“Tăcerea este mormântul pe
care îl săpăm neamului nostru”
(Arhimandrit Iustin Pârvu)
A apărut pe site-ul oficial al mănăstirii
Petru Vodă un articol prin care autorul (necunoscut) oferă o opinie, aparent ortodoxă,
faţă de documentele controversate ale sinodului din Creta. Acestor diversiuni,
ieromonahul Teodosie Popovici, le oferă un răspuns teologic, prin care
demontează punctual, felul în care, autorul articolului încercă să ducă
cititorul pe căi greşite. Se observă foarte clar că după plecarea părintelui
Justin Pârvu, de la conducerea mănăstirii, vieţuitorii acestui aşezământ
monahal au acceptat tacit erezia ecumenistă, dând doar o impresie aparentă că
duc mai departe idealurile marelui duhovnic al neamului românesc. În acest
context, se înţelege de ce s-a ajuns ca noua conducere a mănăstirii să îndemne
credincioşii la acceptarea sinodului ecumenist din Creta.
Încă
de la începutul
acestui articol, autorii arată o
oarecare opoziţie față de așa-zisul
“Sfânt și Mare Sinod” căruia îi atribuie titlul dispreţuitor –“adunarea din Creta”– neacordându-le nici măcar titlul de adunare ierarhică.
Cititorii ar putea crede
că gânditorii anonimi care au alcătuit acest text au o autoritate cel puţin
egală cu episcopii din Creta, dacă nu superioară acelora, pentru că altfel cum
s-ar explica
faptul că cei de la Petru-Vodă
își permit să dea lecţii de ortodoxie celor 165 de episcopi, reprezentanţi ai 10 Biserici Ortodoxe locale?!
Sau
poate vor să sugereze că dezacordul lor față de sinodul din Creta, exprimat în
titlu, implică automat și garanția pozitiei lor corecte de luptă impotriva
ecumenismului.
Sub
o aparentă haină ortodoxă, sunt strecurate cu viclenie în mintea cititorului,
rând pe rând, idei greșite, manipulative, neortodoxe si neargumentate.
Vom încerca să analizăm
fragmente din acest articol, urmate de punctul nostru de vedere.
1.“Considerăm că
documentele din Creta: (…)au adus în
vedere Bisericii nevoia de propria recatehizare ortodoxă, apostolică,
scripturistică şi patristică a tuturor ortodocşilor, de la catehumeni la
episcopi, cateheza trebuind să înceapă neîntîrziat prin lectura Sfintei
Scripturi şi a tîlcuirilor Sfinţilor Părinţi; este de netrecut această sfîntă
însoţire dintre lucrarea Duhului Sfînt prin Proroci şi Apostoli (mărturisită în
Crez) şi lucrarea Aceluiaşi Duh Sfînt prin Sfinţii
Părinţi”(http://manastirea.petru-voda.ro/2016/10/12/ginduri-despre-adunarea-din-creta-si-urmarile-sale/)
Citind acest paragraf,
am putea crede că greşelile documentelor din Creta ar avea ca principală cauză
lipsa de catehizare a episcopilor participanţi și, eventual, a preoţilor
consilieri prezenţi!
Principala cauză a
crizei vieţii bisericeşti nu este numai lipsa informaţiei teologice, cât mai
ales criza sfinţeniei, lipsa vieţii duhovniceşti autentice. Nu este suficientă
doar o bună instruire teologică cum zic autorii articolului (“lectura
Sfintei Scripturi și a tâlcuirilor Sfinților Părinţi”), ci mai trebuie și o
împlinire a învăţăturilor acestora în viața de zi cu zi. În toate actele
Sinoadelor Ecumenice găsim fraza: “urmându-i
pe Sfinţii Părinţi” ! Aceasta înseamnă nu doar respectarea teoretică
a învățăturilor lor ci și imitarea vieții lor.
Iată ce scrie Pr.
Ioannis Romanidis despre participanții la sinoade : “precondiția de bază nu
doar pentru Sinoadele Ecumenice dar și pentru Sinoadele Locale este aceea ca
cei care participă la un Sinod Local sau Ecumenic ar trebui să fie cel puţin în
starea de luminare. Dar starea de luminare nu începe atunci când spun
rugăciunea la începutul Sinodului Ecumenic. Nu atunci începe luminarea”.
În plus, cei de la
Petru-Vodă au omis un lucru important în enumerarea schimbărilor necesare în
viața Bisericii și a creștinilor. Acest lucru, neglijat de altfel de
majoritatea episcopilor ortodocşi români, este reprezentat de importanța
cunoaşterii și respectării Sfintelor Canoane ale Bisericii Ortodoxe. Aceste
canoane nu și-au pierdut valabilitatea și nimeni dintre cei care vor să se
mântuiască nu ar trebui să le încalce, să le schimbe sau să le răstălmăcească.
Din momentul în care
Biserica Ortodoxă Română a aderat la mişcarea eretică a ecumenismului, au fost
încălcate constant canoanele privitoare la: interzicerea rugăciunii în comun cu
ereticii, participarea ereticilor la slujbele ortodoxe în lăcașuri de cult
ortodoxe și la alte acţiuni religioase comune anticanonice.
2.“Considerăm că
documentele din Creta: (…) se
constituie în principiu într-un text diplomatic, exoteric, mai mult
administrativ, iar nu substanţial, dogmatic (nu conţin pomenirea Maicii
Domnului, nici a Crucii Domnului, lacune care arată încadrarea textelor; de
asemenea vorbesc despre lucruri care nu stau în puterea Bisericii – precum economia
globală, războaiele, etc)”
(http://manastirea.petru-voda.ro/2016/10/12/ginduri-despre-adunarea-din-creta-si-urmarile-sale/)
Referitor la acest
punct, cei de la Petru-Vodă se contrazic pe ei înșiși pentru că, dacă în
introducere numeau documentele din Creta “text teologic”, aici susţin că
este vorba de “text diplomatic, exoteric1, administrativ și nu substanţial
dogmatic”(“(…) Suntem datori înaintea lui
Dumnezeu şi a oamenilor la o părere avizată în ce priveşte atitudinea noastră faţă de un text teologic.”). ”(http://manastirea.petru-voda.ro/2016/10/12/ginduri-despre-adunarea-din-creta-si-urmarile-sale/)
Prin aceste formulări,
se încearcă minimalizarea importanței documentelor din Creta și indirect
dezvinovăţirea ierarhilor semnatari pentru erorile teologice pe care le-au
aprobat.
Faptul că în documentele
sinodului cretan nu se face pomenirea Maicii Domnului și a Crucii Domnului este
grav , dar era de așteptat să nu apară referiri la învățături bisericeşti care
ar putea crea dezbinări între ortodocşi și diferitele comunităţi eretice membre
în Consiliul Mondial al Bisericilor, atât timp cât acestea din urmă au fost
invitate să participe ca observatori și nu ca împricinați la acest sinod așa
zis pan-ortodox. Faptul că temele impuse pentru discuţie în sinod au fost alese
pentru a evita adevăratele probleme ale ortodoxiei contemporane este deosebit
de grav.
Autorii articolului
vorbesc despre “lucruri care nu stau în puterea Bisericii”, ca de
exemplu „economia globală”(fenomenul globalizării), dar evită să
arate faptul că episcopii au datoria să explice oamenilor caracterul
antihristic al globalizării statale, economice și financiare care vor conduce
inevitabil la globalizarea religioasă. Spre deosebire de ierarhii români care
evită în predicile și pastoralele lor astfel de subiecte, Sfinţii Bisericii din
secolul XX au arătat că toate aceste acţiuni sunt etape de pregătire a omenirii
pentru instaurarea împărăţiei
lui antihrist.
Cât despre război,
despre care autorii spun că nu stă în puterea Bisericii să-1 oprească, totuși
episcopii dacă ar avea duh profetic, ar identifica dușmanii Bisericii și ar
sfătui poporul să nu sprijine acțiunile conducătorilor politici care lezează
interesele Bisericilor Ortodoxe. , Prin activitatea lor pastorală ierarhii
ortodocși români s-au ferit să exprime critici legate de unele fenomene care
afectează prezentul și viitorul poporului nostru ortodox: integrarea României
în Uniunea Europeană și consecințele acesteia, integrarea în NATO și crearea de
baze militare străine pe teritoriul țării, acceptarea invaziei islamice sub pretextul
ajutorării refugiaților din țările arabe aflate în conflict.
3.“Considerăm că
documentele din Creta: (…)
trebuie discutate vreme mai îndelungată de către Biserică şi reformulate acolo
unde este nevoie pentru a ilustra în mod limpede şi fără echivoc crezul
apostolic şi patristic, dragostea de Dumnezeu şi dragostea lui Dumnezeu; înainte
de aceste demersuri şi de sobornicitatea definitorie Ortodoxiei, nu se poate
vorbi de obligativitatea adoptării lor” (http://manastirea.petru-voda.ro/2016/10/12/ginduri-despre-adunarea-din-creta-si-urmarile-sale/)
Conţinutul acestui punct
este ambiguu. Cine ar trebui “să discute vreme îndelungată documentele din
Creta”? Din moment ce documentul 6, punctul 22 al sinodului din Creta arată
foarte clar și ferm că “păstrarea credinţei ortodoxe autentice este
asigurată numai prin sistemul sinodal care constituie (…)în sânul Bisericii cea
mai înaltă autoritate în aspecte de credinţă și reguli canonice”! Cine sunt
cei care fac parte și iau decizii în așa-zisul sistem sinodal? Întâistătătorul
Bisericii Ortodoxe înconjurat de un grup de ierarhi obedienţi și cu funcţie
decorativă! În elaborarea politicii bisericeşti, preoţii, monahii și poporul
ortodox nu au niciun rol conform documentului sinodal de mai sus.
