sâmbătă, 14 septembrie 2013

Idei de prediciale PS Ioan Mihălţan la Oradiei la duminicile de peste an

-->

Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci

Ev. Marcu VIII, 34-38; IX, 1
 


1.Înţelesul pe care-l are Crucea în Sf. Evanghelie de astăzi nu este cel de semn de care am vorbit, ci cel de suferinţă.
2.Deci îndemnul Mântuitorului pentru noi oamenii este mai puţin de dorit. Uneori pare  chiar revoltător:” Şi Hristos ne îndeamnă la suferinţă, n-avem noi destulă?”.
3.Desigur suferinţa la care ne îndeamnă Mântuitorul să luăm crucea şi să-L urmăm este vorba de suferinţa înfrânării, răbdării, tăcerii, înfrânării gândurilor, a potolirii simţămintelor rele şi alte suferinţe pe care le întâmpinăm de la ispitele diavolului spre urcuşul duhovnicesc.
4.Toate aceste suferinţe nu sunt uşoare, nici simple, nici de scurtă durată, deoarece ele ţin o viaţa întreagă.
5.Oare acestea sunt cele mai grele suferinţe? Sunt şi alte suferinţe mai grele? Desigur că da, şi anume: suferinţele cele mai chinuitoare sunt cele în urma păcatului. Să ne gândim la chinurile lui Cain după ce l-a omorât pe fratele său, la chinurile lui Iuda după ce l-a omorât pe Iisus Hristos şi apoi să facem o comparaţie în noi înşine privind viaţa noastră din curată în comparaţie cu cea de mai târziu după ce am săvârşit diferite păcate.
6.Diferenţa e foarte mare, nu se poate compara bucuria copilăriei cu chinurile mustrării de conştiinţă de mai târziu în urma păcatelor săvârşite.
7.Noi motivăm că ei n-au necazuri, iar noi suferim datorită necazurilor ce vin peste noi. Oare aşa să fie? N-au avut necazuri sau n-au păcate? Noi avem suferinţe din cauza necazurilor sau a păcatelor?
8.Să medităm mai mult la această motivare falsă a noastră şi să credem că cea mai grea suferinţă este cea datorită păcatelor.
9.Să ne gândim la Sf. Serafim de Sarov cu inima curată ca a unui copil nevinovat, pentru care fiecare om era o bucurie pentru el.
10.Dacă suferinţa răbdării şi înfrânării la care ne cheamă Hristos este grea, suferinţa în urma păcatelor este groaznică.
11.Cea dintâi duce la viaţă, cea de-a doua duce la moarte sufletească.
12.Ar fi bine să medităm şi altceva şi anume: orice păcat începe cu o plăcere, de aceea cădem mai repede în mrejile lui, amăgindu-ne; orice virtute începe cu suferinţă, de aceea nu luăm în serios plinirea ei.
13.Dacă virtuţile ar începe cu o plăcere, poate am întâlni mai mulţi oameni virtuoşi, dacă păcatul ar începe cu suferinţă am întâlni mai puţini păcătoşi.
14.Mântuitorul prin îndemnul ce ni-L face ne doreşte cel mai mare bine.
15.El nu vrea să ajungem rău, urmăreşte mereu îndreptarea şi ne ajută mereu, de aceea ne îndeamnă: „Luaţi jugul Meu asupra voastră, că jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară”.
16.Vrând cu orice preţ să ne ajute, să ne scoată din chinurile păcatului, văzând  că totuşi nu ne îndreptăm, că nu ascultăm, ne pune El o cruce a suferinţei, a unor încercări pentru tămăduirea păcatelor noastre. Crucea pe care o pune Mântuitorul pe umerii noştri nimeni n-o poate lua. Ea nu este distrugătoare, ci este tămăduitoare, este o cruce medicamentoasă. Exemplu: dacă-l privim pe medic cum taie în carne vie îl putem socoti chiar un criminal, dar dacă luăm în considerare scopul ce-l urmăreşte  - el deşi operează ne vrea binele.
17.Asemenea lucrează şi Dumnezeu cu noi. Nu este bine să aşteptăm în neîndreptare până ce ne pune Dumnezeu o cruce pe umerii noştri. Este cel mai înţelept să ne luăm crucea de bunăvoie, la ce ne îndeamnă Mântuitorul, crucea vindecătoare de păcate.
18.Să nu râvnim viaţa plăcerilor păgubitoare, ca să ajungem la urmările chinuitoare ale suferinţelor  păcatelor, ci mai bine să ne luăm crucea la care ne îndeamnă Mântuitorul ca să scăpăm de moartea sufletească şi să trăim în viaţa cea în Hristos care ne sprijineşte şi ne dă putere să ne putem duce crucea Lui.

