Se afișează postările cu eticheta Schitul ortodox Huta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Schitul ortodox Huta. Afișați toate postările

luni, 10 octombrie 2011

Schitul Huta la un nou început

Noul egumen al schitului este protosinghelul Macarie Feraru
Schitul Ortodox Huta, aşezat pe Valea Finişului, la 19 Km de satul Finiş, are un nou egumen în persoana protosinghelului Macarie Feraru, fost stareţ la manastirea Stâna de Vale. Decizia de numire a părintelui Macarie ca egumen la Schitul Huta aparţine Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, sub a cărei jurisdicţie canonică se află schitul.
Mulţi preoţi şi credincioşi din Ţara Beiuşului speră că părintele Macarie va readuce viaţa liniştită şi plină de bucurii duhovniceşti pe care schitul de pe Valea Finişului a avut-o până nu de mult.

Ctitorul schitului, ieromonahul Eftimie Mitra, în convorbirea telefonică avută aseară, spunea că e cea mai bună alegere pe care Episcopia Oradiei a făcut-o pentru viitorul schitului Huta: „E un loc potrivit pentru Macarie. De când eram cu el la Stână, în urmă cu mai bine de zece ani îmi spunea că îşi doreşte să stea într-un loc retras şi liniştit. Dumnezeu i-a rânduit ceea ce merita şi mă bucur că a acceptat să îşi asume această responsabilitate. Dacă mi-am luat mâna de pe Visarion nu înseamnă că mi-am luat şi mâna de pe Huta. Putem fi liniştişi că schitul a rămas pe mâini bune. Acest aşezământ monahal va rămâne pentru toată viaţa în inima mea şi voi veghea asupra a tot ce se va întâmpla acolo. Şi eu şi toţi prietenii adevăraţi ai Hutei îl vom susţine.”
Părintele Macarie este cunoscut şi apreciat de către credincioşii din zona Beiuşului ca un călugăr râvnitor şi cu o credinţă curată. Nu are maşină, vilă sau vreo avere personală ci toată viaţa sa e o jertfă adusă în slujba lui Dumnezeu. Să îl întărească Dumnezeu să rămână mai departe acelaşi ca până acum.
Vasilica Morar
Pentru a afla mai multe despre noul egumen de la Huta vă recomandăm să vizionaţi reportajele de mai jos:


Vedeţi şi „Schitul Huta a rămas fără vieţuitori”
Cine si de ce vrea sa schimbe istoria schitului Huta :

luni, 26 septembrie 2011

Schitul Huta a rămas fără vieţuitori



Duminică 25 septembrie preotul Schitului Huta, ieromonahul Visarion Tuderici, şi-a luat rămas bun de la fii duhovniceşti spunându-le că va fi transferat la Episcopia Ortodoxă de Gyula din Ungaria. Despre transferul său, părintele Visarion, a spus că nu are nimic de declarat.


În urmă cu aproximativ doi ani cei doi călugări, care atunci încă vieţuiau la Huta, Eftimie şi Visarion, s-au întâlnit cu PS Siluan de la Gyula. Întâlnirea de taină a avut loc în casa unui fiu duhovnicesc al părintelui Visarion, profesorul Adrian Mlendea din Beiuş. PS Siluan le-a propus celor doi monahi să meargă la episcopia de Gyula pentru a face misiune promiţându-le că le va oferi funcţii în cadrul episcopiei şi un salar bun.uH Cei doi monahi au refuzat.
În toamna anului tzrecut (cu două luni înainte de plecarea părintelui Eftimie de la Huta) părintele Visarion a mers în secret la Gyula împreună cu profesorul Adrian Mlendea să vadă cum e în episcopia respectivă iar duminică şi-a anunţat public transferul.

În prezent la Huta e doar Emil Vultur, un prieten apropiat al părintelui Visarion care a frecventat des schitul în ultima perioadă.


L-am contactat telefonic pe ctitorul schitului, părintele Eftimie Mitra, şi povestindu-i de noile schimbări de la Huta ne-a spus că în prezent nu ne poate spune nimic dar, indiferent cine va veni la Huta, îşi doreşte ca acel schit să rămână ortodox. Ctitorul schitului şi-a manifestat şi intenţia de revenire: „în caz că Episcopia Oradiei nu va găsi pe cine să trimită la Huta sunt dispus să mă reîntorc cu obşte pentru a nu lăsa ca totul să se pustiască”.
Vom reveni cu detalii.
Vasilica Morar
Detalii iesite dupa un an la iveala:  
 Cine si de ce vrea sa falsifice istoria schitului Huta http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2013/12/cine-si-de-ce-vrea-sa-falsifice-istoria.html