vineri, 5 martie 2021

Pentru că nu este lăsată să vorbească la microfon, Diana Șoșoacă boicotează protestul anti vaccinare obligatorie din 7 martie

 Autointitulata luptătoare pentru drepturile românilor suferă pentru că nu este lăsată să-și facă prezența în mod oficial la tribună. De ce?

Diana Șoșoacă face gargară de când a aflat că politicienii nu sunt lăsați să vorbească la mitingul din 7 martie 2021 la București. Ea dă impresia că aceste măsuri s-au luat doar împotriva ei, deși este o regulă generală pentru toate partidele și persoanele politice. Organizatorii, nefiind implicați politic, doresc ca accțiunea lor să nu se transforme în propagandă politică așa cum fac de obicei unii dintre politicieni. Singura care contestă decizia organizatorilor este senatoarea Șoșoacă, cunoscută, în România, ca fiind un politician oportunist. Aceasta critică organizatorii mitingului și implicit întreaga acțiune pe care încearcă să o decredibilizeze împreună cu prietena ei Adriana Bahmuțeanu.

În emisiunea din 4 martie 2021 (Cetățeanul.net -live) realizată de Adriana Bahmuțeanu, pe pagina ei de facebook, senatoarea Diana Iovanovici Șoșoacă pretinde că aceste măsuri au fost luate pentru ea special. De asemenea doamna Bahmuțeanu pretinde că prietena sa Diana este așteptată la București de către popor: "Poporul vă așteaptă la București". Ne întrebăm totuși care popor? Probabil că doamna Bahmuțeanu confundă poporul cu simpatizanții doamnei Șoșoacă. Marea majoritate a oamenilor cu discernământ nu se consideră ca făcând parte din categoria "poporul lui Șoșoacă".

La rândul ei, senatoarea pretinde că cei care vorbesc împotriva obligativității vaccinării sunt falși, dând impresia că doar ea ar fi singura salvare a românilor. Atât doamna Bahmuțeanu cât și doamna Șoșoacă ne spun că toți sunt mincinoși (cu excepția câtorva), în timp ce doar ele spun lumii adevărul. Această propagandă electorală, prinde la o anumită categorie de oameni, dar care este o minoritate infimă. O mare parte dintre simpatizanții senatoarei îi întâlnim în medii scandaloase și pe internet printre "comentatorii de serviciu" care au activitate intensă la postările în care protagonista este doamna senatoare. Bine înțeles că astfel de abordări sunt necesare pentru ca emisiunile doamnei Bahmuțeanu să câștige cât mai multe vizualizări.

În cadrul emisiunii sus amintite, doamna Șoșoacă îndeamnă oamenii să nu se meargă la București: "Duminică nu trebuie să veniți la București. Ieșiți în stradă în toate orașele din România" (minutul 4) Astfel protestatarii vor fi dispersați, iar mitingul nu va avea impactul necesar. Dacă mitingul nu își va atinge țelul, autointitulata "apărătoare a românilor" va avea satisfacția că fără ea nu s-a reușit. Și totuși, cine câștigă din acest război al orgoliilor? Cu siguranță că nu poporul român, ci politicienii pe care doamna Șoșoacă dă impresia că îi combate.

Menționăm că organizatorii sunt Alianța Părinților, împreună cu alte ONG-uri. Organizatorii nu vor ca aceste accțiuni să fie compromise de către persoane interesate să își facă propagandă sau să deturneze mesajul spre interese politice sau scandaluri care să discrediteze acțiunea. Din acest motiv organizatorii protestului spun că treaba politicienilor e în parlament, în dezbaterile din plen, nicidecum făcâmd propagandă printre participanți.

Avem exemplul recent de la mina Lupeni, în care politicieni independenți sau reprezentanți ale diferitor partide au profitat de situație pentru a-și face prezentă adeziunea. Acest eveniment fiind dus în derizoriu tocmai de către doamna senatoare care s-a prezentat în fața acestora pretinzând că îi va ajuta. Rezultatul a fost cu totul altul, senatoarea arogându-și merite și instigând la anarhie a reușit să compromită protestul celor din subteran. Am prezentat acest caz deoarece este una dintre cele mai recente situații în care controversata senatoare a dat dovadă de ineficiență, ci dimpotrivă a dus în derizoriu cauza minerilor pentru a-și cîștiga câțiva adepți.

