vineri, 24 decembrie 2021

Nasterea Domnului, un Craciun la Aiud!

Ioan Ioanolide:
  Trăiri din închisoare
 
   ,,E noapte. Tocmai am citit Acatistul Domnului. Am făcut un Crăciun mai frumos decât o poveste!
  Sufleteşte m-am simţit mai pregătit decât în alte rânduri. Am simţit pregnant, prin greutatea suferinţelor trăite pentru învierea sufletului, răspunderea ce mă apasă privitor la mântuirea propriului meu suflet, a familiei, rudelor, prietenilor, vrăjmaşilor, neamului întreg.
  Şi cu cât urcam mai sus pe scara idealului, cu atât mă vedeam mai mic, mai păcătos, iar idealul mai înalt, desăvârşit: Hristos!
Şi iată, aşa, încet-încet, toţi idolii adolescenţei s-au năruit. Vălul de pe ochi a căzut prin lupta cu păcatul şi în faţă a rămas vie, senină, icoana Domnului Iisus Hristos!
  Aşadar am reuşit să stabilim pacea cu toţi semenii noştri, şi asta numai prin călcarea noastră în picioare, prin recunoaşterea greşelilor noastre, prin iubire. Şi câtă pace am trăit vineri, când m-am aflat în faţa preotului! Ne-am împărtăşit mulţi. Ce zi mare, ce zi frumoasă! Am trăit-o din plin, cu toate binecuvântările trimise de Domnul!"

 

miercuri, 22 decembrie 2021

Certificatul Verde, cipurile electronice și noua resetare mondială

 De ce politicienii din întreaga lume se grăbesc cu impunerea codului de vaccinat?

 Odată cu căderea comunismului, în 22 decembrie 1989, românii credeau că s-a terminat cu dictatura politică. A urmat apoi capitalismul (zis democrație) care impune alte forme de supraveghere a populației prin îndosarierea electronică.

Era nevoie de ceva ca să se reseteze lumea asta. Globaliștii au găsit ca pretext o boală generată de un virus creat tocmai de ei în laborator. Pentru prevenirea acestui virus, trebuie să ne vaccinăm, ceea ce e o altă etapă din planul îndosarierii electronice. Odată vaccinat, primești un cod prin care îți poți păstra drepturile de cetățean al unui stat, iar cei care nu au acest cod încet și treptat sunt privați de anumite drepturi fundamentale. Practic, nu vaccinul e problema, ci codul pe care îl primești la vaccinare. Codul care te lasă să îți păstrezi drepturile este numit "Certificatul Verde".

miercuri, 15 decembrie 2021

Pr. Ilarion Argatu îl acuză pe "maestul" reiki Ovidiu Argesanu de manipulare și escrocherie pentru că s-a folosit în mod viclean de numele său.

 Părintele Ilarion Argatu îl consideră farsor și vrăjitor pe Ovidiu Dragoș Argșeanu.

Ezoteristul Ovidiu Dragoș Argeșanu (in foto) a atras mulți adepți din rândul ortodocșilor spunând că este ucenic al părintelui Ilarion Argatu și că ar fi învățat să citească molitfele Sfântului Vasile de la marele duhovnic. Minciuna este vădită de duhovnicul ortodox și demascată. Argeșanu este unul dintre liderii mișcărilor ezoterice din România, făcând mereu apologia "științei psihologiei" si "terapiei prin energie" printre români. În realitate, Argeșanu prin practile sale ezoterice a insuflat adepților un duh și un mod de gândire străin de neamul românesc și de credințe poporului român. În ultima perioadă a recunoscut că are orientări religioase budiste.

 În cele ce urmează vom prezenta mărturia părintelui Ilarion Argatu prin care se dezice și acuză diversiunea creată de maestrul ezoterist care promovează în România noua religie New Age prin intermediul curentelor ezoterice:

duminică, 12 decembrie 2021

Sfantul Spiridon făcătorul de minuni

Biserica Ortodoxă îl prăznuiește la 12 decembrie

    Sfântul Spiridon era de loc din insula Cipru. S-a născut către anul 268 d.Hr. într-un mic sat numit Askia, situat la opt kilometri nord de Trimitunda, aproape de Sa­la­mina, pe atunci capitala Ciprului. În tine­rețe a fost păstor de oi și a fost căsătorit, însă a rămas văduv de timpuriu. După ce s-a că­lugărit, lucrând neo­bo­sit pentru a culege mierea virtuții și cerce­tând legea lui Dum­nezeu, a de­venit iubitor de oameni și nespus de milostiv. Cu ade­vărat era Spiridon icoană și model de virtute. Și tocmai pentru marea sa virtute a fost hirotonit episcop al Trimitundei. După hirotonirea sa, minunile au urmat una după alta.

