joi, 16 martie 2017

Preotul Mihai Aldea: cateva aspecte despre fenomenul opririi pomenirii în România



   „Sinodul” din Creta a stârnit multe controverse în lumea ortodoxă. Unii au protestat prin oprirea pomenirii ierarhului de care aparţin canonic, iar alţii au considerat că nu e cazul opririi pomenirii, ci doar al mărturisirii din interiorul sistemului canonic bisericesc, cel puţin deocamdată. Sunt câţiva nepomenitori care consideră că preoţii pomenitori nu mai au Har lucrător, indemnandu-i pe credinciosi sa nu mai mearga la biserica, justificand astfel si pozitia lor. Aceste păreri personale extremiste (şi neadevărate), exprimate cu mult zgomot pe blogurile extremiste, nu au adus beneficiu luptei antiecumeniste, ci doar sminteli în rândul credincioşilor, dar şi un pretext din partea ecumeniştilor să-i eticheteze pe nepomenitori cu acuza: „Au căzut în schismă!”.

     Până în prezent, s-a dovedit ca fiind eficientă, lupta mărturisirii prin aducerea de argumente teologice, după modelul marilor ierarhi şi teologi tradiţionalişti din Grecia, cum ar fi: ÎPS Ierotheos Vlachos, ÎPS Ieremia de Gordina, ÎPS Serafim de Pireu, ÎPS Atanasie de Limasol, ÎPS Ambrozie de Kalavrita etc. sau teologi ca Dimitrie Tselenghidis, Gheorghe Metalinos etc.

     În cele ce urmează, vom prezenta un mic fragment din relatarea părintelui dr. Mihai Andrei Aldea despre fenomenul opririi pomenirii în Romania, creat în câteva cercuri restrânse din ţara noastră:

Întreruperea sau nu a pomenirii

Respingerea Sinodului din Creta de către episcopi, preoţi, monahi şi mireni din „Bisericile Autocefale locale recunoscute de toţi” este taxată, de către asemenea episcopi, extrem de grav. Justificarea comună este „întreruperea pomenirii episcopului”, cu toate că în multe cazuri au fost atacaţi, persecutaţi şi sancţionaţi clerici care nu au făcut acest gest.

Trebuie să subliniem în acest moment, cu durere, trei adevăruri foarte supărătoare:

1. Din punct de vedere canonic şi dogmatic întreruperea pomenirii ierarhilor care acceptă ca atare Sinodul din Creta este justificată; din acelaşi punct de vedere, nu se justifică în niciun fel întreruperea pomenirii ierarhilor care consideră Sinodul din Creta ca discutabil, iar documentele sale „în stare de analiză” şi, eventual, „într-un proces de revizuire totală sau parţială” (ca Î.P.S. Teofan al Moldovei şi Bucovinei, P.S. Macarie al Europei de Nord etc.)[1]

2. Sancţionarea clericilor sau monahilor nepomenitori de către episcopii lor este necanonică şi abuzivă, inclusiv din punct de vedere legal. Acuzatul nu are dreptul să fie judecător în propriul caz. Ascunderea în spatele consistoriului – care este în ascultare de episcop – e nulă de drept. Doar un sinod care pune faţă în faţă cele două părţi poate să hotărască asupra cazului.[2]

3. Întreruperea pomenirii ierarhilor strict pe temeiul acceptării Sinodului din Creta este din punct de vedere duhovnicesc nepotrivită şi contraproductivă în această clipă; soluţia reală este dialogul, chiar dacă acesta este respins de susţinătorii sinodului cretan, soluţia reală este realizarea şi răspândirea, cu multă rugăciune, dragoste şi tărie, a unor studii profunde asupra documentelor presinodale şi sinodale, asupra pregătirilor, desfăşurării şi consecinţelor Sinodului din Creta.

