Învăţături ale unor Sfinţi Părinţi care au avut căderi din Biserică sunt folosite de nepomenitori în justificarea opririi comuniunii cu preoţii care îşi pomenesc ierarhii canonici.

Sfântul Teodor Studitul un apărător al dreptei credinţe,

dar care a avut şi perioade de cădere din Biserică.

     Nepomenitorii din gruparea monahului Sava Lavriotul îşi justifica propriile opinii folosindu-se de citate ale Sfântului Teodor Studitul. Ruperea comuniunii cu preoţii pomenitori produc o distanţare treptată a acestora de Biserica Ortodoxă Română.

   Lupta împotriva Sinodului tâlhăresc din Creta dusă fără discernământ a adus sminteli în rândul credincioşilor bine intenţionaţi. Unii dintre nepomenitori se războiesc între ei pentru a-şi aduna adepţi, în timp ce alţii îşi justifică extremele căutând citate de la Sfinţii Părinţi prin care să îşi acopere "mărturisirea" care, după cum se observă, s-a transformat într-o gâlceavă smintitoare. Printre citatele cu care unii "teologi" (cu autoritate doar în grupările pe care le conduc) îşi justifică atitudinile, găsim şi pasaje din învăţăturile Sfântului Teodor Studitul. Aceşti "teologi" pun mai presus învăţătura Sfântului Teodor decât canoanele Bisericii Ortodoxe, fără să menţioneze că Sfântul de a căror citate se folosesc a avut şi perioade de rătăcire, ducând după sine în schismă şi pe o parte dintre ucenicii săi. Cu atât mai mult că nu există o dovadă prin care să se arate dacă învăţăturile Sfântului Teodor, pe care ei le folosesc, au fost în timpul cât acesta era în schismă, sau după revenirea în sânul Bisericii.

    Vom prezenta un fragment din cartea  "Străjerii Ortodoxiei – Luptele monahilor pentru apărarea Ortodoxiei"[1] de Arhimandrit Vasilios Papadakis, unde în partea a treia a cărţii la subcapitolul "Monahi cu râvnă şi scrupulozitate ortodoxă exagerată şi lipsită de discernământ", este amintit şi cazul Sfântului Teodor Studitul:

    «Principalele schisme la care au luat parte şi monahi sunt următoarele:

    De o mare gravitate au fost schismele monahilor din sec al VIII şi al IX-lea, fără motive dogmatice. Rupturile temporare ale Sfântului Teodor Studitul cauzate de pogorămintele Sfinţilor patriarhi Tarasie şi Nichifor „au fost socotite de Părinţi o cădere nu mică, dar una iarăşi îndreptată”[2]. „Căci dacă a fi în dezacord cu un preot oarecare, unul străin de erezie, adică, presupune o mare primejdie, cu cât mai primejdios era a face aceasta faţă de nişte arhierei (însemnaţi) ca aceia, şi arhierei ai arhiereilor, ba chiar şi apostoli”[3].

    Marii Sfinţi ai acelei epoci (precum episcopii Mihail al Sinadelor, Teofilact al Nicomidiei, Eftimie de Sardis şi egumenii Teofan al Singrianei, Macarie al Pelekintului, Nichifor şi Nichita ai Midikiei, Ioan din mănăstirea Katarilor, Ilarion din mănăstirea lui Dalmat) n-au fost părtaşi acestor schisme. Cuviosul Teofan vorbeşte în Cronografia sa de ruptura Sfântului Teodor de „Sfânta Biserică” şi de „preasfinţitul patriarh”[4] Nichifor. Printre cei care au condamnat aceste rupturi s-au numărat şi sfinţii Metodie[5] şi Dositei[6].

Sfântul Teodor este, fără doar şi poate, un mare mărturisitor, care constitue o pildă prin luptele sale eroice împotriva ereziei iconoclaste. Cu toate acestea însă, schismele sale temporare cauzate de pogorămintele în cauză nu pot constitui canon pentru Biserică.

    Dar şi după moartea Cuviosului Teodor, ucenicii săi n-au voit să se supună Bisericii şi, găsind diferite pretexte, s-au despărţit de ea. Atunci „Sfântul Meletie (842-846) a aruncat anatema în Sinod asupra monahilor studiţi, care se despărţiseră de Biserică din pricină că ţineau cele spuse şi scrise de Teodor împotriva lui Tarasie şi a lui Nichifor”[7] (...).

    Un caz asemănător este şi cel al Sfântului Grigorie de Nazianz (tatăl Sfântului Grigorie Teologul), care din simplitate – şi nu deoarece ar fi primit erezia ariană – a semnat în 361 un simbol de credinţă semiarian. Atunci monahii au încetat comuniunea cu el[8], act la care, desigur, Sfântul Grigorie (fiul) şi alţii împreună cu el nu au luat parte. Comuniunea monahilor a fost restabilită după ce Sfântul Grigorie l-a convins pe tatăl său să mărturisească public un Simbol Ortodox (364)[9]. În prima sa Cuvântare de împăcare după unirea celor despărţiţi, Marele Teolog i-a mustrat indirect pe monahi pentru răzvrătirea, pripa şi necuviinţa arătată. I-a îndemnat să nu se întoarcă la „vărsătura lor”, şi i-a sfătuit că este preferabil, atunci când nu avem deplină încredinţare, să rămânem înlăuntrul trupului obştesc al Bisericii[10].»

Nota redacţiei ASTRADROM

    Observăm că unii dintre nepomenitori au încălcări grave ale canoanelor Bisericii Ortodoxe sau se folosesc de statutul de „nepomenitor” pentru a deveni „curajos” sau a se victimiza în scopul strângerii de fonduri materiale. Aceasta ne pune serioase semne de întrebare în ce priveşte curăţenia „mărturisirii” pe care o fac.

    Mai grav este că nepomenitorii au transformat „nepomenirea” în rupere a comuniunii cu pomenitorii, ceea ce duce la schismă. Acest lucru este încurajat şi de felul eronat, din punct de vedere teologic, în care liderii virtuali ai nepomenitorilor folosesc anumite citate ale unora dintre Sfinţii Părinţi. Pentru a-şi justifica poziţia în faţa adepţilor, ceştia duc un război acerb (chiar agresiv) împotriva nepomenitorilor care nu au rupt comuniunea cu pomenitorii, iar în acest scop se folosesc de orice prilej pentru a-i discredita, atât în discuţiile cu membrii grupărilor pe care le conduc, cât şi pe blogurile pe care le administrează.

---

[1] Arhimandrit Vasilios Papadakis, "Străjerii Ortodoxiei – Luptele monahilor pentru apărarea Ortodoxiei", Editura Egumeniţa, Galaţi, 2015, pg. 528-531.

[2] “Despre cei întru Sfinţi patriarhii Tarasie şi Nichifor” P.G. 99, 1853 CD.

[3] Sfântul Metodie al Constantinopolului, “Epistola contra Studias”, P.G. 100, 1293B-1298B.

[4] Anul 6304, P.G. 108, 992B.

[5] Op. cit. „Despre cei întru...”

[6] Cartea a şaptea, cap. 4, §5, pp. 78-79.

[7] M. Ghedeon, „Tablouri patriarhale”, p. 185.

[8] Grigorie prezbiterul, „Viaţa lui Grigorie Teologul”, P.G. 35, 261C.

[9] Idem, P.G. 35, 261D-264A.

[10] Cap. 19-20, P.G. 35, 745-748.