joi, 25 iunie 2026

BOR a dejucat planurile serviciilor rusești propunând doi candidați care nu se află sub controlul influenței moscovite.

Cine credeți că a fost unul dintre coordonatorii operațiunii numite „Mantia” de Secăreanu?


Legăturile vizibile dintre PS Nectarie si finanțatorii Mitropoliei Chișinăului (Biserica Rusă) prezintă o bănuială că acestea nu au fost întâmplătoare. Asemenea nici faptul că Iurie Palamarciuc a trecut în grabă vama spre Romînia ajutat de apropiați ai PS Nectarie, a doua zi după apariția clipului indecent, când Iurko a început să fie căutat de presă și serviciile secrete moldovenești. După cum spune Vlad Cubreacov, în spatele acțiunii se află și agentul rus, dovedit ca fiind homosexual, Ilarion Alfeyev. Se știe că între Nectarie și Petru Păduraru era o dușmănie acerbă, aceasta șu datorită funcției de mitropolit pe care unul o râvnea, iar altul se temea că o va pierde.

Pentru serviciile rusești PS Nectarie era omul ideal să ajungă în scaunul de mitropolit al Basarabiei, fiind mai eficient și decât Petru Păduraru, dar planurile au fost dejucate de către BOR eliminând din discuție candidatura acestuia. BOR a propus pentru scaunul de mitropolit doi candidați Antonie de Bălți și Veniamin de Cahul, doi ierarhi care nu sunt sub controlul lui Vladimir Căntărean și al serviciilor rusești din Republica Moldova.

Petru Păduraru a fost hirotonit de Biserica Rusă, iar colegii săi de la Mitropolia Chișinăului îi cunoșteau metehnele. Așa că le-a fost ușor să infiltreze două persoane care să îl prindă în cursă pe fostul mitropolit. Cei doi, Maxim sturza și Iurie Plamarciuc au mers la fix știind ce au de făcut. Maxim a trecut la mitropolia românească și s-a apucat de treabă. Drept răsplată, IPS Vladimir Căntărean îl hirotonește preot a doua zi după ce clipul a apărut public.

Clipul nu a apărut oriunde, ci pe un site al unui activist clujean care trâmbițează mereu cu mult curaj totul despre belelele occidentalilor și neregulile acestora, doar că de ruși nu vorbește nimic de rău. În rețelele de socializare administrate de influenceri proruși se spune mereu că implicarea FSB este doar o iluzie și să nu mai credem așa ceva. Oare chiar așa o fi?

Potrivit unor surse, deși ar părea că Episcopul Petru Pruteanu al Portugaliei este unul dintre intermediarii prin care ar fi fost mijlocită distribuirea materialului video cu tentă homosexuală în care apare ex-mitropolitul Petru Păduraru și Iurie Palamarciuc (Iurko -fostul șofer al lui Petru Păduraru și cântăreț în corul Mitropoliei Basarabiei), PS Petru Pruteanu ar fi, de fapt, unul dintre țapii ispășitori ai unei operațiuni despre care se afirmă că ar fi fost coordonată cu multă abilitate de cercuri apropiate intereselor rusești. PS Petru Pruteanu recunoaște că de fapt acel video a ajuns la el înainte de a apărea public, dar menționează că video-ul a mai circulat și la PS Nectarie care era în legături cu fostul preot Ciprian Mega. Aceștia au fost băgați la înaintare foarte abil de către organizatorii acțiunii.

Unele surse susțin chiar că strategii ruși din spatele acestei acțiuni s-ar fi dovedit mai abili decât unii dintre ierarhii români din BOR și BORu, care au înghițit nada.

De ce sunt considerați de unii observatori drept „ierarhi naivi”? Potrivit unor surse, în întreaga acțiune ar fi fost implicat și PS Nectarie Clinci, care, încă înainte de a deveni episcop-vicar la Chișinău, ar fi fost informat despre presupusele probleme sodomite atribuite lui Petru Păduraru. Conform acelorași surse, materialul video menționat ar exista de cel puțin trei ani, cu mult timp înainte de hirotonia PS Nectarie în treapta de episcop. Totodată, se afirmă că i s-ar fi oferit garanții că ar putea deveni noul mitropolit după îndepărtarea lui Petru Păduraru, fiind considerat de mitropolitul Vladimir Cantarean o figură utilă pentru menținerea și lărgirea sferei sale de influență, chiar și în România.

