ÎN AMERICA, CONVERTIŢII LA ORTODOXIE SPORESC ÎN FIECARE AN

                La începutul lunii aprilie (1998 -n.n.), cunoscutul luptător anticomunist, părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, a revenit în ţară pentru câteva săptămâni. Tinerii, pe tot parcursul acestor zile au încercat să stea cât mai aproape de dânsul. Publicăm aici o parte din răspunsurile pe care părintele Calciu le-a dat studenţilor în cadrul unei conferinţe  în Aula Magna a Universităţi precum şi cu ocazia unor discuţii într-un cerc mai restrâns. Cei care vor încerca să facă o legătură între răspunsurile incomode ale Părintelui Calciu şi încercarea, la puţin timp după această conferinţă, a se interzice manifestările religioase din Universitatea Bucureşti, se pare că nu vor fi departe de adevăr...(Red.)

                Ce ne puteţi spune despre campania de denigrare care se duce împotriva Bisericii Ortodoxe din România ?                              

Părintele Calciu: Dacă într-o lume a negaţiei Biserica Ortodoxă ar fi lăudată, ar fi foarte grav. Intr-o lume a negaţiei Biserica lui Hristos nu poate fi decât detestată, votul nostru este suferinţa; să nu fugim de ea! In această luptă noi trebuie să afirmăm adevărul. Dacă nu afirmăm adevărul credinţei înseamnă că suntem oameni care nu iubim cu adevărat Biserica noastră. Să nu ne temem de atacurile vrăjmaşilor, au fost altele şi mai grave, nu este un atac mai dur sau mai criminal decât atacul comunist. Rugăciunea este suficientă. Post, mărturisirea păcatelor şi iarăşi rugăciune .

                O parte din colegii noştri spun că este ceva anacronic, stupid să te rogi astăzi, când poţi foarte bine să faci atâtea fapte bune în social!...

Părintele Calciu: Inainte să fiu arestat am mers la Sibiu la Mitropolitul Nicolae Bălan şi am avut o convorbire cu el şi cu câţiva preoţi. Dânsul ne spunea aşa: ”In regimul comunist poţi să înaintezi în sus oricât vrei, dar să nu te extinzi, dacă te-ai extins, te-a tăiat”. În condiţiile actuale nu trebuie să mergi în sus. Cei care ridiculizează Biserica şi spiritualitatea vor să te extinzi în societate, să fii membru al societăţii cu toate problemele ei, să nu mai ai putere să-ţi înalţi spiritul spre Dumnezeu. E ciudat, este exact invers. Asta nu înseamnă că trebuie să fim indiferenţi la ce se întâmplă în jurul nostru. Insă nimic nu este anacronic în practica adevărată a rugăciunii. Petre Ţuţea spunea ca toate ştinţele au ajuns la bacalaureat, numai teologia - care înseamnă în special puterea de a te ruga - a ajuns la licenţă întrucât posedă adevărul absolut.

                După căderea comunismului care este noul câmp de batălie despre care ne-aţi vorbit, sau acum toate lucrurile sunt bune?

Părintele Calciu: Nu! Nu sunt bune deloc. Câmpul de bătălie rămâne tot inima noastră. Mai mult decât în trecut, când se putea distinge clar între bine şi rău, astăzi suntem atacaţi într-un mod mult mai subtil. De aceea va trebui ca trezvia noastră să fie mai mare, lupta noastră mai subtilă, mai dificilă. Din această cauză am făcut apel la citirea Bibliei şi la rugăciunea permanentă.

                Cum se vede mişcarea ecumenică din Statele Unite?

