BISERICA – Lacas divin al mantuirii sau institutie coercitiv-birocratica pe model lumesc?

Articolul 22, din cadrul documentului “Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine” al sinodului din Creta, despre care tot am vorbit in ultimul timp si care ni s-a parut a prezenta cel mai mare pericol, incepe sa-si arate efectele. Parintele Ciprian Staicu, preot marturisitor care s-a impotrivit vehement sinodului din Creta si care a adus o multime de informatii si traduceri pertinente in acest sens, a primit de la episcopia de care apartine o instiintare prin care i se interzice in mod categoric orice manifestare in presa sau pe internet. Daca cineva a avut vreun dubiu pana acum in ceea ce priveste demersurile care s-au facut si se fac pentru schimbarea randuielii firesti in raporturile din Biserica Ortodoxa, consideram ca lucrurile devin tot mai clare. In articolul “Crestinul ortodox intre glasul Pastorului si hotararile din Creta” am atras atentia asupra unor “coincidente” stranii din ultima vreme. Am vorbit acolo despre contractele de munca ale preotilor schimbate in “decizii chiriarhale”, in care se stipuleaza si aceasta interdictie a lor de a iesi in mass-media fara binecuvantare. Intre timp am primit informatii despre invitatia adresata preotilor din eparhia Bihorului, pentru data de 13 septembrie (maine), urmand ca acestia sa semneze un “juramant de onestitate si fidelitate fata de Biserica”. Acest juramant a fost stipulat printr-o hotarare din 18 ianuarie, anul curent, in cateva eparhii din tara fiind deja pus in aplicare. Coroborand toate aceste activitati, avand in centru sinodul din Creta, putem oare sa ramanem naivi si impasibili, spunand ca nu se intampla nimic in Biserica Ortodoxa? Aceste decizii, interdictii si juraminte capata, dupa sinodul din Creta, conotatii noi si revelatoare. Vedem astfel si in instiintarea facuta catre parintele Staicu, intr-un mod si mai evident, “siluirea” Bisericii despre care vorbeam intr-un articol recent.

Ce se intampla cu Biserica Ortodoxa? Se intoarce de la firescul unei credinte prin care i s-a redat demnitatea omului, la o religie ante-crestina unde un grup de initiati “cunosteau” totul iar ceilalti li se supuneau fara cracneala? Fariseii, vazand multimea care il urma pe Hristos, au zis: “Ci norodul acesta, care nu stie legea, blestemat este” (Ioan 7,49). Trecem de la o comuniune intre madulare ale Bisericii la un raport condescendent intre o ierarhie papalizata si un norod blestemat, nestiutor, caruia trebuie sa i se puna pumnul in gura in acest fel?

Inainte de a trece la raspunsul bine argumentat al parintelui Ciprian Staicu la instiintarea pe care a primit-o, dorim sa insiram cateva din “fericirile” Sfantului Paisie Aghioritul, la care ii indemnam cu drag si pe ierarhii nostri  sa mediteze.

“8.Fericiți sunt părinții care nu folosesc cuvântul „nu” pentru copiii lor, ci îi înfrânează de la rău prin viața lor sfântă, pe care copiii o imită și, bucuroși, urmează lui Hristos cu noblețe duhovnicească.

9.Fericiți sunt copiii care s-au născut sfinți „din pântecele maicii lor”, dar mai fericiți sunt aceia care s-au născut cu tot felul de patimi moștenite, însă s-au nevoit cu sudori și le-au dezrădăcinat dobândind împărăția lui Dumnezeu „întru sudoarea feței lor”.

10.Fericiți sunt copiii care de mici au trăit într-un mediu duhovnicesc și astfel, fără osteneală, au sporit în viața cea duhovnicească. Dar de trei ori mai fericiți sunt copiii cei nedreptățiți care nu au fost ajutați deloc, ci dimpotrivă, au fost îmbrânciți spre rău, dar care, îndată ce au auzit de Hristos, au tresăltat în inima lor și întorcându-se cu 180 de grade, și-au întraripat sufletul ieșind din sfera de atracție a pământului și mișcându-se în orbita duhovnicească.

