Un deputat roman vorbeste in Parlamentul de la Bucuresti despre o initiativa ce ii priveste si pe romanii din Basarabia si Bucovina

Daniel Gheorghe, deputat roman, propune ca Statul Roman sa sustina autonomia culturala, politica, teritoriala a romanilor din Ucraina.

Fragment din discursul prezentat in urma cu o saptamana in Parlamentul Romaniei:

Românii si moldovenii sunt acelasi popor - afirma un jurnalist rus apropiat al lui Vladimir Putin

Maxim Sevcenko - jurnalist nationalist rus

Ziarist naționalist rus, apropiat al lui Putin: Să fim sinceri, românii și moldovenii sunt același popor. Românii au fost frații noștri în primul război mondial, nu ne sunt deloc dușmani.

Jurnalistul rus Maxim Șevcenko, cunoscut pentru apropierea sa față de regimul Putin, dar și pentru naționalismul pe care-l promovează, a vorbit despre posibilitatea unirii Basarabiei cu România, informează independent.md.

Șevcenko, a cărui soție lucrează la postul Russia Today, face parte din presa apropiată Kremlinului, notează sursa citată. Mai mult, acesta a făcut parte din Consiliul pentru Dezvoltarea Societății Civile și Drepturile Omului de pe lângă Președinția Rusiei.

Despre unirea Basarabiei (Republica Moldova) cu România, acesta a spus că românii și moldovenii sunt același popor și că basarabenii trebuie să decidă prin referendum dacă doresc să se unească

Schismaticii Filaret Pancu si Onufrie Octavian Pop sunt instrumente ale dezbinarii ortodocsilor de nationalitate romana avand la baza jocuri de interese ale fostului KGB.

       Dupa ce au fost racolati in structurile schismaticului Filaret Denisenco, fost agent KGB, cei doi au demarat prozelitismul in randul ortodocsilor de nationalitate romana. Filaret Pancu a dublat Mitropolia Ortodoxa din Moldova, iar Octavian Bindiu Pop a dublat Biserica Ortodoxa Romana luandu-si numele de “Onufrie”. Acesta si-a creat o structura ortodoxa “de stil vechi” in diaspora, de unde a actionat si in Romania.

       Unul dintre uneltele dezbinarii Bisericii Ortodoxe Ruse este si fostul preot Filaret Pancu din Republica Moldova, avand numele de botez Teodor. Acesta, dupa cateva abateri morale grave, a cazut usor in capcanele schismaticului Filaret Denisenco de la Kiev, intemeietorul schismei ucrainiene, care se lupta din rasputeri sa atraga cati mai multi dintre credinciosii Bisericii Ortodoxe in secta intemeiata de el. Astfel a reusit sa coopteze si cativa clerici de nationalitate romana certati cu randuielile canonice. KGB avea tot interesul sa sustina gruparea lui Filaret Denisenco, deoarece era cel mai util, in acea perioada, pentru fragmentarea mitropoliei din Ucraina, singura care avea recunoasterea tuturor patriarhiilor ortodoxe din lume.

       Filaret Pancu a fost ieromonah, in Biserica Rusa, facand parte din Mitropolia Ortodoxa a Moldovei - pe atunci mitropolit fiind IPS Serapion. Dupa trecerea la cele vesnice a batranului mitropolit, a venit la carma Bisericii moldovene IPS Vladimir (care este si in prezent). In timpul acesta Filaret Pancu a fost numit egumen al manastirii Condrita (Chisinau) si avansat la rangul de arhimandrit. Filaret isi dorea mai mult decat atat. Pancu a fost racolat de Filaret Denisenco, astfel incat, in anul 2005 a intrat in secta acestuia, ceea ce a dus la ruperea sa de Biserica Ortodoxa Rusa. La putin timp dupa racolarea sa in structurile de la Kiev, acesta a fost “hirotonit” episcop de Falesti si Moldova de Est. Se stie ca prin schismaticul Filaret de la Kiev, fostul KGB, reuseste sa infiinteze o “Biserica” paralela cu Biserica Ortodoxa. Aceasta noua episcopie necanonica, recunoscuta de Statul Moldovean incepand din anul 2009, urmareste dezbinarea Mitropoliei Moldovei, dupa modelul din Ucraina. Pentru a avea credibilitate si a atrage cat mai multi adepti, schismaticul Pancu s-a folosit de numele si chipul voievodului Stefan cel Mare pe care il pune pe insemnele “episcopiei” nou infiintate.

