sâmbătă, 8 iunie 2019

Declarații oficiale și acțiuni tăioase pe marginea conflictului bisericesc din Ucraina, dar soluționarea încă trenează


Biserica Rusa arata ca Patria de Constantinopol e depasita de situatia pe care a creat-o, in timp ce orgoliul fanariot nu vrea sa cedeze. Amintim ca decizia de scindare a ucrainenilor fata de Biserica Rusa este sustinuta si de Vatican.

Vom prezenta in cele ce urmeaza cateva declaratii facute de oficiali ai celor doua Biserici Locale: 

Biserica Rusă: „Constantinopolul nu poate să soluționeze subiectul Ucraina”

La Sankt Petersburg s-a întrunit astăzi, joi, 30 mai, Sfântul Sinod al Bisericii Rusiei sub președinția Patriarhului Chiril al Moscovei și a toată Rusia.

Printre altele, Sfântul Sinod s-a ocupat și cu subiectul bisericesc din Ucraina.

Pe parcursul ședinței, Patriarhul Chiril și membrii Sinodului au accentuat faptul că „nu poate soluționa Constantinopolul problema care s-a dezvoltat în jurul Bisericii Ortodoxe din Ucraina”.

Cunoaștem că Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului depune eforturi pentru a soluționa situația de astăzi din Ucraina. Totuși aceasta arată neputința Patriarhului Bartolomeu de Constantinopol să soluționeze complicația din Ucraina”, a arătat reprezentantul Departamentului de comunicare al Patriarhiei, Vladimir Legoida.

De asemenea, a menționat că „Biserica Rusă a exprimat în mod repetat dorința și necesitatea unei soluționări panortodoxe a subiectului pentru că această chestiune nu poate fi soluționată unilateral”.

La final, Vladimir Legoida s-a referit la complexitatea subiectului care s-a deteriorat „după deciziile anticanonice” ale Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice, după cum le-a caracterizat el.

Patriarhia Ecumenică se menține pe poziție

Pe de altă parte, Patriarhul Bartolomeu nu clipește în susținerea proiectului început în Ucraina.
De curând a declarat într-un interviu pentru un ziar bulgar: „Patriarhia de Constantinopol a restabilit canonicitatea poporului care era în afara Bisericii fără un motiv dogmatic” și consideră nocivă prezența Bisericii Ruse pe teritoriul Ucrainei. Bineînțeles, aceasta în contextul în care tocmai ce a fost hirotonit un „episcop” grec în noua formațiune bisericească de acolo duminica trecută. Tot la fel de evident este că noul episcop este un colaborator apropiat al Fanarului.

Rușii, în schimb, comentează prin purtătorul lor de cuvânt, Vladimir Legoida, că „alegerea unui Arhimandrit al Bisericii Ortodoxe a Greciei drept «episcop» al «noii biserici» din Ucraina nu-i adaugă vreo canonicitate și nu afectează unitatea Ortodoxiei din lume”, chiar dacă au fost prezenți și alți reprezentanți ai Bisericilor canonice la eveniment (din Sfântul Munte).

* * *

Se observă o tensionare a lucrurilor, dar încă nu a sosit vremea acțiunii, care nici nu pare să fie departe. Între timp, mai putem menționa că, dacă Fanarul nu a acceptat o discuție cu cărțile pe masă cu privire la istoria Mitropoliei de Kiev, apar cărți pe această temă editate atât de ruși, cât și de Constantinopol.

Ieromonah Lavrentie Carp

4 comentarii:

  1. Hristos s-a inaltat! As vrea sa adresez aceasta intrebare pentru parintele ieromonah Efitimie Mitra si parintele ieromonah Lavrentie Carp, si daca pot dansii sa dea un raspuns pe acest blog.
    Sarut mana preacuviosi parinti si Hristos s-a inaltat!
    Pe 10 iunie, IPS Ieronim al Atenei a slujit intr-o manastire din Turcia vecernia impreuna cu PF Bartolomeu, si episcopul schismatic Epifanie din Ucraina. Sunt semne ca sinodul Bisericii Ortodoxe a Greciei ar recunoaste autocefalia schismaticilor din Ucraina. Daca Doamne fereste, sinodul BOR ar accepta si ei autocefalia schismaticilor din Ucraina (sunt semne ca s-ar putea, atata timp cat le-au trimis acea scrisoare cu un posibil vicariat in Ucraina) si intra in comuniune cu ei, atunci baga BOR in schisma? Asa ar reiesi. Si apoi daca preotii din tara vor fi de acord, participarea la slujbele acestora, te va duce in schisma?
    Ma framanta acest lucru.
    Va multumesc mult.
    Andrei

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna ziua. Postasem un mesaj cu o intrebare pt par Eftimie si par Lavrentie.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ramona Marginean17 iunie 2019 la 16:12

    @ Andrei,
    Daca te framanta acest lucru de ce nu te adresezi duhovnicului tau?
    Intrebarea este provocatoare si cauta scandal. Se vede clar acest lucru.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ramona iarta-ma, daca din intrebarea mea ai inteles provocare si scandal. Departe de mine gandul asta.
    Andrei

    RăspundețiȘtergere

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.