Asociatia Cristiana din Bucuresti si trei teologi ecumenisti nu au convins participantii cu "argumentele" lor

   Teologul Mihai Silviu Chirila face o analiza pertinenta asupra conferintei filo-ecumeniste organizata de asociatia Cristiana la Piatra Neamt.     Organizatorii si invitatii au avut o surpriza care le-a dat planurile peste cap. Nu s-au asteptat ca participantii din sala sa fie documentati in legatura cu subiectul. La cuvintele jignitoare aruncate cu aroganta de catre profesorul Vasile Mihoc de la Oastea Domnului a inceput circul. Participantii din sala s-au simtit calomniati cand profesorul de la Sibiu i-a catalogat pe opozantii sinodului ca fiind “extremisti” si “schismatici”. Doctorul homeopat Pavel Chirila, organizatorul conferintei (in foto), este unul dintre sustinatorii sinodului ecumenist din Creta.

    Vezi si http://sinodultalharesc.tk/de-ce-asociatia-cristiana-apara-ierarhii-ecumenisti-care-s-au-despartit-de-invatatura-bisericii-ortodoxe/

 Invitatii conferintei au fost:

- Pr. prof. univ. dr. Vasile Mihoc de la Facultatea de Teologie din Sibiu;

- Conf. univ. dr. Patriciu Vlaicu de la Facultatea de Teologie din Cluj;

- Pr. prof. dr. Ciprian Bahrim de la Seminarul Teologic din Iasi;

De ce a fost conferinţa de la Piatra Neamţ un eşec total pentru organizatori

Joi, 1 septembrie[1] 2016, la Cinematograful Dacia Panoramic, din centrul municipiului Piatra Neamţ, s-a desfăşurat o conferinţă numită “O dezbatere teologică în legătură cu Sinodul din Creta”. Evenimentul a fost organizat de către Asociaţia Christiana, cu sprijinul Protopopiatului Piatra Neamţ, iar scopul acestuia a fost demonstrarea ataşamentului clerului şi credincioşilor nemţeni faţă de hotărârile Sinodului din Creta. 

Motivul organizării unei astfel de conferinţe la Piatra Neamţ a fost apariţia în zona Neamţului a unei luări de poziţie foarte puternice contra acestui sinod. Atitudinea tranşantă a unor monahi, clerici, teologi şi mireni a fost criticată atât de către Asociaţia Christiana, care a lansat un comunicat în care contestatarii sinodului erau acuzaţi de… rupere a unităţii Bisericii după modelul uniatist[2], cât şi de unele personalităţi ale lumii clericale nemţene, care au simţit nevoia să scrie “întru apărarea Mitropolitului nostru”[3]. În ultimele săptămâni, în zona Neamţ a fost răspândit zvonul că autorii Scrisorii către ierarhi... doresc “să-l dea jos pe Înaltul”, lucru cu desăvârşire neadevărat. 

Pentru ca acest eveniment să aibă succesul scontat, preoţii din protopopiat l-au recomandat credincioşilor din parohii, iar organizatorii au invitat trei profesori, doi universitari şi unul de seminar, din diverse părţi ale ţării, pentru a demonstra că la nivel naţional există un consens şi că atitudinea de contestare a sinodului din Creta este greşită.

         Răsturnare de situaţie

La ora începerii conferinţei totul părea perfect aranjat pentru un succes de răsunet, menit a transmite un mesaj la nivel naţional că opozanţii sinodului la Neamţ sunt o mână de oameni, care nu pot avea nicio influenţă asupra poporului credincios şi nu trebuie luaţi în considerare. O sală arhiplină îi făcea pe organizatori să se plimbe încrezători şi zâmbitori printre credincioşii invitaţi din parohiile nemţene, în aşteptarea evenimentului menit a demonstra că sinodul din Creta a fost “o victorie a Ortodoxiei”, iar contribuţia ierarhilor români la acesta a avut darul de a-i impresiona pe participanţi[4]. Printre cei prezenţi, opozanţii deja cunoscuţi datorită poziţiei luate contra sinodului din Creta, în număr foarte mic, au trăit sentimentul aruncării într-o groapă cu lei, aşteptând să fie judecaţi şi condamnaţi. 

