Sfantul Maxim Marturisitorul despre existenta sau non
existenta Harului în Bisericile Locale care au semnat erezii si aplicarea
învăţăturii sale în contextul actual: cazul “Sinodul Creta”.
Pe timpul Sfantului Maxim Marturisitorul a
fost adoptata oficial erezia monotelita care afirma o singura vointa in
Hristos.
Va prezentam atitudinea Sfantului Maxim in aceasta situatie:
Când Patriarhul Romei care
era încă ortodox, a condamnat monotelismul Patriarhilor Răsăriteni, Sfântul
Maxim a mărturisit că, fiind lipsiţi de Credinţa Ortodoxă, Patriarhii acestor
aşezări şi-au pierdut continuitatea Apostolică, deci şi „puterea de a lega
şi a dezlega”. Ei (care susțin erezia) ce singuri de la sine sunt
blestemați și lepădați, și de Preoție sunt înstrăinați, aceia ce fel de Taine
săvîrșesc? Apoi ce duh vin asupra acelora care se hirotonesc de unii ca
aceștia? (erezia monotelita fusese condamnata de un ierarh- episcopul Romei –n.n.)
Vrăjmaşii lui au încercat să-l facă să spună vorbe de prisos,
întrebându-l astfel:
– Atunci, doar tu te vei mântui, în timp ce toţi ceilalţi se vor pierde?
Iară Sfântul Maxim, cu mare înţelepciune de la Duhul Sfânt care se odihnea întru el, răspunse:
– „Dumnezeu mă opreşte să osândesc pe cineva sau să pretind că doar eu mă mântuiesc! Acestea fiind zise, voi alege mai degrabă să mor decât să apostaziez în vreun fel de la credinţa cea adevărată şi să sufăr apoi chinurile conştiinţei.”
Apoi trimișii
Patriarhului i-au spus:
-Într-un singur lucru îi superi pe toți, că îi faci pe mulți să rupă legătura cu Biserica de aici. Atunci Sf. Maxim a spus:
-Este vreunul care spune că l-am îndemnat să rupă legăturile cu Biserica Bizanțului?
Apoi ei au răspuns:
-Faptul că tu ai rupt legăturile este cel mai mare îndemn pentru toți.
Sf. Maxim a zis:
-Nimic nu este mai puternic decât conștiința care te mustră și nimic nu este mai încurajator decât conștiința împăcată.
Text preluat din: “Măreția Ortodexiei” -Ed. Egumenița, 2009.
Vedem că Sfantul Maxim Marturisitorul întrerupe
comuniunea cu Patriarhia Constantinopolului pe criteriul ca aceasta învaţă eretic.
Sfantul Maxim spune ca Bisericile locale aparţin Bisericii Soborniceşti
sau, mai curând se identifică cu aceasta în măsura în care mărturisesc Dreapta
Credinţă şi sunt excluse din ea (din Biserică) – chiar dacă ele
continuă din punct de vedere instituţional să fie biserici şi să
poarte numele de biserică – dacă
mărturisesc dogme străine Credinţei Ortodoxe, aşa cum a fost ea definită de
Apostoli, Părinţi şi Sinoade. (vezi: Larchet, Jean-Claude – “Sfăntul Maxim
Marturisitorul. Mediator între Răsărit şi Apus”, Ed. Doxologia, Iaşi 2010, pag.
210)
De aceea avand in vedere
situatia actuala in care exista acest Sinod talharesc din Creta, vădit a fi
neortodox, nu ne exprimam asupra faptului ca ar exista Har (prin
iconomie-bineinteles) sau nu ar exista în BOR şi în celelalte Biserici care au
acceptat documentele eretice din Creta. Lăsând aceasta declaratie constiintei
dogmatice a pleromei Bisericii care se poate exprima, fie printr-un Sinod care
să anatematizeze pseudo Sinodul din Creta, fie de către credincioşi în mod
individual.
Pleroma Bisercii inseamna
totalitatea credinciosilor (mireni si clerici) ortodocsi botezati care au
constiinta ortodoxa- dogmatică trează, pleroma putându-se rezuma şi la un
singur creştin, conform învăţăturii Sfantului Maxim. Aceasta nu înseamnă că nu se
pot anatematiza învăţăturile pseudo sinodului şi întrerupe (din motive de
constiinta) pomenirea ierarhilor ce acceptă învăţăturile neortodoxe
din Creta, fără însă a îndemna pe altii si a acuza pe cei care nu au întrerupt
că sunt lipsiti de Har. Vedeti cu cat discernamant a vorbit Sfantul Maxim
Marturisitorul în citatele de mai sus.
ierom Eftimie Mitra
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.