Patriarhia Română nu a răspuns scrisorilor trimise de către preoţii români, referitor la textele sinodale din Creta. Unul dintre preoţii mărturisitori, părintele Elefterie Tărcuţă, a mai trimis o scrisoare Patriarhului Daniel al României (şi întregului sinod), prin care cere sa se răspundă îngrijorărilor clericilor, teologilor şi credincioşilor din România care au trimis scrisori ierarhiei BOR, cerând lămuriri, în această privinţă.
Redăm mai jos scrisoarea integrală:
Preafericirea
Voastră, Înaltpreasfinţiile Voastre, Preasfinţiile Voastre,
În
urma scrisorilor pe care le-aţi primit şi în care ne-am exprimat, îndureraţi, dorinţa
de ieşire din CMB a BOR şi retractarea semnăturilor de la sinodul din Creta, aşteptam un licăr de lumină după Sinodul
de la Bucureşti din 28-29 octombrie. Dar?! Tăcere! Tăcere! Indiferenţă!
Parcă tot Sinodul este mort spiritual!
Nu mai avem părinţi… Am rămas orfani…În schimb
"viu şi lucrător" (Evr.4, 12)
rămâne cuvântul lui Dumnezeu. "Iar Iisus i-a zis: Vino dupa Mine şi lasă
morţii să-şi îngroape morţii lor." (Matei 8, 22)
Îngroparea trebuie începută mai
întâi cu Vaticanul şi cu CMB-ul.
Pe noi nu ne auziţi pentru că ne acuzaţi a fi
"schismatici" şi că am pretinde a fi "superortodocşi".
Oare nu cei care merg în direcţia CMB se pretind a fi ortodocşi?
Acum aveţi posibilitatea să ne prigoniţi, aşa reuşiţi să împliniţi Scriptura. "Şi toţi care voiesc să trăiască
cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi." (II Timotei 3, 12) De ce
să vă stăm în cale? Pentru catolici, protestanţi, cei de laclubul Colectiv,
evrei şi chiar pentru păgâni, ierarhii noştri au urechi de auzit, ochi de văzut
şi inimă mare, plină de multă“dragoste”. Aşa cum şi ÎPS Ioachim în 2 iunie, înainte
de sinodul din Creta, în scrisoarea "Adevărul nu se negociază" a menţionat
ca îndemnuri şi învăţături motto-ul: "În
cele necesare, unitate, în cele îndoielnice libertate, în toate însă dragoste."
Ce putem înţelege? Necesare sunt şi cele bune şi cele rele (depinde de persoană,
de intenţie, de credinţă), şi adevărul şi minciuna, şi virtutea şi păcatul, şi dreptatea
şi nedreptatea. De unit le uneşte doar
diavolul, iar de separat le separă Dumnezeu la Judecată, ca şi neghina de grâu.
"În cele îndoielnice, libertate."
Cele îndoielnice sunt numai ale necredinţei,
ale întunericului şi ale diavolului, şi nu pot duce niciodată la adevărata libertate,
ci doar la tulburare şi iad. Adam şi Eva au căzut din cauza îndoielii. Noi ştim
că numai unitatea în Adevăr aduce libertate.
"...Dacă
veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenicii Mei; şi veţi cunoaşte
adevărul, iar adevărul vă va face liberi." (Ioan 8, 31-32)
"În toate însă
dragoste." Ce fel de dragoste fără Hristos? ÎPS sa aduce, cu cele “necesare”şi “îndoielnice”, o nouă formă de
dragoste şi o altă evanghelie, o altă învăţătură ce se dovedeşte a nu mai fi în
Cuvântul Domnului. Şi nu mai poate fi ucenicul lui Hristos, nici frate cu Sfântul
Apostol Pavel, care vede altfel dragostea, aşa cum o găsim în capitolul 13, I Corinteni.
