Apostolul Andrei și primii creștini de pe teritoriul țării noastre

Subiectul încreștinării poporului român a devenit un subiect tot mai polemizat între susținătorii continuității noastre de la daci și adepții influiențelor “culturii” romane aduse în urma cotropirii lui Traian.

În perioada ocupației romane, capitala imperiului Roman era un înverșunat centru politic si cultural anticrestin. Anticreștinismul latinilor din perioada ocupației Daciei reiese și din prigoanele împotriva creștinilor care porneau din acest mare centru politico-religios idolatru al Romei lui Traian și al predecesorilor săi.

Dacii, pe de altă parte, erau tot păgâni. Religia lor era tot idolatră aducând și ei jertfe sângeroase zeului lor Zalmoxis. Unii conducători daci au avut împotriviri activității de încreștinare a Apostolului Andrei (numit si apostolul lupilor – de la emblema dacilor cu capul de lup), dar nu cu atâta înverșunare precum romanii.

Latinii sustin ca ne tragem de la Roma fiind continuatori al Romei lui Traian în timp ce dacologii susțin că romanii se trag din pelasgii care sunt strămoșii dacilor. Articolul de mai jos, scris de un preot ortodox, aduce câteva mărturii legate de misiunea Sfântului Apostol Andrei, pe teritoriul Daciei, unde a întâlnit si încreștinat daci liberi.

În cele ce urmează vom publica un articol apărut în revista protopopiatului ortodox Beiuș “Buna Vestire” din noiembrie 2010:

Sfântul Andrei, Apostolul românilor

„Trece-mă şi Dunarea, ca să afle Dacia, că s-a născut Mesia”

(baladă populară dobrogeană)

Sfântul Apostol Andrei s-a născut în localitatea Betsaida, în hotarul Zabulonului, pe malul lacului Ghenizaret. La fel ca tatăl său Iona, și ca fratele său Simon, Sfântul Apostol Andrei, era pescar. Localitatea Betsaida era o localitate ce avea la bază pescuitul, ca multe alte localităţi de pe ţărmul Mării Galileii, însuşi numele localității „Bet-saida” înseamnă „Casa peştilor” sau „Casa pescuitului”.

Pe lângă faptul că era pescar, Andrei dorea să descopere pe Dumnezeu, dorea să-l afle pe Mesia, Cel propovăduit de atâtea secole. Astfel devine ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul, ultimul profet care a pregătit calea Domnului, vorbind şi el despre venirea Trimisului divin. Sfântul Ioan Botezătorul propovăduia „botezul pocăinţei, spre iertarea păcatelor” (Luca III, 3), el boteza oamenii în apa Iordanului, pregătindu-i pentru botezul lui Mesia, Cel care „va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc” (Luca III, 16 ).

Ca ucenic al Sfântul Profet Ioan, Andrei l-a auzit pe Botezătorul mărturisind despre Iisus, când l-a văzut trecând, următoarele: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii. Acesta este despre Care eu am zis: După mine vine un bărbat, Care a fost înainte de mine, fiindcă mai înainte de mine era, şi eu nu-L ştiam; dar ca să fie arătat lui Izrael, de aceea am venit eu, botezând cu apă” (Ioan I, 29 - 31) şi probabil că a fost şi martor la teofania ce s-a petrecuse la botezul lui Iisus, când cerurile s-au deschis şi Duhul Sfânt s-a pogorât peste Hristos sub chipul unui porumbel, iar vocea Tatălui s-a auzit spunând din ceruri: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit” (Matei III, 17). Cert este că a doua zi după venirea lui Iisus din pustiul Qarantaniei şi imediat după mărturisirea Sfântului Ioan Botezătorul, doi dintre ucenicii săi, Andrei şi Ioan, din proprie inițiativă s-au dus după Iisus, iar Acesta, văzându-i că-L urmează, i-a întrebat ce caută. Cei doi ucenici, respectându-L şi recunoscându-I poziţia de învăţător al poporului, Îl numesc „Rabi”, întrebându-L unde locuieşte, iar Iisus le-a răspuns: „Veniţi şi veţi vedea” (Ioan I, 37 - 39). Prin acest răspuns al Mântuitorului, Sfântul Ioan Gură de Aur este de părere că Hristos le dă celor doi de înţeles că i-a primit ca şi ucenici ai Săi.