Potrivit unor surse, PS Nectarie Clinci ar fi fost promovat cu susținerea lui Maxim Sturza, despre care anumite persoane afirmă că ar avea legături cu grupuri favorabile intereselor rusești din cadrul Mitropoliei de la Chișinău afiliate Moscovei. Se mai susține că mitropolitul Vladimir Cantarean, descris de criticii săi ca având orientări filoruse și antiromânești, l-ar fi hirotonit preot pe Maxim Sturza, în ciuda unor obiecții de ordin canonic formulate de diverși clerici. Potrivit acelorași surse, acest lucru s-ar fi întâmplat în Duminica Cincizecimii, iar la această hirotonie in mod ciudat este prezent arhidiaconul Cosma al PS Nectarie Clinci, alături de fondatorii INAMSTRO, la loc de cinste în Catedrala Mitropolitană din centrul Chișinăului ocupată temporar de mitropolitul Vladimir Cantarean, subordonat necanonic Moscovei. Autorii acestor afirmații consideră că prin acest gest s-ar fi urmărit transmiterea unui mesaj simbolic privind autoritatea bisericească unică în Republica Moldova a Mitropoliei afiliate Moscovei în detrimentul Mitropoliei Basarabiei. Cu alte cuvinte ei au dorit să arate că sunt adevărata Biserică, dar nu este așa.

În materialul video care urmează, potrivit autorului, ar putea fi observate relațiile dintre PS Nectarie Clinci și persoane considerate apropiate lui Maxim Sturza. (vezi aici: https://youtu.be/OFyPSYnKO8Y)

Unele surse susțin că legăturile prezentate ar conduce, direct sau indirect, către cercuri de influență din Moscova, oraș considerat de anumite curente ideologice rusești drept „A Treia Romă”.

Potrivit unor surse, PS Nectarie Clinci administrează un grup de WhatsApp format din aproximativ 920 de persoane. Se afirmă că din acest grup ar face parte și persoane apropiate lui Maxim Sturza, implicate în această operațiune de distrugere a Mitropoliei Basarabiei. Conform acestor relatări, obiectivul ar fi fost consolidarea unei grupări la cârma Mitropoliei Basarabiei, percepute de critici ca fiind antiromânească și anti-bisericească.

Aceleași surse susțin că PS Nectarie Clinci s-ar fi văzut în postura de viitor Mitropolit al Basarabiei, iar Maxim Sturza ar fi urmat să primească funcția de episcop-vicar, după călugărirea și împreoțirea acestuia în grabă.

Potrivit unor surse, în grupul respectiv de pe WhatsApp s-ar regăsi atât persoane obișnuite, cât și oameni politici de pe ambele maluri ale Prutului, precum și sponsori ai mitropolitului Vladimir Cantarean. Printre aceștia s-ar număra fondatori și conducători ai companiei de construcții INAMSTRO, despre care se afirmă că și-ar fi început activitatea economică la Moscova.

Conform informațiilor prezentate de autor, din acest grup ar face parte colaboratori și prieteni apropiați lui Maxim Sturza:

    1. Iurie Palamarciuc (Iurko, in foto), persoana care apare călare în actul homosexual întreținut cu Petru Păduraru;

    2. Gurie (Anton) Dumbravă, fratele vitreg al lui Iurie Palamarciuc și dirijor al corului Mitropoliei Basarabiei;

    3. Constantin Friptuleac, unul dintre cântăreții corului Mitropoliei Basarabiei.

Potrivit unor surse, aceste persoane, considerate implicate în operațiunea „Mantia”, ar fi fost prezente la masa festivă organizată cu ocazia hirotoniei întru preot a lui Maxim Sturza considerată necanonică. Evenimentul ar fi fost sponsorizat de reprezentanți ai companiei INAMSTRO și s-ar fi desfășurat în Duminica Cincizecimii, la Hotel-Restaurant VisPas din centrul Chișinăului, în apropierea Ambasadei Federației Ruse.

Din acest grup de WhatsApp face parte și Radu Preda, preot și teolog din România, care pe pagina sa de Facebook cu cel puțin o lună în urmă susținea agresiv candidatura PS Nectarie Clinci la funcția de Mitropolit al Basarabiei, deși nu era eligibil conform statului Bisericii Ortodoxe Române. Totodată, anumite opinii îi atribuie înclinații doctrinare de inspirație sorosistă.

Potrivit acelorași surse și dovezilor din video, în această rețea de relații ar apărea și fondatorii INAMSTRO, Vitalie și Vadim, descriși ca sponsori și apropiați ai mitropolitului Vladimir Cantarean. Criticii acestuia îl caracterizează drept o persoană care ar fi afectat interesele statului Republica Moldova și ordinea canonică bisericească. De asemenea, în spațiul public au circulat de-a lungul timpului acuzații privind presupuse legături ale acestuia cu fostele structuri sovietice de informații și cu actualele servicii secrete rusești.

Conform unor surse, fondatorii companiei INAMSTRO ar fi beneficiat de sprijinul lui Maxim Sturza în relația cu mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei. Se afirmă că, prin intervențiile unor persoane influente, aceștia ar fi obținut documentația necesară pentru dezvoltarea mai multor proiecte imobiliare în municipiul Iași.