Şi totuşi, în ciuda tuturor pregătirilor, ceva nu a funcţionat deloc. La câteva minute de la începerea conferinţei, cea mai mare parte a audienţei s-a întors împotriva invitaţilor şi a organizatorilor, iar atmosfera s-a transformat dintr-una de adeziune la concluzii prestabilite într-una de dezbatere teologică autentică, cu accente critice, cu întrebări foarte pertinente, cu replici foarte documentate ale sălii, cu manifestări de indignare, de altfel inerente unei astfel de confruntări. 

Această conferinţă a fost scăpată de sub control de către organizatori din două motive:

1.      Voia lui Dumnezeu.

2.     Patru erori fatale pe care le-au făcut. 

         Nu încape nicio îndoială că totul se întâmplă cu voia lui Dumnezeu pe acest pământ. Când un eveniment atât de bine organizat se întoarce împotriva celor care l-au pus la cale, nu e greu de înţeles că el nu a fost bineplăcut lui Dumnezeu. Cei prezenţi la acel eveniment din postura de opozanţi ai sinodului din Creta au resimţit acest lucru mai bine decât oricine altcineva.

            Erori fatale de organizare

În ceea ce priveşte erorile fatale de organizare, ele au fost, în opinia mea, următoarele:

1.    Preoţii nu au ţinut seama de structura spirituală a unor parohii. Atunci când au făcut invitaţiile, preoţii nu au luat în considerare faptul că duhul ecumenist, mentalitatea secularistă şi slaba activitate misionar-pastorală au făcut ca multe dintre parohiile ortodoxe actuale să fie alcătuite din două categorii de credincioşi: credincioşii ocazionali, cei care vin la biserică din diverse motive (necazuri, obişnuinţă etc.), dar care nu sunt ataşaţi cu trup şi suflet învăţăturilor Bisericii, pe care le amestecă cu tot felul de ideologii lumeşti, şi credincioşii devotaţi Bisericii, care, în fiecare parohie, alcătuiesc un grupuscul de oameni bine puşi la punct cu problematica spirituală, informaţi, preocupaţi de lectură, cu o viaţă duhovnicească ordonată de relaţia strânsă cu un duhovnic. Cei din prima categorie menţionată nu participă la conferinţe, pentru că tematica discutată nu îi preocupă. În acest fel, în momentul în care preoţii au făcut mobilizarea la conferinţă, fatalmente au apelat la credincioşii devotaţi, care în mare parte sunt adversari ai sinodului din Creta, deoarece înţeleg implicaţiile acestuia şi nu se lasă impresionaţi de discursuri triumfaliste. Aşa se explică faptul că sala a trecut atât de repede de partea contestatarilor sinodului, deşi a fost adusă să ovaţioneze realizările acestuia.

2.   S-a pronunţat cuvântul “extremişti”. A doua eroare fatală a fost etichetarea celor care contestă sinodul ca “extremişti”, o acuzaţie extrem de gravă şi cu conotaţii penale în legislaţia civilă. Încredinţat de către organizatori că se află în prezenţa unei audienţe favorabile, unul dintre invitaţi a catalogat, cam în a doua frază pe care a rostit-o, pe cei ce contestă sinodul din Creta drept “extremişti”. Acest termen a avut efectul unui chibrit aprins aruncat într-un siloz plin de fân uscat. Din acel moment, între pupitru şi sală s-a instalat o stare de vădită ostilitate. 

3.    Nu s-a început cu rugăciune. A treia eroare fatală a fost începerea acestei conferinţe fără rostirea rugăciunii de deschidere. O conferinţă teologică ce începe fără rugăciunea “Împărate ceresc” este sortită a se desfăşura fără binecuvântarea lui Dumnezeu. Rugăciunea a fost făcută după vreo 15 minute, când cineva din sală le-a atras atenţia organizatorilor asupra acestui lucru. 

4.  Invitaţii care contestau sinodul au fost invitaţi să plece. Către sfârşitul conferinţei, când atmosfera era încinsă, un tânăr domn, care s-a recomandat ca reprezentant al unei asociaţii partenere în organizarea conferinţei, s-a urcat pe scenă şi a invitat pe cei cărora nu le convine discuţia să plece. Peste câteva minute, aproape întreaga audienţă a cântat de trei ori “Hristos a înviat!” şi a părăsit sala.

