Părintele Tihon Bivoleanu, de la
mănăstirea Petru Vodă, a oprit pomenirea mitropolitului Teofan Savu al Moldovei
pentru că a semnat documentele eretice de la “Sinodul” din Creta. Pentru
aceasta a fost marginalizat şi ameninţat de către stareţul mănăstirii,
arhimandritul Hariton Negrea şi monahul Filoteu Bălan care susţin că preoţii şi
monahii trebuie să tăinuiască cele hotărâte în cadrul controversatului sinod.
Vezi
detalii: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/12/staretul-hariton-negrea-si-monahul.html
În cele
ce urmează vom prezenta scrisoarea părintelui Tihon către stareţul Hariton
Negrea, prin care cere acestuia să urmeze linia mărturisitoare a părintelui
Justin Pârvu:
Preacuvioase Părinte Stareţ,
Subsemnatul, ieromonah Tihon Bivoleanu,
respectuos vă aduc la cunoştinţă că am întrerupt pomenirea Mitropolitului
Teofan la sfintele slujbe, ca urmare a participării Înaltpreasfinţiei sale la
sinodul din Creta şi a aprobării documentelor cu caracter eretic adoptate
acolo.
Motivele teologice care m-au determinat să iau
această decizie sunt:
1.
Sinodul a fost organizat după criterii care
ţin mai mult de organizaţiile politice lumeşti decât de tradiţia sinoadelor
ecumenice ale Bisericii Ortodoxe. Sistemul de reprezentare nu a ţinut seama de
egalitatea de har a episcopilor, dând drept de vot doar patriarhilor1,
ceilalţi episcopi participând la vot în interiorul delegaţiei fiecărei
Biserici, după un sistem al “majorităţii interne”, care a făcut ca orice opoziţie
faţă de deciziile acestui sinod să fie anihilată (în delegaţia sârbă, de
exemplu, cea mai mare parte a episcopilor a votat contra documentului Relaţiile
Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine, iar votul final al
patriarhului a fost în favoarea documentului respectiv2).
2.
Sinodul s-a dorit o “afirmare a
sinodalităţii ortodoxe”, în schimb a eşuat într-o manifestare a disensiunilor
din interiorul Ortodoxiei, provocate, din păcate, de raţiuni teologice ce ţin
de conţinutul eretic al documentelor propuse spre aprobare, determinând patru
delegaţii să nu ia parte la lucrările acestuia.
3.
Spre deosebire de toate celelalte sinoade
ecumenice, acest sinod nu a stabilit o graniţă între Ortodoxie şi erezie,
dimpotrivă a şters-o, prin faptul că nu a condamnat niciuna dintre ereziile
apărute de la ultimul sinod ecumenic, ci a legiferat conlucrarea Bisericii
Ortodoxe cu toate ereziile existente actualmente în lumea creştină.
4.
Sinodul a avut un mesaj dublu, pe de o
parte, pentru ortodocşi, pe care i-a asigurat de caracterul ortodox al
dezbaterilor şi documentelor aprobate, şi, pe de altă parte, pentru partenerii
de dialog ecumenist, pe care i-a asigurat că Biserica Ortodoxă îşi respectă
angajamentele asumate prin semnarea unor documente ecumeniste anterioare,
ţinute departe de opinia publică ortodoxă.
5.
Sinodul nu a rezolvat niciuna dintre
problemele actuale ale creştinilor ortodocşi din lume, confruntaţi cu
secularizarea agresivă, cu agresiunea sprijinită de stat asupra modului creştin
de viaţă, cu avansul periculos al tehnologiei biometrice, care riscă să
îngrădească şi chiar să distrugă libertatea personală, cu avansul extrem de
periculos al anumitor forme de tehnologie care dezumanizează şi pun în pericol
identitatea şi demnitatea umană etc. Preocuparea pentru problemele creştinilor
ortodocşi a fost invers proporţională cu cea faţă de conlucrarea cu ereticii şi
schismaticii, în ciuda faptului că colaborarea cu aceştia din urmă este
osândită şi interzisă de sfintele canoane ale Bisericii.
6.