Întrebarea care se ridică, potrivit autorului, este dacă au existat beneficii financiare sau materiale oferite în schimbul unor astfel de intervenții și, dacă da, cine ar fi beneficiat de acestea. Din perspectiva celor care promovează această ipoteză, în această situație este vizibil că relațiile pecuniare pe termen scurt sunt mai puternice, dar totuși nocive, decât legăturile de sânge sau cele de rudenie spirituală.

Cu fascinație constatăm că banii aruncați împotriva Adevărului nu pot obține accesul în Împărăția Cerurilor, pentru că adevărul este Hristos Domnul. Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat, iar Dumnezeu este nemitarnic.

 

Paula Scorostinschi

Chișinău, 25 iunie

Anul mântuirii 2026

 

Sursa: Durerea Basarabiei, 25 iunie 2026 https://www.facebook.com/share/v/1DEJ6dbVxF/

 


Maxim Sturza (diacon) impreuna cu Fostul mitropolit Petru si IPS 





Juriștii din România. Scrisoare către parlamentul țării. Administrațiile teritoriale încotro?

av. Marina Ioana Alexandru
Către,

CAMERA DEPUTAȚILOR

Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București

Telefon: (021) 316 0300 (021) 414 1111

E-mail: srp@cdep.ro

 

Comisiile pentru raport:

*Comisia pentru buget, finanţe şi bănci                                        email: cp02@cdep.ro

*Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului email: cp06@cdep.ro

*Comisia pentru muncă şi protecţie socială                                  email: cp07@cdep.ro

*Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi                                 email: cp11@cdep.ro

 

Comisii pentru aviz:

 

Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare          email: cp01@cdep.ro

Comisia pentru industrii şi servicii                                               email: cp03@cdep.ro

Comisia pentru sănătate şi familie                                                email: cp08@cdep.ro

Comisia pentru învăţământ                                                           email: cp09@cdep.ro

Comisia pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă    email: cp10@cdep.ro

Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor             email: cti@cdep.ro  

Comisia pentru transporturi şi infrastructură                                email: cp26@cdep.ro

 

Spre știință :

-Președintele Camerei Deputaților – Sorin-Mihai GRINDEANU

  e-mail: cabinet.presedinte@cdep.ro  ;

-Grup Parlamentar PSD, e-mail: psd@cdep.ro

-Grup Parlamentar PNL, e-mail: pnl@cdep.ro

-Grup Parlamentar AUR, e-mail: aur@cdep.ro

-Grup Parlamentar USR,  e-mail: usrplus@cdep.ro

-Grup Parlamentar UDMR, e-mail: udmr@cdep.ro

-Grup Parlamentar SOS România, e-mail: grupsosromania@cdep.ro

-Grup Parlamentar UPR,                e-mail : upr@cdep.ro

-Grup Parlamentar MINORITĂȚI  e-mail: minoritati@cdep.ro

-Deputați Neafiliați

 

 Referitor la PL-x nr. 286/2026 - Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.7/2026 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru adoptarea unor măsuri pentru creşterea capacităţii financiare a unităţilor administrativ-teritoriale,

 

ASOCIAŢIA JURIȘTILOR pentru APĂRAREA DREPTURILOR și LIBERTĂŢILOR (JADL), persoană juridică de drept privat fără scop patrimonial, cu caracter autonom, neguvernamental și apolitic, email: asociatia.jadl@gmail.com , telefon 0744369973 prin reprezentantul său legal, Președinte - Avocat Marina-Ioana Alexandru, 

miercuri, 24 iunie 2026

Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud, victima unor diversiuni rusești orchestrate de FSB. Actiunea lui Ciprian Mega.

Asupra Episcopului Veniamin Goreanu al Basarabiei de Sud a pornit o campanie de denigrare orchestrată de influenceri ai intereselor rusești în Basarabia, dar și în România. Unul dintre aceștia este și Ciprian Mega, fost preot la Oradea. În prezent, Mega slujește clandestin, în contradicție cu canoanele Bisericii Ortodoxe, având foarte puțini enoriași, activitatea sa rezumându-se doar în mediul virtual.

Activitatea denigratoare a ierarhului moldovean (BOR) se bazează pe minciuni lansate de pe rețelele de socializare administrate de Ciprian Mega.

duminică, 5 aprilie 2026

Duminica Floriilor - Intrarea in Ierusalim a Mântuitorului Iisus Hristos


Cu o saptamana inainte de Patimile Sale, Domnul nostru Iisus Hristos a intrat in Ierusalim, pe un asin inconjurat de cei 12 Apostoli. Multimea, recunoscandu-L ca fiind adevaratul Mantuitor, L-a intampinat cu ramuri de finic si cantari de bucurie. Din punct de vedere liturgic, din aceasta zi incepe Saptamana Patimilor, in amintirea carora in biserici se oficiaza in fiecare seara Deniile, slujbe prin care credinciosii il petrec pe Hristos pe drumul Crucii, pana la moarte si Inviere.