Argumentarea acestei ultime păreri, ni se pare nouă, foarte clară: înainte de a putea trece la întreruperea pomenirii trebuie epuizate toate celelalte mijloce de sprijinire a ierarhului pentru ca acesta să vadă problemele Sinodului din Creta. Câtă vreme o argumentaţie convingătoare există doar în mintea noastră şi, eventual, a ucenicilor noştri, aceasta nu are mare valoare. Supunerea argumentaţiilor şi părerilor noastre pleromei Bisericii este o obligaţie sfântă. Iar pleroma Bisericii nu este alcătuită din eterodocşi din „biserici paralele” sau felurite alte grupări exterioare Bisericii, nu este alcătuită din cei care pretind că vorbesc „în duh ortodox” şi folosesc limbaj abject şi atacuri la persoană, nu este alcătuită din colaboratori fideli ai serviciilor secrete şi alţii asemenea. Pentru a supune argumentaţiile şi părerile noastre pleromei Bisericii, trebuie ca ele să aparţină ideatic şi formal Teologiei Ortodoxe. Trebuie să vină dintr-o asemenea trăire, dintr-o asemenea gândire şi prezentare astfel încât, date publicului, să poată fi preluate spre analiză, combatere, completare, acceptare etc., de către orice ortodox. Desigur, asta nu se va întâmpla cu materiale construite pe injurii, atacuri la persoană şi alte manifestări pătimaşe, care vor fi preluate doar de către cei pătimaşi, nu de ortodocşii trăitori.

Dincolo de aceste aspecte, trebuie să consemnăm autoritarismul excesiv al unor episcopi care se grăbesc să răspundă la „întreruperea pomenirii” cu represalii aflate la maximum puterii de care dispun: oprire de la slujire, izgonire din mănăstire/biserică/schit, caterisire. Nici nu mai amintim de ameninţări sau injurii; există înregistrări publice şi mărturii publice ale unora asemenea triste scene (...).

(text preluat din „Sinodul din Creta. Ptretenţii, realităţi, consecinţe (II)”, de pr. dr. Mihai Andrei Aldea, revista ATITUDINI, nr. 48/2017, pg. 73-74)


------------------------------------------------------------------------------------------------
   Oprirea pomenirii in Grecia a inceput datorita dictaturii ecumenistilor care abuzeaza de functiile ierarhice pe care le detin. Este deja cunoscut cazul parintelui Teodor Zisis caruia mitropolitul Antim de Tesalonic i-a interzis oficial sa nu mai vorbeasca despre "Sinodul" din Creta. 
Despre aceasta, parintele Andrei Aldea spune:  https://www.facebook.com/mihaiandrei.aldea/posts/1880856915518549
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

[1] De observat că Patriarhia a tradus în greaca nouă hotărârea exagerat de diplomatică – luată de Sinodul BOR în privinţa Sinodului din Creta într-o formă ce include posibilitatea schimbării documentelor cretane. Dacă această posibilitate ar fi acceptată şi exprimată clar de Sinodul BOR şi în limba română multe tulburări s-ar linisti.
[2] Merită observat aici că dacă cei sancţionaţi ar merge în instanţe civile, fie în ţară, fie la CEDO, cazurile ar fi câştigate sigur. Precedentele în aceasta privinţă sunt numeroase. Iar episcopii ar avea de plătit despăgubiri uriaşe, pe lângă faptul că s-ar face de râs în întreaga lume. Notăm aici un aspect juridic fundamental: să sancţionezi un cleric ce îţi recunoaşte harul şi mărturiseşte Învăţătura lui Hristos, pentru că nu te pomeneşte, în vreme ce accepţi grupurile religioase  eterodoxe ce nu te pomenesc şi resping învăţătura ortodoxă este delicat sau ilogic, discriminator şi abuziv.

29 de comentarii:

  1. E bine ca s-a lamurit aceasta chestiune. Acum extremistii iul vor considera si pe pr Aldea un "tradator" sau "vandut ierarhilor" doar pentru ca nu le-a alimentat prostia si inselarea draceasca in care se afla acesti teribilisti. Vedeti pe comentariile de la SACCSIV, ortodox info si inca cateva bloguri din aceeasi categorie cata prostie si incopetenta teologica au multi dintre "teologii" fara discernamant care se iau dupa cautatorii de senzatii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Andreia Atodiresei16 martie 2017 la 06:52

      Nu trebuie confundati estremistii cu adevaratii nepomenitori. Saccsiv si-a luat abuziv titulatura de portavoce a nepomenitorilor, dar nu l-a acreditat nimeni. Aceasta pentru a castiga increderea prostimii si pentru a avea mai multe vizualizari, caci de acolo ies bani multi.

