luni, 31 octombrie 2011

Tinutul Secuiesc vrea autonomie. Stat in stat?

Referendum local privind infiintarea Tinutului Secuiesc, pe 11 martie 2012


Consiliul Judeţean Covasna a adoptat luni un proiect de hotărâre cu privire la organizarea unui referendum local, în 11 martie 2012, privind modificarea limitelor teritoriale ale judeţului şi înfiinţarea unităţii administrativ-teritoriale Ţinutul Secuiesc.


Grupul consilierilor judeţeni PCM din cadrul Consiliului Judeţean Covasna a depus, încă în luna iulie, la CJ un proiect de hotărâre cu privire la organizarea unui referendum local privind înfiinţarea unităţii administrativ-teritoriale Ţinutul Secuiesc, proiect inclus pe ordinea de zi a şedinţei de luni a instituţiei.

După lungi dezbateri, reprezentanţii UDMR au propus, la iniţiativa primarului municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, modificarea proiectului de hotărâre iniţiat de cei de la PCM.

Astfel, dacă documentul iniţiat de PCM a avut titlul “proiect de hotărâre privind organizarea unui referendum local”, acesta s-a modificat în “proiect de hotărâre privind organizarea referendumului local în vederea consultării cetăţenilor din judeţul Covasna privind modificarea limitelor teritoriale ale judeţului Covasna şi înfiinţarea unităţii administrativ-teritoriale cu denumirea Ţinutul Secuiesc – Szekelyfold“.

De asemenea, în urma modificărilor propuse de reprezentanţii UDMR, în hotărâre se stabileşte că în 11 martie 2012 se va organiza un referendum local în judeţul Covasna, ocazie cu care cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin “DA” sau “NU” la următoarele două întrebări: “Sunteţi de acord cu modificarea delimitării teritoriale a judeţului Covasna?”, respectiv “Sunteţi de acord cu înfiinţarea unităţii administrativ-teritoriale cu denumirea Ţinutul Secuiesc – Szekelyfold şi cu faptul ca judeţul Covasna să facă parte din această unitate administrativă?.

Proiectul de hotărâre a fost votat de cei 24 de consilieri judeţeni ai UDMR şi PCM, în schimb, cei şase consilieri din partea grupului “Alianţa Românească din judeţul Covasna” au refuzat să participe la vot.

Grupul consilierilor PCM a depus, în luna iulie, la Consiliul Judeţean Covasna, un proiect de hotărâre privind organizarea unui referendum local în judeţul Covasna, prin care oamenii să fie consultaţi dacă doresc ca, în cadrul reorganizării administrativ-teritoriale a României, să se înfiinţeze unitatea administrativ-teritorială Ţinutul Secuiesc.

În document se preciza că la referendum populaţia va fi întrebată: “Ca locuitor al judeţului Covasna, doriţi ca în cadrul reorganizării administrativ-teritoriale a României să se înfiinţeze unitatea administrativ-teritorială Ţinutul Secuiesc, cu teritoriul şi prerogativele descrise în proiectul de lege cu titlul: ‘Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc’?”.

Sursa: FrontPress - Mediafax

sâmbătă, 29 octombrie 2011

Un atac unguresc la adresa istoriei Romaniei si a Arhivelor Nationale



Deputatul UDMR Marton Arpad Francisc cere in parlament retrocedarea arhivelor confesionale catre cultele maghiare.


  • Deputatul Mártón Árpád Francisc nesocoteşte opinia marilor intelectuali români, inclusiv cea a academicianului Dinu C. Giurescu.
  • In aceste arhive se gasesc documente care dovedesc adevarata istorie a Romaniei, in mod special a Transilvaniei.
  • Raportul SUA sustine orice fel de retrocedare fata de cultul catolic din Transilvania in favorul Statului Vatican si a Statului Ungar.
  • Acordarea unui cadru legal a actiunii politice antiromanesti din Parlamentul Romaniei s-a facut printr-o procedura parlamentara de urgenta
  • Luptele politice din parlament trec neobservata intentia marilor puteri mondiale de a surmina autoritatea Statului Roman in cuprinsul propriilor granite.
  • In aceste arhive sunt documente doveditoare legate de modul in care Habsburgii si Vaticanul s-au improprietarit in Transilvania in timpul ocupatiei austro-ungare (pana in 1918). Proprietati luate prin abuzz ce azi sunt revendicate prin legi date de Statul Roman la presiunile politice ale marilor puteri.

„Eu cred ca nu isi dau seama oamenii de catastrofa pe care o pregatesc Romaniei. Daca legea este adoptata si de Camera Deputatilor inseamna stergerea memoriei, odata ce arhivele dispar din centru, din Arhivele Nationale (…) Daca le-as propune in SUA sa intoarca arhivele de la Arhivele Nationale Centrale din Washington DC la diferitii emitenti din SUA, eu cred ca ar spune ca este un act de tradare nationala, de destramare a unitatii Statelor Unite” - Prof Dinu C. Giurescu (istoric)

Într-un mod foarte abil, pe agenda Camerei Deputaţilor s-a propus recent, pentru data de luni 24 octombrie a.c., trecerea prin procedură de urgenţă a unui proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii Arhivelor Naţionale, unde, într-o mare de texte cu modificări minore, extreme de minore, reapare majora lovitură dată statului român, instituţiei Arhivelor Naţionale, prin repunere pe tapet de către deputatul Mártón Árpád Francisc a retrocedării arhivelor confesionale, evident, fondul problemei este a celor maghiare, deputatul nesocotind complet opinia marilor intelectuali români în frunte cu academicianul Dinu C. Giurescu, care s-au pronunţat deja împotriva acestei retrocedări.

Să nu uităm că este vorba de documente extreme de importante pentru istoria românească, documente create de marile episcopii maghiare care au avut sate întregi de români ca iobagi. Să nu uităm că reprezentanţii confesiunilor maghiare romano-catolice, reformate şi unitariane au fost cei care în Dieta Transilvaniei au lovit în permanenţă în demnitatea şi viaţa de zi cu zi a românilor transilvăneni, trădându-le interesele şi asuprindu-i crunt într-un spaţiu enorm de timp, din Evul Mediu timpuriu până la 1848 şi chiar după, până la 1918, creind legi în acest sens. Urmele acestor demersuri antiromâneşti se simt cu mare putere morală, culturală şi economică şi astăzi asupra românilor. Arhivele acestor episcopii se vor astăzi luate de la statul român pe motivul că ar fi fost preluate în mod abuziv de statul comunist în 1950. Să nu uităm că Imperiul Austriac, respectiv împărăteasa Maria Tereza a desfiinţat un ordin religios, şi anume Ordinul Iezuiţilor, confiscându-i întreaga avere din imperiu, fără drept de apel, pentru că iezuiţii au lovit în interesele statului austriac.

s. Dan Tanase

Vedeti amanunte accesand:

http://www.ziaristionline.ro/2011/10/24/atac-unguresc-in-camera-deputatilor-udmr-vrea-sa-fure-azi-aurul-romaniei-arhivele-nationale-autorul-tentativei-marton-arpad-francisc/

joi, 27 octombrie 2011

De ce Sfântul Andrei Şaguna se va sărbători la 30 noiembrie?