       Filaret din Moldova creaza tulburari mitropoliilor canonice ortodoxe. Astfel la 31 mai 2007 in cadrul sedintei de lucru a mitropoliei Moldovei se discuta despre daunele prilejuite credinciosilor ortodocsi prin intentia lui Filaret Pancu de a submina unitatea ortodoxa din Republica Moldova. Aceasta s-a amintit si in revista “Curierul Ortodox” (publicatie oficiala a Mitropoliei Moldovei) din 15 iunie 2007 la pg. 2, unde se spune despre: “activitatea necanonica a pseudo-episcopului Filaret Pancu care aduce grave prejudicii morale Ortodoxiei”. Inca nu era recunoscut de catre Stat. Cativa ani mai tarziu, in aceeasi publicatie, la data de 10 septembrie 2013, la pag. 5, se mentioneaza: «„Eparhia Ortodoxa a Moldovei de Est a Patriarhiei Kievului și a întregii Rusii-Ucrainei” a fost inregistrata in anul 2009, avand drept conducator pe “episcopul Filaret Pancu”, fost staret al Manastirii Condrita din cadrul Mitropoliei Moldovei, care după ce a fost caterisit de mitropolitul Vladimir, a trecut la „Patriarhia Kievului”, unde a fost „hirotonit” „episcop al Falestiului și a toată Moldova de Est”. Acesta incearca sa atraga la sine preoti si credinciosi, dar nu se bucura de succes, incat proprii doi frati de sange sunt preoti in Mitropolia Basarabiei si nu in jurisdictia sa. Conform datelor Ministerului Justitiei, adresa juridica a acestei “eparhii” este orașul Strășeni.»

      In Republica Moldova sunt doua mitropolii ortodoxe canonice, una apartine de Patriarhia Rusa (IPS Vladimir) si alta de Patriarhia Romana (IPS Petru). Ambele sunt in comuniune, iar preotii celor doua mitropolii pot sluji impreuna fara nici o opreliste canonica. Secta lui Filaret Pancu nu este recunoscuta de nici una dintre aceste mitropolii. De asemenea, clericii din "episcopia" lui Pancu nu sunt primiti la nici o slujba in nici o biserica din cele doua mitropolii canonice.

 
       In aceasta perioada Onufrie Octavian Bindiu Pop (nume de monah Olivian actualul Onufrie de Bergamo) avea stranse legaturi cu Republica Moldova si Ucraina. Acesta a fost si profesor la Academia de Militie din Chisinau unde intra in contact cu personae din structurile ministerului de interne din Republica Moldova. In cotidianul ZIUA din 27 aprilie 2006, pag. 4, au fost prezentate fotografii ale acestuia slujind ca “arhiereu” in biserici din Ucraina si Republica Moldova. In acest timp coopera, in secret, si cu schismaticul “ierarh” Ioan Preoteasa, care a fost caterisit de BOR, intrand si acesta in structurile secrete ale “Bisericii KGB” fiind lider pentru Romania. De asemenea imaginile video detinute de cei care au facut ancheta jurnalistica aratau aceleasi dovezi, dar mai detaliate. In acest timp, Olivian Bindiu Pop, functiona oficial ca preot in Biserica Ortodoxa Romana la centrul de reeducare Gaiesti (Targoviste). Ierarhii BOR nu stiau ca Olivian slujea ca “arhiereu” in secta paralela, dar aveau cateva sesizari. La 20 aprilie, Octavian Bindiu Pop era deja suspendat de la slujire, cercetandu-se cazul. Acesta nu recunostea ca face parte din structurile lui Filaret, astfel ca pana la elucidarea cazului a fost oprit de la slujire.

       Imaginile (foto si video) precum si documentul “nr. 9 din 02.04.2006” prin care schismaticul Filaret Pancu il primea in structurile sale pe Olivian Octavian Bindiu Pop (care la acea data nu ajunsese pe masa ierarhiei BOR) au demonstrat clar ca acesta era implicat intr-o structura bisericeasca paralela care avea menirea sa dezbine Biserica Ortodoxa. Dupa dovedirea tradarii lui Olivian, patriarhul Teoctist Arapasu al Romaniei, a lasat sa mai treaca un timp asteptand cainta si intoarcerea lui  la Biserica Ortodoxa. Bindiu stia ca tradarea sa a fost dovedita si (in loc sa se caiasca), a preferat sa isi continue drumul schismei intorcand toate armele impotriva ierarhiei BOR, pe care o discrediteaza de cate ori gaseste prilejul, incercand astfel sa isi justifice caderea din Biserica Ortodoxa. Cateva luni mai tarziu dupa prezentarea dovezilor, PF Teoctist al Romaniei ia decizia sa il caterisesca pentru schisma si alte abateri de la randuiala bisericeasca.

       De la Falesti la Bergamo, “arhiereul” Onufrie Pop a poposit cativa ani in “mitropolia” clandestina de Milano si Aquileia, condusa de un anume Evloghios de nationalitate germana. Aici a conlucrat o perioada cu Dimitrie Bica, fost preot la manastirea Petru si Pavel din eparhia Caransebesului care a fost caterisit pentru homosexualitate de catre PS Laurentiu Streza (actualul mitropolit de la Sibiu). Dupa plecarea din BOR, Dimitrie Bica, a intrat in aceasta “mitropolie” milaneza unde a fost “hirotonit” ca “ierarh” luandu-si numele de Avondios de Como – un alt “ierarh” de nationalitate romana care functioneaza in diaspora romaneasca. Acesta i-a pregatit lui Onufrie calea spre diaspora, ambii dubland Episcopia Ortodoxa Romana de Italia si Malta. Asemenea lui Onufrie, si Avondios este schismatic.