11.Fericiți sunt cei care slavoslovesc pe Dumnezeu pentru luna ce îi luminează și îi ajută să meargă noaptea, însă mai fericiți sunt cei care au priceput că nici lumina lunii nu este a lunii și nici lumina lor duhovnicească nu este a lor, ci a lui Dumnezeu. Căci zidirile, fie că lucesc ca oglinda, fie ca sticla, fie ca un capac de conservă, dacă însă nu vor cădea razele soarelui peste ele, nu este cu putință să lucească.

12.Fericiți cei care s-au născut nebuni, căci vor fi judecați ca nebuni și astfel vor intra în rai fără pașaport. Dar mai fericiți și de trei ori fericiți sunt cei foarte învățați, care o fac pe nebunii pentru dragostea lui Hristos și își bat joc de toată deșertăciunea lumii. Această nebunie pentru Hristos prețuiește mai mult decât toată știința și înțelepciunea înțelepților întregii lumi.”

Libertatea sfanta a devenirii noastre in Hristos, ce transpare din aceste randuri, ne obliga sa ne opunem transformarii credintei noastre intr-o religie profana.

Pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu – Răspuns la un început de prigoană…

Înștiințarea nr. 1082 din 6 septembrie 2016

Preasfinția Voastră,

Respectuos Vă aduc la cunoştinţă că după primirea înştiinţării nr. 1082, pe care aţi avut bunăvoinţa de a mi-o trimite (în care mă informaţi că, în conformitate cu Decizia Eparhială nr. 1957/22.09.2015, mi se interzice în mod desăvârşit să public în mediul virtual fără acordul prealabil al Chiriarhului locului) și după răspunsul meu ca, în pofida sentimentului de siluire a conștiinței, să Vă dau ascultare, Dumnezeu, Care poartă de grijă celor Care Îl cinstesc pe El în Duh și în Adevăr, a privit la nimicnicia mea și mi-a scos în cale o familie de ortodocși, el fiind un bun cunoscător al Dreptului Canonic al B.O.R., iar ea înalt magistrat. Le-am dat înștiințarea Preasfinției Voastre, având în vedere că nicăieri în ea nu scrie că este confidențială și, din moment ce îmi era adresată personal, am dreptul legal de a dispune cum doresc de propria corespondență.
Menționez că am solicitat aparatului administrativ eparhial să mi se trimită o copie a deciziei chiriarhale nr. 1957 din 22.09.2015, menționată în înștiințarea nr. 1082 din 06.09.2016 și folosită de Preasfinția Voastră ca temei legal împotriva mea, dar până în prezent nu am primit nici un răspuns.
Drept urmare, Vă prezint analiza juridică a celor doi specialiști în canoane și legi, urmând ca în final să adaug concluzia lor și cea personală. Am trecut expunerea la persoana I singular, asumându-mi ceea ce scriu ei:
Faţă de decizia-înștiințarea scrisă nr. 1082 din 06.09.2016 a Preasfințitului Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei pot formula două obiecţii legale:
I) Decizia de a interzice publicarea în mediul virtual a unor materiale prin care apăr credinţa ortodoxă şi nu aduc nicio atingere învăţăturii Bisericii contravine, pe de o parte, misiunii Bisericii de a mărturisi cu timp şi fără timp cuvântul lui Dumnezeu, în orice circumstanţă, iar pe de altă parte, angajamentelor pe care Sfânta noastră Biserică şi le-a asumat faţă de stat, de a nu aduce nicio atingere drepturilor fundamentale ale omului, mai precis, dreptului fundamental la liberă exprimare.
a) Articolul 123 (7) din Statutul de funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române prevede că “raportul dintre personalul clerical şi Centrul eparhial este unul de slujire şi misiune liber asumată, conform mărturisirii (declaraţiei) solemne publice rostite şi semnate de fiecare candidat înaintea hirotonirii întru preot” (s.n.). În mărturisirea solemnă m-am angajat la ascultare faţă de Chiriarh şi la comuniune cu întreaga Biserică Ortodoxă. Am respectat şi am de gând să respect acest angajament, conştient şi de faptul că ascultarea faţă de superior se face necondiţionat, atâta timp cât Chiriarhul mărturiseşte dreapta credinţă şi nu se face vinovat de vreo ”rea socoteală” (conform canonului 31 Apostolic).