Mai multe detalii vedeti aici:

vineri, 27 martie 2026

Conflictul de la Dereneu (Republica Moldova) o acțiune strategică cu implicații de la Moscova.

Un preot este scos forțat din biserică pentru că e din România.

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE al Rusiei se implică în problemele religioase ale Republicii Moldova inducând mesaje subliminale antiromanesti în rândul cetățenilor Moldovei.

Publicația “independent.md” de informează că:

Moscova acuză un „atac asupra ortodoxiei” în cazul bisericii din Dereneu

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, a comentat situația din jurul bisericii din satul Dereneu, pe care a calificat-o drept „un atac asupra ortodoxiei din Moldova”.

De partea cealaltă, potrivit Anticoruptie.md, conflictul de la biserica Adormirii Maicii Domnului din satul Dereneu, raionul Călărași, scoate la iveală o rețea complexă de influență și propagandă, în care preoți din mai multe raioane ale Republicii Moldova au fost implicați în activități pre-electorale și pelerinaje sponsorizate de fundația Eurazia, afiliată lui Ilan Șor.

Sursa: https://www.facebook.com/share/p/1FHN2rui1t/

Prin această declarație, oficialii statului rus induc idea că BOR n-ar fi ortodoxă, dar nu spune nici ce… Această opinie este aceeași cu a mitropolitului Longhin Jar de la Bănceni și cu a nepomenitorilor din România. O simplă coincidență sau o strategie? Se pare că acțiunile nepomenitorilor si a ierarhului BORu de la Bănceni sunt o strategie bine pusă la punct care începe să iasă la iveală.

joi, 12 martie 2026

Controversatul episcop Petru Musteață din Republica Moldova a cumpărat funcția și harul de ierarh cu 400.000 euro. Hirotoniile si slujbele făcute de acesta sunt valide în fața lui Dumnezeu?

Nu se știe de unde a avut Petru Musteață o sumă așa de mare, dar se știe că este un apropiat al lui Plahotniuc și a lui Ilan Șor, ambii fiind implicați în propaganda rusă a partidelor socialiste din Basarabia. 

Antiromânismul și devotamentul față de politica de la Kremlin sunt evidente în acțiunile și declarațiile sale proruse și antiromânești.

În mediul religios din România este susținut de ucenici ai mitropolitului Longhin Jar, de gruparea  nepomenitorilor și de părintele Savatie Baștovoi.

 

Conform unei stenograme din cadrul ședinței Sinodului Bisericii Ruse, întrunite la Moscova în 27 martie 2007, PS Petru Musteață recunoaște în fața Patriarhului că a dat suma de 400.000 euro pentru a fi hirotonit în treapta de episcop.


Vom publica, în cele ce urmează, o sinteză a unor articole din presa rusă făcută de Vlad Cubreacov (R. Moldova):

vineri, 20 februarie 2026

Despre crimele PS Petru Musteață de Ungheni și Nisporeni. Controversatul ierarh din Republica Moldova are mai multe pete negre ascunse.

 Petru Musteaţă are conştiinţa pătată de sânge

La finele săptămânii trecute, mai mulţi preoţi din rândurile celor care au aderat la Mitropolioa Basarabiei din raioanele Ungheni, Nisporeni şi Călăraşi au ţinut o conferinţă de presă în faţa bisericii Alexandr Neţvski din Ungheni. În cadrul conferinţei, iei au făcut publică o declaraţie prin care explică de ce au refuzat să-l accepte pe Petru Musteaţă în calitate de episcop. Publicăm mai jos câteva fragmente din această scrisoare.

„...Conflictul nu s-a început astăzi, ci cu un an în urmă, atunci când ÎPS Vladimir a propus Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse candidatura arhimandritului Petru la hirotonia arhierească. O parte din preoţi s-au împotrivit acestei hotărâri şi a venit şi o comisie de la Moscova. De fapt, cei veniţi de la Moscova nu aveau scopul să afle cauza împotrivirii preoţilor, nici măcar pe martori, care aveau destule probe împotriva arhimandritului Petru, nu au „avut timp” să-i asculte. Pe cei de la Moscova îi interesa doar un singur lucru, dacă nu vom organiza manifestaţii de protest împotriva vizitei patriarhului Alexei, pentru a zădărnici hirotonia arhimandritului Petru ca episcop”.

 

sâmbătă, 7 februarie 2026

Preotul orădean Florin Pușcaș a devenit victima atacurilor diversioniste ale agentului rusofil Ciprian Mega

Mega își îndeplinește sarcinile speculând și folosind informații scoase din contextul real. 


