Viaţa şi minunile Sfântului Dionisie de Zakynthos

Sfântul Dionisie de Zakynthos s-a născut în 1547 în satul Aigialos de pe Insula Zakynthos din Marea Ionică. El provenea din faimoasa familie Sigouros şi numele său de mirean era Gradenigos sau Draganigos Sigouros. Când strămoşii săi au ajuns pe insulă, conducătorul acesteia le-a dat pământ în sud-vestul insulei pe care l-au cultivat şi unde au trăit în pace.

Părinţii Sfântului Dionisie se numeau Mokios Sigouros şi Pavlina Valvi. Ei au avut 3 copii: Draganigos, Constantin şi Sigoura, care au fost crescuţi în credinţa, principiile şi învăţătura ortodoxă.

 Sfântul Ierarh Dionisie de Zakynthos

 Printr-un contract din 27 octombrie 1557, aflat în Arhivele istorice ale Insulei Zakynthos, însă care din nefericire a fost distrus în 1953 de un incendiu, tatăl sfântului l-a angajat pe profesorul învăţat Kairophylas să-l înveţe pe băiatul de 10 ani ,,alfabetul Bisericii, adică cântările, slujbele de rugăciune, Psaltirea, Epistolele şi Sfânta Scriptură”. Această educaţie elementară a fost urmată ulterior de studii mai profunde, sub călăuzirea unor profesori evlavioşi şi învăţaţi. Sfântul nu a plecat departe de insula sa natală. Poate că el a stat la picioarele distinşilor teologi care călătoreau prin Europa şi se opreau la Zakynthos. Oricum ar fi, el a învăţat greaca veche, latina şi chiar italiana, deşi studiile sale principale cuprindeau Sfânta Scriptură, Părinţii Bisericii şi teologie clasică. Se pare că el a scris comentarii la scrierile Sfântului Grigorie Teologul.

Retragerea din lume

Pe măsură ce a crescut, el s-a depărtat de lume, neatrăgându-l nici nobleţea naşterii, nici marile bogăţii sau slava şi cinstea. La 21 de ani, s-a retras în Mânăstirea Schimbarea la Faţă a Domnului, un aşezământ foarte vechi de pe Insula Strofades, situată la sud de Zakynthos. Se pare că părinţii lui muriseră deja şi din acest motiv el a încredinţat toată averea fratelui său Constantin, lăsându-i şi responsabilitatea asigurării unei zestre surorii lor Sigoura.

După intrarea în mânăstire, el s-a dedicat postului, privegherii şi rugăciunii. Studia Scripturile şi vieţile sfinţilor zi şi noapte. El a devenit foarte curând un părinte duhovnicesc cu viaţă îmbunătăţită, mulţi monahi mai bătrâni ca el străduindu-se să-l urmeze în nevoinţele sale. În scurt timp a fost tuns în monahism, primind numele de Daniil. Vestea despre iscusinţa sa duhovnicească s-a răspândit în toată insula şi, ca urmare, comunitatea de credincioşi din Zakynthos l-a rugat să păstorească Mânăstirea Panagia Anafonitria. Sfântul a reorganizat acest lăcaş monahal şi l-a transformat într-un loc însemnat de vieţuire şi instruire monahală.

 Preot şi episcop

După un an de zile, Episcopul Filoteu de Kefallonia şi Zakynthos l-a hirotonit preot, în ciuda împotrivirii sale. În 1557, sfântul a dorit să meargă în pelerinaj în Ţara Sfântă. În drumul său, a trecut prin Atena, unde a mers la Arhiepiscopul Nicanor al Atenei pentru a-i cere binecuvântarea.

Discutând cu el, arhiepiscopul Nicanor a cunoscut înălţimea duhovnicească a tânărului şi i-a oferit scaunul episcopal al Eghinei, aflat în jurisdicţia Atenei. În cele din urmă l-a convins să accepte, iar Patriarhul Ieremia al Constantinopolului a fost bucuros să-şi dea acordul pentru hirotonie. Astfel, ieromonahul Daniil a fost hirotonit episcop de Eghina şi a luat numele de Dionisie, în cinstea Sfântului Dionisie Areopagitul.

Noul episcop a fost primit cu bucurie de credincioşi împreună cu clerul Eghinei. El a început imediat lucrarea sa de înnoire. Neobosit în a-şi împlini îndatoririle păstoreşti, sfântul lucra zi şi noapte pentru întărirea turmei. Oriunde era o problemă, o greutate, sărăcie, sfântul era prezent. El era apărătorul credincioşilor din Eghina şi un mărturisitor al Ortodoxiei. Sărmanii şi nevoiaşii veneau la el, orfanii şi văduvele se îndreptau către el şi chiar bogaţii şi armatorii îi căutau compania pentru a asculta sfaturile şi vorbele sale înţelepte. La rândul lui, el se bucura alături de cei care se bucurau, şi plângea alături de cei care sufereau.

În vechea catedrală aflată la câţiva kilometri în afara localităţii Perachora, se păstrează până astăzi un scaun de piatră care este numit de locuitori ,,tronul sfântului”. Şezând pe el, sfântul propovăduia şi povăţuia turma cu simplitate apostolică. Treptat, vestea despre sfinţenia sa s-a răspândit nu numai în insulele dimprejur, ci mult mai departe. Veneau oameni din Atena, Megara, Salamis, Poros şi alte locuri, dorind să-l vadă şi să-l asculte şi să se înţelepţească din cuvintele lui.