A doua zi, după ce a stat în casa Mântuitorului, Andrei merge și îi spune fratelui său Simon: „am găsit pe Mesia, care se tâlcuiește Hristos” (Ioan I, 41). Este interesant de observat credința lui Andrei, care de la început crede (cu siguranță) că Iisus este Mesia cel profețit de mii de ani de proorocii Vechiului Testament, fără să aibă vreun dubiu, căci altfel probabil i-ar fi spus fratelui său că a aflat un Mesia, nu „pe Mesia”, știut fiind faptul că-n acele vremuri și alte persoane și-au însușit titlul de Mesia, pentru a trece drept învățați și a fi respectați de popor.

Alți doi viitori ucenici și apostoli ai Domnului mărturisesc de la început originea sa divină, Filip și Natanael. Filip îi mărturisește lui Natanael că l-a aflat „pe Acela despre Care au scris Moise în Lege și proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret” (Ioan I, 45), iar Natanael mărturisește însuși Domnului credința sa, zicându-I: „Rabi, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești regele lui Israel” (Ioan I, 49).

Mai târziu, în Capernaum, unde probabil s-au mutat cei doi frați, Andrei și Simon, pe care Mântuitorul îl numește Chefa – Petru, Iisus se va întâlni cu ei pe malul lacului Ghenizaret, acum fiind momentul în care îi cheamă la apostolat, zicându-le: „Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni. Iar ei îndată lăsând mrejele, au mers după El.” (Matei IV, 19 - 20).

În legătură cu chemarea la apostolie a Sfântului Apostol Andrei tradiția bizantină timpurie îl numește pe Andrei „protokletos”, adică „primul chemat”.

Acum probabil că unii se vor întreba de ce Andrei este socotit primul chemat și nu Petru, că doar pe amândoi îi chemase Mântuitorul, dar să nu uităm că Andrei este cel care îl cunoaște pe Iisus înaintea lui Petru, el este cel care îi vestește fratelui său că l-a aflat „pe Mesia”, ducându-l să-L cunoască. Și totuși cred că ar mai fi o întrebare la care se gândesc alții, și anume că împreună cu Andrei era și Ioan când Iisus le-a spus: „Veniţi şi veţi vedea”. Însă dacă vom citi cu atenție Sfânta Scriptură, lesne putem observa că abia după ce îl cheamă pe Andrei, Iisus se întâlnește cu Ioan și fratele său Iacov, chemându-i și pe aceștia la apostolat: „mergând mai departe, a văzut alți doi frați, pe Iacov al lui Zevedeu și pe Ioan fratele lui, …și i-a chemat” (Matei IV, 21), așadar Biblia ne arată clar că Sfântul Apostol Andrei este numit, pe bună dreptate, „cel dintâi chemat”.

Sfântul Apostol Andrei rămâne alături de Mântuitorul pe toată durata activității Sale pământești. După Înălțarea Domnului la Cer și după Pogorârea Duhului Sfânt și a înființării comunității creștine de la Ierusalim, Sfinții Apostoli se răspândesc în lume pentru a propovădui neamurilor Evanghelia Mântuitorului Hristos. Trăgând la sorți care unde să meargă, Sfântului Apostol Andrei îi revine „Bitinia, părţile Pontului Euxin şi ale Propontidei, cu cetăţile Calcedon şi Bizant, Macedonia, Tracia şi regiunile care se întind până la Dunăre, Tesalia, Elada, Ahaia și cetățile Aminsos, Trapezunt, Heracleea (Pontului) şi Amastris” (Sinaxarul Bisericii din Constantinopol secolul X).

În secolul XIV istoricul bizantin Nichifor Calist afirma că Sfântul Apostol Andrei a străbătut și „cetățile Pontului stâng locuit de greci, romani și geto-daci”; așadar putem spune că poporul român s-a născut creștin; dacă alte popoare s-au încreștinat la o dată fixă, la poporul român nu se poate vorbi de așa ceva și aceasta mulțumită Sfântului Apostol Andrei, care a propovăduit Evanghelia lui Hristos pe țărmul Pontului Euxin (Marea Neagră) și poate și dincoace de Dobrogea de azi, în interiorul țării locuite de daco-geți.