Ceea ce este si mai grav
este faptul că cei care exprimă critici întemeiate referitoare la greşelile
ierarhilor membri în acel „infailibil sistem sinodal” sunt consideraţi
că fac dezbinare în Biserică și de aceea nu vor fi toleraţi, ci sancţionaţi și
pedepsiti.
Autorii articolului
încearcă să ne liniştească și să ne adoarmă zicând că documntele din Creta nu
vor fi adoptate obligatoriu până nu “vor fi reformulate” și eventual
completate. Aceasta idee este neconformă cu realitatea și experienţa ultimilor
zeci de ani care ne-a dovedit contrariul. La început, acţiunile ecumenismului
au fost foarte timide, sporadice, individuale și puţin mediatizate. Dar pentru
că aceste acțiuni n-au fost sancţionate, ele s-au amplificat și au devenit din
excepţii – practici obişnuite. Astfel încât acum s-au transformat în reguli de
vieţuire și au ajuns să fie incluse în programa obligatorie de studiu a
facultăţilor de teologie și la toate nivelele, pătrunzând în toate manualele de
religie.
4.“Considerăm că documentele din Creta:
(…) au subliniat că indiferent de credinţă, temelia şi punctul nodal al
existenţei umane este raportarea la Mesia şi au încercat să răspundă
strigătului disperat al celor nebotezaţi, al suspinului întregii lumi
neortodoxe care trăieşte cel mai dramatic moment de profundă criză spirituală,
ştiind că numai Duhul lui Dumnezeu şi dragostea adevărată şi sfîntă are puterea
de a întoarce sufletele la Dumnezeu şi a-L face pe El cunoscut lumii, nu
discursurile raţionale, oricît de filantropice” (http://manastirea.petru-voda.ro/2016/10/12/ginduri-despre-adunarea-din-creta-si-urmarile-sale/)
Această idee este de-a
dreptul scandaloasă. Zic ei că documentele sinodului din Creta au arătat că ,,indiferent
de credinţă, temelia și punctul nodal al existenței umane este raportarea la
Mesia.” Expresia “indiferent de credinţă” este dovada celui mai
extremist și relativist ecumenism. Este ca și cum ai spune că indiferent de
Adevăr sau minciună omul se raportează la Mesia! Niciodată o credinţă
falsă-eretică sau pagână, nu va permite legătura omului cu Dumnezeu –
Adevaratul Mesia, ci va duce la legătura cu diavolul-tatăl minciunii.
În vremurile noastre
mulţi se folosesc de numele lui Mesia pentru a-i atrage pe oameni în rătăcirile
lor. Omul pătimaș se închină la tot atâția idoli căte patimi îi stăpânesc
sufletul. Acei idoli sunt dumnezeii lui și nu Mesia.
„Înţelepţii” din
Petru-Vodă arată că ierarhii din Creta ”au încercat să răspundă strigătului
disperat al celor nebotezati, al suspinului întregii lumi neortodoxe”. Probabil că ierarhii ortodocşi
din Creta, fiind foarte înduioșați de strigătul nebotezaților și suspinul
eterodocsilor, și din cauza preocupării cu misiunea ortodoxă în rândul lor, nu
au mai avut timp să audă și să vadă situaţia jalnică a popoarelor din țările ortodoxe
care zac în sărăcie, ameninţate de dezastrul spiritual și material! Credem că
înainte de a se ocupa de nevoile lumii neortodoxe, ar fi mult mai important ca
episcopii să se preocupe de gravele probleme cu care se confruntă poporul
ortodox și să caute căi de rezolvare ale acestora. Altfel vor ajunge în
situaţia ridicolă de a lăsa propriul mort din casă, pentru a-1 plânge pe cel al
altora.
5.“Considerăm că
documentele din Creta: (…) au
dovedit celorlalte Biserici locale anvergura şi experienţa sinodalilor români,
fiecare grup sinodal al Bisericilor locale prezente sau absente comportîndu-se
în specificul ethosului naţional («cel ce citeşte, să înţeleagă»)”. (http://manastirea.petru-voda.ro/2016/10/12/ginduri-despre-adunarea-din-creta-si-urmarile-sale/)
La acest punct se face o apreciere pozitivă a activității membrilor
delegaţiei române în Creta fără a aduce nici un argument în acest sens. Când
vorbesc de: “anvergura și experienţa
sinodalilor români” se referă probabil la cele câteva amendamente aduse
la unele texte, dar care nu schimbă caracterul inacceptabil al documentelor
respective.
În primul rând, sinodalii B.O.R. nu ar fi trebuit să accepte cele șase
teme propuse pentru discuţie și nici modul de funcţionare și de luare a
deciziilor în sinod.
În al doilea rând, altele ar fi trebuit să fie temele dezbătute într-un
sinod panortodox:
a) Condamnarea
panereziei ecumenismului și oprirea definitivă a participării Bisericii
Ortodoxe la organizaţia eretică W.C.C. (World Council of Churches- Consiliul
Mondial al Bisericilor) și la alte organizaţii ecumeniste;
b) Abrogarea tuturor
acordurilor care conţin compromisuri teologice la care s-a ajuns în urma
dialogurilor între ortodocşi și diferite grupări eretice;
c) Condamnarea masoneriei ca doctrină anticreştină și
sancţionarea canonică a clericilor apostaţi.
d) Condamnarea
teologiei post-patristice;
e) Condamnarea
evoluționismului, hiliasmului și a sionismului;
f) Condamnarea
serghianismului ca strategie de politică bisericească intemeiată pe acordul de
colaborare între puterea ierarhică ortodoxă și o putere politică anticreştină
(indiferent care ar fi ea);
g) Reintroducerea în
cărţile de cult a rânduielilor tradiţionale de reprimire a eterodocșilor la
Ortodoxie, traducerea și introducerea Synodiconului Ortodoxiei în cărţile de
slujbă;
h) Condamnarea
agresiunii antiumane prin tehnologiile biometrice, clonare și transplant de
organe.
Întrucât nu au întreprins nimic din aceste acţiuni de însănătoșire și
curăţire a vieţii bisericeşti, ierarhii B.O.R. sunt vrednici de mustrare și nu
de laude. Credibilitatea și autoritatea duhovnicească a acestor sinodali a
scăzut mult în rândul preoţilor și poporului credincios și ei sunt principalii
vinovaţi de mişcările de dezbinare din interiorul Bisericii.
6.“Considerăm că
documentele din Creta: (…)au
dovedit afiliaţia actuală a Patriarhiei de Constantinopol şi înclinaţia
teologilor ce au elaborat textele în cei 50 de ani dinainte, căci Aaron fără de
Moisi a turnat viţelul ”(
http://manastirea.petru-voda.ro/2016/10/12/ginduri-despre-adunarea-din-creta-si-urmarile-sale/)
Această formulare
ambiguă nu ajută la o înţelegere corectă a documentelor din Creta. Autorii
articolului vorbesc de o afiliație actuală, dar nu explică, așa cum ar fi fost
necesar, la ce anume afiliază patriarhia de Constantinopol și teologii
patriarhiei de Constantinopol, păstrând o tăcere condamnabilă asupra
adevărului.
7.“Considerăm că documentele din Creta: (…) conţin învăţături bine-cunoscute, reamintiri bine-venite
şi reflecţii pastorale valabile („Enciclica”, „Mesajul”, „Misiunea”, „Postul”,
„Căsătoria”) dar şi inovaţii inacceptabile precum excluderea egalităţii
episcopilor („Autonomia”, „Diaspora”, „Enciclica” – pasajul ce instituie ca
„Taină” sinaxele episcopale), prevalenţa legilor statului şi imixtiunea
acestora în liturgică („Căsătoria”, ultimul alineat), corectitudinea politică
în apologetică („Mesajul”) sau relativismul teologic („Relaţiile cu lumea”)”
”(http://manastirea.petru-voda.ro/2016/10/12/ginduri-despre-adunarea-din-creta-si-urmarile-sale/)
În acest fragment, autorii oferă o caracterizare generală sintetică a
celor șase documente. Caracterizarea lor este foarte superficială, lipsită de
argumentele și comentariile necesare. În primul rând, așa-zisul sfânt și mare
sinod nu condamnă nicio erezie, ci dimpotrivă, acceptă și statorniceşte oficial
învățătura eretică ecumenistă care tulbură Ortodoxia, de 100 de ani.
Al doilea lucru pe care trebuiau să-1 constate cei din Petru Vodă este
că sinodul cretan nu aduce niciun fel de clarificare a învățăturii de credinţă
ci, dimpotrivă, strecoară în mod grav și inadmisibil învățături eretice,
alături de învățături ortodoxe parţiale, referitoare la aceleaşi teme. De aceea
aceste documente trebuie respinse iar semnatarii lor supusi judecăţii unui
sinod ortodox.
A treia constatare care lipseşte este că nu Harul Duhului Sfant i-a
inspirat pe episcopi când au ales și acceptat spre discutare temele sinodului
și când le-au dezbătut și aprobat. De aici se desprinde concluzia că nici
acţiunea de impunere a învățăturilor sinodului și nici eventualele sancţiuni
bisericeşti aplicate clericilor și mirenilor care le resping, nu au nicio
valabilitate, pentru că sunt în dezacord cu Adevărul Bisericii.