"Mă
mir că aşa degrabă treceţi de la cel ce v-a chemat pe voi prin harul lui
Hristos la altă Evanghelie. Care nu este alta, decât că sunt unii care vă
tulbură şi voiesc să schimbe Evanghelia lui Hristos. Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât
aceea pe care v-am vestit-o - să fie anatema!" (Galateni 1, 6-8)
Aşa
a apărut şi la sinodul din Creta o altă evanghelie, a îndoielii, a învăluirii
adevărului cu minciuna, a binelui cu răul, deci o răsturnare a valorilor.
Astfel, acel motto a devenit funcţional şi la sinodul din Creta. Făcând necesară
îndoiala în unitatea Bisericii Ortodoxe, se sfărâmă unitatea, iar adevărul nu
mai este unul, ci fiecare ajunge să creadă, în felul lui, că deţine adevărul.
Aceasta este schisma, schizofrenia, erezia ereziilor. Astfel s-a ajuns la recunoaşterea
mai multor biserici.
Suntem acuzaţi că am fi schismatici pentru că nu vrem să
mai pomenim ierarhul, ierarh care, în fapt, este el însuşi schismatic. (conform
Can. 33, Sin. Laodiceea anul 343; Can. 15, Sin. I-II anul 861)
Schismaticul face schismă, el s-a rupt de făgăduinţele făcute
în faţa lui Dumnezeu la botez, călugărie, preoţie şi arhierie. El, cel care
trebuia să fie "păstorul cel bun,
care-şi pune viaţa pentru oile sale", a ajuns să ne dea în gura
lupului, pe mâinile ereticilor! Cere să mă supun lui şi învăţăturilor lui,
"că el este stăpân", dar ştiu că "trebuie să ascult mai mult de
Dumnezeu decât de oameni".
Începând cu data de 01.09.2016, mi s-a poruncit să plec din
Eparhia Romanului şi Bacăului, deci din Biserică. Am refuzat, răspunzând că
Biserica este a lui Hristos, dar ÎPS Ioachim mi-a pus în vedere că el este stăpân
şi trebuie să-l ascult. Mi s-a interzis să mai merg la sfânta biserică, cu
oprire de la a spovedi credincioşii şi de la toate lucrările sfinte până pe data
de 13.09.2016, când am fost trimis "disciplinar" şi definitiv la Mănăstirea
"Înălţarea Domnului". Aici am putut merge la sfânta biserică, dar fără
orice drept de slujire, inclusiv de spovedire a credincioşilor. Astfel au
trecut 74 de zile de reeducare şi izolare până astăzi, 13.11.2016. Începe
Postul Naşterii Domnului, credincioşii cer să fie spovediţi. Să mai ascult de
el? Acest tratament aplicat mie şi credincioşilor deopotrivă este străin de învăţătura
şi duhul Bisericii Ortodoxe; seamănă mai degrabă cu inchiziţia papală. Şi nu
mai putem continua aşa.
Toţi cei care tac pentru că se tem, sau pentru interese,
sau nu vor să ştie care este adevărul, sau sunt indiferenţi, şi nu iau
atitudine împotriva ecumenismului, sunt părtaşi la fărădelege, fie că sunt
ierarhi, preoţi, monahi sau simpli credincioşi. "Şi nu fiţi părtaşi la
faptele cele fără de roadă ale întunericului, ci mai degrabă osândiţi-le pe faţă,
căci cele ce se fac întru ascuns de ei ruşine este a le şi grăi."(Efeseni
5, 11-12)
Strigătul nostru îndurerat nu vrem să fie înţeles ca
judecată. Vai de noi! Toată Sfânta Scriptură şi Sfânta Biserică Ortodoxă, prin învăţătura,
poruncile, canoanele şi mustrarea lor vă judecă şi ne va judeca pe toţi încă de
la facerea lumii, începând cu sângele dreptului Abel şi până la ultimul fiu al
Bisericii Ortodoxe luptătoare ce va pătimi pentru credinţă, adevăr şi dreptate,
din dragoste pentru Hristos şi pentru aproapele. În Decalog găsim:"să nu ai alţi dumnezei afară de
Mine!... Să nu te închini lor, nici să le slujeşti...'' (Ieşire 20, 3-5) În
cei 3300 de ani de la Moise, omenirea a adunat mult mai mulţi dumnezei decât avea
atunci, care au devenit mai vicleni şi mai perverşi, şi care au reuşit să întunece
minţile ecumeniştilor si ale celor din CMB, iar acum ale ierarhilor din BOR.