O mică dilemă...

Un cititor ne-a trimis pe adresa de mail o scrisoare în care ne întreba despre ziua de prăznuire a sfântului Mitropolit Andrei Şaguna. În cele ce urmează vom publica fragmentul cu pricina:

În calendarul Bisericii Ortodoxe Romane avem cruce roşie in dreptul zilei de prăznuire a Sfântului Apostol Andrei sărbătorit la 30 noiembrie. Toţi sfinţii pe care Biserica Ortodoxă îi cinsteşte în sinaxare sunt cu data de prăznuire stabilită în ziua când aceştia au trecut la cele veşnice. Mitropolitul Andrei Şaguna a trecut la Domnul în 28 iunie 1873 . Conform traditiei ortodoxe ar fi trebuit sa fie sărbătorit în ziua de 28 iunie. Vă rugam să ne spuneţi, dacă puteţi, de ce în cazul acestui mare mitropolit din Ardeal nu se respectă tradiţia Bisericii Ortodoxe în ce priveşte data prăznuirii în calendar?

Dacă cineva ar dori să răspundă acestei întrebări o poate face la rubrica de comentarii sau prin mail. Mulţumim.

Vedeţi şi:

http://www.jurnalul.ro/special/special/sfantul-andrei-saguna-al-ardealului-si-al-tuturor-romanilor-594435.html

http://www.sfant.ro/sfinti-romani/mitropolitul-ardealului-andrei-saguna.html

marți, 25 octombrie 2011

Mărturisire de credinţă prin intermediul artei

Un artist transmite trăirea si gândurile prin ceea ce pictează sau sculptează, prin felul în care aşterne culoarea pe pânză sau în care modelează lutul. Artista plasticiană Linda Saskia Menczel a organizat la Timişoara o expoziţie prin care îşi exprima credinţa: "Nu este atât un mare experiment artistic ci însuşi credinţa mea pe care doresc să o împărtăşesc publicului".
Artista bănăţeancă şi-a exprimat mărturisirea de credinţă prin sculpturi, tablouri şi icoane gândindu-se la cei dragi cărora l-i se potrivesc învăţături (ale sfinţilor reprezentaţi) despre smerenie, căinţă, virtute sau păcat.

Expoziţia a avut loc la Galeria Helios din Timişoara

Pentru detalii vedeţi şi înregistrarea video:
http://www.youtube.com/watch?v=fQeC8thlaqI&feature=related

luni, 17 octombrie 2011

Adventismul (AZS) – o scurtă prezentare istorică a sectei

Deoarece am primit mai multe semnale din ţară prin care ni sa relatat o insistentă activitate de prozelitism a cultului advent în România şi Republica Moldova vom posta un scurt istoric al sectei. Va urma cât de curând şi o scurtă prezentare a sectei Martorii lui Iehova.

Din a doua mişcare neoprotestantă de factură adventă a apărut Cultul adventist de ziua a şaptea - nici în acest cult nu se găseşte ceva original ci din potrivă, lucrurile se complică mai mult.

Denominaţiunea "Adventiştii de ziua a şaptea" a apărut în prima jumătate a secolului trecut. Pornind de la anabaptiştii hiliaşti, doctrina acestora are ca punct central, împărăţia de o mie de ani pe Pământ.Printre primii care au făcut "calcule" în acest sens a fost B. Swedenborg (1668-1772), fiul unui renumit teolog lutheran de origine suedez.

În 1831, baptistul William Müller, un fermier din Massachusett, născut în 1782 în Pittsfield (SUA) din părinţi baptişti de origine germană, în debutul său de predicator vorbea despre apropiata venire a lui Hristos pentru a întemeia o împaraţie de o mie de ani pe pamânt; astfel îşi atrage mulţi adepţi care îl urmează. Fiind o fire mai recalcitrantă, a părăsit educaţia din familie. William vede multă suferinţă în războiul anglo-american (1812-1816) şi prin spectrul neiertător al morţii pe front se apucă să urmarească "sfârşitul lumii". După ce a studiat cărţile profetice ale Vechiului Testament şi Apocalipsa, este primul care, prin "calculele" sale, stabileşte o dată exactă a venirii lui Hristos pe Pământ. Ajungând la concluzia că a doua venire va avea loc în anul 1843, W. Müller anunţă această proorocire încă din anul 1833, prin broşura "Învederare din Biblie a venirii a doua lui Hritos, în anul 1843", informaţie care este tipărită şi în alte publicaţii ale timpului, în urma căreia se stârneşte multă senzaţie.

Trecând anul 1843 fără să se petreacă nici un eveniment deosebit, William nu îşi pierde speranţa şi plin de nădejde declară adepţilor săi că a fost doar o mică eroare de calcul iar ucenicul său Samuel Snow, de origine mozaică, dupa ce reface "calculele" găseşte greşeala. După corecturile făcute de Samuel se stabileşte a doua venire a lui Hristos pe 10 octombrie 1844.

Adunaţi într-o sală mare din Boston, urcaţi pe acoperişuri şi pe coline, îmbrăcaţi în veşminte albe, adventiştii lui Müller aşteaptă toata noaptea sunetul trâmbiţei. Văzând că din nou s-a înşelat, W. Müller le recomandă adventiştilor sai să se întoarca la baptişti, însa nu numai că baptiştii nu i-ar fi primit dar ei nici nu voiau să-şi abandoneze "speranţele mileniste".

În acele momente de derută pentru adventişti, când aceştia încep sa se divizeze şi să se organizeze pe diferite grupuri şi organizaţii, apare o tânără de 17 ani, anume Hellen Harman, nascută în 1827 într-o familie de adepţi metodişti, care speculează cu succes eşecul lui Müller. La puţin timp, pe 22 octombrie acelaşi an (10 octombrie dupa calendarul neândreptat), tânara Hellen are o "revelaţie" în care i se descoperă că nu au fost greşite calculele ci Hristos a început lucrarea Sa intrând mai întâi sa cureţe Sanctuarul ceresc şi abia dupa aceea va coborî sa întemeieze mileniul pe pamânt.

În 1846, Hellen Harman, se casatoreşte cu bogătaşul american James White, împreuna cu care va pune bazele doctrinei adventiste. În anul căsătoriei, Hellen are din o "vedenie" prin care Dumnezeu îi porunceşte să nu mai serbeze ziua întâi a saptamânii (Duminica) ci să revină la serbarea Sabatului evreiesc; idee care a fost inspirata de fapt, de la capitanul de vapor Iosif Bates.

Primele baze organizatorice se pun în anul 1860, când are loc prima sesiune a "Conferinţei generale" în cadrul căreia se stabileşte şi numele sectei: "Biserica adventiştilor de ziua a şaptea". În urma acestui "succes", Hellen White, îşi dedică întreaga sa viaţă organizarii acestei grupări religioase după "revelaţiile" sale. A avut peste 2000 de viziuni şi vise profetice, iar adepţii sectei o numesc "Spiritul profetic".

Adventismul de ziua a şaptea pătrunse deja în multe ţări, iar doctrina lor variază de la conducator la conducător. Ei socotesc că doctrina este transmisă profetic de înger fiecaruiă în parte, altfel n-ar fi profetică.