Autoritatea reală a
episcopilor și a scrierilor lor teologice nu este conferită în mod automat doar
de hirotonia lor în treapta arhierească (aceasta este o înțelegere lumească,
juridică și o cale greşită de înțelegere a problemelor teologice), ci ea
trebuie să aibă la bază experienţa luminării și vederii duhovniceşti a
respectivilor episcopi. Sfinţenia ca sinteză a tuturor virtuţilor e cea care
conferă adevarata autoritate și nu simplul fapt că un cleric ocupă cea mai
înaltă treaptă în ierarhia bisericească. Istoria Bisericii a arătat destule
exemple prin care preoţi sau chiar monahi cu viață sfântă au contrazis și
răsturnat hotărâri sinodale greşite, elaborate de ierarhi deţinători ai celor
mai înalte demnităţi bisericeşti. De
aceea învățătura sugerată de episcopii din Creta, prin care politica
bisericească și deciziile privind viața creştinilor este atribuţia doar a
episcopilor (indiferent de starea lor duhovnicească) este greșită. În
această situație sunt excluşi de la luarea deciziilor ceilalţi creştini, care
au atins stadiile duhovniceşti de despătimire și luminare, ceea este greşit și
inacceptabil din punct de vedere teologic.
8.“Considerăm că
documentele din Creta: (…) au
dovedit nevoia Bisericii Ortodoxe de a reveni spre a cunoaşte limba ellină ca
dreptar al noţiunilor şi realităţilor teologice, întrucît traducerile cretane
în limbile moderne (inclusiv greacă nouă) dau naştere la o varietate de
neclarităţi cu privire la hristologie, soteriologie, etc. (majoritatea textelor
din Creta şi majoritatea reacţiilor la ele arată un limbaj teologic fie prea
lipsit de fermitate şi prea general, fie prea rigid şi superficial; intersecţia
dintre ele nu putea aduce decît tulburare)” (http://manastirea.petru-voda.ro/2016/10/12/ginduri-despre-adunarea-din-creta-si-urmarile-sale/)
Nu necunoaşterea limbii eline este cauza tulburărilor pe care le-au
generat documentele sinodului din Creta, ci dezacordul între conţinutul
textelor elaborate și învăţăturile Sfinţilor Părinţi, precum și amestecul
viclean între afirmaţii ortodoxe și afirmaţii eretice legate de aceleaşi teme.
Autorii materialului
afirmă indirect că documentele din Creta ar fi fost bine elaborate în limba
elină, dar din vina traducătorilor „variantele traduse în limbile moderne
conţin neclarităţi referitoare la anumite probleme teologice.” Această tactică vicleană de a masca și
justifica dezacordurile dogmatice între diferite scrieri teologice prin
așa-zise diferențe lingvistice nu este nouă, ci a fost folosită cu succes de
ierarhii ecumeniști în cadrul dialogurilor teologice cu papiștașii și
monofiziţii. Așa au ajuns ecumeniștii să afirme că învăţătura despre
Filioque nu este o erezie antitrinitară ci o modalitate lingvistică diferită de
a exprima aceeaşi învățătură de credinţă. Astfel, în cadrul dialogurilor
teologice cu monofiziţii, ecumeniștii au ajuns la concluzia că nu există
diferențe esenţiale între cele două concepţii hristologice, ortodoxă și
anticalcedoniană și că divergențele ar avea doar cauze lingvistice. Așa au
ajuns ecumeniștii români să afirme că monofiziţii nu sunt eretici ci ortodocşi
orientali.
9.“Considerăm că documentele din Creta: (…) „au scos la iveală starea inimii fiecăruia, a
credincioşilor şi a necredincioşilor, a ortodocşilor şi a neortodocşilor, a
docţilor şi a semidocţilor, a înţelepţilor şi a neînţelepţilor, a cuvioşilor şi
a neruşinaţilor, a răbdătorilor şi a nerăbdătorilor, a sincerilor şi a
nesincerilor, a smeriţilor şi a trufaşilor, precum este scris despre Piatra cea
din capul unghiului” (http://manastirea.petru-voda.ro/2016/10/12/ginduri-despre-adunarea-din-creta-si-urmarile-sale/)
Și conţinutul acestui
punct este fals din mai multe motive.
În primul rând dorim să
reamintim faptul că, după încheierea sinodului din Creta din 26 iunie, ierarhii
s-au întors acasă fără a prezenta rezultatele lucrărilor.
În al doilea rînd,
traducerile documentelor au fost publicate pe internet târziu, abia în luna
septembrie.
În al treilea rând,
ierarhii români nu au prezentat și nici nu au explicat preoţilor și
credincioşilor faptul că au existat episcopi ortodocşi care au respins
documentele și nici nu au spus care au fost motivaţiile respingerii lor.
În al patrulea rând, în
toată această perioadă nu s-a încercat organizarea unei dezbateri publice
asupra documentelor din Creta cu participare egală (din toate punctele de
vedere) atât a susţinătorilor cât și a contestatarilor. Dimpotrivă, au fost
opriţi de la slujire și ameninţaţi cu caterisirea preoţii care au întrerupt
pomenirea ierarhilor ecumeniști. Au fost atacați și calomniaţi monahii atoniți
care au vorbit deschis și au ținut conferinţe publice contra sinodului din
Creta (unii chiar au fost alungaţi din mănăstirile lor).
Putem spune că documentele sinodului din Creta nu
“au scos la iveală
starea inimii fiecăruia”, ci mai degrabă au arătat lipsa unor convingeri
ferme ortodoxe a ierarhilor români și aplecarea lor spre compromis și trădare.
Au mai scos la iveală incapacitatea de reacţie a preoţilor (mai ales a celor
care deţin funcţii de conducere în Biserică), obişnuiţi doar cu o ascultare
oarbă față de stăpâni, precum și neinformarea, deruta și deseori nepăsarea în
rândul monahilor și laicilor.
10.“Considerăm că
documentele din Creta: (…) nu
constituie motiv de rupere a comuniunii cu semnatarii decât dacă semnatarii nu
se dovedesc fiecare personal cu cuvîntul şi cu silnicia că ar cugeta eretic (în
Biserică nu se caută unitatea cu preţul dogmei, nici dreptatea cu preţul
schismei, ci păzirea în Duh şi Adevăr a învăţăturilor mîntuirii, revelate de
Dumnezeu)” (http://manastirea.petru-voda.ro/2016/10/12/ginduri-despre-adunarea-din-creta-si-urmarile-sale/)
“Înţelepţii” de la Petru
Vodă emit părerea că documentele din Creta „nu constituie motiv” pentru
clericii și credincioşii care contestă hotărârile sinodului din Creta să rupă
comuniunea cu episcopii semnatari,
“numai dacă semnatarii (…) ar cugeta eretic”. Trebuie să arătăm că aici apare o eroare de
logică. În prima parte a enunţului autorii vor să arate că documentele din
Creta nu conţin erori atât de grave încât să constituie motive pentru clerici
să rupă comuniunea cu episcopii semnatari. Apoi vor să explice că s-ar putea
întrerupe comuniunea cu episcopii sinodului din Creta numai dacă episcopii “NU
se dovedesc fiecare personal cu cuvântul și silnicia că ar cugeta eretic.”
Trebuie observat că adăugarea negaţiei după o propoziţie negativă anterioară
duce la negarea negaţiei și implică de fapt un sens afirmativ. Este ca și cum
ai spune că se poate întrerupe comuniunea cu episcopii care nu cugetă eretic,
adică ortodox.
Fiecare membru al delegaţiei B.O.R. a aprobat și semnat liber, nesilit
de nimeni, conform credinţei și conştiinţei sale, așa încât documentele din
Creta reprezintă mărturia personală a fiecărui episcop. Nici un
om nu poate avea o convingere în sufletul său și să mărturisească public
prin cuvânt sau scris altceva decât are în inimă sa, după cum spune Mântuitorul: “din prisosinţa
inimii grăieşte gura.” (Luca 6, 45).
După sinodul B.O.R. din 28 -29 octombrie 2016, toți episcopii au
reafirmat și întărit cele aprobate în Creta. Cititorii trebuie informați corect despre presiunile și abuzurile
pe care ierarhii semnatari în Creta le-au exercitat continuu asupra preoților,
monahilor și credincioșilor care contestă documentele sinodale: oprirea
preoților de la slujire, izgonirea din parohii și mănăstiri, amenințarea cu
caterisirea, destituirea din funcții de conducere, calomnierea sistematică a
preoților antiecumeniști ca schismatici, dezbinători, chiar acuzația că aceștia
ar fi puși în slujba unor servicii străine. Astfel se adeverește că așa – zisa
dragoste a ecumeniștilor este o fățărnicie. Pe cât de mult îi iubesc clericii
ecumeniști pe eretici, pe atât de mult îi urăsc pe frații lor ortodocși care se
împotrivesc ereziei ecumeniste.
Nu este clar ce înțeleg
“înţelepţii de la Petru Vodă” prin adăugarea condiției conform căreia un
episcop ar impune “cu silnicia” cugetarea lui eretică. Această acţiune nu s-ar
putea întampla decât dacă autoritățile statului ar interveni și aplica cu forţa
deciziile bisericeşti ale ierarhului ereticDar noi nu suntem în vremea
împăraților bizantini eretici precum Valens sau Leon Isaurul, iar România nu
este un stat teocratic, ci un stat așa- zis democratic, membru în U.E..
Dacă Sfinții Părinţi care ne-au predat nouă credinţa ortodoxă s-au luptat
cu duşmanii lor eretici semi-arieni pentru a apăra un singur cuvânt (cuvântul
omousios – de o ființă –, în loc de omiusios – ființă asemănătoare – căci deși
era o singură litera neînsemnată, de ea se lega și se leagă un concept teologic
de care atârnă mântuirea credincioşilor!), atunci de ce se scandalizează
adversarii noştri că nu acceptăm documentele unui sinod care conţin numeroase
învățături eretice?!