      Ștergere
    2. Bine punctat. Scurt si la obiect.

      Ștergere
  2. Daca „IPS Teofan” chiar ar fi considerat Sinodul din Creta ca discutabil, iar documentele sale „în stare de analiză” şi, eventual, „într-un proces de revizuire totală sau parţială”, atunci NU AR FI SEMNAT ACESTE DOCUMENTE! Credința adevărată a omului se vădește în FAPTELE LUI! Teofan poate spune multe din gură, pentru prostime, pentru tărăgănarea lucrurilor, pentru a trage de timp, dar, dincolo de aceasta, ce ne spune Mântuitorul Însuși? DUPĂ FAPTELE LOR ÎI VEȚI CUNOAȘTE. Or, fapta semnării documentelor din Creta arată plămada sufletului lui Teofan și a tuturor celorlalți „episcopi” din sinodul BOR. Întreruperea pomenirii este un ACT FIRESC, SFĂTUIT și INDICAT de SFINȚII PĂRINȚI, tocmai pentru a CORECTA FAPTA EREZIEI EPISCOPILOR. Tocmai așa se va putea vedea dacă Teofan și ceilalți episcopi trădători ai Ortodoxiei își vor SCHIMBA CREDINȚA ERETICĂ CONFORM CĂREIA AU SEMNAT DOCUMENTELE din Creta. Până atunci, toți acești minciuno-episcopi se vădesc a fi LUPI IN PIELE DE OAIE care, cel mult, urmăresc să tragă de timp în favoarea lor și a celor care îi susțin din umbră. Suntem îndreptățiți să tragem asemenea concluzii, având în vedere REPRESALIILE minciuno-episcopilor, ALTE FAPTE REPROBABILE, prin care NU ARATĂ NICIDECUM CĂ SE GÂNDESC SERIOS și ADEVĂRAT la SCHIMBAREA ATITUDINII LOR față de adunarea din Creta și documentele semnate de ei acolo. Ceea ce putem vedea deocamdată este MULTA VICLENIE a acestor „episcopi”. Să nu ne amăgim și să ținem minte CUVINTELE MÂNTUITORULUI: DUPĂ FAPTELE LOR ÎI VEȚI CUNOAȘTE! În aceste fapte se arată credința celor care le fac, înclinarea lor, nu în vorbe! Oare nu am făcut, noi, românii, exercițiul acesta al prostirii noastre de către „politicienii” români vreme de 27 de ani?? Ce se vrea LIMPEDE prin adunarea din Creta? Politizarea și papistașizarea pe față a BISERICII ORTODOXE! Mai este timp de pierdut cu așteptări, când lupii în piele de oaie atacă furibund și pe față turma lui Hristos? Oare nu vedem SEMNELE APOSTAZIEI?? Dacă părintele Aldea și alții VOR ȘI ALEG SĂ ÎNCHIDĂ OCHII, fie și „PE JUMĂTATE”, este PROBLEMA CONȘTIINȚEI LOR, dar să nu ofere acest gest drept model de acțiune și pentru ceilalți, că nu prea au ACORDUL SFINȚILOR PĂRINȚI așa cum SFĂTUIESC și ÎNDRUMĂ ACEȘTIA PRIN SFINTELE CANOANE!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multi altii se dau drept corectori ai altora, dar cand ar fi pusi ei in fata faptului implinit oare ce ar face? Mitrop. Teofan a publicat pe site-ul mitropoliei pozitia sa. Aceasta pozitie a fost enuntata dupa sinodul din Creta. In felul acesta, indirect, marturiseste ca semnatura sa nu este definitiva. Ceea ce spui tu, anonimule, est o justificare fortata pe care o spin mereu nepomenitorii din arhiepiscopia Iasilor, care acum cauta pretexte sa-si justifice atitudinile lor. Pr. Antim Gadioi, care este liderul nepomenitorior din Neamt, de mult era un razvratit impotriva mitropolitului, abia a asteptat un prilej pe care sa-l foloseasca pentru a se rascula.