Deşi născută în Europa occidentala, secta AZS se răspândeşte cu repeziciune în America şi Australia. Organizaţia mondială a adventiştilor de ziua a şaptea este "Conferinţa generala" cu sediul la Washington, înfiinţată în anul 1862. Peste 20 de ani se înfiinţeaza "Conferinţa Europeană a Bisericii AZS" cu sediul la Basel, în Elveţia.

În Europa (1864), primul predicator al sectei este Mihail Czechowski, fost preot catolic - după care a predicat în Italia, Elveţia , Franţa, Germania, Austria, Ungaria şi Rusia. În anul 1870 vine în România şi se stabileşte la Piteşti. În 1881, când gruparea sa avea 13 membri în întreaga ţară, un grup de adventişti vine din Germania şi se stabileşte în Dobrogea, unde întemeiază o nouă organizaţie. În Bucureşti, prima grupare a adventiştilor apare în anul 1900, iar primul lor congres are loc în anul 1920, când se hotăraşte înfiinţarea "Uniunii comunităţilor evanghelice ale adventiştilor de ziua a şaptea". Acest congres cuprinde două ramuri organizatorice: Conferinţa Muntenia, cu sediul la Bucureşti şi Conferinţa Moldova, cu sediul la Focşani. În 1949, ia fiinţă la Bucureşti seminarul AZS, cu durata de 4 ani.

Până la 23 august 1944, secta adventistă a avut un statut provizoriu de asociaţie "religioasa" iar dupa aceea se interzice activitatea acestei grupari pâna în 1950, când prin decretul numărul 1203/1950, al Marii Adunări Naţionale (forum de conducere a ţării din perioada atee-comunista), s-a aprobat "Statul de organizare şi funcţionare a cultului AZS". Biserica Ortodoxă îi considera în continuare eretici şi schismatici, asemenea "strămoşilor" lor baptiştii (anabaptiştii).

ierom. Eftimie Mitra

Despre secta penticostala: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2012/03/scurt-istoric-al-sectei-penticostale.html

Despre secta iehovista: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2011/11/secta-martorii-lui-iehova-o-scurta_07.html

Despre secta baptista: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2011/10/secta-baptista-o-scurta-prezentare.html

sâmbătă, 15 octombrie 2011

Moaştele Sfântului Apostol Andrei în România

Apostolul românilor va veni la Bucureşti şi în Ardeal

Cu prilejul sărbătorii Cuviosului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, în dimineaţa zilei de luni, 24 octombrie, Cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, va fi adus de la Patras de către o delegaţie a Bisericii Ortodoxe a Greciei, condusă de Mitropolitul Hrisostom.

Sfintele Moaşte ale Sfântului Apostol Andrei se vor afla pe Dealul Patriarhiei pentru a fi venerate de credincioşi până în ziua de vineri, 28 octombrie 2011, orele 12:00. Apoi, Cinstitul cap al Sfântului Andrei va fi dus în Sibiu şi Alba Iulia unde vor poposi până în 31 octombrie.

Sfântul Apostol Andrei a propovăduit şi în Scyţia minor (Dobrogea de azi) unde a hirotonit episcopi şi preoţi. Din perioada Sfântului Andrei avem primele episcopii înfiinţate pe teritoriul României la: Histria, Tomis şi Calatis, pe malul Mării Negre.

Cel dintâi apostol chemat la propovăduire, şi frate al lui Petru, a fost martirizat în timpul domniei lui Nero, la 30 noiembrie, anul 60, fiind pironit pe o cruce în formă de X, din porunca guvernatorului roman al oraşului Patras. Sfintele moaşte au rămas în acest oraş până în anul 357, când fiul lui Constantin cel Mare, Constanţiu al II-lea, le-a dus şi aşezat în Biserica Sfinţilor Apostoli din Constantinopol. Aici s-au păstrat întregi până în jurul anului 850, când împăratul bizantin Vasile I Macedoneanul, la rugăminţile locuitorilor din Patras a trimis, într-o raclă, Cinstitul cap al Sfântului Apostol.

după Basilica.ro, crestinortodox.ro

vineri, 14 octombrie 2011

Sfanta Cuvioasa Parascheva


Sfanta Parascheva de la Iasi se praznuieste la 14 octombrie, cand se face mare pelerinaj din toata tara. Sfanta Parascheva de la Iasi se bucura in tara de un cult deosebit, mai mult decat toti ceilalti sfinti locali care au moaste in Romania. In fiecare zi, la Catedrala mitropolitana din Iasi, de dimineata pana seara tarziu, se face un mic pelerinaj local continuu, cu credinciosi de toate varstele si din toate locurile, veniti la rugaciune. In mod deosebit in sarbatori, in posturi si in fiecare vineri, considerata „Ziua Sfintei Vineri”, adica a Cuvioasei Parascheva, vin multi credinciosi si se inchina la racla cu credinta, aducand flori, daruri si imbracaminte pe care le ating de racla cuvioasei pentru a dobandi ajutor, sanatate si binecuvantare. Dar cea mai mare zi de praznuire din tot anul este ziua de 14 octombrie, ziua Maicii noastre Sfanta Parascheva, cand are loc unul din cele mai mari pelerinaje ortodoxe din tara noastra, la care participa inchinatorii de la sate si orase, din toate colturile tarii. Aceasta zi este considerata un adevarat pelerinaj bisericesc national, care dureaza pana la 3 zile. Inca din ajun se scot in fata catedralei moastele Cuvioasei Sfintei Parascheva si, timp de doua zile si doua nopti, credinciosii stau la rand pentru inchinare. In seara zilei de 14 octombrie, praznicul cuvioasei se incheie cu o procesiune in jurul catedralei, avand in frunte pe mitropolitul Moldovei, care, impreuna cu clericii si credinciosii, cu lumanari in maini, poarta racla cu moastele Cuvioasei Sfanta Parascheva, in sunetul clopotelor si al frumoaselor cantari bisericesti.
Dupa aceea, se asaza moastele in biserica la locul lor, se canta paraclisul Sfintei Parascheva, apoi fiecare se intoarce la ale sale cu bucuria marelui praznic in suflet si cu mangaierea Duhului Sfant in inima.
Sfanta maica noastra Parascheva, numita „cea Noua”, de la Iasi, „a Moldovei luminatoare” si lauda intregii Ortodoxii, s-a nascut in satul Epivat din Tracia rasariteana, nu departe de Constantinopol, pe la inceputul secolului al Xl-lea, din parinti binecredinciosi si de bun neam. Cei doi copii, Eftimie si Parascheva, au primit in familie o aleasa crestere si educatie religioasa. Astfel, Eftimie, fratele mai mare al cuvioasei, a intrat inaintea ei in nevointa monahala. Apoi, pentru sfintenia vietii lui, ajunge episcop al Matidiei si pastoreste bine Biserica lui Hristos pana la sfarsitul vietii. La fel si Sfanta Parascheva, iubind mai mult decat orice pe Hristos, la varsta de aproape 15 ani, a intrat intr-o manastire de fecioare din orasul Ieraclia Pontului. Dupa cinci ani se inchina la Mormantul Domnului si se nevoieste mai multi ani intr-o mica manastire de calugarite pustnice de pe Valea Iordanului. La varsta de 25 de ani, luand porunca de la ingerul Domnului, s-a reintors in patrie si s-a nevoit inca doi ani langa biserica satului natal, Epivat. Pe la jumatatea secolului XI, anul 1050, la varsta de 27 de ani, Sfanta Parascheva si-a dat sufletul in mainile Domnului si a fost inmormantata aproape de malul marii. Mai tarziu, in urma unor minuni la mormantul ei, moastele Cuvioasei Parascheva au fost aflate intregi in pamant si s-au pus in biserica Sfintilor Apostoli din satul Epivat, spre cinstire si inchinare. Aici au stat sfintele ei moaste aproape 175 de ani. In anul 1223, tarul romano-bulgar Ioan Asan al II-lea (1218-1241) a stramutat moastele Cuvioasei Sfanta Parascheva la Tarnovo, capitala Bulgariei, fiind depuse in catedrala cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Mai tarziu, fericitul patriarh Eftimie al Bulgariei scrie „Viata Cuvioasei Parascheva” si o trece in sinaxarul Bisericii cu zi de praznuire la 14 octombrie. Din a doua jumatate a secolului XIV, cultul Sfintei Parascheva trece si la nordul Dunarii, in cele trei tari romane. La Tarnovo au stat moastele celei numita Sfanta Parascheva 160 de ani. In anul 1393, cazand Bulgaria sub ocupatia turcilor, sfintele ei moaste au fost daruite pentru putin timp lui Mircea cel Batran, domnul Tarii Romanesti. Dupa trei ani, turcii le-au dat cneghinei Anghelina a Serbiei, care le stramuta la Belgrad, unde raman 125 de ani. In anul 1521, turcii ocupa si Serbia si iau din nou ostatice moastele binefacatoarei noastre, Sfanta Parascheva, pe care le duc in palatul sultanului din Constantinopol. Apoi, sfintele ei moaste sunt rascumparate de la turci de catre Patriarhia Ecumenica cu 12.000 de ducati de aur si raman in Catedrala patriarhala din Fanar timp de 120 de ani. In anul 1641, insa, ajungand Patriarhia de Constantinopol datoare la Poarta otomana cu sume mari de bani, ce reprezentau birul anual impus asupra Bisericii, patriarhul Partenie a daruit moastele Cuvioasei Sfanta Parascheva, drept recunostinta, domnului Moldovei, Vasile Lupu, care a achitat turcilor toate datoriile patriarhilor de Constantinopol si Ierusalim pe mai multi ani. In anul 1641, la 13 iunie, moastele Preacuvioasei maicii noastre Sfanta Parascheva au ajuns in Iasi si au fost asezate cu multa cinste in frumoasa biserica atunci zidita, a Manastirii Sfintilor Trei Ierarhi. Aici au stat pana la 26 decembrie, 1888, cand au fost scapate prin minune de un incendiu. Apoi au fost transferate in noua Catedrala mitropolitana din Iasi unde se afla si astazi.

