 |
| Catedrala Sf. Chiril si Metodie - Praga |
În prezent, suntem martorii dorinței Patriarhiei Ecumenice de a influența
procesul ecleziastic ce are loc în Ucraina, a cărei Biserică este recunoscută universal
drept teritoriu canonic al Bisericii Ortodoxe Ruse. Aceasta nu este prima dată
când Constantinopolul a încercat să intervină în treburile altor Biserici
Autocefale. Câțiva ani în urmă, a fost o încercare similară cu privire la
Biserica Ortodoxă din Ținuturile Cehe și Slovacia.
În rândurile ce urmează, voi încerca să fac un tablou al situației din
punctul de vedere al unui martor care în toată această perioadă a fost un
membru al Sinodului Eparhial al Episcopiei Ortodoxe de Praga, lucrând în majoritatea
timpului în administrația bisericească. Aș dori să accentuez că vorbesc despre
punctul meu de vedere personal, absolut neoficial și nu vreau să jignesc, să
defaim sau să acuz pe cineva.
Înainte de toate, câteva
cuvinte despre formarea Bisericii Ortodoxe a Ținuturilor Cehe:
Istoria Bisericii noastre Locale
Credința ortodoxă ne-a fost adusă de Sfinții Chiril și Metodie în 863 de la
Constantinopol. În orice caz, nu a fost vorba să fi trimis un episcop, ci s-a
întâmplat că Biserica a fost întemeiată aici deja în 869, când Sf. Metodie a
fost hirotonit Arhiepiscop de Moravia de către Papa încă ortodox Adrian II al
Romei. Astfel, mama dintâi a Bisericii noastre Locale a fost Biserica Romei.
Oricum, având în vedere intrigile clerului latin și presiunea politică a
francilor, după moartea Arhiepiscopului în 886, ucenicii Sf. Metodie au fost
scoși din Moravia. În ciuda acestui fapt, credința ortodoxă și cultul slav a
existat în ținuturile cehe până la sfârșitul secolului al XI-lea, când, în
1096, Mănăstirea slavă Sázava a fost
împrăștiată, unde erau păstrate moaștele Sfinților Mucenici Boris și Gleb.
Ortodoxia a dispărut din ținuturile cehe mai multe secole…
Abia în 1874 a fost posibil ca slujbele ortodoxe să reînvie în Praga, în Biserica
Sf. Nicolae din piața Staromestskaya. Preoții care au slujit în această
biserică și în alte trei biserici din orașe-stațiuni din vestul Cehiei au
aparținut Bisericii Moscovei. În același timp, guvernul austriac a refuzat să
întemeieze o parohie ortodoxă în Praga și, din punctul de vedere al
înregistrării parohiei, ortodoxia cehă a aparținut parohiei sârbe din Viena.
S-au iscat „tratative ortodoxe” în jurul bisericii Sf. Nicolae, care au strâns
sute de credincioși cehi.
În 1918, după reapariția Republicii Cehe, o mișcare a început să creeze
Biserica Ortodoxă Locală. În fruntea grupului, care a apărut din tratativele
ortodoxe, a fost Arhimandritul Savatie (Vrabeț). În același timp, în 1920, a
fost formată Biserica națională a Cehoslovaciei, care număra câteva sute de mii
de membri și a negociat cu Biserica Sârbă în privința primirii Ortodoxiei.
Într-un final, asociația a adoptat o cale foarte diferită, liberală. Doar
Episcopul Gorazd (Pavlik), hirotonit în Belgrad, și câteva sute de credincioși
au rămas fideli Ortodoxiei. Comunitatea condusă de el era, bineînțeles, sub
jurisdicția Bisericii Ortodoxe Sârbe.
Acesta a fost unul din motivele pentru care Belgradul, în ciuda cererilor
repetate ale lui Savatie, a refuzat nu doar să-l recunoască, ci și să-l
hirotonească episcop. Drept aceea, Savatie s-a îndreptat spre Constantinopol, ca
singura scăpare, cu cererea de a fi hirotonit. Pe 4 martie 1923, Patriarhul
Meletie IV al Constantinopolului nu doar că l-a hirotonit, ci l-a și desemnat
Arhiepiscop al recent înființatei Biserici Ortodoxe a Cehoslovaciei sub
jurisdicția Patriarhiei Ecumenice. După întoarcerea lui acasă, a intervenit o
dispută între Savatie și Gorazd despre cine să conducă Ortodoxia cehă (și moravă),
în care, destul de repede, mulțumită sprijinului majorității credincioșilor,
vlădica Gorazd a fost în stare să obțină victoria. El a fost cel care a creat
Biserica din Republica Cehă și Moravia sub jurisdicția sârbă în perioada
interbelică. Astfel, Biserica Sârbă a devenit a doua Biserică Mamă a Bisericii
noastre Locale. În 1942 vlădica Gorazd a fost condamnat la moarte pentru că ar
fi ajutat rezistența anti-fascistă și a primit cununa muceniciei. Este cinstit
ca Sfânt astăzi.
După înfrângerea sa,
vlădica Savatie s-a retras în singurătate și practic nu a mai participat la
viața Bisericii. A fost închis într-un lagăr de concentrare în timpul ocupației
și a murit în 1959 în Praga, uitat aproape de toți. Tomosul pentru crearea
Bisericii Autonome a Cehoslovaciei, pe care l-a primit în Constantinopol, a
rămas doar literă moartă.