         Vocea poporului contestă vehement sinodul din Creta

         Timp de două ore şi jumătate, într-o atmosferă punctată şi cu discuţii cât se poate de teologice, dar şi cu răbufniri de indignare, sala a cerut răspunsuri la întrebările care o frământau. Pe unele le-a primit, pe cele mai multe le-a contestat. O doamnă din Germania a povestit, cu lacrimi în ochi şi în glas, care este situaţia în diaspora românească din acea ţară, cum ecumenismul este practicat acolo de ani buni, cum ereticii se împărtăşesc în bisericile ortodoxe chiar fără a fi botezaţi. I s-a recomandat să depună o plângere la autorităţile eclesiale, ca şi cum acestea nu ar fi la curent cu această situaţie. 

           Unul dintre invitaţii să conferenţieze a cerut să i se arate cea mai mică urmă de erezie în documentele din Creta. I s-au citat câteva dintre premisele Declaraţiei de la Toronto, despre care sinodul spune că “sunt de importanţă capitală pentru participarea Bisericilor Ortodoxe la Consiliul Mondial al Bisericilor”. Aceste premise spun că apartenenţa la Biserica Universală depăşeşte apartenenţa la propriul corp eclesial, că nu există o identitate completă între Biserica lui Hristos şi membrele CMB (deci că Biserica Ortodoxă nu este Biserica lui Hristos, ci doar o parte din ea), că în afara Bisericii există creştini, care trebuie consideraţi în egală măsură membri ai Bisericii, că există chiar “Biserică în afara Bisericii”. S-a pus întrebarea “cum se împacă afirmaţia din Declaraţia de la Toronto ecclesia extra ecclesiam [“Biserică în afara Bisericii”] cu cuvintele sfântului Ciprian al Cartaginei extra ecclesiam nulla salus [“în afara Bisericii nu există mântuire”]? S-a afirmat că această recunoaştere a premiselor Declaraţiei de la Toronto ca fundamentale reprezintă o părtăşie la erezia eclesiologică a acestora. 

          Răspunsul la această interpelare a fost că documentul 6 nu se referă decât la premisa din Declaraţie pe care o citează (premisa 2), în ciuda faptului că textul spune “Ele [Bisericile Ortodoxe] au convingerea profundă că premisele Declaraţiei de la Toronto sunt de o importanţă capitală pentru participarea ortodoxă la CMB”, deci evocă premisele la plural, iar apoi citează una din ansamblul lor, care se aplica argumentării respective din text, fără a spune că este de acord doar cu acea premisă sau cu încă vreuna, dar că le-ar respinge pe cele ce sunt profund neconforme cu Ortodoxia şi sunt purtătoare ale unei concepţii eclesiologice eretice. 

            Un alt răspuns şocant a fost că pe siteul oficial www.basilica.ro, documentele sinodului sunt... traduse greşit. Cum este posibil aşa ceva? Să nu existe nimeni în România care să poată traduce câteva pagini din limbile oficiale ale sinodului, în condiţiile în care în ţară există zeci de mii de cabinete de traducere profesională? De ce îşi asuma Patriarhia Română astfel de erori care dezinformează credincioşii?

          S-a obiectat că, chiar şi în condiţiile în care se acceptă doar premisa citată în text, anume că membrele CMB nu sunt obligate să se recunoască reciproc ca biserici în adevăratul sens al cuvântului şi că nicio biserică nu e obligată să-şi modifice eclesiologia, prezenţa Bisericilor Ortodoxe în CMB este inutilă şi contrară principiilor misionare afirmate cu emfază în textul documentului 6 (ducerea mesajului lui Hristos către cei ce s-au despărţit de Biserică etc.), deoarece, în baza acestor principii, nu va reuşi să impună niciodată cuiva din CMB eclesiologia ortodoxă, prin urmare nu va reuşi niciodată să îi aducă la Ortodoxie pe ereticii prezenţi în acel consiliu. În plus, neobligativitatea recunoaşterii ca biserici depline este reciprocă, aşadar celelalte membre CMB nu sunt nici ele obligate să recunoască Biserica Ortodoxă ca Biserică deplină. Asumarea şi acceptarea acestui principiu, pe lângă o lepădare de credinţa ortodoxă, reprezintă şi un grav deserviciu adus misiunii Bisericii, deoarece ereticii vor vedea Biserica Ortodoxă ca pe încă una dintre “bisericile” creştine, nicidecum ca pe singura deţinătoare a adevărului de credinţă.

