miercuri, 26 octombrie 2022

Caterisirea ezotetristului Daniel Bălaș e validă. A fost caterisit de Sfinții Părinți, pentru ereziile sale, ierarhul a fost doar cel care a aplicat sancțiunea. - spune părintele Eftimie Mitra.

Propaganda antiortodoxă a lui Daniel Bălaș ascunde un prozelitism budist mascat sub aspectul criticilor la adresa "clericilor corupți".


Fostul preot Daniel Bălaș  aduce mereu atacuri și calomnii la adresa Bisericii Ortodoxe. Acesta se folosește de cazuri în care unii clerici nu au respectat învățătura Bisericii (morală, spirituală, administrativă...), ca mai apoi să aducă schimbări în ceea ce privește învățătura de credință.

Pentru abaterile sale de la învățătura de credință și comportament indisciplinat, a fost avertizat, apoi caterisit. Acesta susține că nu este valabilă caterisirea, deoarece nu episcopul decide dacă el mai are sau nu mai are Harul preoției. 

 

 Pentru a lămuri acest aspect, am contactat telefonic pe pr. Eftimie Mitra. Înainte de a publica mărturia părintelui Eftimie, vom face câteva precizări.

Părintele Eftimie a fost în conflict cu înalte fețe bisericești, când a fost sesizată o abatere a acestora, și nu este un preot bogat. De ce am vrut să facem această mențiune? Simplu. Pentru că Daniel Bălaș spune că tot circul, pe care îl face pe internet, are scopul de a da în vileag "mizeria din Biserica Ortodoxă", oamenii sistemului bisericesc etc..., pretinzând astfel că este omul care "vorbește din interior". Dar pe lângă aceasta încearcă să inducă o nouă credință, cu influiențe budiste, criticând învățătura Bisericii despre căsătorie, spovedanie, împărtășanie, viața după moarte și altele...

 

-Părinte Eftimie, ați vizionat link-urile cu Daniel Bălaș pe care vi le-am trimis pe whatsapp?

-Da. Desigur. Cele de pe youtube și facebook.

-Exact. Vă înregistrăm, pentru că vrem să facem publică mărturia sfinției voastre.

-Nici o problemă. Înregistrați ce vreți.

-Știți că domnul Bălaș a fost caterisit?

-Da știu. Pentru ceea ce spune acolo era normal să fie caterisit. Nu pentru că se ia el la răfuială cu persoane din Biserică, ci în mod special pentru că aduce erezii și blasfemii la adresa Sfintei Scripturi. Primul lucru mi-a atras atenția elucurbația cu credința în reîncarnare. Îmi amintesc de când eram tânăr, și eu aveam astfel de idei, mi le-a băgat în cap unul ce era maestru yoga, dar după ce am crescut m-am copt la minte. Atâtea îmi spunea acel om despre reîncarnare încât visam noaptea sau aveam senzații că mai trăisem și în alte vieți. O ce nebunii, îmi vine să râd când îmi amintesc. Dar mi-am revenit după ce am început să aprofundez scrierile Sfinților Părinți. Argumentele lui nu sunt deloc serioase, sunt argumente de nivelul revistei "Paranormal" sau altele de acest gen. Azi e plin internetul de astfel de filmulețe, citate din înțelepciunea asiatică, site-uri și blog-uri cu astfel de învățături străine...Toate astea sunt propaganda New Age și o afacere mizerabilă prin care unii, care se pretind "inițiați", fac cursuri la prețuri grozave, prin care "inițiază" și pe alții. Aceștia se autodenumesc formatori spirituali sau parapsihologi și cum s-or mai numi și ei. Au o grămadă de denumiri, iar când omul a experimentat cu o astfel de denumire pe care ei o numesc "ramură", inventează alta. Iată așa apar noi ramuri în cadrul mișcărilor ezoterice, noi denumiri și uite așa. Odată cu acestea apar și noi victime.

-În ce sens victime?

-Simplu. Oamenii aceștia plătesc niște cursuri, sperând că vor evolua spiritual și vor învăța tehnici de vindecare, au impresia că vor deveni mai superiori, unii chiar cu puteri miraculoase. Offf, bieții oameni... Pe lângă că rămân fără bani, căci cursurile acelea sunt scumpe, mai cad în fel de fel de rătăciri spirituale de nu își dau seama.

-Daniel Bălaș spune că Biblia a fost falsificată. Aceasta în contextul argumentelor ce le aduce în privința susținerii reîncarnării.