      Ștergere
    2. Din pacate pozitia Mitr.Teofan reiese din masurile represive/abuzive luate cu nepomenitorii. Daca nu erau aceste sanctiuni, in locul lor cautand dialogul, mai puteam spera ca poate revine, dar daca deja faci victime in apararea pozitiei tale fata de Sinod atunci mila Domnului cu noi.
      Vor da socoteala Domnului toti zelosii care stau precum capusele pe ierarhi si-i indeamna cu otrava lor sa ia masuri extreme impotriva nepomenitorilor . Aceasta este cea mai mare greseala pentru ca genereaza schisma.
      Am vazut atata ura nejustificata, incat m-am cutremurat. Daca ar putea sa strige "omoratii" ar face-o cu bucurie. Inspaimantator! As vrea sa-mi raspunda cineva daca asistand la asemenea scene de o cruzime incredibila s-ar mai putea impartasi din mana acestor "mielusei nevinovati".(ma refer la preotii satrapi pusi sa intimideze, prelucreze, ameninte, insulte, execute...)Vai de noi si de cei care nu vad ca Hristos este din nou rastignit odata cu sufletele noastre sfasiate de acesti preoti "politic corecti" si de ierarhii care genereaza dar si aproba mizeria aceasta.
      Cine are minte intelege cumplitenia vremurilor pe care le traim.
      Cine s-a rugat sa se roage si mai mult, cine nu s-a rugat sa se roage acum pentru ca toate aceste rani din inima Ortodoxiei noastre sunt din cauza lipsei iubirii si a smereniei din noi. Suntem tinichele goale si ca tinichelele ne vom duce pe apa sambetei.
      Oare mai are cineva putere sa inteleaga si sa priceapa ca toata lupta aceasta surda o dati in inimile noastre indurerate si inspaimantate?

      Ștergere
    3. Valerian Apostolescu16 martie 2017 la 22:14

      Pr Aldea a avut o pozitie nesovaielnica si verticala in ce priveste ecumenismul si acest controversat "Sinod" din Creta.
      Nu a dat inapoi cu nimic, oricat ar incerca nepomenitorii extremisti sa arunce cu noroi asupra sfintiei sale.

      Ștergere
    4. Ce masuri represive. In Slobozia, Bihor si Covasna au fost facute caterisiri desi preotii nepomenitori nu erau asa de scandalosi ca cei de la Radeni care intr-una doar prin presa si pe internet au facut "misiune".
      Teofan ii ingaduie si le mai da o sansa. Daca mitropolitul ar fi rauvoitor, i-ar fi caterisit demult pe rascolnicii din Arhiepiscopia Iasilor.

      Ștergere
    5. Sorana,
      oprirea de la slujire, izgonirea din mănăstire/biserică/schit,destituirea preotului cu 9 copii, pumnul pus in gura daca deschizi subiectul, prelucrarea cum faceau cadrele de partid candva...duhul cu care tu si altii ii numiti rascolnici pe cei care au un drept conferit de sf. parinti prin canoane pentru a se ingradi cu nepomenirea si care nu este acelasi lucru cu schisma, oare ce sunt? Sanse cum le spui tu?. Chiar sunteti orbi si surzi oameni buni? Constat ca majoritatea se incadreaza in cele doua categorii pe care le-a numit pr. Rafail Noica. Nu vreau sa jignesc pe nimeni, este doar o constatare cu durere.
      Suntem incapabili sa mai gandim in duhul Sf.Parinti. Ucidem duhul si raminem doar cu forma.

      Ștergere
    6. @Mihai Andronic
      "In felul acesta, indirect, marturiseste ca semnatura sa nu este definitiva." ?!?!?!? Afica este provizorie, temporara?!
      Pe vreo ciorna?!