Despre venirea și activitatea sa pe aceste meleaguri, documentele sunt sărace, însă tradiția poporului român este o istorie vie, ce s-a păstrat și s-a transmis din generație în generație care, cum spunea și regretatul ieromonah Gheorghe Ghelasie de la Mănăstirea Frăsinei: „memorii ce nu se șterg, care reapar tocmai când se consideră că s-au pierdut”. O astfel de memorie este și cea de la care aflăm cine erau conducătorii dacilor pe timpul venirii Apostolului Andrei pe aceste meleaguri dobrogene, și anume este vorba despre dregătorii Cutusone și Dura (sau Duras). Despre cei doi conducători daco-geţi, cum că ar fi fost contemporani cu Sfântul Apostol Andrei, tradiția este susținută azi de dovezi, vorbesc aici despre descoperirea făcută în 1875, cu ocazia construirii Castelului Peleș la Sinaia, când s-au descoperit aproximativ 40 de tăblițe din aur, scrise în relief în limba daco-getă. Din păcate azi se mai păstrează doar copiile lor făcute pe plăci de plumb. Pe una dintre aceste tăblițe apare numele regelui dac Dura cu titulatura de „rege” alături de cel al guvernatorului roman al provinciei Moesia, Fonteius Agrippa, despre care se știe că a murit în anul 69 în urma unui atac daco-get la sud de Dunăre. Așadar în anul 69 Dura(s) încă era conducătorul şi regele dacilor (dacii liberi -n.n.), la doar câțiva ani de la moartea Sfântului Apostol Andrei, care se pare că ar fi murit pe timpul prigoanei lui Nero, prin anii 64 – 67. Despre Cutusone ne vorbeşte şi ne confirmă o altă plăcuţă, pe care stă scris faptul că el era un „prinţ viteaz” care locuia într-una dintre cetăţile dobrogene, din timpul lui Duras. Aşadar Cutusone era unul dintre principii şi prietenii care s-au supus conducerii lui Duras, regele cel mare, asemeni lui Burebista, care domnea într-una dintre cetăţile din munţii Carpaţi. Probabil că Cutusone, fiind dobrogean, l-a cunoscut în persoană pe Sfântul Apostol Andrei care venise în pământul său ca să vestească o învăţătură nouă şi totuşi apropiată de cea a strămoşilor noştri!

Despre locul unde a poposit Apostolul pe meleagurile dobrogene se spune că a fost într-o pădure, lângă o peşteră în apropierea căreia se aflau nouă izvoare sfinţitoare, adică un loc sacru pentru daci, unde se afla un centru religios al cultului lui Zalmoxis, mai ales că în jurul ei se află multe grote ce prezintă semne că au fost locuite, la început de preoţii cultului lui Zalmoxe iar mai apoi de cei încreştinaţi de Sfântul Andrei. Această peşteră, grotele, precum şi izvoarele, mai există şi aastazi, ele se gasesc în apropierea comunei Ion Corvin din judeţul Constanţa. Peştera este numită „Peştera Sfântului Andrei” şi este amenajată azi ca şi biserică. În baladele dobrogene se vorbeşte despre această peşteră ca şi casă a Sfântului Andrei, loc unde a locuit pe timpul şederii sale în Scythia Mică, cum se numea în acea vreme Dobrogea de azi. În susţinerea acestei tradiţii vine descoperirea unei nişe în pronaosul bisericii, în care se află scobit în piatră un fel de pat, vizibil şi azi, patul Sfântului Apostol. Şi astăzi cei care ajung la peştera Sfântului Andrei se odihnesc pe acest pat, unii câteva clipe, alţii câteva zile şi nopţi.

Tradiţia ne vorbeşte şi despre ucenicii pe care Apostolul şi i-a făcut dintre daci, unii oameni simpli, alţii poate chiar preoţi zalmoxieni, pe care i-a încreştinat şi i-a sfinţit ca şi episcopi şi preoţi ai lui Hristos. Probabil că încreştinarea preoţilor daci a făcut ca învăţătura creştină să fie răspândită şi primită mai uşor de marea masă a daco-geţilor, aceasta înţelegându-se şi din faptul că nu s-au înregistrat împotriviri ce să ducă la martiraje printre ei. Astfel sunt amintiţi cu numele trei dintre ucenicii Sfântului Apostol: Innas, Rhimas și Pinas, despre care se știe că au fost lucrători de pământ și care au murit ca și martiri, fiind ținuți ca să înghețe în timpul iernii. Sunt amintiți într-o ediție a „Viețile Sfinților” din 1910, precum și în scrierea „Sfinții Traciei și ai Moesiei” a savantului belgian Hippolyte Delehaye. Din păcate nu s-au păstrat mai multe date despre ei, izvoarele istorice din acea perioadă fiind sărace, ori distruse cu bună intenție mai târziu.