(Text preluat din PS Ioan Mihălţan, episcopul Oradiei  „Idei din Sfintele Evanghelii pentru predicile duminicilor şi sărbătorilor de peste an”, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, 1999, p.215)

vineri, 13 septembrie 2013

Oreste Teodorescu provoaca scandal la cetatile dacice - Sarmizegetusa Regia singurul loc din Romania unde Oreste se poate ruga la Dumnezeu


"Crestinul" Oreste se scandalizeaza ca nu este lasat sa se roage la zeii dacilor

Comunicat de presa ASTRADROM Orastie
    Asociatia pentru Pastrarea si Promovarea Valorilor Culturale si Nationale ale Poporului Român - ASTRADROM, apreciaza munca domnului Vladimir Brilinski pentru pastrarea valorilor istorice mostenite de la stramosii nostri daci. 
    Mentionam ca am luat la cunostinta de filmarea facuta saptamana trecuta de Oreste Teodorescu la cetatile dacice in timpul cand il hartuia pe reprezentantul Consiliului Judetean Hunedoara, Vladimir Brilinski, acuzandu-l si luandu-l la raspundere (cu ce drept?) pentru ca nu i-a lasat "sa se roage" in sanctuarul unde dacii aduceau jertfe zeilor. Consideram ca provocarea la un astfel de scandal care a fost facuta oficialitatilor locale nu este demna de un "luptator pentru dreptate" si un "bun român" cum se pretinde a fi domnul Oreste Teodorescu.
     Mentionam ca la intrarea in cetate este specificat ca situl arheologic Sarmizegetusa Regia functioneaza in regim de muzeu, iar la intrare este scris pe un panou de prezentare ca ritualurile religioase sunt interzise. De acest lucru a fost instiintat si domnul Oreste Teodorescu, inainte de a tulbura linistea in acel loc, care, in loc sa respecte legea s-a gandit sa imprastie cu noroi pe toti care nu se conformeaza principiilor sale. Acest lucru arata lipsa de respect fata de stramosii daci de a caror nume se foloseste pentru a-si promova ideile sale religioase.
 purtator de cuvant Roxana Badila

Scandalul lui Oreste:


In urma scandalului provocat de Oreste Teodorescu am contactat si un preot ortodox din apropierea cetatii Sarmizegetusa Regia. Despre acest incident ieromonahul Eftimie Mitra de la schitul "Sfintii Români" din Gradistea de Munte ne-a relatat:
"E ciudat acest Oreste, in emisiunile sale se vede ca nu e un crestin adevarat. S-a folosit de unele emisiuni sa faca presiuni asupra Bisericii Ortodoxe pentru a il incinera pe Sergiu Nicolaescu conform ritualurilor necrestine dacice. Strigă in gura mare ca e impotriva masoneriei dar in emisiunile sale promoveaza masoni si un sincretism religios de tip New Age si multe altele. Pe preotii ortodocsi ii numeste "sutanisti" in timp ce pe guru (preoti pagani - n.n.) ii numeste maestri spirituali si multe altele. L-as intreba cand e sincer cand spune ca e crestin si propovaduieste o religiozitate necrestina? Cand spune ca lupta impotriva masoneriei dar promoveaza masoni si invataturile sale sunt conforme unei religii mondiale neopagane? Cand spune ca respecta si iubeste neamul românesc dar lupta cu inversunare impotriva Bisericii Neamului Romanesc?... si multe altele asupra carora va trebui sa reflectam mai adanc in viitor."