 

vineri, 10 decembrie 2021

Parapsihologia o formă a spiritualității oculte de tip ezoteric.

Părintele Mihai Valica din Vatra Dornei a studiat mai detaliat fenomenul ocultismului venit în Europa prin intermediul mișcărilor ezoterice. Astfel, în lucrarea sa de licență la facultatea de teologie ortodoxă, a tratat câteva din aspectele acestor grupări, în special cele legate de fenomenul parapsihologiei. În interviul postat pe canalul SFR Tv, pr. Valica explică pe scurt despre înșelăciunea ce se ascunde sub aceste practici, lămurind totodată și aspectul dumnezeirii lui Iisus Hristos prezentate greșit de către medicul ezoterist Constantin Dumitru Dulcan în scrierile sale. 

În cele ce urmează vom prezenta transcrierea acestui interviu.

 

miercuri, 8 decembrie 2021

Europa LGBT-istă și blasfemiile la adresa creștinismului...

Europa încotro?

Șefii Europei ne îndeamnă să nu folosim cuvintele "tată" sau "mamă" pentru a nu-i supăra pe homosexuali. Ne învață că trebuie să renunțăm la cuvântul "Crăciun" sau la alte cuvinte cu însemnătate creștină care vorbesc despre Înviere, Naștere sau Răstignire pentru a nu supăra pe nimeni. Ne restricționează conturile de pe rețelele de socializare dacă ne spunem opinia despre noua mentalitate LGBT promovată de New Age. Ne interzice una și alta... Ok. Am înțeles...

 

      Dar recent, Riccardo Simonetti, ambasadorul Uniunii Europene, a adus blasfemii creștinismului, iar UE a râs disprețuitor la adresa noastră. Unii USR-iști din România, satisfăcuți de "curajul" lui Simonetti au spus (râzând ironic) că "e doar o satiră"

marți, 7 decembrie 2021

O nouă ofensivă New Age –istă asupra creștinismului. Răspunsul președintelui Academiei Române la încercarea Comisiei Europene de a scoate cuvântul "Crăciun" din limbajul statelor europene.

Ca urmare a unor interdicții impuse de Comisia Europeană, în ceea ce privește anumite cuvinte creștine și legate de firescul vieții, Ioan Aurel Pop a avut mai multe intervenții. Dacă cu puțin timp în urmă a explicat de ce cuvântul mamă și tată nu poate fi înlocuit, acum explică de ce cuvântul creștinesc "Crăciun" nu poate fi exclus din vocabularul limbii române.

Această nouă încercare de subminare a creștinismului, face parte din planul de promovare a religiei "New Age". Noua religie New Age, impusă pe plan politic mondial, este prezentată în țările europene ca o formă de credință excluzând religia, dar mai ales creștinismul autentic. Prin aceasta se încearcă o minimalizare a tradițiilor și învățăturilor creștine, ceea ce face mai ușoară implementarea în popor a doctrinelor New Age[1].

Despre intervenția președintelui Academiei Române, vedeți mai jos:

sâmbătă, 4 decembrie 2021

De ce senatul a respins obligativitatea certificatului verde... Cel puțin pentru moment...

George Scarlat
Cine sunt eroii din PNL care au avut curajul să dejoace socotelile puternicilor zilei.

Certificatul verde, numit de unii și "Certificatul sclaviei", a fost reintrodus în discuție în Parlamentul României de către USR. Insistențele USR pentru susținerea homosexualității, si a Certificatului Verde sunt tot mai evidente. Acest "proiect" a fost respins de senatori, astfel încât anul acesta să nu fie obligatoriu. Presiunile sunt tot mai mari din partea forurilor UE, având ca susținători în România UDMR, USR și PNL (ramura Câțu).