Părintele Calciu: Mişcarea ecumenică este un curent iniţiat de cei ce încearcă nivelarea religiilor, nivelarea popoarelor. Este o acţiune pe care masoneria o încearcă de multă vreme. Eu sunt împotriva ecumenismului. Îl socot cea mai mare erezie a secolului nostru. Nu ştiu dacă sunteţi la curent cu faptul că Biserica Sârbă  a cerut ieşirea din ecumenism. Până în prezent din mişcarea ecumenistă au ieşit: Biserica Sârbă, Biserica Georgiană şi Biserica Ierusalimului. Cred că cel mai bine este să fim prudenţi cu acest fel de ecumenism care încearcă o relativizare spirituală la nivelul cel mai de jos, distrugând specificul ortodoxiei.

                Dacă respingeţi ecumenismul, înseamnă că nu sunteţi de acord cu apropierea dintre biserici?

Părintele Calciu: Nu! Mişcarea ecumenică contemporană este altceva decât relaţiile frăţeşti dintre biserici. Ea este o organizaţie supraecleziastică ce îşi impune punctele ei de vedere care de cele mai multe ori, vin în contradicţie cu specificul nostru. În acest fel se creează treptat o nouă religie comună, fără nici un fel de rădăcină spirituală.

                Aveţi de gând să vă scrieţi memoriile? Ar putea fi un document deosebit

Părintele Calciu: Am început să-mi scriu memoriile înaintea celei de-a doua arestări şi cu cât scriam mai mult, cu atât simţeam că intram într-o posesiune demonică. Înainte de arestare am distrus vreo 80 pagini, fără să mă gândesc că voi fi arestat. Dar când am început predicile mele am simţit că era un conflict mortal între ceea ce voiam să fac pe linia lui Hristos şi ceea ce scriam, pentru că lucrurile acelea mă răscoleau. Am scris o carte în Occident care a fost publicată la editura Mănăstirii Sfântului Paisie Velicicovski în care am evitat acele grozăvii şi care se numeşte “Hristos te cheamă”. Este foarte cunoscută în toate mediile ortodoxe din America.

                Ce atitudine trebuie să aibă studenţii teologi faţă de actele de corupţie din învăţământul teologic, acte ce pun în primejdie procesul de selecţie a preoţilor şi procesul de învăţământ însuşi?

Părintele Calciu: Bineînţeles că noi luptăm împotriva corupţiei, oriunde ar fi ea. Corupţia din Ţara Românească a atins toate mediile; noi trebuie să refacem, prin spiritualitatea ortodoxă, prin preoţi, prin Biserică, sufletul moral al fiinţei neamului nostru. De aceea sunt întristat să aud că există o corupţie în învăţământul teologic şi sper ca aceasta să fie ultima. Sper că ierarhii vor lua măsuri pe viitor, să nu mai existe aşa ceva; dacă este adevărat, eu nu ştiu, pentru că se scriu multe lucruri şi nu ştiu dacă sunt adevărate sau nu. Poate că sunt adevărate, poate că sunt încercări de a lovi încă o dată ortodoxia, dar dacă lucrurile sunt adevărate, sunt convins că ierarhii vor lua măsuri şi că se va vindeca fiinţa Bisericii noastre pentru ca apoi sănătatea morală să se răspândească asupra întregii societăţi.

                Nu există un pericol prea mare să ne risipim în activităţile sociale atâta timp cât nu avem clară o “politică“ a rugăciunii?

Părintele Calciu: Rugăciunea este unită cu fapta. A te concentra numai pe rugăciune sau numai pe faptă înseamnă că eşti incomplet; credinţa şi faptele sunt salvatoare pentru fiinţa umană. Rămâneţi în societate, luptaţi sau căutaţi, rugaţi-vă şi Dumnezeu vă va salva.

                Ne puteţi oferi alte amănunte despre convertirile la ortodoxie din America?

