Românii din Canada sunt puşi în situaţia de a se
întoarce acasă dacă vor să aibă copii sănătoşi şi cu sufletul curat.
Statul Canadian adoptă legi prin care părinţii să nu
mai aibă dreptul de a decide soarta copiilor.
Liberalii canadieni au votat o lege prin care părinţii
nu au voie să educe copii creştineşte sau să le prezinte homosexualitatea ca pe
un lucru negativ.
Ontario, Canada: S-a votat legea
TOTALITARĂ prin care statul îți poate lua copiii dacă ești împotriva ideologiei
LGBT. Părinții nu mai pot interveni în alegerile pe care le fac
proprii copii
Liberalii din
Ontario, Canada, au votat recent un act normativ, considerat de
apărătorii familiei tradiționale, drept totalitar. Bill 89, căci despre asta este vorba, conferă puteri
excesive guvernului local, care, de acum înainte, va putea lua copiii acelor
părinți care se opun agendei și ideologiei impuse de comunitatea LGBT, afirmă
activiștii pro familie din Canada, citați de siteul Lifesitenews.
Conform actului normativ votat, copiii au nevoie de
protecție din partea statului și pot fi dați fie spre adopție, fie fi în
îngrijirea statului, fie de "foster care” (asistență maternală), până la
vârsta majoratului copiilor.
Legea, care anulează vechiul act normativ, elimină credința
părinților din evaluarea copilului, și impune lucrătorilor sociali să ia în
considerare doar credința sau religia pe care o declară copilul.
Cu alte cuvinte,
contează numai ceea ce copilul declară despre propria credință, nu și ce susțin
părinții.
„Cu adoptarea
legii 89, am intrat într-o eră de putere totalitară a statului, așa cum nu a
mai fost niciodată în istoria Canadei”, a declarat Jack Fonseca, consilier
politic pentru Coaliția pentru Viață.
„Să nu aveți
dubii: Legea 89 este o amenințare pentru creștini și pentru toți oamenii de
credință care au copii sau speră să adopte”, a spus el.
Unul dintre
promotorii legii, Ministrul pentru Servicii Familiale și Copii, Michael Coteau,
a declarat că întrebarea tinerilor sau punerea la îndoială percepția că ar fi
LGBT sau sfătuirea lor să-și schimbe percepția de către părinți este un abuz.
„Da, consider că
este o formă de abuz (chestionarea percepției copilului asupra propriei
sexualități -n.n). Când un copil se identifică într-un anume fel și cel care îl
îngrijește îi spune 'nu e bine', atunci trebuie să se schimbe ceva. Dacă e abuz
și se încadrează în definiția (legii -n.r.) atunci un copil poate fi luat din
acel mediu și plasat în protecția statului”, a spus el, anterior adoptării
actului normativ.
Cu alte cuvinte, dacă un copil ajunge să se considere de alt
gen decât sexul biologic, atunci părinții nu pot interveni în „alegerea”
acestuia, iar dacă o fac, riscă să piardă copilul. Este vorba despre teoria
identității de gen, o ideologie fără nicio susținere științifică sau biologică,
dar foarte răspândită peste Ocean de către activiștii LGBT, și care prevede că
genul poate fi diferit de sexul biologic al persoanei. În acest caz, pot exista
peste 50 de „genuri”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.