Observăm pe profilul fostului preot Ciprian Mega din Oradea mereu denigrări la adresa membrilor Bisericii Române. Agenda acestuia este discreditarea a tot ce aparține de BOR, în timp ce îi apără pe agenții rusi din Europa de Est, dovediți de pedofilie si homosexualitate, cum e și cazul lui Ilarion Alfeev. De asemenea, fostul preot apare mereu la emisiunile lui Dan Diaconescu,
acuzat de pedofilie, la diferite canale de nișă ezoterică (în foto).

sâmbătă, 17 ianuarie 2026

O nouă sectă a luat naștere la Gherla, în județul Cluj. Biserica paralelă și asociațiile religioase din România.


Fostul preot Emilian Prodan și noua sectă intitulată
Vicariatrul Mitropoliei de Muntenegru din România

Secta intitulată “Vicariatul Mitropoliei Ortodoxe de Muntenegru din România” are sediul la Gherla fiind înființată de fostul preot ortodox Emilian Prodan cunoscut de către o parte din localnici ca fiind un specialist în înșelăciuni folosind ONG-urile. Localnicii nu au o părere bună despre acesta, iar în urma unor apariții publice pe internet și la unele posturi TV, domnul Prodan a reușit să atragă oameni cu probleme personale și în familie. Unii o consideră o escrocherie și o afacere profitabilă, iar alții o slujire preoțească.

joi, 15 ianuarie 2026

DESPRE ANIHILAREA SI ASASINAREA LUI MIHAI EMINESCU. PRIMA JERTFĂ POLITiCĂ PE ALTARUL DACIEI MARI

                                                                                                                                                         


Motto:
Suntem români, vrem să rămânem români şi cerem egala îndreptăţire a naţiunii noastre."
     Mihai Eminescu



REPRIMAREA POLITiCĂ A SOCIETĂŢII "CARPAŢII" ŞI JERTFIREA LUI EMINESCU

Momentul „lasi" a transformat Societatea "Carpatii" în duşman declarat al Austro- Ungariei, iar pe Eminescu în „ obiectiv" permanent pentru serviciile sale de informaţii. El a sesizat pericolul izbucnirii unui conflict diplomatic, apoi chiar armat între Austro- Ungaria, sprijinită de Germania şi regatul României, care trebuia adus cu forţa în "ordinea germană". De aceea, a încercat să tempereze agresivitatea unor politicieni austrieci, incitaţi de Budapesta, care exagerau pericolul acţiunilor româneşti vizând constituirea Daciei Mari. Însă, guvernanţii de la Bucureşti, preocupaţi mai ales de împărţirea si reîmpărtirea demnitătilor publice si a resurselor de putere, au acceptat fără împotrivire sau alte explicaţii ideea anihilării Societăţii "Carpatii" si "potolirii" lui Eminescu, ca soluţii necesare reducerii stării de tensiune între regatul României şi Imperiul austro-ungar.

luni, 5 ianuarie 2026

Boboteaza la români - Însemnătate si importanță.

In data de 6 ianuarie Biserica Ortodoxa sarbatoreste Botezul Domnului.

Act de smerenie si implinire duhovniceasca prin care Mantuitorul Iisus Hristos a inceput planul sau de mantuire, prin insusi botezul sau, prin pocainta celui fara de pacat...

mai multe detalii despre aceasta sarbatoare, vedeti aici:
 https://www.crestinortodox.ro/religie/botezul-domnului-boboteaza-98634.html


duminică, 21 decembrie 2025

Ce conține Legea Vexler și care pot fi urmările acesteia.

 


În data de 17 decembrie 2025, când România împlinea 36 ani de la începerea mișcărilor de mase anticomuniste la Timișoara, în Parlamentul României se dezbătea pentru a doua oară o lege prin care se interzicea orice persoană sau ideologie care nu convine comunității evreiești din România. În acest context deputatul Robert Alecu (ACT) a pus la amvon un afiș cu 10 personalități care au avut scrieri neconvenabile față de evrei. 

Legea a fost propusă și susținută de reprezentantul în parlament a comunității evreiești din România, deputatul Silviu Vexler. Acesta, într-un moment de furie, cu multă ură și dispreț, dar și cu o aroganță specifică, a rupt afișul de la tribuna Camerei Deputaților. https://youtu.be/vG1qG_i80lw?si=12D32VKatMLXzzc6

Despre efectul acestei legi vom reproduce în cele ce urmează un articol scris de europarlamentarul Claudiu Târziu pe blogul său personal:

vineri, 19 decembrie 2025

Dacă s-ar respecta Legea Vexler, tocmai el ar trebui să facă închisoare. Vor pune autoritățile Statului Român legea în aplicare în acest caz?

