sâmbătă, 9 noiembrie 2024

Controversatul Ciprian Mega pus la zid de către o moldoveancă. Mesaje publice puse la "secret" la puțin timp după publicare.

 Mesaje bombă, care ulterior au fost ascunse. Care este motivul?

 


O postare controversată de pe contul de facebook al preotului Ciprian Mega a atras atenția unor personae care i-au adresat întrebări incommode. După apariția acestor întrebări, Ciprian Mega a schimbat setările contului astfel încât postarea să nu poată fi văzută decât de cei acceptați în cercurile sale. Ce ascunde Ciprian Mega și ce l-a determinat să restricționeze comentatorii rămâne un subiect deschis. 

După eșecul filmului “21 de rubini”, pe care l-a declarant un film politic, Mega se implică cu tot ce are în viața politică românească încercând să o influențeze într-o anumită direcție. Despre această direcție și misiunea sa de influencer vorbește tocmai el.

    Recent, pe contul personal de facebook, preotul-politician-regizor Ciprian Romeo Mega, din Oradea, a postat o informație în care menționa că ar avea de spus unele lucruri. Mereu are el ceva de spus, nu ar fi prima dată, dar am observant că încearcă să atingă unele lucruri sensibile care atrag atenția unei categorii de cititori din mediul on-line. Ciprian Mega a început să folosească tot mai des cuvântul “război”. Unii cititori se întreabă dacă o fi “prooroc” sau ar avea legături cu serviciile secrete ale unor state implicate în războiul din Ucraina?

   La postarea lui Mega au apărut comentarii pro și contra, iar cele incomode au fost șterse, ca mai apoi, postacii incomozi au fost eliminați din listă, astfel încât să nu vadă nici alte comentarii, dar să nici nu mai poată comenta. O simplă operațiune din rubrica de “Setări” a contului de facebook pe care doar administratorul o poate face.

   Printre comentatorii incomozi a fost și doamna Veronica Ailioaiei din Iași, născută la Beiuș, care ne-a trimis pe adresa de email o postare a dânsei despre acest subiect. Ce l-a deranjat pe Ciprian Mega?

   Vom prezenta comentariul devenit “invizibil” pe profilul administrat de Ciprian Mega. Comentariu pe care doamna Veronica Ailioaiei l-a postat ulterior si pe profilul ei personal:

 

Veronica Ailioaei

«Profeții despre război sau interesele unor agitatori proruși?

 Pe profilul personal administrat de regizorul, politicianul și preotul Ciprian Romeo Mega din Oradea a apărut o postare în care spunea ca ar fi avut un jurnal ținut la secret până în prezent. Nu putem știi dacă acel jurnal există sau a fost fabricat ulterior, dar observăm ca domnul Mega se luptă din răsputeri să ne convingă de ceva. Rămâne sa vedem ce interese are cu agitația pe care o face în jurul cuvântului "război".

Postarea începe cu amintirea filmului "21 de rubini", care a fost un eșec, și se finalizează cu "proorocia" unui viitor apropiat război în care va fi implicată și România. Evident, împotriva Rusiei.

Ce legătură are filmul domnului Mega cu războiul și interesele Moscovei în România?

Am pus un comentariu, dar ulterior l-a șters, după care a restricționat contul pentru o categorie de comentatori considerati incomozi.

În acel comentariu spuneam:

 "Cu tot respectul, domnule Ciprian Mega, vreau sa va intreb de unde știți cu atâta siguranță ca Romania va fi in razboi cu Rusia?

Știm că oficial unele voci de la Kremlin au amenințat Rep. Moldova că va acționa militar dacă va întra în UE și dacă va ieși Maia Sandu președinte. Dar despre România nu s-a făcut încă astfel de afirmații. Sa credem ca aveți legaturi cu Moscova la un nivel mai înalt. Totuși cui slujiți, căror interese?"

 Am așteptat un răspuns din partea domnului regizor, dar în loc de răspuns comentariul a fost șters și m-a selectat printre cei care nu mai pot comenta pe profilul dânsului.

Oare de ce?»[1]

 

 Vom publica mai jos și textul postat de Ciprian Mega, dar nu înainte de a face câteva mici observații asupra cărărora ne-am oprit după o primă citire a textului.

1. În postarea respectivă, chiar în titlu, părintele Mega vorbea despre influențe și interese. Se prezintă pe sine a fi un agent de influență. O fi el influencerul prorus din propria postare? O fi asta compatibilă cu demnitatea preoțească?

2. Spune că și-a propus să nu vorbească neîntrebat, dar realitatea arată că mereu caută să iasă în evidență prin: apariții publice cu impact emotional, interviuri la jurnaliști de influență, “scrisori deschise” adresate unor înalte personalități (dar care întotdeauna l-au ignorat) etc. Care este scopul acelor scrisori?

3. Ciprian Mega spune că l-a privit în ochi pe “Țarul care vă-nfioară”. Se referă la Vladimir Putin. Aici dorim să facem unele precizări. Ciprian Mega minte când spune că s-ar fi întâlnit cu Putin, iar al doilea aspect este acela al “curajului” cu care se laudă arătând că ar fi confruntat un om în fața căruia toți tremură. Să nu uităm că tot el spunea că spionii de la CIA, care l-ar fi urmărit, și-au declarant intențiile față de el (ca și cum l-ar fi pus în gardă). Astfel de elemente teatrale găsim și în activitatea publică a doamnei Diana Șoșoacă, dar care le transmite unei nișe de oameni într-un mod mult mai exagerat decât o face Mega.

4. Spre final Ciprian Mega spune: “…nu mă consider deloc învins”. Se află în vre-o dispută cu cineva? Concurează cu cineva? Vrea să demonstreze ceva? Vrea să arate că… Oare ce?

5. Cel mai interesant aspect al postării dubioase este cel al “războiului”. În ultima perioadă, în intervențiile sale publice aduce în discuție cuvinte sau expresii care să atragă atenția. De câteva ori s-a gândit să ne vorbească despre intrarea României într-un posibil război cu Rusia. Nu aduce lucruri noi. Despre acestea au vorbit și alții. Care este scopul? Doar să arate că nu se consideră “învins”? Agitația asta în jurul ideii de “război” a crescut popularitatea unor politicieni. În rest nimic mai mult, doar vorbe și speculații. Sau poate ne punem și noi întrebarea asemenea doamnei Veronica: O fi unele legături la Moscova care îi transmite domnului Mega informații, sau poate chiar sarcini bine trasate?

6. Pr. Mega spune despre un posibil jurnal. Ne întrebăm, acest jurnal a existat în timp real, sau ar fi fost fabricat ulterior cu un anumit scop?

 Da, oprindu-ne aici cu scurtele noastre observații, vă prezentăm și textul original preluat de pe profilul de facebook personal al lui Ciprian Mega. Textul poate fi văzut acum doar de cei apropiați ai săi, sau poate fi șters.

 

«Mǎrturia unui agent de influențǎ

 S-a împlinit, zilele trecute, un an de la premiera filmului "21 de rubini". Mi-am propus, în acest rǎstimp, pe cât se poate, sǎ nu vorbesc neîntrebat. Am și reușit, în mare măsură. N-a fost nici foarte greu, întrucât rareori s-a-ntâmplat să intereseze pe cineva părerea mea în privința unor situații care mă vizau direct sau care aveau legătură cu unghiul din care privesc eu lumea. Cu toate acestea, s-a vorbit destul de mult despre filmul meu, despre mine, despre intențiile mele. Mai cu seamă, despre intențiile mele ascunse.