      Ștergere
    7. Anonimule, care nu-ti dai numele, Mihai Andronic zice bine. Citeste cu atentie ce a scris si lasa comentariile prostesti. Esti copil de doi ani, nu pricepi? Mitrop. Teofan spune clar ca el considera ca documentele din Creta nu sunt cele finale. Cred ca ciorna este in capul tau, de aceea nu ai puterea sa discerni cele spuse de Andronic.

      Ștergere
    8. Amin!
      P.S. Exista si anonimi care "isi dau numele"?!

      Ștergere
    9. Tocmai, ai sesizat bine anonimule. Nu ai taria de caracter sa iti asumi responsabilitatea pentru afirmatiile care le faci.

      Ștergere
    10. Pai daca e obligatoriu sa iti declari identitatea, sa anuleze admin-ul posibilitatea de a semna ca anonim, nu?

      Ștergere
  3. Teofan nu a fost pus în fața faptului împlinit! Teofan a plecat în Creta PREVENIT FOARTE BINE de MULȚIMEA de CREDINCIOȘI cu NELINIȘTEA cea BUNĂ, apropo de ceea ce urma să fie în Creta. Dacă ar fi fost un bun teolog și rugător și următor al Sfinților Părinți în Învățătura Ortodoxiei, Teofan NU AR FI SEMNAT, MĂRTURISIND astfel, prin FAPTA sa, de NESEMNARE, Credința sa DREAPTĂ în HRISTOS și APĂRAREA BISERICII Sale. Totodată, prin NESEMNARE, Teofan ar fi mărturisit FRICA SA DE DUMNEZEU, de a nu călca pe de lături în problemele GRAVE de CREDINȚĂ, pentru care A SEMNAT în CRETA. Or, semnând documentele din Creta, Teofan a arătat pe față că nu îi este FRICĂ de DUMNEZEU pe cât ÎI ESTE FRICĂ DE MAI MARII LUMII CĂZUTE ÎN PĂCAT. Așadar, Teofan nu a fost deloc pus în fața vreunui „fapt împlinit”, ci el însuși, cu mânuța lui a ÎMPLINIT FAPTUL TRĂDĂRII ORTODOXIEI. Că apoi a dat un comunicat prin care, chipurile, își precizează nu știu ce poziție, este PRAF ÎN OCHII LUMII, la fel ca „gargara politică” ce ni se oferă de 27 de ani prin toată mass media; este o manevră de manipulare a conștiințelor oamenilor insuficient de vigilenți și atât! Dacă Sfinții Părinți ne-au învățat, plecând de la Însuși Mântuitorul, că CE ESTE DA SĂ FIE DA și CE ESTE NU SĂ FIE NU, vine acum Teofan și ne arată că există și un alt mod de a pune problema. Adică DA pentru documentele din Creta, prin SEMNĂTURA DATĂ și apoi un NU ANEMIC, IPOTETIC, PLASAT ÎNTR-UN VIITOR NEBULOS, DE OCHII LUMII, ca SIMPLE VORBE, FĂRĂ ACOPERIRE FAPTICĂ! Or, tocmai prin acest mod de a proceda, Teofan A ARĂTAT CU PRISOSINȚĂ că NU ESTE