       Pe siteurile celor doua structuri schismatice, fiecare dintre cei doi “ierarhi” (Onufrie si Filaret) - de nationalitate romana - si-au publica autobiografiile. Momentul schismei acestora este prezentat ca si cum ar face parte in continuare din Biserica Ortodoxa. Filaret Pancu (anul 2005) si Onufrie Pop (anul 2006). Ambii prezinta momentul intrarii in secta de la Kiev ca si cum ar fi o continuitate canonica, astfel incat cine nu cunoaste “secretele” si “jocurile” ascunse ale acestora nu sesizeaza momentul rupturii lor de Biserica Ortodoxa. Scopul pentru care cei doi “ierarhi” ascund ruperea de Biserica Ortodoxa canonica, e clar. Acestia doi cauta indreptatiri prin care sa-si justifice “canonicitatea” astfel incat mereu vorbesc despre "succesiunile" lor ca si cum ar fi un lucru ce trebuie dovedit. In capcana acestor "dovezi" cad multi dintre cei care nu cunosc misterele traseismului acestora. Asa se explica si motivatia publicarii in revistele lor foarte des a unor “explicatii” legate de continuitatea canonica si succesiunea apostolica pe care in realitate nu le au deoarece acestia nu au hirotonie din partea unui episcop valid si nici nu sunt recunoscuti de catre vreo Biserica Ortodoxa canonica.

       Daca in anul 2006 Octavian Bindiu Pop nu recunostea ca face parte din secta lui Filaret, acum isi justifica, prin apartenenta la aceasta secta, o pretinsa “continuitate canonica” pe care, nu o mai poate avea din momentul complicitatii liturgice cu structurile schismatice de la Kiev.

       Onufrie Pop este promotorul infiintarii de “Biserici” paralele in Romania si diaspora (Italia si Spania). In Romania i-a “incorporat” pe falsii arhierei Mihail Claudiu Vasilache si Gheorghe Bratu (Gherasim), iar in Spania a infiintat un “vicariat” la Valencia – Castellon. Liderul “vicariatului” din Spania este schismaticul Nicolae Marius Constantin. In privinta apartenentei “canonice” nici Onufrie Pop nu e decis. Uneori sustine ca apartine de Kiev, iar alteori de un alt schismatic cu numele John din America.

       Conform canoanelor Bisericii Ortodoxe universale, slujbele “ierarhilor” schismatici de nationalitate romana pomeniti mai sus (hirotonii, botezuri, cununii, etc.) nu sunt valide. Ei, si clericii care fac parte din organizatiile lor religioase, nu sunt acceptati in nici un lacas de cult apartinand uneia dintre patriarhiile ortodoxe din lume, si nici la Sfantul Munte Athos. Pentru a da impresia ca nu au legatura cu BOR, care are calendarul nou, acestia pretind ca tin sarbatorile dupa vechiul calendar. Nici Muntele Athos, care tine sarbatorile dupa calendarul vechi, si nici o patriarhie care tine sarbatorile dupa vechiul calendar, nu le accepta comuniunea, ne spune teologul Ioan Florea, licentiat al Facultatii de Teologie Ortodoxa din Bucuresti. Din informatiile primite din partea unor inalte fete bisericesti din cadrul Mitropoliei de stil vechi din Slatioara, nici unul dintre cei pomeniti mai sus nu au comuniune cu “ierarhii” pomeniti mai sus.

Dovada schismei lui Onufrie Octavian Bindiu Pop (fost Olivian) 

    Documentul alaturat arata ca Octavian Pop a intrat in secta lui Filaret de la Kiev prin intermediul controversatului “ierarh” Filaret Pancu in anul 2006, la un an dupa ce falsul ierarh moldovean a fost racolat in structurile schismaticilor ucrainieni. 

    Asupra documentului planeaza o suspiciune legata de data cand a fost emis (vedeti sageata rosie din imagine). Data si numarul de inregistrare a acestuia au fost scrise ulterior cu mana ceea ce ne indreptateste sa ne indoim ca a fost emis la data respectiva. Indiferent care este data oficiala a intrarii lui Octavian Pop in secta lui Filaret, fotografiile publicate in ziarul ZIUA cat si inregistrarile video din acea perioada dovedesc ca Olivian Bindiu Pop (Onufrie), in anul 2006, deja facea parte in ascuns din aceasta secta.

  La data cand Octavian Pop a parasit Biserica Ortodoxa, secta lui Filaret Pancu nu era recunoscuta oficial de catre autoritatile Republicii Moldova.

Pentru a vedea documentul apasati dublu clik sau descarcati imaginea (format .JPG).

       

      Conform canoanelor Bisericii Ortodoxe universale, Octavian Pop intra sub condamnarea de schisma din momentul deciziei unui sinod canonic, indiferent ca aceasta hotarare s-a luat la un timp mai lung sau mai scurt dupa despartirea sa de Biserica Ortodoxa. Logic, acuzatia de schisma poate fi adusa doar dupa infaptuirea dezbinarii, deoarece nu poate fi acuzat cineva inainte de savarsirea unei fapte. Octavian Pop, dar si altii in situatia sa, sustin ca decizia caterisirii nu e valabila deoarece la data cand a fost judecat de catre forurile bisericesti competente, el nu mai facea parte din Biserica Ortodoxa care l-a caterisit. Justificarea e pe cat de puerila, pe atat de penibila.

      In interviul justificativ postat la data de 23 februarie 2015 (la cateva zile a fost sters) pe site-ul sectei sale din Bergamo (Italia), Octavian Pop – zis Onufrie, se lauda pe sine aratandu-ne cateva distinctii primite pe cand facea parte din Biserica Ortodoxa Romana. Mentionam ca majoritatea distinctiilor se dau la cerere si ele nu mai sunt valabile dupa caterisire. Faptul ca inca se mai foloseste de ele pentru a arata “ceva”, este un gest de… nimicnicie.