Alexandru Nazare

Acest certificat a fost respins în Senatul României la limită de voturi. Demersurile AUR pentru scoaterea obligativității acestui certificat, ar fi fost zadarnice dacă nu ar fi existat două voturi din partea a doi senatori PNL. Aceștia sunt: Alexandru Nazare (Prahova) și George Scarlat (Galați).

Vom prezenta, în cele ce urmează, lista senatorilor care au votat introducerea obligativității acestul act care restricționează drepturi și libertăți:

 

duminică, 21 noiembrie 2021

Intrarea Maicii Domnului in Biserica - o sarbatoare veche la români.

Intrarea Maicii Domnului in Biserica este praznuita pe 21 noiembrie. Aceasta sarbatoare este cunoscuta in popor sub denumirea de Vovidenia sau Ovedenia.

Parintii Maicii Domnului sunt Sfintii Ioachim si Ana. Lipsiti de copii, dar cu credinta in Dumnezeu, L-au rugat pe Dumnezeu sa le daruiasca cinstea de a fi parinti, fagaduind ca daca vor avea un copil, il vor duce la templu si il vor inchina Lui. Un inger le vesteste ca vor avea o fata pe care o vor numi Maria. Sfintii Ioachim si Ana nu au uitat de promisiunea facuta lui Dumnezeu si la trei ani de la nasterea Maicii Domnului au dus-o pe fiica lor la templu.

sursa:  https://www.crestinortodox.ro/liturgica/viata-liturgica/intrarea-maicii-domnului-biserica-70701.html

vineri, 19 noiembrie 2021

Când stăpânirea lumească este confundată cu cea Cerească... Cum trebuie să ne supunem și cui?

 „Tot sufletul să se supună înaltelor stăpâniri, căci nu este stăpânire decât de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de Dumnezeu sunt rânduite” (Romani 13, 1).

Despre stăpâniile peste oameni, peste pământ, peste tot… Dar și despre supuneri...

Lucruri pe care e bine să le știm deoarece azi, în multe situații, supunerea a devenit oarbă și fără discernământ. De ce? Siplu: pentru că din supunere și stăpânire lipsesc esența, Duhul…

Despre acestea vom afla detalii din articolul de mai jos. O analiză pertinentă asupra subiectului făcută de pr. dr. Mihai Valică:

Lămuriri și precizări biblice – Stăpânirile rânduite de Dumnezeu și delirul de putere al stăpânirilor fără Dumnezeu

sâmbătă, 6 noiembrie 2021

Coaliția hibrid PSD+PNL are rolul de a-l menține pe Iohanis la președenția țării - spune Liana Dumitrache, liderul AUR Beiuș. Aceasta face un apel către populație să nu se lase păcălită în acest sens.

 Ce se ascunde în spatele jocurolor de culise ale unei coaliții născute peste noapte.

 Schimbarea bruscă de atitudine a partidelor PSD si PNL a surprins pe mulți dintre susținătorii celor două formațiuni, dar și pe cei care au fost martorii injuriilor și dușmăniilor din media sau de pe rețelele de socializare. Mulți, acum își dau seama că au fost folosiți, iar alții caută justificări…

 Cert este că Românii au nevoie de o schimbare spre bine, în timp ce realitatea arată că lucrurile merg din ce în ce mai rău. În momentul de față, schimbarea o poate face doar poporul, căci din partea actualei clase politice nu ne putem aștepta la ceva bun.

 În acest sens, AUR a făcut demersurile legale pentru schimbarea preșe
dintelui Iohannis. Aroganța și sfidarea președintelui a stârnit tot mai multe nemulțumiri în popor. Pentru a-și putea păstra funcția de președinte, Iohannis are nevoie de voturile parlamentarilor PSD. Astfel au apărut surprizele. Despre această răsturnare de situație, liderul AUR din zona Beiuș, Liana Dumitrache, a scris un scurt eseu pe profilul personal de facebook.

 Liana Dumitrache explică situația și îndeamnă populația să nu se lase păcălită de interesele viclene ale actualei clase politice din România. În cele ce urmează, vom prezenta integral textul postat azi pe profilul acesteia:

 

vineri, 5 noiembrie 2021

Încep amenințările: PNL-iștii care nu îl vor susține pe Iohannis la funcția de președinte vor fi excluși din PNL.

Dan Vîlceanu și Florin Câțu

 Dictatura lui Iohannis în PNL este tot mai vădită.

 Susținătorii lui Iohannis își arată colții.