Sfaturile generale pe care le dau autorii materialului: “în Biserică
unitatea nu se caută cu preţul dogmei” sunt acceptabile dar incomplete
pentru că ei ar fi trebuit să arate că tocmai episcopii ecumeniști sunt cei
care caută asiduu unitatea nesocotind dogmele și canoanele Bisericii. (Ar
trebui să studieze conceptele ecumeniste: minimalismul dogmatic, dialogul
dragostei despre cele care ne unesc, unitate în diversitate, răstălmăcirea unor
canoane ca fiind anacronice, etc.).
De asemenea atragem atenția că nu orice rupere a comuniunii cu episcopul
eparhiot este considerată în învățătura Bisericii schismă, ci numai atunci când
această acţiune vizează păcatele personale ale ierarhului, și este savârșită
înainte de judecata sinodală a aceluia.
Aducem la cunoştinţa
cititorilor că nu orice ascultare oarbă duce la mântuire, după cum nici orice
răzvrătire bisericească nu duce la schismă.
În vremea prigoanei
bolşevice asupra Bisericii Ortodoxe Ruse mitropolitul Serghie a emis o
declaraţie bisericească prin care se angaja la o colaborare pe termen nelimitat
cu regimul sovietic anticreştin. El credea că prin trădarea, colaborarea și
subordonarea Bisericii față de conducătorii atei va putea asigura o funcţionare
instituţională legală a Bisericii, în condiţiile istorice ostile ale vremii. De
aceea el afirma: “prin noua mea politică bisericească, eu salvez Biserica. La
care sfinții mărturisitori i-au replicat: “Biserica nu are nevoie de salvare
(…) porţile iadului nu o vor birui pe ea. Înaltpreasfinția Voastră aveţi nevoie
de salvare prin Biserică”2.
Politica bisericească
serghianistă a stârnit foarte multe
împotriviri din partea episcopilor și preoților
mărturisitori care n-au acceptat să slujească și lui Hristos și lui antihrist.
Deşi au fost acuzaţi și pedepsiţi pe linie bisericească că au făcut schismă,
pentru că au rupt comuniunea canonică cu mitropolitul Serghie, au stăruit până
la capăt pe calea jertfirii de sine și au primit cununa muceniciei. După
căderea regimului comunist, Biserica Ortodoxă Rusă a canonizat oficial 140 de
episcopi martiri, mii de preoţi și un număr foarte mare de monahi și laici, în
timp ce înţelepţii și puternicii acestei lumi au fost vădiți ca înșelați și
osândiţi.
11.“Considerăm că
documentele din Creta: (…) constituie
motiv de începere a comunicării în Duh şi Adevăr în Biserică (dacă tot e
momentul dialogului) şi de sporire a nevoinţelor personale a fiecărui episcop,
preot, cleric monah şi mirean, pentru a atrage Harul Duhului Sfînt; toate
problemele apărute ca reacţie a unora sau a altora după acest eveniment arată o
cădere din Har, o cădere din comuniunea pe care generaţiile Sfinţilor Părinţi
au cunoscut-o între toate cele nouă cete ale ierarhiei bisericeşti.”
(http://manastirea.petru-voda.ro/2016/10/12/ginduri-despre-adunarea-din-creta-si-urmarile-sale/)
Referitor la acest punct afirmăm că:
a) Nu s-a făcut o amplă
acţiune prelabilă de informare și explicare a temelor ce urmau să fie dezbătute
în Creta.
b) Când au fost aduse
spre dezbatere în cadrul sinodului BOR temele pentru sinodul din Creta, ele au
fost prezentate în limba franceză și nu s-a făcut o dezbatere serioasă asupra
proiectelor de documente.
c) Organizatorii Sfântului
și Marelui Sinod au stabilit și impus regula prin care dacă episcopii unei
Biserici Ortodoxe locale ar fi dorit să modifice temele alese (să adauge sau să
elimine ceva din temele stabilite în cadrul comisiilor presinodale) să nu poată
face aceasta decât cu acordul deplin al tuturor celor 14 Biserici Ortodoxe
locale. Aceasta înseamnă că practic era imposibil să se schimbe ceva. De aici
se vede că s-a dorit dirijarea și impunerea unei singure politici bisericeşti,
dictate de patriarhia de Constantinopol.
d) Pe timpul
desfăşurării lucrărilor așa-zisului Sfânt și Mare Sinod sinodalii prezenţi au
fost strict păziţi de forțe de ordine și s-a interzis accesul oricărui preot,
monah sau credincios ortodox care ar fi dorit să asiste la lucrări. În
acelaşi timp au fost prezenţi la lucrările de începere și încheiere a sinodului
numeroşi reprezentanţi ai confesiunilor eretice. Toate aceste elemente indică
faptul că ierarhii nu au dorit un dialog real și sincer între cei implicaţi în
sinod și pleroma Bisericii.
12. Să îi cităm în
continuare pe autorii de la Petru Vodă: ”Considerăm că cei ce au oprit pomenirea
ierarhului locului ar fi trebuit să ia în considerare (…) nulitatea de
facto a documentelor din Creta, întrucît nu e întrunită unanimitatea”
(http://manastirea.petru-voda.ro/2016/10/12/ginduri-despre-adunarea-din-creta-si-urmarile-sale/)
Afirmația
că documentele din Creta sunt nule de facto este nu doar greșită ci și perversă
și periculoasă. În nici un comunicat oficial al Patriarhiei Române sau al unei
episcopii nu apare această informație, că documentele ar fi nule.
Validitatea documentelor rezultă din
următoarele aspecte:
a)
dacă documentele din Creta ar avea valoare nulă, atunci patriarhia de
Constantinopol, în calitate de structură organizatoare ar fi trebuit să anunțe
în mod clar acest lucru. Dar patriarhul Bartolomeu, nu numai că n-a susținut
nulitatea documentelor, dimpotrivă după încheierea sinodului a mulțumit public
ereziarhului papă Francisc, afirmând că pentru rugăciunile lui s-a reușit desfășurarea
acestui sinod.Vicepreședintele
S.U.A. a felicitat pe patriarhul Bartolomeu pentru reușita sinodului. Dacă actele ar fi fost nule, atunci nici dânsul n-ar fi făcut
această apreciere.
b)
mărturia episcopilor care au respins unele documente sinodale. Acești episcopi
au declarat că au fost supuși pe parcursul lucrărilor la presiuni și jigniri
din partea episcopilor organizatori pentru a finaliza și semna documentele în
forma impusă de ei. Este ilogic ca
acești episcopi să fie supuși presiunilor pentru obținerea unor documente de
valoare nulă. Adevărul este că
documentele din Creta au o valoare reală, importantă ca bază de pornire pentru
viitoarele schimbări care vor fi impuse în întreaga Biserică Ortodoxă în cadrul
unui amplu program de instaurare a Noii Ordini Mondiale.
c) titlul exagerat și nerealist atribuit de organizatori cu
zeci de ani înainte ca „Sfântul și Marele Sinod” urmărea ca prin această
denumire să confere autoritate și validitate incontestabilă hotărârilor sale.
Preoții neinformați și credincioșii simpli auzind că în Creta s-a desfășurat un
„Sfânt și Mare Sinod” puteau să fie ușor manipulați în sensul acceptării
valabilității documentelor sale. Acesta este motivul pentru care organizatorii
și apologeții sinodului i-au confecționat o aureolă artificială atât de
sclipitoare pentru ca toți oamenii să creadă că cele hotărâte acolo sunt
perfect valabile și aplicabile.
d) episcopii membri ai B.O.R. care n-au fost incluși în
delegația din Creta chiar dacă n-au participat și n-au semnat documentele
sinodului, totuși au fost reprezentați prin semnătura celorlalți douăzeci și
cinci. Putem spune că toți episcopii
români care n-au participat la sinodul din Creta, se află în aceeași situație
cu episcopii semnatari. După cum
s-a dovedit, la lucrările Sinodului B.O.R.din 28-29 octombrie 2016, toți
episcopii români în unanimitate au confirmat validitatea documentelor din Creta
și au declarat că la Sinodul din Creta nu s-au stabilit dogme noi, canoane noi
sau modificări liturgice.
e) presupusul
motiv că lipsa
unanimității ar determina caracterul nul al documentelor din Creta
este anulat de faptul că patriarhul de
Constantinopol în cuvântarea sa de deschidere a adresat mustrări la adresa
delegațiilor sinodale absente. Dacă lipsa celor patru Biserici Ortodoxe Locale
ar fi fost un motiv atât de serios care să conducă la nulitatea documentelor
(așa cum greșit susțin cei de la mănăstirea Petru Vodă), atunci sinodul nu s-ar
fi desfășurat. Dintre Bisericile Ortodoxe neparticipante, Biserica Ortodoxă Bulgară a
respins documentele din Creta pentru că ele conțin erori teologice
inacceptabile iar Biserica Ortodoxă din Georgia a exprimat critici referitoare
la documentele din Creta, fapt ce demonstrează că efectele lor sunt reale și
îngrijorătoare.
13. Spun cei
de la mănăstirea Petru Vodă - ”Considerăm că cei ce au oprit pomenirea ierarhului
locului ar fi trebuit să ia în considerare(…) urmările akefalismului” (http://manastirea.petru-voda.ro/2016/10/12/ginduri-despre-adunarea-din-creta-si-urmarile-sale/)
Referitor la acuzația de akefalism la
adresa celor care au oprit pomenirea ierarhilor semnatari în Creta suntem
datori să arătăm că: acuzația de
akefalism nu se potrivește preoților luptători împotriva ecumenismului, ea se
potrivește pseudo-episcopilor care nu înțeleg că ecumenismul este o erezie și
nicidecum o bună oportunitate de a face misiune ortodoxă printre eterodocși.
