vineri, 4 august 2017

Copiii volohi au vizitat şi oraşul Oradea



Pelerinajul copiilor volohi în România a avut în traseu şi judeţul Bihor. Scopul a fost de a vizita cât mai multe locuri reprezentative ţării noastre şi creareea de legături între volohi şi locuitorii de pe teritoriul României. Staţiunea Felix, Biblioteca Judeţeană, Universitatea din Oradea, Muzeul Militar, grădina zoologică, ştrandul Ioşia Nord şi alte locuri frumoase din judeţul nostru au fost pentru copiii volohi un model de civilizaţie şi educaţie. Ei şi-au exprimat dorinţa de a mai veni în România cu gândul să se înscrie la şcoală (liceu/facultate) şi a duce comunităţii volohe un suflu cu adevărat românesc.

În cele ce urmează, vă prezentăm un reportaj din ziarul Crişana, din 31 iulie, pagina 2, în care este relatată vizita copiilor volohi în judeţul nostru:

Volohii au trecut şi prin în Bihor.
Doresc să ţină legături cu fraţii lor din România.

Volohii sunt o comunitate românească de pe teritoriul Ucrainei de azi, aproape de graniţa cu Polonia. Ei locuiesc la marginea localităţii Poroşkovo din regiunea Transcarpatia, iar comunitatea lor numără aproximativ 2200 de membrii. Au venit în România să-şi cunoască rădăcinile din care se trag, dar mai ales să prindă legături cu cei de un neam cu ei.

Un grup de 10 copii volohi din Ucraina au sosit în judeţul nostru joi, 27 iulie, 2017, după amiază la Beiuş unde au luat masa, iar spre seară au ajuns la Felix. Au vizitat staţiunea şi au admirat lacul cu nuferi şi peşti coloraţi.

Vineri, 28 iulie, au vizitat muzeul militar de pe strada Armatei Române, campusul universitar şi Biblioteca Judeţeană, iar după ce au luat masa au fost la grădina zoologică.

Copiii volohi s-au aflat în judeţul nostru cu prilejul unui turneu prin ţară organizat de schitul „Sfinţii români” din judeţul Hunedoara. Acest turneu este intitulat „Copiii volohi – o călătorie spre rădăcini” având ca scop cunoaşterea istoriei şi geografiei României de către viitoarea generaţie a românilor volohi. Din turneu au făcut parte vizitarea anumitor locuri istorice importante cum ar fi cetăţi medievale din Moldova şi Ardeal, locuri pitoreşti care i-au impresionat, precum şi câteva centre universitare.

Organizatorul turneului, ieromonahul Eftimie Mitra, spune că volohii trăiesc în condiţii foarte grele şi se bucură că au mulţi copiii. Despre situaţia lor, preotul Eftimie spune: „Aceşti oameni au nevoie întâi de toate de educaţie. Trebuie investit în educaţia lor. Trebuiesc determinaţi să se integreze într-o viaţă civilizată. Copiii sunt cuminţi, au sufletele curate şi sunt convins că dacă vor primi sprijin din partea noastră se vor putea ridica din starea în care sunt. Există şi piedici, dar asta nu trebuie să ne sperie. S-a format deja un nucleu de oameni binevoitori, cu suflet românesc, care doresc să se implice în sprijinul volohilor. Dacă Dumnezeu ne va ajuta, viitoarele generaţii de volohi nu vor mai trăi în sărăcie şi izolare. Am toată speranţa că se vor găsi români care să susţină acest proiect. Nu pentru noi, ci pentru neamul acesta din care fac parte şi generaţiile viitoare de volohi, mai exact: de români”.

Părintele Eftimie a introdus în program şi vizitarea unor centre universitare: „Mă bucur că au reuşit să vadă cum arată o universitate. Au înţeles că doar prin şcoală se pot dezvolta din multe puncte de vedere. Dacă vom reuşi să aducem câţiva copii la şcoli în România, ei se vor întoarce în comunitatea lor ridicând nivelul intelectual al celor de acolo cu care intră în contact. Aici vor putea primi o educaţie pe care ei să o transmită volohilor, celor de acasă.” Atât vizita la Biblioteca Judeţeană, cât şi vizita la Biblioteca din campusul universitar i-a impresionat pe copii.

Câteva persoane din Beiuş au creat un grup pe facebook prin care să informeze cu tot ce se întâmplă în comunitatea volohilor din Ucraina. Grupul este intitulat „VOLOHII: Români uitaţi de lume din vestul Ucrainei”, iar umărul membrilor acestuia este în creştere.

Sorin Mureşan
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Imaginile folosite le-am preluat de pe internet.

5 comentarii:

  1. Parintele Eftimie ar trebui sa fie un model de urmat pentru fetele bisericesti. Curajul,credinta si patriotismul dansului ne confirma ca inca mai avem preoti adevarati printre noi cei care inca credem ca biserica noastra ortodoxa este temelia de neclintit a poporului roman.
    Multumim parinte pentru implicarea dvs. Vohohii sunt fratii nostri si trebuie sa ii ajutam sa nu mai aibe sentimentul ca sunt abandonati.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ne bucuram ca acesti copii au reusit sa vada si altceva decat le-a oferit sistemul de acolo.

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte bine, sa se mai faca. Sprijinim si noi. Va caut la telefon.

    RăspundețiȘtergere
  4. Dacă ar fi patrioți aceste jeguri de politicieni, i-ar atrage în lupta Românismului pe acești copii amenințați cu deznaționalizarea. Dar de unde atâta minte la jegurile astea de politicieni. Acești politicieni omoară Poporul Român. Blestemați să fie!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Emilian Dobrean6 august 2017 la 15:49

      Lucian,
      Ai perfecta dreptate.
      Te aprob 100%.
      Jigodiile de la conducerea Statului Roman strica, nu ajuta, in toate privintele.

      Ștergere

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.