Un lucru este sigur și anume faptul că Sfântul Apostol Andrei a propovăduit credința creștină printre daci, mărturie stând tradiția, baladele și multele locuri care-i păstrează numele său și astăzi; deci poate fi numit pe bună dreptate Apostolul românilor, cel care l-a făcut cunoscut pe Hristos strămoșilor noștri.

Ca o ultimă mărturie a încreștinării timpurii a dacilor de către Sfântul Apostol Andrei stă și Columna lui Traian ridicată în 113, în amintirea bătăliilor dintre romani şi daci, de către Apolodor din Damansc, cu cele 125 de scene ale sale. Arhitectul Cristofi Cerchez studiază această columnă a lui Traian, pe care descoperă, în unele scene, multe însemne creștine, mai ales pe scuturile dacilor, precum și pe zidurile cetăților lor, semne precum cruci și monograme cu numele lui Hristos - Biruitorul, precum și multe cruci în formă de „X”, crucea Sfântului Andrei. De asemena în unele scene apare, undeva deasupra bătăliilor, un bărbat cu barbă, cu plete lungi până la umăr și cu chip frumos, înconjurat de un nimb, o aureolă; în alte scene se distinge o cruce imaginară de pe care se dă jos un bărbat – Iisus Hrisos – pe deasupra dacilor. Toate acestea se află în broșura ilustrată a lui Cerchez, „Cea de ’ntâi Icoană Creștină”, publicată în 1928. Eu vin și întreb: ce l-o fi apucat pe Apolodor să redea semnele creștine tocmai pe Columna lui Traian, un împărat păgân convins? Oare n-a dorit cumva să arate adevărul, starea de fapt a acelor vremuri? Adică faptul că la momentul în care legiunile barbare al Imperiului Roman au cotropit o parte din Dacia lui Decebal, aceasta era creştină! Încă o mărturie a încreştinării dacilor, încă de timpuriu, de către Sfântul Apostol Andrei, simbolizat prin crucile în formă de „X” puse doar pe lângă reprezentările bărbaţilor şi a femeilor daco-gete, cruce pe care a fost răstignit Apostolul în oraşul Patras, din Ahaia. Decebal şi daco-geţii săi erau creştini, o columnă de piatră mărturiseşte acest adevăr, Dacii erau creştini! Uitaţi cum se adevereşte cuvântul Mântuitorului care zice: „Dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga” (Luca XIX, 40).

Ca şi români, urmaşi ai dacilor, putem afirma că ne-am născut creştini!, şi nu am devenit creştini, asemenea altor popoare de mai târziu!

Multe ar mai fi de spus despre Sfântul Apostol Andrei şi despre strămoşii noştri daci, cărora le-a adus lumina Evangheliei lui Hristos!

În încheiere doresc să mai precizez faptul că în anul 1995 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca numele Sfântului Apostol Andrei să fie trecut în calendarul bisericesc cu cruce roşie, iar în 1997 a fost proclamat „ocrotitorul României”. În anul 2001, tot Sfântul Sinod, a hotărât ca ziua de 30 noiembrie, zi de pomenire a Sfântului Apostol Andrei, să fie proclamată sărbătoare bisericească naţională. Astfel România are două zile naţionale: cea a Sfântului Andrei şi ziua următoare, 1 decembrie, Ziua Unirii României Mari!

„O, preaminunate sfinte şi mărite Apostole Andrei, cu plângere alergăm la sprijinul tău, ca să ne izbăveşti pe noi cu rugăciunile tale de chinul cel de veci, prealaudate, şi să ne învredniceşti de bucuria Raiului; ca împreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!” (Condacul 13 – Acatistul Sfântului Apostol Andrei).

pr. prof. Gabriel – Karol Iakab

Subiectul rămâne deschis.

Orice noi informatii legate de subiect pot aduce noi argumente sau contraargumente. Acestea vor fi binevenite pentru o cunoastere cat mai amanuntita a adevarului istoric al neamului nostru.

Vom reveni cu detalii si alte articole legate de acest subiect.