Trei au fost marile virtuti care au impodobit sufletul si viata Preacuvioasei Maicii noastre Sfanta Parascheva de la Iasi. Ingereasca feciorie, milostenia, adica lepadarea de cele pamantesti, si dumnezeiasca rugaciune, maica tuturor faptelor bune. Pe aceste trei virtuti le-a iubit fericita din copilarie si prin acestea, in chip deosebit, s-a dezbracat de orice cuget pamantesc, a biruit pe diavoli si s-a numarat in ceata Sfintilor Parinti purtatori de Dumnezeu. Fiind odrasla de bun neam si avand sadita in inima ei frica de Dumnezeu, Sfanta Parascheva a inceput urcusul cel duhovnicesc pe scara virtutilor catre Hristos, Mirele ei, mai intai prin sfanta rugaciune, care este inceputul tuturor bunatatilor. Din pruncie, cuvioasa mergea la biserica satului Epivat, fiind nelipsita de la sfintele slujbe. Dar si in casa parintilor ei se ruga mult ziua si noaptea, imitand pe sfintii ingeri.
Dar, intrucat rugaciunea fara iubire de aproapele nu poate ajunge la Dumnezeu, care este iubire, sfanta Parascheva a adaugat la rugaciunile ei inca doua fapte bune: postul si milostenia. Caci postul da aripi rugaciunii si o inalta la cer, iar milostenia, fiica cea dintai a iubirii, duce rugaciunea inaintea tronului Preasfintei Treimi. Astfel, mireasa lui Hristos nu gusta nimic pana seara, in zilele de post, iar in sarbatori, cand se intorcea de la biserica, isi schimba de multe ori hainele ei bune si de pret, date de parinti, cu hainele rele si rupte ale copiilor saraci, care cereau milostenie la usa bisericii. Pentru aceasta, cuvioasa primea multe mustrari si batai de la mama ei, cand o vedea imbracata in haine urate si sarace.
- Spune, Parascheva, cui ai dat hainele tale cele scumpe si frumoase cu care te-am imbracat? o intreba mama ei suparata.
- Le-am daruit lui Hristos prin mainile copiilor saraci ! raspundea fericita, cu chip luminat.