Părintele Calciu: În afară de monahii de la Mănăstirea Sfântul Paisie Velicicovski mai avem convertiri, sunt sute. Dacă sunt sute de convertiri nu înseamnă nici măcar o picătură într-un ocean, pentru o suprafaţă imensă ca Americii. Oricum, de când am ajuns în America am văzut cum convertiţii la ortodoxie sporesc din ce în ce mai mult. Mai este o altă mănăstire care  se cheamă Platina situată sus de tot, în Munţii Californiei aproape de San Francisco. Se numeşte astfel de la faptul că acolo s-a exploatat platină. Părintele Serafim Rose a întemeiat această mănăstire împreună cu părintele Herman. Viaţa în această  mănăstire este extrem de dură. Nu au apă curentă, nu au lumină, chiliile sunt numai din lemn, aşezate pe stâncă, fără izolare. Aceşti călugări trăiesc în frig, în nişte condiţii de vieţuire foarte aspre. Ei publică o revistă “Cuvântul Ortodox”. Sunt convertiţi din oameni care au avut experienţa străzii sau care au avut o experienţă satanică. Probabil că unii dintre voi aţi auzit de grupul Nirvana din California, care prin ritmul şi textele muzicii lor au distrus sufletele multor tineri. Solistul vocal s-a sinucis şi a lăsat o scrisoare în care a spus că viaţa lui este pustie, că nu găseşte nici un fel de punct de orientare şi că sub picioarele lui nu este nimic, iar din punct de vedere spiritual a ajuns la concluzia că viaţa lui nu are vreun sens. Prietenul lui i-a citit scrisoarea şi a început să-şi pună întrebări: “Ce se întâmplă cu noi? Unde mergem?” Ajungând întâmplător la mănăstirea Platina s-a convertit. Este unul din cei mai fervenţi rugători şi mai adânci cugetători duhovniceşti. Un alt exemplu tot acolo la Platina: am întâlnit un inginer de sistem, era milionar, avea patruzeci de ani - a renunţat la tot, a venit la mănăstire, s-a convertit şi el era fratele care servea la masă. Aceşti călugări din mănăstire sunt în haine murdare şi majoritatea dintre ei sunt intelectuali, care au avut în viaţa socială poziţii uluitoare. Au renunţat la tot şi au venit acolo. Acest lucru l-au făcut sub influenţa ortodoxiei şi vă rog să fiţi convinşi de valabilitatea ortodoxiei în America.

                Cum aţi reuşit să întemeiaţi comunitatea ortodoxă din Washington?

Părintele Calciu: Biserica din Washington am înfiinţat-o dându-i o vigoare nouă pentru că Dumnezeu a trimis nişte tineri în biserică - aşa cum am cunoscut câţiva din A.S.C.O.R. - cu angajament spiritual, cu credinţă puternică.

                Ce părere aveţi despre proiectul privind construirea Catredralei Mântuirii Neamului?

Părintele Calciu: Eu cred că este un proiect foarte bun. Niciodată populaţia nu a fost înfometată pentru că a zidit o biserică. Faptul că se construieşte o biserică este foarte bine venit. În 1945, când Franţa a fost divizată în două grupuri vrăjmaşe de moarte, un episcop a avut ideea construirii unei catedrale - care să fie catedrala reunificării spirituale a Franţei - în cea mai săracă zonă, într-o vreme de sărăcie cumplită. În fiecare vineri, cetăţeni francezi umpleau trenurile purtând învelite într-o hârtie o sapă, un hârleţ; veneau să lucreze la catedrală intelectuali, tineri, femei, muncitori şi catedrala a fost construită într-o perioadă de criză şi de dezbinare care ar fi putut duce Franţa la dezastru. Noi nu putem să facem o catedrală? O catedrală este ca un templu măreţ al lui Dumnezeu.

          Ce ne puteţi  spune despre recenta  implicare a politicului în problemele bisericeşti? Ne referim la legea părintelui (catholic-n.n.) Boilă de la Cluj în privinţa bisericilor greco-catolice şi luarea cu forţa a catedralei “Schimbarea la Faţă” din Cluj.