"Dreptul piere şi nimeni nu ia aminte; se duc
oamenii cinstiţi şi nimănui nu-i pasă că din pricina răutăţii a pierit cel drept.
" (Isaia 57, 1)
"Nimeni nu cheamă în sprijinul său
dreptatea... Clocesc ouă deşarte şi urzesc pânză de păianjen: cine mănâncă din
ouăle lor moare, iar din cele sparte ies năpârci." (Isaia 59, 4-5)
Aşa
a început să clocească în Creta; urmează să apară puzderie de şerpi. "Poporul Meu va pieri, pentru că nu mai
cunoaşte pe Domnul. Şi pentru că tu ai
trecut cu vederea cunoaşterea Domnului, Eu te voi da la o parte din preoţia
Mea. Şi fiindcă tu ai uitat de legea Domnului, şi Eu voi uita pe fiii tăi."
(Osea 4, 6)
"Vai
de cei ce cugetă gânduri silnice stând în aşternuturile lor şi de cei ce săvârşesc
fărădelegea la lumina zilei de îndată ce află prilej." (Miheia 2, 1)
"Mai
marii lui urzesc în el intrigi; ca nişte lei ce mugesc şi sfâşie prada, aşa mănâncă
ei sufletele; strâng avuţii şi lucruri preţioase şi sporesc numărul văduvelor. Preoţii lui calcă legea Mea şi pângăresc
lucrurile sfinte ale Mele; nu
osebesc ce este sfânt de ce nu este sfânt... Deci voi vărsa asupra lor mânia Mea." (Iezechiel 22, 25-26; 31)
"Şi
acum către voi se îndreaptă această poruncă, o, preoţilor!...Dar voi v-aţi îndepărtat de drumul cel
drept şi pe mulţi i-aţi făcut să se poticnească de la Lege... Pentru
aceasta şi Eu v-am făcut să fiţi de dispreţuit şi de nimic în faţa întregului
popor, fiindcă voi n-aţi păzit căile Mele, şi, învăţând legea, aţi privit cu părtinire
la faţa oamenilor."
(Maleahi 2, 1-9)
"Pregătiţi
calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui." (Matei 3,3)
"Pui
de vipere, cine v-a arătat să fugiţi de mânia ce va să fie? Faceţi deci roadă, vrednică
de pocăinţă," (Matei 3, 7-8)
"Deci,
cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, şi va învăţa aşa pe
oameni, foarte mic se va chema în Împărăţia cerurilor; ..." (Matei 5, 19)
"După roadelelor îi veţi cunoaşte." (Matei7, 16)
"Iar
aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume, şi oamenii au iubit întunericul
mai mult decât Lumina. Căci faptelelor erau rele. Că oricine face rele urăşte Lumina şi nu vine la Lumină, pentru ca
faptele lui să nu se vădească. Dar cel care lucrează adevărul vine la Lumină,
ca să se arate faptele lui, că în Dumnezeu sunt săvârşite." (Ioan 3, 19-21)
"Si a zis: Spre judecată am venit în lumea
aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi."(Ioan 9, 39). La acest verset, Sfântul Apostol Pavel
explică: "Pentru că, cunoscând pe Dumnezeu, nu L-au slăvit ca pe Dumnezeu, nici
nu I-au mulţumit, ci s-au rătăcit în gândurile lor şi inima lor cea nesocotită
s-a întunecat. Zicând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni." (Romani
1, 21-22)
"Căci scris este: 'Pierde-voi înţelepciunea întelepţilor
şi ştiinţa celor învăţaţi voi nimici-o.' Unde este înţeleptul?