În timpul ocupației, Biserica lui Gorazd a fost dizolvată oficial și (din
nou) s-a împrăștiat. În anii grei care au urmat sfârșitului celui de-al Doilea
Război Mondial, Biserica a reînviat sub jurisdicția Patriarhiei de Moscova,
care, într-un final, i-a acordat autocefalia în 1951, ale cărei teritorii
includeau nu doar ținuturile istorice cehe, unde a activat mai înainte Biserica
lui Gorazd, ci și Slovacia. Astfel, Moscova a devenit a treia Biserică Mamă
pentru noi. O problemă aparte a acelei vremi a fost că Biserica avea atunci
câteva sute de mii de membri pe hârtie, dar marea majoritate a lor era reprezentată
de populația uniată, reuniți cu Ortodoxia în Slovacia de Est. Când activitatea
Bisericii Greco-Catolice a primit permisiunea de a se relua în 1968, atunci
doar aproape 100.000 de oameni au rămas printre membrii Bisericii Ortodoxe din
Cehoslovacia. În ciuda acestui fapt, acordarea autocefaliei a făcut posibilă
dezvoltarea pe viitor a Bisericii noastre Ortodoxe Locale.
Emiterea Tomosului de la Constantinopol
Și acum ne mutăm de la vremurile străvechi la istoria mult mai recentă. Constantinopolul,
bineînțeles, nu a recunoscut niciodată acordarea autocefaliei de către Moscova
Bisericii cehoslovace. După căderea regimului comunist în 1989, Biserica
Ortodoxă din Ținuturile Cehe și Slovacia a început să caute să dreagă relațiile
cu Patriarhia de Constantinopol și să-și câștige recunoașterea autocefaliei.
Aceste eforturi au culminat în 1998 cu publicarea unui Tomos Patriarhal și
Sinodal prin care Constantinopolul recunoștea autocefalia noastră.
Biserica cehoslovacă a sperat că noul Tomos va aduce o atmosferă de duh
frățesc sau, cel puțin, părintesc și dragoste reciprocă și doar va ratifica
situația care deja exista efectiv de câteva decenii. Probabil că ar fi fost așa
dacă Patriarhul de Constantinopol nu și-ar fi stricat reputația. Biserica a
primit un document cu un conținut complet diferit și răsunător. Iată câteva
extrase din Tomos, dar cititorul poate să-și facă o imagine:
Din introducere (accentuarea autorului):
Sfânta noastră Biserică a lui Hristos, care
are încredințată grija tuturor Bisericilor lui Dumnezeu și care nu lasă
niciodată singuri pe vreunul din copiii ei fără protecție și niciodată nu
îngăduie nimănui altcuiva să facă ceva ce nu are dreptul să facă și care, ca o
Biserică vie – care trăiește viața Vieții de sus, manifestată prin învierea Domnului
din morți – purtându-și slujirea, a dat în 1923 cinstea autonomiei prin
emiterea unui Tomos Patriarhal și Sinodal Sfintei Biserici din Ținuturile Cehe
și Slovacia, care trăiește într-un stat liber, suveran și liber, în ciuda
faptului că această Biserică este mică. Din acea vreme până astăzi, Biserica
Ortodoxă Locală din Ținuturile Cehe și Slovacia a existat în ciuda unor acțiuni
ale ei necanonice, pe care le iertăm în tăcere, știind că orice este făcut
necanonic, nu pe baza regulilor și tradițiilor Bisericii Ortodoxe, una, sfântă
este lipsit de putere de la sine, este nevalid și nu va fi aprobat nici chiar
până la sfârșitul veacurilor.
Astfel, actul
întemeietor al Bisericii Locale ar trebui considerat în viitor că este Tomosul
de la Constantinopol din 1923, care nu a fost niciodată viabil și Biserica nu
s-a bizuit niciodată pe el. toate tradițiile Bisericii lui Gorazd, inclusiv
suferința ei în perioada ocupației naziste și tradițiile ei de după 1945, ar
trebui să fie date uitării. Indiferent ce s-a întâmplat în această perioadă,
totul este necanonic și Constantinopolul poate pune sub semnul întrebării
oricând.
Tomosul continuă mai
departe:
D. Diaconii și preoții sunt sub jurisdicția
tribunalelor de nivelul doi, episcopii – sub cele de primul nivel și sunt,
potrivit sfintelor canoane, în toate privințele datoriilor lor, sub jurisdicția
tribunalelor stabilite canonic, la lucrările cărora sunt invitați, prin
înțelegere cu Patriarhul Ecumenic, ierarhi exclusiv din jurisdicția Bisericii
Mamă, adică Tronul Ecumenic.
G. Ca semn al unității duhovnicești cu
Biserica Mamă, Biserica din Ținuturile Cehe și Slovacia primește Sfântul Mir de
la Patriarhia Ecumenică.
H. Prima și cea mai importantă menire a
Sfântului Sinod este de a supraveghea curăția credinței ortodoxe și comuniunea
în Duhul Sfânt cu Patriarhia Ecumenică și cu celelalte Biserici Ortodoxe. În
același timp, este obligat să apeleze, în eventualitatea unei neglijențe, nu
doar la Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice, ci la Sinodul mai mare, lărgit,
convocat în acest scop prin grija Patriarhiei Ecumenice și prin inițiativa
celei din urmă.