Despre ce ascunde Oreste Teodorescu in emisiunile sale:
http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2013/09/cetatile-dacice-sarmizegetusa-regia-si.html#comment-form
http://www.blogger.com/blogger.g?blogID=192442414514739888#editor/target=post;postID=9127067894373118429;onPublishedMenu=allposts;onClosedMenu=allposts;postNum=5;src=postname
 http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2013/10/sarmizegetusa-regia-locul-unde-sectele.html

Vedeti si "New Age si dacismul in Romania":
http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2013/07/new-age-si-dacismul-in-romania.html

Dintre aberatiile "marca" Oreste:
http://www.libertatea.ro/detalii/articol/oreste-ataca-dur-atitudinea-bisericii-ortodoxe-privind-incinerarea-lui-sergiu-nicolaescu-430029.html
http://www.realitatea.net/ai-grija-de-tine-oreste_1044971.html
http://jurnalul.ro/fun/secretul-lui-oreste-118309.html

Oreste si masoneria:
http://saccsiv.wordpress.com/2010/05/11/pentru-cine-mai-avea-dubii-ca-oreste-e-mason/
http://web13.net/oreste-mason-membru-al-ordinului-templierilor/
http://www.fara-secrete.ro/masonul-oreste-teodorescu-mare-aparator-al-masoneriei-si-sustinator-infocat-al-centralizarii-globale-si-a-noii-ordini-mondiale/
http://www.frontpress.ro/2013/02/oreste-presupus-mason-despre-conflictul-dintre-biserica-si-masonerie.html
http://codulluioreste.ro/francmasoneria/
http://c-tarziu.blogspot.ro/2010/09/oreste-teologul.html
http://saccsiv.wordpress.com/2010/01/17/oreste-pavel-corut-b1tv-elogiu-masoneriei-new-age-si-noii-ordini-mondiale/
http://laurentiudumitru.ro/blog/2010/10/07/oreste-compasul-si-omofoarele/
http://www.com24.ro/index.php/2010/06/despre-masonerie-cu-oreste-teodorescu/

 Iata si o scurta prezentare a ritualurilor "românesti" savarsite la cetatile dacice:




Parintele Justin va primi titlul de cetatean de onoare a orasului Baia Sprie

  Sambata 14 septembrie, de ziua crucii, parintele Justin Parvu v-a primi din partea primariei Baia Sprie titlul de cetatean de onoare al orasului. 
   Obstea manastirii Petru Voda invita pe toti cei care l-au iubit pe duhovnicul neamului nostru sa participe la eveniment.


Pentru detalii vedeti aici:
http://www.paltin-petruvoda.ro/invitatie-la-baia-sprie-la-decernarea-titlului-de-cetatean-de-onoare-parintelui-justin-parvu/

