marți, 2 aprilie 2019

Kiev - Mitropolitul Onufrie: «Pe viitor se va face unire cu uniții»


În prezența Mitropolitului Onufrie Berezovski a avut loc astăzi, joi, 28 martie, ședința cu clericii a trei Episcopii din cuprinsul Kievului.

Întâlnirea clericilor cu Mitropolitul Onufrie a avut loc în Sfânta Mănăstire a Adormirii Maicii Domnului (Lavra Pecerska).

Capul Bisericii Ucrainene a Patriarhiei Moscovei s-a adresat clericilor cu cuvinte părintești, întărind și direcția pe viitor.

Referindu-se la acordarea Tomosului de autocefalie de către Patriarhia Ecumenică, a menționat printre altele: «Așa-zisul Tomos celebru, nu o spun despre calitatea lui, este un Tomos al robiei, și nu al libertății».

«Pentru toate problemele semnificative trebuie să ne adresăm Patriarhului Bartolomeu și el va spune ce trebuie să se facă… Vorbim despre o comedie! Dar această comedie are altă perspectivă, de vreme ce în viitor se va realiza unirea cu uniții sub omoforul Papei de la Roma»  a adăugat Mitropolitul Onufrie.

De asemenea, Mitropolitul Onufrie a adăugat: «Noi avem libertate absolută, facem ce vrem ca Biserică. Totuși, cu toate acestea, trebuie să slujim pentru mântuirea noastră. Tomosul nu dă mântuire omului».

«Ce ne împiedică să ne mântuim? Patriarhul Moscovei nu ne împiedică! Cel al Constantinopolului ne ajută încă mai mult să devenim mai buni. Pentru că libertatea duhovnicească este libertatea față de păcat. nu este libertate de ceva ce are influență asupra noastră. Nu acestea sunt libertățile pentru care trebuie să ne „rupem sulițele” noastre. Prin urmare, astăzi Biserica noastră are toate libertățile care-i îngăduie să-și îndeplinească menirea ei eficient» - a completat Mitropolitul Onufrie.

Într-un alt punct, capul Bisericii Ucrainene a Patriarhiei Moscovei a accentuat că «nu există o libertate absolută nici în viața bisericească, nici în cea lumească. Nici o stăpânire, nici un om nu are libertate absolută».

«Dumnezeu ne dă încercări în viață și trebuie să facem răbdare și să răbdăm nedreptățile. Acesta este un test ca să ne dea prilejul să arătăm că suntem creștini adevărați, că iubim pe Dumnezeu și pe semenul nostru» – a mai adăugat Onufrie.


os of slavery, not freedom
 ieromonah Lavrentie Carp

Un comentariu:

  1. Așa este după cum zice Mitropolitul Onufrie, care reprezintă Adevărata Biserică Ortodoxă Ucraineană.

    RăspundețiȘtergere

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.