Odata, ascultand slujba in biserica, a auzit citindu-se acest cuvant din Sfanta Evanghelie: Oricine voieste sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie (Marcu 8, 34). Deci, ranindu-se la suflet ca de o sageata de acest cuvant al lui Hristos, indata a parasit grijile vietii pamantesti si, plecand pe ascuns din casa parinteasca la varsta de numai 15 ani, a intrat in sfanta nevointa a vietii calugaresti. Dupa ce mai intai s-a inchinat in biserica Vlahernei (a vlahilor), precum si la toate manastirile si sfintele moaste din Constantinopol, s-a tainuit apoi ca o straina intr-o manastire de fecioare din Ieraclia Pontului.
Cinci ani s-a nevoit aici sfanta Parascheva, desavarsindu-se in toate faptele bune si mai ales in neincetata rugaciune cu multe lacrimi, cu posturi aspre si privegheri de noapte. Aici a strabatut ea calea cea grea a despatimirii si a inceput urcusul duhovnicesc al desavarsirii, unindu-se tainic cu Mirele Hristos prin umbrirea Duhului Sfant. Toate surorile din manastire se uimeau de viata si intelepciunea ei si laudau pe Dumnezeu, zicand: „Slava Tie, Doamne, ca Ti-ai facut vas ales si sfant pe Sfanta Parascheva si Te preamaresti intre cei blanzi si smeriti cu inima!”
Curatindu-se pe sine de cele pamantesti, Sfanta Parascheva s-a dus la Ierusalim si, dupa ce se inchina si imbratiseaza Sfantul Mormant cu multe lacrimi, se retrage pe Valea Iordanului la o mica manastire de fecioare. Aici s-a nevoit cu si mai aspre osteneli aproape zece ani, biruind pe diavoli si rugandu-se pentru lume. Faptele ei cele bune cu care biruia pe cel nevazut si se unea negrait cu Hristos erau: desavarsita curatie a mintii si a inimii de ganduri si imaginatii patimase, neincetata rugaciune cu lacrimi de bucurie, postul si privegherea de toata noaptea si neadormita dorire a Mirelui preaiubit. Toate acestea au incununat pe Sfanta Parascheva cu cununa desavarsirii in Hristos, incat stralucea ca o faclie aprinsa in mijlocul celorlalte calugarite nevoitoare.
Ajungand cuvioasa la varsta de 25 de ani, intr-o noapte, pe cand se ruga, un inger al Domnului i-a spus:
- Lasa pustia si lacasul acesta si te intoarce la Epivat, in patria ta, ca acolo se cade sa lasi trupul pamantului si sa treci din aceasta lume catre Dumnezeu, pe Care L-ai iubit!
Deci, sarutand Sfanta Parascheva pe toate surorile din acea manastire, s-a inchinat la Mormantul Domnului din Ierusalim si, luand o corabie, a ajuns la Constantinopol. Aici iarasi s-a inchinat cu lacrimi in biserica Maicii Domnului din Vlaherne, zicand:
„Preasfanta Stapana, nu am alta nadejde si acoperamant pe pamant decat pe tine. Tu sa-mi fii indreptatoare si folositoare spre Hristos. Cat m-am nevoit in pustie, pe tine te-am avut ajutor si mangaiere, iar acum, daca m-am intors in lume, te rog indrepteaza-ma pana la sfarsitul vietii mele, ca nu am alta nadejde dupa Dumnezeu!”
Ostenindu-se Sfanta Parascheva inca doi ani deplini langa biserica satului Epivat, in ascunse nevointe duhovnicesti si simtindu-si aproape obstescul sfarsit, a ingenuncheat inaintea icoanei Mantuitorului si cu lacrimi a rostit aceasta sfanta rugaciune:
„Doamne, Iisuse Hristoase, cauta din sfant lacasul Tau si nu ma parasi, nici nu ma lasa, ca pentru numele Tau cel sfant am lasat toate si dupa Tine am calatorit in toata viata mea. Si, acum, indura-Te, Doamne, si spune ingerului Tau cel bland sa ia cu pace sufletul meu!”.In timp ce se ruga, Sfanta Parascheva si-a dat sfantul ei suflet in mainile Domnului, iar mult ostenitul ei trup a fost inmormantat de crestini intr-un mormant nou, aproape de tarmul marii.
Dupa multi ani, moastele Cuvioasei noastre, Sfanta Parascheva au fost descoperite cu voia lui Dumnezeu intregi in mormant si scoase la lumina spre mangaierea credinciosilor intr-un chip ca acesta. Murind, un corabier a fost aruncat pe mal de valurile marii. Atunci, un crestin milostiv cu numele Gheorghe, impreuna cu altii, au sapat un mormant aproape si au dat de trupul neputred si plin de mireasma al Sfintei Parascheva. Dar, nestiind cine este, a ingropat alaturi trupul rau mirositor al corabierului. Noaptea, insa, a vazut in vis o imparateasa sezand pe scaun luminat, inconjurata de ingeri. Unul dintre ei ii zise:
- Gheorghe, pentru ce n-ati luat in seama trupul Sfintei Parascheva si l-ati uitat asa? Nu stiti ca Dumnezeu a iubit frumusetea ei si a voit s-o preamareasca pe pamant?
Apoi si acea imparateasa sfanta i-a zis:
- Degraba sa luati trupul meu din mormant si sa-l puneti la loc de cinste, in biserica satului meu, Epivat!Auzind clericii despre aceasta minune, indata au mers la mormantul Cuvioasei Parascheva cu lumanari si tamaie si au dus sfintele ei moaste in biserica Sfintilor Apostoli din Epivat, unde au stat 175 de ani si au facut nenumarate minuni si vindecari de boli.
Raspandindu-se in toate tarile din jur vestea despre viata si minunile Cuvioasei Parascheva de la Epivat, in anul 1235, sfintele ei moaste au fost stramutate la Tarnovo, capitala Imperiului Romano-Bulgar, unde, de asemenea, au facut multe minuni. Dupa 160 de ani au fost stramutate la Belgrad, iar dupa inca 125 de ani le-au luat turcii in robie si le-au vandut din nou Patriarhiei de Constantinopol, fiind cinstite cu multa evlavie de credinciosi.
In anul 1639, domnul Moldovei, Vasile Lupu, terminand de construit frumoasa biserica a Manastirii Sfintii Trei Ierarhi, din Iasi, cauta sa-si inzestreze ctitoria si capitala tarii cu moastele unor sfinti facatori de minuni. Deci, rugandu-se lui Dumnezeu, a auzit de moastele renumite ale Cuvioasei Macii noastre, Sfanta Parascheva. Si cum milostivul domn moldovean platise turcilor o mare parte din datoriile Patriarhiei, in vara anului 1641, patriarhul Partenie i-a daruit drept recunostinta cel mai de pret odor pe care il avea – moastele Cuvioasei Parascheva. Pana la Galati au fost aduse cu corabia, iar de aici au fost insotite pana la Iasi de numerosi clerici, monahi si credinciosi cu faclii aprinse in maini. Aproape de Iasi le-au intampinat Vasile Lupu si mitropolitul Varlaam cu tot clerul si divanul tarii si le-au asezat cu mare cinste in biserica Manastirii Sfintii Trei Ierarhi, la 13 iunie, 1641, in sunetul clopotelor si in armonia frumoaselor cantari duhovnicesti.
Nenumarate sunt minunile si vindecarile de boli ce s-au facut credinciosilor, care au alergat cu rugaciuni si lacrimi la moastele Preacuvioasei maicii noastre, Sfanta Parascheva de la Iasi, de-a lungul a 350 de ani de cand ocroteste Moldova si tara noastra. Sa amintim doar cateva dintre ele.
Cea mai mare minune a Cuvioasei Maicii noastre, Sfanta Parascheva este insasi preamarirea trupului ei cu darul neputrezirii, al vindecarii de boli si al izbavirii de multe nevoi si primejdii. Din cauza aceasta a fost luata ca protectoare in toate tarile ortodoxe din Balcani. Ba si turcii se cucereau de minunile ce se faceau crestinilor care ii cereau ajutor cu credinta si evlavie.O alta minune care a uimit Moldova si tara noastra a fost izbavirea fara nici o vatamare a moastelor Sfintei Parascheva din incendiul izbucnit in noaptea de 26 spre 27 decembrie, anul 1888, in paraclisul Manastirii Sfintii Trei Ierarhi din Iasi. Caci, aprinzandu-se de la un sfesnic catafalcul cuvioasei, s-a topit argintul care imbraca racla, dar lemnul si sfintele ei moaste, desi erau invaluite in jaratic, au ramas intregi si nevatamate, spre intarirea credinciosilor si uimirea celor indoielnici.
In anul 1955, doi soti din Iasi nu aveau intelegere in casa. Intr-o seara, femeia disperata a parasit caminul. Zadarnic au cautat-o sotul si fiica. Apoi copila s-a culcat, iar tatal ei a alergat la Sfanta Parascheva si s-a rugat cu lacrimi sa-i intoarca sotia cu bine inapoi. Ajungand sotul acasa, dupa o ora bate cineva in usa. Era sotia! Avea chipul palid si ingandurat.
- Unde ai fost, femeie? Ce ti s-a intamplat? a intrebat-o sotul.
- Diavolul mi-a dat in gand sa ma sinucid. De aceea m-am asezat pe linia trenului, aproape de gara Nicolina. Dar la orele 8 seara, pe cand venea un tren cu viteza, fiica noastra, imbracata in alb, vine la mine, ma apuca repede si ma arunca afara de pe linie. Asa am scapat de moarte si de osanda iadului! Dupa ce m-am intarit putin, am multumit lui Dumnezeu ca m-a izbavit de acest cumplit pacat si m-am intors acasa.
- Femeie, in seara aceasta la ora 8, fiica noastra era culcata, iar eu ma rugam la Sfanta Parascheva pentru tine. Aceea care te-a salvat nu era fiica noastra, ci insasi Sfanta Parascheva! Sa-i multumim ei, caci ea te-a scapat de aceasta cumplita si dubla moarte, trupeasca si sufleteasca.
De atunci este multa armonie si bucurie duhovniceasca in aceasta familie crestina.
Pe timpul celor doua razboaie mondiale, orasul Iasi a fost protejat de bombardamente, iar Catedrala mitropolitana, unde se pastreaza cinstitele moaste ale Maicii noastre, Sfanta Parascheva, nu a fost atinsa de nici un obuz. Caci, de 350 de ani, cuvioasa ocroteste Moldova si orasul acesta binecuvantat. Batranii spun ca ostasii vedeau noaptea, in timpul razboiului, o femeie uriasa imbracata in alb deasupra Iasilor, ocrotindu-l de ocupatie si bombardamente.
Asa stie sa ajute Sfanta Parascheva patria ei adoptiva, pentru credinta fiilor ei!
Marturisesc parintii batrani, care au fost martori oculari, despre o minune petrecuta la racla sfintei, la 14 octombrie, 1952. De hram, pe cand oamenii asteptau la rand sa se inchine la racla Cuvioasei Parascheva, au venit sa se inchine si doua crestine batrane din Focsani. Vazand lume multa, au zis preotului de garda, Arhimandritul Cleopa Ilie:
- Parinte, da-ne voie sa ne inchinam la Sfanta Parascheva, fara sa mai stam la rand, ca suntem bolnave, si sa-i punem sub cap aceasta perna, pe care i-am adus-o de acasa drept multumire pentru ajutorul ce ni l-a dat.
- Dumnezeu sa va binecuvinteze, a zis Parintele Cleopa. Mergeti si va inchinati!
In clipa aceea, preotii si credinciosii au vazut un lucru cu totul sfant si minunat. Sfanta Parascheva si-a ridicat singura capul, iar dupa ce femeile i-au pus perna adusa si s-au inchinat, Sfanta Parascheva si-a lasat iarasi capul pe capatai ca mai inainte. Iata cat de mult iubeste Sfanta Parascheva pe cei ce se roaga lui Dumnezeu si sfintilor Lui cu smerenie si credinta!