Idei de predici ale PS Ioan Mihălţan al Oradiei la sărbătorile de peste an



Înălţarea Sfintei Cruci
Ev. Ioan XIX, 6-11; 13-20; 25-28; 31-35




1.Faptul că în şcolile noastre teologice se învaţă Istoria Bisericii Universale este cu mult folos deoarece numai cunoscând vremile trecute ale Bisericii înţelegi mai bine învăţătura, se înţelege mai bine Sf. Scriptură, exegeza ei şi o comparţie între evenimentele trecute şi prezente e dătătoare de ton.
2.Chiar acest „sfat” cu care începe Evanghelia de a-L răstigni pe Mântuitorul denotă rânduiala legii vremurilor acelora şi totodată în întreaga istorie a Bisericii se constată marea putere a urii,  mâniei şi a urmărilor ei grozave ca şi în cazul de faţă: ura îngustă, ura fără de lumină, ura răufăcătoare şi pierzătoare de suflet.
3.Rămâne şi marea taină a îngăduinţei  lui Dumnezeu faţă de această ură şi taina cum că un Dumnezeu şi Om  în acelaşi timp se lasă în valurile urii răzbunătoare, El care ar fi putut să-i nimicească dintr-o suflare.
4.Faptul că se spune că „s-au sfătuit” nici pe departe nu semnifică un sfat bun cum e de aşteptat un sfat, ci un sfat răzbunător, un sfat diavolesc.
5.În răutate totdeauna se găseşte o adâncă neclaritate şi o încercare de justificare a răzbunării. Şi aceşti preoţi şi bătrâni în răutatea lor vor să-i dea sfatului lor justificare legală cu aşa-zisele argumente legale, de aceea nu s-au redus numai la sfatul lor ci au prezentat sfatul omului legii romani – Pilat din Pont. Dar şi omul legii romane s-a arătat nepreocupat de planul lor dar în acelaşi timp  se temea de ei. Ar fi vrut să nu fie implicat şi să cadă asupra lor responsabilitatea. Aşa cum am mai spus un om al legii nehotărât şi preocupat să facă dreptate celui nevinovat – Mântuitorului Iisus Hristos.
6.El, om al legii, se temea de cei nedrepţi, nu era un adept al dreptăţii, ci un om al curiozităţii pentru că-L întreba pe Mântuitorul lucruri fără importanţă ca şi în cazul Sf. Pavel când a fost în faţa dregătorilor ce aşteptau ca să le dea bani.
7.E foarte important faptul că nu i-a dat răspuns pentru că nu aducea nici un folos nici Lui şi nici lui Pilat din Pont.
8.Nu putea Pilat din Pont, împătimit cum era, să înţeleagă frumuseţea energiei Adevărului deoarece nu i-a dat nici un răspuns.
9.Interesante faptul că aroganţa îşi asumă argumente nejustificate.
10.Răspunsul Mântuitorului e înţelept, plin de credinţă în Dumnezeu-Tatăl, în providenţa dumnezeiască, încât răspunsul Lui e categoric şi anume că fără Dumnezeu noi ca oameni, chiar conducători fiind, nu putem rezolva problemele atât de importante ale vieţii.
11.Este tainică încercarea de a-L prezenta pe Iisus mulţimii şi ne întrebăm şi ne întrebăm cu ce scop? Înţelegea mai puţin primejdia furiei poporului. Totuşi a mărturisit un mare adevăr când l-a prezentat: Iată Omul – adică Omul adevărat, fără asemănare, unic exemplu între oameni.
12.Ceea ce căutau ei să justifice era atitudinea faţă de împăratul – un fals. Ei nu erau credincioşi cetăţeni ai împăratului ci prin acest sfat căutau să-L omoare pe Iisus.
13.Slăbicinea lui Pilat a dat dreptate celor nedrepţi şi acceptarea răstignirii va fi o răspundere a lui în faţa lui Dumnezeu.
14.Evanghelia caută apoi să prezinte întreaga suferinţă a Mântuitorului Iisus Hristos – de la nopţile suferinţelor fizice la batjocorirea soldaţilor, de la purtarea crucii după atâtea nopţi de chin până la înfricoşata răstignire precum şi adâncul suferinţelor spirituale ca răspuns la iubirea Lui.
15.Faptul că răstignirea s-a făcut între doi tâlhari este providenţială şi semnificativă, vrând să scoată în evidenţă diferenţa atitudinilor persoanelor umane faţă de diferite realităţi şi responsabilităţi: doi tâlhari mult diferenţiaţi în atitudini, doi tâlhari diferiţi – unul se mântuieşte, altul e osândit.
16.Prezenţa Născătoarei lângă cruce simbolizează puterea iubirii ce alungă orice frică.
17.Purtarea de grijă a Mântuitorului faţă de mama Sa, contrar părerilor protestanţilor şi încredinţarea ei unui suflet plin de iubire – Ioan Evanghelistul dovedeşte respect, cinstire şi purtare de grijă.
18.Proorociile despre Iisus Hristos şi împlinirea lor în viaţa reală trăită pe pământ sunt cea mai puternică dovadă a existenţei Mântuitorului şi a legăturii strânse dintre proorocii şi plinirea lor.
19.Şi problema răstignirii, a morţii, a suliţei în cele mai mici amănunte sunt prezentate în proorocii şi aidoma plinite.
20.Nu este fără de însemnătate faptul că această Evanghelie a Înălţării Sf. Cruci  este strâns legată istoric de Sf. Constantin cel Mare şi Sf. Elena care după 300 de ani de prigoană le-au luat apărarea creştinilor şi au oprit persecuţiilor împotriva lor.
21.Această atitudine a lui Constatin a fost sub influenţa mamei sale ce a dus la încreştinarea lui. Tot mama sa a fost cea care a descoperit crucile la Ierusalim, a zidit Biserica Sf. Mormânt din care încă se mai află părţi de pe vremea aceea, biserică încare se spune că a adus crucea Mântuitorului, a înălţat-o în faţa sfântului altar iar poporul a cântat cântarea bisericească:”Crucii Tale ne închinăm Hristoase şi sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim” pe care o cântă credincioşii la 14 septembrie în fiecare an.
22.Semnificaţia acestei înălţări a rămas în rânduiala alcătuirii iconostasului prin aceea că după rânduri de icoane în toate bisericile ortodoxe străjuieşe Sf. Cruce. Nu fără însemnătate este această rânduială.
23.Tot în amintirea acestei sărbători se scoate în mijlocul bisericii Crucea şi se cântă imnul:”Crucii Tale ne închinăm ...”, de aceea cu înţelepciune  a rânduit Biserica să prăznuiască această sărbătoare legată de patimile şi răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos de acum aproape 2000 de ani.
24.Evenimentul răstignirii cum îl prezintă Sf. Scriptură este strâns legat de sărbătoarea rânduită de Biserică la 14 septembrie şi participând la sfintele slujbe ale Bisericii se cade a ne strădui să trăim evenimentul răstignirii Mântuitorului Iisus Hristos.