În emisiunea doamnei Bahmuțeanu, se amintea de așa-zisele amenințări la adresa senatoarei. Nu doar faptul că aceasta nu a reușit să dovedească ce spune, dar cunoaștem că unii politicieni care doresc să atragă atenția asupra lor se victimizează sau dau impresia că sunt amenințați pentru a-și face o imagine de luptători. Nu putem confirma sau infirma dacă într-adevăr au existat astfel de amenințări și nici cauzele (în cazul că ar fi reale), dar acestea deocamdată nu au fost dovedite, fiind doar un simplu mod de a câștiga imagine.  

În concluzie, cele două prietene, Bahmuțeanu și Șoșoacă, prin această emisiune, aduc un deserviciu organizatorilor acestui miting, în cazul în care, conform sfaturilor senatoarei, lumea nu ar merge la București. Oare chiar merită ca această accțiune să fie discreditată doar pentru că doamna Șoșoacă nu este lăsată să vorbească la microfon? Ar trebui ca cele două doamne să înțeleagă că trebuiesc depășite orgoliile. În această situație vedetismele trebuiesc lăsate de o parte, iar situația să fie tratată cu seriozitate.

 

O scurtă mențiune

După ce a fost exclusă din partidul care a propulsat-o (AUR) și i-a oferit posibilitatea să intre în parlament, senatoarea a aruncat toate cuvintele grele asupra acestui partid. Amintim că doamna Șoșoacă nu a avut suficiente voturi din partea cetățenilor pentru a intra în senat, acest loc obținându-l doar prin redistribuire, din partea AUR.

Un lucru important pe care îl menționăm este relația acesteia cu masoneria și grupări desprinse din MISA. Din informațiile pe care le deținem, mama, șoțul și socrul controversatei sentoare fac parte din masonerie. Până în prezent doamna senatoare nu s-a dezis de masonerie și nu a declarat public că nu are legături cu această organizație. Deși doamna Șoșoacă se erijează în apărătoare a Bisericii, este în contradicție cu învățătura ortodoxă, iar o parte dintre credincioșii BOR au devenit capital electoral al acesteia. Asupra acestui subiect vom reveni.

 

prof. Cristian Marc

 

UPDATE:

Doamna senatoare a avut o atitudine de nemulțumire, pentru că nu i s-a permis să vorbească la microfon, pe care ulterior și-a schimbat-o. Ne bucură că a făcut acest lucru și sperăm ca altădată să lase orgoliile pentru binele nostru a tuturor.

Imagini în direct de la miting se pot vedea aici:

http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2021/03/transmisiune-directa-de-la-bucuresti.html

11 comentarii:

  1. Orgoliul face casa buna cu patriotismul, sau avem un patriotism de fatada? Doamna Sosoaca puncteaza destul de bine, stie ce spune, daca ar putea sa-si stapaneasca gura si caracterul ar putea fi destul de utila cauzei. Din nefericire in spatele acestui tip de persoane se ascund interese meschine, ramane de vazut daca si in cazul doamnei senator. Oricum nu cred ca va ajunge prea departe, o sa fie sacrificata chiar de cei ce o instiga pe mass-media si Facebook indiferent care i-ar fi intentiile. La noi la romani tradarea si lasitatea sunt considerate trasaturi de om descurcaret.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu mai faceti dezbinarea si mai mare. Sosoaca s-a referit la cei care nu pot ajunge in Bucuresti.

    Mai tarziu, in emisiune, zice ca lumea trebuie sa iasa masiv in strada, cu sau fara ea.

    Spre finalul emisiunii insista sa cheme lumea in strada, ca daca nu vor iesi 100 000 de oameni se va promulga legea vaccinarii obligatorii. Spune apoi ca trebuie sa invatam ca puterea este la noi.

    Pe bune, voi chiar nu aveti in cine sa mai dati? Ba, si asa suntem putini, nu mai dezbinati!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cine face dezbinare?
      Din cate imi amintesc, senatoarea scandalagioaica a aruncat cu noroi in cei care au propulsat-o, cu scopul de a-si atrage oameni.
      Ea si prietenii ei yoghini au spus ca cei de la AUR au dat-o afara pentru ca sunt vanduti sistemului...
      Ea a aruncat cu bolovani impotriva lor, creand dezbinare.
      Se vede pe atitudinea ei din interviu ce spune despre organizatori si se victimizeaza ca o tata, asa cum face tot timpul...

      Ștergere
    2. Nicolae Scarlat7 martie 2021 la 18:24

      @ Ion
      Am urmarit interviul. Am vazut ca spre final a "sucit-o", dar asa cum spune Doriana, se vede la Sosoaca o atitudine de dispret fata de organizatori pentru ca nu a lasat politicienii sa vorbeasca, interpretand ca este cu directie pentru ea, ca si cum doar ea ar fi singura care spune niste lucruri reale.
      Hai sa fim seriosi... faptul ca ea se chinuie sa iasa in evidenta nu inseamna ca nu sunt si altii, chiar mai capabili ca ea...
      Alti politicieni cu ideile ei au acceptat conditiile organizatorilor fara sa comenteze. Stii de ce? Pentru ca nu urmareau publicitatea, asa cum mereu face doamna Sosoaca.!