Sinodul a aprobat ecumenismul ca
modalitate de gândire eclesiologică şi de misiune în raport cu ereticii şi
schismaticii din afara Bisericii. Deşi a fost condamnat de către cei mai
mari sfinţi părinţi ai secolului XX: sfântul Iustin Popovici, sfântul Nicolae
Velimirovici, sfântul Ioan Maximovici, Sfântul Ioan Iacov Hozevitul, sfântul
Paisie Aghioritul, de sinodul local al Bisericii Ortodoxe Ruse din Exil
(anatemă confirmată şi de către Biserica Ortodoxă Rusă, odată cu unirea
acesteia cu Biserica Rusă din Exil), de către Conferinţa Panortodoxă de la
Moscova din 1948, de către Mitropolitul Serafim al Pireului şi de alţi mari
teologi contemporani ca erezie şi panerezie, ecumenismul a fost adoptat de
către sinodul din Creta ca singura manieră de relaţionare cu cei din afara
Bisericii.
7.
Sinodul a promovat ideea că dialogul cu
ereticii este o practică dintotdeauna a Bisericii, afirmaţie lipsită de orice
bază teologică sau istorică, deoarece Biserica a dialogat doar cu ereticii care
doresc să revină la Ortodoxie şi vor să afle ce să facă spre a se mântui, nu a
negociat niciodată doctrina ortodoxă cu ereticii. Sfântul apostol Pavel învaţă
că “de omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te” (Tit 3,10).
8.
S-a admis “denumirea istorică de biserici”
acordată ereticilor. Această eroare eclesiologică fundamentală este o recunoaştere
în mod eretic a unui caracter eclesiologic ereziilor şi schismelor. Prin
aceasta, Biserica Ortodoxă şi-a însuşit doctrina romano-catolică promovată de
Conciliul II Vatican referitoare la “bisericile nedepline”, pe filiera premisei
IV.4 a Declaraţiei de la Toronto, care spune: “Apartenenţa la Consiliul
Mondial nu implică faptul că bisericile trebuie să privească celelalte biserici
ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului”. Această premisă
susţine ideea eretică potrivit căreia există o Biserică deplină, în cazul
nostru Biserica Ortodoxă, în cazul Conciliului II Vatican, “Biserica”
Romano-Catolică, şi mai multe “biserici nedepline”. În realitate, există o
singură Biserică deplină, Biserica Ortodoxă, şi mai multe erezii şi schisme, care
sunt în afara Bisericii şi nu pot aspira la statutul de Biserică. Acest
adevăr este stabilit clar de către Sfinţii Părinţi, fiind definit succint de
către Sfântul Simeon Noul Teolog: “Biserică sobornicească (universală) este
adunarea dreptslăvitorilor care mărturisesc credinţa ortodoxă”3;
“adevărata Biserică este unirea întru adunare a dreptslăvitorilor din toată
lumea”4
Despre faptul că ereziile nu pot fi numite “biserici” ne vorbeşte şi Sfântul
Chiril al Ierusalimului, în Cateheza XVIII, în care spune: “Cuvântul «biserică»
are multe sensuri… Cineva ar putea afirma că, propriu vorbind şi adevărat, şi
adunarea celor răi, a ereticilor… este tot biserică; împotriva acestei
afirmaţii Simbolul credinţei te-a întărit şi ţi-a predat acest articol de
credinţă: Într-una sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică, ca să
fugi de adunările lor spurcate şi să rămâi pururea în sfânta, sobornicească
Biserică în care ai fost renăscut. Când te duci într-un oraş, nu întreba
numai: «Unde este casa Domnului?», pentru că şi celelalte erezii ale
necredincioşilor îndrăznesc să numească vizuinele lor case ale Domnului, nici
nu întreba numai: «Unde este biserica?», ci: «Unde este biserica cea
sobornicească?»”5
(s.n.). Termenul “biserică” nu poate fi atribuit ereziilor şi schismelor fără a
le atribui şi o anumită bisericitate, întrucât un lucru nu poate fi denumit
într-un anumit fel fără ca el să aibă anumite caracteristici care să impună
denumirea respectivă. Expresia “biserici eterodoxe” este un nonsens, deoarece
ea presupune existenţa unui Iisus ortodox, Capul Bisericii Ortodoxe, şi a unuia
eterodox, care să conducă acele erezii şi schisme, concluzie cu desăvârşire
eretică.
9.
Sinodul a vorbit excesiv despre “unitatea
creştinilor”, “refacerea unităţii creştinilor”, sugerând că scopul misionar al
Bisericii Ortodoxe în dialogurile ecumeniste este mărturisirea mesajului
creştin ortodox în rândul acelor erezii şi schisme. În realitate, discuţiile se
poartă exclusiv cu conducătorii ereziilor şi schismelor respective, iar
pretinsa refacere a “unităţii creştinilor” este de fapt un proiect de unire
sincretistă între Ortodoxie şi toate ereziile şi schismele din afara ei.