(Text preluat din PS Ioan Mihălţan, episcopul Oradiei  „Idei din Sfintele Evanghelii pentru predicile duminicilor şi sărbătorilor de peste an”, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, 1999, p.210)










joi, 12 septembrie 2013

"Unul dintre noi" - muntele ce nu mai poate fi distrus





Omul modern, din ce in ce mai indepartat de Dumnezeu,  imbatat fiind de descoperirile stiintifice din ultimul secol, a ajuns sa calce multe granite morale atingand punctul in care se considera pe sine un mic zeu caruia i se permite orice. Ca inteligenta o avem de la Dumnezeu si ca prin aceasta omului ii este ingaduit sa cerceteze si sa exploreze lumea inconjuratoare nu neaga nimeni. Insa si in acest caz natura cazuta a omului face ca acesta sa foloseasca acest dar ca si cum l-ar avea de la sine,  comportandu-se ca un stapan asupra materiei si a vietii.

In ultimele luni, in tarile Uniunii Europene, s-a initiat o campanie cetateneasca denumita "Unul dintre noi" (One of us), campanie menita sa apere demnitatea si integritatea embrionului uman. Se incearca prin aceasta impunerea unor legi din partea Uniunii Europene care sa interzica activitatile care implica distrugerea embrionilor umani, folosirea lor in domeniul cercetarii, al ajutorului pentru dezvoltare si al sanatatii publice. Desi in aparenta se vrea a fi o initiativa laudabila, plina de bune intentii, in profunzime lucrurile s-ar putea sa nu fie chiar asa. 

Semnalul de alarma a fost tras de catre un preot al unei parohii, care in predica sa, dupa ce in prealabil primise indemnul strangerii de semnaturi in biserica, face o distinctie clara intre ceea ce vrea sa para aceasta campanie si ce este ea de fapt. Toata problema se invarte in jurul procedurii de fertilizare in vitro. Dupa cum spune parintele, totul pare sa fie bine intentionat, nu mai vrem sa fie distrusi acesti embrioni, sa nu mai fie folositi in cercetare, in industria farmaceutica sau chiar in productia de cosmetice, asa cum s-a ajuns in unele cazuri. Insa nu se vorbeste deloc despre controversata problema a acestei fertilizari artificiale care sta la baza tuturor acestor probleme. "Este ca si cum ai trata holera sau ciuma punand pudra de talc pe bube si netinad cont de adevarata cauza, virusul in sine" spune parintele. Prezentand niste fapte abominabile prin care este nerespectata demnitatea acestor embrioni, incurajand oamenii sa se opuna acestor activitati, se incearca schimbarea perceptiei lor asupra problemei de fond, a fertilizarii in vitro. 