VREDNIC de ÎNCREDERE! Și chiar dacă semnătura nu ar fi definitivă, PÂNĂ LA FAPTA CONCRETĂ DE RETRAGERE A SEMNĂTURII de pe documentele din Creta, Teofan este NEVREDNIC să mai fie pomenit la Sfânta Liturghie și, CU UN MINIM DE CONȘTIINȚĂ CREȘTINĂ (dacă mai are) AR TREBUI SĂ-ȘI ASUME DECENT ACEASTĂ RUȘINE! Or, faptul că Teofan, nu numai că a semnat documentele din Creta, dar acum mai și prigonește cu NERUȘINARE pe unii care au întrerupt pomenirea lui, conform CANOANELOR DATE de SFINȚII PĂRINȚI, ce ne poate face să gândim? Că-și va retrage vreodată semnătura?? Orice om normal la cap, cu minte sănătoasă, poate răspunde simplu la această întrebare retorică: SOARTA BISERICII ESTE BAZATĂ PE FAPTE de CREDINȚĂ DREAPTĂ, nu pe afirmații ipotetice, pe făgăduințe plasate într-un viitor nebulos!
    Pe de altă parte, această atitudine a lui Teofan să nu ne imaginăm că a apărut așa, brusc, din senin. Se pare că are ANTECENDENTE. Cine vrea, poate consulta link-ul de mai jos, și de acolo poate descărca un document pdf în care se arată că Teofan a fost implicat în semnarea unui acord cu monofiziții, prin care se încalcă pe față hotărârile a câtorva Sinoade Ecumenice (IV, V, VI, VII). Nu este bine să atacăm persoana, ci GÂNDIREA EI STRÂMBĂ. Or, prin nepomenirea lui Teofan, tocmai ACEASTĂ GÂNDIRE STRÂMBĂ, IZVORÂTĂ din PREA PUȚINA CREDINȚĂ în DUMNEZEU și PREA PUȚINA FRICĂ DE DUMNEZEU este și TREBUIE SĂ FIE SANCȚIONATĂ, CONFORM CANOANELOR SFINȚILOR PĂRINȚI! Aceste CANOANE ale ORTODOXIEI ar fi trebuit să fie PRE-TEXTE în primul rând pentru Teofan, PRE-TEXTE pe care să le aibă BINE SĂDITE în MINTE și ÎN INIMĂ când a mers la adunarea din Creta, PRE-TEXTE pe baza cărora Teofan ar fi putut să NU SEMNEZE DOCUMENTELE ERETICE. Or, DOVEDIND prin fapta sa că ÎNDRUMĂRILE CANONICE ALE SFINȚILOR PĂRINȚI nu au fost pre-textele din mintea și din inima sa, aceste CANOANE S-AU FĂCUT PRE-TEXTE pentru DREAPTA SANCȚIONARE a lui Teofan, minciuno-episcop trădător al Ortodoxiei și al ÎNCREDERII ACORDATE de PLEROMA Bisericii. Nimic nu e forțat aici, ci Teofan FORȚEAZĂ ÎN CONTINUARE CU NERUȘINARE MÂNA Lui DUMNEZEU care, la un moment precis este foarte posibil să se ARATE PENTRU Teofan ca MÂNIA Lui DUMNEZEU, ca să-l parafrazăm pe Episcopul Longhin Jar, un ADEVĂRAT MĂRTURISITOR al ORTODOXIEI care, de altfel, l-a MUSTRAT ÎN SPECIAL pe Teofan!