-Off, bietul copil... Ce să zică... Dacă învățătura Bibliei nu e pe placul lui, ce să mai zică. Zice și el ceva acolo să pară mai credibil. Ca să faci o astfel de afirmație, trebuie să ai dovezi. Nu că așa bănuiește Bălaș sau un oarecare guru. Teoria asta o auzim în mediile de propagandă New Age. Misionarii religiilor asiatice, care activează în țările creștine, prin curentele acestea ezoterice, vin cu aceleași elucurbații. Firesc că totul se rezumă la discuțiile dintre ei și la "argumente" în fața noilor adepți racolați. Mai mult de atât nu se poate, căci nu sunt dovezi care să le susțină teoriile. Sfânta Scriptură este scrisă pe fascimile vechi care se găsesc în bibliotecile mari ale Bisericii și oricând pot fi verificate. Există acea scriere numită Septuaginta, dar și altele care pot fi supuse verificărilor din punct de vedere științific.

-De râsul curcilor ce argumente a adus.

-Mai degrabă de plâns. Chiar îmi este milă de el. Vrea el să iasă în evidență, să aibă multe like-uri, să fie catalogat erou sau ce o mai fi în capul lui, dar nu își dă seama că se pune împotriva lui Hristos. Una e să te răzvrătești fată de superiorii ierarhici, că așa consideri tu, și alta e să contești învățătura Bisericii și a Sfintei Scripturi. Deocamdată nici un misionar budist, din cadrul acestor mișcări ezoterice, nu a dovedit că Biblia ar fi fost falsificată. Pentru asta ar trebui să existe variantele pe care ei le consideră cele reale. Nu ne putem juca cu așa ceva. Nu poți să consideri valabile nici apocrifele, deoarece nu se știe autorul real. Unele apocrife se presupune că ar fi fost scrise de Maria Magdalena sau de Apostolul Petru, sau de cutare sau cutare, dar acestea sunt presupuneri și atât. Autorii reali nu se cunosc. Apocrifele sunt scrieri din partea unor gnostici, care s-au semnat cu numele unor Apostoli, dar nu au fost scrise de Apostoli. În schimb, scrierile Bibliei pot fi verificate, deoarece există variantele vechi în fascimil.

-Domnul Bălaș aduce argumente din mărturiile unor oameni de știință, care au dovedit prin regresie hipnotică existența reîncarnării.

-Acestea sunt argumente de nivelul revistei "Paranormal". Regresia hipnotică nu poate să meargă mai mult decât copilăria, nicidecum vieți anterioare. Să nu confundăm știința cu pseudoștiința. Cei pe care îi vedeți pe internet cu regresiile hipnotice aiurează căci au cu cine. Și-au găsit niște pacienți pe care îi manipulează cu multă ușurință. Căutati pe internet că am scris un articol despre asta. Acolo găsiți detalii.

-Ce părere aveți despre afirmațiile domnului Bălaș referitoare la Căsătorie? Spune că doi oameni pot să se despartă oricând și să se recăsătorească de câte ori vor ei.

-Acesta este un alt motiv de caterisire. Nu doar reîncarnarea și ce îi mai trece lui prin cap. De fapt, aceasta arată nivelul duhovnicesc scăzut pe care îl are copilul acesta. Dacă vrea să se căsătorească de câte ori vrea are două variante: ori spune că Biblia a fost falsificată, că în vechime s-ar fi dat voie la mai multe căsătorii, ori caută alte explicații prin care să se justifice. Nu vreau să vorbesc despre viața lui personală, e problema lui de ce a divorțat soția de el, dar asta nu înseamnă că trebuie să schimbe învățătura de credință și să caute să se îndreptățească prin înregistrări pe internet, cu care să își acopere imaginea și conștiința. Cine își acoperă conștiința cu îndreptățiri are o conștiință bolnavă din start. Tocmai de aceea, dacă nu îl putem ajuta, să îl lăsăm în haosul lui. Poate cândva își va reveni. Asemenea lui a făcut și maestru reiki Ovidiu Dragoș Argeșeanu. A schimbat mai multe neveste și a venit cu explicații prin emisiuni că Biblia e greșită și creștinismul e absurd, pentru că nu se potrivea cu faptele sale. Și acesta tot de orientare budistă este. Vedeți voi... Cine nu se conformează învățăturii creștine caută o altă religie sau credință care să îi acopere conștiința. Așa s-a ajuns ca unii să nu caute în creștinism, ba chiar să-l hulească, pentru că nu se pot conforma acestor norme și principii de viață. Acum s-a ajuns că fiecare își face câte un Dumnezeu în funcție de trăirile proprii, nu de Adevăr. Aceștia nu sunt oameni liberi, viciile îi domină și vor eliberarea de Hristos. Hristos îi lasă, că nu îi va mântui cu forța. Mântuirea se dobândește prin ascultarea de Dumnezeu, din dragoste de Dumnezeu, nu prin confecționarea unor dumnezei după bunul plac. Asta e problema lor nu a noastră.