Ce este de fapt fertilizarea in vitro? Simplu spus este procesul prin care, cu ajutorul biotehnologiilor de ultima generatie, se face fecundarea ovulului in afara organismului, mai exact in eprubeta, dupa cum spune si denumirea procedurii. Cuplurile cu probleme de procreere (trebuie amintit aici ca 87% dintre femeile care apeleaza la aceste practici sunt femei care au avortat in prealabil sau au folosit pilule contraceptive dovedindu-se prin aceasta ca le-a fost afectata capacitatea de a deveni mame) care nici nu visau la a avea un copil, de acum cu ajutorul acestei tehnologii, aparent, li se da sansa de a avea unul sau chiar mai multi. Spun aparent deoarece lucrurile nu decurg deloc atat de usor pe cat ni se prezinta. Totul bine si frumos, slavita sa fie stiinta moderna... Insa situatia este mai complicata de atat. Pentru ca aceasta operatie de fecundare artificiala sa fie un succes medical este nevoie din start sa se creeze mai multi embrioni decat sunt necesari. Cei care raman, dupa ce operatia a reusit, sunt numiti embrioni supranumerari. In general acestia sunt crioprezervati(congelati), cu acordul parintilor, putand fi folositi in cazul unui esec al procedurii de fertilizare sau pusi la dispozitie, dupa o anumita perioada de la prima sarcina, cand parintii isi mai doresc alti copii. In alte cazuri se face donarea acestora unor cupluri sterile, folosirea lor in cercetarile stiintifice ori, pur si simplu, distrugerea acestora. Problema cea mare este ca majoritatea embrionilor au parte de acest tratament, mai precis, conform unor statistici, un procent redus, care variaza intre 1,6 si 1,7% ajunge sa aiba un proces normal de gestatie, restul intrand in procentul de rezerva. Dat fiind ca viata incepe inca din momentul conceperii, fertilizarea in vitro si experimentele pe embrioni violeaza drepturile individului la protectie. Oamenii de stiinta se justifica spunand ca embrionul nu e nimic mai mult decat "o aglomerare de celule", si tot ei spun ca peste douazeci-treizeci de ani copiii vor fi produsi in eprubeta si ca, intr-un interval scurt de timp, legatura dintre natura sexului si reproducere va tine de istorie. Pare o viziune orwelliana in care in loc de familii pline de copii, fructe ale dragostei dintre sot si sotie, vom avea banci de sperma, banci de embrioni, mame "surogat", utere artificiale (s-a inceput deja crearea lor desi nu se stie stadiul la care s-a ajuns), fecundari hibride intre gameti de animale si gameti umani, clone umane folosite pentru prelevare de organe si alte "minunatii" ale stiintei moderne, noua "religie".

 Deja in zilele noastre in urma acestor practici au aparut cazuri cel putin ciudate care pun un mare semn de intrebare despre calea pe care o ia omul contemporan. Iata unul relevant pentru noi, petrecut in SUA, relatat de jurnalista Emily Yoffe, coordonatoarea unei rubrici de dialoguri cu revista "Slate". Într-o scrisoare sosită pe adresa redacţiei, un bărbat isi povesteste drama pe care o trăieşte alături de soţia lui. Trebuie amintit faptul că cei doi soţi – care provin din mame lesbiene – sunt căsătoriţi de ani buni şi au împreună trei copii. Iată relatarea soţului:


„Când a implinit 18 ani, soţia mea a vrut să afle identitatea donatorului de spermă – a bărbatului care îi este tată biologic. Banca de spermă la care a apelat mama ei permite acest lucru în momentul în care copilul împlineşte 18 ani şi dacă ambele părţi implicate sunt de acord. La un moment dat mi-a cerut si mie sa incerc sa aflu cine a fost tatal meu biologic. Eu nu am fost niciodată interesat de acest lucru, dar soţia mea spunea că nu este corect faţă de copiii noştri, care ar trebui să aibă toate informaţiile despre familiile din care provin. Cum se apropia aniversarea noastră, m-am decis să-i fac acest cadou soţiei mele şi să văd dacă tatăl meu biologic vrea să mă cunoască.
Mai întâi am aflat că părinţii noştri au apelat la aceeaşi bancă de spermă, iar apoi că donatorul a fost în ambele cazuri acelaşi bărbat...
Acum sunt într-o situaţie dificilă…  Pe de o parte, îmi iubesc soţia mai mult decât pot spune în cuvinte, şi, logic, răul a fost făcut - deja avem copii. Mi-am făcut vasectomie, aşa că nu vom mai avea copii. Dar nu mă pot abţine să nu gândesc „aceasta este sora mea”, ori de câte ori mă uit la soţia mea acum.
Încă nu i-am spus nimic şi nici nu ştiu dacă ar trebui să-i spun. Ce să fac de acum încolo? Am vrut să ard toate documentele de la banca de spermă, dar asta nu mă ajută să schimb lucrurile. Te rog, ajută-mă să-mi dau seama ce să fac de acum încolo”. 

În Pastorala de Bunavestire din 2012, Mitropolitul Ardealului, IPS Laurenţiu Streza, critică dur procedura fertilizării in vitro, prevestind sfârşitul neamului românesc.