I. Cât privește temele generale și
chestiunile cu caracter bisericesc, dincolo de posibilitățile Bisericilor
Ortodoxe Locale, Preafericitul Arhiepiscop de Praga și a toate Ținuturile Cehe
și Slovacia are dreptul, de asemenea, să apeleze la Sfântul nostru Tron
Patriarhal Ecumenic, care este în comuniune cu toți episcopii ortodocși, drept
învățând cuvântul adevărului. Patriarhia Ecumenică va cere Bisericilor surori
opiniile și pozițiile lor.[1]
În principiu, Tomosul dă independență Bisericii Ortodoxe din Ținuturile
Cehe și Slovacia, dar, în același timp, în cazurile de judecată cu asupra
episcopilor și în chestiuni larg-bisericești o pune în dependență completă față
de Patriarhia Ecumenică. Manifestarea exterioară a acestei situații este
obligația de a primi Sfântul Mir de la Patriarhia Ecumenică.
Astfel, Constantinopolul a devenit deja a patra Biserică Mamă a noastră.
Oricum, Biserica noastră, independentă până astăzi, care era într-o poziție de
a-și rezolva singură treburile administrative, prin primirea Tomosului a
devenit Biserică subordonată Constantinopolului în chestiuni esențiale și, mai
mult, trebuie să apere interesele și pozițiile Patriarhiei Ecumenice la
întrunirile largi bisericești.
Nu e de mirare că
Biserica noastră nu a știut ce să facă cu Tomosul și nu l-a adoptat niciodată.
Toți, îmi pare, sperau să fie mulțumit Constantinopolul cu emiterea lui și că
în viitor totul va rămâne ca înainte.
Evenimentele din 2013
Cincisprezece ani după confirmarea autocefaliei în 1998, într-adevăr nu s-a
întâmplat nimic. În orice caz, cu primul prilej, Patriarhia de Constantinopol
s-a dat pe față și a început să-și ceară drepturile. Această ocazie a
intervenit în 2013, după demisia Mitropolitului Hristofor (Pulec). Au început
discuții apoi despre alegerea noului Arhiepiscop pentru Scaunul vacant de
Praga. În ciuda faptului că, potrivit statutului nostru, la vremea aceea nici
Arhiepiscopul de Praga, nici cel de Prešov nu puteau fi aleși ca Întâistătători
ai Bisericii (și, după o lege nescrisă la vremea aceea, ierarhul slovac [Prešov]
era următorul în ordine), din punctul de vedere al Constantinopolului, doar
Arhiepiscopul de Praga putea fi ales drept cap al întregii Biserici. În acest
sens, Patriarhia de Constantinopol a fost foarte interesată de ocuparea
Scaunului de Praga.
În această situație agravată, unul din posibilii candidați pentru alegerea
de Arhiepiscop de Praga – Arhiepiscopul Simeon de Olomuc-Brno și Locum Tenens al Tronului mitropolitan ca
fiind ales de Sinodul Bisericii Ținuturilor Cehe și Slovaciei – a făcut apel la
Patriarhia de Constantinopol pentru ajutor. Intruziunea Constantinopolului în
viața Bisericii Ținuturilor Cehe și Slovaciei datează de la acest moment. Baza
pentru negocieri era, bineînțeles, Tomosul din 1998.
În 19 octombrie 2013, s-a ținut a doua întrunire eparhială a Episcopiei de
Praga, la care trebuia să fie ales, după prima întâlnire eparhială fără succes,
potrivit statutului Bisericii noastre Ortodoxe Locale, un nou Arhiepiscop de
Praga (era necesară o majoritate de două treimi din delegații prezenți –
clerici și mireni aleși după parohii individuale – pentru alegerea
episcopului). Erau doi candidați pentru post: Vlădica Gheorghe (Stransky) de
Košice-Mihalovce și Arhimandritul Dorotei (Raptsun). Reprezentantul Patriarhiei
de Constantinopol, Mitropolitul Emanuel de Franța, a venit la întâlnire ca
oaspete.
Chiar înainte de alegere, Vlădica Emanuel a cerut cuvântul. Toți din
biserică se așteptau la un salut de încurajare părintească. Dar, în schimb,
Mitropolitul a avut unele cuvinte dure: Patriarhia de Constantinopol nu ar
recunoaște alegerea nici unuia dintre candidații propuși – Vlădica Gheorghe din
cauză că apăruseră unele bârfe despre el online și Păr. Dorotei din cauză că
fusese tuns ca monah doar cu o lună sau două înainte.
Trebuie subliniat că amândoi candidații fuseseră recunoscuți anterior drept
competenți canonic de Sfântul Sinod al Bisericii noastre Ortodoxe Locale (condus
de Mitropolitul interimar Simeon) și aceasta, bineînțeles, era o condiție
necesară pentru nominalizarea candidaturii lor.