Părintele Calciu: Am spus într-un articol intitulat “Despre iubirea creştină” punctul meu de vedere. Nici o decizie judecătorească nu rezolvă un conflict spiritual, dimpotrivă. Nu se pot rezolva nişte conflicte decât prin iubire. Dacă tu greco-catolicule eşti lovit de fratele tău ortodox inundă-l cu iubirea ta, dacă tu ortodoxule eşti lovit de fratele tău greco-catolic inundă-l cu iubirea ta, pentru că numai dragostea rezolvă conflictele. Iubirea trece înaintea justiţiei. Faptul că ortodocşii au strigat “papistaşilor!” iar greco-catolicii au strigat în altarul bisericii: “duceţi-vă la Moscova!” este o dovadă că acolo nu Dumnezeu a lucrat.

                Ce părere aveţi despre atitudinea asociaţiilor studenţeşti care au protestat împotriva ratificării tratatului cu Ucraina atunci când eram oarecum şantajaţi pentru a intra în N.A.T.O.?

Părintele Calciu: Pe vremea aceea am scris primului ministru o scrisoare cu caracter absolut confidenţial în care scriam nişte adevăruri care nu erau ale mele, ci le discutasem cu câteva personalităţi. Nu ştiu în ce împrejurare, scrisoarea a ajuns în presă. Acest lucru a dus la stricarea relaţiilor mele cu acei oameni, numiţi în scrisoare, care erau pentru noi, pentru ţara românească. Între altele scriam acolo că nu era nevoie să semneze acest tratat. O declaraţie de bună vecinătate era suficientă; şi totuşi tratatul a fost semnat. Trebuie păstrată iubirea pentru pământul tău, altfel poţi face orice compromis, trebuie să-ţi păstrezi principiul tău şi sentimentul de dreptate.

                În unele ziare masoneria este prezentată ca fiind ceva pozitiv. Ce părere aveţi?

Părintele Calciu: Masoneria nu poate să fie pozitivă pentru noi creştinii. După cum afirmă James Hollie, un fost mason, baptist american din statele sudice, într-una din cărţile lui “masoneria este o creaţie satanică”. Şi eu cred acest lucru. Singurul lucru cu adevărat pozitiv este biserica lui Hristos.

                Dar se spune că masonii sunt credincioşi, că păstrează credinţa creştină!

Părintele Calciu: Nu este adevărat. Dacă aţi veni la Washington unde sunt eu, puteţi vedea o clădire imensă, cel mai mare templu masonic din lume. Este templu naţional. Este o clădire uriaşă, demonică şi aşa ca o curiozitate, numai pentru întreţinerea templului se cheltuiesc anual circa cinci milioane de dolari. Acolo puteţi vedea că sunt reprezentate toate religiile, nu numai creştinismul, care este cel mai de jos, la baza templului. Este descris acolo evenimentul cu Constantin cel Mare, este chiar şi o piatră de atunci, apoi vin celelalte religii, dar deasupra tuturor este iniţierea iudaică. Acolo găsiţi reproducerea actului făgăduinţei făcute de Dumnezeu lui Avraam, psalmii lui David, muzică ebraică, ceea ce înseamnă că pentru masoni peste toate credinţele stă această credinţă iudaică. Masoneria nu este creştină. Ei spun că orice membru al masoneeriei trebuie să creadă în ceva, dar Dumnezeul lor este Marele Meşter, nu este un Dumnezeu Creator, este Dumnezeul care, din materia ce exista înaintea lui, modelează lumea.

          În SUA, prostituţia şi homosexualitatea sunt legalizate, lucru care se încearcă şi în România. Are rost să ne opunem legalizării acestora ţinând cont că SUA şi UE fac presiuni mari pentru a le impune?

Părintele Calciu: Bineînţeles că trebuie să ne opunem. Nu putem intra într-o organizaţie ca UE sau NATO prin lepădarea totală a credinţei noastre. Dacă Dumnezeu vrea să intrăm, vom intra cu afirmarea credinţei şi moralităţii creştine, dacă nu vrea, nu vom intra. Şi, practic vorbind, nu ştiu care ar putea fi avantajul nostru de a intra în Comunitatea Europeană. Ni se vor impune legi din afară, nu vom mai avea suveranitate naţională etc.