Dacă ierarhii ecumeniști n-ar fi fost
ei înșiși akefali (akefal este cel ce nu are ,,mintea lui Hristos,, - I
Corinteni 2,16) atunci ar fi înțeles și aprobat acțiunea de îngrădire de erezie
întemeiată canonic, a preoților care au oprit pomenirea și s-ar fi alăturat și
ei luptei lor. Mai mult episcopii ortodocși ar fi trebuit să fie primii care să
sesizeze și să sancționeze ereziile celorlalți episcopi ecumeniști.
Da, Sfântul Ierarh Ignatie Teoforul zice:
,,nimic să nu se săvârșească fără episcop”! Această afirmație este
valabilă pentru vremuri de normalitate, dar în condițiile actuale când
tăvălugul panereziei ecumeniste caută să strivească și pe cei aleși, atunci
altă învățătură a aceluiași Sfânt devine călăuzitoare: ,,dacă episcopul tău
ar învăța orice înafara orânduielii date, chiar de trăiește în curăție sau
săvârșește semne și minuni, sau de prorocește să-ți fie ție ca un lup în blană
de oaie, căci lucrează nimicirea sufletelor”
De asemenea, Sfântul Ioan Gură de Aur zice:
,,dacă episcopul tău este eretic fugi, fugi, fugi ca de foc și ca de un
șarpe”.
14. În același
articol se mai scrie “Considerăm că cei ce au oprit pomenirea ierarhului
locului ar fi trebuit să ia în considerare(…) situaţia analoagă schimbării calendarului în 1924 şi crearea
stilismului”
(http://manastirea.petru-voda.ro/2016/10/12/ginduri-despre-adunarea-din-creta-si-urmarile-sale/)
În legătură cu schimbarea calendarului
bisericesc în urma Consfătuirii interortodoxe de la Constantinopol din 1924,
facem precizarea că această schimbare s-a făcut abuziv și anticanonic, iar
aplicarea pripită a reformei calendaristice în anumite țări s-a făcut disprețuind
protestele întemeiate din partea patriarhiilor ortodoxe ale Antiohiei,
Ierusalimului, Alexandriei . Biserica Ortodoxă Rusă fiind în acea perioadă sub
marea persecuție bolșevică nu și-a putut prezenta oficial protestul pentru
această schimbare. În Finlanda creștinii ortodocși care au rezistat pașnic și
eroic la presiunile ierarhiei locale pentru a schimba vechiul calendar au fost
în cele din urmă expulzați în U.R.S.S., unde au fost arestați și uciși de
autoritățile atee. Cine dintre așa zișii înțelepți susținători ai noului
calendar își poate asuma vinovăția pentru aceste crime? Este adevărat faptul că
apărătorii vechiului calendar au mers prea departe cu lupta lor, afirmând fără
temei că schimbarea adusă de noul calendar a determinat pierderea Harului în
Bisericile ortodoxe de stil nou. Cu toate că schimbarea calendarului a fost o
greșeală ea nu a constituit o erezie, pentru că nu a alterat nici o dogmă a
credinței ortodoxe. Această lucrare demonică a schimbării calendarului a fost o
operă concepută, susținută și aplicată de masoni. Arhiereul Meletie al IV-lea
Metaxakis a ocupat succesiv, cu ajutorul masoneriei cele mai înalte trepte
eclestiastice din acea vreme, poziție din care a făcut multă tulburare și
sminteală. Acesta a fost arhiepiscopul Atenei, patriarhul Constantinopolului,
patriarhul Antiohiei și patriarhul Alexandriei. Situația grea la care s-a ajuns
prin schimbarea calendarului s-a complicat deoarece conducerile ierarhice ale
Bisericilor Ortodoxe locale care păstrau calendarul vechi (Ierusalim, Serbia,
Rusia, Bulgaria, Georgia, Muntele Athos) au tratat cu laxism problema
calendarului. Ei nu au sancționat după acrivie abuzul anticanonic al schimbării
calendarului ( ar fi avut motive suficiente să declare schismă față de
Bisericile Ortodoxe locale neocalendaristice), ci au păstrat comuniunea
euharistică cu cei de pe stil nou. Ei credeau cu naivitate că Bisericile
Ortodoxe locale care trecuseră la stilul nou se vor pocăi și se vor întoarce la
vechiul calendar patristic. Dar această slăbiciune a ierarhilor care au păstrat
vechiul calendar a fost speculată de ierarhii Bisericilor pe stil nou pentru a
prigoni și pedepsi creștinii care s-au opus ferm schimbării calendarului.
În
privința tulburării actuale produse de ecumenism, lucrurile sunt incomparabil
mai grave decât în privința inovației schimbării calendarului. De aceea
analogia propusă de cei de la Petru Vodă este greșit aleasă. Astfel o analogie
între schismaticii vechi calendariști din secolul trecut și așa zisa schismă a
preoților contestatari ai sinodului din Creta este greșită și intenționat
manipulatoare. Ecumenismul sincretist este cea mai
periculoasă erezie apărută în secolulul al XX-lea și care a fost combătută de
mulți Sfinți Ierarhi ca: Ilarion Troițki, Nicolae Velimirovici, Ioan Maximovici,
Filaret de New York și Serafim Sobolev, ca și de mulți Sfinți Cuvioși:
Lavrentie de Cernigov, Iustin Popovici, Ioan Iacob Hozevitul, Paisie Aghioritul
și alții.
Rezolvarea eficientă și definitivă a
actualei tulburări bisericești se poate obține numai prin condamnarea sinodală
a ereziei ecumenismului și a tuturor teoriilor teologice greșite pe care le
reunește și le susține.
Preoții care în prezent au oprit pomenirea
ierarhilor nu doresc să permanentizeze ruperea comuniunii cu ierarhii semnatari
din Creta. Ei ar dori cu bucurie să reia ascultarea canonică, numai cu condiția
ca respectivii ierarhi să dovedească printr-o pocăință publică că își asumă
greșelile din trecut și condamnă toate acțiunile, acordurile teologice și
învățăturile și practicile introduse în viața Bisericii prin erezia
ecumenismului. În caz contrar, dacă ei nu se vor pocăi atunci ierarhii
ecumeniști rămân singurii vinovați de tulburarea pe care au creat-o.
15. O altă idee emisă de cei de la
Petru Vodă este următoarea: “Considerăm că cei ce au oprit pomenirea
ierarhului locului ar fi trebuit să ia în considerare (…) decizia Sinodului B.O.R. în plen, decizia pleromei ortodoxe
româneşti şi decizia pleromei ortodoxe a toată lumea cu privire la raportarea
faţă de aceste documente” (http://manastirea.petru-voda.ro/2016/10/12/ginduri-despre-adunarea-din-creta-si-urmarile-sale/)
Decizia
sinodului B.O.R. în plen nu era cunoscută la data publicării articolului (12
octombtie). Însă din 29 octombrie ea a fost cunoscută și larg mediatizată.
Așa zisul “Sfânt și Mare Sinod”: ,,nu a
formulat dogme noi, canoane noi și modificări liturgice,, (vezi Basilica.ro),
aceasta este concluzia exprimată în unanimitate de toți ierarhii ortodocși
români și care va rămâne neschimbată până la un viitor sinod panortodox.
În privința deciziei pleromei ortodoxe
românești, oamenii ar fi bine să știe că dintre cei botezați ortodox,
aproximativ 90 % sunt creștini doar cu numele. Ei nu participă decât sporadic
la sfintele slujbe bisericești, nu postesc, nu se spovedesc (decât rar și
superficial) și în general nu au o angajare în viața duhovnicească. Dacă se
așteaptă cumva o reacție a acestor creștini nominali (căldicei) în legătură cu
documentele sinodului din Creta, e foarte probabil ca ea să nu apară niciodată.
16. “Considerăm că cei ce au oprit pomenirea
ierarhului locului ar fi trebuit să ia în considerare (…) atitudinea duhovnicilor ortodocşi cu viaţă sfîntă din sec.