-Dar înșeală pe alții. Duce pe alții spre pierzare cu aceste idei despre căsătorie pe care le propagă.

-Care alții?

-Cei care îl urmăresc.

-Un creștin adevărat nu urmărește clipurile lui. Sunt foarte obositoare și transmit tulburare. Este un suflet tulburat care rezonează cu alții ca el. Cei care sunt așezați nu au timp de astfel de clipuri. Eu m-am uitat pentru că mi-ați cerut voi, dar nu mă atrage nu nimic. Se simte duhul de scandal pe care îl transmite și felul în care caută să își justifice propriile fapte din viața sa. Am aruncat o privire asupra abonaților lui. Marea majoritate sunt din mediul progresist și ezoteric. Pentru mine asta spune clar ce nișă de vizualizări are, în ce mediu se clasează.

-Spune că pildele care le dă pe rețelele de socializare unde se promovează, sunt din viața de parohie.

-O fi sau nu, nu avem de unde să știm. Este puțin important. Am observat că aproape în toate acele filmulețe folosește aceeași expresie "M-a întrebat cineva...", apoi începe cu răspunsurile care de fapt sunt mesajul pe care vrea să-l transmită, justificări și învățături de credință din religiile asiatice. Înțeleg că l-a întrebat una sau două persoane, dar la câte videouri are, nu prea cred. Acum să cred că a fost întrebat doar el și alții nu? Cam ciudat, dar puțin important. Mai degrabă procedează așa, ca să facă spectacol cu asta... Știți voi cum e... Spectacolul atrage vizualizări. El asta are nevoie.

-A spus recent pe un post de televiziune că a plătit bani ierarhului de la Consatanța pentru a ajunge preot.

-Dacă e adevărat e grav și pentru el și pentru ierarh. A și dovedit, sau doar a spus ca pe o bârfă?

-Nu a dovedit. Doar așa, acuze de scandal...

-Nu mă pot pronunța. Prin asta arată că și el este corupt, dar și ierarhul. Ambii sunt pe același calapod. Dar, aici trebuie dovedit, altfel e o calomnie. Dacă nu se dovedește, totul rămâne o bârfă ieftină. Doar atât, o bârfă. Cu chestiuni de acest gen a mai venit el. A spus odată că l-a sunat patriarhul să îi ceară să nu mai posteze acele videouri. Ori este paranoia, ori a mințit. Nu a dovedit că a fost sunat de patriarh, și nici nu cred că Patriarhul României ar face acest gest. Are și patriarhul metehnele lui, dar cu siguranță nu are ce discuta cu Bălaș. Nici chiar așa important nu cred că e să fie sunat de patriarh. Că el se consideră important e una, dar până la a fi așa e distanță mare. Cred că el are niște frustrări mai vechi, poate chiar din copilărie, din câte se pare...

-El spune că nu este validă caterisirea făcută de IPS Teodosie.

-Ce să zică și el săracul. Am văzut filmulețul în care caută să aducă explicații justificative în acest sens. El nu a fost caterisit de IPS Teodosie, ci de Sinoadele Bisericii. Canoanele care condamnă faptele și ereziile lui sunt de aproape două mii de ani până în prezent. Au fost făcute de Sfinții Părinți, nu de către ierarhul actual al Tomisului. IPS Teodosie doar a aplicat ceea ce au hotărât Sinoadele din vechime. Caterisirea este validă ciar dacă el nu s-a prezentat și chiar dacă a fost unul sau mai mulți ierarhi care au decis aceasta. Bălaș stie treaba asta și evită să spună în înregistrările lui. Acolo se justifică. Dar un om care are discernământ din punct de vedere duhovnicesc, nu poate fi păcălit cu astfel de clipuri. Cu siguranță o să facă cel puțin un clip în care să mă ponegrească și pe mine, sau pe alții care nu îl vor aproba, dar nu ai ce să-i faci. Îl lași să se răcorească cu aceste videouri, să își primească like-urile și să ia banii de la youtube care se dau pentru un anume număr de abonați și vizualizări.

-Spune că ierarhul Teodosie este corupt și de aceea l-a caterisit.

-Nu știu cât de corupt o fi sau nu, chiar nu cunosc. Știu doar despre unele ce au apărut în presă. Indiferent dacă e sau nu corupt, caterisirea lui Bălaș e validă. Are preoție nelucrătoare.

-Ce este aceasta?