                Ce părere aveţi despre construcţia comunistă a lumii de astăzi?

Părintele Calciu: Uniunea Europeană şi toate celelalte organisme comunitare nu sunt decât alte creaţii ale izvorului care a născut comunismul. Este aceeaşi Mărie cu altă pălărie!

                Conceptele de neam şi naţiune sunt puternic contestate atât în occident cât şi la noi. Cum vă explicaţi acest lucru?

Părintele Calciu: Ideea de neam este atacată în mod intenţionat, deoarece forţele mondializării încearcă să distrugă ideea unităţii naţionale pentru că naţiunile, atâta vreme cât îşi păstrează identitatea lor, nu sunt guvernabile de către organismele internaţionale. FMI, Banca Mondială, UNESCO, ONU, toate sunt instituţii masonice declarate, adică masoneria recunoaşte că a înfiinţat toate aceste organisme internaţionale. Ei o spun, nu alţii din afară. Ei nu pot să guverneze naţiuni care au conştiinţa identităţii lor, de aceea vor să distrugă ideea de naţiune. Naţionalismul este ciuca bătăilor pe plan internaţional. Cum pot să controleze de afară o naţiune care crede în destinul ei, care zice: ”eu am istoria mea de 2000 de ani şi nu mă pot lăsa condus de nişte indivizi care nu ştiu de unde vin şi care s-au uns ei înşişi conducători ai lumii”? Nu putem lăsa un “guvern” internaţional să ne dicteze să facem sau nu copii sau în ce sens să folosim averea naţională, dacă ne păstrăm tradiţia creştină sau nu. Asalturile acestea pornesc de la instituţii internaţionale obscure care vor să distrugă naţiunea, să facă din individ un tip singuratic care poate fi condus de la New York, de la Paris etc. fără nici un fel de reacţie. Există un complot în privinţa aceasta. Or, tinerii trebuie să înţeleagă că fără neam, care este creaţia lui Dumnezeu, eşti o jucărie în mâna tuturor, aşa cum s-a întâmplat în comunism. Noi, românii, avem trei mari iubiri: de Dumnezeu şi de Biserică, cea de neam şi de patrie şi iubirea de aproape. În creştinism toate acestea încap fără contradicţii. Contradicţiile sunt introduse de anticreştini, de indivizi care vor să conducă lumea.

                Care este situaţia familiei în America?

Părintele Calciu: Familia este instituţia de bază a vieţii creştine şi, bineînţeles, primul obiectiv al forţelor distructive este descompunerea familiei. Tot sistemul educativ din America este destinat să convingă pe copil, adult sau adolescent că este fiinţă absolut liberă, că nu are nici un fel de obligaţii faţă de părinţi, că familia este un sistem provizoriu în viaţa lui şi astfel de la 11-12 ani independenţa copilului este absolută. De aici începe tragedia.În general, familia americană caută să-şi păstreze formele tradiţionale. Iubirea pentru copil este foarte mare, însă descompunerea familiei se face sub influenţa factorilor externi: învăţământ, televiziune etc., care distrug relaţiile de familie. Dacă familia este bine închegată, ea dă o direcţionare socială bună. În America însă, din păcate totul este direcţionat ca să distrugă familia.

                Se spune, în general pentru a motiva contracepţia, că este mai binesă ai un singur copil, căruia să-i oferi mult, decât să ai mai mulţi copii cărora să nu le poţi oferi necesarul. Ce credeţi?