Este la fel de adevărat însă că în acea mărturisire mi-am luat şi un angajament care defineşte conţinutul spiritual al activităţii mele ca preot: “În toată viaţa mea mă voi călăuzi după învăţăturile Sfintei Evanghelii, ale Sfinţilor Apostoli, după Sfintele Canoane şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Ortodoxe”. Mai mult, pentru că am fost hirotonit în Grecia, de Înaltpreasfințitul Pantelimon, Mitropolit de Veria, iar în practica grecească preotul nu mai depune jurământ la hirotonia sa, eu am insistat și l-am depus, traducând în limba greacă și spunând în biserică cuvintele de mai sus.
În toate activităţile mele în spaţiul virtual am fost fidel acestui angajament, apărând Ortodoxia în faţa atacurilor de orice fel. Articolele mele despre sinodul din Creta publicate în presa electronică reprezintă manifestări ale fidelităţii faţă de acest angajament-obligaţie asumat înainte de hirotonie. Cum aceste articole nu aduc atingere integrităţii Bisericii Ortodoxe, conform canonului 15 I-II Constantinopol, care prevede că acel cleric care luptă contra ereziei trebuie recunoscut şi cinstit ca apărător al credinţei, neavând a suferi nicio o certare [e.g. interdicţie în presa online] sau caterisire, consider că nu mi-am încălcat nici angajamentul de ascultare şi fidelitate faţă de Chiriarh, pe care mi-l reaminteşte înştiinţarea Preasfinţiei Voastre. Hotărârile sinodului din Creta sunt contrare şi învăţăturii Sfintei Evanghelii, şi celei a Sfinţilor Apostoli, şi Sfintelor Canoane şi învăţăturii Sfinţilor Părinţi, deoarece sunt în esenţă un angajament faţă de erezia eclesiologică ecumenistă, lucru demonstrat atât de mine, cât şi de alţi teologi şi duhovnici români sau din alte părţi ale lumii ortodoxe. Ba mai mult, prin hotărârea sa, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei, în august 1983, după Adunarea ecumenistă de la Vancouver, a predat anatemei ecumenismul (Anatema – celor care se ridică împotriva Bisericii Ortodoxe și susțin că Biserica lui Hristos s-a împărțit în așa-zise “ramificații”, ce diferă una de alta după doctrină și modul de viață, sau că Biserica nu a existat în chip văzut, ci se va constitui abia în viitor, când toate “ramificațiile” sau părțile, sau confesiunile și chiar toate religiile se vor uni într-un singur trup. Anatema – și celor care nu deosebesc Preoția și Tainele Bisericii de “preoția” și “tainele” ereticilor, dar afirmă că botezul și euharistia ereticilor ar fi suficiente pentru mântuire. De aici anatema – și celor ce comunică în mod conștient cu ereticii amintiți sau susțin, propagă și iau apărarea ereziei ecumeniste proaspăt apărute a acestora, sub pretextul pretinsei iubiri fraterne sau presupusei uniri a creștinilor scindați!”) Așadar, cele hotărâte în 2016 în Creta de ecumeniști sunt erezii aflate DEJA sub anatema Bisericii Ortodoxe. Datoria sfântă a Sinodului BOR este de a face la fel.
