joi, 8 noiembrie 2018

După referendumul eșuat, au început răzbunările LGBT-iștilor pe sustinatorii crestinismului..


Coaliția pentru Familie și Mitropolitul Ardealului au fost reclamați la CNCD de către Emil Moise, omul care a încercat să scoată ora de religie din școli

Dacă în clipul pro LGBT-ist au apărut copii, nu deranjează pe nimeni. Important e că acum s-au gândit “apărătorii” homosexualității să îi acuze pe cei din Coaliția pentru Familie de abuz pentru că pe afișele lor a apărut o familie din care făcea parte și copii.

Cu sprijinul partidelor anti-PSD, homosexualii au reușit să invalideze referendumul pentru familie. Acum Biserica este pusă la zid de către cei care au transformat o cauza nobilă în ambiții politice.

Mai este nevoie să ne întrebăm cine stă în spatele mișcării progresiste. Oricine vede că Emil Moise nu are puterea de a mișca un deget, se observă clar că el e doar figurantul uni sistem.


Coaliția pentru Familie a fost reclamată la Consiliul Național pentru Combatarea Discriminării (CNCD) de către Asociația pentru Libertatea de Conștiință, ONG condus de Emil Moise (FOTO), arată un document intrat în posesia ActiveNews.

Emil Moise a devenit cunoscut după ce a obținut în instanță anularea înscrierii elevilor, în mod automat, la ora de religie. Din păcate pentru demersul său, peste 90% dintre părinți și-au înscris copiii la ore de religie.

În memoriul trimis către instituția condusă de Csaba Astalosz, Asociația pentru Libertatea de Conștiință acuză Coaliția pentru Familie că în campania ante-Referendum ar fi folosit copii în materiale foto sau video. Conform lui Emil Moise, arătând filmulețe și mărturii despre viața copiilor ce au fost crescuți de cupluri homosexuale, CpF nu ar fi ținut cont de „interesul superior al copilului”.

În documentul trimis pe 2 octombrie, Moise și ONG-ul său susțin că CPF ar fi dus „o campanie de ură împotriva persoanelor LGBTQ și a familiilor care nu se compun din doi soți, bărbați și femeie, și copii”. 

Petenții au mai cerut CNCD să sesizeze Biroul Electoral Central pentru a stopa materialele pro-Referendum în care sunt folosiți copiii. Ulterior, pe facebook, Moise a spus că l-a reclamat și pe Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurențiu. Acesta a mai spus că a depus peste 200 de întâmpinări către Birourile Electorale Județene și BEC și trei contestații împotriva aceluiași Birou Electoral Central.

„In această săptămână am depus aproape 200 de întâmpinări la Birourile Electorale Județene și la Biroul Electoral Central, 3 contestații în instanță împotriva BEC care a refuzat de trei ori să analizeze întâmpinările noastre și o plângere la CNCD împotriva Coaliției pentru Familie și a domnului episcop Laurentiu Streza.

Două din cele 3 procese s-au conexat și am câștigat câțiva pași importanți. Ele sunt încă pe rol. In cel de al treilea am câștigat tot ce am cerut și printr-o hotărâre istorică a Curții de Apel București BEC a fost obligat să dispună ca în campania pentru referendum să nu mai fie folosiți copii (pe care îi foloseau Coalitia pentru Familie, cultele religioase și partidele politice). Biroul Electoral Central și Birourile Electorale Judetene au refuzat să aplice hotărârea Curții de Apel București care este executorie.

Bătălia a fost extrem de grea, apăsătoare, presiunea insuportabilă, nopțile nedormite. 
Mulțumesc din suflet tuturor celor care m-ați sprijinit, direct sau indirect, tuturor celor care mi-ați apreciat postările și tuturor celor care ați decis să nu mergeți la acest inuman referendum”, a scris el pe facebook.

„Inumanul” Referendum pentru definirea Căsătoriei nu a fost validat, din cauza faptului că la urne s-au prezentat doar 22% din cetățenii cu drept de vot. Pragul minim de participare era de 30%.


5 comentarii:

  1. No, poftim nesimțire și nerușinare la acești diavoli cu chip de om, LGBT-iști și pro-LGBT-iști. Lucifer cu tot iadul grăiește prin gura lor. Rușine lor, dar mai ales tuturor așa-zișilor ortodocși, care nu s-au prezentat la Referendum pentru a vota pentru familia normală, pentru normalitate. Mare păcat au făcut. Să se spovedească urgent de aceasta, altfel nu-i văd bine. Au dat apă la moară acestor spurcați să ni se urce în cap, să emită tot mai multe pretenții și să se folosească în demersurile lor de legile și instituțiile unui stat nevolnic și corupt până la măduvă. Oricine se luptă și este prigonit de acești spurcați este asemenea mucenicilor ce se jertfesc pentru Credință, primind în schimb Slava Dumnezeiască Eternă. La luptă cu toții pentru Normalitate! La luptă pentru Adevăr, Bine, Frumos, pentru Viitorul întregii omeniri!

    RăspundețiȘtergere
  2. No, poftim nesimțire și nerușinare la acești diavoli cu chip de om, LGBT-iști și pro-LGBT-iști. Lucifer cu tot iadul grăiește prin gura lor. Rușine lor, dar mai ales tuturor așa-zișilor ortodocși, care nu s-au prezentat la Referendum pentru a vota pentru familia normală, pentru normalitate. Mare păcat au făcut. Să se spovedească urgent de aceasta, altfel nu-i văd bine. Au dat apă la moară acestor spurcați să ni se urce în cap, să emită tot mai multe pretenții și să se folosească în demersurile lor de legile și instituțiile unui stat nevolnic și corupt până la măduvă. Oricine se luptă și este prigonit de acești spurcați este asemenea mucenicilor ce se jertfesc pentru Credință, primind în schimb Slava Dumnezeiască Eternă. La luptă cu toții pentru Normalitate! La luptă pentru Adevăr, Bine, Frumos, pentru Viitorul întregii omeniri!

    RăspundețiȘtergere
  3. Pentru acești nelegiuiți LGBT ne va pedepsi Dumnezeu Țara asemenea Sodomei și Gomorei. Opriți-vă odată, inconștienților!

    RăspundețiȘtergere
  4. Toți cei care n-au fost la Referendumul pentru familia normală și nu au votat pentru normalitate îi vor avea pe conștiință și pe suflet pe toți copiii înfiați de aceste bestii LGBT, care nu-i înfiază decât pentru corupere și pedofilie. Rușine tuturor acestora! Rușine, rușine, de trei ori rușine!

    RăspundețiȘtergere
  5. Care normalitate, bre? Aia de tip taliban? Foarte bine ca am evitat instaurarea dictaturii religioase in Romania! Felicitari!

    RăspundețiȘtergere

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.