Părintele Calciu: Acesta este un mod pragmatic de a judeca situaţia, dar care nu are nimic de a face cu ideea divină despre copil. În Dreptul Roman copilul conceput era cetăţean roman. N-ai dreptul să ucizi pe nimeni. Este  îngrozitor să vezi cum în America se practică omorârea pruncilor chiar din clipa din care se nasc. În legea americană, dacă pruncul ce se naşte este ucis, te declară criminal. Atunci, medicii întorceau pruncul, si atâta vreme cât era în uterul mamei îl omorau cu o înţepătură în ceafă. Deci pruncul era unul “avortat”, nu unul ucis. A fost o mare acţiune în America, pornită de bisericile creştine de acolo, împotriva acestei practici criminale şi în mometul de faţă este interzisă. Dar ani de-a rândul, copii au fost ucişi chiar la nouă luni, în uterul mamei cu un ac în ceafă. Toate bisericile fac un marş, odată pe an, de la Congres pînă la Curtea Supremă din Washington, încercând să pună capăt acestor crime, pentru că sunt crime. Sigur că şi conducătorii unei ţări trebuie să asigure condiţii familiilor să-şi poată creşte copii. Dar sunt oameni săraci care-şi cresc copiii. Acţiunea părintelui Tănase de la Vălenii de Munte, în care o femeie ţărancă a luat în grijă 14 copii de care nu a vrut să se mai despartă pentru că îi iubeşte, este un exemplu concret de iubire socială.

                Lumea americană, lumea nouă, în toate sensurile ei este aproape mitologizată în mass-media românească. Care este situaţia tînărului american, problemele sale...?

Părintele Calciu: Vedeţi, tânărul american are probleme foarte  mari, mai mari decât aici, pentru că în România copilul încă mai provine dintr-o familie cu tradiţie. În America  familia nu are tradiţie. De aceea tinerii -probabil că aţi auzit de bandele rebele- se răscoală împotriva principiilor societăţii americane. Dar toţi acşti tineri care se revoltă, care ies în stradă care preferă să doarmă pe sub poduri constituie “materiale” din care biserica  îşi recrutează cei mai buni parteneri. Şi mulţi dintre aceşti tineri provin din familii bune. Tinerii din Mănăstirea Sfântul Paisie din America  provin din aceşti tineri revoltaţi. Ei caută ceva, trec chiar prin experienţa budhistă, brahmană şi nu găsesc nicăieri consolare şi un teren ferm. Printr-o întâmplare Dumnezeu îi aduce în contact cu ortodoxia. Cred că în momentul de faţă ortodoxia este confesiunea care face cele mai mari convertiri în America, fiindcă protestantismul nu oferă nimic, iar catolicismul este prea instituţionalizat. Ortodoxia este abia în naştere şi aduce un focar de credinţă. Ceea ce oferă ea este o viaţă austeră, dedicată lui Hristos. Cei convertiţi au ochii aţintiţi în special spre ortodoxia românească, pentru că au găsit aici părinţi spirituali pe care alte biserici nu i-au oferit. Aceasta este soarta tânărului: sau se axează pe profesiune şi devine foarte bun, dar viaţa lui devine pustie fiindcă familia nu are un conţinut sacru, sau aleargă după plăcerile vieţii sau, în sfârşit, găseşte pe Hristos.

                Două concepte se pare că sunt fundamentale pentru existenţa în societatea modernă: drepturile omului şi toleranţa. Întrebarea este: care ar fi limitele toleranţei şi ce înseamnă drepturile omului ?

Părintele Calciu: În perioada dictaturii comuniste toată problema drepturilor omului se referea  la aceste interdicţii pe care regimul comunist le punea în faţa persoanei. După ce a dispărut tot acest câmp de exercitare a drepturilor omului, a venit timpul minorităţilor, adică homosexualii, lesbienele, minorităţile celelalte. Cei care aveau atunci direcţionare, să zic bună, nu erau axaţi pe principii creştine. Astăzi îşi caută satisfacţie în alte părţi şi toate elementele acestea, care altă dată erau pozitive, devin distructive pentru societate. Toleranţa se întinde până la limita bunului simţ, iar toleranţa creştină este bine stabilită. Altfel se ajunge la ceea ce se întâmplă în multe locuri şi anume  că bunul plac sau decizia personală sunt cele care conduc societatea.