Unitatea creştinilor se manifestă deplin în interiorul Bisericii Ortodoxe, iar
în ceea ce îi priveşte pe eretici şi schismatici, ei se pot uni cu Biserica
Ortodoxă doar prin întoarcerea la Ortodoxie, prin lepădarea de erezie,
pocăinţă, botez şi mărturisire şi trăire a dreptei credinţe.
10.
Sinodul a aprobat Constituţia CMB şi Declaraţia
de la Toronto şi le-a transformat în izvoare de drept bisericesc ortodox.
Cele două documente ecumeniste sunt pilonii pe care se sprijină întregul demers
la Consiliului Mondial al Bisericii. Constituţia CMB impune principiul
eretic al minimalismului dogmatic ca mod de realizare a “unităţii creştinilor”,
acreditând că pentru a participa la CMB în calitate de “biserică” tot ce se cere
este mărturisirea credinţei în Hristos Mântuitorul, aşa cum Îl propovăduiesc
Scripturile (principiul protestant sola Scriptura), fără a conta cum Îl
învaţă şi sfintele sinoade ecumenice, care explicitează Scripturile,
clarificând Taina Treimii şi Taina Întrupării, şi în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul
şi Duhul Sfânt. Adaosul “aşa cum este mărturisită de către Sinodul
Niceo-Constantinopolitan” aparţine sinodalilor din Creta, ea nefiind impusă de
către Consiliul Mondial al Bisericilor. La rândul său, Declaraţia de la
Toronto conţine premise eclesiologice eretice, de inspiraţie protestantă,
pe care sinodul din Creta le consideră “de importanţă capitală pentru
participarea BO la Consiliul Mondial al Bisericilor”. Aşa cum se vede din
formularea articolului 19 a documentului Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu
ansamblul lumii creştine6,
sinodul a aprobat toate premisele eclesiologice eretice ale Declaraţiei.
Dacă ar fi aprobat doar premisele citate în text, ar fi trebuit să facă o
precizare în acest sens, de exemplu: „Ele au convingerea profundă că următoarele
două (ulterior, patru) premise ale Declaraţiei de la Toronto sunt de
o importanţă capitală pentru participarea Bisericii Ortodoxe la Consiliul
Mondial al Bisericii, însă nu le acceptă pe cele care nu au un caracter
ortodox”. În schimb, textul face o referire generală la premisele
eclesiologice ale Declaraţiei, iar faptul că în documentul presinodal
este citată o singură premisă şi este parafrazată încă una, iar în documentul
final sunt citate două şi parafrazate alte două arată că au fost aprobate toate
premisele, însă au fost citate dintre ele doar cele necesare argumentării
textului sinodal (de exemplu, premisa IV.4 a fost introdusă pentru a explica
expresia “biserici eterodoxe” din articolul 6 al documentului). Altfel, cum se
poate înţelege că documentul presinodal aproba doar două premise, iar în forma
finală a mai inclus încă două dintre cele care iniţial nu erau considerate în
acord cu eclesiologia ortodoxă? Chiar dacă am admite ideea că au fost acceptate
doar cele citate sau parafrazate în textul sinodal, acestea ridică probleme
grave, deoarece prima postulează ideea că Consiliul Mondial al Bisericilor
“realizează un contact viu între biserici”, promovând “studiul şi dezbaterea
problemelor ce privesc unitatea Bisericii”7
(premisa III.2), fără a ne spune la ce face referire expresia “unitatea
Bisericii”. Este vorba despre unitatea Bisericii Ortodoxe pentru care luptă
CMB? Are Biserica Ortodoxă nevoie de refacerea unităţii sale interne? Premisa
care spune că admiterea în Consiliul Mondial nu înseamnă că bisericile membre
trebuie să vadă în celelalte biserici în adevăratul şi deplinul sens al
cuvântului, aprobată pentru a argumenta faptul că sinodul recunoaşte denumirea
de biserici ereziilor fără a le recunoaşte şi caracterul eclesial deplin (un
nonsens, în realitate), anihilează complet mărturisirea ortodoxă a
unicităţii, sobornicităţii, apostolicităţii şi sfinţeniei Bisericii Ortodoxe,
deoarece permite tuturor membrelor CMB să judece şi să afirme, după propria lor
eclesiologie, dacă Biserica Ortodoxă este Biserică în deplinul sens al
cuvântului sau nu. Astfel de relativizare a caracterului eclesial al
Bisericii Ortodoxe este eretică.
11.