      Ștergere
  3. https://www.facebook.com/watch/live/?v=2797569480509285

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oamenii au iesit si fără îndemnul ei. Dar în acest articol se relatează despre nemulțumirea doamnei senatoare pentru că nu a fost lasată să vorbească mulțimii.
      E mai bine așa. Mitimngul a fost foarte frumos, fără instigări la violență si varsare de sânge, așa cum face ea de obicei, aruncând în derizoriu și ultimele forțe ale luptei de rezistență.

      Ștergere
  4. av. Ioan Samuel Codrean7 martie 2021 la 18:42

    Mitingul a fost in limitele decenței și a mărturisirii adevărului.
    E bine că nu a fost lăsată să vorbească la microfon, pentru a nu discredita accțiunea.
    Poate că doamna Șoșoacă va învăța că se poate și fără ură și spectacol!!!

    RăspundețiȘtergere
  5. Numai orgolii de pui trântit Vaaaai vai atat așteaptă papusarii!!!

    RăspundețiȘtergere
  6. "Tribuna" străzii este a Societatii civile, tribuna parlamentului a policienilor.

    Daca au crezut ca fac rahatul bici prin intermediul politicii, sa-l faca asa cum AU PROMIS. Ca doar de aia iau un morman de bani, pensii speciale si birouri si fotolii din banii nostri.

    Iar daca nu pot face nimic de acolo, de ce dracu au mai candidat?

    Nota Bene: dnei Sosoaca i s-a spus cu subiect si predicat dinainte de candidatura ca nu va putea face multe de acolo, ci doar impreuna cu Societatea civila. Nu a ascultat, pribabil avea alte ordine, a rupt randurile si i-a denigrat mai apoi pe cei care i-au oferit cu bucurie microfonul in piata, crezandu-o de-a lor. Mai apoi, asa a procedat si cu aur (nu, nu sunt simpatizant. Observ doar obiectiv faptele).
    Oricine cauta in istoricul ei de pana acum si nu dupa cuvinte mestesugit alcatuite, poate observa cel mai evident lucru: orinde a calcat, a pretins unire dar a dezbinat si sabotat din interior. Plus, isi aroga lucruri care nu sunt realizate de ea personal; schema e relativ simpla oentru cine are ochi sa vada si cerceteaza cum sta treaba de fapt - intra intr-o echipa de lucru pe subiectele ardente ale zile, NU LUCREAZA sau doar se face ca lucreaza, preia imaginea, isi aroga munca (altora) si pleaca cu caoutaluk de imagine la pachet.

    Pun o singura intrebare: cand alergi de dinibeata pana seara prin tara, cand dai interviuri de 3 ori pe zi, dimibeata la oranz si seara si cand faci live-uri si selfiuri 24 din 24 etc, cand naiba mai ai timo si de a lucra atatea lucruri cu care te lauzi? E simplu ca buna ziua...

    In fine, ar mai fi. Dar pana una alta una ramane:

    Strada este a Societatii Civile, birourile parlamentului ale politicienilor!

    Nu vrem niciun Iohanis, niciun Ciolos, niciun Pinta, Dragbea, Barna, Clicotilda, Sosoaca sau Simeon in strada! Au vrut politica, sa manance pe oaine politica si sa faca teaba de acolo de unde sunt platiti din banii nostri si de unde au oretins ca vor face treaba cerandu-nevoturile: din parlament!

    Scurt pe doi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă vă rugăm, ne puteți da detalii?
      Daca nu în public, măcar în privat...
      Putem fi contactați pe emailul asociatiei: asociatia.astradrom@yahoo.com

      Ștergere
  7. Din cuprinsul articolului si din subtila indrumare a discutiilor... remarc o alunecare spre "corectitudinea politica", asupra spre lipsa de obiectivitate, acuzatii fara suport real si jigniri (care denota nu doar aroganta ci chiar rautate ... gratuita!).
    Pacat!
    Chiar daca nu publicati interventia mea (cel mai probabil), macar o cititi...
    Da, aveti puterea sa opriti de la publicare cele ce nu se "supun" directiei psihologice a articolului.
    Articolul nu prezinta judecati valide in mare masura si instiga nejustificat. Si incurajati pe cei care distrug, ceea ce nu este corect, "frumos", ... crestineste.

    RăspundețiȘtergere

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.