Ca martor al acestor evenimente, trebuie să adaug faptul că acuzațiile la
adresa Vlădicăi Gheorghe (prea dezgustătoare pentru a scrie despre asta aici)
erau publicate pe unul sau două site-uri care au fost create special în această
perioadă de criză bisericească și autorii lor erau în stare să spună orice. Nu
doar eu, ci alții, care-l cunoșteau personal pe Vlădica Gheorghe, nu au crezut
niciodată aceste zvonuri, care nu aveau nici o urmă de dovezi. În orice caz, în
perioada alegerii, Patriarhia de Constantinopol a considerat aceste motive
suficient de concludente pentru a refuza să-l recunoască pe Vlădica Gheorghe în
caz că va fi ales, fără alte proceduri suplimentare.
Într-adevăr, Arhimandritul Dorotei fusese tuns ca monah nu cu mult înainte,
după divorțul (pe care Vlădica Emanuel nu l-a indicat ca un punct de
restricție), dar vorbim despre un preot vrednic cu mulți ani de slujire – unul
dintre cei mai buni din eparhia noastră.
Discursul Mitropolitului Emanuel a șocat total pe delegații prezenți, laici
și mireni, torpilând întreaga adunare. Alegerea a început într-o atmosferă atât
de inadecvată și nici unul dintre candidați nu a primit cele două treimi din
voturi necesare. Toate astea au condus la confuzia ulterioară din Biserica
noastră Locală.
Următoarea intervenție a Constantinopolului nu a durat mult până să vină. A
fost o întâlnire a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Ținuturilor Cehe și
Slovaciei în Praga, în decembrie 2013. A fost condusă de Arhiepiscopul Simeon
de Olomuc-Brno ca Locum Tenens al
Tronului mitropolitan. Printre membri a fost Arhiepiscopul Rostislav de Prešov,
Arhiepiscopul Gheorghe de Košice-Mihalovce și Episcopul Vicar de Moravia, Ioachim
de Hodonin. Scaunul Arhiepiscopal de Praga era încă vacant.
Vlădica Simeon, ca Locum Tenens, a
invitat doi episcopi din Patriarhia de Constantinopol la întâlnire: Mitropolitul
Emanuel, menționat înainte, și Mitropolitul Arsenie de Austria. Cu ajutorul
lor, a încercat să-și pună în practică planurile. Vlădica Ioachim a primit o
notificare scrisă de concediere și a fost exclus din Sinod, iar Vlădica
Gheorghe a fost amenințat cu acțiuni în judecată bisericească (pentru bârfele
menționate anterior de pe internet). Judecata, dacă ar fi ajuns să fie
întreprinsă, s-ar fi ținut fără îndoială în duhul Tomosului, cu participarea
unor judecători din partea Patriarhiei de Constantinopol.
Dar, în final, întâlnirea a luat o turnură neașteptată pentru unii. A ajuns
Mitropolitul Ilarion, de la Patriarhia Moscovei, pe care-l invitaseră cei trei
episcopi rămași, conștienți de participarea delegaților de la Constantinopol și
în anticiparea a ceea ce urma să se întâmple. Vlădica Ilarion s-a pus de acord
repede cu reprezentanții Constantinopolului ca nici o parte să nu intervină în
întâlnirea Sinodului și să dea șansa Bisericii noastre autocefale să-și rezolve
singură treburile. Drept rezultat, Arhiepiscopul Simeon a fost scos de pe
postul de Locum Tenens de Sinod și a
fost ales în locul său Arhiepiscopul Rostislav de Prešov. În orice caz, Vlădica
Simeon nu a recunoscut că această decizie a fost în acord cu statutul și a
continuat să se prezinte ca Locum Tenens.
S-a adus lumină în rolul Patriarhiei de Constantinopol, care a intervenit
în acest caz la cererea Arhiepiscopului Simeon, prin scrisoarea Patriarhului
Bartolomeu către Vlădica Simeon din 23/12/2013 (protocol Nr. 1127), care,
printre altele, spune următoarele (sublinierea autorului):
De aceea, Modestia noastră și-a trimis
Exarhul, pe Preasfințitul Emanuel de Franța, pe baza unei invitații formale
potrivit articolului 9 al Tomosului de autocefalie, exprimată în scrisoarea
Preasfinției Voastre din 10 octombrie, cu autoritatea de Locum Tenens, în care îndreptățiți să „se completeze numărul
episcopilor membri ai Sfântului Sinod al Bisericii voastre”, așa încât deciziile
adoptate de Sinod să îndeplinească cerințele sfintelor canoane ale Bisericii
noastre Ortodoxe. O astfel de decizie, care privea înlocuirea Scaunului vacant
din Praga, ce s-a dovedit ulterior a fi imposibilă, de vreme ce candidații
propuși pentru această poziție nu au întrunit cerințele expuse de sfintele
canoane, după cum a informat Mitropolitul Emanuel al Franței în lungul și
detaliatul său raport.
Frate drag, mărturisim că Biserica mamă a
fost dezamăgită de evoluția neașteptată și neadecvată a situației. Cu toate
acestea, a continuat să-și arate interesul conștiincios și binevoitor și a
răspuns din nou la invitația exprimată în scrisoarea Eminenței Voastre din 22
octombrie 2013 și a trimis, la propunerea și decizia Sinodului, pe frații
noștri – ÎPS Mitropolit Emanuel al Franței și Arsenie de Austria – ca
observatori și consilieri care au luat parte la întâlnirea Sfântului Sinod al
Preasfintei Biserici din Ținuturile Cehe și Slovacia care a avut loc pe 9
decembrie 2013, unde, în timpul sesiunii sinodale, au fost surprinși să afle că
reprezentanții Preasfintei Biserici Ruse, care au apărut acolo fără invitație -
și suntem interesați pe ce bază canonică (la urma urmei, de ce nu au fost
invitați reprezentanți din alte Biserici Ortodoxe?) – despre care ne-au relatat
reprezentanții noștri menționați mai sus.
