Săptămâna aceasta, la București a avut loc o întrunire
între câțiva membrii ai sectei Sava-Staicu-Oros și adepții acestora. Această
întrunire, organizatorii au numit-o „conferință”. Principala concepție a
membrilor acesteia este separarea de Biserica Ortodoxă Română pe motivul că
membrii acesteia „sunt eretici ecumeniști” pentru că merg la bisericile unde se
pomenesc ierarhii. Astfel unul dintre membrii acestei grupări schismatice,
fostul preot Emanuel Oros (foto), spunea că: „Cine pomenește ierarhul ecumenist este și el implicit ecumenist”.
Acesta este un personaj controversat din zona Satu Mare, cunoscut de către
mulți adepți ca „părintele Antonie”. Suspiciunea asupra sa a început de
când a refuzat să spună cine este ierarhul față de care face ascultare și nici
nu admite să fie verificat dacă tunderea în monahism a fost făcută de către un
monah canonic. Asemenea lui, nici alți membrii ai grupării nu fac ascultare de
nici o autoritate bisericească: „Noi ne ghidăm doar
după canoane. Nu avem încredere în ierarhii din BOR pentru că îl pomenesc pe
patriarhul Daniel care este ecumenist” – spune Ciprian Staicu (foto), un
alt membru al acestei grupări. Pornind de la aceste mentalități și aplicând
greșit canonul 15 de la sinodul I-II Ecumenic, membrii acestei grupări se „îngrădesc”
tot mai mult, pe zi ce trece, fără cât de puțin discernământ.
joi, 31 ianuarie 2019
marți, 29 ianuarie 2019
Ierarhii ucraineni rup tăcerea. Care este situația ortodoxiei din Ucraina și care sunt consecințele recunoașterii schismaticului Filaret Denișenko de către fanarioți.
Despre viitorul Ortodoxiei în Ucraina și în lume
O discuție cu Arhiepiscopul Teodosie (Snighirev)
Sergei Geruk,
interviu cu Arhiepiscopul Teodosie (Snigiryov) de Boyarka
de ÎPS Teodosie de Boyarka |
Luna trecută a fost în mod deosebit alarmantă pentru credincioșii
ortodocși din Ucraina. „Sinodul unificării” din Kiev, adoptarea primei legi
anti-Biserică de Rada Supremă și defăimarea Bisericii Ortodoxe în presă. Care
sunt perspectivele pentru viața Bisericii în Ucraina? Vor recunoaște Bisericile
Locale legalizarea schismaticilor? Există har lucrător în Tainele săvârșite de
Patriarhia de Constantinopol? Discuția cu Arhiepiscopul Teodosie (Snighirev) de
Boyarka, Vicar al Mitropoliei de Kiev și Președintele Tribunalului bisericesc
al Eparhiei de Kiev, va dezbate aceste teme.
duminică, 27 ianuarie 2019
Oficiali ai Vaticanului calomniază pe față Biserica Neamului Românesc
Recent am citit, în cotidianul Adevărul, un articol
prin care se anunța că în timpul vizitei din anul acesta (2019) în România,
Papa Francisc va beatifica 7 episcopi greco-catolici. Până aici nu e nici o
problemă. E dreptul lor să o facă. Însă motivația acestui act în cadrul
Bisericii Apusului este o jignire pentru istoria neamului nostru. În acel
articol se spunea că acești episcopi vor fi beatificați pentru că au murit în
temnițele comuniste „fiindcă au refuzat
trecerea la ortodoxie”. Hai zău... No, da să o mai aud și pă asta... Am
auzit aceste cuvinte din partea agitatorilor greco-catolici în Ardeal, iar acum
avem ocazia să o auzim în mod oficial.
vineri, 25 ianuarie 2019
IPS Serafim de Pireu atacă decizia patriarhului Bartolomeu de la Constantinopol de recunoaștere a schismaticilor ucraineini din gruparea lui Filaret Denișenco.
Mitropolia de Pireu cere Sfântului Sinod Grecesc să nu recunoască
pe schismaticii ucraineni
Pireu, Grecia, 23 ianuarie
2019
Mitropolia de Pireu, condusă de IPS Mitropolit
Serafim de Piure, a cerut Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Grecești să nu
recunoască așa-zisa „Biserică Ortodoxă din Ucraina”, creată de Patriarhul
Bartolomeu al Constantinopolului și Președintele Petro Poroșenko al Ucrainei la
15 decembrie.
