De coasă-i iarba pe deal

 Tânărul ţăran Viorel Vârşan îşi exprimă dragostea de neam şi Biserică în versuri. Nu este prima dată când un om de la ţară are un astfel de mod prin care să-şi jelească durerea purtată în piept. Versurile sale simple dar cu un puternic fior patriotic fac o analogie între felul prin care poporul român a dăinuit peste veacuri fiind “cosit” de atâtea ori (Marioara Morar):

De coasă-i iarba pe deal,

În țara-ntreagă, în Ardeal,

Cu flori este iarba țesută,

Frumoasă-i până nu-i cosită.

La toamnă o vezi uscată-n clăi,

Pe iarnă la vaci și la oi,

Când primăvara o să vină,

Iarba învie din rădăcină.

Coasa o taie, o omoară,

Iarba din nou învie iară,

Acum i-a stau și mă gândesc,

Așa-i și neamul românesc.

Mereu, mereu a fost cosit,

Atunci când birul n-a plătit,

și iar creșteau viteji din prunci,

la lupte cu hoarda de turci.

Mama-și creștea copii toți,

De sabie erau toți morți

În pântece nu-i omora,

Mureau ei apărând țara.

Irod acum s-a mâniat,

Poruncă aspră parcă a dat,

Să îi omoare-n scutece,

Chiar și la mame-n pântece.

Și dacă ar fi cu putință,

Să nu se nască nici o ființă,

Irod acum e emancipat,

Cu vicleșug el a lucrat.

Nu strigă, sabia nu scoate,

Ci blând omoară zi și noapte,

Spunând că este dreptul tău,

Căci cu copii azi trăiești greu.

“Copilul este o povară”,

În pântece tu îl omoară,

Atunci boala se instalează,

De tine soțul divorțează.

O Mamă sfântă de altădată,

Străinii acum te vor uitată,

Învie cum erai atunci,

Naște, educă iară prunci.

Învață-i “șapte ani de-acasă”,

Arată-le viața frumoasă,

Umblă-mbrăcată cuviincios,

Ca de copii să ai folos.

Învie tu învie mamă,

De astea să se țină seamă,

Tată revino-ți cum ai fost,

Copii tăi să aibă rost.

Învie iar din rădăcină,

Cu familia ta creștină,

Învie iar legionar,

Ca să avem cerescul har.

Legionar de tine am aflat,

Că ce-i frumos ai promovat,

Dar ai primit o rea răsplată,

O viață-n chin întemnițată.

Batjocoră și moarte amară,

Că ați iubit această țară,

Acum sunteți o rădăcină,

De preț la țara cea română.

Din nou acum e primăvară,

Începe iarba să răsară,

Chiar dacă s-a ierbicidat,

Străinii asta au forțat.

Chiar de-i secetă pe pământ,

Rădăcina-i cu-ngrășământ,

Chiar dacă-i frig și bate văntul,

De martiri ne e plin pământul.

Eu cu astfel de rădăcină,

Mă mândresc cu țara română,

Sunt un țăran și-așa voi fi,

La țară-mi place a trăi.

Aici la țară m-am născut,

Muncind pământul am crescut,

Păstor la vaci în deal la coasă,

Nu e o treabă rușinoasă.

Petre Țuțea avea un cuvânt,

“țăranu-i omul absolut”,

Nu vreau să zic școala nu-i bună,

Dar nu uita de rădăcină.

Învață carte cu folos,

Aproape de Iisus Hristos,

Învață și îți dă silința,

Și împletește-o cu credința.

La școală azi se promovează,

Tot ce e rău și dăunează,

Române-acum să fi atent,

Cuminte și inteligent.

Întoarce-te la rădăcină,

Vezi cum era viaţa străbună,

Du-te prin sate drag român,

Întreabă, întreabă om bătrân,

De Aiud, de Gherla şi Pitești,

Întreabă să vezi ce găsești,

De Sighet, Canal, Poarta Albă,

De toate acestea tu întreabă.

Că mor bătrânii cum l-i dat,

Iar ce știu ei se vrea uitat,

și pune tu într-o balanță,

Să-i dai ce-i bun la a ta viață.

As vrea sa-ti spun Ardeal batran: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2012/10/as-vrea-sa-ti-spun-ardeal-batran.html