 Secretarul general al PNL, Dan Vîlceanu, spune că deputatul Dumitru Flucuș din Brașov, (PNL-ist) care a semnat pentru excluderea lui Klaus Iohannis de la președenția României va fi exclus din partid. "Nu avem ce să discutăm. Dacă chiar a semnat și din câte am înțeles a semnat, va fi exclus din partid. În maxim o săptămână- două. Deci imediat." (mediafax.ro).

 

marți, 19 octombrie 2021

Consilierii USR Beius, Sorin Briscan si Emil Popa, bat câmpii mai rău ca Diana Șoșoacă

Sorin Briscan               Emil Popa
Ei propun un stimulent financiar, dar prin ideologiile partidului subminează educația sănătoasă, promovând ideologia LGBT.

Cei doi consilieri locali de la Beiuș au venit cu propuneri în fața administrației locale de a face învățământul beiușean după standardele Finlandei, Danemarcei si Elveției. Pentru a arăta că au activitate au propus burse elevilor și profesorilor.

sâmbătă, 16 octombrie 2021

Raed Arafat fuge din fața întrebărilor publice. Senatoarea Rodica Boancă a fost scoasă pe "silențios" la emisiunea unde era Arafat.

Ce are de ascuns Arafat?

 
Ieri, în cadrul unei emisiuni TV, un senator al României a vrut să adreseze câteva întrebări în direct secretarului de stat, Raed Arafat. Uimirea cea mare a fost că regia emisiunii, Sinteza Zilei, a închis microfonul senatoarei Rodica Boancă (AUR) pentru a nu il deranja cu întrebări pe domnul Arafat. 

De ce au făcut aceasta? Ce are de ascuns secretarul de stat al României?

Prezentăm mai jos mărturia senatoarei Rodica Boancă:

vineri, 15 octombrie 2021

Atac progresist la adresa Patriarhiei Române. Ce urmărește Recorder prin reportajul "Clanul Marelui Alb"? Cine se află în spatele Recorder?

Omul nou, format după principii neomarxiste, atacă orice este Biserică națională și credință. Astfel BOR devine ținta presei progresiste.

Acțiunea "Recorder" a început la puțin timp după ce Patriarhia Română s-a pronunțat ferm că nu vrea să participe la campania de vaccinare a populației.

 

 Scandalul provocat de Recorder apare tocmai când UE vrea să impună la guvernarea României pe Dacian Cioloș, președintele USR PLUS. Este un subiect care distrage ușor atenția de la noile schimbări politice care se pregătesc în România.

   Recent, canalul de youtube "Recorder" a postat un reportaj legat de corupția din BOR. Ne vom opri puțin la conținutul reportajului, iar apoi ne vom referi puțin și la cine stă în spatele acestuia. Recorder dă impresia că tot ce fac ei este o simplă anchetă jurnalistică fără scopul de a denigra sau a trimite intenționat mesaje subliminale împotriva instituției bisericești. În realitate, "Recorder" a avut mai multe reacții vădite anti ortodoxe de-a lungul timpului.

vineri, 1 octombrie 2021

Liderul AUR Beius, Liana Dumitrache, susține mișcările de protest de la București

Liana Dumitrache afirmă că se intenționează instaurarea unei dictaturi care trebuie oprită sub orice formă, dacă e nevoie chiar și prin proteste masive de stradă.

      Liderul AUR din Beiuș, Liana Dumitrache, s-a adresat publicului pe rețelele de socializare exprimânmdu-se ca fiind susținătoare a protestului din 2 octombrie 2021 care va avea loc, la București, în fața Universității, începând cu ora 17:00.

     Omul politic beiușean susține că urmează o dictatură în fața căreia nu trebuie să se cedeze cu ușurință.

 Astfel, în textul postat pe profilul personal de facebook spunea:

vineri, 10 septembrie 2021

Înviere și reîncarnare în contextul sincretismului religios promovat de New age

 Pr. Nicolae Paicu: "Este o absurditate. Sunt două concepte total diferite."

 

Curentele New Age sunt înșelătoare deoarece anulează pe Dumnezeu din viața persoanei folosindu-se de credință într-un mod fals, înșelător.