Atat Onufrie Pop cat si Filaret Pancu fac slujbe, botezuri, cununii, hirotonii etc. Conform canoanelor Bisericii Ortodoxe acestea nu sunt valide. In aceeasi situatie se afla si ceilalti “ierarhi” amintiti mai sus. Cu totii sunt necanonici si nu sunt recunoscuti de catre nici o patriarhie ortodoxa din lume.

prof. Cristian Marc

Detalii puteti gasi aici:

http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2015/01/pretinsul-mitropolit-onufrie-olivian.html

http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2015/02/unealta-bisericii-kgb-olivian-octavian.html

http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2015/03/schismaticul-onufrie-pop-de-bergamo-si.html

 

Schismaticul Filaret Pancu "sfintind" apa de Boboteaza. Multi dintre cei prezenti la "slujba" nu stiu ca a fost caterisit

Bucurii duhovnicești la mănăstirile din Moldova și la moaștele sfintei Parascheva de la Iași

                                                                             Jurnal de pelerinaj

O persoană care a făcut parte din grupul de pelerini ce au vizitat săptămâna trecută mănăstirile din Moldova a alcătuit un mic jurnal pe care l-a trimis pe adresa de mail a asociaţiei. Prin ceea ce a aşternut în scris exprimă, în mare parte, bucuriile duhovniceşti pe care le-a trăit (Mărioara Morar):

In perioada 12-14 octombrie 2012, din Oradea, un grup de pelerini, împreună cu ASTRADROM, am mers la mai multe mănăstiri în Moldova.

După un drum parcurs de  8 ore am ajuns la Mănăstirea Paltin din Petru Vodă, unde se află şi pr.Iustin Pârvu, un călugăr cu viață sfântă. Fiecare dintre noi ar fi bine să ajungem la sfinția sa pentru o binecuvantare. Pr. Iustin ne-a primit cu o deosebită căldură sufletească. Deşi se găseau şi alţi pelerini la rând, pe noi fiind grup, ne-au lăsat să intrăm pentru o binecuvântare. La fel şi pelerinii au răspuns cu multă dragoste faţă de pr. Iustin, cântându-i acestui adevarat preot, care are o viaţă de om dăruită aproapelui cu multa dragoste. Ne-am deplasat la Mănăstirea Petru Vodă unde am participat la privegherea de noapte şi la Sf. Liturghie. Odata ajuns la Mănăstirea Petru Vodă, îți doreşti să săruţi toata biserica şi pe dinăuntru şi pe dinafară.

Dimineaţa, am intrat şi am lăsat o candelă pt. cei adormiţi, la cimitirul mănăstirii unde sunt îngropaţi: maica Heruvima, pr.Calciu Dumitreasa, monahul Atanasie Ştefănescu etc.

Pelerinajul nostru a urmat cu Mănăstirea Secu unde ne-am închinat în frumoasa biserică şi la sf. Moaşte, după care am poposit la mănăstirea Sihăstria. Aici pelerinii au avut mai multe obiective de vizitat, la cimitirul mănăstirii, ne-am rugat la pr. Cleopa care este îngropat aici, la pr Ioanichie, etc. Am cântat un “Cuvine-se cu adevarat” şi am rugat pe pr. Cleopa să mijlocească la Bunul Dumnezeu să ne ajute pe fiecare după trebuinţă.

A urmat vizita la prima chilie a pr. Cleopa, unde pr. Nifon ne-a făcut o rugăciune de călătorie şi unde am simţit multă binecuvântare.

Ne-am îndreptat spre Schitul Sihla, la vreo 8 km de Sihăstria, dar înainte de a ajunge am oprit la peştera sfintei Teodora. Aici ne-am rugat împreună, i-am dus un ghiveci de flori cuvioasei. Acesta este un loc binecuvântat, plin de încărcătură duhovnicească. La ieşirea din peşteră un călugăr ne-a ţinut cuvânt de învăţătură folositor fiecărui suflet. Am coborât pe la Bisericuţa dintr-un brad iar, după ce ne-am închinat în biserica schitului la sfintele icoane şi la sfintele moaşte, ne-am îndreptat spre Mănăstirea Agapia. Pentru pelerini a fost impresionant şi peisajul precum şi locurile în care s-a nevoit sfânta şi unde se nevoiesc în continuare acei minunaţi călugări.

Când ajungi la Schitul Sihla, ai dori să-ţi lungeşti mîinile şi să cuprinzi toată bisericuţa, pentru a o apropia cât mai mult de suflet.

La Mănăstirea Agapia am admirat pictura din biserică, închinându-ne şi la deosebita Icoană a Maicii Domnului, care a lasat o amprentă pe sufletele noastre cinstindu-o cu mare bucurie.

Am văzut acolo şi casa unde s-a nevoit şi a vieţuit marele duhovnic şi scriitor Nicodim Măndiţă poposind şi la mormântul acestuia.