           S-au adus obiecţii cu privire la “discriminarea de gen”, arătându-se că aceasta este o concesie gravă făcută lobby-ului LGBT. Astfel, s-a arătat că într-unul din documentele semnate în Creta apar referiri la teoria genului, inflamând, practic, lupta ONG-urilor creştine cu propaganda susţinută de mişcarea LGBT. Invitaţii au fost întrebaţi de ce era nevoie de aceste prevederi într-unul din documentele oficiale ale Bisericii Ortodoxe, de vreme ce Biserica nu a practicat şi nu practică discriminarea, manifestând dragoste faţă de toţi fiii ei, inclusiv faţă de persoanele de orientare homosexuală, pe care doreşte să le aducă pe calea credinţei. La răspunsul neconvingător ce s-a dat, s-a replicat că a fost un moment în care participanţii ortodocşi din CMB au fost aproape de a admite o reconsiderare a poziţiei teologice faţă de homosexualitate, folosindu-se cu acel prilej expresia “nediscriminare de orice natură”. 

             A fost contestat articolul 22 al documentului 6, punându-se întrebarea dacă nu cumva plasarea în mijlocul unui text referitor la participarea ortodoxă la CMB a unei declaraţii de condamnare a celor angajaţi într-o “presupusă apărare a Ortodoxiei autentice” se referă de fapt doar la cei ce condamnă implicarea Bisericilor Ortodoxe în ecumenism, ştiut fiind că pentru toate celelalte forme de neorânduială canonică există legi canonice stricte. 

           S-a pus întrebarea dacă nu cumva sistemul sinodal a fost pervertit prin deciziile sinodului. Răspunsul a fost nesatisfăcător, fiind centrat pe motivarea modului de reprezentare la sinod, când de fapt întrebarea era dacă nu cumva s-a creat un nou sistem sinodal, unul de tip papal, cu puteri extinse în mod necanonic. 

           Au existat puternice obiecţii faţă de practica rugăciunii interconfesionale, iar la răspunsul că această practică a fost stopată în ultima perioadă, s-au prezentat înregistrări video şi imprimate de slujbe săvârşite în comun de preoţi ortodocşi şi catolici. 

               Conferenţiarii de la tribună au afirmat că Bisericile Ortodoxe evaluează participarea la CMB. Li s-a replicat că nicăieri nu scrie în documente că s-a luat decizia retragerii din CMB, ci doar că se face o evaluare, ceea ce nu înseamnă că la capătul acestei evaluări se va lua decizia părăsirii CMB. Dimpotrivă, documentul 6 abundă de angajamente de continuare a dialogului ecumenic. 

         Unul dintre conferenţiari a afirmat că nu există nicio menţiune a termenului “ecumenist” în text, o încercare subtilă de eludare a realităţii, ştiut fiind că, de fapt, “ecumenism” şi “mişcare ecumenică” reprezintă acelaşi lucru. 

           Una dintre cele mai disputate teme a fost, cum era de aşteptat, denumirea de “biserici” acordată ereticilor şi schismaticilor. S-a încercat explicaţia dogmatico-filosofică a detaşării numelui de esenţa pe care o denumeşte, pentru a se înţelege cum se poate numi ceva “biserică”, pentru ca apoi să i se conteste caracterul eclesial. În sprijinul argumentării a fost adusă explicaţia “dacă am numi maimuţa om, nu înseamnă că maimuţa este om”. La această explicaţie s-a replicat că Aristotel, părintele logicii formale, consideră că numele surprinde trăsăturile esenţiale ale lucrului denumit. La fel, Scriptura ne spune că Adam a dat nume tuturor animalelor. Cum le-ar fi dat nume, dacă nu înţelegea ce sunt? Unul dintre invitaţi a replicat că asocierea numelui la natură este riscantă, dând exemplu unor eretici din Antichitatea creştină, care au creat o teorie triteistă referitoare la modul de însuşire a Fiinţei comune de către Persoanele Treimice. I s-a reproşat că încurcă planurile, deoarece ereticii antici au făcut această confuzie din cauza incapacităţii de a înţelege maniera perihoretică în care coexistă Persoanele Treimice, având o singură Fiinţă, Care rămâne astfel indivizibilă. O replică ce a stârnit hilaritate a fost aceea că dacă ereticii au fost numiţi “biserici” aşa cum s-ar numi maimuţa om, atunci sinodalii şi-au bătut joc de ei, şi-au bătut joc şi de noi, şi de maimuţă, şi de om...  

