Preoţii tradiţionalişti sunt ameninţaţi de către oamenii
lui Sofronie, iar în faţa enoriaşilor se victimizează.
VIDEO: În faţa enoriaşilor ierarhul bihorean creează
aparenţa unui episcop care apără interesele Bisericii.
Episcopul Sofronie Drincec al Oradiei,
protopopul Dorel Octavian Rusu de la Oradea şi protopopul Marian Popa de la
Beiuş manipulează enoriaşii, inducând ideea că cei care au demascat minciuna
episcopului, ar avea interesul să dezbine unitatea Bisericii. În realitate,
episcopul orădean este disperat că bihorenii au aflat adevărul despre
documentul apostat pe care l-a semnat ierarhul lor în Creta. Recomandăm
audierea înregistrărilor de mai jos.
Se încearcă reducerea la tăcere a clericilor prin oferte
tentante, şantaje sau ameninţări. Unii au cedat, iar alţii preferă să fie
pedepsiţi decât să se facă părtaşi minciunii.
Redăm mai jos (integral) predica episcopului
Sofronie Drincec pe care a rostit-o în biserica din cartierul Aurel Vlaicu,
unde a fost invitat de preotul Dorel Varga:
În cuvântările sale, Episcopul Sofronie al
Oradiei, face mereu aluzie la ideea de unitate, de păstrare a unităţii
Bisericii “mai ales acum în vremurile
grele în care trăim”, dând impresia că cei care spun adevărul despre
sinodul din Creta, ar dori dezbinare. În particular, atât dânsul, cât şi
supuşii săi, fac presiuni asupra preoţilor bihoreni, care au spus
credincioşilor adevărul despre acest sinod, insinuând, direct sau indirect, că
aceştia sunt neascultători şi dornici de răzvrătire, iar motivele nemulţumirii
acestora ar fi altele decât documentele semnate în Creta de către ierarhul
orădean.
După cum vedem în predica sa, ierarhul
ecumenist se victimizează în faţa enoriaşilor, dând impresia că este atacat de
către forţe potrivnice Bisericii care ar avea interesul să-l elimine pentru a
dezbina credincioşii. Această diversiune a creat-o şi când a fost vizitat de
procurorii de la DNA datorită unor
ilegalităţi pentru care este cercetat penal. Una dintre aceste
ilegalităţi este şi luarea de mită pentru hirotonirea şi repartizarea preoţilor
în parohii, ceea ce în termeni bisericeşti se numeşte “simonie”, motiv pentru
care, dacă s-ar respecta canoanele, ar trebui să i se aplice pedeapsa
caterisirii. Similar cu modul de victimizare pe care îl face în faţa
instanţelor civile, episcopul Sofronie, aplică aceeaşi strategie şi în cazul
acuzaţiilor de erezie şi trădare a Bisericii Ortodoxe. În acest caz, ierarhul
susţine că este prigonit de către subalternii săi, care au vădit minciuna pe
care o spune enoriaşilor referitor la documentele semnate în Creta.
Această
strategie diversionistă este specifică episcopului Sofronie. De multe ori, lasă
să se înţeleagă că se jertfeşte pentru Biserică şi Neam, făcând pledoarii
emoţionante în faţa enoriaşilor (predici, slogane, cuvântări etc.), prin care
să-şi facă imagine de apărător al Bisericii, în timp ce în realitate lucrurile
stau tocmai invers. Aceasta a făcut-o şi în cazul retrocedărilor, când favoriza
trecerea bisericilor comunităţilor ortodoxe către greco-catolici, iar în faţa
enoriaşilor spunea că trebuie să ne apărăm bisericile cu orice preţ (amintim
aici cazul de la Vălani de Beiuş, Prisaca, Holod, dar şi altele).
Referitor
la implicarea sa în semnarea documentelor din Creta, episcopul Sofronie nu a
spus nimic până în prezent, deşi pe blogul ASTRADROM i-au fost adresate
întrebări şi i s-au trimis scrisori publice, preasfinţia sa ignorându-le
complet. În data de 18 iulie 2016 , redacţia ASTRADROM a adresat Episcopiei
Oradiei câteva întrebări (pe adresa oficială de email), dar la care, încă nu am
primit nici un răspuns. Mai aşteptăm. Detalii se pot găsi aici: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/07/la-oradea-preotii-au-fost-mintiti-de.html
În
şedinţele cu preoţii, episcopul Sofronie repetă mereu aceleaşi lucruri: “Nu s-a schimbat nimic în Creta” şi “Să păstrăm unitatea”. Referitor la
aceste afirmaţii cu caracter diversionist, menţionăm că au fost făcute articole,
tratate şi conferinţe în care s-au dovedit clar ereziile şi caracterul
neortodox ale unor puncte din documentele semnate. Sunt evidente noutăţile aduse
de acest sinod, prin care se încalcă grav învăţătura de credinţă a Bisericii
Ortodoxe.