sursa : apologeticum

miercuri, 12 octombrie 2011

O carte pentru copiii de toate varstele: "Din Tara lui Eu-Imparat in Tara lui Tu-Imparat"

Cartea are 145 de pagini color, pe foaie de 115 g, lucioasa, cu coperta cartonata, acoperita cu folie lucioasa. Pretul este de 13 lei.

Mai jos va prezentam marturia scriitoarei, ucenica a Cuviosului Paisie Aghioritul:

Am scris aceasta istorioara ca o revarsare a dragostei pentru copii, intr-o incercare de a simplifica ceea ce poate parea greu de inteles. La fel si noi, adultii, daca o vom citi, vom fi poate si noi ajutati de harul lui Dumnezeu si, la randul lor, copiii si nepotii nostri. Cuviosul credea ca cei mici sunt ca niste casete goale. Ei inregistreaza tot ceea ce vad la noi.

As dori sa le multumesc cu sinceritate tuturor acelora care m-au incurajat sa merg mai departe cu publicarea acestei carti si care m-au ajutat cu multa daruire sa lucrez la ea. Entuziasmul lor pro­venea din dragostea pentru copii si pentru memoria Cuviosului Paisie. Voi incheia cu cateva cuvinte ale Cuviosului:

Lucrurile sunt simple, copiii mei.
Noi suntem cei care le com­plicam.
Ar trebui sa le complicam pentru diavol,
dar sa le simplificam pentru om:
cea mai usoara cale de mantuire
este aceea a dragostei si a Smereniei.
E nevoie asadar ca in orice clipa sa aveti
ganduri bune, pentru a va apara sufletul.

Fie ca binecuvantarea sa sa ne ocroteasca intotdeauna. Amin.

Mersine Vigopoulou

Buna-Vestire a Maicii Domnului

25 Martie 2001

Din Tara lui Eu-Imparat in Tara lui Tu-Imparat, prima lucrare publicata a lui Mersine Vigopoulou a fost scri­sa din marea ei dorinta ca nepotii ei sa se poata folosi de intelepciunea Cuviosului Paisie. Cartea poate fi comandata folosind formularul de aici.

sursa: APOLOGETICUM

marți, 11 octombrie 2011

Atenţie la capcana revoltei antimasonice

În Statele Unite ale Americii a început o revoltă, chipurile împotriva masoneriei şi a dictaturii mondiale. E ciudat cum acestă revoltă a pornit dintr-un stat dezvoltat economic unde nimic nu scapa de sub control. Marii nostrii duhovnici spun ca e o cursa a puternicilor zilelor noastre ca sa aibă motiv sa dea legi aspre pentru control şi supraveghere asupra populaţiei la nivel mondial. Se recomandă să nu se dea curs unor astfel de tulburări. Vedeţi şi link-urile de mai jos:

luni, 10 octombrie 2011

Schitul Huta la un nou început

Noul egumen al schitului este protosinghelul Macarie Feraru
Schitul Ortodox Huta, aşezat pe Valea Finişului, la 19 Km de satul Finiş, are un nou egumen în persoana protosinghelului Macarie Feraru, fost stareţ la manastirea Stâna de Vale. Decizia de numire a părintelui Macarie ca egumen la Schitul Huta aparţine Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, sub a cărei jurisdicţie canonică se află schitul.
Mulţi preoţi şi credincioşi din Ţara Beiuşului speră că părintele Macarie va readuce viaţa liniştită şi plină de bucurii duhovniceşti pe care schitul de pe Valea Finişului a avut-o până nu de mult.