Mediul virtual este un spaţiu extrem de fluid, în care informaţia circulă cu o rapiditate care face ca orice întârziere a reacţiei să devină o piedică în calea eficacităţii mesajului. Este contraproductiv ca un preot să fie împiedicat sau ţinut de obligaţia de a primi mereu binecuvântarea chiriarhală să facă misiune creştină în spaţiul virtual, în condiţiile în care mare parte a vieţii sociale s-a mutat în acest spaţiu. Este la fel de contraproductiv ca preotul să fie dezbrăcat de calitatea sa de preot atunci când doreşte să scrie în spaţiul virtual, ştiut fiind, pe de o parte, că haina preoţească dă greutate mesajului şi, pe de altă parte, că preotul nu se poate dedubla, ci rămâne preot în orice condiţii ale vieţii.
b) Decizia de a-mi interzice exprimarea în spaţiul virtual, fără nicio motivare plauzibilă, riscă să încalce angajamentele asumate de către Biserica Ortodoxă în relaţia sa cu statul român.
Astfel, Legea 489/2006 a Cultelor prevede: “Art. 5 1) În activitatea lor, cultele, asociaţiile religioase şi grupările religioase au obligaţia să respecte Constituţia şi legile ţării  şi să nu aducă atingere… drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”. Această respectare a drepturilor omului trebuie să includă şi respectarea dreptului fundamental al omului de a-şi exprima propriile gânduri, consemnat în art. 30 din Constituţia României: “Art. 30 (1): Libertatea de exprimare a gândurilor şi opiniilor sau credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile. (2) Cenzura de orice fel este interzisă. (s.n.)”
Decizia episcopală riscă să încalce, în ceea ce mă priveşte, ambele principii constituţionale enunţate mai sus.
Din această perspectivă, se cuvine să reamintesc că chiar şi Decizia Eparhială nr. 1957/22.09.2015 este ţinută de obligaţia de a respecta drepturile fundamentale ale celor cărora li se aplică, conform art. 17 1) din Legea Cultelor: “Recunoaşterea statutelor şi codurilor canonice se acordă în măsura în care acestea nu aduc atingere, prin conţinutul lor securităţii publice, ordinii, sănătăţii şi moralei publice sau drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.
În concluzie, consider că Decizia Eparhială nr. 1957/22.09.2015 se referă la orice formă de apariţie în public a unui preot în mediul virtual, mai puţin la apariţia sa în calitate de smerit mărturisitor al credinţei lui Hristos şi învăţător al dreptei credinţe, pentru care a primit deja binecuvântarea Chiriarhului odată pentru totdeauna, în momentul hirotonirii.
II) Cea de-a doua obiecţie a mea se referă la afirmaţia că hotărârile Sinodului din Creta trebuie lăsate exclusiv în seama Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Consider că prin această exprimare se exclude rolul pliromei Bisericii în actul de receptare a deciziilor unui sinod, recunoscut şi acceptat de-a lungul secolelor de către Sfânta noastră Biserică, în baza principiului infailibilităţii Bisericii, care prevede că hotărârile unui sinod inspirat de Duhul Sfânt vor fi receptate, prin lucrarea Aceluiaşi Duh, de către poporul binecredincios, care va recunoaşte astfel şi valabilitatea acestor hotărâri, şi caracterul inspirat al sinodului respectiv.
Este adevărat că în cazul unui sinod panortodox, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe locale este chemat să hotărască şi să aprobe sau să respingă aceste hotărâri, însă este la fel de adevărat că Sfântul Sinod nu poate acţiona fără a ţine seama în niciun fel de reacţia pliromei acelei Biserici.
Studiind Statutul de funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române, în art. 14, litera b) se spune faptul că Biserica „examinează orice problemă de ordin dogmatic, liturgic, canonic şi pastoral-misionar, pe care o soluţionează în conformitate cu învăţătura Sfintei Biserici Ortodoxe, şi hotărăşte, potrivit Sfintelor Canoane, asupra problemelor bisericeşti de orice natură” (s.n.). Din acest articol reiese că şi procesul de analiză şi decizie a hotărârilor sinodului panortodox trebuie să se facă în baza învăţăturii Sfintei Biserici Ortodoxe şi a Sfintelor Canoane, care acordă întregii plirome un rol în receptarea hotărârilor unui sinod cu caracter panortodox sau ecumenic.