Pelerinajul a continuat cu Boroaia, bisericuța din sat construită de pr. Ilarion Argatu. Aici ne-am închinat în biserică și la sfintele moaşte a marelui preot Ilarion. Am fost impresionaţi de marea putere care se află langă moaște precum și de mireasma lor dar, și de Icoana Maicii Domnului din acea biserică.

Biserica din Boroaia este o biserică ortodoxă din județul Suceava, ctitorită de Parintele Ilarion Argatu şi fiul său, Alexandru.

La Mănăstirea Cămârzani am fost primiți cu multă ospitalitate și căldură. Biserica are o arhitectură impresionantă și găsim aici o atmosferă plină de flori şi cântări minunate ale maicilor de acolo. Aici s-a servit o ciorba caldă, mai precis o masă binecuvântată, bine venită pelerinilor în drumul lor pe care îl mai aveau de străbătut.

Ne-am îndreptat la Schitul Sf. Mina, aflat în construcție, unde am intrat pentru a ne închina în biserică la icoanele de acolo și la baldachinul ce conținea sf. moaşte, un papuc al sf. Spiridon, o bucățică din lemnul sfintei cruci și numeroase sfinte moaşte. Aici, deși trebuia să intrăm doar pentru închinare, s-a întâmplat o mare minune, un fel de binecuvântare pentru toţi pelerinii, închinându-ne la Icoana Maicii Domnului adusă din Ierusalim am avut marea surpriză de-a vedea (fiecare pelerin) pe Maica Domnului care a deschis ochii şi i-a închis, apoi a deschis ochiul stâng ca o mângâiere pentru sufletele noastre. Fiecare a văzut această minune şi poate da mărturie. Am fost aşa de impresionați încât nu am mai fi plecat din aceea biserică şi de lângă aceea icoană, am uitat de timp că mai avem de plecat mai departe, am avut parte de o mare bucurie duhovnicească.

Aici s-a oferit de către un părinte al schitului, câte un pliant fiecărui pelerin și îndemnul de a pleca în pelerinaj cu pr. Varnava pe urmele Domnului Nostru Iisus Hristos în Israel.

Am continuat pelerinajul ajungând la Iași, unde, ajunși la Mitropolie, ne-am așezat la rândul constituit din numeroși pelerini, pentru a ne închina la moaştele sfintei Parascheva şi ale sfântului Teofil cel nebun pt. Hristos.

  In ciuda vremurilor pe care le trăim, oamenii îşi pun nădejdea în puterea şi ajutorul sfinţilor, mărturie stau miile de pelerini venite din toate colţurile țării pentru a se închina la moaştele lor.

O fetiță din grup, micuţa Parascheva, după ce s-a închinat la sf. moaşte a primit puțină vată de lângă moaştele sfintei Parascheva. Când a ajuns la microbus (după ce a asteptat 21 de ore în frig şi ploaie dormind aprox. o oră, în braţele mamei sale) ne-a mărturisit că în momentul în care a primit vata a simţit că: " îi frige degetul şi că parcă aceea bucăţică de vată îi încălzeşte mânuţele ".

Cu ajutorul tuturor sfinților la care s-au închinat pelerinii, aceștia s-au întors la casele lor, la familiile lor, încărcaţi duhovnicește şi cu bucuria în suflet că o țară care are atâtea colţuri de rai, nu poate să fie decât o țară cu un viitor promiţător şi iubită de Dumnezeu, doar că noi ca şi creştini ortodocşi trebuie să facem front comun cu preoţii noştrii şi să ne rugăm cât mai mult la sfinţi, la Maica Domnului și la Domnul Nostru Iisus Hristos ca să mijlocească la Bunul Dumnezeu să ne ajute în lupta noastră pentru a merge pe calea mântuirii sufletului.

Am ajuns acasă cu dorul de-a revedea din nou frumoasele mănăstiri pline de încarcătură duhovnicească de-al revedea din nou pe dragul nostru părinte Iustin Pârvu, să ne bucurăm de prezența sfinției sale. Asemenea, să ne mai bucurăm și de toate moaştele sfinţilor pline de mireasmă la care ne-am închinat în acest pelerinaj.

“Ştefan cel Mare e una dintre personalităţile covârşitoare ale istoriei naţionale!” – spune istoricul Serban Papacostea

Istoricii moderni încearcă să evite subiectele politico-istorice din perioada medievală de pe teritoriul țării noastre. Poporul român a avut domnitori pe care istoria i-ar putea oferi ca model conducătorilor politici ai zilelor noastre. Printre aceștia fiind: familia Brâncovenilor, Mihai Viteazul, Mircea cel Bătrân, Stefan cel Mare, Matei Basarab si altii. Acești oameni sunt condamnați “uitării” pentru motivul că lumea politică de azi nu vrea să-si amintească de oameni care au condus țara după principii creștine, după legea dragostei de neam si cu responsabilitate față de urmași. Manualele școlare și emisiunile televizate scot in evidență nonvalorile din istoria României, în timp ce oameni care au avut o importanță majoră pentru păstrarea demnității noastre naționale sunt ignorați și “uitați” tocmai de către cei care ar trebui să ne amintească de ei.