Unde e cărturarul? Unde e cercetătorul acestui veac? Au n-a dovedit Dumnezeu
nebună înţelepciunea lumii acesteia?"(I Corinteni 1, 19-20)
"Adevărat,
adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe uşă
în staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur şi tâlhar. Iar cel ce
intră prin uşă este păstorul oilor.(…) Eu sunt uşa: de va intra cineva prin
Mine, se va mântui; (…)Furul nu vine decât
ca să fure şi să junghie şi să piardă.(…)
Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile Sale. Iar cel plătit şi cel care
nu este păstor, şi ale cărui oi nu sunt ale lui, vede lupul venind şi lasă oile
şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le risipeşte."
(Ioan10,1-12)
În Creta şi în CMB, prin ce uşă au intrat
păstorii, ierarhii noştri? Uşa iadului!
"...de
ce a umplut satana inima ta, ca să minţi tu Duhul Sfânt şi să doseşti din preţul
ţarinii?" (Fapte 5, 3)
Ierarhilor
care au semnat la sinodul din Creta şi care ne-au băgat în CMB, cu ce le-a fost
umplută inima de au dosit adevărul? Care le-a fost câştigul? Ce au făcut
cu ţarina sufletelor noastre? "Deoarece,
necunoscând dreptatea lui Dumnezeu şi căutând să statornicească dreptatea lor,
dreptăţii lui Dumnezeu ei nu s-au supus." (Romani 10, 3)
"Ci
zic că cele ce jertfesc neamurile, jertfesc demonilor şi nu lui Dumnezeu. Şi nu
voiesc ca voi să fiţi părtaşi demonilor." (I Corinteni 10, 20)
La
sinodul din Creta au fost invitate neamurile, iar în cadrul CMB stau în rugăciune
comună tot cu neamurile, în jurul focului vrăjit al demonilor. "Iar
dacă Evanghelia noastră este încă acoperită, este pentru cei pierduţi, În care dumnezeul veacului acestuia a orbit
minţile necredincioşilor, ca să nu le lumineze lumina Evangheliei slavei
lui Hristos, Care este chipul lui Dumnezeu." (II Corinteni4, 3-4)
"Cel ce zice: L-am cunoscut, dar poruncile
Lui nu le păzeşte, mincinos este şi întru el adevărul nu se află." (I Ioan 2, 4)
"Prin
aceasta cunoaştem pe fiii lui Dumnezeu şi pe fiii diavolului; oricine nu face dreptate nu este din
Dumnezeu, nici cel ce nu iubeşte pe fratele său." (I Ioan 3, 10)
"De omul eretic, după întâia şi a doua
mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în
păcat, fiind singur de sine osândit." (Tit 3, 10-11)
"Unde este evidentă necredinţa, trebuie să preferăm
mai bine focul şi sabia şi situaţiile critice şi mâinile tiranilor - şi toate
cu dăruire - decât să luăm parte la aluatul păcatului şi să ne unim cu cei care
bolesc în credinţă. De mii de ori este
mai bună dezbinarea care se face pentru cuvintele bunei credinţe ortodoxe decât
pacea, când aceasta este unită cu patimile." (Sf. Grigorie Teologul,
anul 389)
"Dacă
episcopul sau clericul este viclean în chestiunile credinţei, atunci fugi şi
leapădă-te de el, nu numai ca de om, ci chiar şi înger din cer de ar fi.” (Sf.Ioan
Gură de Aur, anul 407)
"Să ne păzim cu
toate puterile noastre să nu primim împărtăşanie de la eretici, nici să le
dăm acestora, ca să nu ne facem părtaşi şi pentru a nu fi condamnaţi împreună
cu ei." (Sf. Ioan Damaschin, anul 749)
"Şi chiar dacă
foarte puţini rămân înlăuntrul Ortodoxiei şi al bunei credinţe, aceştia sunt
Biserică şi în mâinile lor se găseşte autoritatea şi apărarea aşezămintelor
Bisericii. Şi dacă aceştia ar trebui să sufere pentru buna credinţă,
aceasta va fi veşnică laudă pentru ei şi li se va dărui mântuirea sufletului."
