Starețul și ucenicul - despre lupta cu viciile
Demult trăia un monah care, ori de câte ori era întrebat de egumen
„Cum o duci cu sănătatea, frate?”, acela îi răspundea nemulțumit că este foarte
obosit din pricina multor ascultări pe care le făcea. Egumenul auzind în
fiecare zi aceleași cuvinte de nemulțumire, într-o zi l-a întrebat pe monah:
– Frate, ce lucrare faci, de te ostenești atât de mult?
– Prea Cuvioase Părinte, am atâtea ascultări în fiecare zi și
noapte, încât puterile trupești nu mi-ar ajunge dacă nu m-ar ajuta Dumnezeu. Mai
întâi, am doi șoimi, pe care mă străduiesc să-i țin legați și să-i
îmblânzesc. În al doilea rând, am doi iepuri, pe care îi păzesc să
nu fugă. În al treilea rând, am doi boi, pe care îi
supraveghez ca să lucreze. În al patrulea rând, am un lup, pe
care îl păzesc să nu vatăme pe cineva. În al cincilea rând, am
un leu, pe care încerc să-l biruiesc. Și în al șaselea rând, am
un bolnav, pe care totdeauna trebuie să-l îngrijesc.
Egumenul auzind acestea, a zâmbit puțin și i-a spus monahului:
– Fiule, nu cred aceasta, pentru că este cu neputință