În cele ce urmează vă sugerăm să urmăriți interviul acordat de academicianul Șerban Papacostea preotului Ioan Al. Mizgan de la biserica “Sf. Andrei” din Oradea, publicat in revista “Lumea credintei” nr. 7 (108) din iulie 2012:

„Ştefan cel Mare a dat Moldovei «clipa ei cea mai bună»…”

-Interviu cu academicianul Şerban Papacostea

Pe 2 iulie este prăznuit de Biserica Ortodoxă Română Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, „Atletul lui Hristos”. Cu acest prilej, i-am solicitat o evocare avizată unuia dintre marii noştri medievişti: academicianul Şerban Papacostea. Figură croită pe măsura eroului şi învrednicită de aura sfântului, marele voievod învie aici în maiestatea lui referenţială, chemându-ne încă o dată la cuminecarea în duh cu trecutul, cu acea tradiţie naţională pe care nici o conjuncturală identitate europeană n-o poate substitui şi anula, pentru că noi suntem europeni tocmai în virtutea acestei tradiţii şi o dată cu ea.

Domnule academician, în sfera preocupărilor şi cercetărilor dumneavoastră a intrat şi unul dintre cei mai mari domnitori ai neamului românesc: Ştefan cel Mare. Ce a însemnat domnia lui pentru Moldova şi pentru români în general?

Pentru Moldova e greu de spus. A însemnat totul! A însemnat afirmarea, aş zice incredibilă, a unei ţări mici, a unui popor mic, la scară europeană, sau chiar dincolo de frontierele Europei, afirmare care a intrat în evidenţă şi la curţile regale, nu numai polonă şi ungară, dar şi în Italia, la Veneţia şi Roma, şi în spaţiul răsăritean, la marii cnezi ai Moscovei. Ştefan cel Mare a reuşit să mobilizeze aproape permanent masa modestă de populaţie în confruntările cu marile puteri, cu Matia Corvin al Ungariei, cu turcii, cu polonii mai târziu, cu tătarii. Ceea ce m-a impresionat, dincolo de afirmarea politică şi militară, a fost calitatea lui de strălucit strateg militar, de diplomat extraordinar, şi încă acest ultim aspect nu este studiat suficient. Mi-aş propune să scriu un studiu Ştefan cel Mare în diplomaţie. Este remarcabil felul cum a ştiut să joace între marile puteri, ce informaţii avea din moment ce ştia şi cum să le utilizeze foarte abil. Impresionant este felul în care a înţeles însemnătatea culturii, dar primul rând a credinţei sau a religiei, pe care a pus-o în slujba acestei mari construcţii politice. Ştefan cel Mare a făcut din Moldova o ţară europeană prin multilateralitatea personalităţii sale. Figura puternică a domnitorului a rămas adânc întipărită în conştiinţa colectivă a ţării, astfel încât orice monument sau rămăşiţă de construcţie se găsea în Moldova era atribuită până târziu lui Ştefan. Dacă mă folosesc de cuvintele lui Churchill, referitoare la rolul aviaţiei britanice care a salvat independenţa ţării în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, pot spune că Ştefan a dat Moldovei „clipa ei cea mai bună”. Aşa a fost şi a rămas în istoria Moldovei şi a românilor în general.

Vă propun, domnule academician, să ne oprim şi asupra politicii interne a lui Ştefan cel Mare. Unii istorici afirmă că a condus ţara cu o mână de fier.

Când a trebuit, a ştiut să fie şi extrem de dur. Se ştie că a executat mai mulţi boieri după lupta de la Baia. Am adus un document din Polonia în privinţa aceasta foarte important. Trebuie să precizăm că i-a executat pe cei care au fost trădători. De-a lungul domniei sale a avut de câteva ori situaţii de genul acesta. A ştiut însă să reacţioneze şi să impună cu forţa puterea domniei. Dacă tradiţia e exactă, aflăm că şi de pe patul de moarte şi-a impus voinţa în privinţa succesiunii sale, încât în mod sigur şi incontestabil că Ştefan este un prototip de monarh autoritar.

Regizorul Sergiu Nicolaescu, care a realizat mai multe filme istorice în decursul timpului, într-o emisiune de televiziune la postul B1 TV, în anul 2004, făcea o comparaţie, care pe mine m-a şocat de-a dreptul, între Ştefan cel Mare şi Ivan cel Groaznic. Putem merge până acolo?

Nu cred. Sigur, Ştefan a condus Moldova cu mână forte, dar nu există termen de comparaţie. Ivan cel Groaznic este cunoscut pentru cruzimile sale. Pe boierii care l-au trădat la Baia sigur că i-a lichidat, şi gestul său are o raţiune politică şi se înscrie în politica de centralizare a statului. Alta este însă cruzimea sau monstruozitatea de dragul ei, pe care a practicat-o Ivan cel Groaznic.

Cât ar trebui să cântărească din punct de vedere istoric cronica lui Grigore Ureche cu privire la Ştefan cel Mare?

Cred că informaţia lui este corectă. Cât de repede era Ştefan în a reprima când trebuia, o ştim. În unele cazuri a ştiut însă, se pare, să-şi tempereze reacţia de moment. În orice caz avem rezultatele cunoscute. Avem o domnie care ştim cât a durat, ceea ce nu-i puţin lucru, în contextul conflictelor dintre facţiunile boiereşti. A ştiut să menţină ordinea internă pentru a face faţă provocărilor externe. Am văzut de curând o însemnare cu privire la regele Carol I, care, impresionat pe măsură ce citea despre Ştefan şi faptele lui, a spus unui grup de politicieni români: „Un milion de ani n-o să mai aveţi unul ca Ştefan cel Mare!”.