(Sf. Nichifor Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului)
"Se cuvine să
ne îngrădim pe noi înşine şi să ne separăm de episcopii care, în chip vădit, stăruie
în greşeală privitor la cele ce ţin de credinţă şi de adevăr, aşadar se vădesc
a fi eretici sau nedrepţi." (Sf.Nicodim Aghioritul)
În documentul de la sinodul din Creta din 2016, intitulat
"Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine", la
punctele 4,5 şi 6 se vorbeşte de "restaurarea şi refacerea unităţii creştine
şi recunoaşterea ca biserici a celorlalte culte creştine cu scopul de a netezi
calea spre unitate." Ecumenismul foloseşte de ani buni metafora
"trunchiului comun" şi pe cea a "teoriei ramurilor". Sfânta
Scriptură spune clar, tot în metafore, cum
se restaurează, cum se reface unitatea creştină atunci când este vătămată, şi cum
se păstrează unitatea şi sănătatea Bisericii: "Faceţi deci roadă vrednică
de pocăinţă... Iată securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face
roadă bună se taie şi se aruncă în foc." (Matei 3, 8;10)
"Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru
Mine, El o taie; şi orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte ca mai
multă roadă să aducă."
(Ioan 15, 2) Sunt vizaţi mai întâi ierarhii.
Ecumenismul
se crede mai presus de Dumnezeu; crede că poate lua toţi pomii uscaţi şi tăiaţi,
toate mlădiţele tăiate, uscate şi putrede (adică cei din afara Bisericii
Ortodoxe) şi să le redea viaţa în CMB. "Potrivnicul, care se înalţă
mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu sau se cinsteşte cu închinare, aşa încât
să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu... taina
fărădelegii se şi lucrează… Şi de aceea
Dumnezeu le trimite o lucrare de amăgire, ca ei să creadă minciunii."
(II Tesaloniceni 2, 4; 7; 11)
Ce
este şi cine este Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB)? Puţină imaginaţie şi lămurim lucrurile. Fiecare partid
din ţara noastră are un lider sau conducător. Când se întrunesc la un loc, toate
partidele cu liderii lor pot forma un Consiliu Naţional al Partidelor Politice
din România. Fiecare ţară este o naţiune şi are un lider, un conducător. Când
se întâlnesc mai mulţi lideri, mai multe naţiuni, se numeşte Organizaţia Naţiunilor
Unite (ONU). Fiecare "biserică" din lume are un lider sau conducător.
Când toate acestea se întrunesc, se numeşte Consiliul Mondial al Bisericilor.
Tot astfel, când mai multe soiuri de animale se adună la un loc, cu sau fără
liderul lor, se numeşte Grădină Zoologică. Dar
cine conduce Biserica Ortodoxă? Un lider? Un conducător? Poate fi comparat
Hristos, împreună cu Biserica Lui, cu aşa ceva? Mai poate fi numită “Una Sfântă,
Sobornicească şi Apostolică Biserică”, fiind în comuniune şi amalgam cu
toate "bisericile" şi cu toţi liderii? Să încercăm să ni-L imaginăm
pe Domnul nostru Iisus Hristos, Capul Bisericii Ortodoxe, care este Împăratul împăraţilor,
Domnul domnilor, Stăpânul şi Creatorul universului, stând ca şi egal la masa de lucru cu toţi liderii şi conducătorii
religioşi ai planetei. Numai gândind
astfel ar fi blasfemia blasfemiilor şi urgia urgiilor! Ierarhii, asta fac:
umilesc pe Hristos Capul Bisericii. Şi fiindcă Hristos nu se prezintă la
asemenea întruniri, se găsesc mulţi “înlocuitori, vicari” (fii ai lui
Antihrist), îndrăzneţi în numele Lui. De
aceea nu vor sa iasă din CMB, pentru că au un lider sau vor un lider, care nu
poate fi altcineva decât Babilonul - Antihristul.