Declarația Mitropoliei a fost
postată pe vimaorthodoxias.gr.
După „Sinodul unificării” de la
mijlocul lui decembrie, Patr. Bartolomeu a scris personal ierarhilor din
Bisericile Ortodoxe Locale din toată lumea, cerându-le să accepte rezultatele
„Sinodului” și să înceapă pomenirea „Mitropolitului” Epifanie Dumenko, Întâistătătorul
noii Bisericii naționaliste, la slujbele divine.
Până acum, Bisericile Poloneză, Sârbă și Antiohiană au respins oficial
cererea și Preafericitul
Athiepiscop Hrisostom al Ciprului a spus, de asemenea, că nu va pomeni pe
Epifanie Dumenko.
joi, 24 ianuarie 2019
Schismaticul Filaret Denisenko nu acceptă condițiile impuse prin tomusul eliberat de Patriarhia Constantinopolului
Schismaticul Filaret Denișenko susține că Biserica înființată de el în Kiev este singura eligibilă pe teritoriul Ucrainei. Acesta pretinde în mod fals că "Patriarhia de Kiev" (PK) este asemenea celorlalte patriarhii ortodoxe recunoscute canonic de toate Sinoadele Locale canonice.
Kiev, 23 ianuarie 2019
Nu există o nouă Biseică, tomosul a fost dat „Patriarhiei de Kiev”,
declară Filaret Denișenko
După cum a anunțat anterior
OrthoChristian, Filaret Denișenko, capul „Patriarhiei de Kiev” (PK) schismatice
care s-a unit cu „Biserica Ortodoxă Ucraineană Autocefală” (BOAU) pe 15
decembrie, într-o posibilă nouă structură, consideră de fapt unirea ca o simplă
versiune extinsă a PK.
miercuri, 23 ianuarie 2019
Preoții români din Ucraina deplâng presiunile făcute de autoritățile statului pentru trecerea forțată la formațiunea schismatică "autocefală" nou înființată.
Românii din
Bucovina nu vor să accepte trecerea forțată la schisma Filaret-Bartolomeu
creată de SUA si Vatican în Ucraina
Ortodocșii români din Ucraina nu vor să accepte trecerea la schisma
Filaret-Bartolomeu. Patriarhia Română, și autoritățile statului din România, rămân
pasive față de situație, în timp ce asupra clericilor români se fac presiuni
politice să părăsească Biserica canonică al cărei întâistătător este IPS
Onufrie.
Românii din Ucraina sunt hotărâți să primească orice represiune pentru
a-și păstra crezul nealterat de politica SUA-Vatican implicată în tulburările
apărute azi în țara vecină. Despre declarațiile făcute publice de către clericii români din Bucovina,
vedeți cele prezentate mai jos (traducere din limba engleză):
marți, 22 ianuarie 2019
Schismaticul Filaret Denisenko se consideră a fi "Patriarh al Ucrainei" emițând documente în numele noii "Biserici" autocefale.
La puțin timp după eliberarea tomusului de către
Patriarhia de Constantinopol, schismaticul Filaret emite un document în care
pretinde să fie pomenit primul ca „Patriarh” al noii „Biserici” autocefale, iar
schismaticul Epifanie al doilea, doar ca mitropolit.
„Patriarhul tuturor rușilor” din nou: un nou decret al lui Filaret publicat
Liderul Patriarhiei de Kiev
„auto-dizolvate” ne-a amintit încă o dată de statutul său „patriarhal”.
Pe 16 ianuarie 2019, Filaret a
hotărât să fie pomenit ca „Patriarh al Kievului și a toată Ucraina rusească”
alături de „Mitropolitul” Epifanie. Acest lucru a fost declarat într-un
document publicat în 19 ianuarie de Protodiaconul Andrei Kurayev pe pagina sa
de Facebook.
luni, 21 ianuarie 2019
duminică, 20 ianuarie 2019
Un bărbat transgender a născut un copil. Legile statelor moderne "permit" acest lucru considerând că este firesc.