Una dintre înșelări este concepția că nu contează ce crezi, astfel încât credința în Înviere poate fi asimilată, pusă la egal sau chiar anulată prin mesaje subliminale sau teorii asa-zis "spirituale" departe de credința în Hristos și respectarea învățăturilor Sale.

Pentru aceasta, "apostolii" sincretismului religios de tip New Age, lansează mesajul subliminal: "Toți avem același Dumnezeu. Nu contează dacă crezi în reîncarnare sau în Înviere".

 

O lămurire asupra acestui aspect ne oferă pr. Nicolae Paicu din Suceava în fragmentul de mai jos.

Emisiunea integrală se numește "Viața după moarte - sufletul și trupul". Poate fi găsită pe canalul youtube SFR TV: https://www.youtube.com/watch?v=PqU8CpZERes

 

            Sunt unii creștini care, unii poate chiar merg la biserică, care în același timp, cred în Înviere, dar cred și în reîncarnare. Cum se împacă cele două?

            Pr.dr.Nicolae Paicu: Nu se împacă. Și aici edste problema, pentru că așa cum am spus: credința creștină, pe unicitatea persoanei umane, trup și suflet, se bazează tocmai pe faptul că omul este o ființă unică: trupul,acest trup cu care vine la ființă, în această lume, cu acest trup va învia. Deci, acest trup, cum spune apostolul Pavel, se cheamă trup firesc, în viață trup duhovnicesc. Deci, același trup, primește, exact ca și trupul lui Hristos capacități diferite, datorită penetrării de har al Duhului Sfânt. Ce se întâmplă cu Hristos în Înviere? Da... Același trup pe care l-a purtat de la Sfânta Născătoare de Dumnezeu, cu care a fost răstignit, a fost înmormântat,cu acest trup a înviat. Trupul său însă, material, este diferit însă după Înviere. Diferit, în sensul nu că este distrus, nu că este anihilat, ci este dimpotrivă, spun Părinții: raționalitatea Creației sau rațiunile trupului firesc sunt potențate de Harul lui Dumnezeu, la maxim, de aceea, este același trup. Dar, este un trup sfințit, îndumnezeit, pătruns de slava lui Dumnezeu. De aceea, apostolul Toma spune atât de frumos că: Dumnezeu i-a dat putere lui Toma să se atingă de coasta Lui îndumnezeită – știți că L-a pipăit pe Hristos, deci, cu alte cuvinte, el era deja îndumnezeit, trupul său, pătruns de Harul lui Dumnezeu în chip desavârșit...dar, același trup. Deci, iată că trupul... și aici vedem nu doar finalitatea vieții lui Hristos, ci vedem finalitatea trupului nostru. Pentru că Hristos nu a înviat pentr El, ci pentru noi, să ne arate nouă, tuturor care este, de fapt demersul pe care trebuie să îl urmăm ca să ajungem ca El. De aceea și nouă, noi ne împărtășim cu roadele lu Hristos; de acea cînd ne împărtășim cu trupul și sângele lui Hristos, la sfânta Îmărtășanie, ce primim noi: trupul lui Hristos care a murit, a înviat și s-a înălțat la ceruri. De acea a spune că crezi în reîncarnare și crezi în Inviere este o absurditate.

            Deci, nu se poate și...și

            Pr.dr.Nicolae Paicu: Nu are cum. Este o absurditate. Sunt două concepte total diferite. Pentru unii trupul este ceva de care ai scăpat, e acel ciclu de reîncarnări prin care tu cauți să devii, chipurile, mai bun...ai luat trupul, te-ai folosit de el...gata...altul. Nu, pentru că vedem, Hristos un trup avea: un trup a luat, pe acesta L-a purtat, cu acesta a murit și cu acesta a înviat. Așadar, a veni șia aspune că eu cred că Hristos a înviat din morți, dar mai cred că am mai avut niște vieți, am mai avut niște trupuri este cu totul și cu totul absurd. Deci, acești oameni care cred în ambele lucruri, nu își dau seama că ei sunt într-o stare care nu e normală. Sunt două concepții opuse. Exact, sunt două concepții opuse, pentru că înțeleg, omul, și implicit, trupul sunt cu totul și cu totul opuse. Sunt concepții diferite. Sunt de fapt opuse aceste două concepții.

 

Sursa: https://fb.watch/8jvrvS2_Nh/

 

 

 

luni, 30 august 2021

Ce a însemnat Dictatul de la Viena. Documentare video.