Cartea Apocalipsa ne descoperă ce se întâmplă astăzi. CMB-ul a îmbătat pe toţi liderii religioşi
(spiritual vorbind) şi pe cei politici, "Cu
care s-au desfrânat împăraţii pământului, şi cei ce locuiesc pe pământ s-au îmbătat
din vinul desfrânării ei."
(Apoc. 17, 2)
Cei
din CMB au rupt stăvilarele moralei creştine, care a ţinut omenirea în frâu până
astăzi, departe de iadul Sodomei şi Gomorei. "Şi femeia (CMB - biserica satanei)
era îmbrăcată în purpură şi în stofă
stacojie şi împodobită cu aur şi cu pietre scumpe şi cu mărgăritare, având în mână un pahar de aur, plin de urâciunile
şi necurăţiile desfrânării ei. Iar pe fruntea ei, scris nume tainic: Babilonul cel mare, mama
desfrânatelor şi a urâciunilor pământului. Şi am văzut-o pe femeia beată de sângele
sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Iisus şi, văzând-o, m-am mirat cu mirare
mare." (Apoc. 17, 4-6)
Recent
şi concret vedem cum se străduieşte Patriarhul Ecumenic să spargă stăvilarul
credinţei şi învăţăturilor Sfintei Scripturi:
PATRIARHIA ECUMENICĂ PREMIAZĂ
UN APĂRĂTOR AL AVORTURILOR ȘI AL CĂSĂTORIILOR GAY
Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului, prin
arhiepiscopul Demetrios, i-a înmânat pe 15 octombrie, la New York, Ordinul
„Drepturile Omului” – Atenagoras, guvernatorului Andrew Cuomo. În statul New York, avorturile sunt
permise în orice moment al sarcinii (chiar și în ultimele zile).
(Sursa: Evenimentul Zilei http://www.evz.ro/patriarhia-ecumenica-premiaza-un-aparator-al-avorturilor.html)
Biserica Ortodoxă, care "este stâlp şi temelie a adevărului" (I Timotei 3, 15), unii ierarhi vor să facă din ea stâlp şi
temelie a minciunii şi a fărădelegii. Iar în lumea laică, unii dintre
conducătorii Europei prezenţi la inaugurarea tunelului Gotthard Base, împreună
cu toată lumea care a vizionat evenimentul pe micul ecran, au “îngenuncheat” în faţa satanei. (Urmăriţi pe YouTube: Europa
se închină lui Satan/Ceremonia satanistă de la inaugurarea tunelului Gotthard
Base – 55 min., 1 iunie 2016)
Unde ne-au vândut şi cui slujesc ierarhii noştri? Pe mâna
cui ne-au dat? DECI, CARE MAI PUTEŢI ŞI
AVEŢI OCHI DE VĂZUT ŞI URECHI DE AUZIT, TREZIŢI-VĂ! Dacă ierarhii încă n-au
realizat ce păcat săvârşesc, cât de evident păcătuiesc împotriva Duhului Sfânt,
măcar noi să o facem!
Nu vă temeţi că pierdeţi comuniunea cu ierarhii căzuţi,
care ne închid calea Împărăţiei lui Dumnezeu. “Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! că închideţi Împărăţia
cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre
nu-i lăsaţi.” (Matei 23, 13) Să ne temem să nu pierdem comuniunea cu
Hristos, Care ne avertizează: “Astfel,
fiindcă eşti căldicel – nici fierbinte, nici rece - , am să te vărs din gura
Mea.” (Apoc. 3,16) Ştim că dacă un
singur ierarh ar rămâne în comuniune cu Hristos în toată lumea ortodoxă,
Biserica este salvată. Iar cei care ascultă de ecumenişti, toţi sunt pierduţi şi
rămân în biserica satanei.
"Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu se lasă
batjocorit."
(Galateni 6, 7) Şi nu va lăsa Corabia - Biserica Sa să piară. "Nici porţile iadului nu o vor birui."