              La această temă s-a încercat şi o demonstraţie canonico-istorică, argumentată cu un text al unui sinod local din 1484, cu altul din Enciclica Patriarhală din 1848, şi chiar cu canonul Sfântului Vasile care vorbeşte despre schismatici. S-a replicat că termenul “ecclesia” folosit de acele texte poate fi interpretat în sensul său de bază, ca “adunare”, nu în sensul teologic de Biserică, aşa cum făceau Molitfelnicele româneşti, care vorbeau despre lepădarea de “adunarea papistaşilor” sau “adunarea luteranilor” etc. Mai mult, s-a argumentat (din păcate s-a vociferat, deoarece nu s-a mai oferit microfonul pentru ca obiecţia să se facă auzită) că acel canon al Sfântului Vasile trebuia însoţit de tâlcuirea din Pidalion, care punea în altă lumină cele afirmate de către cel ce îl folosea pentru a spune la un moment dat: “Nu s-a făcut mai mult la acest sinod decât au făcut Sfântul Vasile sau cei prezenţi la sinodul din 1484” (cuvinte care au fost întâmpinate cu ostilitate).

             Obiecţia referitoare la interpretarea trunchiată a canoanelor a primit-o din nou acelaşi invitat, care trebuie admirat pentru modul în care a reuşit să dialogheze cu aproximativ 500 de oameni, dintre care cei mai mulţi erau în vădit dezacord cu ce spunea, şi atunci când, inevitabil, s-a ajuns la problema nepomenirii ierarhului. Acesta a prezentat canonul 31 apostolic, arătând că acel canon îl osândeşte pe preotul care nu pomeneşte pe ierarhul său, apoi a asociat acest canon cu canonul 13 al sinodului I-II din Constantinopol. I s-a cerut să pună pe ecran şi tâlcuirea canonului 31 apostolic, care spune aşa: “Iar câţi se despart de episcopul lor mai înainte de Sinodiceasca cercetare, pentru că el propovăduieşte în auzul tuturor vreo rea socoteală sau eres, unii ca aceia nu numai că cercetării celor de mai sus nu se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor drept slăvitori se învrednicesc, după canonul 15 al celui 1 şi 2 sobor” (Pidalion, Editura Credinţa Strămăşească, 2007, p. 70). Tâlcuirea face şi o firească legătură cu canonul 15, pe care invitatul a omis să o facă. Diferenţierile operate de sfinţia sa între ereziarh, eretic, erezie etc. au fost neconvingătoare, nereuşind să întoarcă prevederile clare ale canonului 31 şi ale canonului 15 I-II. La fel de irelevantă a fost şi precizarea că trebuie aşteptat ca episcopul eretic să greşească de trei ori (adică să fie sancţionat, în cazul nostru, după al treilea sinod panortodox de tipul celui din Creta?).

           Doar din lectura acestor teme discutate şi din vizionarea altor întrebări pertinente care s-au pus şi care nu pot fi cuprinse în această relatare datorită numărului mare, dar vor putea fi analizate pe filmarea care va fi pusă în curând la dispoziţia publicului larg, se poate constata că la conferinţa de la Piatra Neamţ au participat nişte oameni care au discutat probleme foarte importante şi serioase, în cunoştinţă de cauză. Relatările contrare, care au pus accent exclusiv pe protestele din sală din unele momente ale conferinţei, încearcă să mascheze acest eşec al celor care au dorit să facă o conferinţă de fidelizare cu sinodul din Creta. 

          Cu această ocazie, preoţii din parohiile nemţene au putut observa pe viu reacţia vehementă a poporului, care se opune clar deciziilor eretice ale sinodului şi nu este dispus să se lase manipulat să le accepte sub falsul pretext al apărării unităţii Bisericii de duşmani închipuiţi. 

            Cât despre organizatori, cred că se poate spune că au pregătit conferinţa lor, dar au participat la conferinţa poporului.

            Concluzii

         Deşi era firesc ca tema Conferinţei să pornească de la nivelul atins de declaraţiile Comunicatului MMB din 13 august 2016, ca raspuns la Scrisoarea deschisă adresată ierarhilor cu privire la sinodul din Creta, s-a luat de la început toată argumentaţia pentru susţinerea necondiţionata a sinodului, fără nicio critică şi fără greşelile deja recunoscute public. 

            De asemenea, se uită aspectul esenţial că Scrisoarea deschisă, cu toate cele 7 anexe, a primit aprecieri deosebite în cercurile MMB,  ca argumentaţie şi obiectivitate, cu o singură observaţie: că s-a greşit numai la capitolul “nepomenirea ierarhului”.  