Ce ne puteţi spune în legătură cu politica antiotomană a lui Ştefan? La un moment dat a rămas singur în faţa turcilor, fiind părăsit de aliaţii săi creştini.

El a încercat să ducă o politică antiotomană, dar lucrul acesta s-a încheiat cu o înfrângere, pentru că raportul de forţe la scară internaţională nu a corespuns speranţelor lui. A încercat să despresoare ţara din împresurarea pe care o presimţea gravă, să anticipeze pericolul otoman. A intrat în luptă într-o mare coaliţie europeană, dar şi asiatică, cu Uzun Hasan, cu tătarii din sudul Rusiei, a încercat să respingă pericolul pe care îl simţea că se apropie, mai ales după ce turcii au cucerit ţărmurile Mării Negre. Mai rămăseseră necucerite doar cele două cetăţi ale lui, Chilia şi Cetatea Albă. Şi în cazul acesta se întrevede puterea personalităţii lui prin tot ceea ce a făcut şi a încercat să facă. Fireşte că suntem în vremea scăderii, dacă nu a dispariţiei chiar, a elanului pentru cruciadă, în vederea rezistenţei antiotomane din Europa. Unii istorici consideră că de fapt cruciada ar fi încetat o dată cu devierea celei de-a patra cruciade spre Constantinopol. Spun unii istorici că nu mai putem vorbi în această perioadă de cruciadă, ci de război antiotoman al puterilor din regiune. Cruciada a fost o acţiune europeană sub conducerea papalităţii, în vreme ce, de data aceasta, s-au solidarizat mai ales puterile interesate în rezistenţa antiotomană. Trebuie recunoscut faptul că cele două state româneşti, speculând şi avantajele poziţiei politice, s-au salvat. Chiar dacă au suferit pierderi, diminuări, chiar dacă domnii lor au făcut drumuri la poalele Padişahului, totuşi Ţara Românească şi Moldova şi-au salvat existenţa statală. E o întreagă discuţie în această privinţă. Pe bună dreptate se pune întrebarea: de ce n-au transformat turcii în paşalâcuri cele două state româneşti? S-a discutat acest aspect în vremea lui Iorga şi Panaitescu în bună măsură, şi s-a afirmat că nu au fost transformate în paşalâcuri şi datorită rezistenţei lor.

În ceea ce priveşte epoca lui Ştefan cel Mare, unii istorici mai tineri, ca Ovidiu Cristea, Adrian Cioroianu şi chiar istorici consacraţi, precum Răzvan Theodorescu, neagă faptul că românii din Evul Mediu aveau conştiinţă naţională. Ştefan nu ştia că este român sau nu avea conştiinţa apartenenţei la neamul românesc?

Ştiu problema, am discutat cu Ovidiu Cristea, sunt prieten cu el. Eu l-am adus la Institutul „Nicolae Iorga”, acum el este directorul Institutului. E un element foarte valoros. Mai este şi o dorinţă de originalitate precoce, anume ca înainte de a produce marile lucrări să te semnalezi prin teze mai îndrăzneţe. Eu am discutat cu el. Ştiu de la Andrei Oţetea că atunci când Ştefan cel Mare vorbea de cealaltă Vlahie (l`altra Valacchia) ştia că există un fond etnic comun. Sigur că aici se poate discuta mult, dar e totuşi o distanţă de la conştiinţa acestui fond comun până la ideea de comunitate, dar şi aceea se vede din faptul că el s-a vrut, potrivit stolnicului Cantacuzino, şi a fost şi domn al Ţării Româneşti. În cei câţiva ani cât şi-a impus candidaţii pe tronul Ţării Româneşti, ar fi avut un fel de întâietate în cadrul acestei cooperări moldo-vlahe. Se va mai discuta însă mult asupra acestui punct.

În ceea ce priveşte personalitatea lui Ştefan cel Mare, evident că cei care suntem ataşaţi de domnitorul moldovean îl vedem un mare apărător al creştinăteţii şi al Europei creştine. Din păcate, avem şi istorici şi reviste de istorie care încearcă să discrediteze tot ceea ce ştim noi din istorie cu privire la marii noştri domnitori. În cazul lui Ştefan, se afirmă, cu toate victoriile repurtate împotriva turcilor, că de fapt Ştefan cel Mare nu a fost un apărător al creştinătăţii, întrucât drumul turcilor spre inima Europei ar fi fost prin Belgrad sau prin Buda…

Este adevărat că direcţia lor de expansiune – şi mai ales de apărare – a fost în acest sens, pentru că pericolul cel mai mare de cruciadă sau de acţiune antiotomană a venit, cât a fost, din direcţia Europei Centrale: Imperiul German, Austria, Ungaria, şi de aceea, prin reacţie, ei au înaintat în această direcţie. Chiar ocuparea Budei şi transformarea Ungariei în paşalâc a fost o acţiune preventivă, ca să nu-i zic defensivă. De acolo simţeau că vine pericolul cel mare, din expansionismul pornit din Europa Centrală, aşa s-a întâmplat cu habsburgii în secoloele 16-17. De acolo au venit loviturile decisive. Nu trebuie să discutăm prea mult. Napoleon spunea că „omul este ceea ce face” – şi asta este esenţial. Ştefan cel Mare s-a identificat mai întâi cu Moldova lui, cu credinţa în Dumnezeu, şi de aici vine acea înflorire de biserici cu care a îmbrăcat Moldova.

De fapt, acestea sunt comorile şi bogăţiile noastre cu care ne mândrim şi astăzi în faţa lumii.

Acesta este un fapt care nu poate fi contestat.

Legat de canonizarea lui Ştefan în 2004, evident, au fost multe discuţii. Care este opinia dumneavoastră în această privinţă?

Eu nu aş fi recomandat lucrul acesta. Aş păstra sfera sacrului şi a credinţei departe de zona politică. E greu de spus… Chiar şi din puţinul pe care îl ştim despre el, că s-a identificat cu ucideri, că a avut mai multe soţii etc.

Biserica, atunci când l-a canonizat, s-a uitat mai mult la calităţile şi la realizările lui în planul credinţei decât la defectele lui ca om.

Aşa este. Eu discut şi pun situaţia lui în paralel, deşi e distanţă de timp, cu cea a împăratului Constantin cel Mare, care şi el a fost declarat sfânt şi a avut păcate grele. Eu aici am avut rezervele mele.

Spuneaţi mai devreme că intenţionaţi să scrieţi despre Ştefan cel Mare şi diplomaţia lui. Evident că el a excelat în relaţiile externe şi cu Veneţia, şi cu papalitatea, şi cu Polonia, ba chiar şi cu turcii. Ce ne puteţi spune despre arta diplomaţiei la Ştefan cel Mare?

Este prematur răspunsul meu, pentru că obişnuiesc să ajung la o concluzie după ce am adâncit cercetarea, dar presimt că voi concluziona că a fost un mare diplomat, după felul cum a ştiut să-i joace pe unii contra altora. O putere mică, care a evoluat între mari puteri, cu succes. Ştefan, cunoscând terenul relaţiilor internaţionale, a ştiut să-şi sporească puterile ţării lui folosind contradicţiile dintre puterile vecine. Avea probabil şi un serviciu de informaţii foarte bun, încât cunoştea realităţile externe foarte bine. Rămâne însă de făcut un studiu aprofundat în acest sens, fie că îl fac eu sau alţii, despre diplomaţia în acţiune a lui Ştefan cel Mare.

Care ar fi contribuţia lui Ştefan în domeniul artei şi culturii? A fost Ştefan un sprijinitor al culturii în general sau numai al Bisericii?

În perioada aceea Biserica era principala sursă a culturii. În rest, altceva nu ştiu să fi făcut. La fiul său Petru Rareş se ştiu mai multe. A organizat şi teatru în Moldova, teatru satiric, dar informaţii cu privire la Ştefan nu avem în acest sens. Sunt sigur că despre Ştefan vom mai afla lucruri noi. Un coleg mai tânăr, Alexandru Ciocâltan, a găsit noi surse cu privire la marele domnitor, la călători în drum spre Ierusalim prin Moldova lui Ştefan cel Mare. Sunt sigur că o să mai apară noi lucruri cu privire la Ştefan.

Îl putem prezenta celor tineri pe Ştefan cel Mare ca un model de istorie naţională?

Fără ezitare. Ştefan cel Mare e una dintre personalităţile covârşitoare ale istoriei naţionale!

Ce ar trebui să învăţăm noi, cei de azi, din toată jertfa lui ca domnitor?

Simţul măsurii, înţelegerea corectă a realităţilor internaţionale în care se dezvoltă istoria României, pentru că, a spus-o şi Iorga, „nu există istorie strict naţională, iar cea a românilor e mai puţin decât oricare altele”. Vedem cu ochii noştri tot ceea ce s-a întâmplat recent. Ceauşescu n-a căzut dinăuntru, la fel Antonescu, la fel Garda de Fier, la fel Carol al II-lea ş.a.m.d. Istoria naţională se înţelege şi prin buna cunoaştere a contextului internaţional. Este una dintre calităţile necesare conducătorilor României.

Domnule academician, există în lumea românească de astăzi tot felul de intelectuali şcoliţi sau finanţaţi de tot felul de Fundaţii şi Comisii externe, care spun că noi, cei de azi, n-ar trebui să ne ocupăm de evocarea unor personalităţi medievale, cum este şi cazul lui Ştefan cel Mare, ci să ne întoarcem în timp cel mult la vremea Brătienilor, care au pus bazele României moderne. Ce părere aveţi despre această opinie?

Aceasta este o poziţie greşită. Studiem toată istoria, şi cu cât o studiem mai adânc, cu atât vom înţelege mai bine continuitatea şi discontinuităţile ei. Nu e o istorie uşoară, dar mai ales în cadrul acesteia e ceea ce a numit A. D. Xenopol şi a reluat Gheorghe I. Brătianu: „o enigmă şi un miracol istoric: poporul român”. E vorba de permanenţa acestei mase de romanitate care s-a îndârjit să supravieţuiască într-un context internaţional defavorabil, stând de veghe cu faţa când la răsărit, când la apus ş.a.m.d,, agresată din toate părţile, reuşind nu numai să supravieţuiască, ci să creeze state, să le rotunjească, să le unească şi să fie o realitate a lumii contemporane.