-Harul preoției îl are, dar nu lucrează. Va avea acest har până la judecată și va fi judecat ca preot, nu ca mirean. Pentru că el a făcut aceste erezii în timpul preoției și pentru aceasta a fost condamnat de sinoade. Chiar dacă ar face o slujbă, harul nu lucrează. Ar fi doar o mimare, o păcăleală. Dacă ar fi caterisit pe nedrept, cum s-au mai întâmplat cazuri în istoria Bisericii, atunci altfel se punea problema. De exemplu, părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, a fost caterisit pe nedrept de BOR și a slujit încontinuare în SUA, într-o biserică ortodoxă canonică. În cazul lui Bălaș lucrurile sunt foarte clare și evidente, oricât ar scălda el cu corupția și altele de acest gen. Faptul că acum face propagandă New Age -istă e un motiv de caterisire. Biserica îți dă dreptul să alegi credința care vrei, dar dacă nu respecți credința lăsată de Dumnezeu, de Iisus Hristos, du-te în altă religie, cu pace și voie bună, nu cu scandal. Dacă vrea budism să meargă la budiști și să lase ortodoxia. Ei, nu... El preferă să arunce cu noroi și astfel să își adune adepții lui care să-l urmeze. Asta este prozelitism, ceea ce este condamnat de Biserică. Dacă ne uităm în istoria Bisericii vedem că unii sfinții au intrat în conflicte cu mulți dintre ierarhii din vremea lor, chiar cu patriarhi, când aceștia au greșit, dar nu cu întreaga Biserică. Exemplu, în acest sens, este Sfântul Maxim Mărturisitorul care a fost un răzvrătit față de patriarhul de Constantinopol când acesta a deviat de la învățătura Bisericii, dar nu a boicotat Biserica. Chiar dimpotrivă, a apărat învățătura Bisericii. Bălaș nu apără învățătura de credință ortodoxă, ci încearcă să o schimbe folosindu-se de scandaluri de acest gen.

-Ați fost în conflict cu episcopul Sofronie de la Oradea...

-Da. Dar cu greșala lui de atunci, nu cu întreaga Biserică. Asta trebuie să înțeleagă copilul ăsta... Una este o chestiune administrativă și alta e învățătura de credință. Bălaș vrea să desființeze însăși credința ortodoxă, ceea ce nu va reuși. Au încercat alții înaintea lui, mai mari decât el, și nu au reușit. El este doar folosit în toată povestea asta. De aceea il consider o victimă.

-Cu siguranță va spune că sunteți interesat să vă apărați pâinea, veniturile sau funcția...

-Si ce dacă va zice asta! Venituri nu am, avere nu am, funcție nu am, sunt un simplu ieromonah fără ranguri și beneficii. El poate să zică ce vrea, și cine va dori îl va asculta. Nu zic că nu sunt probleme în rândul ierarhiei sau al clerului, sunt cu siguranță. Dar copilul ăsta le exagerează și le generalizează, dând impresia că el a plecat din Biserică datorită acestor motive. E absurd să spună că Biserica Ortodoxă este un focar de răutate, așa cum dă el impresia în filmulețele pe care le-am văzut. Da, logic, nu este pădure fără uscături, dar Bălaș se folosește de aceste uscături să fure poamele din pomul verde, ca mai apoi să le ducă în altă direcție. Știe el unde...

-Cum să ne raportăm la el?

-Ca la o victimă. E victima unor mentalități bolnave. Dacă nu îl puteți ajuta, atunci lăsați-l într-ale lui... Ce să zic... Știți voi cum e cu omul bolnav la spital? Doctorul luptă cu boala, nu cu pacientul. Așa să vă raportați și voi la Bălaș. Nu răspundeți cu aceeași monedă, nu luptați cu persoana lui, ci doar cu boala lui duhovnicească. Atât, doar cu rătăcirile, nu și cu rătăcitul. Aceasta este calea ortodoxiei. Că el le interpretează altfel, e problema lui.

-Vă mulțumim. Dacă va fi nevoie o să vă mai sunăm.

-Cu drag, oricând.

 Marius Pop

UPDATE: Cine e in spatele lui Daniel Balas?


 







 

16 comentarii:

  1. Auzi mă... Zice că vrea să fie recunoscut de popă, si tot el zice că a dat bani să fie popă. Mai e nevoie de altceva să vă dați seama ce caracter are?