IPS Voastră va fi desigur de acord că
aceste evenimente, care nu pot fi descrise altfel, conțin dovada unei
funcționări nesănătoase a sistemului sinodal și a unui regim discreționar al
Bisericii Ortodoxe Locale autocefale. Acest fapt ridică diferite întrebări
printre canoniștii, teologii și ierarhii instruiți și îi duce la concluzia că
autocefalia Bisericii voastre Locale trece printr-o criză, întrucât criteriile
canonice relevante nu sunt îndeplinite, unul dintre cele mai de bază, concret:
abilitatea Bisericii autocefale de a se guverna prin proprii săi ierarhi, care
ar trebui să fie maturi și în stare să recunoască în mod canonic pe membrii săi
drept egali și, de asemenea, să recunoască pe Întâistătătorul și primul său
Ierarh din mijlocul ei. Aceasta aduce Biserica mamă în situația disperată de a
căuta alte mijloace de a rezolva această situație ilegală, care are deja loc și
crește constant, atât în conformitate cu sfintele canoane, cât i cu tradiția
confirmată istoric a Bisericii.
Concluzia logică a acestei stări de fapt a fost că Patriarhia de
Constantinopol nu doar că nu a recunoscut îndepărtarea Vlădicăi Simeon din poziția
sa, ci a continuat să-l considere Locum Tenens și nici nu a recunoscut alegerea
ulterioară a Arhiepiscopului Rostislav drept Mitropolit, care a avut loc în
Sinodul Bisericii Ortodoxe a Ținuturilor Cehe și Slovacia pe 11 ianuarie 2014
în Prešov. Toate acestea au condus la o schismă de facto în Biserică ce s-a
împrăștiat în principal în eparhia Olomuc-Brno și, într-un grad mai mic, în
eparhia de Praga.
Într-un final, Patriarhia de Constantinopol a pus sub semnul întrebării
poziția canonică a Bisericii noastre Locale, nerecunoscând în aprilie alegerea
Mitropolitului Rostislav.
Mesajul oficial al
Patriarhiei de Constantinopol:
Cu privire la Biserica Ortodoxă autocefală
din Ținuturile Cehe și Slovacia, Patriarhia Ecumenică a ajuns la o înțelegere
astăzi și declară următoarele:
I. Alegerea noului Întâistătător al
Bisericii, ca urmare a vacantării Scaunului de Arhiepiscopul Hristofor, a avut
loc fără recunoașterea Patriarhiei Ecumenice și a altor Biserici Ortodoxe din
cauza recunoașterii unor acțiuni necanonice în ținerea acestei alegeri.
II. Din acest motiv, orice acțiune
succesivă susținută de această Biserică, pornind de la ultima alegere a
ierarhiei acestei Biserici, este necanonică și nerecunoscută de Patriarhia
Ecumenică.
III. Patriarhia Ecumenică, fiind Biserica
Mamă a acestei Biserici, este gata să contribuie la rezolvarea situației triste
care a apărut acolo și invită toate părțile prezente să continue aceste
negocieri cu Biserica Mamă pentru a găsi o rezolvare potrivită și pentru a
preveni orice acțiuni care ar putea complica mai departe situația prezentă mai
degrabă regretabilă din această Biserică.
Patriarhia
Ecumenică, 1 aprilie 2014
Înregistrată
de șeful Secretariatului Sfântului Sinod
Patriarhul Bartolomeu chiar a trimis personal o scrisoare Ministrului
Culturii din Republica Cehă pentru a împiedica statul să-l recunoască pe
Arhiepiscopul Ioachim de Praga, desemnat de Sfântul Sinod. În final, Ministerul
nu l-a recunoscut pe Vlădica Ioachim, provocând prin aceasta probleme imense în
Biserică.
Consulatul General al
Republicii Cehe din Istanbul, nr. de înregistrare 336/2014
Ministerul Culturii
CR, nr. de înregistrare 24399/2014
Excelenței Sale
Daniel German, Ministrul Culturii din Republica Cehă
Excelența Voastră,
Cu un sentiment de adâncă tristețe și de
mare îngrijorare, Vă adresăm acest mesaj patriarhal și am dori să vă informăm
confidențial despre situația tristă în care Biserica noastră fiică, Biserica
Ortodoxă autocefală din Ținuturile Cehe și Slovacia, se găsește, prin care este
amenințată canonicitatea Ortodoxiei din ținutul Vostru și frica teribilă de
schismă a devenit o realitate palpabilă.
Drept aceea, noi, ca membri ai Sfântului
Sinod al Patriarhiei Ecumenice, am emis comunicatul atașat din 1 aprilie 2014,
care spune că Primul Tron al Bisericii Ortodoxe, care este și Biserica
Bisericii Locale de aici, împreună cu zece alte Biserici Ortodoxe autocefale
canonice, în afară de Patriarhiile Moscovei și Antiohiei și Biserica Ortodoxă a
Poloniei, nu recunoaște pe „Întâistătătorul” nou ales din cauza acțiunilor
necanonice din timpul alegerii sale. Drept aceea, nu recunoaștem acțiunile pe
care Biserica Ortodoxă din Ținuturile Cehe și Slovacia le numește „canonice”.