Masacrarea românilor din Transilvania de către grofii maghiari si trupele ungare.

 La împlinirea a 81 de ani de la tragicul eveniment, vă invităm să vizionați două documentare despre ce a însemnat Dictatul de la Viena și modul în care acesta a fost aplicat de horthyști împotriva românilor din jumătatea de nord-vest a Transilvaniei, cedată Ungariei la ordinul lui Adolf Hitler, aliatul Regatului României din prima parte a celui de-Al Doilea Război Mondial.

Vedeți și VIDEO: https://www.activenews.ro/stiri/Ce-a-insemnat-Dictatul-de-la-VIena.-Masacrarea-romanilor-din-Transilvania-de-catre-grofii-maghiari-si-trupele-ungare.-Doua-documentare-cutremuratoare.-VIDEO-168942

joi, 12 august 2021

PMP cere amânarea mitingului LGBT susținut de USR deoarece îl consideră o provocare la adresa creștinismului. Comunitatea LGBT a ales ca aceste parade să fie făcute în postul Adormirii Maicii Domnului.

București și Timișoara:

 în această săptămână au devenit rușinea României 

 

Partidul Mișcarea Populară (PMP) cere, printr-un mesaj postat pe Facebook, amânarea mitingului comunității minorităților sexuale, Bucharest Pride, care urmează să aibă loc în Capitală pe 14 august.

Formațiunea susține că organizarea paradei LGBT la acea dată tulbură comunitatea creștină, dat fiind faptul că 14 august este zi de post.

joi, 5 august 2021

În Hunedoara, USR duce o campanie de hărțuire a BOR și a preoților care și-au exprimat public opiniile față de propaganda LGBT din România.

USR Hunedoara, prin unul din liderii acestei formațiuni de la Deva, Lucian Mara (în foto), a pornit o campanie de hărțuire și denigrare, pe facebook, a celor care nu împărtășesc opiniile pro LGBT-iste. Unul dintre cei asupra căruia a căzut artileria USR-istă este preotul Eftimie Mitra de la schitul "Sfinții Români" din Grădiștea de Munte. Consilierul local de la Primăria Deva susține că preotul a făcut sex cu Pomohaci, ceea ce este negat de preotul hunedorean în replica postată pe profilul personal de pe facebook. Deși această postare a fost raportată la administratorii facebook, nu s-a luat nicio măsură din partea rețelei de socializare care a găzduit calomnia.

În cele ce urmează, vom prelua postarea de pe pagina personală a preotului Eftimie Mitra, în care aduce lămuriri referitor la calomniile celor de la USR:

luni, 26 iulie 2021

Manifestul de la Valea Grădiștei


La data de 21 iulie 2021, a fost depus la Primăria comunei Orăștioara de Sus (jud. Hunedoara) un document important redactat de către preoții din apropierea cetăților dacice, prin care se cerea luarea de măsuri pentru protejarea vestigiilor distruse parțial de către braconerii căutători de obiecte prețioase, dar și de către anumite grupări religioase din mediul ezoteric care, prin săvârșirea unor ritualuri, au deteriorat  grav o parte dintre monumente. În cele ce urmează vom publica integral acest document:

sâmbătă, 17 iulie 2021

Senatoarea Diana Sosoaca si musca la arat. Cum își atribuie merite pe care nu le are...

Acelasi text a apărut simultan pe mai multe conturi diferite. Oare proprietarul acestor conturi este aceeași persoană?

Motto: "Circul atrage atenția, dar este căutat de oameni fără valoare" (arhim. Arsenie Papacioc)

Senatoarea neodacistă Diana Soșoacă de la Iași, pretinde că datorită ei parlamentarii au respins cererea președintelui Klaus Iohannis prin care acesta dorea să introducă obligatoriu orele de educație sexuală în școli. informația a fost lansată pe conturile de propagandă a senatoarei, de pe facebook, și preluate de care și mai care...

Asta sună ca și cum ea ar fi inițiat demersuri, ar fi singura care a susținut această idee, etc... Înțelegeți voi... Doamna senatoare este singura, inegalabila, viteaza, eroina etc...

duminică, 11 iulie 2021

🔴 Cum se mai poate mântui un popor ortodox condus de yoghini?