    RăspundețiȘtergere
  2. Adevarul despre ezoterism, Balaș nu are nimic cu Biserica ortodoxă, ci cu fariseii si francmasonii satanisti in frunte cu Dani din capul dealului Spirii, care au ordine din afara țării de distrugere si de anihilare a ortodoxiei si a tradițiilor crestine! Mantuitorul nostru Iisus Hristos a vorbit foarte clar despre reincarnare, dar oamenii si dogma impusă nu te lasă sa gândești si să vezi Adevărul, in Matei, cap. 11: "12. Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea.
    13. Toţi proorocii şi Legea au proorocit până la Ioan.
    14. Şi dacă voiţi să înţelegeţi, el este Ilie, cel ce va să vină.
    15. Cine are urechi de auzit să audă."
    Ioan, care este reincarnarea lui Ilie, care a trait cu mult înainte, va mai veni si in viitor, poate intelegeti acum, dat mura in gură!!!
    Se știe ca Zian (Ioan) Boca a fost reincarnarea lui Ioan Botezatorul! Dar voi sunteți cuprinsi de dogme si de adormire si nu vreți sa va treziți!
    Pe Ytb mai puteti viziona "Biblia si reancarnarea, surprizele din Evanghelii" de Daniel Roxin

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă ai pomenit de Daniel Roxin e clar ce hram porți. Un alt rătăcit care face pe curajosul încercând să schimbe învățătura lui Hristos.
      Citatele biblice care le dai nu se referă a reîncarnare. Astea sunt interpretările unor rătăciți de la adevăr din categoria Roxin, Bălaș, Șoșoacă, Bivolaru, Rapcea și alții ca ei…
      Biblia spune clar și răspicat despre credința în Înviere.
      Însuși Hristos a Înviat.
      Dacă spui că Biblia se contrazice pe sine să știi că nu te cred. Fantezii ca ale voastre au mai avut și alții, și prin asta cunoaștem ce duh vă stăpânește…

      Ștergere
    2. Anonimule din 27 oct, ora 20.16,
      Nu te vezi ce haios ești ?
      Spui că ereticul Bălaș nu are nimic împotriva Bisericii Ortodoxe. Chiar crezi ce spui? Cine îi urmărește postările observă clar că atacă învățătura de credință și calomniază, iar după aceea se victimizează ca un laș…
      Da, da… Vezi Doamne oropsitul de el cât e de prigonit !
      Joacă un teatru care prinde bine la naivi sau rău voitorii care sunt mereu antiortodocși.
      Pe lângă asta mai vedem și niște înșelați de la Adevăr, cum de exemplu ești tu.

      Ștergere
  3. Într-un fel spune că Biblia este falsificată dar întrebarea este de unde știți voi ortodoxia câți copii a născut Eva înafara de Abel și Cain un proet spunea au avut gemeni copii și oricum nu-i tot cuvântul Lui Dumnezeu în biblie lipsește mult din creația Lui Dumnezeu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din cate se cunoaste, Biserica nu spune cati copii au avut Adam si Eva, inafara de Cain si Abel.
      Intrebarea este pusa aiurea, iar raspunsul cam pe masura…

      Ștergere
  4. Sărmanul de el... Și ce se mai victimizează și face pe prigonitul...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dar dracu se asta face mereu...?
      Se victimizează că pe inima lui scrie fățărnicie.

      Ștergere
  5. Clar si concis.
    Suficient pentru cine vrea sa priceapă.

    RăspundețiȘtergere
  6. Îl cunosc pe balaș din seminar de la Constanța mereu a fost încrezut atotștiutor și un frustrant cred ca are probleme mentale sigur

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ne poti contacta pe email sa vorbim despre asta?
      asociatia.astradrom@yahoo.com

      Ștergere
    2. Si tie iti pare rau ca nu ajungeai la inaltimile lui atotstiutoare si te simteai inferior?

      Ștergere
    3. Sărmanul Bălaș... Atotștiutorul... Ha, ha, ha, ha....

      Ștergere
  7. Dani frumosule. Cum stai cu dragostea? Tot sucese după succese?

    Una dintre multe altele... Stii tu cine...

    RăspundețiȘtergere
  8. Și să credem că Eftimie a fost sunat la telefon? De ce nu aparare acest pr.Eftimie public să susțină un interviu o declarație cât de cât .... Își mai aduce oare aminte cum a pornit oamenii la ură împotriva episcopului Sofronie când era la Huta ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 1. Am sunat personal sa vorbesc cu pr Eftimie despre cele prezentate aici.
      Daca doriti detalii il puteti cauta personal sa discutati acest aspect.
      2. Referitor la "a pornit oamenii impotriva episcopului Sofronie", ati putea sa dati un exemplu, sa mentionati despre motive sau consecinte...etc...?

      Cu respect,
      responsabil de redactie, Marius Pop

      Ștergere

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.