            Lipsa acestor elemente esenţiale, care ţin de obiectivitatea demersului şi dezbaterilor începute pe marginea Scrisorii deschise, a contribuit la crearea de confuzii, derută şi tulburare la nivelul opiniei publice şi al celor prezenţi la conferinţă. 

           Toate aceste lacune i-au determinat pe organizatori şi pe conferenţiari să fie pripiţi cu catalogările şi ofensele aduse chiar de la începutul conferinţei.

         O astfel de abordare subiectivistă dovedeşte o lipsă de realism şi de profunzime a înţelegerii fenomenului în cauză, lipsa spiritului creator, de dialog, de conlucrare şi lipsa interesului pentru o rezolvare paşnică a unui conflict pornit tocmai pe dezinformare şi partizanat teologic.

           Iubirea pentru Adevăr cere reguli stricte, care, atunci când sunt eludate, produc reacţii adverse şi neaşteptate. 

              La Piatra Neamţ nu trebuia să fie reluate temele sinodului, ci aduse în discuţie toate datele la zi, din toate Bisericile Ortodoxe, de la ierarhi, clerici, teologi. Trebuia prezentată suma dezbaterilor din toate Bisericile Ortodoxe în momentul de faţă. Atunci tema şi conţinutul conferinţei s-ar fi dovedit realiste, actuale şi constructive. Or, conferinţa şi-a propus din start impunerea “victoriei sinodului”, fără nicio umbră, fără abateri, greşeli şi amendamente. S-a încercat  reducerea la tăcere a celor care au contestat laturile neortodoxe ale acestuia. Faptul că nu au fost acceptate forme de opoziţie denotă o notă de impostură, deloc specifică vieţii, comuniunii şi dezbaterilor ortodoxe.

Mihai Silviu Chirila

(Licentiat in Teologie)

Sursa: http://mihaisilviuchirila.blogspot.ro/2016/09/de-ce-fost-conferinta-de-la-piatra_7.html

---

[1] Data de 1 septembrie a fost proclamată de către Sinodul din Creta drept zi de meditaţie creştină asupra mediului înconjurător, cu alte cuvinte, zi de sărbătoare New Age, ştiut fiind că ecologia este arma ideologică prin care se propagă idolatria cultului New Age. Această zi se serbează şi de către romano-catolici, într-o zi mondială instituită de papa Francisc, în 2015. Iată, descris de un site iezuit, modul în care ecologia new-agistă îşi dă mâna cu ecumenismul: “Ziua mondială de rugăciune pentru ocrotirea creaţiei pune accentul în primul rând pe aspectul ecumenic, astfel că creştinii catolici şi ortodocşi se pot regăsi într-o unică rugăciune pentru îngrijirea creaţiei lui Dumnezeu. Nu este o întâmplare faptul că enciclica Laudato si face trimitere, încă din primele paragrafe, la contribuţiile patriarhului ecumenic Bartolomeu și ale mitropolitului ortodox Ioannis Zizioulas. De aceea, se poate spune că Ziua mondială de rugăciune este o urmare firească a enciclicei pontificale” (http://www.iezuiti.ro/2015/08/11/papa-a-proclamat-1-septembrie-ziua-mondiala-de-rugaciune-pentru-ocrotirea-creatiei/). 

[2]http://www.activenews.ro/stiri-social/Comunicat-important-privind-tulburarile-aduse-de-Sinodul-din-Creta-Atanasie-si-iezuitii-au-recurs-la-aceeasi-viclenie-la-sfarsitul-secolului-al-XVII-lea-cand-au-reusit-sa-sfasie-trupul-Bisericii-Ortodoxe-din-Transilvania-135873. Comparaţia făcută de cei de la Christiana este interesantă din perspectiva faptului că sinodul din Creta creează într-adevăr premisele transformării Bisericii Ortodoxe într-un fel de Biserică Greco-Catolică, însă rolul lui Atanasie Anghel îl joacă în acest scenariu semnatarii deciziilor din Creta, nicidecum semnatarii Scrisorii adresate ierarhilor cu privire la sinodul din Creta.

[3] https://www.facebook.com/protopopiatpnt/. Acest articol a fost publicat în preziua conferinţei, având un titlu sugestiv şi mobilizator.

[4]https://lonews.ro/sfantul-si-marele-sinod-panortodox/23083-patriarhul-daniel-si-ips-teofan-au-impresionat-sfantul-si-marele-sinod-din-creta.html.

---