Idei din Sfintele Evanghelii pentru predicile duminicilor şi sărbătorilor de peste an ale PS Ioan Mihălţan al Oradiei

Duminica  a treia după Pogogârea Sfântului Duh

Ev. Matei VI, 22-23

1.Dacă s-ar face o comparaţie între lumina ochilor trupeşti şi între lumina ochilor sufleteşti, amândouă sunt de mare valoare pentru om, dar şi diferenţiate: lumina ochiului trupesc are în vedere folosul ei în lumea vremelnică, pe cînd lumina ochiului sufletesc are şi veşnicie pe lângă lumea vremelnică.

2.Vrând să scoată în evidenţă folosul luminii ochiului trupesc, Mântuitorul vrea să înveţe că de lumina lor depinde tot trupul şi de lumina ochiului sufletesc depinde toată mântuirea noastră.

3.Prezentând şi primejdia întunecimii ochiului trupesc şi sufletesc, Mântuitorul pune accentul pe primejdiile lipsei de lumină, atât a ochiului trupesc, cât şi a ochiului sufletesc, însemnând cât de mare va fi întunericul acela.

4.Uneori, prin amăgire, s-ar putea şă se nască şi pretenţia că, în întuneric fiind, să ai pretenţia că luminezi.

5.Mergând mai departe, cu aceeaşi putere de amăgire, să se confunde slujirile, atât a lui  Dumnezeu,  cât şi a duhului celui rău. Şi aceasta pentru că nu se face o deosebire netă în folosul acelor două slujiri. Nu se poate pretinde că folosul slujirii duhului celui rău se poate asemăna cu folosul slujirii lui Dumnezeu.

6.Desigur nu poţi sluji în acelaşi timp, dar pe rând se poate. Nici nu există numai o slujire în lumea aceasta. Faptul că se spune că în mijlocul raiului era pomul cunoştinţei binelui şi răului, după Sf.Părinţi, acest pom ar fi inima omului care nu întotodeauna slujeşte numai binele, ci deseori şi răul.

7.Poporul şi proverbele sale cântă: “Doamne la inima mea este un râu şi-o fântânea/Fântâneau-i de păcate, râul le spală pe toate.”

8.Întunecimea ochiului sufletesc duce la rezultatul îngrijorărilor, la lipsa nădejdii, care grijă merge până la deznădejde uneori, care e legată de scăderea puterilor dumnzeieşti din pricina păcatelor.

9.Putem lua un exemplu viu grăitor din viaţa copiilor, care datorită curăţenieie lor sufleteşti niciodată nu şi-au pierdut nădejdea în tatăl lor. Încrederea în tatăl lor e bazată pe dragostea profundă a comuniunii sincere cu tatăl lor. El este încredinţat  că-i va purta de grijă în orice împrejurare. Cu atât mai mult trebuie să avem încredere în Tatăl ceresc, care e şi mai puternic şi cu mult mai multă dragoste.

10.Încercarea Mântuitorului de a trezi în sufletul omului nădejdea în Dumnezeu îl duce la comparaţia  dintre purtarea de grijă a lui Dumnezeu faţă de natură, ori purtarea de grijă faţă de om are un temei mult mai puternic faţă de natura neînsufleţită. S-ar părea că e chiar o mâhnire sufletească a lui Dumnezeu, constatând slaba noastră încredere în purtarea lui Dumnezeu. Totodată Dumnezeu este conştient de primejdia lipsei de încredere, de suferinţa lipsei de curaj, de aceea prin aceste exemple doreşte să-l trezească pe om la alt fel de a gândi, să-l scoată din singuralizare, din cercul său îngust şi să-l ridice la comuniunea plină de viaţă şi nădejde cu Dumnezeu.

11.Comparaţia cu crinii câmpului are în vedere nu doar frumuseţile crinilor, ci bucuriile duhovniceşti şi mirosul de bună mireasmă a acestei bucurii. Aceasta nu înseamnă că ne-am sustrage de la munca pentru întreţinerea vieţii, că toate le-ar da Dumenzeu ca dar. Mereu rămâne o împreună-lucrare dintre noi şi Dumnezeu. Că şi crinii sunt îngrijiţi, nu cresc la întâmplare şi păsările trudesc pentru hrana lor.

12.Mereu face o comparaţie între creatură şi om. S-ar părea că toată această referire a lui Dumnezeu la creatură în comparaţie cu omul ar dovedi puţina încredere a omului în puterile lui Dumnezeu, slaba lui încredere în puterile lui Dumnezeu, neliniştea lui sufletească de înstrăinarea de Dumnezeu.

13.Ar vrea să facă o comparaţie între neamuri – cei străini de Dumnezeu şi cei apropiaţi de Dumnezeu. Şi lor le poartă Dumnezeu de grijă. Cu atât mai mult celor apropiaţi.

14.Mereu se accentuează această deosebită purtare de grijă a lui Dumnezu şi mai puţina noastră încredere.

15.Îndemnul de la sfârşitul Evangheliei: “Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui”nu înseamnă că toate le va Dumnezeu de-a gata, ci din contră, căutând puterea de viaţă, de energie a harului în fiinţa omenească, îi va da omului noi forţe şi puteri de realizări cu care puteri şi forţe  poate plini chiar şi realizări ale dreptăţii sociale şi totodată această trăire a Împărăţiei lui Dumnezeu aici îl va aduce la o cunoaştere adevărată a lui Dumnezeu şi prin această cunoaştere nu va mai fi străin de Dumnezeu, nici lipsit de curaj şi de nădejde, ci va realiza un echilibru sufletesc. Acest echilibru sufletesc nu-l va lăsa să ajungă la altfel de stări sufleteşti în lăuntrul său. Va cunoaşte de aici frumuseţile Împărăţiei lui Dumnezeu.

16.Prin această cunoaştere va descoperi rostul şi scopul vieţii sale în lumea aceasta care nu-i va lăsa lăuntrul într-un dezechilibru descurajator.

17.Toată Evanghelia, începând de la lumina ochiului curat şi până la ultimul verset, nu este altceva decât încercarea lui Dumnezeu de a-l trezi pe om la o mai puternică comuniune cu Tatăl cel ceresc. Deci omul nu poate sta nepăsător văzând atâta purtare de grijă.

Text preluat din PS Ioan Mihălţan, episcopul Oradiei  „Idei din Sfintele Evanghelii pentru predicile duminicilor şi sărbătorilor de peste an”, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, 1999, p.55-58