Vedeti ce spune
şi mitropolitul Serafim de Kythira (Grecia): http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/11/un-mitropolit-grec-contrazice.html
“Unitatea”
despre care vorbesc ierarhi din BOR, în ce priveşte disputele teologice
pornite de la documentele semnate în Creta, este o unitate cu compromisuri prin
care suntem călăuziţi spre erezie, ceea ce duce la pierderea sufletelor. Despre
această “unitate” vorbesc mulţi dintre susţinătorii ecumenismului sau preoţi
care, din frică, evită să se pronunţe public. Exemplificăm în acest sens pe
protopopul ecumenist de la Beiuş pr. Marian Popa (Marinel), care la slujba
arhierească de la biserica din cartierul Aurel Vlaicu rostea un
discurs “pacifist” şi “unionist” prin care îndemna credincioşii la o unitate cu
păcatul, cu erezia, cu minciuna, o “unitate” în duh ecumenist după principii
protestante. Pentru a ascunde
adevărul despre documentele din Creta, protopopul Marinel susţine că
motivele nemulţumirii unor preoţi şi credincioşi sun datorită duhului
Mamonei. Detalii vedeţi aici:
Situaţia
alarmantă pentru ierarhul bihorean a apărut când, împotriva tuturor opoziţiilor
făcute de conducerea episcopiei (prin protopii de Oradea şi Beiuş), trei
călugări din Muntele Athos au spus enoriaşilor adevărul despre sinodul din
Creta. Episcopul Sofronie Drincec (şi protopopii săi) au evitat să poarte
discuţii despre subiect preferând să vină cu atacuri la persoană şi calomnii
prin care să-i discrediteze pe monahii athoniţi, care au stat de vorbă cu
credincioşii din eparhia sa.
Vedeti
detalii: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/10/un-discurs-emblematic-pentru-sustinerea.html
Monahii
respectivi sunt vieţuitori ai mănăstirii Marea Lavră şi Schitul Prodromul, iar
pentru venirea la conferinţe în România au avut binecuvântarea unor mari
duhovnici ai Sfântului Munte precum gheronda Gavriil, părintele Iulian
Prodromitul şi alţii, reperzentând în mod oficial pe monahii athoniţi care se
opun oficializării globalismului religios prin sinodul din Creta.
Vedeti şi
aici: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/10/video-monahii-athoniti-care-au-tinut.html
Nu
doar monahii athoniţi au fost denigraţi de către liderii episcopiei orădene, ci
şi PS Longhin Jar, episcop de Bănceni (Ucraina), care este discreditat şi
calomniat în cel mai josnic mod posibil, atât în faţa clericilor cât şi în faţa
enoriaşilor. PS Longhin este singurul arhiereu de naţionalitate română care a
avut curajul să spună adevărul despre documentele semnate de către delegaţia
României, în Creta.
Documentul
eretic, pe care l-a semnat în Creta, este susţinut de episcopul Sofronie prin
cuvântările sale pro-ecumeniste. Sfântul Iustin Popovici defineşte ecumenismul
ca fiind o erezie eclesiologică spunând că “Ecumenismul
este panerezia timpului nostru”, iar alţi mari ierarhi şi părinţi
duhovniceşti ai Bisericii Ortodoxe condamnă ecumenismul, considerând-ul ca
fiind o încercare de globalizare în plan religios. Cu toate acestea, în faţa
propriilor enoriaşi, PS Sofronie prezintă lucrurile total denaturate, inducând
ideea unei necesităţi a ecumenismului, luând ca reper, în cuvântările sale,
poziţii oficiale impuse politic, ignorând astfel învăţăturile Sfinţilor Părinţi
sau ale marilor duhovnici ai Bisericii Ortodoxe.
Pentru
a induce în mintea enoriaşilor noile concepţii globaliste, PS Sofronie s-a
folosit de acţiuni sociale cum ar fi “Mitingul pentru familie” sau alte
subiecte sensibile cu care credincioşii pot fi distraşi de la situaţia reală.