XX-XXI faţă de situaţii similare (Paisie Olaru, Cleopa Ilie, Justin Pârvu,
Arsenie Boca, Arsenie Papacioc, Adrian Făgeţean, Sofian Boghiu, Justin
Popovici, Seraphim Rose; cugetul lor a fost unilateral că pomenirea ierarhului
nu se poate opri decât exclusiv în situaţia în care acesta s-ar fi împărtăşit
din acelaşi Potir cu ereticii) (http://manastirea.petru-voda.ro/2016/10/12/ginduri-despre-adunarea-din-creta-si-urmarile-sale/)
La acest punct autorii articolului aduc un
elogiu la adresa marilor duhovnici români (și nu numai), care prin pastorația
lor ar fi evitat dezbinarea bisericească. Însă pentru a nu exprima concluzii
pripite și greșite trebuie să menționăm mai multe lucruri:
a) Niciodată în
timpul vieții acestor părinți duhovnicești, nu s-a desfășurat un sinod
interortodox care să emită documente bisericești, prin care practicile și teoriile
ecumeniste sporadice din trecut, să devină după acel moment înainte normative,
constante și nelimitate, în acord perfect cu scopurile politice ale Noii Ordini
Mondiale. Situația după sinodul din Creta este de o gravitate fără precedent în
istoria Bisericii. Mulți sfinți ai secolului trecut au prorocit că ereticii nu
se vor pocăi și în același timp au avertizat și deplâns faptul că majoritatea
păstorilor bisericești vor cădea în erezie Știind că acești duhovnici sunt
trecuți la cele veșnice, nimeni nu poate afirma cu certitudine, modul cum ar fi
reacționat ei la provocările bisericești contemporane. Credem că este eronat să
se afirme că dacă un duhovnic în timpul vieții sale nu a sancționat prin
întreruperea pomenirii pe episcopii ecumeniști pentru acțiunile lor, dacă ar fi
trăit astăzi, ar fi reacționat tot la fel. Nu cunoaștem rațiunile pentru care
unii părinți duhovnicești cu mare faimă și apreciere în rândul credincioșilor,
n-au folosit în vremea vieții lor arma nepomenirii. Credem însă că dacă ar fi
folosit-o ca pe o avertizare sau dacă ar fi practicat-o o anumită perioadă,
atunci unii ierarhi români s-ar fi deșteptat din somnul cel de moarte al
ecumenismului. Un exemplu elocvent în acest sens îl constituie acțiunea
viguroasă și sinergică a stareților și monahilor ortodocși georgieni care au
avertizat pe episcopii lor că dacă nu se vor retrage imediat și definitiv din
W.C.C. (C.M.B.), atunci vor rupe comuniunea cu ei. Amenințarea cu schisma a
avut în acest caz roade benefice- sinodul ierarhilor Bisericii Ortodoxe
Georgiene luând decizia de retragere definitivă din organizația antihristică a
C.M.B. ( Și pe aceeași poziție s-au menținut până astăzi cu harul lui
Dumnezeu.) Probabil că la români colaboraționismul ierarhilor cu conducătorii
atei, lipsa unor ierarhi mărturisitori care să fi luptat împotriva
comunismului, absența unei Biserici Ortodoxe Românești a Catacombelor liberă de
orice compromis, toate acestea au influențat negativ gândirea și strategia
pastorală a multor duhovnici.
Părintele arhimandrit Cleopa Ilie
mărturisea public în fața numeroșilor credincioși veniți la mănăstirea
Sihăstria că el spovedea mulți ierarhi români: Antonie al Ardealului, Eftimie
de la Roman, Casian al Dunării de Jos, Daniel al Moldovei și alții. Punem
firesc întrebarea: care este eficiența strategiei lui pastorale, pentru că se
știe că până în 1998 ierarhii respectivi au săvîrșit multe și serioase
încălcări dogmatice și canonice prin activitățile lor în cadrul ecumenismului?
Dacă metoda părintelui Cleopa ar fi fost
eficientă ca strategie antiecumenistă, atunci roadele acesteia ar fi fost clare
și decisive pentru însănătoșirea vieții bisericești. Dimpotrivă, constatăm cu
tristețe că nimic nu s-a schimbat în bine, în privința politicii bisericești a
sinodalilor români.
Părintele Arsenie Boca care a fost și el
enumerat de cei de la Petru Vodă în lista duhovnicilor care în situații
similare nu au oprit pomenirea episcopilor ecumeniști, nici nu ar fi avut cum
să-și manifeste această reacție pentru simplul motiv că după eliberarea lui din
închisoare, ierarhii colaboratori cu regimul ateu l-au pedepsit cu oprirea
definitivă de la slujire, pedeapsă pe care nu i-au ridicat-o până la moarte.
Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu, a
susținut după anii 1990, că singura cale de salvare a creștinilor ortodocși
români ar fi fost încetarea oricărei colaborări între puterea ierarhică și
puterea de stat. În cadrul remarcabilei sale lupte împotriva actelor biometrice
a arătat că acei credincioși care au acceptat respectivele acte au căzut în
înșelare și s-au angajat pe calea apostaziei. În contextul lipsei oricărei reacții a ierarhilor față de pericolul
actelor biometrice, părintele Iustin și-a declarat refuzul de a accepta la
slujire pe clericii care dețineau astfel de acte, indiferent de treapta
hirotoniei lor. Această avertizare conținea în mod practic și schisma, adică
ruperea comuniunii cu ierarhul favorabil actelor cu cipuri . La ultima
manifestație pe care părintele Iustin a organizat-o la București ca protest
împotriva introducerii cardurilor de sănătate biometrice, printre cei prezenți
acolo s-a aflat și un „arhiereu ortodox” -nu unul real, ci unul simbolic, o
păpușă îmbrăcată în sacos, omofor și mitră episcopală. Prin această prezență
inedită, starețul Iustin Pârvu a vrut să arate că sinodalii B.O.R. nu sunt
alături de poporul ortodox prigonit și că sunt niște conducători slabi, ca
niște marionete, manipulate din umbră de forțele antibisericești.
În anul 2008 un eveniment a zguduit viața
credincioșilor ortodocși români. Fostul mitroplit al Banatului, de bună voie și
nesilit de nimeni s-a împărtășit în cadrul unei slujbe din potirul ereticilor
papiștași (greco – catolici). Din nou ne întrebăm: câți dintre duhovnicii
enumerați de „înțelepții de la Petru Vodă” au sfătuit sau încurajat pe preoțíi
ortodocși din Banat să întrerupă pomenirea ierarhului apostat înainte de
judecata lui sinodală, pentru că atunci aveau datoria să o facă? În caz contrar
s-ar fi făcut copărtași la erezia mitropolitului. Ierarhii B.O.R. nu-l puteau sancționa
conform acriviei canonice datorită faptului că aprobaseră cu 15 ani înainte
acordul eretic de la Balamand din Liban care stabilea că ortodocșii recunosc
validitatea tainelor papiștașilor.
Sfântul
Cuvios Iustin Popovici este în mod greșit cuprins în lista duhovnicilor care
n-ar fi oprit pomenirea ierarhilor ecumeniști. El a spus clar că ereticii nu au
și nici nu pot avea Biserici pentru comunitățile lor de credincioși. În acest
sens el spunea: “Ecumenismul este numele comun pentru falsele creștinisme și
falsele “biserici”ale Europei Occidentale. În el se află inima tuturor
umanismelor europene în frunte cu papismul. Iar toți acești falși creștini,
toate falsele biserici nu sunt nimic altceva decât erezie lângă erezie. Numele
lor evanghelic de obște este panerezie. ”
(Arhimandrit
Iustin Popovici – ”Biserica Ortodoxă și Ecumenismul”, Tesalonic, 1974, p.
234)
Dacă
Sfântul Iustin arată foarte clar că erticii nu pot constitui biserici ci
pseudo-biserici, atunci cum poate să accepte cineva ideea că că scrierile
acestui sfânt ar putea fi folosite în apărarea unor ierarhi care susțin exact
cele contrare? Sfântul Cuvios Iustin Popovici nu a combătut numai în scris
pan-erezia ecumenismului, ci în ultimii șapte ani ai vieții sale pe când slujea
la mănăstirea Celie, a oprit pomenirea ierarhului său din cauza activităților
sale de sprijinire a ecumenismului.
La sinodul din Creta acești ierarhi au
aprobat și semnat documental numărul 6 care afirmă: Biserica Ortodoxă aceptă
denumirea istorică a altor biserici eterodoxe”.
Dar noi să fim treji și să ascultăm avertizarea Măntuitorului: ”Luați aminte să
nu vă amăgească cineva”(Mt. 24,4). Afirmația
eretică că Biserica Ortodoxă recunoaște existența istorică a altor biserici
eterodoxe conține principiul ecumenist conform căruia diferențele dogmatice
dintre ortodocși și eterodocși sunt doar tradiții formale și ele trebuie
ocolite pentru a realiza binele, pacea și unitatea Bisericii, căci viața
creștinilor poate să se exprime printr-o diversitate de forme și manifestări
(din Pastorala la Duminica Ortodoxiei, a Mitropolitului Serafim de Pireu din
anul 2010)
b) Părerea că oprirea
pomenirii episcopului eretic de către preot ar trebui săvârșită numai după ce
episcopul respectiv s-a împărtășit din același potir cu ereticii este total
greșită, necanonică și contrară învățăturii și practicii Sfinților Parinți.
Absolut niciun canon ortodox nu susține această învățătură, ci dimpotrivă,
canoanele apostolice interzic și păcate mai puțin grave cum ar fi de exemplu
rugăciunea în comun cu ereticii. Canonul 15 al Sinodului local I-II
Constantinopol arată că oprirea pomenirii episcopului eretic trebuie făcută
înainte de judecata lui sinodală, pentru faptul ca acel ierarh propovăduiește public erezia. Dacă ar fi fost
necesare alte condiții suplimentare referitoare la modul de aplicare practică
al canonului, atunci autorii le-ar fi consemnat în mod expres. Dar nici o mentiune de acest fel nu există în cuprinsul canonului 15.
Există multe exemple de sfinți
marturisitori care au încetat să mai pomenească episcopul eretic înainte ca el
sa fie judecat și condamnat de un sinod ortodox. Această rupere a comuniunii nu
s-a socotit schismă, iar pentru lupta lor Biserica i-a cinstit ca apărători și
păzitori ai dreptei credințe. Așa au procedat cuvioșii mucenici athoniți
conduși de Sfântul Cosma Protosul care au întrerupt pomenirea patriarhului
latino- cugetător Ioan Vekos. Așa a procedat Sfantul Grigorie Palama,
nepomenind pe ierarhul latino-cugetator susținător al ereticului Varlaam de
Calabria.
De la intrarea B.O.R. în mișcarea ecumenică
și în C.M.B. au trecut peste 50 de ani. Se pune întrebarea: de câte zeci de ani
mai au nevoie preotii, monahii și credincioșii să-și dea seama că în BOR nu
există doar erezie ecumenistă ci și episcopi și preoți eretici ecumeniști care
sunt bine plasați în cele mai înalte foruri de conducere bisericească?
Îngăduința de a comenta orice împotriva ecumenismului dar interzicerea de a
comenta public și deschis împotriva episcopilor ecumenisti este o viclenie. Aceasta
este ca și cum cineva ar spune: puteți lupta cât doriți împotriva corupției dar
este interzis să vă atingeti de infractorii care săvârsesc acte de coruptie.
17. ”Considerăm că
cei ce au oprit pomenirea ierarhului locului ar fi trebuit să ia în considerare
(…) situaţia reală
dintre teologie şi politică în ziua şi lumea de azi şi analogia cu elaborarea
şi urmările declaraţiilor ce trebuiau semnate de mărturisitorii din temniţele
şi lagărele comuniste: chiar şi cei ce au semnat lucruri care nu le reprezentau
crezul intim, sunt consideraţi de Biserică mărturisitori, pentru că în
condiţiile date au făcut tot ce se putea pentru mîntuirea comunităţii, nu numai
a lor personală” (http://manastirea.petru-voda.ro/2016/10/12/ginduri-despre-adunarea-din-creta-si-urmarile-sale/)
Este eronată
încercarea de analogie între situația mărturisitorilor creștini din temnițele
și lagărele comuniste și situația ierarhilor semnatari ai documentelor din
Creta. Dacă în cazul mărturisitorilor anticomuniști eventualele slăbiciuni
omenești pot fi înțelese având în vedere intensitatea și durata terorii la care
au fost supuși, în cazul ierarhilor din Creta aceștia au beneficiat de cele mai
bune condiții de viață și de un climat normal de desfășurare a lucrărilor. Ca
urmare, nu pot fi justificate compromisurile și cedările săvârșite. Autorii
articolului caută într-un mod stângaci și neconvingător să sugereze ideea că în
cazul unor presiuni și constrângeri exercitate asupra lor, ierarhii sunt
îndreptățiți să săvârșească orice compromisuri, motivând că prin aceasta ar
aduce servicii comunităților de credincioși pe care ei le reprezintă. Nu prin
diplomație lumească și trădări se salvează poporul ortodox de la pericole
exterioare , ci prin mărturisirea curajoasă și apărarea fără compromisuri a
Adevarului. Acordurile bisericești viclene stabilite spre a mulțumi pe
conducătorii acestei lumi nu asigură binele și prosperitatea popoarelor
ortodoxe. Sfânta Scriptură spune:” prietenia lumii este dușmănie față de
Dumnezeu”(Iacob 4,4). Grăitoare în acest sens sunt cazurile Sfinților Ierarhi,
Mucenici și Mărturisitori care au rezistat în vremuri de prigoană până la
jertfa deplină de sine ca : Sfântul Marcu Eugenicul, Sfântul Patriarh Tihon al
Rusiei, Sfinții Ierarhi din Biserica Ortodoxă Rusă a Catacombelor. Încă o idee
falsă se strecoară în articolul autorilor de la Petru Vodă. Ei afirma că :”
marturisitorii din temnițele comuniste, chiar dacă au semnat lucruri care nu le
reprezentau crezul intim, sunt considerați marturisitori”. Trebuie să precizăm
că datorită ambiguității formulării, se poate cădea în înșelare.
Să nu uităm că
în urma persecuțiilor anticreștine au rezultat două categoriii de oameni:
Sfinții și apostații.
Mântuitorul arăta că în cazul prigoanelor și
încercărilor pot exista doar două situații:
– ori creștinul înfruntă cu
curaj și cu răbdare prigoana și mărturisește același adevăr:” Pe tot cel ce Mă va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor și Fiul Omului
îl va mărturisi înaintea îngerilor lui Dumnezeu” (Luca 12, 8),
– ori se leapadă și cedează
ajungând să mărturisească alt crez, care i se impune:” Iar cel ce se va lepăda
de Mine înaintea oamenilor, lepădat va fi înaintea îngerilor lui Dumnezeu”. (Luca
12, 9).
Din nefericire mai există în zilele noastre
o categorie de oameni care se cred întelepți și diplomati. Când sunt supuși
constrângerilor, atunci ei încearcă să amestece răul cu binele, așa cum fac
ecumeniștii care amestecă Ortodoxia cu erezia. Acesti oameni care sunt astăzi
bine apreciați de oamenii înselați ai acestei lumi vor auzi la Judecata
obstească cuvintele adresate îngerului Bisericii din Laodikea:” Tu nu ești nici
rece, nici fierbinte! Așa pentru că ești căldicel- nici fierbinte, nici rece-
am să te vărs din gura Mea”. (Apocalipsa 3, 15-16). Atunci când cineva, în urma
constrângerilor, ajunge să semneze lucruri care nu reprezintă crezul său intim,
înseamnă că prin acțiunea de a ceda și a semna cele contrare conștiinței, el se
leapădă de ceea ce crezuse initial. Este imposibil să crezi intim ceva, iar în
fața oamenilor să mărturisești altceva. Pentru că: “Din prisosința inimii
grăiește gura”(Luca 6, 45). Cine se leapădă cu gura sau cu cuvântul scris,
acela mai întâi s-a lepădat cu inima.
18. “Considerăm că
cei ce au oprit pomenirea ierarhului locului ar fi trebuit să ia în considerare
(…) faptul că de cele mai
multe ori o formă de protest duce la protestantism, şi că adesea unii care
voiau să combată o ispită de-a stînga fără ajutorul Harului au căzut într-una
de-a dreapta” (http://manastirea.petru-voda.ro/2016/10/12/ginduri-despre-adunarea-din-creta-si-urmarile-sale/)
În niciun caz
preoții care au oprit pomenirea episcopilor susținători ai ereziei
ecumenismului nu pot fi acuzați de orientare spre protestantism. Acei preoți
care au oprit pomenirea ierarhilor, au exprimat dorința ca nimic din dogmele,
canoanele și învățăturile Sfintei Tradiții să nu fie schimbate, nici răstălmăcite,
spre a fi pe placul “celor tari și întelepți ai acestei lumi” (I Corinteni 1,
27).
Aceasta este
atitudine antiprotestantă. Faptul că acești preoți nu doresc să aibă amestec și
legături cu ereticii nu înseamnă că sunt fanatici – pentru că ei nu prigonesc
pe nimeni. A considera pe cineva din afara Bisericii ca pe un “păgân și vameș”
(Matei 18,17) nu înseamnă că îl urăști. De asemenea a ignora și a evita nu
înseamnă a jigni sau a dușmăni.
Preoții care au
oprit pomenirea ierarhilor, sunt acuzați din nou, în mod viclean și nefondat,
că acțiunea lor este lipsită de Har. Acțiunea preoților de a opri pomenirea la
slujbe a episcopilor care au strecurat în documentele sinodale erezii și
abateri de la canoane, este o datorie pastorală care urmărește evitarea
osândirii împreună cu acei eretici. „Dacă
numai cuvântul de «bun venit» te poate face părtaș la faptele cele viclene ale
ereticului, atunci cu atât mai mult înseamnă pomenirea sa răsunătoare când stau
înainte înfricoșătoarele taine dumnezeiești” (vezi Sfântul Gherman al
Constantinopolului în “Tălcuirea la Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur”).
19. ”Considerăm că
cei ce au oprit pomenirea ierarhului locului ar fi trebuit să ia în considerare
(…) faptul că prin
separarea de Biserică îşi refuză loruşi dreptul la Taine”
(http://manastirea.petru-voda.ro/2016/10/12/ginduri-despre-adunarea-din-creta-si-urmarile-sale/)
Acțiunea de
nepomenire a ierarhilor, conform canonului 15 al Sinodului I-II Constantinopol,
nu înseamnă separare de Biserică. Dimpotrivă, cel ce se separă de Biserică este
ierarhul care în loc să apere dogmele adevărate le înlocuiește cu altele false.
Sau în cazul sinodului din Creta, învățăturile ortodoxe incomplete sunt
alăturate și aparent armonizate cu învățături eretice, referitoare la aceleași
teme. Ereticii sunt separați de Dumnezeu și din această cauză sunt considerați
atei (necredincioși). Creștinii sunt avertizați: “Nu vă înjugați la jug străin
cu cei necredinciosi, căci ce însoțire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce părtășie
are lumina cu întunericul? Sau ce învoire este între Hristos și Veliar? Sau ce
are laolaltă un credincios și un necredincios? Sau ce înțelegere este între
templul lui Dumnezeu și idoli?” (II Corinteni 6, 14-16)
Ideea sugerată că Sfintele Taine ar fi
prezente doar acolo unde este pomenit ierarhul este neortodoxă. Biserica
Ortodoxă este hristocentrică și nu episcopocentrică. Harul lucrează deplin și acolo
unde nu este pomenit ierarhul din motive îndreptățite canonic.
20. “Considerăm că
cei ce au oprit pomenirea ierarhului locului ar fi trebuit să ia în
considerare(…) faptul că prin votul de blam aruncat nu doar ierarhului locului, ci
întregii ierarhii ortodoxe, şi prin aceasta, întregii Biserici Ortodoxe, se
unesc în atitudine şi efect cu ateii şi păgînii” (http://manastirea.petru-voda.ro/2016/10/12/ginduri-despre-adunarea-din-creta-si-urmarile-sale/)
Și la acest punct apar insinuări viclene și
nefondate. Nu preotul ortodox antiecumenist a aruncat “votul de blam asupra
ierarhului” cu care a rupt comuniunea, ci tocmai acel episcop, prin faptele și
deciziile sale de a amesteca învățătura ortodoxă cu cele eretice și-a atras
osânda lui Dumnezeu și disprețul credincioșilor. Nici un preot dintre cei care
au întrerupt oficial pomenirea nu a exprimat ‘’vot de blam‘’ asupra întregii
ierarhii ortodoxe, așa cum lipsit de orice dovadă afirmă cei de la Petru Vodă.
Ca urmare nici cele afirmate de ei mai departe un au nici o valoare, fiind pure
calomnii.
Vot de blam asupra ierarhilor ortodocși
români aruncă tocmai autorii articolului. Astfel în partea a treia a articolului
se scrie : “principala
problemă a Bisericii noastre este educația protestantă a clerului superior”. Iar în
continuare, tot ei afirmă despre ”ateismul
infiltrat în cler (…) în corpul decizional și administrativ al Bisericii”.
21. “Considerăm că
cei ce au oprit pomenirea ierarhului locului ar fi trebuit să ia în considerare
(…) faptul că
gestul lor nu împiedică ecumenismul, care nu poate fi împiedicat decât din
lăuntrul Bisericii, nu dinafara Ei” (http://manastirea.petru-voda.ro/2016/10/12/ginduri-despre-adunarea-din-creta-si-urmarile-sale/)
Chiar dacă acțiunea de întrerupere a
pomenirii ierarhului nu împiedică în totalitate erezia ecumenismului, totuși
această aplicare a canonului 15 al Sinodului I-II Constantinopol are ca efect
înlăturarea oricărei părtășii a preotului și a comunității ortodoxe respective
cu păcatele contra credinței ale episcopului local. Îngrădirea de erezie are ca
efect evitarea împreună osândirii preotului cu arhipăstorul eretic.
În legătură cu
afirmația că ecumenismul nu poate fi împiedicat decât dinlăuntrul Bisericii
sugerează în direct că învățătura eretică ecumenistă a pătruns ca o boală
insidioasă în interiorul Bisericii. Cu ecumenismul ar trebui să lupte nu numai
păstorii bisericești dar și simplii credincioși care ar putea sprijini această
luptă dacă ar înțelege că ereticii nu sunt nici prietenii, nici binefăcătorii,
nici partenerii noștri de proiecte sociale comune, ci sunt dușmanii lui Hristos
și slujitorii diavolului.
Cu ereticii nu avem voie să întreținem
relații cordiale și dialoguri frățești, ci ei trebuie mustrați și evitați dacă
stăruie în rătăcirile lor. Această atitudine corectă față de eretici este
greșit înțeleasă și răstălmăcită astăzi pentru că deranjează pe politicieni și
pe ierarhii colaboratori ai lor. De aceea unii ortodocși au ajuns să fie
atacați și denigrați cu apelative ca: fundamentaliști, oameni stăpîniți de ură confesională
sau instigatori ai războiului religios (vezi site-ul basílica.ro). Toate
acestea însă sunt calomnii din partea celor care vor să fie “prieteni al lumii
și dușmani față de Dumnezeu” (Iacov 4,4).
Părerea că rămânând în comuniune cu
episcopii români ecumeniști s-ar putea combate ecumenismul (așa cum cred sau
afirmă cei de la Petru Vodă) este o ipoteză iluzorie și înșelătoare din mai
multe motive:
- ierarhii ecumeniști nu se tem atât de Dumnezeu ci se tem mai mult de conducătorii lumești.
- clericii ecumeniști sunt interesați mai degrabă de păstrarea unei unități aparente a credincioșilor decât de păzirea riguroasă a Adevărului. De aici decurge și frica lor superstițioasă de schismă.
- toate eforturile zadarnice din partea unor preoți și călugări de a preveni asupra pericolului ecumenismului nu a adus până în prezent nici o schimbare semnificativă în politica bisericească a ierarhilor.
- toate ereziile pe care le exprimă eterodocșii care sunt parteneri de dialog și colaborare a episcopilor români ecumeniști în cadrul Mișcării Ecumenice, au fost deja combătute prin scrierile Sfinților Părinți, fie în particular, fie adunați în sinoade.
Hotărârile Sfinților Părinți de la Sinodul
VII Ecumenic care au spus că: “după ce Adevărul a fost odată
stabilit, cei care astăzi continuă să-L caute, aceia caută de fapt minciuna” precum și toate aceste idei de mai sus demonstrează lipsa de sens a
dialogurilor ecumenice ortodoxo-eretice.
22. “Considerăm că
cei ce au oprit pomenirea ierarhului locului ar fi trebuit să ia în considerare
(…) faptul că nu cunosc detaliile participării sinodalilor români în Creta,
nici istoria Bisericii şi sfintele canoane, prin care ar fi înţeles că apărarea
dreptei credinţe are o mulţime de forme, în funcţie de context şi posibilităţi,
şi că schisma nu este nicidecum o formă de apologetică ortodoxă” (http://manastirea.petru-voda.ro/2016/10/12/ginduri-despre-adunarea-din-creta-si-urmarile-sale/)
Autorii de la
Petru Vodă nu pot argumenta cu nimic presupusa afirmație că preoții care au
oprit pomenirea ierarhului nu cunosc istoria Bisericii și nici Sfintele
Canoane. Afirmația autorilor articolului are altă cauză și anume: mascarea
dezacordului între modul corect din punct de vedere canonic și patristic al
strategiei preoților nepomenitori și modul duplicitar relativist al autorilor
articolului de a interpreta
canoanele și istoria Bisericii.
În legătură cu
așa zisele “mulțime de forme de apărare a dreptei credințe” a
sinodalilor din Creta, ele nu numai că lipsesc dar sunt amestecate și cu
abateri de la dogme și canoane. De unde știm aceasta ?
Chiar de la
autorii articolului; pentru că ceea ce afirmă într-un loc, anulează prin ceea
ce afirmă în alt loc. De exemplu: pe de o parte spun de episcopii semnatari în
Creta, că ar fi apărat dreapta credință, pe de altă parte afirmă că tot ei au
aprobat documente care conțin “inovații inacceptabile”. O “altă formă
de apărare a dreptei credințe” este contrazisă prin faptul că episcopii au
semnat documente care permit “prevalența legilor statului și imixtiunea
acestora în liturgică” (încălcarea canonului 72 al Sinodului II Trulan).
Alt exemplu: spun că prin ”mesajul sinodului adresat lumii” ar fi făcut
apologetică ortodoxă, dar tot ei spun în alt loc, că au “sacrificat adevărul pentru a
respecta corectitudinea politică”. Și un ultim exemplu: afirmă
că ierarhii “au vrut să arate deschiderea Ortodoxiei spre cei de alte
credințe” dar tot gânditorii de la Petru Vodă arată în altă parte că “au
denaturat adevărul prin relativism teologic” (vezi documentul 6).
Dacă “clerul
superior este educat protestant” deci și episcopii, dacă “ateismul s-a
infiltrat și în corpul profesoral al instituțiilor teologice, în corpul
decizional al mănăstirilor și în corpul administrativ al Bisericii, dacă
ereziile și masoneria au pătruns deja în viața Bisericii”, după cum afirmă
autorii articolului, atunci se pune firesc întrebarea : Oare mai pot
acești ierarhi să apere dreapta credință? Răspunsul nu poate fi decât negativ.
De aceea credem că Biserica ar trebui curățată (în conformitate cu sfintele
canoane și practica bisericească) de astfel de ierarhi și colaboratorii lor.
Autorii articolului afirmă în partea finală a materialului că o soluție de
rezolvare a marilor probleme ale B.O.R. ar fi: “anatemizarea ecumenismului
sinodal – fie local, fie pan-ortodox ca pan-erezie eclesiologică.” În mod
concret aceasta ar însemna să fie pedepsiți bisericește toți episcopii și
preoții care susțin această erezie și nu se pocăiesc. Dacă episcopii ortodocși
români ecumeniști sunt vrednici de a fi pedepsiți cu anatema atunci cum
clericii și credincioșii mai stau la îndoială și nu se separă neîntârziat de
ierarhii și preoții care sunt vădiți a fi “lupi îmbrăcați în piele de oaie.”
În concluzie
putem spune că autorii articolului de la Petru Vodă, vrând să combată reacția
de legitimă apărare a unor preoți ortodocși față de efectele documentelor din
Creta, au ajuns involuntar prin numeroasele lor contraziceri, non-sensuri și
căutări nereușite de dezvinovățiri, să dezvăluie adevărul: că principalii
vinovați pentru situația în care s-a ajuns în prezent sunt actualii ierarhi ai
Bisericii noastre. Acest lung material care își propusese inițial a fi o
apărare a ierarhilor ortodocși români pentru activitatea lor în cadrul sinodului
cretan, se constituie pentru cei care analizează cu atenție, mai mult într-un
rechizitoriu la adresa ierarhilor și prin aceasta încă o dovadă pentru cei
nelămuriți că singura cale de a lupta eficient cu ecumenismul și cu ecumeniștii
este calea canonică și patristică a ruperii comuniunii cu ierarhii vinovați de
propovăduirea în public a învățăturilor neortodoxe.
Afirmăm cu
realism că acest prim pas nu este suficient ci mai este nevoie de al doilea pas
decisiv.
Acesta constă
în întrunirea cât mai grabnică a unui adevărat sinod ortodox în care să se
condamne: ecumenismul, serghianismul, neopăgânismul și toate celelalte false
învățături care tulbură viața creștinilor ortodocși.
Ieromonah
Teodosie Popovici
1 Nota
noastră- exotéric, -ă, exoterici,
-ce, adj. (Despre doctrine filosofice sau ritualuri religioase) Destinat
direct publicului. – Din fr. Exotérique,
sursa: DEX ’09 (2009)
sursa:
Comentarii pe Facebook
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.