Până în prezent autoritățile Statului Român au trecut cu vederea gestul lui Vexler din camera Deputaților.

Extremistul Silviu Vexler protejat de Statul Român.

Să treci prin Parlament o lege care vizează combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și a discursului instigator la ură, iar în paralel să rupi o fotografie cu Mihai Eminescu și Nicolae Iorga chiar de la tribuna Parlamentului. Asta înseamnă să fii șmecher în țara nimănui.

Exact asta a făcut reprezentantul comunității evreiești, deputatul Silviu Vexler.

marți, 9 decembrie 2025

Doi falși preoți ortodocși prezenți la întruniri ezoterice sub emblema Holistic Fest la Sibiu. Adrian Singurov și Ioan Epaminond Boroș nu sunt recunoscuți de către nici o patriarhie ortodoxă din lume.

 New Age cu „binecuvântarea” unui fost preot militar brașovean, la Conferința de Terapii Holistice și Metafizice Sibiu

 

Anul acesta, 2025, la conferința de natură New Age de la Sibiu, Holistic Fest, organizatorii au anunțat participarea a doi preoți ortodocși. Scopul acestei diverisuni constă în câștigarea credibilității și atragerea credincioșilor ortodocși în capcana ezoterismului. Adrian Singurov și Ioan Epaminond Boroș nu fac parte din Biserica Ortodoxă Română și nici din Biserica Ortodoxă universală nefiind recunoscuți de către nici o patriarhie Ortodoxă canonică din lume. Ambii fac parte din structuri necanonice paralele Bisericii Ortodoxe și nu sunt acceptați să slujească în nici o biserică ortodoxă din lume. Botezurile, cununiile, si alte servicii religioase făcute de către aceștia nu sunt valide. Structurile paralele din care fac parte nu sunt în comuniune cu Biserica Ortodoxă.


Un nou eveniment de factură New Age, care a reunit ezoteriști și falși preoți ortodocși, s-a desfășurat, la finalul lunii noiembrie, la Sibiu. Este vorba despre Conferința internațională de „Terapii Holistice și Metafizice din România - Holistic Fest”, desfășurată, anul acesta, sub genericul „Interfața dintre știință și spiritualitate". Ca de obicei, evenimentul a adus în fața publicului numerologi, iridologi, șamani, maeștri reiki, actori etc. Nu a lipsit maestrul Dorel Vișan, cel care, la o ediție anterioară a conferinței, susținea că Biblia a fost falsificată, eliminându-se pasajele referitoare la reîncarnare, afirmație lipsită, evident, de dovezi concludente.

vineri, 5 decembrie 2025

Sfantul Ierarh Nicolae

Vietile Sfintilor


Sfantul Ierarh Nicolae s-a nascut pe la anul 270, in orasul Patara, din vestita provincie a Asiei Mici, Licia. Parintii sai, Teofan si Nona, se bucurau de o aleasa faima inaintea intregului tinut, prin bogatia lor, dar mai ales prin credinta lor crestina si ravna de a ajuta pe saraci. Pe acesti buni crestini, Dumnezeu ii rasplati cu binecuvantarea Sa, implinindu-le dorinta de a avea si ei un copil, caruia prin botez i-au dat numele de Nicolae, care talmacit pe romaneste aceasta inseamna, biruitor de popoare. 

luni, 1 decembrie 2025

Declarația secuilor. Adeziunea la unirea cu România. anul 1919.

 Document „uitat“ de secui dar și de istoria româneascã

Declaraţia prin care se exprima adeziunea secuilor la Unirea cu România a fost expusă în Parlamentul României Mari în februarie 1919. Documentul este considerat unul excepţional, dar ignorat de istorici.

Joseph (iosif) Fay este autorul „Declaraţiei” de adeziune a secuilor la Unirea cu România din Parlamentul României din 1918. Discursul sau a emoţionat o ţară întreagă la acea vreme. De altfel şi celelalte discursuri au fost elogiate de marele istoric român N. iorga.

Joseph (Iosif) Fay a fost doctor în drept internaţional, specialist în istorie şi poliglot, a ajuns deputat al secuilor în primul parlament al României Mari.

Din discursul deputatului secui Joseph (iosif) Fay răzbate idea că secuii au inteles comandamentele politice generate de Unirea Transilvaniei cu România, la 1 Decembrie 1918. Mai mult, parlamentarul promite că secuimea va deveni un factor important în consolidarea şi dezvoltarea României Mari.