Aprobăm idea de apărare a familiei, dar nu în forma în care o face ierarhul
orădean. Pentru a-şi justifica ecumenismul, Episcopul Sofronie, a adus în faţa
enoriaşilor următoarea lozincă manipulatoare: “Am fost uniţi toţi, din toate religiile, pentru apărarea familiei. În
felul acesta suntem o forţă prin care să ne impunem clasei politice” –
referindu-se la acţiunea organizată, sâmbătă 22 octombrie 2016, la Oradea, de
către câteva ONG-uri împreună cu reprezentanţi ai sectelor protestante (asupra acestui
subiect vom reveni curând).
Vedeti si: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/10/prozelitism-neoprotestant-cu-sprijinul.html
În
cele ce urmează vom prezenta câteva mărturii ale marilor duhovnici români care
sunt în contradicţie cu învăţăturile ierarhilor din BOR, printre care şi PS
Sofronie Drincec, transmise enoriaşilor pe care îi păstoresc:
Părintele Iustin Pârvu, condamnă pe cei care privesc Biserica
Ortodoxă ca pe un ONG, făcând din ea o simplă instituţie clericalistă, unde
patriarhul este stăpân peste episcopi şi credincioşi. Astfel, vorbind despre
sinodul din Creta, în anul 2013, spunea:
„Acest
sinod care se pregăteşte nu are scopuri şi intenţii bune. Dacă ar avea un scop
bun ar ţine cont de celelalte Sinoade Ecumenice statornicite de Sfinţii Părinţi
şi care au rostit anateme împotriva celor ce nu le vor respecta. În numele
cărui Sfânt şi al cărui duh, vin ei acum să schimbe ceva din dogmele Bisericii?
Şi cine să schimbe? Nişte oameni erodaţi în nedreptate? Duhul Sfânt grăieşte
prin gurile purtătorilor de Dumnezeu, nu ale purtătorilor de interese omeneşti.
Cum au ei îndrăzneala să modifice hotărârile Sfinţilor Părinţi?”[1]
Deoarece ecumeniştii au ajuns să neglijeze
învăţăturile care stau la temelia Bisericii, prezentând globalismul în plan
religios ca pe o lucrare a unităţii creştine, părintele Iustin mai spunea:
„Ecumenismul
este un mare fals, ei vorbesc în numele unei iubiri în afara lui Hristos, care
te exclude din Adevăr. Dacă ecumeniştii ar iubi cu adevărat lumea, nu ar
dezmoşteni adevărul de valoarea şi bogăţia spirituală a tradiţiei Bisericii, a
Sfinţilor Părinţi. Dezmoştenesc creştinismul de frumuseţea harică. De la ei s-a
dus Dumnezeu, rămâne doar egoul lor. «Nu, noi nu avem nevoie de Tine, noi
conducem lumea, noi le dăm pâinea, noi dăm fericirea pe acest pământ. Iisus
trebuie să fie din nou arestat ca să nu deranjeze mersul nostru». Eliminarea
lui Dumnezeu din lume şi din sufletul omului, pe orice cale – acesta este
scopul ecumenismului, pe care l-a combătut şi Sfântul Iustin Popovici.
Ecumenismul şi globalismul reprezintă avangarda vremurilor apocaliptice.”[2]
Părintele Dumitru Stăniloae spunea că ecumenismul are rolul de
a relativiza credinţa, fiind produsul unor forţe oculte (masoneria):
“Eu nu
prea sunt pentru ecumenism; socotesc că ecumenismul este produsul masoneriei;
iarăşi vor să relativizeze credinţa adevărată. A avut dreptate Biserica: nu
prea suntem uniţi. Ecumenismul este pan-erezia timpului nostru. De ce să mai
stăm de vorbă cu ei care au făcut femeile preoţi, sunt de acord cu
homosexualii, nu se mai căsătoresc…”[3]
Părintele Gheorghe Calciu
Dumitreasa mărturiseşte ce duh se ascunde în spatele ecumenismului promovat de ierarhii
BOR, precum PS Sofronie şi cei doi protopopi de Beiuş şi de Oradea. Se vede
astfel că realitatea este alta decât ceea ce dau impresia cele trei feţe
bisericeşti în faţa enoriaşilor:
„Biserica,
în primul rând, trebuie să-şi schimbe modul de a gândi. Am constatat că şi
preoţii şi ierarhii gândesc într-un mod cu reminescenţe comuniste, adică
socotesc că Biserica este numai un colţ în viaţa românească, trebuie să rămână
acolo cuminte, să nu se amestece deloc în viaţa socială, ceea ce este fals.
Biserica este cea care trebuie să ia norme în gândire, norme de comportament în
viaţa socială, să nu se teamă de puternicii zilei”[4].