Am dori să remarcăm faptul că „Întâistătătorul” zisei Biserici nu a fost
invitat la Sinaxa capilor Bisericilor Ortodoxe la începutul lui martie.
Excluderea sa din Sinaxă ilustrează evident seriozitatea întregii afaceri, de
vreme ce „Întâistătătorul” este prin aceasta izolat de restul lumii ortodoxe.
Aceste acțiuni necanonice și imorale din
partea ierarhilor Bisericii Ortodoxe din Ținuturile Cehe și Slovacia, care-i
guvernează astăzi treburile, au întristat profund Patriarhia Ecumenică și pe
noi personal. Iresponsabilitatea, lipsa de cugetare și lipsa de prudență și
moralitate bisericească în administrarea unei Biserici Locale strică unitatea
întregii Biserici Ortodoxe. În ciuda faptului că provoacă durere, Patriarhia
Ecumenică va considera necanonice viitoarele
acțiuni ale Bisericii Ortodoxe din Ținuturile Cehe și Slovacia până la găsirea
unei rezolvări canonice. Credem că organismele civile ale țării Voastre vor
luat în considerare această situație când va luat decizii cu privire la
recunoașterea organismelor bisericești de către stat.
Schisma din Biserica Ceho-Slovacă (care a fost cauzată în mare parte de
acțiunile Patriarhiei de Constantinopol) au dat acelei Patriarhii prilejul de a
acționa ca un judecător între cele două părți. A avut loc un număr de negocieri
de-a lungul timpului, la care Patriarhul Bartolomeu și ierarhii săi au
acționat, în principiu, ca judecători. Este o evidență faptul că partida
reprezentată de Mitropolitul Rostislav, inclusiv majoritatea Bisericii noastre
Locale, nu a fost niciodată de acord cu această ambiție a Constantinopolului;
în orice caz, a luat parte la negocieri, depunând toate eforturile pentru a
atinge un armistițiu și unificare și pentru a apăra autocefalia noastră
printr-o poziție clară.
Primele negocieri s-au ținut la 1 martie 2014 în Constantinopol, fără
rezultat. Unele modificări au apărut în perioada următoare printre care cea mai
importantă a fost excluderea Vlădicăi Ioachim din Scaunul de Praga, cu alegerea
ulterioară a Starețului Mihail (Dandar) în acest scaun. A fost recunoscut de
stat. Oricum, aceasta nu a rezolvat problema schismei bisericești din Biserica
noastră Locală.
Relația cu Constantinopolul s-a deteriorat chiar mai tare după ce au intrat
în posesia unor înregistrări în secret ale unor declarații neprotocolare ale
Mitropolitului Rostislav, aruncate în înfierbântarea indignării la o întâlnire
neoficială, pe seama Patriarhiei de Constantinopol. Pe 25 august 2015
Patriarhul Bartolomeu a trimis o scrisoare „către Secretariatul Central al
Sfintei Biserici Ortodoxe autocefale din Ținuturile Cehe și Slovacia” (nr. de protocol
836), în care, printre altele, scrie:
De aceea vă aduc în atenție astăzi
evenimentele menționate mai sus, despre care au fost informate și Sfintele
Biserici Ortodoxe Locale, că Patriarhia Ecumenică nu mai poate arăta
milostivire (iconomie) bisericească în
rezolvarea chestiunilor care s-au adunat în Biserica Ținuturilor Cehe și
Slovaciei, cu privire la alegerea Întâistătătorului ei. Drept aceea, cerem
urgent ca Sfântul Sinod să convoace o întrunire a clericilor și laicilor
Bisericii Ortodoxe autocefale unite din Ținuturile Cehe și Slovacia, conștientă
de distrugerea spre care o îndreaptă cârmaciul Bisericii lor Locale, astfel
încât să reconsidere în general problema în lumina anulării (terminării
validității) alegerii – fără succes, necanonice și nerecunoscute de întreaga
lume ortodoxă – a Mitropolitului Rostislav menționat mai sus în postul de
Întâistătător al acestei Biserici și să treacă la alegerea unui nou
Întâistătător în conformitate cu decretele Tomosului Patriarhal din 1998 și cu
statutul existent al Bisericii din Ținuturile Cehe și Slovacia. (Nota autorului: Deși documentul vorbește
despre „Mitropolitul” Rostislav, potrivit terminologiei grecești, are în minte
titlul de Episcop de Prešov, în orice caz, nu de cap al întregii Biserici
Locale).
Se părea că orice cale spre un armistițiu era blocată, după cum scria
Patriarhul Bartolomeu în scrisoarea sa. În orice caz, în această perioadă au
atins apogeul discuțiile inter-bisericești din ajunul Marelui Sinod Pan-Ortodox
din Creta. Neparticiparea uneia din Bisericile Locale la discuții ar fi putut
complica pregătirea lui. Biserica Ortodoxă Rusă a adoptat o poziție clară în
vremea aceea, că Sinodul nu putea să fie ținut fără participarea vreuneia din
Bisericile Ortodoxe Locale. În final, Constantinopolul a decis să dea un pas
înapoi cumva de la declarațiile sale radicale și a promis să aplaneze pașnic
chestiunea.
