decis ca aceasta să fie dată părintelui Florian Puşcaş ca „mângâiere pentru credincioşii din Oradea, în special pentru cei din această parohie, care trec prin grele încercări. Aceasta este voia Maicii Domnului”.

Cătălin Buzaş

marți, 25 ianuarie 2011

Valeriu Gafencu – un martir ce aşteaptă canonizarea


Motto: „Între cei mai cunoscuţi martori-martiri, care au suferit pe cele mai înalte culmi ale spiritualităţii creştine, stâlp a rezistenţei spirituale româneşti din timpul opresiunii comuniste, considerăm a fi fost atunci studentul Valeriu Gafencu” (ÎPS Bartolomeu Anania).

O viaţă de martir

Valeriu Gafencu s-a născut la 24 ianuarie 1921 în comuna Stângerei, jud. Bălţi (Moldova). Tatăl său, Vasile Gafencu, a făcut parte din „Sfatul Ţării” (Parlamentul Republicii Moldova) de la Chişinău. În 1940, când URSS a ocupat Basarabia, a fost deportat în Siberia pe motivul că la 27 martie 1918 a votat unirea cu patria mamă.
În urma deportării tatălui său îi revine sarcina de a îngriji pe mama şi cele trei surori. Astfel, se refugiază la Iaşi unde se înscrie la Facultatea de Drept şi, în paralel studiază filozofia. În timpul regimului antonescian este arestat şi închis la Aiud, pe când avea 20 de ani. A trecut prin închisorile Galata, Aiud, Galda de Jos, Piteşti, Văcăreşti şi în cele din urmă la Târgu-Ocna. La Piteşti a fost victima torturilor lui Eugen Ţurcanu, cel de mai de temut torţionar care, printre altele, spunea că „Dacă Hristos ăla al vostru ar fi trăit în vremea mea nu ar mai fi ajuns pe cruce”. În una dintre anchete, torţionarul se afla faţă în faţă cu cel ce era numit încă de atunci sfântul închisorilor. Valeriu se aştepta la proba marii lepădări ce i se pregătea, fiind anunţat cu puţin înainte de un gardian mai uman. După intrarea în celulă a torţionarului, însoţit de doi bătăuşi solizi, îi spune: „Nu mai fă tu pe Apostolul lui Hristos aici unde toţi au devenit atei prin voinţa mea” ameninţându-l că dacă nu se leapădă îl vor omori. La acestea Valeriu îi răspunde: „Sunt pregătit pentru moarte decând am descoperit cel mai mare adevăr al lumii, dragostea în Iisus Hristos care a răbdat toate loviturile şi toate jignirile pentru a ne aduce nouă credinţa adevărată, a ne aduce dragostea neţărmurită faţă de noi, oamenii...”. Furios torţionarul i-a răspuns: „Vrei să trăieşti? Înjură-l pe Hristos”. „Nici pentru o mie de vieţi nu fac ce imi ceri tu, Iisus este Dumnezeul cel veşnic” îi răspunse Valeriu. A fost bătut până sub el băltea sângele. Dar cu mila lui Dumnezeu a supravieţuit.
Cu toate torturile ce i-au fost administrate, Valeriu a fost puţinii dintre cei ce au mers până la capăt fără să cedeze. A scăpat de acest torţionar (îmbolnăvindu-se foarte grav) fiind transferat la Târgu-Ocna unde şi-a sfârşit zilele renunţând la medicamentele sale în favoarea unui evreu ce se afla cu el în celulă. Chipul său era senin, mereu scăldat într-o lumină cerească fiind mereu în rugăciune precum Apostolul Pavel spune: „rugaţi-vă neîncetat”. Lumina sfinţeniei sale trecea dincolo de el şi se transmitea la toţi deţinuţii din preajma sa.
În 2 februarie 1952 a spus unui coleg de suferinţă că pe 17 februarie a aceluiaşi an va trece în viaţa viitoare. Înainte de a muri şi-a luat rămas bun şi iertăciune de la cei apropiaţi iar prietenul şi camaradul său de suferinţă Ioan Ianolide i-a luat cruciuliţa de la gât şi i-a pus-o în gură pentru a fi recunoscut în caz că trupul său va fi găsit.