( Matei 16, 18) "El are lopata în mână şi va curăţa Aria Sa (Biserica-Corabia Sa) şi va aduna grâul în jitniţe, iar pleava o
va arde cu foc nestins." (Matei 3, 12) Iar dacă cei care sunt lăsaţi la cârma Corabiei, ca şi mâini ale lui
Hristos, au devenit netrebnice sau uscate, vor fi înlăturate precum "pomii neroditori" (Matei
3, 10) şi “mlădiţele uscate sau fără roadă” (Ioan 15, 2). Dacă Dumnezeu nu a cruţat pe Unicul Său
Fiu, iar Hristos nu Şi-a cruţat mâinile Sale cele sfinte, ci Le-a pus pe Cruce,
cum va cruţa mâinile netrebnice, trădătoare (ierarhii), care cârmuiesc
Corabia-Biserica către iad? Crucea a rămas Corabia-Biserica noastră, şi numai
cei ce stau pe Cruce în Adevăr şi “vor răbda
până la sfârşit, aceia se vor mântui”, fie ei ierarhi sau credincioşi. Aşa,
El va curăţa Aria, Via (Corabia-Biserica Sa), uşurând-o astfel de tot ce o împovărează.
"Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a
binevoit să vă dea vouă Împărăţia." (Luca 12, 32)
"Că unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu,
acolo sunt şi Eu în mijlocul lor." (Matei 18, 20)
"...
adevăraţii închinători se vor închina
Tatălui în duh şi adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători Îşi doreşte." (Ioan 4, 23)
..."Da, vin curând. Amin! Vino, Doamne Iisuse!"
(Apoc. 22, 20)
Amin! Amin! Amin!
14.11.2016 Protos.
Elefterie Tărcuţă
Buna seara.
RăspundețiȘtergereVa multumesc ca postati asa multe articole antiecumeniste.
Totodata vad ca aveti o contributie deosebita pentru demascarea lasitati celor au participat la adunarea din Creta.
Vreau sa va semnalez un aspect, cu toate ca nu am vazut vreun articol despre ierom. Arsenie Boca, vad ca organizati pelerinaje la mormantul lui.
Aceasta o faceti printr-o femeie care cred ca nu cunoaste adevarata activitate a ierom. Boca.
Aveti grija ca ierom. Boca este tipul perfect al ECUMENISTULUI, si nu doar intercrestin ci INTER-RELIGIOS.
Am vazut ca aveti evlavie la Pr. Arsenie Papacioc, vedeti ce marturie da sfintia sa despre Boca:https://www.youtube.com/watch?v=w9AAI9iwvkM
Alt preot, mai tanar, Anitulesei, care l-a pictat ca sfant pe Boca, s-a razgandit dupa ce a incercat pictorul de doua ori sa-l picteze si chipul ii iesea ca la un Guru. Ulterior l-a sters, cand a revenit de la Techirghiol:
https://www.youtube.com/watch?v=207ge2TgNNU
https://www.youtube.com/watch?v=QISafNUJm-s
Cititi si: Paulin Lecca- Jurnal Duhovnicesc, aici pr. Paulin scrie ca Mitr. Nicolae Mladin i-a facut o dezvaluire uimitoare despre parintele A.
Alaturi de tatal meu-Lidia Staniloae, sa vedeti cum nu a ascultat de Pr. Staniloae si a facut Prislopul man. de maici. Apoi cand a fost alungat si astat in BUCURESTI 10 ani, NICIODATA nu a mai trecut pe la Pr. Staniloae.
https://www.youtube.com/watch?v=mELyCF4K8lI
Aceste site-uri scriu mai multe:
https://888adevarul8despre8arsenieboca8.files.wordpress.com/2016/03/grozaviile-neasemanate-de-la-draganescu-si-viata-parintelui-arsenie-boca-in-lumina-sfintilor-parinti-v-111.pdf
https://sfintiinugresesc.wordpress.com