„Mişcarea ecumenică este o formă a
mişcărilor internaţionaliste pe plan religios, în care se încearcă desfiinţarea
naţiunilor, instituirea unor noi guverne internaţionale pe care nimeni nu le-a
uns şi care urmăresc doar gloria lor, buna lor viaţă şi satisfacerea dorinţelor
de a conduce popoarele. Ecumenismul în sine este o acţiune diabolică şi sunt de
acord cu unii teologi greci care spun că ecumenismul este cea mai mare erezie a
secolului nostru”[5].
Părintele Cleopa Ilie aminteşte că singura posibilitate
de unire creştină este ca toţi cei care s-au despărţit de ortodoxie să revină
de unde au plecat:
„Fraţilor, unirea Bisericii nu
este lucru omenesc ci dumnezeiesc. Nu-i în puterea noastră. Iată cum văd eu: să
punem post şi rugăciune către Dumnezeu şi când va veni Duhul Sfânt să ne
găsească ca la Sfinţii Apostoli (...) Asta este lucrarea Duhului Sfânt.
Iar dacă va veni Duhul Sfânt, când
Îl cerem cu post şi rugăciune, când va veni, la toate minţile arhiereilor
catolici şi ortodocşi va fi aceeaşi gândire: «Hai să ne unim, că n-au fost la
început două Biserici ci una singură». Deci asta să cerem de la Dumnezeu, că El
poate face unitate de vederi în toate privinţele... Iar dacă este vorba să se
creadă, să se facă unitate de credinţă, atunci numai Domnul ştie... Noi nu.”[6]
Parintele Cleopa explica de ce „teoria
remificatiilor” adoptată, azi, la sinodul din Creta este o erezie. Aceasta
teorie masonica incalca un lucru foarte important, anume modul in care Biserica
a ramas neschimbata prin pastrarea invataturii ortodoxe de-a lungul istoriei:
“Cuvântul Ortodoxie, frate, este de origine
greacă, format din orthos şi doxa, adică dreapta credinţă, închinare adevărată,
sobornicească, învăţătură care se plasează în continuitatea directă şi neîntreruptă
a tradiţiei apostolice, prin intermediul teologiei patristice şi neopatristice
şi care formează credinţa comună a Bisericii neîmpărţite din primul mileniu.
Ortodoxia se
identifică cu însăşi tradiţia apostolică, aşa cum a fost confirmată,
interpretată şi dezvoltată prin consensul Bisericii Universale. De fapt,
didascalia – adică regula de credinţă apostolică – a fost criteriul de bază al Ortodoxiei.
De aceea, orice ruptură în continuitatea
tradiţiei apostolice a fost considerată ca o corupţie sau abandonare a Ortodoxiei,
care poate să ia forma fie a unei erezii, fie a unei „confesiuni” separate.
Sfânta credinţă cea dreptmăritoare a Bisericii lui Hristos (Ortodoxia)
s-a menţinut neschimbată, de-a lungul veacurilor, prin învăţătura Sfintei
Scripturi şi prin Sfânta Tradiţie apostolică, prin hotărârile celor cinci
Sinoade Apostolice, prin învăţăturile canoanelor celor şapte Sinoade Ecumenice
şi ale celor locale, deoarece, după învăţătura dumnezeiescului părinte Ioan
Gură de Aur: „Cârma Bisericii lui Hristos sunt dumnezeieştile Canoane”[7].
Această
teorie a ramificaţiilor a fost dată anatemei de sinodul ROCOR al Bisericii
Ruse:
Mitropolitul Bartolomau Anania: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/08/ce-ar-fi-zis-mitropolitul-bartolomeu-al.html
Părintele Arsenie Papacioc: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/10/parintele-arsenie-papacioc-indemn-la.html
Marius Pop
ec. Marian Drăgănescu
prof. Cristian Marc
[1] “Părintele
Iustin Pârvu. Biserica şi noile erezii”, ed. „Fundaţia Justin Pârvu”, iunie 2016, pg.
55.
[2] idem, pg. 53.
[3] Rev. „Schimbarea
la Faţă” (ASCOR Bucureşti), nr. 2, nov. 1997, pg. 8.
[4] Fragment dintr-un interviu cu părintele
Gheorghe Calciu, publicat în ziarul „Ziua”
(Bucureşti), 5 decembrie 1998, pg. 8.
[5] Ibidem.
[6] „Ne
vorbeşte părintele Cleopa”, vol. 3, Ed. Episcopiei Romanului, 1996, pg.
75-76.
[7] Arhim. Cleopa Ilie, “Calauza in credinta ortodoxa”, Ed. Episcopiei Romanului, anul 2000,
pg. 119-120.