În aşteptarea canonizării
Canonizarea oficială a unui sfânt se face printr-o hotărâre de Sinod. La cancelaria Sinodului BOR s-a depus de mult timp un dosar pentru canonizarea sfântului Valeriu Gafencu dar, ca şi în cazul pr Ilie Lăcătuşu, pr. Arsenie Boca şi ale altor martiri din închisorile comuniste, încă stau în aşteptare. Mitropolitul Vladimir al Republicii Moldova, aflat sub jurisdicţia canonică a Bisericii Ruse a spus în repetate rânduri: „Am dori să îl canonizăm pe mucenicul Valeriu. Ne vom interesa în ce stadiu se află dosarul la Patriarhia Română şi dacă ei nu o vor face vom încerca să îl canonizăm la Chişinău. Pentru noi ar fi o mare cinste cu atat mai mult cu cât e de baştină, de aici de aproape, din Stângerei”.
Când vine vorba de canonizarea unor sfinţi din închisorile comuniste, Patriarhia Română spune ca sunt dosare mai vechi pentru canonizare şi încă nu s-a ajuns în discuţie propunerile celor ce au trăit în secolul trecut.
În cazul în care va fi canonizat de o altă Biserică ce se află în comuniune cu B.O.R., cum e cazul Bisericii Ruse, implicit îl vom putea avea şi noi în calendarele noastre. Dar, până atunci, în faţa lui Dumnezeu căruia i-a slujit fără teamă de puternicii zilei, dar şi în inimile noastre, sfinţii sunt sfinţi chiar dacă încă nu au fost declaraţi „pe hârtie”.
ieromonah Eftimie Mitra
21.01.2011 – Măn. Petru Vodă.

accesati linkul:







luni, 17 ianuarie 2011

Ce spun evreii despre indosarierea eloctronica?

Liderul evreilor din Oradea, domnul Felix Kopelman, sustine ca Episcopul Ortodox Sofronie Drincec al Oradiei si Episcopul Greco-Catolic Virgil Bercea sunt lideri religiosi de o mare inaltime deoarece se supun "randuielilor" impuse de stat. Ne intrebam dar un stat ateu sau chiar anticrestin poate fi in conformitate cu legile lui Dumnezeu?
Sfantul Apostol Pavel spune sa ne supunem stapaniilor dar asta nu inseamna ca in asa fel incat sa facem compromisuri. Tot apostolul Pavel nu a vrut sa asculte de stapanitorii lumesti atunci cand acestia i-a interzis sa marturiseasca adevarul despre Hristos: "Judecati voi insiva daca este drept inaintea lui Dumnezeu sa ascultam de voi mai mult decat de Dumnezeu" (Fapte 4,19) vezi si Fapte 5,29.
Domnul Felix Kopelman mai spunea ca nu parerea unora si a altora din Biserica conteaza ci doar a liderilor religiosi. Mai trebuie mentionat cum au ajuns unii lideri religiosi in functiile de sus: protopopi, stareti, episcopi, mitropoliti, patriarhi etc.?
Despre impunerea statelor atee in viata sociala parintele Dumitru Staniloae spunea in 1937 ca: "Pacatul isi are cea mai mare putere asupra omului tocmai luand prilej de la functia lui de stapanitor. Coborarea merge asa de departe, mai ales in zilele noastre, incat avem azi state cu totul atee; imparatiile acestea nu mai sunt in slujba lui Dumnezeu, ci au devenit satanice stand in slujba lui anthrist" (vezi Ortodoxie si Romanism, ed. 1922, pg.186)
Aceste state isi impun foarte usor intentiile prin legi. Avocatul dr. Ioan Fruma spunea ca: "In toata istoria s-a confirmat ca dictaturile nu trebuie sa se serveasca de baionete, fiindca arta tiraniei consta in a face acelasi lucru cu ajutorul judecatorilor. Statul totalitar s-a folosit intotdeauna de justitie pentru a inlatura pe oricine care nu-i convenea. Justitia unui astfel de stat nu trebuie apreciata dupa criterii juridice obiective" (vezi Procesul lui Iisus, ed. Roza Vanturilor, pg.16)
De asemenea liderul evreilor din Oradea mai spunea ca e nevoie de o dictatura pentru a nu se instaura anarhia. Nu aprobam comunismul dar ne intrebam de ce au inlaturat totalitarismul comunist cu cel capitalist daca lumea are nevoie de dictatura?
Ar fi interesant de vazut punctul de vedere al domnului Felix K.
Vedeti si link-ul de mai jos:http://www.youtube.com/watch?v=b0D0g_JoevY&feature=player_embedded