Ctitorul schitului, ieromonahul Eftimie Mitra, în convorbirea telefonică avută aseară, spunea că e cea mai bună alegere pe care Episcopia Oradiei a făcut-o pentru viitorul schitului Huta: „E un loc potrivit pentru Macarie. De când eram cu el la Stână, în urmă cu mai bine de zece ani îmi spunea că îşi doreşte să stea într-un loc retras şi liniştit. Dumnezeu i-a rânduit ceea ce merita şi mă bucur că a acceptat să îşi asume această responsabilitate. Dacă mi-am luat mâna de pe Visarion nu înseamnă că mi-am luat şi mâna de pe Huta. Putem fi liniştişi că schitul a rămas pe mâini bune. Acest aşezământ monahal va rămâne pentru toată viaţa în inima mea şi voi veghea asupra a tot ce se va întâmpla acolo. Şi eu şi toţi prietenii adevăraţi ai Hutei îl vom susţine.”
Părintele Macarie este cunoscut şi apreciat de către credincioşii din zona Beiuşului ca un călugăr râvnitor şi cu o credinţă curată. Nu are maşină, vilă sau vreo avere personală ci toată viaţa sa e o jertfă adusă în slujba lui Dumnezeu. Să îl întărească Dumnezeu să rămână mai departe acelaşi ca până acum.
Vasilica Morar
Pentru a afla mai multe despre noul egumen de la Huta vă recomandăm să vizionaţi reportajele de mai jos:


Vedeţi şi „Schitul Huta a rămas fără vieţuitori”
Cine si de ce vrea sa schimbe istoria schitului Huta :

duminică, 9 octombrie 2011

Secta Baptistă – o scurtă prezentare istorică

Deoarece am primit mai multe semnale din ţară prin care ni sa relatat o insistentă activitate de prozelitism a cultului baptist în România şi Republica Moldova vom posta un scurt istoric al sectei. Va urma în viitorul apropiat o prezentare şi a sectelor adventiste şi iehoviste. (Marius Drăgan)


Ca organizaţie religioasă, a apărut în sec. XVII iar după afirmaţiile unor istorici şi teologi baptişti, originea cultului s-ar afla în creştinismul primar. De fapt, azi toate sectele susţin că originea lor ar fi în însuşi actul de naştere al creştinismului. Cert este că nici una dintre aceste secte nu dovedesc, concret, cu argumente istorice existenţa lor în primele veacuri de creştinism.

Atât izvoare baptiste cât şi nebaptiste, spun că "strămoşii" baptiştilor sunt anabaptiştii secolului al XVI-lea. Din dorinţa de a prezenta originea cultului mult mai bogată, unii teologi baptişti spun că anabaptismul se naşte din unele "curente evanghelice" ale secolelor XII-XV, pe atunci cunoscute sub alte denumiri: bogomili, novaţieni, donatişti, pavlicieni, cathari, albigenzi etc.

În sec. XV, anabaptiştii formau o sectă destul de obscură în Germania şi încă nu aveau o dogmă precisă, binedeterminată; era uniţi nu doar prin opoziţia comună a membrilor sectei, ci şi prin împotrivirea lor faţă de toate clasele stapânitoare având un simbol comun al celui de-al doilea botez.

Principalul "reformator" al anabaptiştilor a fost Thomas Münzer, nascut în jurul anului 1498, la Stolberg, în munţii Hänz. Fiind un erudit teolog catolic şi obţinând de timpuriu titlul de doctor în teologie, Thomas caută mereu lucruri deosebite prin care să se afirme şi să îşi împuna propriile idei. Cu toate că era cleric catolic (diacon la o manastire de maici din Halle), T. Münzer era răzvrătit încă din timpul şcolii împotriva arhiepiscopului de Magdeburg şi a catolicismului în general. Tratează cu dispreţ ritul şi dogmele bisericeşti catolice, devenind mai apoi, unul din adepţii lui Luther, de care se desparte curând, având vederi mult mai radicale, care vizau societatea însăşi şi nu doar reforma religioasa.

În 1520, Thomas Münzer a plecat la Zwickau, unde a fost "primul" predicator evanghelic. Acolo întâlneşte o alta sectă protestatoare (hiliaştii), care negau botezul catolic şi în fruntea căreia era ţesătorul Nicolae Storch. Pe aceştia, Münzer îi atrage de partea sa şi din rândul lor recrutează emisarii revoltei, a cărei izbucnire generală se produce în aprilie 1525. Continuând concepţiilor sale eretice din vremurile trecute, Thomas atacă nu doar principiile de bază ale catolicismului, ci şi formele sale de manifestare în Biserica Apuseană.

Münzer, îl acuză pe Luther că s-a oprit la jumătatea drumului, adică doar la reforma religioasa şi astfel, îl numeşte pe acesta "carne ghiftuita". Declanşându-se razboiul ţărănesc, Luther însuşi strigă împotriva adepţilor lui Münzer: "...să-i sfâşie bucăţi, să-i sugrume şi să-i junghie... ca pe nişte câini turbaţi".

În mai 1525, răsculaţii au fost înfrânţi, Thomas M. a fost torturat şi decapitat, el a păşit spre locul execuţiei cu acelaşi curaj de care daduse dovadă şi în timpul vieţii. Avea pe atunci până în 28 de ani fiind socotit de către sectanţi, o "jertfă neoprotestantă" şi martirul furiei lui Luther[1]. Thomas Münzer a fost podul peste Reforma a tuturor sectelor de azi.

Între anii 1532-1535, anabaptiştii s-au răsculat din nou la Munster, în Westphalia, conduşi de croitorul Johann Bockhold (Johann de Leyde) dar şi de această dată sfârşitul acestora a fost tragic. Acest dezastru pune capăt revoltelor sociale şi politice ale anabaptiştilor şi astfel redevin o sectă pur religioasă punând accentul pe botezul adulţilor şi comunicarea strict personală cu Dumnezeu.

Veriga intermediară între anabaptişti şi baptişti au fost menoniţii iar actul de naştere propriu zis al baptismului a fost semnat în Olanda. În forma în care baptismul se cunoaşte astăzi, a apărut în Anglia la începutul secolului XVII, însă istoria acestei secte din această perioadă este destul de confuză.

În 1608, pastorul John Smith, fondatorul unei congregaţii separatiste (1606), emigrează din Anglia în Olanda după care îşi neagă chiar propriul său botez trecând la menoniţi împreună cu o parte din adepţii săi. Cei rămaşi - în frunte cu Thomas Holwys - revine la Londra unde întemeiază prima organizaţie religioasă pe care ei şi-o autodenumesc biserica baptista. De la început, baptiştii s-au divizat în două grupuri distincte: adepţii lui Holwys (şi ai lui Smith) şi adepţii pastorului Henry Iacob. În 1791, cele două ramuri se unesc sub o singura denumire şi organizare - baptismul. Nu la mult timp după aceea, apar alte disensiuni care au dus la noi ramuri baptiste şi baptismale care continuă şi acum.

În ceea ce priveşte doctrina baptistă, aceasta începe să-şi cristalizeze primele principii abia pe la anul 1900. Datorită faptului ca ei şi-au stabilit confesiunile de credinţă în diverse date şi locuri, încă nu au un Crez oficial; se pare ca prima confesiune de credinţă baptista a fost adoptată în Anglia, pe la anul 1689. Deşi nascut în Europa occidentală, baptismul s-a extins în mod deosebit pe continentul american. Aici, în anul 1845, se formeaza "Convenţia Baptistă de Sud" cu centrul la Augusta (Georgia) iar în anul 1908 ia fiinţă "Convenţia Baptistă de Nord". Emigranţii s-au constituit în mai multe convenţii - pe naţionalitaţi - şi s-au răspândit pe toate continentele.

