Preotul Mihai Aldea: cateva aspecte despre fenomenul opririi pomenirii în România

   „Sinodul” din Creta a stârnit multe controverse în lumea ortodoxă. Unii au protestat prin oprirea pomenirii ierarhului de care aparţin canonic, iar alţii au considerat că nu e cazul opririi pomenirii, ci doar al mărturisirii din interiorul sistemului canonic bisericesc, cel puţin deocamdată. Sunt câţiva nepomenitori care consideră că preoţii pomenitori nu mai au Har lucrător, indemnandu-i pe credinciosi sa nu mai mearga la biserica, justificand astfel si pozitia lor. Aceste păreri personale extremiste (şi neadevărate), exprimate cu mult zgomot pe blogurile extremiste, nu au adus beneficiu luptei antiecumeniste, ci doar sminteli în rândul credincioşilor, dar şi un pretext din partea ecumeniştilor să-i eticheteze pe nepomenitori cu acuza: „Au căzut în schismă!”.

     Până în prezent, s-a dovedit ca fiind eficientă, lupta mărturisirii prin aducerea de argumente teologice, după modelul marilor ierarhi şi teologi tradiţionalişti din Grecia, cum ar fi: ÎPS Ierotheos Vlachos, ÎPS Ieremia de Gordina, ÎPS Serafim de Pireu, ÎPS Atanasie de Limasol, ÎPS Ambrozie de Kalavrita etc. sau teologi ca Dimitrie Tselenghidis, Gheorghe Metalinos etc.

     În cele ce urmează, vom prezenta un mic fragment din relatarea părintelui dr. Mihai Andrei Aldea despre fenomenul opririi pomenirii în Romania, creat în câteva cercuri restrânse din ţara noastră:

Întreruperea sau nu a pomenirii

Respingerea Sinodului din Creta de către episcopi, preoţi, monahi şi mireni din „Bisericile Autocefale locale recunoscute de toţi” este taxată, de către asemenea episcopi, extrem de grav. Justificarea comună este „întreruperea pomenirii episcopului”, cu toate că în multe cazuri au fost atacaţi, persecutaţi şi sancţionaţi clerici care nu au făcut acest gest.

Trebuie să subliniem în acest moment, cu durere, trei adevăruri foarte supărătoare:

1. Din punct de vedere canonic şi dogmatic întreruperea pomenirii ierarhilor care acceptă ca atare Sinodul din Creta este justificată; din acelaşi punct de vedere, nu se justifică în niciun fel întreruperea pomenirii ierarhilor care consideră Sinodul din Creta ca discutabil, iar documentele sale „în stare de analiză” şi, eventual, „într-un proces de revizuire totală sau parţială” (ca Î.P.S. Teofan al Moldovei şi Bucovinei, P.S. Macarie al Europei de Nord etc.)[1]

2. Sancţionarea clericilor sau monahilor nepomenitori de către episcopii lor este necanonică şi abuzivă, inclusiv din punct de vedere legal. Acuzatul nu are dreptul să fie judecător în propriul caz. Ascunderea în spatele consistoriului – care este în ascultare de episcop – e nulă de drept. Doar un sinod care pune faţă în faţă cele două părţi poate să hotărască asupra cazului.[2]

3. Întreruperea pomenirii ierarhilor strict pe temeiul acceptării Sinodului din Creta este din punct de vedere duhovnicesc nepotrivită şi contraproductivă în această clipă; soluţia reală este dialogul, chiar dacă acesta este respins de susţinătorii sinodului cretan, soluţia reală este realizarea şi răspândirea, cu multă rugăciune, dragoste şi tărie, a unor studii profunde asupra documentelor presinodale şi sinodale, asupra pregătirilor, desfăşurării şi consecinţelor Sinodului din Creta.

Argumentarea acestei ultime păreri, ni se pare nouă, foarte clară: înainte de a putea trece la întreruperea pomenirii trebuie epuizate toate celelalte mijloce de sprijinire a ierarhului pentru ca acesta să vadă problemele Sinodului din Creta. Câtă vreme o argumentaţie convingătoare există doar în mintea noastră şi, eventual, a ucenicilor noştri, aceasta nu are mare valoare. Supunerea argumentaţiilor şi părerilor noastre pleromei Bisericii este o obligaţie sfântă. Iar pleroma Bisericii nu este alcătuită din eterodocşi din „biserici paralele” sau felurite alte grupări exterioare Bisericii, nu este alcătuită din cei care pretind că vorbesc „în duh ortodox” şi folosesc limbaj abject şi atacuri la persoană, nu este alcătuită din colaboratori fideli ai serviciilor secrete şi alţii asemenea. Pentru a supune argumentaţiile şi părerile noastre pleromei Bisericii, trebuie ca ele să aparţină ideatic şi formal Teologiei Ortodoxe. Trebuie să vină dintr-o asemenea trăire, dintr-o asemenea gândire şi prezentare astfel încât, date publicului, să poată fi preluate spre analiză, combatere, completare, acceptare etc., de către orice ortodox. Desigur, asta nu se va întâmpla cu materiale construite pe injurii, atacuri la persoană şi alte manifestări pătimaşe, care vor fi preluate doar de către cei pătimaşi, nu de ortodocşii trăitori.

Dincolo de aceste aspecte, trebuie să consemnăm autoritarismul excesiv al unor episcopi care se grăbesc să răspundă la „întreruperea pomenirii” cu represalii aflate la maximum puterii de care dispun: oprire de la slujire, izgonire din mănăstire/biserică/schit, caterisire. Nici nu mai amintim de ameninţări sau injurii; există înregistrări publice şi mărturii publice ale unora asemenea triste scene (...).

(text preluat din „Sinodul din Creta. Ptretenţii, realităţi, consecinţe (II)”, de pr. dr. Mihai Andrei Aldea, revista ATITUDINI, nr. 48/2017, pg. 73-74)

------------------------------------------------------------------------------------------------

   Oprirea pomenirii in Grecia a inceput datorita dictaturii ecumenistilor care abuzeaza de functiile ierarhice pe care le detin. Este deja cunoscut cazul parintelui Teodor Zisis caruia mitropolitul Antim de Tesalonic i-a interzis oficial sa nu mai vorbeasca despre "Sinodul" din Creta. 

Despre aceasta, parintele Andrei Aldea spune:  https://www.facebook.com/mihaiandrei.aldea/posts/1880856915518549

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

---

[1] De observat că Patriarhia a tradus în greaca nouă hotărârea exagerat de diplomatică – luată de Sinodul BOR în privinţa Sinodului din Creta într-o formă ce include posibilitatea schimbării documentelor cretane. Dacă această posibilitate ar fi acceptată şi exprimată clar de Sinodul BOR şi în limba română multe tulburări s-ar linisti.

[2] Merită observat aici că dacă cei sancţionaţi ar merge în instanţe civile, fie în ţară, fie la CEDO, cazurile ar fi câştigate sigur. Precedentele în aceasta privinţă sunt numeroase. Iar episcopii ar avea de plătit despăgubiri uriaşe, pe lângă faptul că s-ar face de râs în întreaga lume. Notăm aici un aspect juridic fundamental: să sancţionezi un cleric ce îţi recunoaşte harul şi mărturiseşte Învăţătura lui Hristos, pentru că nu te pomeneşte, în vreme ce accepţi grupurile religioase  eterodoxe ce nu te pomenesc şi resping învăţătura ortodoxă este delicat sau ilogic, discriminator şi abuziv.