Acceptarea Declaraţiei de la Toronto
implică acceptarea ideii expuse în premisa IV.3, că “apartenenţa la Biserica
universală este mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul corp eclesial”,
“toate Bisericile creştine afirmă că nu există identitate completă între
apartenenţa la Biserica Universală şi apartenenţa la propria Biserică”, adică
Biserica Universală este mai cuprinzătoare decât Biserica Ortodoxă. Această
idee protestantă este eretică. De asemenea, conform premisei IV.5,
“bisericile membre recunosc în alte biserici elemente ale Bisericii adevărate”.
Cu alte cuvinte, conform acestei premise, membrele CMB recunosc reciproc
existenţa unor taine, a predicării cuvântului şi a învăţăturii Scripturii. Or,
tainele şi predicarea eretice nu pot fi recunoscute de către Biserica Ortodoxă.
12.
Documentul referitor la posturile ortodoxe
permite anumite pogorăminte în cadrul posturilor, care să fie decise de
Bisericile locale, slăbind astfel unitatea de practică în cadrul Ortodoxiei.
Acceptarea ideii că Biserica Ortodoxă respectă în egală măsură impedimentele
civile şi pe cele religioase la cununie deschide calea acceptării căsătoriilor
homosexuale, în ciuda condamnării lor în interiorul documentului, deoarece
există riscul ca însoţirile homosexuale să se reglementeze de către legea
civilă prin înlăturarea impedimentului la căsătorie al apartenenţei la acelaşi
sex.
13.
Documentul referitor la Sfânta Taină a
Cununiei permite căsătoriile mixte între ortodocşi şi eterodocşi, slăbind
practica unitară ortodoxă în acest domeniu, deoarece deciziile sunt lăsate la
latitudinea Bisericilor locale, şi introduce ecumenismul la nivel de familie,
considerând familie unirea dintre ortodocşi şi eretici.
14.
Documentul referitor la relaţiile Bisericii
Ortodoxe cu lumea contemporană face concesii inacceptabile religiei panteiste
New Age, prin accentul pus pe implicarea Bisericii Ortodoxe în proiecte
ecologice internaţionale, ştiut fiind că ecologia este arma ideologică a New
Age. De asemenea, pe această linie se înscrie şi aprobarea zilei de 1
septembrie ca zi de rugăciune pentru mediu şi de rugăciune pentru mediu,
împreună cu romano-catolicii, care, au proclamat şi ei această zi de rugăciune
pentru creaţie.
Pentru toate aceste motive, am considerat
hotărârile sinodului din Creta eretice, în contradicţie cu Sfintele Sinoade
Ecumenice şi cu învăţătura Sfinţilor Părinţi, şi am urmat paşii prescrişi de
sfintele canoane pentru a mă îngrădi de această erezie prin nemaipomenirea
ierarhului care s-a făcut părtaş la sinodul din Creta.
Această măsură este permisă de canoanele 31
apostolic şi 15 I-II Constantinopol. Canonul 31 apostolic prevede că preotul să
se caterisească, dacă se desparte de episcopul său “nicio vină ştiind asupra
episcopului întru buna credinţă şi întru dreptate”, însă dacă ştie o astfel de
vină, preotul are voie să se despartă de episcopul care învaţă eretic, conform
canonului, explicat de tâlcuirea sa din Pidalion: “Iar câţi se despart
de episcopul lor mai înainte de sinodiceasca cercetare pentru că el
propovăduieşte în auzul tuturor vreo rea socoteală sau vreun eres, unii ca
aceştia nu numai că certării celor mai de sus nu se supun, ci şi cuviincioasei
cinstei celor drept slăvitori se învrednicesc, după Canonul 15 al celui 1 şi 2
Sobor”8.
Profesorul de Drept canonic arhid. prof. dr. Ioan
N. Floca interpretează acest canon în maniera următoare: “Se apreciază că şi
complicii clericilor schismatici cad sub aceeaşi pedeapsă, bineînţeles dacă
aceştia nu se despart de episcopul lor din motive întemeiate, cum ar fi
abaterea episcopului de la dreapta credinţă şi de la comportarea după
dreptate. Din textul canonului rezultă că, în asemenea cazuri, clericii sunt
liberi să se despartă de episcopul lor, adică să iasă de sub ascultarea lui. În
alte texte canonice se prevede că dacă un cleric constată că episcopul său
profesează vreo erezie, este liber să se despartă de acesta fără nicio
formalitate (can. 15 I-II), pentru că nu se desparte de un episcop, ci de o
erezie”9.
Din această explicaţie rezultă că în cazul abaterii episcopului de la dreapta
credinţă clericii sunt liberi să se despartă de episcopul lor prin nepomenire
şi să iasă de sub ascultarea acestuia. Interpretând prevederea canonului 15 I-II,
profesorul afirmă că în această situaţie preotul se poate despărţi de episcopul
părtaş la erezie fără nicio formalitate, adică fără să ia în calcul dacă
episcopul se află sau nu în comuniune cu alţi episcopi sau cu alte biserici,
scuză care s-a invocat mereu de când a început această stare de părtăşie la
erezie a episcopilor după sinodul cretan, sau să aştepte un sinod care să
judece această părtăşie la erezie a episcopului. Foarte importantă este şi
precizarea că prin nepomenire, preotul nu se desparte de episcop, ci de
erezia propovăduită de acesta.
Canonul 15 I-II are două părţi. Prima vorbeşte
despre schisma care se creează atunci când patriarhul nu mai este pomenit de
către mitropoliţi din alte motive decât erezia; această parte este în
continuarea canoanelor 13 şi 14 I-II şi se referă la despărţirea de episcop
“pentru oarecari vinovăţii”, adică pentru orice vinovăţie în afară de erezie.
Cea de-a doua parte a canonului vorbeşte despre o situaţie excepţională,
aplicabilă tuturor celor menţionaţi de către canoanele 13, 14 şi 15 (prima
parte): situaţia în care episcopul nepomenit învaţă ceva potrivnic sfintelor
sinoade ecumenice sau Sfinţilor Părinţi. Tâlcuirea din Pidalion interpretează
acest canon în felul următor: “Iar dacă întâi şezătorii cei numiţi ar fi
eretici şi eresul lor s-ar propovădui întru arătare, şi supuşii lor pentru
aceasta se despart de ei mai înainte de sinodiceasca judecată pentru eresul
acela, unii ca aceştia despărţindu-se de unii ca aceia nu numai nu se osândesc,
ci şi de cinstea cea cuvenită ca nişte dreptslăvitori sunt vrednici. Că nu
au pricinuit schismă Bisericii cu osândirea aceasta, ci mai ales o au slobozit
de schismă şi eresul minciuno-episcopilor acelora”10.
Din această interpretare aflăm că preotul se poate despărţi de episcop prin
nemaipomenire înainte de cercetarea sinodală a vinovăţiei episcopului, fără a
putea fi sancţionat pentru aceasta, trebuind, dimpotrivă, cinstit ca apărător
al Ortodoxiei şi că nepomenirea episcopului pentru motivul participării
acestuia la o erezie nu poate fi considerată schismă, fiind de fapt o apărare a
Bisericii de schismă.
Părintele profesor Floca interpretează acest
canon astfel: “În cazul în care superiorul propovăduieşte în public în biserică
vreo învăţătură eretică, atunci clericii au dreptul şi datoria de a se
despărţi imediat de acel superior. În acest caz, nu numai că nu vor fi
sancţionaţi, dar vor fi şi lăudaţi, pentru că au osândit legal pe cel
vinovat şi nu s-au răsculat împotriva acestuia” (s.n.)11.
Din această tâlcuire aflăm că preotul are dreptul şi datoria de a
se despărţi de episcopul eretic imediat, că nu poate fi sancţionat,
deoarece a condamnat legal pe cel vinovat. Mai aflăm şi că nepomenirea
ierarhului nu este o revoltă contra acestuia, ci o despărţire de erezie.
Întreaga Sfântă Tradiţie ne vorbeşte despre
importanţa pe care o are episcopul în viaţa Bisericii. Acest statut central al
episcopului presupune însă o condiţie sine qua non: episcopul trebuie
să înveţe ortodox. Cât timp propovăduieşte ortodox, orice separare de el
prin nepomenire este schismă. În momentul în care însă el devine părtaş la
erezie, separarea de el nu este schismă, ci apărare a Bisericii de schismă.
Despre necesitatea separării prin nepomenire de
episcopul părtaş la erezie ne vorbesc Sfinţii Părinţi: Sfântul Ioan Gură de Aur
spune: „Dacă episcopul tău este eretic, fugi, fugi, fugi ca de la foc şi ca de
la un şarpe”. Sfântul Ignatie Teoforul: „Dacă episcopul tău ar învăţa
orice în afara orânduielii date, chiar de trăieşte în curăţie, sau de
săvârşeşte semne, sau de prooroceşte, să îţi fie ţie ca un lup în blană de
oaie, căci lucrează nimicirea sufletelor.Sfântul Marcu al Efesului: „Toţi
Dascălii Bisericii, toate Soboarele şi toate Dumnezeieştile Scripturi ne
îndeamnă să fugim de cei ce cugetă diferit şi să oprim comuniunea cu aceştia”.
Sfântul Nicodim Aghioritul: ”Se cuvine să ne îngrădim pe noi înșine și să ne
separăm de episcopii care în chip vădit, stăruie în greșeală, privitor la cele
ce țin de Credință și de Adevăr, așadar se vădesc a fi eretici sau nedrepți”.
Sfântul Maxim Mărturisitorul: “Chiar dacă tot Universul va fi în comuniune
cu Patriarhul, eu nu voi fi în comuniune cu el. Precum ştiu că Sfântul Duh
prin Apostolul Pavel spune că îngerii înşişi vor fi anatema dacă ar propovădui
într-alt chip, aducând ceva nou în credinţă (Galateni 1,8)”12.
Istoria Bisericii consemnează situaţii de sfinţi
care s-au despărţit de episcopii lor: sfântul Ioan Damaschin, Sfântul Teodor
Studitul, părinţii din Sfântul Munte din vremea patriarhului Ioan Veccos,
sfântul Marcu Eugenicul, sfântul Paisie Aghioritul şi alţii.
Despărţirea de episcopul eretic nu face ca
liturghia să nu mai fie validă, cum afirmă unii, deoarece, dacă ar fi astfel,
atunci Sfinţii Părinţi nu ar mai fi statornicit canoanele 31 apostolic şi 15
I-II. Episcopul este cel prin care se transmite harul Duhului Sfânt, însă nu
este el sursa acestui har, ci Hristos.
Pentru toate aceste considerente, vă rog să
binevoiţi a-mi accepta poziţia faţă de sinodul din Creta, admiţând că întreruperea
pomeniri ierarhului nu este o revoltă contra Înaltpreasfinţitului nostru
Mitropolit Teofan, ci o măsură de apărare contra ereziei din Creta, că
prin această măsură atrag atenţia asupra infestării cu erezia ecumenistă şi îi
ofer Înaltpreasfinţiei Sale timpul de care are nevoie pentru a lua măsurile ce
se impun, în vedere eliminării consecinţelor adoptării documentelor eretice ale
sinodului. Pentru această poziţie nu trebuie să fiu persecutat în niciun fel,
ci trebuie să mi se ofere posibilitatea de a-mi săvârşi misiunea de ieromonah
fără nicio constrângere administrativă sau de altă natură.
Vă solicit să onoraţi amintirea şi moştenirea
iubitului nostru Părinte Iustin şi să participaţi activ la lupta împotriva
ecumenismului şi a sinodului eretic din Creta, întrerupând pomenirea ierarhului
în întreaga mănăstire Petru Vodă şi sprijinind Schitul “Sfânta Cuvioasă Parascheva”
din Rădeni, care a fost clădit tot cu binecuvântarea Părintelui, în acest
moment, lupta cea bună pentru apărarea credinţei ortodoxe.
Ieromonah Tihon Bivoleanu,
monah Averchie Capră,
monah Pamfil Bonaci
Vedeti si:
Textele semnate in
Creta:
Despre CMB:
"Arhim. Ieronim Cretu a slujit şi s-a împărtăşit alături de eretici în Patmos în 2009, oferind Împărtăşania celor de alte confesiuni. Pentru abaterea canonică foarte gravă (vezi hot. Sf. Sinod din 8-9 iulie 2008) a fost „sancţionat” cu alegerea în demnitatea de episcop vicar patriarhal, cu titlul de „Sinaitul”.
RăspundețiȘtergereIntegral la sursa: https://deasaimpartasirecunevrednicieosandavesnica.wordpress.com/2017/01/08/arhim-ieronim-cretu-a-slujit-si-s-a-impartasit-alaturi-de-eretici-in-patmos-in-2009-oferind-impartasania-celor-de-alte-confesiuni-pentru-abaterea-canonica-foarte-grava-vezi-hot-sf-sinod-din-8-9/
https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2017/01/10/la-satu-mare-s-a-incalcat-canon-45-apostolic-preot-ortodox-tradator-al-sfintelor-canoane-apostolice-face-ceea-cel-l-au-invatat-apostatii-sinodului-din-creta-se-roaga-impreuna-cu-ereticii-si-se-laud/
RăspundețiȘtergere