          Vă rugăm să ne vorbiţi despre suferinţă.

Părintele Calciu: Eu am fost în închisoare; suferinţa ne aştepta în fiecare zi, sistemul de tortură era din ce în ce mai atroce. Diavolul le dădea torţionarilor cuvintele cele mai extraordinare ca să te rănească în suflet. În fiecare zi strigam lui Dumnezeu “Doamne, uşurează-mi suferinţa!”. Şi în loc de răspuns noi aveam suferinţa şi mai mare ani de zile şi zeci de ani de zile. Vedeam oameni cum mor în jurul nostru. Este mult mai uşor să spui decât să suferi. Am ieşit afară, am trecut în Occident şi am mers în biserici şi oamenii m-au întrebat: ”De ce suferinţă?! De ce suferinţă?!” Ce păcate a făcut poporul român, poporul rus ca să sufere aşa de atroce în timp ce noi, cei din Occident trăim în belşug, avem viaţă bună, suntem păcătoşi, practicăm perversiuni ş.a.m.d.” Într-o mănăstire protestantă din Elveţia am găsit o cărticică cu citate din diverşi autori şi am găsit un citat care pentru mine a fost o revelaţie: “Dumnezeu nu a venit în lume ca să pună capăt suferinţei umane, n-a venit în lume nici măcar ca să explice suferinţa, Dumnezeu a venit în lume ca să umple suferinţa umană de prezenţa Lui”. Atunci am înţeles de ce ne era dată suferinţa, deoarece cu cât era mai mare suferinţa, cu atât Dumnezeu era mai mult în inimile noastre.

                Ce ne puteţi spune despre icoanele făcătoare de minuni?

Părintele Calciu: La Chicago, într-o biserică ortodoxă albaneză, Maica Domnului a început să lăcrimeze şi vreme de un an de zile Maica Domnului a lăcrimat. Câteodată rochia Maicii Domnului era udă de lacrimi şi eu am slujit o vreme împreună cu un preot călugăr în această biserică în timpul plângerii Maicii Domnului; când am slujit pentru neamul românesc Maica Domnului a plâns cu trei rânduri de lacrimi; au venit tot felul de indivizi, de la televiziune, toţi au încercat să vadă dacă nu este înşelăciune, au cercetat-o dacă nu cumva este injectat ceva în lemnul icoanei, a fost şi pictorul care pictase icoana (un om de 80 de ani) şi spunea că nu este icoana pe care a pictat-o el, că el a pictat o Maica Domnului fericită, cu prunc în braţe; dacă te uitai la ochii Maicii Domnului vedeai cum ochii erau înroşiţi de lacrimi. Cineva a tras cu un pistol în ea, după aceea a fost pusă o sticlă în faţa icoanei prin care să nu poată trece glonţul. Un an de zile Maica Domnului a lăcrimat. A început din ziua Sfântului Nicolae (6 decembrie) şi până la Sfântul Nicolae din anul următor. Sigur că ne-am întrebat care era mesajul lacrimilor Maicii Domnului. Eu am fost de faţă şi mărturisesc în bună credinţă adevărul lăcrimării Maicii Domnului. Care este mesajul? Poate al suferinţei, poate al decadenţei umane, poate al decadenţei bisericilor şi Maica Domnului plânge pentru păcatele noastre.

          Vă rugăm să adresaţi tinerilor un cuvânt de încheiere, ţinând cont că în curând vom sărbători Învierea Domnului.

Părintele Calciu: Hristos a înviat!

                Adevărat a înviat!

* 

 *             *

interviul prezentat a fost preluat din “Schimbarea la Faţă”, Iulie-August 1998, nr. 6, pag. 8.

 publicaţie editată de Asociaţia Studenţilor Creştin Ortodocşi Români