    RăspundețiȘtergere
  4. Cu marturisitori ca pr.Amfilohie si pr.Aldea biserica ar avea fff mult de suferit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca nu merita bagati in aceeasi oala. Ce marturisitor este Pr. Amfilohie? A dovedit ca e duplicitar, pe cand pr Aldea si-a pastrat linia in toate articolele sale referitoare la sinodul din Creta.

      Ștergere
  5. Ce smecherie mai este si asta cu semnatura care nu este definitiva? Ma aliez cu diavolul dar doar pentru un timp, iar voi nu aveti dreptul sa ma tratati ca prieten al diavolului pentru ca eu spun ca nu sunt definitiv al diavolului.
    Ce tertipuri mai inventeaza si acumenistii astia!

    Sinodul talharesc din Creta trebuie anulat cu totul, pentru ca au avut drept de vot doar patriarhii, ceea ce nu mai inseamna sobornicitate, ci papalitata.

    Treziti-va!

    RăspundețiȘtergere
  6. https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2017/03/16/celor-care-spun-ca-se-aplica-iconomia-in-vremuri-de-plina-erezie-sf-teodor-studitul-scrisoarea-24-lui-teoctist-magistrul/

    RăspundețiȘtergere
  7. Daca Lui Aldea ii este frica sa scoata de sub pomenire pentru ca o sa-l execute Daniel , sa taca si sa lase sfaturile. Sa-si dea sfaturi singur si sa si le urmaze si asume! Nu stiu cine l-a pus pe el arbitru, asa se comporta, l-a desemnat Daniel ca arbitru ?
    Caratistul Aldea ce face el efectiv in chestia asta, in afara de carate, sunt satul de comentatorii gen Aldea care comenteaza ce fac alti si spun ei cum e bine si nu e bine sa se faca! Cum arata ca nu a acceptat sinodul din Creta, concret , prin fapte , nu prin vorbe ? De sfatosi ca Aldea si ca altii sunt satul si ma abtin sa nu-i catologhez...!

    RăspundețiȘtergere
  8. Preotul Mihai Aldea vorbeste in calitate de arbitru sau spectator legat despre fenomenul opririi pomenirii în România ? Ca preot, cum dovedesti ca te opui sindului din Creta (care este antihristic) si cum dovedesti ca lupti cu erezia cat si pentru castigarea ereticilor ierarhi, pe care daca ii mangai pe crestet si nu-i infrunti, nu lupti pe fata pentru ei (nu impotriva lor asa cum au intels unii), esti de fapt tovaras cu ei ! Nu poti fi cu fundul in doua luntre, asta este slugarnicie la doi stapani ! De fapt , te faci ca faci, dar nu faci ! E un fel de << Mircea arata ca lucrezi >>! Nu poti sa lupti cu ereticul decat urmand ceea ce spun si ceea ce au facut Sintii Parinti , adica scoaterea de sub pomenire facuta in mod public, cf. Sf. Canon 15 asa cum au facut-o toti cei cateristi ! Voi de nu faceti la fel ca nu inteleg ? De frica sau sunteti vanduti - sunteti oamenii ierarhilor ! Poate exista si a treia varinta, care este ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pt. cele 2 mesaje anonime de mai sus
      Pr. Aldea nu vorbeste ca arbitru, ci incearca sa aduca la realitate pe cei care au luat-o razna, are o linie echilibrata.
      Nu a lingusit ierarhii din moment ce ii critica, mai degraba cred ca tu esti unul dintre nepomenitorii extremisti deranjat de pr. Aldea si scrii aceste critici la adresa sfintiei sale pentru a te justifica pe tine, frustrarile tale.

      Ștergere
  9. Ioana din Austria18 martie 2017 la 17:52

    Nu stiu care varianta mai este, dar cea a pr Aldea consider ca e cea mai aproape de realitate. De variantele scandaloase ale nepomenitorilor vehementi, ne-am saturat. Nu consider ca daca merg la pomenitori nu am Har. Asta este o minciuna inventata de nepomenitori pentru a-si justifica atitudinea agresiva fata de restul credinciosilor pasnici si echilibrati. A fi echilibrat nu este aceeasi cu a fi tradator, cum spun extremistii de pe SACCSIV sau ceilalti nepomenitori care sunt pe aceeasi idei.
    A spune ca ceilalti preoti nu au har lucrator, inseamna schisma in toata regula.

    RăspundețiȘtergere
  10. E drept ce s-a spus. Mult zgomot pentru a te baga in seama nu repreyinta ortodoxia. Oprirea pomenirii fara discernamant duce la schisma. Asta se intampla cu cei care cauta scandal cu lumanarea. Acesti nepomenitori cauta subiecte de scandal, altfel nu imi explic de ce-l hulesc pe parintele Arsenie Boca.