 Retragerea din scaunul episcopal

În 1579, Sfântul Dionisie a renunţat la demnitatea sa de episcop al Eghinei şi a revenit în Zakynthos. El se temea ca nu cumva laudele oamenilor, care-l ridicaseră la asemenea înălţimi, să sfârşească prin a-l pogorî în abisul mândriei. Această teamă l-a făcut să renunţe la scaunul episcopal, spre mâhnirea credincioşilor din Eghina, care şi-au pierdut părintele duhovnicesc. Sfântul i-a liniştit şi a avut grijă să găsească un urmaş care să-i călăuzească.

Credincioşii din Zakynthos au fost bucuroşi de întoarcerea sa. Patriarhul Ieremia al Constantinopolului l-a numit episcop sufragant de Zakynthos şi preşedinte al comunităţii. Sfântul a pornit şi aici lucrarea sa duhovnicească. El a hirotonit clerici, a slujit la praznice, înmormântări, s-a îngrijit cu dragoste părintească de credincioşi. Atraşi de felul cald şi apropiat în care îşi trata fiii duhovniceşti, credincioşii din jurisdicţia episcopului de Kefallonia au venit către el, cerându-i diverse slujbe, spre supărarea episcopului lor. Unii dintre apropiaţii acestuia au mers la Veneţia şi s-au plâns dogelui, susţinând că sfântul intra în jurisdicţia altuia.

Aflând acestea, în 1581, dogele Veneţiei, Nicholas Daponte, a trimis ordin conducătorului Insulei Zakynthos, potrivit căruia ,,preacuviosul Dionisie Sigouros trebuie să se abţină de a săvârşi orice lucrare ecleziastică care intră în jurisdicţia de Kefallonia şi Zakynthos”.

Deşi fusese numit de patriarh, sfântul a renunţat la poziţia sa evitând astfel scandalul şi cearta. Oricum, iubirea şi evlavia credincioşilor din Zakynthos faţă de el erau atât de mari, încât în anul următor el a fost ales paroh al Bisericii Sfântul Nicolae.

Adormirea sfântului

Zilele şi anii au trecut, iar sfântul a continuat neobosit lucrarea sa pentru mântuirea oamenilor. Dumnezeu i-a descoperit că i se apropie sfârşitul. Împăcat şi liniştit, el şi-a dat sufletul în mâinile Domnului pe 17 decembrie 1622, la vârsta de 75 de ani. Ultima sa dorinţă a fost să fie înmormântat în Biserica Sfântul Gheorghe de pe Insula Strofades, unde a fost tuns în monahism.

După 3 ani, rămăşiţele sale au fost dezgropate şi găsite neputrede şi răspândind o mireasmă deosebită de flori şi tămâie. Credincioşii au luat trupul său şi l-au aşezat întâi într-o raclă, apoi chiar pe scaunul episcopal. Istoricul perioadei, Ferrari, nota: ,,Am văzut sfintele moaşte pe scaunul episcopal, intacte cu excepţia dinţilor şi a vârfului nasului”.

Deşi nu fusese canonizat oficial de Biserică, credincioşii îl cinsteau ca pe un sfânt datorită minunilor săvârşite zilnic la cererea celor care-l rugau cu credinţă. Nenumăratele sale minuni au dus la canonizarea sa în 1703 de Biserica Ortodoxă printr-un document semnat de 10 episcopi ai Patriarhiei Ecumenice. Sfântul Dionisie de Zakynthos are ca zi de prăznuire data adormirii sale, 17 decembrie, iar pe 22 august Biserica cinsteşte mutarea moaştelor sale.

În 1717, pentru a apăra sfintele moaşte de invaziile continue şi distrugătoare ale piraţilor şi turcilor, monahii din Mânăstirea Strofades le-au mutat la metohul mânăstirii din Kalliteros. În timpul invaziei turcilor din 1717, au fost tăiate mâinile sfântului, însă printr-o minune moaştele nu au fost complet distruse.

Ulterior, în zona Ammos a fost construită în cinstea sa o biserică care a devenit rapid mânăstire. În 1764, biserica mânăstirii a fost reconstruită, dar în 1893, mânăstirea a fost distrusă de un cutremur puternic. Moaştele sfântului vor fi mutate într-un paraclis temporar până în 1925, când se va pune temelia pentru o biserică mai rezistentă.

În 1953, când un alt cutremur puternic a lovit insula, biserica a rămas neatinsă şi a fost folosită ca refugiu pentru cei rămaşi fără case. În 1957, a fost construită o nouă mânăstire numită chiar din acea vreme Mânăstirea Strofadelor şi a Sfântului Dionisie, unde se află şi în prezent moaştele Sfântului Dionisie.

Tropar, glasul 1

Mlădiţă a Zakynthos-ului şi episcop al Eghinei, apărător al Mânăstirii Strofades, Sfântul Dionisie cel dreptslăvitor, acum toţi credincioşii să-l cinstim şi să strigăm către el: prin rugăciunile tale fierbinţi mântuieşte-ne pe noi, cei care prăznuim pomenirea ta şi strigăm: slavă Celui ce te-a preamărit pe tine, slavă Celui ce te-a încununat pe tine, slavă Celui ce te-a dat nouă mijlocitor neobosit.

Condac, glasul 3

Astăzi Zakynthos-ul îi cheamă pe toţi credincioşii laolaltă, îndemnându-i să aducă laude în cântări şi imne de mulţumire apărătorului nostru mare şi fierbinte în nevoi şi mâhniri, care-i salvează pe cei aflaţi în primejdii. Şi tot Zakynthos-ul îl cinsteşte, strigând: Bucură-te, Dionisie, lauda credincioşilor !