Wyley Simpson - la controlul medical, împreună cu iubitul |
Azi în SUA:
“Civilizația” modernă a decăzut mai rău decât în epoca preistorică
“Civilizația” modernă a decăzut mai rău decât în epoca preistorică
Povestea unui bărbat care a născut un copil este de necrezut pentru mulți
oameni cu mintea sănătoasă. Totuși, în contextul “civilizației” euro-americane
acest lucru a devenit posibil.
O
“fostă” femeie și-a dorit să devină bărbat. A făcut o operație chirurgicală și,
conform legilor LGBT adoptate de statele moderne, a devenit “bărbat” având
numele Wyley Simpson.
Se pare că operația nu a reușit să
schimbe multe deoarece “bărbatul” a rămas cu burta mare și, cum se spune în
popor: “A venit barza”.
vineri, 18 ianuarie 2019
Pretențiile Patriarhiei de Constantinopol de stăpâni ai ortodoxiei duc spre o dictatură similară cu a Papei în Biserica Romei și o schismă în Biserica Ortodoxă
Biserica României acceptă acest statut al Patriarhiei Constantinopolului și ridicarea la rang de "patriarh" al unui schismatic în Ucraina?
Atât la pseudosinodul din Creta cât și în situația falsei autocefalii din Ucraina, Patriarhia de Constantinopol a dat dovadă de supremație pătimașă față de celelalte Biserici Locale pe care doar formal le numește "Biserici surori" Ortodoxe.
În concepția patriarhului Bartolomeu și a unor ierarhi filo-greci, statutul Patriarhiei de Constantinopol este de "stăpână" față de celelte Biserici Locale. Aceasta s-a nuanțat mai mult după ce Patriarhia de Constantinopol a început să aibă relații mai apropiate cu diferite organizații din SUA care au oferit sprijin politic și material noilor "stăpâni" ai ortodoxiei.
Despre aspectele canonice/teologice ale acestei probleme ne lămurește părintele Lavrentie Carp, în cele ce urmează:
joi, 17 ianuarie 2019
Scrisoarea Patriarhului Kiril al Rusiei către Patriarhul Bartolomeu de la Constantinopol prin care atenționează și previne o schismă în Biserica Ortodoxă.
Ca răspuns la
scrisoarea Sanctității Sale Bartolomeu, Patriarhul de Constantinopol, în care
l-a informat de „reabilitarea” schismaticilor ucraineni în „rangul” lor, despre
„anularea” documentului care este vechi de trei sute de ani și care sugerează transferul
Mitropoliei kievene în jurisdicția Patriarhiei de Moscova, despre organizarea
în Kiev a unui „Sinod Local” din grupurile necanonice admise în comuniune și
despre intenția acordării „autocefaliei” în următoarele câteva zile instituției
stabilite la această adunare, Sanctitatea Sa, Patriarhul Chiril al Moscovei și
a toată Rusia a trimis un mesaj în care-și exprimă adânca durere, uimire și
indignare în privința acțiunilor anti-canonice ale Patriarhiei de
Constantinopol.
miercuri, 16 ianuarie 2019
Greco-catolicii și „autocefalii” din Ucraina în contextul mai larg al ecumenismului
Cine stă în spatele asa-zisei autocefalii ucrainene
și care este scopul?
Reabilitarea schismaticilor din Ucraina și ridicarea lor la
rang de structură bisericească autocefală este un gest cu grave abateri
canonice și consecințe nefaste asupra unității lumii ortodoxe printr-o posibilă
dezbinare de amploare. Aceste aspecte sunt succint și bine punctate de
Patriarhul Chiril al Moscovei într-o scrisoare deschisă[1] adresată la cumpăna dintre
ani (2018/2019) Patriarhului Ecumenic Bartolomeu. Factorii care au împins mai
departe această acțiune până la oficializarea ei sunt seculari, țin de politică
și sfere de influență, nu de credință.
marți, 15 ianuarie 2019
Mihai Eminescu - Lupta împotriva Bisericii Ortodoxe e mai veche si are scopul deznaționalizării noastre
"Despreţuind Biserica noastră naţională şi înjosind-o, atei şi
francmasoni cum sunt toţi, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în
lupta naţională; dispreţuind limba prin împestriţări şi prin frazeologie
străină, au lovit un al doilea element de unitate; despreţuind datinele
drepte şi vechi şi introducând la noi moravurile statelor în decadenţă,
ei au modificat toată viaţa noastră publică şi privată în aşa grad
încât românul ajunge a se simţi străin în ţara sa proprie. Odinioară
o Biserică plină de oameni, toţi având frica lui Dumnezeu, toţi sperând
de la El mântuire şi îndreptându-şi vieţile după învăţăturile Lui.