    RăspundețiȘtergere
  11. Se justifica oprirea pomenirii cand stii ca exista premise/sanse sa se intruneasca un sinod care sa il inlature pe episcopul eretic si sa puna in loc altul ortodox. In cazul de fata este destul de logic ca niciun ierarh din bor nu va fi schimbat/caterisit. Deci e o pura nebunie sa intrerupi pomenirea, sa pleci din manastire, sa faci in jurul tau secte si cercuri schismatice, sa il defaimi pe episcopul care te.a hirotonit si care are o activitate duhovniceasca bigata.de ce e o nebunie? Pt ca nu are nicio finalitate logica. Singura finalitate e asta: dezbinarea. Ii cateriseste pe nepomenitori, ii alunga din manastire (daca nu pleaca ei de bunavoie) si ei sfarsesc prin a se aduna in fel si fel de case particulare, slujind liturghii nefiind in comuniune cu niciun episcop canonic. Veti zice ca il au pe ps Longhin. Daca o va tine tot asa, si ps Longhin va fi exclus din sinod si caterisit. Si atunci…fenomenul slatioara se repeta. Daca vedeti o alta finalitate, eu va respect viziunea..

    RăspundețiȘtergere
  12. Mărturiile Sfintelor Soboare şi ale Sfinţilor Părinţi cu privire la problema comuniunii euharistice şi de rugăciune, precum şi a pomenirii liturgice, sunt nenumărate. Ne oprim însă aici, încheind cu un cuvânt al Sfântului Marcu al Efesului referitor la acest subiect:

    „Toţi Părinţii şi Învăţătorii Bisericii, toate Soboarele şi dumnezeieştile Scripturi ne îndeamnă să fugim de cei ce ţin alte învăţături şi să ne separăm de comuniunea cu ei.” (Sfântul Marcu al Efesului – Mărturisirea de credinţă, XII, 304).

    Ca o concluzie, la întrebarea: ”Cum trebuie să procedeze credincioşii atunci când episcopii lor cad în erezie?” Răspunsul Sfinţilor Părinţi este clar: „Rupeţi comuniunea imediat, fiindcă acei episcopi nu mai reprezintă Biserica, ci un mădular străin. Creştinii Ortodocşi nu pot fi în comuniune cu episcopii eretici, deoarece împărtăşania din acelaşi potir presupune mărturisirea aceleiaşi credinţe.”

    Cu toate că, după cum se poate vedea clar, pe vremea Sfântului Marcu lucrurile înaintaseră cu mult mai puţin decât acum, iată care era pe vremea aceea atitudinea credincioşilor:

    ”Bizantinii nu au primit unirea (cu papistaşii) şi au nesocotit toate îndemnurile partizanilor ei. O tăcere aproape dureroasă învăluia Biserica atunci când, în vremea Postului Mare din 1440, bisericile au fost goale şi nu s-au ţinut slujbe. Nimeni nu voia să slujească cu episcopii care semnaseră. Cu toate acestea, aproape întreaga curte şi întregul episcopat era în mâinile unioniştilor” (p. 239)

    Citeste mai departe: http://romanortodox.info/celor-ce-spun-ca-erezia-nu-este-inca-vadita-in-patriarhia-romana-un-document-cutremurator-care-vadeste-apostazia-in-care-se-afla-patriarhia-romana-si-ortodoxia-oficiala-2/

    RăspundețiȘtergere
  13. Faceti acuze grave inca din inceputul articolului, anume: ii considerati inafara canoanelor si a Bisericii pe nepomenitori

    "...iar alţii au considerat că nu e cazul opririi pomenirii, ci doar al mărturisirii din interiorul sistemului canonic bisericesc."

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ei singuri s-au scos in afara Bisericii atunci cand au considerat ca parerile lor personale sunt reale. Aceste pareri prin care ei sustin ca preotii pomnitori nu au impartasanie valabila ii face sa se rupa singuri de potirul Bisericii. Aceste tendinte schismatice nu sunt altceva decat autoexcluderea lor din Biserica. Au ramas o mana de oameni care fac multa galagie, considerand ca doar la ei impartasania este valida. Prin acesta minciuna s-au autoexclus ei insisi.

      Ștergere
  14. Poate reușește cineva să traducă articolul acesta, care lămurește în mare parte cum au procedat Sfinții Părinți înainte de Sinodul III la întrerupererea pomenirii.
    https://orthodoxethos.com/post/how-ss-hypatius-cyril-of-alexandria-and-celestine-of-rome-confronted-the-heresy-of-nestorius

    RăspundețiȘtergere

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.