Cand gandirea este afectata - in acest caz de erezii, nu simple erori sau nepriceper - manifestarile pot ajunge in stadiu "clinic", dupa cum se observa cu tristete nu doar "dubla masura" (sa nu spun, fatarnicia) ci deviere comportamentala de tip schizofrenic, minciuna si Adevarul devenind inter-schimbabile in discursul public.
RăspundețiȘtergereAstfel spus, nebunie.
Din pacate, psihopatii conduc nu numai "lumea" ci si spiritul ei.
Dumnezeu Sa-i trezeasca, macar sa nu-i duca l apierzanie pe altii...
DE CE NU PLEACA EI DIN BISERICA SI O BATJOCORESC?
Doamne ajuta!
RăspundețiȘtergereHristos este ortodox
Hristos este BISERICA
Noi suntem madulare ale BISERICII.
Prin urmare BISERICA este una,Hristos este UNUL
Nu exista alte biserici.Restul de adunaturi sant in ratacire,trebuie sa vina sa se boteze ORTDOX si vorbim in continuare de UNA BISERICA.
Dragi Preoti!
Sfintiilee voastre
Nu va lasati manipulati.Nu va lasati coplesiti de frica.Nu exista biruinta decat in adevarul LUI Dumnezeu .Adevarul LUI Dumnezeu,este in cuvantul LUI Scripturistic,i Faptele apostolilor,in invatatura lor,,,in invatatura ucenicilor acestora,si ucenicilor ucenicilor acestora,si se ajunge pana la sfiintiie voastre.Santeti urmasiii celor de dinainte.Fiti demni de ei de sfintenia lor.Invingeti-va teama,,,teama este a treia forma de ateism.Frica nu te mantuieste.Alegeti calea Domnului si invatati enoriasii despre ecumenism,despre tradarile cretane si ce se urmareste.Ierarhii nostri auu tradat.
Folosesc limbajul duplicitar de inducere in eroare de inselatorie.Santeti pastorii enoriasilor care vin la slujba,,,ei nu sant oregatiti despre ce spun sfintele canoane si mai cu seama despre erezie si mai cu seama despre erezia ereziilor care este ecumenismul.Unitiva toti ca unul.
Santeti multi iar ei sant putini.Nu-imai pomeniti la SF>Liturghie,nu vor avea ce sa faca.Mania LUi Dumnezeu va cadea aspru peste cei ce cred ca va invinge antihristul.Iesiti din hotarele friciii,,,marturisiti adevarul si cununa vietii va fi a voastra impreuna cu noi.Harul Domnului IIsus Hristos sa fie cu voi cu toti cu noi cu toti .AMIN!.
nevrednicul mrean Spirea Bataiosu
"Dacă preotul sau arhiereul este drept credincios, atunci să fim încredinţaţi că darul Sfântului Duh lucrează prin el la orice Taină bisericească oricât de păcătos ar fi el. Numai atunci când este oprit sau caterisit de către sobor ori de către arhiereul locului, sau când predică pe faţă vreo credinţă greşită, atunci cu adevărat nu mai lucrează darul Sfântului Duh prin el. Atunci trebuie să te fereşti de asemenea clerici."
RăspundețiȘtergereSursa: http://www.aparatorul.md/sf-ioan-iacob-romanul-de-la-hozeva-aparatorul-vechiului-calendar/
Ce frumoasa pledoarie pana in momentul in care judecă pe cei care lucrează Duminica! Oare vine el sus le pune acelor ri pâine pe masa lor si copiilor lor??? daca patronul decide sa-i concediere pe motiv de a refuza sa lucreze duminica sau in sărbători? Oare câți oameni săraci sunt si in pragul disperării si pe el nu il interesează, ci sta inchis in palatul de la Episcopie!!! Nici atunci cand e finalul unei slujbe nu ai acces la P.S. Sofronie.... trebuie sa treci daca poti de armata de preoți care încearcă sa te lămurească ca nu poate fi deranjat si ca e obosit, ca a slujit azi si nu poate fi deranjat!!! Oooo... ce frumos...nu poate fi deranjat... Dar are familie si copii mici care sa-l "terorizeze" zilnic?
RăspundețiȘtergereDar unde nu e Har la ce te i astepta?? Decat la niste cuvinte rostite frumos însoțite de o viclenie subtilă si bine lucrată! Opincile nu au drept la cuvant, nu sunt importanți ca doar sunt inculți si prosti asa cum zicea si Alexandru Lăpușneanu. Bine ca e dânsul Înaltul Prelat cel "intelept", "plin de har" si plin de "smerenie" si deloc răstit...
Semnat,
Andrei Pasca.