În România, primii baptişti nu au fost de naţionalitate română. Prima organizaţie religioasă baptistă din ţara noastră, a luat fiinţă la Bucureşti fiind întemeiată de germanul Karl Scharschmit care emigrează în România pe la anul 1856. Acesta, împreună cu familia sa duce aici o campanie misionară câştigându-şi adepţi mai întâi printre conaţionalii săi iar primul botez baptist are loc în 1865.

În Transilvania, prima organizaţie baptista, se formează în Salonta (judeţul Bihor), prin convertirea unui grup de credincioşi reformaţi maghiari. Cel care face aici prima convertire şi întemeiaza prima organizaţie baptistă este croitorul Antal Novak, de naţionalitate maghiară. Nu la mult timp după aceea iau fiinţă şi alte astfel de organizaţii în judeţele Arad şi Timişoara iar misiunea acestora se extinde - mai apoi - şi peste Carpaţi. Dupa primul razboi mondial, toate comunităţile baptiste din Transilvania se unesc între ele formând astfel "Uniunea Comunităţilor Creştine Baptiste"; şi tot atunci (1921) se înfiinţează un seminar baptist.

În baza Legii Cultelor din 1928, baptiştii sunt recunoscuţi "legal" de către Statul Român, ca "asociaţiune religioasă", dar adevarata lor libertate o primesc doar după 23 august 1944, prin Decret-Lege nr. 553, publicat în Monitorul Oficial nr. 253, când statul român recunoaşte cultul. Biserica Ortodoxa îi consideră în continuare eretici şi schismatici iar prin canoanele Sfinţilor Apostoli (nr. 45, 46, 64, 68) şi ale Sfinţilor Părinţi sunt excomunicaţi din Biserică şi daţi anatema (vezi S. Ec II, can. 1).

ierom. Eftimie Mitra


[1]Sfârşitul său tragic nu poate fi considerat o jertfă, ci o pedeapsă pentru fărădelegile sale (de la Dumnezeu). Daca ar fi fost o jertfa pentru o credinţă dreaptă, Dumnezeu l-ar fi primit între cei drepţi şi ar fi avut sfinte moaşte. Niciodată în istoria creştinismului, ereticii şi ateii nu au avut sfinte moaşte.

Vedeti si broşura "Rătăcirea baptistă"

Despre secta iehovista: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2011/11/secta-martorii-lui-iehova-o-scurta_07.html

Despre secta adventista: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2011/10/adventismul-azs-o-scurta-prezentare.html

despre secta penticostala: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2012/03/scurt-istoric-al-sectei-penticostale.html


vineri, 7 octombrie 2011

Părintele Iustin recomandă să nu ne implicăm în construcţia ce se face la Aiud

Părintele Iustin Pârvu nu îşi asumă responsabilitatea pentru ce se va construi la Aiud atâta timp cât nu se iau în considerare canoanele ortodoxe şi arhitectura bisericească




iată cum va arăta noul complex "martirologic" de la Aiud








Acest subiect e vechi dar, îl aducem în atenţia tuturor credincioşilor bine intenţionaţi pentru a cunoaşte adevărul cu privire la aşa-zisul complex martirologic ce se intenţionează a se construi la Aiud.
Deoarece am aflat că sunt unii care se folosesc de numele părintelui Iustin Pârvu pentru a aduna bani pentru acest complex considerăm că e bine să se ştie despre neimplicarea sfinţiei sale în această operă de "artă" ultramodernă.
Chiar dimpotrivă, părintele Iustin, recomandă să nu se dea bani pentru această "creaţie" neortodoxă.
Marius Anghelescu

În acest sens vedeţi şi linkurile de mai jos.

http://raparobilor.ro/

http://saccsiv.wordpress.com/2011/04/13/parintele-justin-parvu-ne-sfatuieste-sa-nu-donam-nici-un-ban-la-conferintele-lu i-dan-puric-pentru-asa-zisa-manastire-de-la-aiud/
http://saccsiv.wordpress.com/2011/01/05/foto-daca-acesta-e-noul-proiect-pentru-manastirea-de-la-aiud-deja-e-prea-mult/

http://roncea.ro/2009/07/24/ce-spun-simplii-crestini-despre-lucifericul-dan-puric-si-inaltul-andrei-care-din-eroare-se-impotriveste-proiectului-parintelui-justin-pentru-aiud/



luni, 3 octombrie 2011

Părintele Adrian Făgeţean s-a dus la Tatal său


Sâmbătă 1 octombrie 2011, la mănăstirea Lainici a avut loc înmormântarea unui stâlp al ortodoxiei româneşti contemporane:

părintele Adrian Făgeţeanu.



Alături de credincioşii veniţi să-l petreacă pe părintele Adrian au participat preoţi şi monahi din mai multe locuri ale ţării care au slujit în sobor alături de trei ierarhi: IPS Teofan al Moldovei, PS Nicodim al Severinului şi PS Gurie al Hunedoarei.

În cuvântul de încheiere stareţul mănăstirii Lainici, arhimandritul Ioachim Pârvulescu, a citit o scurtă biografie a vieţii părintelui Adrian spunând că în ultimii nouă ani din viaţă a stat la Lainici în semn de recunoştinţă faţă de ajutorul oferit de stareţul de atunci părintelui Adrian după ieşirea din închisoare: „După ce a ieşit din închisoare a fost alungat de colo colo, nimeni n-a vrut să-l primească. Toţi s-au temut s-ă nu-şi facă probleme primindu-l pe părintele Adrian. În cele din urmă cineva l-a îndrumat la Lainici şi a fost primit de stareţul Calinic Cărăvan. Dorinţa părintelui Adrian a fost să fie înmormântat aici, lângă părintele Calinic”.

ÎPS Teofan a rostit ultimul cuvânt în care a prezentat o frumoasă „oglindă duhovnicească” a părintelui Adrian: Era un om al durerii. Mulţi din capitală alergau la el când erau apăsaţi şi se întorceau uşuraţi. Era un om al Vechiului Testament, ţinea foarte mult la zeciuială în sensul că fiecare om are datoria să ofere lui Dumnezeu zece la sută din timpul său. Era şi un om al Noului Testament căci punea răbdarea şi dragostea înainte de toate spunând că orice început începe cu îngăduinţa celuilalt. Era neclintit în credinţă. Atunci când venea vorba de credinţa, Biserica şi neamul său era categoric. Acest lucru l-aţi putut observa cu toţii. Era radical când venea vorba de neam, credinţă şi păcat”.

Părintele Adrian e înmormântat lângă biserica nouă, al optulea mormânt din curtea mănăstirii. Mulţi pelerini îi vizitează mormântul amintindu-şi de sfinţia sa şi rugându-se ca părintele nostru Adrian să mijlocească pentru noi în faţa Dreptului Judecător. La sfârşitul slujbei înmormântării, în sunetul clopotelor, cei prezenţi au cântat HRISTOS A ÎNVIAT.

Mai multe detalii vedeti şi:

http://apologeticum.wordpress.com/2011/10/01/parintele-adrian-fageteanu-pe-ultimul-sau-drum-din-aceasta-viata-dumnezeu-sa-l-odihneasca-cu-dreptii/
http://www.razbointrucuvant.ro/2011/10/03/inmormantarea-parintelui-adrian-fageteanu-fotografii-si-predica-ips-teofan/

Mariana Neculce