În această privință, următoarea întâlnire a ambelor părți a fost ținută în
Constantinopol pe 12 ianuarie 2016, unde au ajuns în sfârșit la o înțelegere,
care este compromisul actual, dar în perspectiva viitorului ar putea fi o
victorie a Patriarhiei de Constantinopol. Protocolul negocierilor este dat mai
jos (accentuarea autorului):
Practikon
(Protocolul întâlnirii)
(Protocolul întâlnirii)
Pe 12 ianuarie 2016, la Patriarhie, sub
președinția IPS Mitropolit Ioan de Pergam și cu participarea IPS Mitropolit
Maxim de Silivria și a Arhimandritului Bartolomeu (Samaras), Secretarul General
al Sfântului Sinod, s-a ținut o întâlnire a comisiei speciale, care s-a
întâlnit separat cu fiecare parte separat la instrucțiunile Sinodului și apoi
cu cele două delegații autorizate ale părților aflate în conflict ale Bisericii
Ortodoxe din Ținuturile Cehe și Slovacia, conduse de IPS Arhiepiscop Mihail de
Praga[2], reprezentantul IPS Arhiepiscop Simeon de Olomuc-Brno,
și IPS Arhiepiscop Gheorghe de Košice-Mihalovce, reprezentantul IPS Arhiepiscop
Rostislav de Prešov. Scopul întâlnirii a fost de a găsi o soluție la problemele
care necăjesc această Biserică în recunoașterea alegerii anterioare a IPS
Rostislav ca Mitropolit al ei, care, pentru motive canonice bine cunoscute, nu
a fost recunoscut de Patriarhia Ecumenică și alte Biserici Ortodoxe, precum și
de prima din părțile conflictuale menționate mai sus, care a informat Patriarhia
Ecumenică despre ea.
După un schimb de opinii între membrii
Comisiei Patriarhale și delegațiile menționate mai sus, s-a decis că, pe baza
iconomiei, recunoașterea alegerii IPS Rostislav de Prešov ca Întâistătător al
acestei Biserici este posibilă dacă sunt întrunite următoarele condiții:
1. IPS Arhiepiscop Rostislav de Prešov va
cere public iertare pentru remarcile indecente și insultătoare făcute la adresa
Patriarhiei Ecumenice – Biserica mamă a Bisericii Ortodoxe din Ținuturile Cehe
și Slovacia, de la care a primit credința creștină și față de persoana
onorabilă a Patriarhului Ecumenic și față de Bisericile Ortodoxe vorbitoare de
limba greacă.
2. Ambele
părți aflate în conflict ale Bisericii din Ținuturile Cehe și Slovacia
consideră că doar Tomosul Patriarhal și Sinodal emis în 1998 de Patriarhia
Ecumenică este valid cu privire la declararea și binecuvântarea autocefaliei
acestei Biserici (nr. de protocol 1058, 27 august 1998).
3. Va
fi creată comisie comună a delegațiilor Patriarhiei Ecumenice și a Bisericii
din Ținuturile Cehe și Slovacia (cu participarea reprezentanților ambelor părți
separate de până acum), a cărei sarcină va fi să adapteze articolele Statutului
în conformitate cu prevederile Tomosului Patriarhal și Sinodal menționat mai
sus, emis în 1998, și să impementeze în Statut Tomosul, documentul fondator al
Bisericii autocefale din Ținuturile Cehe și Slovacia, și să revizuiască în
general Statutul pe baza sfintelor canoane, cu scopul de a asigura unitatea și
o viață normală ecleziastică în această Biserică.
4. IPS Mitropolit Simeon de Olomuc-Brno va
fi recunoscut legal drept Mitropolitul canonic al Bisericii din Ținuturile Cehe
și Slovacia, exercitându-și liber toate drepturile în eparhia sa și în Sfântul
Sinod al Bisericii din Ținuturile Cehe și Slovacia, care decurg din sfintele
canoane și din Statutul acestei Biserici.
5. Pe baza iconomiei, prin crearea unui
precedent canonic, Ieromonahul Mihail (Dandar) și Arhimandritul Isaia
(Slaninka) vor fi recunoscuți drept ierarhi canonici, primul ca Arhiepiscop de
Praga și ultimul ca Episcop Vicar pentru Mitropolitul de Olomuc-Brno, cu titlul
de Episcop de Šumperk.
6. Ambele grupări își asumă datoria în fața
lui Dumnezeu și a Bisericii mamă să respecte și să urmeze cele declarate mai
sus fără abatere, să respecte poziția și slujirea în Biserică a tuturor
clericilor și monahilor ce aparțin ambelor părți menționate anterior, fără să
facă pași care ar putea încălca mai departe unitatea Bisericii Ortodoxe din
Ținuturile Cehe și Slovacia și să restabilească clerul și monahii concediați în
perioada conflictului de pe pozițiile anterioare.
Mulțumită acestui compromis, Constantinopolul a recunoscut pe Mitropolitul
Rostislav ca Întâistătător al Bisericii Ortodoxe a Ținuturilor Cehe și Slovacia
și a fost în stare să ia parte imediat la întâlnirea din ajunul Sinaxei care,
la invitația Patriarhului Bartolomeu, a avut loc în Elveția, la Chambésy, pe
21-28 ianuarie 2016. O delegație din partea Bisericii noastre Locale a luat
parte ulterior la Sinodul Pan-Ortodox din Creta.