Prezentăm mai jos, declaraţia deputatului secui reprodusă în „Dezbaterile Adunării Deputaţilor nr. 41/1919-1920“:

Dlor, înainte de toate vă rog să iertaţi greşelile cuvântării mele, deoarece în româneşte numai de câteva luni vorbesc. Anume vreau să vorbesc ceva despre poporul secuilor.Vreau să vă atrag atenţia asupra acestui popor de omenire sârguincios. Având nădejde ca interesele sale vitale vor fi ocrotite în marginile noului stat, secuii au primit cu linişte şi cu încredere unirea cu România. (Aplauze prelungite).

„Partea ce mai mare a vieţii, secuimea a petrecut-o ca copil vitreg al statului ungar“ Cum că aşa este, aceasta o dovedeşte scurt faptul de parlamentarii maghiari din ţinutul Parlament al României Mare au ieşit aproape fără excepţie din sânul acestui popor. Nu tăgăduiesc că au fost şi poate sânt şi de aceia care accentuând lozinci de agitare au voit sa tulbure liniştea înţeleaptă a secuimii, prin lipsa de conştiinţe şi cu uşurinţă.Dar, domnilor deputaţi, aceştia nu au nici o însemnătate serioasă. Procedeele acestea, drept vorbind, nici nu se pot numi agitaţiuni. Deoarece agitaţie nu este. Este însă o frazeologie năbădăioasă cu care conducătorii care îşi au pierdut oştirile mai încearcă apusa lor putere şi fac pe disperaţii politicii. Aceşti domni se pot agita. Poate se pot chiar înnebuni unii pe alţii, dar nu nebunesc pe cumintele nostru popor secuiesc, muncitor. Poporul acesta ştie să cumpănească greutatea stringentă a schimbărilor universal istorice şi a evoluţiunii, precum se vede şi din faptul că mica noastă naţiune, înconjurată de popoare străine, nu s-a putut păstra decât făcând numai politica reală.

Domnilor deputaţi, de multe secole – 1500 (sic) de ani – secuimea trăieşte strânsă într-un colţ în munţii Ardealului. În acest enorm timp partea cea mai mare a vieţii, secuimea a petrecut-o ca copil vitreg al statului ungar. (Aplauze prelungite.) Viaţa tradiţională separată a acestui popor a căzut jertfa tendinţelor maghiare de unificare şoviniste, aproape tot aşa ca şi existenţa altor popoare vechi, locuitoare pe teritoriul statului ungar. (Aplauze umanime, strigări de bravo.)

Cât de dezvoltată a fost conştiinţa existenţei separate a secuilor fată de orice alt popor şi chiar şi fată de fratele său maghiar este destul să o dovedesc cu indicaţia declarantului fapt istoric că oştirile secuieşti au luptat pe la 1600 la Unirea cu oştirile lui Mihai Viteazul. (Aplauze furtunoase. Strigări de bravo). Domnii mei, dacă aşa a fost în evul mediu, când de fapt piaţa naţională a secuimii exista şi când deosebirile de interese o puteau duce pe astfel de acute loviri, cu atât mai mult s-au dezvoltat aceste deosebiri în evul nou, dându-şi cele mai mici urme de viata secuiască separată au fost şterse.

„Poporul secuiesc va fi una din pietrele cele mai sigure la edificiul României Mari“

Chiar şi în timpul cel mai din urmă, guvernele ungare nu au recunoscut importanţa secuimii ungureşti, într-atâta chiar, din Ungaria, puternic dezvoltată de la 1867 încoace, aşa zicând numai această regiune a rămas nedezvoltată, neglijată, fără o reţea de diferite de oarecare valoare şi fără instituţii culturale, la înălţimea nivelului modern, aşa ca funcţionarii maghiari trimişi în teritoriul secuiesc considerau numirile în acest teritoriu ca o dizgraţie, aş putea zice ca o deportaţie. (Aplauze)

Domnilor deputaţi prin hotărârea Conferinţei de Pace, România a devenit stăpâna ţării secuilor şi prin aceasta îndreptarea neglijenţelor a trecut ca o problemă asupra guvernului român. Limitele unei cuvântări parlamentare ar fi înguste ca sa înşirăm toate câte ar fi de făcut, dar a căror realizare cu consideraţie şi bunăvoinţă mult ar contribui şi la buna stare a secuimii si la înflorirea ei, dar şi la ridicarea culturii şi cinstei statului. (Aplauze)

Dintre problemele care aşteaptă soluţii le vom pomeni numai (pe) câteva din cele mai însemnate. După părerea mea, în rândul întâi ar fi nevoia de construire a reţelei de cai ferate, care sa aibă ca rezultat legătura secuimii cu porturile marii. (Aplauze prelungite.)

Legătura aceasta ar fi cu atât mai însemnată cu cât este sigur ca şi până aci interesele vitale ale secuilor tindeau spre sud (aplauze) şi ca ei, fiind un popor „par excellence” comercial, trecură pe drumuri muntoase, grele de umblat, trecură cu carele lor şi Carpaţii ca să-şi satisfacă trebuinţele lor.

