marți, 29 martie 2016

Presa din Romania nu este interesata de evenimente care promoveaza principii crestine



Sambata, 26 martie 2016, romanii au iesit in strada, 
in peste 100 de orase
pentru a manifesta impotriva avortului.
Presa nu a prezentat interes pentru astfel de manifestatii.


Viata este incorecta politic? 

Sâmbătă românii au ieșit pe străzi, mii, în peste 100 de orașe. Un marș pentru a sărbători miracolul vieții, motto-ul din acest an fiind minunat: „Fiecare viață este un dar”. Agențiile de știri au rămas mute, de la cele naționale la cele multinaționale. Aliniate precum planetele în momentele funeste.

Dragi jurnaliști să știți că ne-am simțit bine și fără voi. După o săptămână ploioasă cerul a zâmbit și ne-am bucurat de o zi superbă. Și vă transmit cu mâna pe inimă: românii pe care i-am întâlnit la Marșul pentru Vieții nu erau  mai puțin frumoși decât cei din Piața Universității! Tineri, studenți, familii faine, cu cărucioare și baloane, mulți artiști cunoscuți de toți românii. Atmosferă de sărbătoare. Puteați să faceți sincroane peste sincroane, transmisii la care s-ar fi uitat cu interes toată România.

Dar viața trebuie cenzurată, viața nu este corectă politic. În București, în fiecare oră din zi, trei copii ajung în coșul de gunoi. Din trei mame, una renunță la copilul său. Subiectul este tabu însă pentru media. Majoritatea mamelor ce recurg la acest gest sunt tinere de 25 de ani. Ele nu cunosc din presă existența unei alternative, nu cunosc faptul că avortul crește riscul unei femei de a face cancer mamar de 2,86 ori.

Femeia ajunsă în criză de sarcină este părăsită de noi toți, singurul ajutor ce i se oferă este forcepsul. Îi întoarcem spatele și clasăm procedura ca fiind de rutină. Iar mamele rămân cu această criză pe termen lung, rănite poate întreaga viață!

M-am născut într-un an în care din doi copii, unul nu a apucat să își vadă mama. Aceasta nu poate fi o normalitate! Cred că împreună putem găsi soluții, cred putem afla resurse de solidaritate. Cei ce au ieșit în stradă au făcut-o pentru a fi alături de aceste tinere, alături de mame și de copii deopotrivă. Fiecare viață este un dar.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.