Acest lucru a fost recunoscut şi în cadrul Conferinţei Panortodoxe presinodale din 1976, unde s-a decis ca “consensul credincioşilor în procesul de receptare a sinodului trebuie să stabilească dacă a fost panortodox sau ecumenic”[1]. Așadar, nu ierarhii ecumeniști hotărăsc validitatea hotărârilor luate în Creta, ci Biserica Ortodoxă în ansamblul ei (cler și popor).
Prin urmare, consider că activitatea mea legată de sinodul din Creta se înscrie în mod firesc în procesul de receptare a hotărârilor acestui sinod.
Concluzia prietenilor mei juriști este următoarea: ”ceea ce v-a trimis PS Andrei are ca scop să vă prindă cu ceva la capitolul disciplină, pentru a vă putea caterisi pe alte motive decât hotărârile Sinodului din Creta.”
Concluzia mea, Preasfinția Voastră, este că răspunsul pe care vi l-am trimis acum câteva zile nu mai este actual din punct de vedere al promisiunii mele de a face precum mi-ați poruncit (a nu mai scrie nimic și a nu semna ca preot), ci pentru că susținerea canonică și constituțională a înștiințării eparhiale nr. 1082 este nulă, îmi reconsider poziția și îmi voi apăra credința ca și până acum, oral și scris. Desigur, nu am absolut nimic împotriva persoanei Preasfinției Voastre, nici a demnității arhierești, și Vă voi asculta întru toate, trecând prin filtrul conștiinței mele cele ce îmi veți porunci în calitate de chiriarh al meu.
Cu alte cuvinte, îmi voi apăra preoția până în pânzele albe, indiferent cine și cum o atacă. Nu sunt dator nimănui pentru ea, decât Bunului Dumnezeu care mi-a dat-o și voi răspunde în fața Lui de modul în care am făcut-o lucrătoare. Cu tristețe vin în fața Preasfinției Voastre pentru faptul că am simțit necontenit în ultimele 18 luni, de când ați fost instalat ca episcop al Covasnei și Harghitei, că anumite resentimente pe care le aveți în primul rând față de familia mea și apoi față de mine nu s-au stins. Încă o dată îmi cer iertare dacă V-am greșit cu ceva și îmi doresc ca activitatea mea pastorală să fie cel puțin la fel de rodnică până acum.
Cu mila lui Dumnezeu, iată, în 6 zile, deja sunt 7865 de vizualizări pe youtube ale interviului plin de bun simț, demnitate, adevăr, realizat cu pr. prof. dr. Theodoros Zisis, care a provocat mâhnirea Preasfinției Voastre și emiterea înștiințării nr. 1082 în condițiile enunțate în analiza juridică de mai sus. Deci, procesul de receptare a hotărârilor Adunării din Creta este în desfășurare. Eu voi continua să scriu și să vorbesc atâta vreme cât îmi va bate inima în piept și nădăjduiesc să nu mă abat de la Adevăr, ci să rămân și să cresc în El, cu rugăciunile și sub ascultarea Preasfinției Voastre.
Vă anunț că înștiințarea nr. 1082 și această scrisoare le voi posta acum pe internet. Iar de mâine activitatea mea pastorală va continua, fără tulburare sau părtinire, ca și până acum. În cazul în care vor exista alte tensiuni și amenințări, voalate sau directe, mă încredințez ocrotirii Maicii Domnului, cu ale cărei sfinte rugăciunii să ne mân-tuim toți, cei cei slujim ortodox pe Fiul ei și Dumnezeul nostru.

Cu fiiască supunere,

dr. Ciprian-Ioan Staicu

Preasfinției Sale,
Preasfințitului ANDREI, Episcopul Covasnei și Harghitei

[1] Pr. Prof. V. Ioniţă, Hotărârile întrunirilor panortodoxe din 1923 până astăzi, Editura Basilica, Bucureşti, 2013, p. 90.

sursa: prieteniisfantuluiefrem.ro