Datorită acesteia, a fost posibilă calmarea schismei în Biserica noastră,
deși o neînțelegere continuă încă și în eparhia de Olomuc-Brno există preoți
care au fost alungați din slujirea lor pentru loialitatea față de Sfântul
Sinod, care, contrar înțelegerilor, nu au fost primiți înapoi în slujirea lor.
Același lucru este valabil pentru obștea de surori a Mănăstirii din Vilémov.
Principalul lucru pe care a reușit să-l câștige Constantinopolul a fost
înțelegerea asupra armonizării prevederilor din Tomosul din 1998 cu Statutul
Bisericii Ortodoxe din Ținuturile Cehe și Slovacia. Proiectul de a încorpora
Tomosul a fost aprobat la întâlnirea comună din Constantinopol din 14 aprilie
2016. Acum, în spiritul Tomosului, Biserica noastră autocefală este obligată să
ceară punctul de vedere al Constantinopolului pe o serie de chestiuni, procesele
asupra episcopilor trebuie să se deruleze cu participarea ierarhilor
Constantinopolului și episcopii pot face apel la Constantinopol. Unele
prevederi asigură posibilitatea, în situația unei probleme în Biserica Locală,
ca Patriarhia Ecumenică să intervină activ în viața Bisericii Locale.
Autocefalia Bisericii noastre a devenit în mare parte doar o iluzie. Doar
Consiliul întregii Biserici Ceho-Slovace, condus de Sfântul Sinod poate aproba
amendamentele la Statut, dar Consiliul nici măcar nu s-a întrunit de atunci și
nici nu sunt planuri să fie convocat. Din 2016, foarte puțin s-a făcut cu
privire la armonizarea dintre Tomos și Statut.
În concluzie, cu permisiunea dumneavoastră, îmi permit să recapitulez
rezultatele, care nu pretind să fie obiective.
În primul rând, în 1998, Patriarhia de Constantinopol a profitat de
situația când Biserica Ortodoxă din Ținuturile Cehe și Slovacia a venit la ea
cu smerenie și dragoste, sperând să rezolve dezacordul ei canonic și a cerut
recunoașterea autocefaliei ei. Patriarhia i-a dat un Tomos care, oricum, sub
acoperirea independenței, a urma să conducă la subjugarea Bisericii noastre
Locale față de Constantinopol. Cred și sper că Patriarhia de Constantinopol a
fost condusă atunci doar de grija și protecția tinerei și relativ micii
Biserici din fosta Cehoslovacie. Biserica noastră nu a aprobat acest Tomos și
nu l-a pus în acord cu Statutul deoarece știa foarte bine că ar însemna
pierderea independenței și negarea tradiției ei existente, creată de Sfântul
Nou Mucenic Gorazd.
Într-un moment de confuzie după demiterea Mitropolitului Hristofor în 2013,
Constantinopolul a avut prilejul să introducă prevederile Tomosului său în
Statutul Bisericii noastre Locale prin care dobândea controlul asupra ei. Și,
chiar dacă în acest caz era condusă de intenții bune, apoi totul s-a întâmplat
într-un sens cu totul opus. Dezbinarea Bisericii noastre Locale a intervenit
când într-adevăr dușmanii omului vor fi
casnicii lui (Mt. 10:36). Biserica noastră va purta consecințele acestei
schisme multe decenii. Dacă Patriarhiei de Constantinopol i-a păsat cu adevărat
de Biserica noastră Locală cu intenții bune, atunci în acest timp eforturile ei
au dat greș. Dacă a căutat altceva, ceea ce este foarte posibil, atunci a
reușit cu prețul prăbușirii uneia dintre Bisericile Locale. Fie să întregească
fiecare tabloul pentru sine însuși cu ajutorul lui Dumnezeu cum a fost în
realitate.
Dacă au rănit pe cineva cuvintele mele, îmi cer iertare dinainte. Îmi
păstrez respectul pentru orice persoană și creștin ortodox și, mai presus de
toate, față de cinstiții episcopi care poartă sarcina slujirii pastorale
încredințată lor de Domnul Iisus Hristos.
„Biserica Ortodoxă Rusă, în persoana Patriarhului
Alexei al Moscovei și a toată Rusia și întregul Sfânt Sinod al Episcopilor, pe
considerentul petiției Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe din Cehoslovacia,
acordă acestei Biserici, care a fost până acum Exarhat al Patriarhiei Moscovei,
autocefalie.
Cu o singură inimă, Biserica Ortodoxă Rusă se
roagă Păstorului ceresc, Domnul nostru Iisus Hristos, să acorde binecuvântarea
Sa dumnezeiască surorii mai tinere în familia Bisericilor Ortodoxe autocefale,
Biserica Cehoslovaciei, și să o încununeze cu slavă veșnică.
ALEXEI, PATRIARH AL MOSCOVEI ȘI A TOATĂ RUSIA
11.23.1951” – Trad.
[2] Aici și mai departe traducem titlurile
potrivit obiceiului cehoslovac, care diferă de originalul grec deoarece în
Grecia capul unei Biserici Locale este „Arhiepiscopul” și episcopul conducător
al fiecărei localități este un „Mitropolit”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.