Pr. Tudor Ciocan din Bucuresti explică cum de s-a ajuns ca prozelitismul religiilor asiatice a reușit să intre între creștinii ortodocși.

vineri, 25 iunie 2021

AUR în conflict cu armata Rusiei. Politicienii unioniști sunt sechestrați.

 Campania electorală din Rep. Moldova se anunță a fi tensionată. 

Formațiunile politice unioniste nu sunt lăsate să își prezinte programul electoral.

Partidul AUR din Republica Moldova, susținut de AUR din România, se află în campanie electorală pentru Parlamentul din Moldova. Cu acest prilej au vrut să meargă și în Transnistria unde sunt aproximativ 400.000 cetățeni cu drept de vot pentru Parlamentul de la Chișinău.

Liderul AUR din România, George Simion, a precizat că toate partidele candidate din Republica Moldova (PAS, PCRM, PSRM) au avut dreptul să intre în Transnistria, în timp ce doar echipei AUR i-a fost blocat accesul de către soldații ruși.

duminică, 20 iunie 2021

vineri, 18 iunie 2021

Un preot ortodox trage un semnal de alarmă. Cetățile dacice sub profanarea grupărilor ezoterice. Statul acceptă tacit și tergiversează.

 Grupările religioase ezoterice distrug vestigiile dacice, iar Statul Român tergiversează cu măsurile necesare pentru protejarea cetăților.

Cetățile dacice sunt monument UNESO, nu pot fi acaparate de anumite grupări, după bunul plac, cu acordul tacit al autorităților centrale. Peștele de la cap se împute. Bucureștiul se face că nu aude. Până acum doar promisiuni și vorbe goale cu iz electoral.

Preotul Eftimie Mitra a inițiat o petiție prin care cere intervenția mai rapidă a autorităților pentru protejarea acestor vestigii. https://www.petitieonline.com/manifestul_de_la_valea_rea_-_vestigiile_dacilor_incotro#form

miercuri, 16 iunie 2021

Lupta pentru Republica Moldova. Maia Sandu vrea să elimine partide concurente care si-au propus să intre în parlamentul de la Chișinău.

Președintele Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, vrea să scoată din scena politică moldovenească un partid conservator pro-unionist, recent înființat. E vorba despre partidul AUR Moldova. Care sunt interesele și pentru ce recurge la aceste procedee?

Maia Sandu este liderul PAS Moldova. Acest partid se pretinde a fi unionist deși până în prezent nu a dat dovadă că dorește cu adevărat acest lucru. În schimb, vrea să scoată din competiția electorală un alt partid unionist. Pentru cine are minte să gândească lucrurile sunt foarte clare. Cui slujește în realitate PAS și Maia Sandu?

luni, 14 iunie 2021

Florin Câțu și Biserica. Tupeu de progresist.

 După ce, în mandatul său, a umilit Biserica Ortodoxă a României în repetate rânduri, premierul Florin Câțu, solicită clerului sprijinul prin a se implica în campania de vaccinare. Nu ne-ar mira ca aripa progresistă din BOR, condusă de PF Daniel, să accepte această invitație. Știm doar că vaccinarea este încă sub formă experimentală, iar pentru decese sau alte reacții adverse nefaste (ale credincioșilor BOR) nimeni nu își asumă responsabilitatea.

Ce vor face familiile persoanelor decedate din cauza că au acceptat sfatul unui cleric de a se vaccina? Ce vor face clericii când vor afla că prin sfatul lor a decedat o persoană? Tot ce se poate întâmpla, după cum se observă din cursul evenimentelor…

Detalii despre afirmațiile premierului, vedeți aici: https://www.stiripesurse.ro/florin-citu-acord-culte_1840554.html

 

joi, 10 iunie 2021

Azi Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Înălţarea Mântuitorului la Cer pe muntele Eleon şi ziua eroilor neamului.



După 40 de zile de la Înviere, Mântuitorul s-a Înălţat la Cer. Biserica Ortodoxă sărbătoreşte în fiecare an, în Joia Mare, momentul când Mântuitorul s-a ridicat la Cer de pe muntele Eleon, în prezenţa ucenicilor săi. Această sărbătoare este numită în popor şi „Ispas”.

Mai multe despre Înălţarea Domnului la Cer, vedeţi aici:


 

Tot în această zi, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte ziua eroilor neamului.

Mai multe detalii puteţi găsi aici: