Se pare ca a
fost gândită din timp.
Acum a venit
mimentul să fie aplicată.
Vaticanul a
anunțat-o în 2011, pregătindu-și credincioșii cu noul mod de viață și
dependența față de sistemul antihristic.
Ministrul finanțelor și purtătorul de cuvânt al Guvernului Spaniei, Maria Jesus Montero a anunțat oficial într-o conferință de presă intrarea Spaniei în Noua Ordine Mondială!
Citez:
„… să creștem angajamentul… și să avansăm în schimbarea modelului de producție care permite Spaniei să se poziționeze în această Nouă Ordine Mondială…”(sursa text aici)
Această Nouă Ordine Mondială („modelul economic schimbat”) va fi introdusă în societatea spaniolă „post-coronavirus” dar va veni și peste tot în lume. Schimbările se vor ține în lanț. Populația încă nu intelege ce se întâmplă, artizanii globalizării au lucrat mereu, și în paralel, două concepte de Nouă Ordine Mondială (cel vizibil promovat de Soros&Rotschild’s & FMI), și alt concept(mai puțin vizibil), și care vine de la Vatican, cel cu pretinsa grijă față de săraci, imigranți, refugiați, pentru cei „mai vulnerabili și marginalizați” din societate (binele comun& caritatea etc.). Modelul economic expus spaniolilor de către Ministrul Finanțelor se apropie de cel al Bisericii Stat de la Roma. Este de fapt Noua Ordine Economică a Vaticanului anunțată încă din anul 2011! (vezi aici) Este momentul când spunem adio Capitalismului (ce va fi ținut în șah în continuare de crize pandemice „coronavirus” sau altele…) până când artizanii papiști ai Noii Ordini Mondiale își vor atinge pe deplin scopul cu reformele lor sociale și bancă centrală planetară ș.a.m.d.
Încă din anul 2015 agentia „Reuters” anunța că papa a cerut a cerut o Nouă Ordine Economică și bineînțeles critica Capitalismul:
„Pope calls for new economic order, criticizes capitalism”
[„Reuters”, 10 iulie 2015]
Sursa (a se vedea si postarea video):
https://www.reuters.com/article/us-pope-latam-bolivia-idUSKCN0PJ29B20150710
Conceptul, tipul de Nouă Ordine Mondială impus, nu e nici acuma clar pentru societatea spaniolă cu toate că ziarul spaniol „El Pais” explica modelul economic ce va fi impus societății spaniole „postcoronavirus” de către guvern. Dacă citim cu atenție articolul din „El Pais”, în mare, vedem că avem de a face cu modelul catolic globalist de reforme sociale
„El Pais” titrează:
„Noua ordine globală după criza coronavirusului”
[„El Pais” 26 Martie 2020… titlu în original: „El nuevo orden global tras la crisis del coronavirus”]
link: https://elpais.com/elpais/2020/03/25/3500_millones/1585128881_176418.html
Nota autorului:
Video-ul pus pe blogul meu poate fi verificat și pe site-ul oficial al palatului Moncloa unde ministra finantelor spaniole anunță Noua Ordine Mondială ( „… Nuevo Orden Mundial” la min. 18:55 sec.)
https://www.lamoncloa.gob.es/multimedia/videos/covid19/Paginas/2020/01052020_calvinomontero.aspx?galv2r=1
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.