vineri, 16 februarie 2018

Volohii - descoperirea semenilor nostri prin intermediul unui tânăr cu simţăminte româneşti

Lecţie de istorie despre românii din diaspora la şcolile bihorene

Volohii din Ucraina sunt o comunitate care vorbesc limba română. Ei trăiesc izolaţi în regiunea Transcarpatia, la o distanţă de aproximativ 150 km de Municipiul Satu Mare şi la 35 km de graniţa cu Polonia. Istoricii ucrainieni spun că această comunitate a ajuns acolo, migrând din Transilvania de Nord, în urmă cu peste 300 de ani.


     Asociaţia «Dor de vatră» a organizat în cursul zilelor 14-15 februarie 2018, o prezentare a vieţii materiale, culturale, educaţionale etc. pe care o trăiesc românii volohi din regiunea Transcarpatia (Ucraina). În acest sens, au fost prezentate imagini şi informaţii despre comunitatea din Poroşkovo, care numără peste 2000 de vieţuitori.

     Prezentarea a fost făcută de studentul Andrei Sebastian Ciplo de la Facultatea de Medicina Veterinară din Cluj-Napoca. La rândul său, tânărul prezentator face parte din comunitatea românească din Ungaria, unde activează ca jurnalist la o publicaţie românească. Reprezentanţii asociaţiei «Dor de vatră» ne spun că Andrei Sebastian Ciplo a fost în vizită la Poroşkovo pentru a aduna informaţii despre românii care locuiesc acolo, iar după întoarcerea în România şi-a manifestat dorinţa să facă cât mai cunoscută viaţa semenilor noştri din această comunitate: Astfel s-a ajuns la organizarea acestor activităţi. Acest tânăr face din pasiune toate aceste prezentări, pentru care a muncit mult să le pregătească” – spune doamna Aurica Bogojel din Beiuş, vicepreşedinta asociaţiei organizatoare.

    Prezentările au fost făcute la mai multe unităţi de învăţământ din Beiuş şi Oradea: Liceul Pedagogic Nicolae Bolcas, Colegiul Tehnic Ioan Ciordas, Colegiul National Samuil Vulcan, Liceul Economic Partenie Cosma, Liceul Pedagogic Iosif Vulcan şi Liceul Onisifor Ghibu.

   Cu acest prilej, tinerii bihoreni au avut prilejul să cunoască lucruri noi despre comunităţile româneşti din afara graniţelor ţării noastre. Pentru o mai bună cunoaştere a vieţii volohilor, câţiva bihoreni, care îi vizitează periodic pe volohi, au creat grupul de facebook intitulat „Volohii: Românii uitaţi de lume din vestul Ucrainei”:

prof. Cristian Marc


5 comentarii:

  1. Nicoleta Suciu din Oradea16 februarie 2018 la 13:28

    Frumos.
    Românesc.
    Asta este concluzia mea dupa ce nam iesit din sala.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ne bucuram ca va placut, asteptam voluntari care sa ni se alature.

    RăspundețiȘtergere
  3. Daniel Savulescu - Bucureşti16 februarie 2018 la 14:54

    Felicitări domnilor de la asociatie pentru efortul de a-i ajuta pe volohi.
    Felicitări si domnului student care a făcut această prezentare.
    Felicitări tuturor celor care se ocupă de aceşti oameni.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. va multumim, sa fie voia lui Dumezeu ca sa-i putem ajuta cu totii impreuna

      Ștergere
  4. Dar ce facem cu volohii care au fost invatati cu un fals romanism de catre baptisti?

    RăspundețiȘtergere

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.