D-lor deputaţi, tot atât de însemnat aş socoti şi sprijinirea eficace din partea statului, a bisericilor şi a şcolilor, deoarece din cauza neglijării seculare de care am vorbit, secuii nu sunt în stare sa-şi susţină institutele de cultura cu succes, şi numai din propria putere. De mâna întâi ar fi şi chestiunea funcţionărimii secuieşti. Într-o naţie atât de omogenă ca cea secuiască, îndrăznesc să afirm că ar fi în interesul cel mai înalt al statului să existe o întocmire care şi în administraţie şi în justiţie ar fi favorabilă existenţei în masă a elementului secuiesc, sârguincios şi politiceşte element de încredere.

Însă dacă susţinând unitatea statului român, poporul secuiesc şi-ar putea conduce afacerile sale cu o astfel de soluţiune a chestiunii, nu ar duce la iredentism, ci din contră la încopcierea trainică a mai bunei înţelegeri, care ar lipi pe secui de statul căruia ar avea sa-i mulţumească renaşterea vieţii sale tradiţionale. (Aplauze)

Ca cetăţean credincios al statului român şi ca secui care îmi iubesc neamul, am venit în acest loc, nevoind să ţin seama de acea teroare nestăpânită a societăţii cu care răposaţii conducători au voit să silească pe secui să se bată cu mori de vânt. (Aplauze) Noi am adus cu noi încredere şi ca răspuns cerem tot încredere. (Aplauze)

D-lor deputaţi, părerile dv. nu trebuie sa le întemeiaţi pe aparenţă, trebuie să vedeţi, să cunoaşteţi poporul secuiesc, muncitor, cu suflet cinstit, de aceea zic: ajutaţi-ne ca armele agitatorilor să le luăm prin aceea când nu veţi privi la noi ca învingătorul la învins, ci că vă veţi întoarce ca prieten la prieten (aplauze prelungite) la acest popor de secui care mult a suferit şi care este vrednic de o soartă mai bună. Făcându-se astfel, eu sunt convins că în scurt timp poporul secuiesc va fi una din pietrele cele mai sigure la edifi României Mari. (Aplauze prelungite şi îndelung repetate) „Secuii în cea mai mare parte sunt vechi fraţi ai noştri români“.

După declaraţia deputatului secui, a luat cuvântul Nicolae Iorga.

„Domnilor, mulţumesc în numele dumneavoastră domnului deputat baron FAY pentru cuvintele spuse în numele secuilor, care şi alături de Ştefan cel Mare au luptat la Podul Înalt în 1475 pentru apărarea Moldovei şi a românismului, şi care în cea mai mare parte sunt vechi fraţi ai noştri români care şi-au pierdut limba lor. Îi mulţumesc pentru încrederea ce o pune în statul român, care va şti să preţuiască această încredere”.

*istoricul ion Coja susţine că Declaraţia deputatului de odorhei, Joseph Fay, citită în primul Parlament al României Mari, este un document excepţional, dar ignorat sau ocultat de istorici. Atât de cei români, cât şi de cei maghiari. Coja apreciază că pentru ultimii este de înţeles, dar pentru primii nu.

„Ar fi de recomandat ca acest text să apară şi în manualul de Istorie a secuilor, dacă acest manual este scris cu un minim de respect pentru Adevăr”, susţine istoricul.

Adeziunea secuilor la o convieţuire demnă şi paşnică în cadrul statului naţional unitar român este susţinută şi de prof. univ. dr. ioan Bojan.

„O poziţie de sine stătătoare, favorabilă Unirii Transilvaniei cu România, au adoptat şi secuii. La începutul anului 1920, baronul Joseph Fay, deputat din partea secuilor, a făcut următoarea declaraţie în Parlamentul României:

«Secuii, avînd nădejde că interesele lor viitoare vor fi ocrotite în sînul noului stat, au primit cu încredere şi linişte Unirea Transilvaniei cu România»“

Despre Joseph istvan Fay vorbeşte, într-un interviu publicat în Ziarul Financiar, şi nepotul acestuia scriitorul Ştefan Fay:

(...)

 

Sursa, document: https://www.revistamemoria.ro/wp-content/uploads/2018/07/102-103-Declaratia-de-adeziune-a-secuilor.pdf?fbclid=IwY2xjawOascZleHRuA2FlbQIxMABicmlkETE5QmZSNDI5NU92OUxkWFVIc3J0YwZhcHBfaWQQMjIyMDM5MTc4ODIwMDg5MgABHv8gg1l-GQMB_DkWZD9swCOIwsRi9Vk1Wujqw7e6mJQMAdjcofZFo03kPSxd_aem_0l42dzlwVFrXnSA-VnSVyQ