Spiritul speculei, al vânătorii după avere fără muncă şi după plăceri
materiale a omorât sufletele.(…) Biserica lui Mateiu Basarab şi a lui
Varlaam, maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea
limbei şi unitatea etnică a poporului, ea care domneşte puternică
dincolo de graniţele noastre şi e azilul de mântuire naţională în ţări
unde românul nu are stat, ce va deveni ea în mâna tagmei patriotice?"
(14 august 1882, Mihai Eminescu, “Timpul”, în “Opere”, Vol 13. pp. 168-169)
duminică, 13 ianuarie 2019
Protestanți convertiți în masă la ortodoxie împreună cu pastorii lor - în India
India:
500
de pastori și 45.000 de enoriași își doresc să devină ortodocși
Sectele protestante si neoprotestante s-au desparțit de
Biserica primelor veacuri prin reformele religioase din Apus, care aduceau
modificari ale învățăturii de credință. Revenirea acestor pastori si
credinciosi care erau rupți de Biserica primară arată că acești oameni au fost
sinceri in căutările lor sufletesti.
Vedeti mai jos detalii despre această revenire în sânul
Bisericii mame:
vineri, 11 ianuarie 2019
Patriarhia Rusă recunoaște că în Republica Moldova limba oficială este româna
Moldovenii vorbesc limba română
Patriarhia Moscovei își calcă pe inimă și recunoaște abia acum, în
anul mântuirii 2019, identitatea și unitatea lingvistică moldo-română (adică a
Republicii Moldova și a României), publicând pe pagina sa oficială Pastorala de
Crăciun a Patriarhului Kirill în limba română cu alfabet latin, specificând că
este vorba despre o singură limbă, nu despre două, scrie Vlad Cubreacov,
preluat de Romanian Global News.
miercuri, 9 ianuarie 2019
Autocefalia schismaticilor din Ucraina este atacată de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe canonice si de sinoade locale.
IPS Sava, mitropolitul Varsoviei |
Biserica Ortodoxă a Poloniei nu recunoaște schisma lui Filaret Denișenco
Patriarhul
Bartolomeu se contrazice pe sine în funcție de ce îi dictează puternicii zilei,
în timp ce președintele Ucrainei se împărtășește acolo unde e pe placul politicii SUA.
Recunoașterea schismaticului Filaret a fost atacată și de Bisericile Serbiei si Greciei
luni, 7 ianuarie 2019
Cercetătorii științifici din Georgia au descoperit o tonă de apă sfințită de peste 1000 ani.
Arheologii au descoperit sub ruinele unei vechi biserici din Georgia
apă sfințită de peste 1 mileniu
Într-un recipient închis ermetic, păstrat timp de 1300 de ani pe situl unei biserici ortodoxe, arheologii au descoperit apă sfințită cu o puritate incredibilă. Vasul are aproximativ 1 tonă.
Sfințită în secolul al VIII-lea și poate chiar mai devreme, apa din vas a fost descoperită pe situl bisericii distruse din orașul Kvareli (Kakheti).
duminică, 6 ianuarie 2019
vineri, 4 ianuarie 2019
Un ierarh catolic a trecut la ortodoxie cu intreaga eparhie
Convertire în masă:
Pe parcursul ultimelor câteva luni,
liderul Bisericii independente numita „Biserica Catolică din Est”, fostul Arhiepiscop Ramzi Mussalam, a început o tranziție remarcabilă: isi converteste întreaga turma, de
peste 60 de parohii, la Ortodoxie, incluzandu-i în randul ortodocșilor din
cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granitelor Tarii, conform unor surse
aflate in zona.
miercuri, 2 ianuarie 2019
Românii volohi din Poroșcovo (Transcarpatia- Ucraina): Educatie, social, cultural, prozelitism sectar, istorie...
Un documentar realizat de Televiziunea Română,
despre românii volohi din vestul Ucrainei.
despre românii volohi din vestul Ucrainei.