„Refuzul de a avea copii sau, tot mai frecvent, limitarea la un singur copil – prin tot felul de mijloace şi prin prunc-ucidere – se face deja simţit în declinul numeric al populaţiei şi în îmbătrânirea ei tot mai accentuată. Pentru prima dată în istorie, poporul român îşi poate întrezări sfârşitul. Specialiştii consideră că, dacă situaţia actuală se menţine, redresarea demografică nu va mai fi posibilă. Pe de altă parte, în societatea noastră atât de ostilă procreaţiei, există persoane care doresc copii cu orice preţ. Desigur, infertilitatea este una dintre cele mai mari suferinţe posibile. Cu toate acestea, «Programul naţional de sănătate pentru fertilizare in vitro şi transfer de embrioni» precum şi «Legea privind reproducerea umană asistată medical cu donator terţ», adoptate recent, nu fac decât să agraveze situaţia familiilor fără copii, ca şi a întregului popor. Fertilizarea în eprubetă sau in vitro, cum se numeşte, este o tehnologie experimentală periculoasă, cu costuri morale şi materiale mari şi eficienţă minimă. În primul rând, ea presupune omorârea unui număr mare de „prunci” în stadiul embrionar, altă formă a aceluiaşi păcat al avortului. În al doilea rând, sunt mari riscurile medicale şi asupra femeilor care se supun acestor practici. Există riscuri de sănătate şi asupra copiilor care se vor naşte, precum boli sau diferite malformaţii. În realitate, această tehnologie este o loterie, căci nimeni nu ştie câte naşteri vor rezulta. Câteva sute de fertilizări in vitro au fost efectuate deja anul trecut la noi în ţară, finanţate din bani publici, pentru că sunt deosebit de scumpe. În acelaşi timp, tratamentele altor suferinţe la copii, mai puţin costisitoare, mult mai eficiente medical şi fără implicaţii spirituale comparabile,  nu au parte de finanţare. Vă îndemnăm să nu recurgeţi la aceste tehnologii care nu sunt o soluţie viabilă şi morală la situaţiile de infertilitate, nici din punct de vedere medical, nici din punct de vedere social şi economic. Lipsa involuntară de prunci, ca orice suferinţă majoră, este, în primul rând, o problemă spirituală. Prin ea, Dumnezeu are de comunicat ceva soţilor în cauză şi avem nenumărate exemple de situaţii rezolvate fericit prin întoarcerea către Dumnezeu şi prin mijlocirea Maicii Domnului şi a multor sfinţi, din trecut sau contemporani. Nu mai puţin, adopţia copiilor orfani sau abandonaţi, sau implicarea soţilor fără copii în programe de asistenţă maternală, pot fi alternative binecuvântate de Dumnezeu”.

 Intrebarea pe care trebuie sa ne-o punem este unde ne va duce toata aceasta renuntare la normal, la firescul lasat de Dumnezeu. Iata ca sub masca facerii de bine, a luptei pentru o cauza buna, ceea ce este controversat si nefiresc este introdus si in biserica, intre crestini, incercandu-se obisnuirea omului de rand cu "normalitatea" acestei proceduri, trecandu-se sub tacere toate dificultatile de ordin moral si religios pe care le implica. 

 Solutia parintelui paroh la asa zisa campanie de strangere de semnaturi a fost sa adauge in textul formularului de sustinere, pe langa ceea ce se cere si anume interzicerea activitatilor care implica distrugerea embrionilor umani si a finantarii acestora, a unei completari care spune "si a tehnicii de fecundare artificiala in vitro". Fara aceasta completare campania "Unul dintre noi" nu este decat un gir in alb dat pana si de catre crestinii ortodocsi acestor autoritati de a continua cercetarile in acest domeniu al fecundarii in vitro si de a forta noi frontiere morale si religioase prin care omul este indepartat din ce in ce mai mult de firescul naturii cu care l-a inzestrat Dumnezeu. Avem de-a face astfel cu un consimtamant dat in necunostinta de cauza al semnatarilor, de a se crea in continuare embrioni umani si implicit pastrarea acestora in stare de criogenare sau a donarii acestora catre cuplurile sterile (chiar si a cuplurilor gay). Suntem pusi proptiu-zis in postura de a decide asupra mortii sau vietii "unuia dintre noi", fiind astfel implicata si constiinta ortodoxa intr-o problema cu o incarcatura morala foarte adanca, angrenati intr-o realitate "luciferica". 