De multǎ vreme, încǎ din adolescențǎ, am cultivat un obicei, care poate pǎrea bizar pentru mulți, anume cǎ-mi notez, într-un jurnal, însemnările zilnice, fie cǎ este vorba despre notele de lecturǎ, fie cǎ sunt impresii dupǎ întâlniri, care au reușit sǎ mǎ înduioșeze în vreun fel. Bizar este, de data aceasta pentru mine, cǎ nu am revenit, pânǎ astǎzi, sǎ citesc paginile din caietele care s-au adunat de-a lungul timpului.

Confruntându-mă, mai devreme, cu paginile jurnalului, cu gândurile şi amintirile pe care mi le-a adus în inimǎ aceastǎ lecturǎ, dupǎ un an intens, în care am lansat filmul ce a polarizat societatea, an în care, apoi, am călătorit la Moscova, unde l-am privit în ochi pe Țarul care vǎ-nfioarǎ, gǎsesc de cuviințǎ cǎ trebuie, totuşi, sǎ spun câte ceva. Mai ales cǎ am închis paranteza printr-un gest halucinant, transportând, într-o mohorâtă searǎ de octombrie, spre disperarea doamnelor plictisite de la Biroul Electoral Central, un metru cub de cutii, cu peste 220.000 de semnături, strânse pentru a-mi valida candidatura la Președinția României.

Așadar, voi recunoaște, cu fireascǎ prăbușire a privirii, ceea ce semenii mei, inteligenți şi scrupuloși, au semnalat cu civicǎ şi moralizatoare gravitate.

 

Sunt un agent de influențǎ.

 Nu se-întâmplǎ foarte des ca cineva sǎ recunoascǎ asemenea grozǎvie, încât nutresc speranța cǎ mărturiile, pe care vi le voi împărtăși, mă vor despovăra câtuși de puțin.

Nu vǎ pot spune, cu siguranță, când a început, dar am găsit, adineauri, o notiță din 2005. În urmǎ cu 19 ani, pe 4 noiembrie, citeam, în paralel, trei autori, care, în logica acestor vremuri, n-ar avea ce căuta în lecturile unui tânăr. Descopăr, din cele scrise, cǎ n-am cǎzut de-acord cu ei. Dar observ azi cǎ, totuşi, Panaitaki avea dreptate într-o anume privință. Trezindu-te la maturitatea târzie în dezacord cu cei mai buni dintre semenii tǎi, te poți considera învins. Adica, "un uomo finito", cum ar fi strigat, dintr-o Dreaptǎ cu fitil, Papini. Aşa am fost tentat sǎ numesc aceste selecții din însemnǎrile mele, "Jurnalul unui învins", pentru a le oferi, cumva, o prieteneascǎ satisfacție celor care s-au manifestat, de-a lungul vremii, dar mai ales în ultima perioadǎ, scandalizați de cuvintele şi de activitatea mea. Ar fi fost, totuși, un titlu cam patetic pentru gustul meu. Iar eu, fie vorba-ntre noi, nu mǎ consider deloc învins. Dimpotrivǎ! Existǎ viațǎ și dupǎ KGB.

Asadar, în aceste zile, câte vor fi rǎmas pânǎ la rǎzboi, voi transcrie aici, selectiv, pagini ale acestui jurnal, care va deveni, în mod firesc, dar independent de intenția mea, controversat ca si mine. Dacǎ sunteți interesați, rǎmâneți prin preajmǎ!»[2]


În momentul publicării acestui material, Ciprian Mega avea postarea restricționetă sau ștearsă.

 

Despre acest subiect, vedeți și:

Controversatul politician, regizor și preot Ciprian Mega - între iudaism, masonerie și ortodoxie. Familia Mega invită românii la concert cu muzică evreiască la sinagoga Sion din Oradea

https://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2024/10/controversatul-politician-regizor-si.html

 

2 comentarii:

  1. A adus moaste la biserică. Reclamă și afacere. Oameni încântați și cheltuieli.

    RăspundețiȘtergere
  2. Am încercat sa accesez profilul.
    Nici eu nu mai reusesc

    RăspundețiȘtergere

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.