Marian Cristea, Oradea

vineri, 14 ianuarie 2011

Pe drumul Invierii

Conferinta ,, Marturia Ortodoxa ieri si azi" (Lectia secolului XX pentru secolul XXI) sustinuta de scriitorul Razvan Codrescu precum si expozitia foto - documentara privind marturisirea lui Hristos in temnitele comuniste
vineri 14 ianuarie 2011 orele 18
Casa de Cultura Municipala Oradea



organizatori:
Asociatia Rost
Biserica Sfantul Apostol Andrei
Astradrom Oradea

sâmbătă, 8 ianuarie 2011

Biserica Greciei a decis sa spuna adevarul

Pozitia Bisericii Greciei poate deveni un exemplu pentru celelalte Biserici Ortodoxe care au ales tacerea sau compromisul, apropoo de "marturisirea" parintelui Constantin Stoica care a spus ca e primul care isi va lua pasaportul biometric...
Speram ca se vor trezi si ai nostrii. Iata ce spune Biserica Greciei:
" Ştim că cereţi de la noi,păstorii voştri o Biserică eroică, cu vigoare, care să aibă cuvânt profetic, cuvânt pentru tânărul contemporan, o Biserică liberă şi care nu se teme să ia poziţie faţă de sistemul viclean al acestei lumi, indiferent dacă împotrivirea conduce la prigoană şi martiriu"
Amanunte prin accesarea link-urilor de mai jos:
http://graiulortodox.wordpress.com/2010/12/29/48-enciclica-a-sfantului-sinod-al-bisericii-greciei-%E2%80%9D-stim-ca-cereti-de-la-noipastorii-vostri-o-biserica-eroica-cu-vigoare-care-sa-aiba-cuvant-profetic-cuvant-pentru-tanarul-contemporan/

http://www.razbointrucuvant.ro/2010/12/29/marturisire-esentiala-profetica-a-sinodului-bisericii-greciei-despre-cauzele-crizei-economice-planul-de-inrobire-mondiala-si-remediile-sale-duhovnicesti-si-despre-o-prima-strategie-diversionista-d/#more-20762


http://apologeticum.wordpress.com/2010/12/29/enciclica-integrala-a-sfantului-sinod-al-bisericii-greciei-%E2%80%9Dtara-noastra-se-pare-ca-nu-mai-este-libera-ci-in-fapt-este-administrata-de-creditorii-nostri/

http://apologeticum.wordpress.com/2010/12/27/sinodul-bisericii-ortodoxe-din-grecia-%E2%80%9Ctara-noastra-se-afla-sub-ocupatie-straina%E2%80%9D-acest-comunicat-confirma-in-mare-parte-declaratiile-mitropolitului-serafim-de-pireu/

Copii de la Alesd pastratori ai traditiilor romanesti

Copii de la Alesd (Luncsoara), sub purtarea de grija a profesoarei Mariana Rosu, au dus mai departe traditiile romanesti prin cantece, poezii, porturile populare si mai ales prin trairea si simtamintele lor. Cuvintele sunt de prisos. Va invitam sa vizionati link-urile de mai jos si va lasam sa trageti singuri concluziile: