vineri, 7 noiembrie 2025

Prozelitism New Age folosindu-se de imaginea uniformei Bisericii.

 Asalt ezoterist fără precedent asupra credincioșilor ortodocși.

Afiș ediția
noiembrie 2025


Manifestările ezoteriste au luat, în ultimii ani, o amploare fără precedent în România, ținta fiind, fără îndoială, atragerea credincioșilor ortodocși în capcana New Age. Un astfel de eveniment l-a constituit desfășurarea la Sibiu, în perioada 24 - 26 noiembrie 2023, a Conferinței internaționale de „Terapii Holistice și Metafizice din România - Holistic Fest”. Sub genericul „Sănătatea spirituală și pacea mondială", evenimentul a reunit politicieni, actori, maeștri reiki și yoga, șamani etc. Între vorbitori s-au numărat Dorel Vișan, Florian Colceag, Diana Șoșoacă, vindecătorul Serghei Danisin, șamanul greco-catolic Ovidiu Coșbuc, Al. Paul Morar și alții.

În urma semnalelor de alarmă trase de Asociația ASTRADROM[1] și site-ul ActiveNews[2], preotul ortodox Vasile Davidoiu din parohia Poiana a refuzat să mai participe la deschiderea conferinței, unde urma să dea o binecuvântare, nefiind în temă cu scopul real al întrunirii.

Conferințele susținute în cadrul festivalului au inclus informații privind meditația transcendentală, mindfulness, reîncarnarea, chakrele, vibrațiile, energiile, caracterul mistificat al Evangheliei, „greșelile” Bisericii Ortodoxe și „adevărul” propovăduit de budiști, necesitatea unificării religiilor, o credință deasupra religiilor etc.

Iată, spre edificarea cititorilor, un fragment dintr-un interviu acordat organizatorului festivalului, J. M. Dragoman, de către senatoarea Diana Șoșoacă: „Poporul român trăiește cu o vibrație foarte joasă. Pentru că suntem aici, vorbim de vibrație. Vibrația trebuie să fie înălțată. Așa că cumva va trebui să fie o unificare a tuturor spiritelor pure... Indiferent din ce religie ești, dumnezeul în care cred majoritatea religiilor, dacă ne întoarcem în spate cu religiile, cum au ajuns o groază de religii, dacă te uiți la esența lor toate înseamnă iubire, pace, un dumnezeu, tatăl tuturor văzutelor și nevăzutelor, făcutelor și nefăcutelor...”[3]

Deși titlul conferinței era legat de cuvântul „Pace”, conținutul s-a dovedit a fi o propagandă New Age în toată regula, în care șamani, maeștri guru și lideri ai unor organizații ezoterice transmiteau celor prezenți mesaje patriotice amestecate cu învățături despre reîncarnare (vieți anterioare), învățături panteiste, chakre, vibrații, energii, mantre, karma etc. Mai mult decât atât, în cadrul conferinței a fost atacată însăși Biblia, vorbitorii susținând că din Biblie au fost șterse anumite aspecte, de către reprezentanții Bisericii. Astfel, conform mesajului transmis de actorul Dorel Vișan, Biblia a fost falsificată, eliminându-se pasajele referitoare la reîncarnare, afirmație lipsită de dovezi concludente. Astfel de învățături au fost promovate de cunoscutul actor chiar din platoul Trinitas TV (!), la doar câteva săptămâni de la desfășurarea conferinței Holistic Fest Sibiu[4].

Tot în cadrul prozelitismului New Age activ prin Holistic Fest, la ediția din Noiembrie 2025, Johann Muller Dragoman (secondat de actorul Dorel Vișan) anunță cu mare fast participarea „preoților” ortodocși Ion Epaminond Boroș din Brașov care apare pe afiș împreună cu pr.” Adrian Singurov din București. Organizatorul Holistic Fest evită să spună că ambii nu aparțin BOR, nefiind preoți canonici lăsând să se înțeleagă că respectivii ar fi preoți ortodocși recunoscuți de Biserica ortodoxă canonică. Confuzia este evidentă și făcută în mod intenționat pentru a deruta invitații. Ion Epaminond Boroș a fost preot canonic la Jandarmeria din Brașov, colonel în rezervă, iar în prezent nu face din BOR, fiind sub ascultarea unui fals mitropolit cu numele Mihail din Biserica paralelă. Fostul preot Ioan Boroș este în legături apropiate și cu fostul preot Ciprian Mega din Oradea pe care îl susține pe rețelele de socializare când acesta denigrează Biserica Națională a României. Organizatorul Holistic Fest spune în anunțul său: Părintele Dr. Ioan Epaminond Boroș vine cu o vastă experiență în domeniul teologiei, al cercetării și al dialogului interdisciplinar. Prelegerea sa explorează granițele dintre știință și metafizică, invitându-ne să privim dincolo de limitele cunoașterii convenționale – acolo unde știința caută răspunsuri, iar spiritualitatea oferă sens”. Conform celor transmise la Holistic Fest reîncarnarea și doctrinele ezoterice sunt prezentate ca fiind parte a științei, iar invitații sunt prezentați ca fiind teologi ortodocși inducând impresia de implicare a BOR în procesul de “cunoaștere” a spiritualității New Age. Realitatea este că cele susținute de participanții la Holistic Fest sunt în contradicție cu învățătura Bisericii Ortodoxe.  

Mesajul ezoteric a pătruns și în o parte a clerului BOR. Deși Biserica nu participă la actiuni de genul Holistic Fest, există unii clerici și credincioși, mai puțin cunoscători ai învățăturilor Bisericii, care preiau idei și învățături eretice pe care le transmit mai departe cu sau fără cunoștință de cauză. Oficial, Biserica Ortodoxă respinge învățăturile ezoterice de tip New Age apărute în țările creștin-ortodoxe, dar rămâne tolerantă față de deviații ale unor clerici și credincioși. Numărul acestor clerici este foarte mic, dar ei sunt folosiți de propagandiștii New Age ca modele de urmat în rândul credincioșilor ortodocși.

Pe aceeași linie ezoteristă se înscrie și activitatea unor clerici din B.O.R., lipsiți de vocație și cunoștințe elementare de dogmatică. Într-o emisiune[5] transmisă în 23 noiembrie 2023 pe canalul Terranova TV, realizatoarea emisiunii „Tainele conștiinței” și specialista în tantra yoga, Elena Angela Roșcan, a dat ocazia preotului ieșean Vasile Ungureanu să-și expună crezul pe tema „Ce este conștiința?”. Iată mai jos câteva din părerile exprimate de pr. Ungureanu:

„Conștiința este produsul celor trei câmpuri de energie care formează sufletul. Sufletul e creat din 6 câmpuri de energie. Pentru că spune Creatorul că omul, ca și Universul, este creat din trei elemente: materie, energie și informație. Materia este trupul la om, energia este sufletul sau iubirea și informația este spiritul.”

„Eu nu cred nici în iad, nici în întuneric, pentru că Dumnezeu nu ne-a creat ca să ne țină în întuneric.”

„Eu mi-am pus întrebarea de ce suntem mai multe rase pe pământ? Neagră, mulatră, galbenă, roșie... și atunci gândul meu mi-a trimis că Pământul a fost vizitat de alți colocatari din sistemul nostru solar. Au venit și din Pleiade, și din Sirius.”

„Sunt multe persoane care au dezbrăcat haina materialistă a lumii și s-au înălțat. Dar ele vin cu o învățătură și cu o educație din altă existență. Că Mozart la 5 ani compunea muzică. Dacă n-ar fi venit din altă existență, n-ar fi știut să compună muzică la 5 ani. Pentru că el a continuat o operă pe care o scrisese în alte existențe. Eu cred în această reîncarnare.”

În treacăt fie spus, acest așa-zis preot combate nu doar învățătura de credință a Bisericii pe care pretinde că o slujește, ci și Sfintele Canoane, afirmând într-o altă discuție[6] purtată cu aceeași Elena Roșcanu: „Noi ne-am născut liberi, frumoși și iubitori. Nu trebuie să-ți încurci și să-ți îngrădești viața cu niște canoane care nu mai sunt normale și n-au fost niciodată.”

Mai trebuie amintit faptul că pe data de 22 februarie 2025, Muzeul Mitropolitan Iași a găzduit cea de-a șaptea ediție a evenimentului „Despre iubire”, eveniment organizat de Asociația ROR. Evenimentul i-a avut ca protagoniști pe pr. Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Iașilor și consilier al Departamentului Comunicare și Relații Publice și psihologul Elena Angela Roșcan, instructor internațional de Tantra Yoga Ezoterică. Nu este clar ce fel de experiențe au împărtășit celor prezenți cei doi vorbitori, având în vedere că unul reprezintă Mitropolia Moldovei, iar celălalt se prezintă public drept instructor Tantra Yoga, susținând prelegeri, cu diferite ocazii, despre cum se obține un orgasm de calitate, la bărbați și femei sau despre „conectarea la energia sexuală creatoare” sau la „Zeița Mamă”[7]...

Știm că asemenea planuri au drept miză ghiveciul New Age, pentru prepararea căruia s-au folosit mai multe ingrediente în ultimii ani, cum ar fi „trainingul liberal” organizat la Mănăstirea Neamț de Fundația liberală Friedrich Naumann cu participarea deputatului Iulian Bulai (cel care a afirmat că Mântuitorul Iisus provine „dintr-o familie foarte ciudată”,având „o mamă surogat și un tată care acceptă paternitatea fără să fi contribuit la ea”), fervent susținător al drepturilor persoanelor LGBTIQ (adică de „orientări sexuale” diverse), „teambuilding”-ul susținut la Mănăstirea Sihăstria Putnei de către Asociația SuperTeach, asociație care propune citate din Yuval Harari, homosexual declarat („căsătorit” cu un alt bărbat), promotor al ideologiei transhumaniste[8] sau asaltul yoghin asupra credincioșilor nemțeni desfășurat de un fost adept MISA, la o conferință susținută de Protopopiatul Piatra-Neamț și organizată de o fostă preoteasă[9].

Însă credincioșii români nu sunt dispuși să înghită această otravă. Nu le-ar permite Sfinții Mărturisitori recent canonizați de BOR, care s-au jertfit pentru apărarea țării și Bisericii Ortodoxe strămoșești. De dragul lor, suntem datori „să stăm drepți, să stăm cu frică și să luăm aminte”!

 prof. Iona Năstase

 



[1] https://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2023/12/holistic-fest-sibiu-toamna-aceasta.html

[2] https://www.activenews.ro/stiri-dezvaluiri/Show-Satanist-cu-Sosoaca-la-Festivalul-Holistic-din-Sibiu-Pe-unde-te-duci-vibratia-e-joasa.-Trebuie-unificate-toate-spiritele-indiferent-de-religie.-Saman-Dragoman-Asa-cum-spunea-parintele-Necula-sufletul-e-nemuritor.-E-compus-din-7-chackre-in-7-cu-186032

[3] https://www.youtube.com/watch?v=Boj2q43f3Pw

[4] https://www.activenews.ro/cultura-biserica-ortodoxa/Dezmat-ezoterist-la-Trinitas-TV-cu-Dorel-Visan-in-rolul-principal-Noi-nici-nu-cunoastem-viata-lui-Iisus-de-la-12-ani-pana-la-30.-A-fost-scoasa-din-Evanghelie.-Parintele-Dan-Badulescu-despre-Dorel-Visan-El-se-mai-considera-crestin-ortodox-186794

[5] https://www.youtube.com/watch?v=jNrSEMBYzF8

[6] https://www.facebook.com/100068114232742/videos/722475286087860

[7] https://www.youtube.com/watch?v=Fjao-ep1-zk

[8] https://www.activenews.ro/opinii/Mormonii-si-Miscarea-New-Age-au-trecut-la-re-educarea-Romaniei-printr-o-Retea-de-Milionari-in-Euro.-SuperTeach-sapa-Biserica-Ortodoxa-Romana-de-la-Sihastria-Putnei.-SCRISOARE-DESCHISA-a-societatii-civile-romanesti-catre-SFANTUL-SINOD-al-BOR-176206

[9] https://www.activenews.ro/stiri/A-dat-strechea-NEW-AGE-in-preotesele-din-Mitropolia-Moldovei.-Asalt-yoghin-asupra-credinciosilor-nemteni.-Fost-adept-MISA-specialist-in-ejaculare-la-o-conferinta-sustinuta-de-Protopopiatul-Piatra-Neamt-si-organizata-de-o-fosta-preoteasa-183388

2 comentarii:

  1. Mulțumim pentru informații. Nu știam că pr Ioan Boroș nu mai este preot adevărat. Nouă nu n-ea spus nimeni asta în Brașov.

    RăspundețiȘtergere

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.