 Avem de-a face aici cu un semnal de alarma care poate sa atraga atentia si altor oameni de bun-simt asupra acestei actiuni controversate. In hatisul problemelor cu care crestinul zilelor noastre se confrunta avem nevoie de astfel de clarificari si atentionari. Dumnezeu inca mai are mila de noi si ne vorbeste prin gura duhovnicilor. Sa ne rugam sa fie alaturi de noi in continuare si sa ne ajute sa razbatem cu discernamant prin toate greutatile cu care ne intampina aceste vremuri tulburi.





miercuri, 11 septembrie 2013

Evreul de nationalitate maghiara George Soros doreste ca Oltenia sa devina o tara a tiganilor

Tiganii din Uniunea Europeana sunt planificati sa se adune in Oltenia. Aici, zic ei, vor cere sa aiba o regiune a lor autonoma asemenea maghiarilor in secuime. Banca Mondiala va sustine acest proiect, iar parlamentarii români vor vota o astfel de lege, de ce nu... ca doar trebuie sa valorificam din plin "avantajele" integrarii in UE.


Planul secret al lui George Sörös: Oltenia sa devina Tara Tiganilor din toata Europa! Exista o astfel de strategie, care va fi alimentata cu bani de la Banca Mondiala. Toate tarile din Europa de Vest vor sa-si trimita tiganii in Romania. Nu intimplator, in ultimul timp, pe Aeroportul Otopeni au sosit (ca "repatriati"), si tigani bulgari si sirbi, care au primit bani sa ramina, definitiv, in Romania. Asa se explica si intilnirea, la Tabara de la Frumusani, a lui George Sörös cu presedintele Bancii Mondiale, sud-coreeanul Jim Yong Kim. Marele mafiot iudeo-maghiar a ales Oltenia drept viitoarea Republica Tiganiada. Si alte publicatii ne dau dreptate…
Soros a venit zilele acestea in Romania sa puna in aplicare un plan secret: Rromania 

Asa cum am avertizat de ani de zile, ca se pregateste infiintarea pe teritoriul tarii noastre a unei patrii a tiganilor, aceasta se planuieste si implineste gradual. La sfarsitul anilor 90, succesiv ministrii de externe Petre Roman si apoi Andrei Plesu au pus la cale un HG, in urma insistentelor Bruxellului ca tiganii sa se numeasca oficial rromi. Ca urmare, conform inscriptionarii Rom pe buletinele lor, s-a creat imediat in Occident confuzia intre romani si rromi sau tigani. In toata Europa denumirea traditionala de tigan a fost pastrata in formele sale lingvistice locale, numai in Romania denumirea de rrom a fost obligatorie in actele oficiale, iar cei care nu o folosesc sa primeasca imediat amenda de la Consiliul National Impotriva Discriminarii. Planul Comisiei Europene si a unor cercuri americane este ca pe teritoriul UE, in Romania, sa se creeze un stat al tiganilor, folosindu-se translatia lingvistica confuza si usoara de la Romania la Rromania. Nu intamplator in 2009 Guvernul a anulat toate indemnizatiile pentru mamele romance ca sa scada natalitatea romanilor si sa creasca cea tiganeasca. In tara noastra, oficial tiganii au ajuns la un numar de 700 de mii conform recensamantului, dar neoficial numarul tiganilor se ridica la 2 milioane. Toate tarile din Europa de vest au un plan ferm sa trimita tiganii din tarile lor in Romania. Nu intamplator, pe aeroportul Otopeni, au fost repatriati si tigani bulgari sau sarbi, care au primit bani sa ramana in Romania.

Acest plan de "tiganizare" a tarii noastre continua si astazi. Zilele trecute magnatul maghiaro-american de origine evreiasca George Soros a efectuat la brat cu angajatul sau, presedintele Bancii Mondiale, Jim Yong Kim, o vizita in localitatea rurala locuita exclusiv de tigani, Frumusani. In urma acestei vizite oficiale, pe site-ul Bancii Mondiale, Romania este prezentata ca si tara tiganilor. Mai grav este faptul ca presedintele Traian Basescu si premierul Victor Ponta s-au intalnit in secret cu miliardarul George Soros si au discutat despre desavarsirea planului din anii 90 de transformare a tarii noastre in Rromania. In fata acestei deteriorari grave a imaginii Romaniei in lume, romanii astepta lamuriri de la SRI si SIE despre acest proiect european si american de modificare a structurii etnice a tarii noastre in favoarea tiganilor. Romanii trebuie sa cunoasca, daca in urma acestei intalniri secrete, intre presedinte, premier si miliardarul american s-au discutat lucruri care prevad modificari ale structurii populatiei si denumirii tarii, fapt care incalca grav siguranta nationala a Romaniei si Constitutia Tarii.

CRISTINA ROSIIANU .  Bistrita News